Social Icons

3Munti

Data: 03.05.10-04.05.10
Participanti: Elena, Alex
Locatie: Moieciu
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/

Un blog pe care mi-e greu sa-l scriu. Un blog care ar fi trebuit sa se cheme altfel: "Din inima" sau "Pledoarie pentru pasiune". Dar pana la urma trebuie sa ramana simplu: 3Munti.

Exista concursuri. Si exista "concursurile lui Luci". 3Munti face parte din seria Carpathian Man alaturi de deja clasicul MPC - concursul care a schimbat mentalitati si destine.

3Munti este un concurs de MTB de 2 etape. O premiera in peisajul ciclismului romanesc. Am aflat de acest concurs inca din primavara si de atunci am urmarit in continuu orice detaliu legat de organizare.

Detaliile au aparut in ultimul moment. Am stat in cumpana daca sa mergem sau nu - din nou prognoza este impotriva noastra. Se anunta ploi in ambele zile de concurs. Ceva ma face sa decid sa mergem totusi la Moieciu.

3Munti nu poate fi un blog despre ce am facut eu la concurs. Nu poate fi nici macar povestea unui concurs. Este simplu povestea celei mai frumoase ture de MTB pe care am facut-o vreodata.

Pe Silviu il luam din Brasov si vineri seara ajungem in complexul Cheile Gradistei Fundata. Instalam cortul, mancam ceva si intram in sacii de dormit.

Dimineata devreme ceasul ne trezeste. Mai avem de facut ultimele reglaje la biciclete si sa ne pregatim de start. De la inceput trebuie spus ca nu sunt multi concurenti. O mana de ciclisti pasionati s-au strans la start.

Locatia aleasa pentru tabara de baza este pe masura traseului ce ni s-a pregatit. Cu placere trebuie sa remarc ca si la noi se poate face ceva cu gust - cu foarte mult gust. Ceva care sa nu strice peisajul din jur; o mini-statiune la standarde foarte ridicate construita de la zero intr-o locatie paradisiaca. De pe platoul de unde luam startul avem o privire panoramica asupra Bucegiului si a crestei Pietrei Craiului cu tot culoarul Bran care separa cele 2 masive.

Organizatorii au pregatit doua trasee: unul lung si unul mai scurt. Eu ma inscriu la cel lung, Elena il prefera pe cel scurt. Diferenta intre cele 2 trasee este de numai 10km, de 2 "ace" dupa cum aveam sa descoperim.

Rares a avut din nou ghinion. A reusit sa rupa lantul de 3 ori. 

Incep sa apara (sau sa se trezeasca) concurentii. Vin si oprganizatorii. Este cald si soare. Creasta stancoasa a Craiului sticleste in zorii diminetii. Este o atmosfera relaxata. Dan, Rares, Silviu, Horatiu, lista e foarte lunga - ii cunosc aproape pe toti participantii asa ca ne povestim unu altuia ultimele aventuri si facem planuri de ture viitoare.

Silviu, alergatorul care se bate la bicicleta cu "raii"  din tara. Si de obicei castiga.

In ritmul muzicii punem la punct ultimele detalii. Luci ne mai comunica odata detaliile legate de traseul pe care il avem de parcurs. Ne aliniem la start.

Sambata dimineata la 9.27 s-a dat startul in prima etapa de la 3Munti. Traseul incepe cu o tura de onoare prin complex.

Dupa care suntem brusc treziti la realitate si intram pe noroi. Noroiul a fost una din temerile noastre legate de acest concrus. Doar ca aici este MUNTE. Aici este noroiul "cel bun". Poate sa ploua non stop, nu o sa intalnesti lutul din alte locuri. Solul stancos nu permite sa se formeze "noroiul rau".

Din primii metri suntem plini din cap pana in picioare de noroi. Dar acesta nu ramane lipit de caucicuri asa ca nu ne deranjeaza.

Suntem deja pe un plai innierbat pentru ca dupa aceea sa intram pe o poteca de munte. Aici tebuie sa impingem la biciclete. Nu mult - cat sa ne dezmortim. Iesim repede in culme si de aici intram pe un drum de care. E pietruit si umed asa ca trebuie sa avem grija.

La fiecare concurs iti ramane intiparita in minte urcarea X sau coborarea Y. Din fericire aici nu pot sa descriu o anumita portiune din traseu. Oricat ma stradui. Tot traseul a fost unic. Coborarile tehnice alternau cu urcusurile abrupte sau cu portiunile de push bike.

Acesta este MTB. Fara sa incerc sa jignesc pe nimeni - dupa Geiger tura lunga, acesta este singurul concurs de MTB din Romania. Restul sunt concursuri de cicloturism. Este foarte bine sa existe si asa ceva, este nemaipomenit ca de la editie la editie sunt tot mai multi participanti si ciclismul devine tot mai popular. Jos palaria pentru toti organizatorii care fac eforturi supraomenesti pentru ca toate aceste evenimente sa iasa bine. Doar ca acelea nu sunt maratoane de MTB- sunt maratoane de cicloturism.

MTB-ul inseamna mult mai mult decat sa rulezi pe un drum forestier, sa impingi 100m bicicleta, sa urci cativa km si dupa aceea sa lasi bicicleta sa curga singura la vale. Inseamna mai mult decat sa fi nemultumit ca te-ai murdarit, ca esti ud; inseamna mai mult decat sa scancesti ca organizatorii au vrut sa te omoare facand traseul pe acolo.

Nu gasesc epitete ca sa descriu frumusetea traseului. Personal am fost marcat de Iron Bike-ul din Italia. Acolo am descoperit o alta lume. Traseul de azi surclaseaza oricare din etapele de acolo. Ca frumusete.

Acuma urci pe viteza 1 abia reusind sa stai pe bicicleta. Brusc traversezi unul din numeroasele sate pitoresti care coloreaza tot culoarul Rucar Bran. Deodate te trezesti aruncat peste ghidon pe o coborare pe unde nici nu te-ai gandi sa folosesti bicicleta. Acuma esti cu bicicleta in spate pe trasee turistice montane. Te relaxezi cateva minute pe o portiune mai domoala doar pentru ca totul sa se repete de la inceput.

As vrea sa fac o precizare foarte importanta: nu dificultatea traseului face unic acest concurs. Frumusetea lui. Organizatorii ar fi putut sa ne puna sa urcam cu bicicletele in spate pe Jepii Mari si dupa aceea sa coboram prin Valea Gaura. Na, traseu greu. Doar ca ar fi fost complet lipsit de sens.

Aici nu apucai sa te enervezi ca trebuie sa cari bicicleta: cand sa-ti fie greu, aparea fie o portiune in care puteai sa stai in sa, fie o portiune de coborare. Coborarile au fost tehnice - foarte tehnice. Dar din nou, nu alese doar ca la final sa te bucuri ca ai scapat cu viata. Multe coborari au fost pe poteci de ciobani nu mai late de o palma. Majoritatea coborarilor s-au putut face pe bicicleta chiuind de bucucrie.

Marcajul a fost impecabil. Aici nu mai e nimic de adaugat: simplu si intuitiv chiar daca nu ridicai ochii din pedale.

Eu am mers azi cu Horatiu. Adica el cobora mai bine ca mine, eu il prindeam pe urcari. Stiu ca ne-am oprit intr-un punct de alimentare si aveau aici: SLANINA!!! Slanina de casa. Mama ce buna a fost! Am mancat-o cu cas si urda - produse traditionale din zona.

Punctele de alimentare au fost strategic plasate, bine alimentate si cu aceiasi oameni inimosi pe care ii cunosc de ceva vreme. Arbitrii de traseu au fost cu gramada (astia din zona sunt enervanti :) sunt convins ca s-au trezit dimineata cu mic cu mare si i-au cerut lui Luci sa ii trimita in cele mai indepartate puncte doar ca sa mai poata sa mai alerge si ei).

Uite acuma imi amintesc de urcarea pe forestier catre satul Ciocanu. Acolo ne-am intalnit cu un grup de copii care ne-au facut poze, au inceput sa chiuie si sa ne incurajeze. Mi s-a pus un nod in gat si am inceput sa trag de mine cat am putut. Intr-un sat o tanti se uita la mine si zice: "Uite domne', asta zic si eu miscare".

Taranii de la coasa, femeile de dupa gard, copiii iesiti cu vacile, toti ne incurajau. De cealalta parte erau imbecilii cu X5 din Moieciu, picnicarii si manelistii care ne luasera ca tinta fie cu masinile fie cu aluziile imbecile.

Dar ce tin cel mai bine minte este canionul. Nu glumesc. Am aflat dupa aceea ca se cheama valea Sbarcioara. Ne anuntase Luci de la start ca o sa mergem prin apa. Deja am avut o coborare foarte dificila pe un fagas cu apa. Am biruit-o si parca valea s-a mai domolit. Mi-am zis ca nici n-a fost chiar asa de greu.

Dar abia acuma incepe: Sbarcioara asta e lata. Si adanca. O apa de munte rapida pe care trebuie s-o trecem de vreo 20 de ori sau sa mergem efectiv prin albia ei.

Din nou: aici s-ar fi putut merge pe bicicleta. Nu s-a ales traseul doar ca sa te chinuie. Eu nu sunt foarte priceput si nu ma descurc pe pietrele umede. Acuma sunt cu apa pana proape de ghidon ca am cazut intr-o valtoare; acuma pedalez ca nebunul ca sa ies pe mal. Fac echilibristica pe pietrele umede sau car bicicleta in sapte cu apa pana la brau. Merg si pe ea prin apa repede.

La un moment dat am experimentat ceva unic: MTB-ul subacvatic. Roata din fata a alunecat si ma trezesc cu capul sub apa.

Nu vreau sa se termine! E uluitor. Mare parte din vale se putea merge pe bicicleta daca aveai un pic de antrenament tehnic.
Cel mai bine a descris portiunea Horatiu: "Nici daca imi dau o saptamana in fiecare zi pelin, nu o sa-mi stearga zambetul de pe fata!". Punct.

La iesirea de pe vale este punct de alimentare dotat si cu ulei de bicicleta (nu ma, nu de baut!). De aici se despart traseele. Noi avem de facut in plus doua "ace". Stim ca o sa fie vorba de push bike. Imi place sa fac asta. Aici imi place si mai mult: fiindca urc efectiv prin mijlocul "pustiului" pe primul ac.

Au fost 2 portiuni de carry bike care au cumulat 800m altitudine (bine, privind acuma retrospectiv, are si Luci dreptate cand cumva a incercat sa ii indeparteze pe cei neexperimentati de acest concurs - am urcat cu ele in spate diferenta de nivel de la tura scurta de la alte maratoane). Din nou a fost superb.

Ce?! Zarnestiul la poale, aburii ridicandu-se din Prapastiile Zarnestilor, platoul Bucegilor acoperit de o cusma de nori, mirosul proaspat de padure de brad, racoarea de munte, tot.

Ambele coborari s-au putut face pe bicicleta, pentru a mari ranjetul care deja ne-a incremenit pe fata.

Ca o paranteza, a doua urcare in alte conditii de vreme cred ca era practicabila pe portiuni pe bicicleta. Evident ca si acuma au fost concurenti care au urcat pe biciclete in portiuni unde noi le trageam efectiv dupa noi.

Intram in Prapastiile Zarnestilor si de aici mai avem doar 700m de urcare pana in saua Joaca. Nu am zis ironic "doar". Traseul de azi are 2470m diferenta de nivel pe 69km. Asa ca 700m e "doar". E o portiune de fuga pe care o stiu bine. Aici ma concentrez pe partea fizica a turei si trag tare.

Urcam o buna portiune pe traseul de la MPC. Din saua Joaca incepem sa ne intoarcem catre Gradistea. Trecem inca odata prin Sirnea dupa care o bucata de sosea urmata de un sigle trail pe coborare ne scoate in drumul privat care duce la complex.

Aici este Luci. Ma opresc si ii strang mana. Pentru cel mai frumos traseu pe care m-am dat vreoadata cu MTB-ul. 3km de urcare pura pe un forestier mai bine tasat decat o sosea ma mai despart de finish.

Final de etapa. Toate relatarile mele de la concursuri descriu chin, lupta, epuizare. Acuma nu a fost nimic din astea. A fost doar o placere greu de descris - placerea de a face un traseu uluitor. Nu mi-a fost greu nici o secunda - am trait doar cu teroarea ca poate sunt numai la inceput portiuni asa de frumoase.

Este un traseu pe care este o blasfemie sa concurezi cu capul in pedala si horcaind de oboseala.

Seara, familia se strange la un loc. Concursurile lui Luci au "ceva". Toti organizatorii se straduie sa vina cu ceva nou, sa iasa bine, sa fie toata lumea multumita. Toti fac ceea ce fac din pasiune si din dorinta de a impartasi aceasta pasiune cu cat mai multi oameni. Sau cel putin asa ar trebui sa fie...


Dar lipseste acel "ceva". E greu de descris in cuvine: e mai mult o stare sufleteasca. Seara ne-am strans toti la un loc pentru pasta party. Au curs povestile, a curs berea, am ras, ne-am simtit bine. A urmat programul artistic deosebit organizat de Geta si fetele ei din Zarnesti. Au urmat alte povesti. Aici am fost toti o familie.

Este ceea ce lipseste la celelalte concursuri. Un concurs reprezinta mult, mult mai mult decat cele cateva ore pe care le petreci pe traseu. Reprezinta mai mult decat diploma de participare, decat premiile luate. La un concurs nu te duci cu cateva ore inaintea startului si pleci inainte de premiere. Acolo nu te duci la lucru. Nu e o obligatie. Esenta unui concurs il constiutie oamenii care il organizeaza si care participa. Si cel mai frumos moment din orice competitie este berea si povestile de dupa.

De aceea exista concursuri. Si concursurile lui Luci. Din cauza acelui "ceva".

Peste noapte ne ploua neintrerupt. Dimineata ne gaseste zgribuliti de frig intr-un vant infuriat si o atmosfera sumbra.

A doua etapa va avea numai 34km cu o diferenta de nivel de 1300m. Organizatorii ne anunta ca din cauza vremii s-a decis sa se scurteze tura la 18km si 600m. Ceea ce urmeaza probabil surprinde cel mai bine ce a reprezentat 3Munti pentru concurenti: in cor se cere sa nu se renunte la traseul initial. Concurentii vor sa vada ce le-au pregatit si azi organizatorii. Nu vor jumatati de masura.

Cu cei buni tine si norocul. Cerul se desface si iese soarele. Vom avea tura initiala.

Duminica la 9.48 s-a dat startul in cea de-a doua etapa. Dupa ce am vazut ieri nu ma astept la nu stiu ce minuni azi. Prima parte a traseului este comuna cu cea de ieri.

Urmeaza brusc o coborare bolovanoasa care ma trezeste la realitate. Single trail. Adevaratul single trail. Prin padure, peste radacini, pe pamant ud, in panta. Cei cu tehnica buna (nu eu) fac adevarate acrobatii si stau in sa. Deci se putea. Eu alerg pe langa ea. Dar alerg. Si daca mi-a intrat in cap ca imi place, imi place orice ne rezerva traseul.

Acuma facem bucla a doua de la EcoMarathon. Cu bicicleta. Cei care au fost atunci poate isi amintesc coborarea de la finalul buclei catre Moieciu. Acuma pe acolo suntem cu bicicletele. Nebunie!!!

Din Moieciu de Sus ne mai relaxam cativa km pe sosea pentru ca dupa aceea sa ne inhamam la urcarea principala din traseu - cea catre vf. Dudele din Leaota. Aici ma intalnesc cu Dan si Silviu. Este prima data cand pedalez langa Dan. Ma umflu in pene de mandrie.

Dupa un forestier cu panta accentuata se trece la push si carry bike. Nu tin minte cand sa ma simtit asa de bine carand bicicleta in carca. Poate fiindca nu exista nici o urma de tensiune ci doar placerea de a face traseul. Probabil de aceea, cumulat am facut cel mai bun concurs a meu de anul acesta dupa Hercules.

Dan fuge mai repede si raman cu Silviu. La un moment dat cu vopseaua pe pamant scrie: "Haideti pe bita!". Nu putem sa nu ascultam organziatorii si adevaru-i ca o buna parte din urcare se putea face pe bicicleta. Circar ma fac dupa portiunea asta.

Intr-o poienita ne intalnim cu Pepi care ne anunta ca mai avem 150m altitudine. Fara ironie, imi pare rau ca se termina. Iesim la 1750m in golul alpin si de aici mergem pe poteci sapate de oi. Din nou incercam limitele echilibristicii.

Am carat 2 zile MP3-ul dupa mine. L-am inchis la 5 minute dupa startul din prima etapa. Aici nu e nevoie de ceva ca sa ma tina concentrat. De pe Bucsa se vede saua Strunga, se vede tot Bucegiul si ne face cu ochiul Craiul.

E soare. Da, norocul tine cu cei buni. In 2 zile de concurs nu ne-a plouat o picatura. In schimb a turnat neincetat dupa ce treceam linia de sosire. Aici pe platou suntem depasiti in alergare de Mihai Orleanu. Da, el cu inca un prieten au luat startul odata cu noi si au facut acelasi traseu. In alergare. Si ne-au depasit.

S-a terminat catararea. Ce urmeaza a fost cireasa de pe minunatul tort numit 3Munti. Coborarea de pe Bucsa pana in Moieciu de Sus. Ca sa intelegeti cum a fost ar trebui sa fi stat la sosire si sa ascultati exclamatiile entuziaste ale fiecarui concurent care a trecut finish-ul.

90% din coborare se facea pe bicicleta. Dar...n-o pot descrie. Sa zicem ca asa ceva fain nu am facut niciodata in Romania sau afara.

Finalul ne ofera o portiune de fuga pe sosea unde ma reintalnesc cu Dan si facem impreuna echipa. Ajungem la intrarea in Cheile Gradistei. Ultimii 5km si 400m altitudine. Alerg ca nebunul aici. Singura portiune pe care am simtit-o de concurs. Ma intrec cu Dan si Silviu. Dan face pana si pe Silviu nu il mai prind pana sus.

Trec extaziat linia de sosire.

Elena.
Elena n-a avut chef in prima zi. Mai deloc, dar a castigat prima etapa. Pentru numarul de participanti, au fost suprinzator de multe fete. Daca la maratoanele de cilcoturism (in afara de Geiger, pe celelalte o sa le numesc maratoane de cicloturism de acuma inainte) s-au strans 12 fete la MMM si au terminat 2, aici au fost 8 si au terminat toate.

Seara Horatiu ii arata cum se schimba placutele de frana. Etapa 1 a insemnat terminarea a patru placute de frana la Elena. Si asta spune ceva despre intensitatea concursului.

Despre etapa a 2-a Elena are numai cuvinte de lauda si superlative. A castigat-o si pe aceasta terminand la final pe locul 1. Probabil si in topul ei, 3Munti a urcat pe locul 1.

Dupa finish ne strangem din nou impreuna la taclale. A mai existat un pasta party (la sfarsitul primei etape am primit si cate un Recovery Drink).

Ne strangem in sala de sus si povestim in asteparea festivitatii de premiere. Nimeni nu se grabeste - e din nou ceva ce face diferenta. Nu s-a terminat concursul si acuma toti stau ca pe ace sa vina odata premierea aia si sa plece acasa. L-am bifat si pe asta. Nu, pe nimeni nu pare sa il intereseze premierea.

Unicitatea maratonului a fost data de o suma de detalii. De exemplu, furtuna care a urmat dupa finish a omorat calculatorul, asa ca mare parte din rezultate nu au putut fi centralizate (mai putin cele de pe podium). Luci ne-a rugat sa ne trecem noi pe site locul. Pe absolut nimeni nu a deranjat acest aspect. Si asta spune enorm de multe despre cei care au participat la acest maraton si despre modul cum au vazut ei acest eveniment.

Totusi premierea a fost o surpiza. Mare. Primele pe podium au fost fetele. Inca odata cinste lor. Niste luptatoare. Niste invingatoare. Bravo Panda meu!!!

In ordinea numerelor de pe tricou, castigatorii de la tura lunga: Juganaru Razvan, Silviu Manea si Spulber Dan

 Uite-ma si pe mine acolo! Ala in rosu.

Participantii la tura scurta

Goldies. Pe Nicu l-am fugarit in a doua zi pana...nu l-am mai vazut. Ca

Si acuma aflam ca locul 1 a castigat...o participare la un concurs international in Italia cu toate cheltuielile platite. Adica...WOW!!!

Elena o sa mearga acolo in cea mai selecta companie: Juganaru Razvan, Silviu Manea, Spulber Dan si ceilalti premianti (ma scuzati ca nu retin numele).

A sosit si momentul sa ne despartim de prietenii nostri. La final ar fi foarte multe de spus. Nu sunt suficiente cuvinte: atunci cand o experienta formidabila este completata de PASIUNE, iese 3Munti.

A fost traseul incredibil, au fost prietenii, a fost atmosfera, a fost organziarea impecabila, au fost toate detaliile, dar mai ales a fost acel "ceva". Acel "ceva" care face diferenta.

De obicei acuma vine partea cu organizarea:
+++ (plusuri)
- de asta ati citit deja mai sus. A fost primul experiment de acest gen din Romania. S-a vazut mana "expertului" aici: Luci ajutat de o echipa la fel de experimentata (uitati-va un pic pe podiumurile de la toate concursurile de alergare si MTB si ghici pe cine gasiti acolo) a orchestrat partitura asta.
- locatia perfect aleasa (Cheile Gradistei Fundata).
- traseul: !!!. (poate ca baietii de la Iron Bike din Italia ar putea sa vina sa se inspire).
- puncte de alimentare bine alimentate (urda, cas, slanina, energizante). Radeti, voi radeti, dar clisa aia face milioane.
- marcaj impecabil.
- premii generoase.
- atmosfera incredibila.

--- (minusuri)
-putini participanti. Asta ne-a dezamagit la inceput. Acuma privind retrospectiv inteleg de ce nu s-a mediatizat concursul, inteleg de ce pe site se descuraja participarea. 3Munti nu seamana cu nimic din peisajul de la noi (se poate compara numai cu tura lunga de la Geiger). Luci nu a vrut sa isi asume riscul sa aiba entuziasti sau inconstienti pe traseu. A vrut ca pentru prima editie sa simta unde sunt punctele slabe ale concursului.
Dupa ce am parcurs traseul cred ca abordarea aceasta a fost cea mai inteleapta.

Cei care au participat au stiut la ce se inhama. Dar mai mult decat atat au stiut sa aprecieze mai mult decat competivitatea, competitia in sine.


La final...A fost odata maraton 3Munti. Cel mai frumos concurs la care am fost vreodata. Si nici nu vrem sa ne imaginam ca a fost prima si singura editie. Multumim baieti!

---------------------------------
Melodia de mai jos ne-a obsedat pe drumul de intoarcere (nu beti Reb Bull, nu ascultati tehno la maxim si nu imi dati masina pe mana...). Mi se pare ca surprinde poate un pic din esenta maratonului 3Munti.

"I will never be afraid again
I will fighttin 'til the end
I can walk on water, I can fly
I'll keep fightin' til I die"
--------------------------------------

11 comentarii:

Balan Silviu spunea...

Bravo Hoinarii, bravo Elena , bravo Alex! Spor la antrenamente . Va astept la noi la Marathon sa va aparati titlul!

Gianina spunea...

Ca deobicei exceptional! Multumim Suca ca ne incanti cu astea bloguri... esti unic!
Bine fata... ma bucur ca ai adus "cupa" la Timisoara!

Cristi Trandafir spunea...

inca o poveste care am cetit-o cap coada si am apreciat-o cap coada chiar daca nu are poze :))

Ciprian spunea...

Foarte fain si bravo voua! Cu siguranta a fost o super experienta. Ma bucur ca s-a putut organiza ceva asa de bine si la noi. Consider ca si numarul de participanti mai redus a avut un cuvant de spus in acest sens.
Si intotdeauna atmosfera are un rol foarte mare asupra impresiei generale.

Pacat ca nu aveti poze, dar povestirea face sa treaca mai usor aceasta lipsa :)

Spor in toate!
CiprianS

Anonim spunea...

si ce fel de noroi a fost la Concordia? :D

Felicitari!
Robert

Felicity DTP spunea...

Intr-adevar a fost ceva deosebit din ceea ce ai descris!

Felicitari si multumim ca impartasiti si cu ceilalti astfel de experiente!

Andreea spunea...

Foarte fain povestit! Bravo voua si mai ales: Bravo Elena! Mult succes in Italia! ;)

Alin Tanase spunea...

Felicitari Hoinarilor pt rezultate! Si ca de obicei povestea a fost la inaltime ;)

Diaconescu Radu spunea...

Bravo, mi-a placut foate mult entuziasmul si pasiunea ce razbat printre randuri, parca au si povestirile astea farmecul lor, desi sunt cam rare printre celelalte istorisiri epice si indarjite.

La mai multe ca sa zic asa!

andreea dan spunea...

Iti multumesc ca ai scris asa de frumos, ca ai investit talent si daruire in aceasta poveste despre concursul, peisajele, traseele noastre de aici,despre Luci si despre prietenii mei...esti printre cei care isi dau seama...si esti unicul care surprinde in cuvinte atat de bine realitatea...citesc cu sufletul la gura ceea ce scri ..mereu... si stiu ca imi pot face o imagine reala fara sa fiu macar acolo...asa si acum ...nu am fost la concurs,e drept ca stiu tura dar n-am gustat din placerea acelor 2 zile, insa citindu-te am participat si eu la concurs si pentru asta iti multumesc!
Bafta la 7500!Si...astept povestea

Gianina spunea...

Suca tu ai aflat ca clisa din CP nu era pt voi? :))))) Vezi relatarea lui Horatiu: http://hcampian.blogspot.com/2010/07/perfect-maratonul-3-munti-2010.html
cica era pranzul celor din punct :)))))
Hai ca m-am amuzat bine :P