Social Icons

Bekescsaba Arad

Data: 29.05.10-30.05.10
Participanti: C.S. Tibiscus
Locatie: Bekescsaba, Arad
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/
Filme: http://www.youtube.com/user/Hoinarii

Dupa Hercules am zis ca meritam o pauza. Nu ne-a tinut prea mult si marti eram la cursiera si joi la scari. Dar am gandit un traseu superb de MTB pentru week-end asa ca asteptam cu nerabdare sa se termine saptamana.

Ca de obicei in ultimele 9 luni, natura are alte planuri. Ca de obicei in ultimele 9 luni, nu ne dam batuti: in lipsa de alternative hotaram sa participam la supermaratonul Bekescsaba-Arad-Bekescsaba.

Maratonul se desfasoara pe durata a doua zile si insumeaza 196.9km. Prima zi se parcurge distanta dintre Bekescsaba si Arad, iar in cea de-a doua intre Arad si Bekescsaba.


Se participa cu bicicleta, tandem bicicleta, rolele, sau pe jos -in alergare. Alergatul este atractia principala a maratonului: au fost 14 barbati si o femeie la proba individuala. Hai sa va explic pe litere: 15 oameni au alergat 100 de km sambata, doar pentru ca duminica sa mai faca inca odata aceiasi distanta. I-au alergat. Unii au terminat bine sub 8 ore distanta de 100km. Incredibili!

Noi participam la cursiera. Povestea cu cursiera a inceput dupa o achizitie proasta a unei cursiere pentru mine (care s-a dovedit in final o cursiera numai buna de Elena) si dupa ce Dorel s-a milostivit sa imi dea o fosta bicicleta de-a lui.

De-atunci cand ne apuca scarba de alergat, mergem la o tura langa Timisoara sa ne relaxam. Tot pe cursiere am facut si Atacul Apusenilor. 

Multi prieteni buni sunt pasionati de cursiera - pe noi ne atragea doar pentru a mai diversifica antrenamentele. Asa ca mergem mai mult din curiozitate la acest maraton. Eu cu atat mai mult: o sa fiu "locotenentul" Elenei - scopul meu va fi acela de a-i duce trena pentru a ajunge pe un loc cat mai bun.

De toate detaliile logistice se ocupa Marius - suntem plasati in masina la Alex, il avem sofer pe Ovidiu, asa ca putem sa dormim linistiti pana la Bekescsaba.

Eram convins ca maratonul asta e un fel de adunare a alcoolicilor anonimi si ca o sa fie o mana de lunatici care n-au ce face. Numai la bicicleta au fost peste 300 de participanti, peste 150 de alergatori la stafeta, cei cu rolere, cei de la alergat individual, etc.. Astept sa vad datele, dar probabil au fost in jur de 500 de participanti in total.

Biciclistii parcurg distanta de 100km din fiecare din cele 2 zile in doua etape: aproximativ 50km dupa care se face o pauza si se asteapta pana cand apar o parte din alergatori si dupa aceea se continua cu restul de 50km. Asta pentru a fi un finish cat de cat simultan.

Deci cumva cursa noastra de bicicleta avea sa fie formata din 4 etape. Fiind primul nostru concurs de acest gen, totul ni s-a parut nou asa ca o sa prezint mai detaliat ceea ce probabil pentru majoritatea e rutina.

Etapa 1.
Ne asezam la start mai in fata. Am auzit noi de pluton si ca trebuie sa te ti de el. De asemenea stim de la Bitza si de la altii ca acolo trebuie sa fi foarte atent ca altfel se poate lasa cu accidentari urate.

Se da startul si pornim si noi cu restul puhoiului in spatele masinii de politie. Se ruleaza cuminte deocamdata cat suntem inca in oras. Ma tot uit in spate sa vad unde e Elena. E chiar langa mine. Mergem cat mai in fata ca sa nu scapam plutonul cand va binevoi sa se formeze.

Dupa cativa km. se iese din oras si brusc incepe o anarhie din care nu mai inteleg nimic: se schimba brusc ritmul, incep toti sa alerge, un iures si o vanzoleala groaznica. Mi se face frica sa nu dea altii peste mine sau viceversa.

Pana sa ne dezmeticim mai bine, primul pluton s-a dus si noi suntem intr-o mare de ciclisti care se agita care mai de care. Incepem sa ne croim drum in fata -am pierdut primul pluton -oricum noi nu suntem de valoarea lor, dar ar fi o idee sa nu il pierdem si pe al doilea.

Exact ca intr-un musuroi, cu diferenta ca aici nu sunt convins ca fiecare furnica stie ce are de facut, masa de ciclisti se tot vanzoleste pana cand intr-un final sa contureaza al doilea pluton din care facem si noi parte.

Si de acuma incepe "monotonia" mersului in pluton: pentru mine cel putin a fost o experienta deosebita. Se rula cu 37-38 la ora si efectiv se statea ghidon in ghidon. Trebuie sa anticipezi ce fac cei din jurul tau: cand franeaza - ca sa nu dai in el, cand accelereaza - ca sa nu pierzi trena, cand schimba cineva de langa tine directia si iti taie calea, cand apare o groapa direct in fata. E...o experienta total noua. A trebuit sa fiu concentrat tot timpul. Nu ma gandeam decat ca daca cumva cad e nasol de tot - se poate termina urat.

Ne tinem amandoi in pluton cuminti injurand deja in gand sau cu voce tare pe unii mai tupeisti care fac jonglerii taindu-ne calea. Km zboara repede cu ochii pe roata celui din fata si stresat la maxim.

Si brusc incepe sa toarne. Rupere de nori. Imi vine sa mor de ras: asta e ca o razbunare pentru cei care imi ziceau ca la MTB te faci ca porcul. Aha...atata apa cu noroi n-am mancat in toate maratoanele de MTB cumulat...


Suntem destul de in fata plutonului si...nu imi place ritmul. Acuma nu ca vreau sa fiu eu smecher, dar tot grupul asta se taraie cu vreo 27-28 la ora. Primul pluton nu il mai prindem nici daca se opresc aia sa doarma. Dar nu asta ma intereseaza. Mai mult ma intereseaza sa nu ne ajunga fetele din spate. Plutonul are vreo 15-20 de persoane si mai culege din cand in cand de pe drum cate un  "uitat".

Ma instalez la trena si trec de la 27-28 km la 33-35km. Ma simt excelent si am chef de pedalat. Plus ca am ajuns sa iubesc vremea asta: toarna cu galeata, sunt ud pana la piele, apa cu noroi imi curge siroaie pe fata - iubesc concursurile !!!

Cursiera e un sport de curve. Punct. Sa ma lase cu faza cu strategiile de genul: trage echipa 200km si dupa aceea il arunca pe cate unul spre sprintul final. Daca e asa tare in coaie -sa traga singur...

Deci - repet -e un sport de curve. Stiam asta de la TV si acuma cand duc trena prin ploaie mi se confirma. Nu vine nimeni sa ma ajute. Le fac semn sa ma schimbe la trena - nimic.

Inca o data -e un sport de curve, dar asta nu inseamna ca nu imi place la nebunie tocmai din aceasta cauza. Sunteti smecheri ? OK! Imi place si mie sa fiu caine: cand nu mai pot sa trag, trec pe banda cealalata si ii las descoperiti. Ma fac ca beau apa. N-au ce face si schimba trena :).

Doar ca si viteza scade de la 33-35 inapoi la 27-28 si asta nu imi convine: dracu stie ce gagici or fi in spate...
Asa ca repet faza cu dusul trenei si retrasul pe cealalta banda de nenumaratre ori. Incep sa obosesc si sa imi fie frig. Etapa are pana la urma 55km si se termina la timp inainte de a obosi de tot.

Elena e pe locul 1 - suntem in grafic. Daca la MTB sau la alergat exista un decalaj intre noi doi, acesta este inexistent la cursiera. Elena s-ar fi descurcat foarte bine si fara mine prima etapa. Merge excelent si cursiera (ca si MTB-ul) pare a fi un sport care ii face efectiv placere.

La pit stop incepem sa stoarcem hainele, sa ne uscam cat de cat, sa umplem rezervoarele de energie si mai ales sa evitam hipotermia.

Pauza dureaza in jur de 3 ore, timp in care vorbim cu o gramada de cunoscuti.

Etapa 2.
Ne-am prins repede ca nu trebuie sa scapam plutonul fruntas. Se da startul si pornim imediat tare sa ramanem cat mai in fata. Pana la iesirea din localitate se merge destul de linistit: 33-34km la ora.

Ca si dimineata, se schimba situatia dupa ce iesim din oras: incepe sprintul pentru formarea plutonului. De data asta suntem pe faza si il prindem. 40km la ora si povestile prietenilor capata sens: astia chiar merg cu atata!

Rezistam la doua incercari succesive de rupere a plutonului si incep sa ma lase puterile. Iara se accelereaza. Incep sa alerg ca un nebun sa nu ii pierd: 47km. Nu credeam ca poti sa accelerezi atata...Prind plutonul, ma uit in spate si Elena e la vreo 200m. Nu-i bine. Ies din pluton si atept sa vina ca sa ii duc trena. Ma ajunge si pornim intr-un sprint furibund. Fara sanse de succes.

De aici suntem singuri...Ca pe Bencec unde mergem noi doi la antrenamente. Trec in fata la dus trena si Elena e in spate. Se mai lipesc doi de noi, dar stiu deja ca nu o sa binevoiasca nici unul sa ma ajute: o sa stea ca lipitorile acolo chiar daca duc trena cu 20km la ora...

Sunt obosit si mi-e greu sa trag. Elena se ofera sa duca ea trena.V-am zis ca e buna la cursiera. Adica...chiar e buna! Duce si Elena trena (mai repede decat o faceam eu).

Nu avem nimic la noi. Am luat cu mine 2 camere...de MTB. Asa ca nu am mai luat pompa, leviere, inbusuri, camere - nimic. Bineinteles ca fac pana. Sa-i pis in freza !(noua expresie favorita).

Intram in vama Turnu si ii zic Elenei ca am pana si sa se duca mai departe. Imi lasa celularul ei pe sosea si pleaca in goana cu cei doi dupa ea.

Na, e timpul si pentru primul abandon. Trebuia sa se intample si asta odata si-odata. Abia de mai am ceva aer in roata si pe indicator scrie 21km pana in Arad. Dar roata nu s-a dezumflat complet. Pe trei carari (nu mai pot tine drumul drept din cauza rotii dezumflate) vad ca mai pot merge - ba chiar destul de repede (31-32km). Merg stramb si bicicleta sta sa plece de sub mine, dar merg.

Imi vine sa mor de ras. Mitul cu abandonul continua: nu o sa abandonez acuma - sper doar ca o sa ma tina aerul pana la finish.

Elena duce mai departe trena pentru cei doi (sa-i pis in freza!). Pana la urma reuseste sa se prinda de tandemul lui Eghi si cu ajutorul lor termina si etapa a doua pe locul 1. Eu vin la cateva minute in spate. Pe bicicleta, dar cu gambele destul de varza.

A fost o zi excelenta. Totul a fost nou pentru noi. La final, Elena a mers exceptional si era in grafic. Ne retragem acasa in Timisoara la refacere pentru ziua a doua.

Etapa 3
Azi startul va fi din Arad. De data asta nu mai pierdem plutonul ala...Pana la iesirea din oras (adica cale de vreo 7km buni) se sta grupat. Dupa aceea, ca si ieri, se rup. Numai ca acuma ii prindem.

Elena este in forma de zile mari. Nu numai ca n-are nevoie de ajutorul meu -eu nu sunt in stare sa ma tin dupa ea. Ma dor picioarele si sunt obosit. Abia ma tin dupa pluton si horcai la fiecare sprint.Mai trec asa inca 14km pana in vama Turnu, unde la unul dintre sprint-urile repetate ale celor din fata, nu mai sunt in stare sa fac fata si renunt. Elena merge  mai departe cu plutonul. Bine Panda!!!!

Acuma sunt singur - pana cand ma trezesc cu alte 2 lichele in spate. Sunt vraiste de oboseala, dar oricat merg de incet, cei din spate pot sa mearga mai incet...

Apare unu in negru si trece repede pe langa noi. Asta-i bun, imi zic. Ma lipesc de roata lui si stau acolo. 38-39. Excelent. Ma transform in ultima lichea si nu imi ridic nasul din roata lui. La un moment dat imi zice sa trec in fata. Ce sa fac...Ma conformez, dar ii zic ca eu nu sunt in stare sa duc asa.  Imi zice ca nu-i nimic, oricum el nu-i in concurs- a venit numai asa de distractie...

Duc trena vreo 500m pana cand omul se plictiseste si imi zice sa trec in spate. Doamne-ajuta! Stau cuminte acolo si astept sa terminam odata. Se apropie punctul intermediar unde cei 2 din spate considera ca e frumos sa sprinteze dupa ce omul ala ne-a tras dupa el tot drumul. Ma rog...treaba lor. Sport de curve...

La punctul intermediar Elena e pe primul loc a treia oara consecutiv. Vedem si rezultatele cumulate de pe ziua precedenta. Nu conteaza ca e pe locul 1: e pe 28 la general din 300 de concurenti. Asta  inseamna foarte mult. A mers exceptional - din nou a avut un inger pazitor in tandemul lui Eghi. Multumim mult Eghi!

E cald si soarele pe cer - vreme de tot rahatul. Incep sa imi revin abia cand apar norii si se mai racoreste.

Etapa 4.
Elena are un avans de 21 minute dupa 3 etape asa ca acuma trebuie doar sa stam cuminti. Doar ca acuma ne apropiem de un domeniu ce nu e deloc strain Hoinarilor: anduranta. Deja se simte oboseala la ceilalti. Noi aproape ne-am incalzit pana aici :).

Se da startul si jur ca nu mai pierdem plutonul de data asta. Cei 43 de km ce au urmat nu se pot povesti. Am fost acolo cu primii tot timpul. Am avut o medie de 39.32km la final. Senzatia a fost incredibila - nu mai tin minte de cand n-am mai bagat atata adrenalina in mine. O fractiune de secunda de neatentie - trist e ca nu neaparat a mea, oricine gresea acolo provoca o catastrofa - si nici nu vreau sa ma gandesc ce se intampla.

Ne-am tinut scai de pluton si mi-am facut shot-urile cu adrenaliza pentru o buna bucata de timp. Fara sa ne dam seama intram in Bekescsaba si astept sa vad cum decurg ostilitatile.

Cu 3km inainte de finish incepe sprintul. O las pe Elena - a mers si de data aceasta uluitor -singura fata din pluton. Dar nu asta conteaza - a mers uluitor si comparativ cu ceilati baieti...

Deci, incepe sprintul. Ii prind pe cativa, altii se duc ca MIG-ul. Ne apropiem de un pod. Fara ca macar sa ma ridic din sa depasesc 7 ciclisti si ma apropi de primii.

Fara urma de infatuare: baieti, voi ati aflat ca pamantul nu e numai plat, asa ca in palma?! Cum dracu ati ajuns pana aici si pe prima panta -un pod!!! - cadeti ca mustele?!

Finish. Vine si Elena -Locul 1! Ma bucur de parca l-as fi luat eu. Sincer. Si nu neaparat pentru locul repsectiv ci pentru felul cum a mers. A fost formidabila.

Poze, premiere, urari de rams bun. Pentru amandoi e clar ca acest concurs a fost numai inceputul. Incep sa fac deja planuri de alte concursuri de sosea. Unele cu multa, multa catarare :)

Organizare:
- introducere, cuprins, sfarsit: ne place sau nu, realitatea suna asa: ungurii organizeaza concursurile mai bine ca romanii. Si daca ar fi numai asta, n-ar fi problema, am avea de unde invata.
Dar e vorba de mentalitatea balcanica si de felul de a fi pentru care mi-e rusine ca sunt roman. In Ungaria in fiecare sat oamenii ne incurajau. Erau iesiti la poarta si ne aclamau.
In Arad:
"Vezi ba ca se invarte roata!"
"Da-te ba pe dreapta!"

Asta evident nu e vina organizatorilor. Ei au facut (si de-o parte si de cealata a granitei ) toate eforturile .

- efective uluitoare de politie mobilizate pe tot parcursul traseului.
- puncte de alimentare numeroase. Noi nu ne-am oprit la ele, dar sunt sigur ca au fost o mana cereasca pentru organizatori.
- spectacole in Arad si Bekescsaba la punctele de finish.
- atentie: cazare in Arad si Bekescsaba GRATUITA pentru participanti -asta mi se pare deja uluitor.
- transport asigurat intre cele 2 puncte.
- bere, gulas la final.Gratis si astea...
- posibilitatea de a face dus la final.
- taxa de participare: inexistenta

- cel mai prost mediatizat concurs la care am participat. In conditiile astea a strans la start "doar" 500 de participanti.
- celelalte minusuri nu reusesc sa surclaseze punctele pozitive, asa ca nu le mai amintesc aici.

Felicitari si multumiri (rubrica noua introdusa din blog-ul asta):
- C.S. Tibiscus - Carla si Marius s-au ocupat din nou perfect de toata logistica
- Ovidiu ca ne-a asigurat transportul
- baietii de la club: Alex Cretescu, Alex Wagner, Alex Grosu si Remus s-au clasat printre primii.
- Anita Kovacs a iesit pe locul 3 la feminin. Felicitari Anita!
- Tandemul lui Eghii a terminat pe locul 1. Felicitari si multumiri pentru cele doua zile in care ai ajutat-o pe Elena.
- Elena: pentru o cursa fantastica.
- organizatorilor pentru un supermaraton care speram ca nu va fi ultimul asa cum circula unele zvonuri.
- tuturor concurentilor si in special super oamenilor care au alergat integral distanta de 196.9km. Inca un plus pentru organizatori: fiecare, repet, fiecare alergator era preluat de pe traseu de masina politiei, salvare, pompieri, ma rog, o masina oficiala si ajutat sa traverseze orasul in sunet de sirena.
Efectiv cei care au alergat distanta respectiva sunt de pe alta planeta decat noi restul muritorilor.

O mentiune speciala: la start au fost doi nevazatori la bicicleta tandem; un barbat fara picioare care a pedalat intr-o bicicleta speciala, un batran fara o mana - la bicicleta. Toti au terminat supermaratonul. Vazandu-i pe acestia luptand pentru pasiunea lor te faci mic si pleci capul in pamant. Ploaie?! Oboseala?! Neputina?! Lipsa de chef?! Eventual rusine numai gandindu-ma ce usor imi e mie si cat de greu le e lor.

Mi se pare incredibil ce fac oamenii acestia: si-au invins handicapul pentru a face ceea ce le place. Si pana la urma poate ca asta este esenta fericirii: sa faci orice pentru pasiunea ta. Indiferent care este aceea - dar sa te dedici pentru ceea ce iti place. Sa o lasi sa te devoreze. Altfel, la final o sa te intrebi : "Cum ar fi fost daca...". Si poate ca aia este esenta nefericirii...

11 comentarii:

Gianina spunea...

Bine fata! Bine Timisoara! Se pare ca in papusoi se merge bine chiar si pe cursiera :)
Felicitari Elena

Ovidiu spunea...

Voi sunteti peste tot!:)
Felicitari Elena!

Ciprian spunea...

Bravo! Buna treaba faceti!

Cristi Trandafir spunea...

iooi dee seip :)

mihai.oprisa spunea...

Hoira! strigau ungurii din porti. Probabil am fost aplaudat de vreo 300 de persoane din localitatile maghiare. Genial!!!

As vrea sa intru in legatura cu tine si cu Elena.

Anonim spunea...

" ... reuseste sa se prinda de tandemul lui Eghi si cu ajutorul lor termina si etapa a doua ..."

cum a fost chestia aia cu "sport de curve" ???

"Dar e vorba de mentalitatea balcanica si de felul de a fi pentru care mi-e rusine ca sunt roman"

nu jignii restul tarilor balcanice, fiindca mentalitatea descrisa este pur romaneasca!!!

eviltwin spunea...

superba descrierea, felicitari pt rezultate, si daca se tine si la anu sper sa ne intalnim la Bekescsaba!

:)

Silvique_ms spunea...

Bravooooo! Super! :)

Adrian Valean spunea...

la mare? pe cand:))

Diaconescu Radu spunea...

Bravo Elena!

Fain scris, mai ales ultimul paragraf, interesant in momentul in care mai pui si ganduri filozofico-meditative.

Ce nu inteleg eu e cum puteti sa mergi cu pedala apasata la maxim weekend dupa weekend, cel putin pentru mine recuperarea dupa maratonul de la moeciu a durat cateva saptamani bune. Foarte tare ca puteti sa mergeti asa.

romeo spunea...

Felicitarile mele!