Participanti: Elena, Alex, Dorel, Silvia, Oco, Carmen
Locatie: Codru Moma
Poze: aici
Filme: http://www.youtube.com/user/Hoinarii
La inceput a fost...distractia. Asta e un blog restant. Dorel ne-a invitat la el la Sebis pentru un week-end de hoinarit si de relaxare. Avea sa fie ultiumul inainte de startul sezonului de concursuri.
Nu mai tin bine minte detaliile, de aceea o sa fie un blog mai mult vizual si cu mai putine aberatii prozaice.
Am ajuns destul de devreme in Sebis. A fost o adevarata placere sa ma reintalnesc cu parintii lui Dorel. Dupa ce stam de povesti, incepem pe indelete sa pregatim bicicletele si ce ne mai trebuie pentru tura.
Aici in zona am facut prima mea tura de MTB impreuna cu Dorel in clasa a XI-a (asta era pe vremea cand ulimul Archaeopterix era vazut zburand). Tot aici am facut impreuna cu Elena cea mai lunga tura de MTB. Nu sunt inaltimi mari in zona in schimb este plin de drumuri forestiere care te urca si te coboara in continuu. O zona superba pentru bicicleta.
Plecam impreuna pana in Dezna, de unde fetele (Carmen si Silvia) merg mai incet iar noi marim ritmul in sus pe vale. Am desenat de acasa traseul pe GPS si acuma il urmam cu sfintenie.
Este prima tura de MTB pe 2010 si suntem curiosi sa vedem cum ne descurcam. Mai ales pe coborari - oricat am fi pedalat in fata televizorului e clar ca nu se compara cu o coborare pe un forestier bolovanos. Si pentru asta. ca pentru orice alt sport, trebuie sa ai antrenament.
Drumul urca destul de sustinut dar inaintam toti patru bine.
Ne mai oprim din cand in cand la intersectii pentru a consulta GPS-ul - inca nu sunt obisnuit cu el. Pauzele sunt un motiv bun pentru poze. Aici in vale vegetatia a inceput sa apara si ne bucuram sa vedem in sfarsit un covor verde peste padure.
De aici panta se accentueza. Tot de aici Dorel ne paraseste si se intoarce la fete. Vom continua mai departe inj trei: Elena, Oco si cu mine.
MTB este sinonim cu noroiul. Cine crede altceva se inseala amarnic. Ar fi bine sa isi ia cursiera. Si este bine ca MTB-ul sa mearga mana in mana cu noroiul - asta inseamna pana la urma - Mountain Bike. Si pe munte e noroi, frig, carari inguste...Si deosebit de frumos. Si ca sa ajungi sa te bucuri de frumusetea asta uneori trebuie sa te murdaresti.
Incepem timid prima coborare din sezonul acesta.
Prindem viteza....
Adrenalina! Au! Aproape uitasem de anul trecut senzatia coborarii in viteza.
Gata. Am luat acuma harta in fata si am refacut mintal traseul. Acolo unde era punctul de maxima altitudine se cheama la Grajduri, iar aici suntem la intrarea in satul Camp Moti. De aici vom continua catre Briheni
In satul Colesti la o curba e un nene cu niste vaci negre. Adica bivoli. Ne spune sa avem grija ca ne ataca animalele. You must be kidding man...
10m mai incolo opreste o masina.
Paranteza de umplut spatiul de emisie: la volanul unei Dacii obosite, dezintegrate si pline de praf o tanti corpolenta. La gat, lantug de aur de puteai sa ancorezi cu el o cireada intreaga; pe dejte, cel putin un inel de aur pe fiecare; cand a deschis gura, am crezut ca m-am teleportat in bazarul din Istanbul.
Paranteza parantezei: a mei "ma uitau" anual cate 3-4 luni de zile la sat la Tarlungeni langa Brasov asa ca nu pot sa spun ca am fost rupt de realitate si crescut numai printre betoane.
Dar tot timpul m-a enervat faza aia cu elogiul taranului roman si a satului romanesc. Moralitatea si virtutea NU s-au nascut la sat. Cine nu crede asta il invit sa mearga sa bea o tarie la birtul satesc. Sa stea la poarta si sa asculte babele barfind despre cum "urata aia a lui X din deal a ramas bortoasa cu Ion din batatura". Sau discutiile pline de ironii si de venin purtate intre vecini: "Vecine, ce frumos ti-e proumbul !" - la ceilalti : "Futcal Dumniezau de hot ca a avut noroc cu bucata aia de pamant, bata-l Dumniezau pe el si pe a lui." Prin toate satele prin care trec imi place sa beau cate o bere pe la birt -mi-am diversificat vocabularul de jargoane incat pot sa bat DEX-ul.
Asta nu inseamna ca nu ii respect pe majoritatea taranilor. Ca nu ma simt mult mai in largul meu alaturi de unii dintre ei decat alaturi de orasenii cizelati. Doar ca satul e locul ala idilic pe care si-l imagineaza majoritatea doar daca sti sa te relationezi la oamenii care traiesc acolo si mai ales daca reusesti sa ii accepti cu toate tarele lor.
Revenind, acel exemplu clasic de opulenta penibila din mijlocul unui drum desfundat scoate capul durduliu si rosu pe geam si ne zice:
"Voi n-aveti treaba?! Nu vedeti animalele?! Vreti sa va omoare?!"
You must be kidding...
3 bivoli sunt prinsi de un camion care urca din vale. Se intorc si se indreapta spre noi. Oco se duce linistit catre ei sa-i alunge. Brusc se intoarce unul dintre ei, pune capul in pamant, intoarce coarnele spre noi, zice ceva pe limba lui si incepe sa alerge spre noi.
Mama!!! Oco fuge, fug si eu, lasam bicicletele si urcam prin tufisuri spinoase pe marginea drumului. Elena trage dupa ea bicicleta noua pana cand bruta aia ajunge langa noi - atunci biruie instinctul de supravietuire si lasa si ea bicicleta si se catara langa noi.
Cei din camion mor de ras. Intr-un final pleaca si bivolii si ne putem continua si noi drumul.
De la Colesti, drumul forestier coboara frumos, numai bun sa-i dai viteza. La o curba apare din neant o dubita. Nu mai am timp sa franez, abia reusesc s-o vad. Din nou, ca in cazul avalansei intru in "zona". Apropo, exista o gramada de explicatii pe net despre faza cu "zona".
Timpul curge iarasi foarte incet si am vreme sa analizez 100 de scenarii: cel mai plauzbil este sa nu cumva sa franez la viteza aia ci sa incerc sa ocolesc dubita pe contrasens. Asta inseamna aproape sigur sa zbor in paraul de pe marginea drumului, dar e de preferat decat sa ma lipesc de parbriz. Cu incetinitorul ocolesc duba, ies de pe drum, ma indrept catre rau, incep sa franez, derapez si mult mai incolo reusesc sa ma si opresc. Inainte de a cadea in parau.
Ma intorc instantaneu si incep sa strig ca sa-i avertizez pe Oco si Elena. Il vad pe Oco venind in frana, aproape oprind si apoi deodata zburand peste ghidon. Elena scapa nevatamata.
Imi place zona asta -imi place mult.
De aici de sus arata ca un tablou de Grigorescu. In nota a ceea ce am zis mai sus imi amintesc de noaptea de anul trecut cand fugeam cu Elena pe biciclete ca dementii urmariti de niste baietasi dintr-un sat de aici si care nu cred ca aveau niste ganduri foarte crestinesti la adresa noastra.
Din sat cumparam niste Cola , paine si pateu, pe care le devoram cu nesat un pic mai sus pe vale.
La iesirea diun sat avem parte de o prima urcare pe cinste in sezonul acesta. M-am chinuit sa raman in pedale. Asta s-a soldat cu numeroase picaje si vanatai, dar sunt un incapatanat.
Plecam pe GPS mai departe urmarind track-ul. Teoretic... Unealta asta m-a urat de la inceput. A vrut sa ne omoare in Retezat -atunci a fost cumplit. Am mai gafat-o cu el si alta data. Acuma nu mai suntem "chiar" pe track, dar fac eu repede niste calcule si ajung la concluzia ca totusi directia in care mergem este cea buna.
Ajungem in zona Ponoarelor, o localizam pe harta si de aici ar trebui sa o luam la stanga pentru a iesi pe drumul spre Moneasa.
Ponoarele sunt o alta zona carstica si ne bucuram de peisaj. Asta pana cand drumul incepe sa se piarda incet dar sigur si trecem la push bike pe o potecuta in mijlocul padurii. Si da-i si impinge. Si da-i si impinge. E deja mai mult decat ne-am dorit pentru prima tura de MTB. Ma uit pe GPS si suntem la 1km fata de track. Urcam pana in varful unui deal impadurit.
Adica pana aici.
Mai departe coboram mai mult pe langa bicicleta, dar ne indreptam catre track.
Oco incepe sa aiba ganduri "frumoase" la adresa mea si a GPS-ului.
Ajung primul pe track si ma intalnesc cu un drum mare. Mandru o intreb pe Elena: "Ghici unde suntem?"
Elena: "Unde am mai fost acuma 4 ore?!"
Nu se poate...Iar am facut-o de oaie. GPS-ul e pus sa inregistreze track-ul pe care il facem. Eu nu i-am mai dat sa afiseze si track-ul pe care ar trebui sa mergem. Asa ca in momentul in care eu credeam ca ne indreptam spre drumul desenat de acasa, noi de fapt ne intorceam matematic inspre punctul in care am mai fost. Adica La Grajduri.
Indrumati de niste muncitori forestieri pornim catre drumul ce duce la Moneasa. Avem parte de o coborare superba pe albia unui rau.
Ajungem in sfarsit pe drumul spre Moneasa, de unde ne despartim de Oco. Elena cu mine inca nu ne-am consumat bagaju de energie asa ca mai facem inca o urcare destul de serioasa pana catre cabana Izoi. Iubesc catararile. De la cabana mai urcam pe un drum catre varful Izoi, dar caderile de copaci datorate furtunii din luna noiembrie anul trecut ne pun serios bete in roate. La propiu. Asa ca ne retragem pe acelasi drum. O ocazie bune pentru a avea un nou moment de introspectie referitor la diferenta MTB vs cursiera. Coborarea a fost incredibila. De asa ceva nu poti sa ai parte pe cursiera nici intr-o mie de ani. MTB-ul face regula!!!
Peste numai cateva saptamani, dupa supermaratonul Arad Bekescsaba aveam sa imi schimb parerea: este frumos si la cursiera. Foarte frumos.
Si cum zice batranul meu tata: "Sandu, eu de fiecare data cand am avut posibilitatea si era ceva nou, am incercat. Ia din toate cate putin, dar incearca tot". Si asta e unul din motto-urile dupa care ma ghidez in viata. Eu l-am cizelat: nu imi place "un pic"...
Pe seara, ajungem rupti de oboseala acasa la Dorel si abia mai apucam sa mancam ceva inainte de culcare.
Mai jos sunt datele tehnice ale turei. Precizez ca este o tura superba care merita facuta inclusiv cu portiunea noastra de ratacire. Dupa cum se vede pe track am facut de fapt o bucla condimentata la final cu urcarea spre Izoi.
A doau zi suntem destul de matinali si planuim o tura de trail running. Ultima inainte de Eco Marathon. Vom parcurge exact portiunea de urcare spre cabana Izoi pe care am facut-o cu bicicleta ieri si...vedem noi pe unde ne intoarcem.
Amandoi avem chef de alergat si ajungem repede in zona cabanei.
Cum Dorel a apucat pe alte drumuri, Oco pleaca inapoi, iar noi cautam alt drum de intoarcere pe premiza: "cam in directia aia ar trebui sa fie Moneasa". Gasim un drum superb de alergat si portiunea care urmeaza este una pentru care ne vom intoarce special in zona.
Hoinarii. Stau. Stau, nu fac nimic si se bucura impreuna
Lumea ne intreaba de unde avem atata energie. Habar n-am. In general lumea asociaza energia noastra cu participarea la concursuri. Nu a fost tot timpul asa si cu siguranta pe masura ce o sa treaca anii, nu o sa mai fie. Aceeasi energie o aveam si inainte de primul concurs. Energia noastra nu vine din antrenamente, vine din pasiune. Aceeasi energie o aveam si cand stateam noptile impreuna sa facem un puzzle gigantic; sau cand ne-am amenajat singuri apartamentul. Sau in orice altceva am facut, nu neaparat legat de sport.
Nu conteaza ce faci, dar fa cu pasiune. Asta mi-ar placea sa ramana ideea care razbate din blog-ul nostru. Elena a pus motto-ul acesta intr-un blog:
Live passionately, even if it kills you, because something is going to kill you anyway.
si cand o sa am vreme o sa schimb motto-ul de pe blog cu acesta. Pentru ca pana la urma asta ne defineste.
Postări
3 comentarii:
De mult timp am un motto asemanator!
Faza1 totala:
Mi-a placut faza cu GPS-ul.... sa nu-mi zici ca mai si lucrezi in IT!!! :-)))
Mai toti injura tools, dar de fapt omu' care le manipuleaza si care habar n-are sa umble cu scula e problema...
Faza 2 totala:
Nu vreau sa fiu rau, dar.... la faza cu bivolii ati fost maxim de fraieri ca ati ignorat 'vox populi' care v-au avertizat repetat... da'voi ca bizonii, tot inainte prin zid...
bivolii au pus bizonii oraseni pe fuga! :-)))
vorba aia... bizon sa fii, noroc sa ai!
Sfarsitul acestei povestioare mi-a placut cel mai mult! pentru ca ai dreptate- in zece ani vei gandi altfel, iti vei chibzui(=canaliza) mai mult energia pe ce conteaza cu adevarat... si daca o faceti de pe acum, in zece ani tot o sa va fi perfectionat un pic :)
Numai bine,
Un polisportiv care va citeste des
Eu am schimbat niste setari: track-urile salvate apar verzi iar track-ul ad-hoc apare albastru. Asa nu le mai pot incurca.
buna, numele meu e coste florin si locuiesc in moneasa. sunt amator de montainbike( am parcuras de cateva ori si traseele descrise de voi, sunt superbe). in data de 7 iulie 2012 organizam la moneasa un concurs de montainbike, mai multe detalii gasiti aici: http://bikeforall.ro/ sau puteti sa-mi scrieti pe adresa de mail flu_costes@yahoo.com. spor la pedalat
Trimiteți un comentariu