Social Icons

Marathon7500

Data: 15.07.10-18.07.10
Participanti: Elena, Alex
Locatie: Bucegi
Link: Marathon 7500

Crampeie...

Ora 1.40. Mesaj de la Mardale: e in D'Arc cu Horica. Chiar mi-e ciuda. Adorm la loc -mai avem vreo 4 ore de somn.

2009 -final de Marathon 7500. Unul dintre -daca nu cel mai tare concurs la care am fost pana acuma. Cu cea mai mare satisfactie. De pe prima pozitie a podiumului stim ca trebuie sa venim aici sa ne aparam titlul. Si nu numai noi...


Stres mult. Ca niciodata anul acesta. Ma preseaza concursul, ma preseaza Elena - vrea sa ne prezentam bine aici. Si eu vreau asta.

Stau si ma tot uit la echipele inscrise. Suntem numai noi si Alin&Gianina pana cu o saptamana inainte de start la mixt. Fain - in conditiile astea nu mai mergem -nu are rost sa ne luptam intre noi. Ma duc la Salzkammergut.

Apar din neant alte echipe la mixt. Si nu de umplutura. Bine...Trebuie mers la munca.

Stiu ca suntem buni. Am muncit mult. Dar stabilesc totusi un obiectiv modest: 24 de ore. In sinea mea sunt convins ca o sa scoatem sub acest timp. Ultimele zile trec facand tot felul de calcule sofisticate si revizuind strategia.

Mancat bine, odihnit, antrenat, cu chef de lupta si mai ales perfect sanatos. Mult diferit fata de anul trecut cand am luat startul olog. Asa ca sansele sunt de partea noastra.

Marathon 7500 - primul si deocamdata singurul ultramaraton din Romania. 96km si 8000m diferenta de nivel. Intrebati-l pe Silviu de unde vine 7500. 90 si de km nu este egal cu 2*45km. Nu e de doua ori un maraton obisnuit. Este altceva. Este... chiar daca organizatorii o sa ma blesteme in gand: nu cumva sa iei startul la asa ceva pe premiza ca ai alergat maratonul. Ca n-o sa-l termini.

Start. La fel de brusc ca anul trecut - doar ca acuma e cu doua ore mai devreme. O sa avem mai multa lumina. Se alearga de la inceput - doar ca acuma nu ne mai mira asta.

Gianina si Alin s-au dus. Dupa cum ne asteptam de fapt. Noi speram sa revenim in a doua jumatate. Elena nu zice nimic si e rosie la fata. Rasufla greu. Nu e tocmai momentul sa vorbesc cu ea - vad ca nu e in apele ei.

Postul 1. Deja echipele s-au cernut. Daca faptul ca Alin e in fata nu ne deranjeaza deocamdata, de aici ne depasesc si Nusu&Ioana si Gabi&Oana. Brusc situatia e verde (verde=rau; rosu=bine). In postul 2 suntem pe locul 4.

Valean si Radu. O echipa excelenta. A fost o placere sa mergem alaturi de ei. Urcarea spre Piatra Arsa merge la fel de greu ca anul trecut. Elena e nervoasa. Eu nu prea am ce face. Astept sa isi intre in ritm.

Pe coborarea de pe Jepii Mari ii depasim pe Gabi&Oana. Nu aveam sa ii mai vedem pana la final, dar noi nu stim inca asta. Facem din nou echipa cu Valean&Radu pana la baza coborarii, unde ni se alatura si Ioana&Nusu.

Incepem in sase urcarea pe Jepii Mici spre cabana Babele si CP5. Povestile lui Radu si a lui Nusu fac ca timpul sa treaca mai repede. Valean e la al doilea maraton deja in ultimele ore (dupa cel de condus) asa ca slabeste ritmul. Sunt in forma maxima si ii dau la deal singur. Coechipierii mei raman in spate si trebuie sa-i astept. Undeva sub cabana Caraiman ma opresc pe o terasa naturala si o astept pe Elena sa vina.

Aici s-a terminat concursul pentru mine. Si a inceput pentru Elena. Nu o sa inteleg ce dracu s-a intamplat pe terasa aia. Am urcat Jepii la jumatate din potentialul meu. Eram plin de energie si motivat. M-a ajuns Elena, am intrat pe platou si de aici urmatoarele 21 de ore am fost total inert. Nu am fost obosit, epuizat, n-am avut nimic. Ceva insa s-a rupt si s-a dus dracului concursul.

De la Babele coboram inapoi la Pestera. Aici ajung destul de greu si incep sa dau semne de febra musculara. Nu inteleg de ce...

Elena s-a trezit (ca de obicei). Intram in a doua parte a concursului.

Luci cu grupul lui de turisti ne incurajeaza pe prima urcare pe Omu. Rares ne asteapta la intrarea in creasta si ne indeamna sa nu renuntam.

Balan e in postul de la Omu si e destul de speriat de halul in care arat cand ajung acolo.

In continuare merg mai bine pe urcare, dar o tin in loc pe Elena pe portiunile drepte si coborare.

Fuge pamantul de sub picioare pe valea Cerbului si ma prabusesc urland surd de durere. Glezna se incapataneza si rezista.

Aproape tot concursul am avut impresia ca mergem bine. La fiecare CP Elena si timpii de anul trecut ma contraziceau cu nesimtire: mergeam constant mai prost.

De la finish m-am tot chinuit sa inteleg ce s-a intamplat. Din aproape 70 de echipe participante, la final eram singurul care nu mai putea sa stea pe picioare din cauza febrei musculare. Ceva am gresit. In loc sa fac lucrul la care ma pricep: pasi mari pe cataligele date de natura, eu m-am straduit sa alerg tot timpul facand pasi mici. Muschii mei habar n-aveau de miscarea asta asa ca in Gura Diham abia mai mergeam.

Elena e rabdatoare. Eu ma stradui: nu sunt obosit, nu mi-e greu, dar muschii de pe pulpe nu ma lasa sa ma misc.

Locul 1 l-am pierdut cand am ajuns prima data pe Omu. Acolo Alin avea 40 minute avans. Stiu cum pot sa traga. Stiu ca o sa alerge ca sa isi asigure o diferenta confortabila. Prioritatea acuma devine sa asiguram locul 2. Ioana coboara mai bine ca noi. Alearga mai bine. Singura speranta sunt urcarile, unde avem avantaj.

Gel dupa gel. Am mancat mai multe geluri decat in toate celelalte concursuri la un loc. Si mi-au prins bine.

La capatul urcarii peste Bucsoiu atingem pentru a doua oara CP-ul din Omu. Arat la fel de rau ca prima data si picioarele au cedat complet. As vrea sa mai fie numai urcare. Pana pe Luna daca e cazul, dar sa nu trebuiasca sa mai cobor.

La Omu anul acesta au pregatit apa si Cola. Adevarata mana cereasca avand in vedere ca sunt portiuni lungi in care nu gasesti apa.

Buna parte din coborarea pe Ciubotea o facem pe lumina. O alta surpriza pregatita de organizatori au fost pastele din CP11. Au venit la fix si ne-au mai dat un plus de energie.

Incepem ultima urcare spre Omu. Finalul incepe sa se intrevada. Nu am avut nici un moment vreun dubiu ca putem termina concursul. Doar ca vroiam sa scoatem un timp bun. Si nu a fost cazul.

Ultima urcare spre Omu incepe cu o ratacire. Avem GPS-ul cu noi si am facut greseala sa mergem matematic pe track in loc sa ne uitam si in jur. E deja noapte si bantuim vreo 30 de minute prin cea mai deasa padure de puiet de brad. Ne hotaram sa ne intoarcem in CP si sa o luam de la capat. Ne intoarcem 20m si nimerim fix in poteca.

Intram pe valea Gaura. Luam fiolele de aminoacizi si avem un nou surplus de energie la dispozitie. Elena e terorizata de prezenta ursilor in zona, asa ca fluiera si face zgomot in continuu. Eu merg mecanic in spatele ei.

Dupa ce confundam un caine cu un urs si ajungem la baza peretilor din Valea Gaura, intorc capul catre vale. Acolo, aproape de noi se vad doua frontale. O sudoare rece se simte la tample. Nu am spus decat atat :"Nu se poate sa fie ei". Elena n-a zis nimic.

Hoinarii reinvie. Nu am mai zis nici un cuvant. Dar aici Hoinarii si-au amintit ca sunt in concurs si nu la plimbare. Am urcat excelent, am tras de noi. Pana pe Omu punem 50 de minute intre noi si urmaritori. De data asta nu mai e timp de stat la taclale in CP.

De aici se coboara si eu parca merg pe cuie. La fiecare pas imi explodeaza pulpele de durere. Dar ma stradui. Zorile zilei ne prind pe plaiurile prelungi de langa Batrana. Coborarea abrupta pana in Poiana Gutanu ma darama efectiv si abia mai pot calca.

Cu capul intors sa vedem daca vine cineva dupa noi, atingem CP-ul din saua Strunga. Urmeaza ultima coborare sub soarele deja puternic al zorilor de zi. Inca 2km de forestier si se vede poarta de finish.

In uralele si aplauzele organizatorilor si a celor prezenti in tabara de baza, Hoinarii trec linia de sosire de mana. Am terminat concursul pe locul 2 la mixt.

Felicitari Alin&Gianina. Nu atat pentru locul 1, cat mai ales pentru timpul formidabil pe care l-ati scos.

Pe noi ne doare cel mai tare nu ca am pierdut locul 1, ci ca am mers prost. Mai prost decat anul trecut cand nu eram nici pe departe asa de pregatiti.

Locul 2 la mixt in compania pe care am avut-o e mai mult decat magulitor. De asemenea suntem pe locul 5 la general. Luand doar clasamentul in considerare am putea sa ne consideram mai mult decat multumiti. Dar asta nu anuleaza faptul ca
am fost foarte departe de obiectivul de timp propus.

Initial am zis ca este ultima participare la 7500 - sunt o gramada de lucruri in lumea asta mare care trebuie incercate. Doar ca aici avem acuma o datorie - mai vedem ce facem anul viitor.

Sambata seara o petrecem in jurul focului si in compania celor de la CPNT. Din nou o atmosfera care ar trebui sa fie prezenta la cat mai multe concursuri. Andreea vine in mijlocul noptii doar ca sa fie alaturi de concurenti. O nopate de vis- pacat ca eram daramat de oboseala.

Duminica este premierea. Timisoara a fost din nou reprezentata bine. Si cu rezultate: Alin&Ginaina locul 1 la mixt. Romano&Moni locul 2 mixt -tura scurta.

Locul 1 la general a fost ocupat tot de 2 prieteni: Dan Spulber si Fane. Timpul?! 20.17 ore. Fara comentarii.

Concursul:
CPNT-isti sunt o echipa formidabila. Anul trecut au organizat primul ultramaraton din Romania. Anul acesta au continuat cu a doua editie.

O echipa tanara de prieteni care a stiut sa imbunatateasca anumite aspecte comparativ cu editia precedenta:
- au introdus un traseu scurt pentru a populariza concursul. O idee buna, mai ales in conceptia organizatorilor de a nu vedea proba scurta ca un obiectiv in sine ci doar ca un pas premergator pentru tura mare
- apa si Cola in Omu. Este vorba de un ultramaraton si nu de concurs de supravietuire. Iar la ultramaratoane exista puncte de alimentare. Lichidele din Omu au fost vitale.
- pastele din Ciubotea. Plasate in punctul critic al traseului. Foarte gustoase.Multumim.
- in toate posturile au fost persoane mai mult decat inimoase si pregatite.

Ar mai fi multe de adaugat: atmosfera creata in tabara de baza, premiile generoase, traseul bine gandit si lista e abia la inceput. Dupa cum probabil au simtit si organizatorii la final, toti participantii au vrut sa spuna un singur lucru: Felicitari CPNT! Felicitari pentru un ultramaraton de exceptie. Este o competitie care isi merita pe buna dreptate cele 3 puncte pentru UTMB

7500 este o experienta care trebuie incercata. O data pe an. Ca sa ai timp sa uiti cat de greu a fost. Si ca sa ti se faca dor. E o experienta care te pune la incercare in primul rand pe tine ca om - iti pune la incercare puterea psihica de a merge mai departe atunci cand vrei din rarunchi sa te opresti. Te testeaza pe tine ca om in relatia cu partenerul cu care faci echipa. Si nu in ultimul rand, iti testeaza ultimele limite ale rezistentei fizice.

Cine stie, poate ne revedem in 2011. Dar pana atunci, povestea Hoinarilor continua tot pe plaiuri brasovene la un alt maraton.

I'll be climbing another high mountain
I will climb and climb to see
what lies far beyond all my restrictions
A glimpse of a better me

I'll be running another great distance
I will run and run to know
what lies far beyond all my restrictions
To run into a faster me

I'll be loving another great challenge
I will love and love to feel
what lies deep within my inner chambers
Where's the key?!

Keep moving on
Live and learn, the future lies open
Keep going strong
Search for the key to open the next door
(After Forever - Live and Learn)

7 comentarii:

Silvique_ms spunea...

Felictari pentru reusita! :)

Anonim spunea...

Foarte fain. Felicitari pentru cursa! Primul feedback si se face pielea de gaina cand il citesc. Este cea mai mare multumire pt noi.Haida tatiiii (Va asteptam si la anul!) --> CPNT Teo

Oana spunea...

Felicitari Hoinari pentru lupta care ati dus-o pana la final cu voi. Cand am citit jurnalul m-a dus o clipa pe traseu alaturi de voi. Felicitari voua si tuturor celor care s-au incumetat la traseu si anul acesta. Va asteptam la Marathon 7500 editia a III-a :)

Andreea spunea...

Felicitari Hoinarii!!! Ati trecut linia de sosire suparati, s-a vazut...dar sigur ati mai invatat cate ceva despre voi in cursa asta, si sper sa va fie de folos pe viitor ;) V-am pupat!

Balan Silviu spunea...

Felicitari inca o data Hoinarilor , si multumim fain de feedback-ul pozitiv

Andreea Dan spunea...

Felicitari echipa cea mai simpatica dintre echipele mixt-sunteti plini de viata,ambitie si talent...si nu ati uitat ca in viata mai trebuie si sa te distrezi...m-am simtit tare bine cu voi acolo seara la foc spunand povesti la o bere...

Cristi Trandafir spunea...

mah voua si cand nu va iese planu 100 % ...tot fain iese ! Felicitari si trageti tare pentru la anu !! nu va lasati !