Calareti prin nori

Data:31.10.09-01.11.09
Participanti: 16
Locatie: Godeanu
Poze: aici

Termometrul arata -3C. Noaptea s-a lasat deja de ceva ore bune. Am ajuns la barajul de la Gura Apei, iar de aici intram pe forestierul care duce catre Poiana Pelegii. Drumul arata ca dupa bombardament - am eu o teorie cum ca Academia ar dori ca drumul asta sa fie inchis circulatiei publice.Asa ca este lasat in paragina iar asta nu e tocmai un aspect rau avand in vedere cine ajungea vara pana in inima masivului...

Kilometrii curg greu unu dupa altul; la un moment dat drumul pare barat de un brad urias cazut de-a curmezisul, dar un drum ocolitor ne trece mai departe. Ajungem in cele din urma la refugiul Stanuleti unde vom sta in noaptea aceasta.

Podul/mansarda refugiului arata impecabil. Spatiu suficient, curat si cald comparabil cu ce este afara. Ne intindem la masa

Joi eram 4 oameni dornici de tura aceasta. Sambata dimineata suntem 16 in fata refugiului, gata de a porni catre creasta. Seara am dus impreuna cu Cosmin o masina inapoi la Gura Apei. Acolo vom iesi din traseu si o vom folosi pentru a ne intoarce aici si a recupera celelalte masini - o logistica bine pusa la punct e necesara daca nu vrei sa-ti transformi tura intr-un calvar.

Un kilometru mai jos de refugiu, pe drumul forestier, este un indicator catre saua Stanuleti (Soarbele?). 2ore -2 1/2ore. Am mai fost pe-aici de doua ori dar de fiecare data coborand. Acuma datele sunt putin schimbate: nu sunt in elementul meu. Am bocanci in picioare si un rucsac destul de greu in spate. Nu-mi place de fel. Dar pana-n aprilie cam tot asa o sa fie turele.

Anul acesta iarna a venit destul de devreme si pe unii i-a prins nepregatiti :) . Sper sa aduca si precipitatii abundente.


Dupa nici 2 ore de la pelcare suntem in saua Stanuleti. Desi suntem un grup numeros ritmul este foarte bun. Deja de la liziera padurii am inaintat numai pe zapada. Nu este mare - 5-10 cm, doar atat cat sa iti aminteasca ca vara e undeva departe in spate


Panda


Ultimele serpentine catre sa. Soarele a aparut deja pe cer. Am studiat de acasa prognozele. Stiam ca va fi frig si speram ca vom avea parte de soare si eventual mare de nori. Pana acum suntem in grafic cu frigul si soarele.


In sa facem o pauza pentru regrupare. De aici vom continua pe creasta principala. Godeanu este un munte aparte dupa parerea mea. Ultimul bastion de salbaticie din Romania. Aici am tot timpul senzatia de singuratate. Si de spatii intinse. Cu riscul de a supara pe unii, nu e un munte frumos. E banal, e...cum zicea un prieten - mioritic. Ce-l face special este tocmai faptul ca nu este umblat.


In ideea de mai sus, Elena zicea ca toata ziua a asteptat sa se intample ceva- ca atunci cand urci prin padure si astepti sa se termine ca sa iesi in golul alpin. Doar ca aici culmile domoale se insira cuminte unele dupa altele. Monoton si nonsalant. Soarele este cu dinti asa ca ritmul nu scade nici dupa ce incepem marsul pe creasta - nu prea iti vine sa stai mult timp pe loc.


Piatra Iorgovanului ne face cu mana pe masura ce o lasam in spate.


Niciodata nu am retinut numele varfurilor din zona asa ca il intreb de multe ori pe Alin unde suntem. Alin are cu el GPS-ul. Chiar si acuma cand ai vizibilitate foarte buna e bine sa stii ca cineva are cu el GPS-ul. Pe ceata Godeanu poate reprezenta o provocare uriasa in materie de orientare. Creasta este foarte larga si este foarte usor sa prinzi un picior gresit. Iar primele sate sunt hat departe...


Chiar daca nu se remarca prin peisaje stancoase creasta este destul de fragmentata, iar diferentele de nivel intre varfurile principale sunt destul de accentuate


Locul de campare pentru seara este lacul Scarisoara. Pana acolo mai avem de trecut peste varful Galbena si Micusa.


Ne-am miscat prea repede - undeva pe la ora 16.00 suntem aproape de locul de campare. Se anunta o noapte rece si foarte foarte lunga


Nu prea e timp de pierdut - primul ger din iarna ce sta sa vina a inceput sa muste. Grabiti incepem montarea corturilor in caldarea de langa lacul Scarisoara.


Fetele culeg ultimele raze de soare.


Tabara de corturi.


A venit toamna draguta, s-a zbarlit parul pe ... (pielea pe ou)

Noaptea n-a fost placuta. Ideea obsedanta ca e bun confortul mi se iteste din nou in minte. Am pus ceasurile sa masoare temperatura din cort si am ajuns inainte de culcare pe la 2C. La temperatura asta nu prea ai multe variante - te bagi in sacul de dormit, mananci si te culci.

Problema a fost ca era ora 17.00 cand eram mancati si gata de somn. 13 ore de somn cumulez in decursul unei saptamani cand chiar ma lafai dormind. Incepem sa vorbim intre noi din corturi si timpul zboara mai repede. Are dreptate si Alin: ce drac' de variante aveau bunicii? Pai venea iarna, nu tu curent, frig de mori. Variantele sunt simple: te imbeti sau faci copii. Iar pe frigul ala aia cu facutul copiilor nu cred ca tinea tot timpul.

Acuma nu vreau sa fac apologia progresului, nici nu zic ca e mai bine sa stai cu ochii beliti in monitoare sau haladuind prin cluburi - dar confortul si "civilizatia" sunt a naibii de bune.

Revenind cu picioarele pe pamant si in cortul de la Scarisoara - reusim sa dormitam pana pe la ora 2.00 cand toate corturile se trezesc la viata din simplul motiv ca organismul isi luase deja portia de somn si acuma se plictisea.

O mai lalaim cumva pana la 6.30 cand Alin ne da trezirea oficiala.

Aiiiiiii cat urasc momentul acesta. Cea mai pura ura. De-aia si vara prefer sa dorm in masina. Trebuie facut rucsacul si strans cortul. Imi golesc capul de orice gand ca sa reusesc. Stau ca o vita si fac miscari mecanice injurand printre dinti. Am o adevarata fobie cu asta.

Inghetati bocna, pornim rand pe rand inapoi catre creasta pentru a ne incalzi

Gata! Aici deja am reusit sa ne punem sangele in miscare si plictisitoarea noapte polara cu frigul ei a meritat. Avem parte de un spectacol deosebit. In departare se vad toate varfurile mari din Retezat: Custura, Papusa, Peleaga, Varful Mare, Retezat.


Am prins si marea de nori pe care o vanam. E un fenomen meteorologic de care nu avem foarte des parte (2, 3 ori pe sezon). Toata partea sudica este acoperita de un strat gros de nori. Nordul in schimb este dezbracat complet.


Reusesc sa-mi descarc acumulatorul fotografiind incontinuu. Nu ma mai satur. Temperatura e mai blanda si nu ma mai satur admirand peisajul. Calaret printre nori. Planul pe azi: de la Scarisoara urcam inapoi pe creasta pana pe Moraru de unde cotim catre varful Gugu, iar de acolo vom cobora inapoi la Gura Apei.


Zamolxe ne-a intins un covor de nori si ne asteapta primitor de data aceasta.


Greu fara apa pe soarele asta. Chiar daca e frig trebuie sa te hidratezi. Pe vf. Moraru se scot primusurile si se trece la topit zapada.


Ultima panta inainte de Gugu. Bai, greu e rucsacul asta. Si incepe sa ma doara si spatele de la el. Mama ce fain era cand alergam pe-aici cu Elena, Isvan si Captain. Acuma trebuie sa ma si opresc ca sa-mi trag suflu si mi se pare ca inaintez a naibii de incet. Auzi...sa trebuiasca sa ma opresc pe urcare... Dar nu carcotesc - peisajul e de basm. As impinge si de-a dura rucsacul - merita efortul.


Am ajuns pe Gugu. Zamolxe nu-i acasa. Ca o paranteza: cat de zanatic trebuie sa fi fost si ala sa stea cocotat aici? Eventual venea vara la o tura de trail running si atat. Ca nu era tampit sa stea acoperit cu suba toata iarna ascuns intr-o pestera si lingand turturi. Evident - sunt eu mai din topor si insensibil la latura spirituala a lucrurilor... (da' si dacii erau naivi :) )


Salutam maiestosul Retezat - hai ca-n curand venim la tine numai sa mai ninga. Parangul strajuit la stanga de Sureanu si Culmea Oslei un pic mai incolo ne saluta si ei.


Godeanu - urmaresc cu ochii linia crestei care vine tocmai de pe Tarcu, ajunge in saua Mlaci, coboara pana in valea Raului Ses pentru a urca dupa aceea pana sus pe Godeanu. Ma infior la gandul ca te prinde aici ceata si te ratacesti (bine, evident ca eu am reusit de vreo 2 ori sa ma ratacesc -dar era vara). La iarna se intrevede traversarea Buta - Herculane si atunci nu exista loc de erori de orientare.


In pas de... iarna spre varf.


Fetele cuceresc Gugu. Azi am fost mai multi turisit pe varf decat probabil in decursul intregului an


Jos sub noi se vede lacul Gugu.


La 300km mai incolo s-a terminat Duatlonul. Nu regret nici o secunda ca nu am participat. Tura nu se prea poate descrie in cuvinte - de-aia am si incarcat-o cu poze. Tarcu e varful care se vede departe in zare. Si chiar daca de numele lui se leaga inceputurile noastre de bantuit prin munti inca nu simt nici o tragere de inima sa ma intorc la el. E frumos de aici de la distanta.


Un zambet pe 16mm


Miriapodul uman se pune in miscare. Lasam in urma cu regret varful Gugu si incepem coborarea catre Gura Apei. Ar fi fost frumos sa pot opri timpul in loc acolo pe varf. As fi putut sta acolo la nesfarsit.


Aici stam si-l asteptam pe Bogdan. Mergeam inainte si am ales varianta proasta de ocolit varful Branu. ASa ca am ajuns spanzurati prin jnepeni, iar Bogdan a luat-o pe poteci numai de ursi stiute. E buna si baia de soare.


Bun e si GPS-ul. Alin ne scoate cu ajutorul lui direct in poteca ciobaneasca care coboara catre baraj. Alternativele la poteca erau destul destul de nasoale.


Fetele. Exact! Au fost cu noi 8 fete alese pe spranceana :).

Ajungem pe malul Lapusnicului. Elena fara unghii - cred ca si ea tanjeste dupa papuceii de padure. Bocancii inghetati au aranjat-o.

Finalul turei aduce cu el si ultima surpriza - trebuie travesrat Lapusnicul Mic si lapusnicul mare pentru a ajunge la masina. Daca peste cel Mic sub conducerea Oanei se incropeste o punte, peste cel Mare nu prea exista alternative la trecutul descult.

Unul cate unul ne luam inima in dinti, ne dezbracam si incepem sa trecem prin apa inghetata. La inceput ai senzatia de caldura. Pana pe la mijloc e acceptabil; dupa aceea incepe iadul - mii de ace iti sageteaza picioarele si cu greu iti inghiti urletele in gat. Ajungi pe mal si acolo poti sa dai drumul la strigate.

Recuperam masinile si ca orice tura in zona, facem popasul clasic la Clopotiva in drum spre casa.

O tura nemaipomenita. Vremea a tinut cu noi si am avut parte de peisaje...asa cum se vad in poze. Dar cum eu sunt un mare umanist aspectul care m-a impresionat cel mai mult a fost ca 16 oameni care impartasesc aceeasi pasiune si-au dat intalnire aici si s-au bucurat impreuna de aceasta tura. Noaptea de la Scarisoara n-o sa ramana ca "gerul ala afurisit care nu se mai termina" ci ca "bai ce fain ne-am mai distrat si-am povestit pe-acolo pana am adormit".

Mi-am mancat portia de carat rucsacul. O sa fac eu cumva ca turele urmatoare sa se termine prin cabane, refugii sau stane si nu mai car eu cortul asta dupa mine...Ai si ce pofta am de ski!

In casti imi canta Ruslana: "You fight to live, I live to fight" si trebuie sa-mi gasesc repede un concurs sau un motiv solid de antrenament...

Iata-ma, Zamolxe sunt eu, nebiruitul

si leg lumina de intuneric si leg intunericul de lumina,

cu privirile adun crugul astrilor deasupra fruntii mele:

pentru fiecare om: o stea,

pentru fiecare copac: o raza,

pentru fiecare salbaticiune: o noapte de spaima.

Iata-ma, Zamolxe sunt eu;

Taina din taina adancului,

Lumina din lumina cerului intins si inalt si de jur imprejur tacere si flacara.[..]

Psalmii lui Zamolxe