Ciucas Trail Running

Data: 31.07.2010
Participanti: Elena, Alex
Locatie: Ciucas

Spuneam in ultimul blog ca ne-a disparut cheful de concursuri. Asa si este. Dar Ciucas e ultimul maraton montan din 2010 asa ca o sa mergem pana acolo ca sa incheiem sezonul de alergare. A disparut si indarjirea si motivatia necesare la start. Asa ca ma astept sa fac un concurs bun.

Pe scurt: a fost concursul perfect. Cel mai bun maraton montan pe care l-am facut. A iesit absolut totul. De la start la finish. Iar la final n-a fost decat bucurie si satisfactie.

Blog-ul fara poveste. Nu mi s-a intamplat nimic, n-am avut ghinioane sau intamplari neprevazute, nu m-am ratacit, n-am suferit, n-am dat sa mor. Am muncit un an si acuma la final m-am bucurat ca n-am tras in zadar. Concursul in care nu am avut nevoie de ajutorul vremii, nu a fost nevoie sa lipseasca concurenti sau sa se accidenteze. Concursul la care simplu - am fost bun.

Hai totusi sa incropim o poveste...

Cum zilele de concediu sunt dramuite cu mare grija pentru Indonezia, plecam vineri dupa servici catre Cheia. Suntem in masina cu Miha si Dani de la Tibiscus. Primul maraton il terminam pe la 23.00 in Complexul Ciucas.

Foarte frumos, curat si civilizat complexul. Si ieftin. Diferit de pensiunile trantite contracronometru pentru a scoate banul rapid in care suntem obisnuiti sa dormim.

Geaca de ploaie e obligatorie. Mi-am uitat-o acasa, dar ma salveaza Miha. Cum nu am nici un obiectiv clar la concurs, ma hotarasc sa fac experimente.

Nu o sa-mi mai iau cu mine rucsack-ul cu camel back. Transpir pe spate si nu ma aerisesc. Habar n-am de traseu, dar uitandu-ma din avion pe profil ma hotarasc sa nu imi iau nici betele telescopice cu mine. O sa fie o premiera -in ultimii ani am ajuns sa fac o simbioza cu batele alea.

O sa merg cu borseta - borseta care mi-a distrus prima bucla de la EcoMarathon si cu bidonul de apa in mana. Alin imi zice ca asta e stilul american.

Ca a fost pur noroc sau ca am calculat bine dinainte nu o sa va spun. Ce e clar la final e ca fiecare aspect a fost castigator. Incepand cu renuntarea la bete si continuand cu alergarea cu bidonul in mana.

Vine Alin cu Gianina pe la noi in vizita. Cinam copios (am reuntat la carbo loading si am trecut la pui Auchan la rotisor cu telemea si legume), imi beau berea de seara si la nani.

Dimineata imi sparg capul, asa de trezire. Din spusele celor din jur (ca eu nu pot vedea) mi-am facut o gaura serioasa in cap. Dar ala nu e organ vital - nasol era daca dadeam cu genunchiul.

Abia apuc sa mai arunc un salut in stanga si-n dreapta la multimea de cunoscuti, ca se aude deja numaratoarea inversa.

Sunt aproape 400 de participanti. Cred ca Ciucas a atins un nou record de participare. Sincere felicitari Truly!

Ziceam intr-o postare trecuta ca generatia care vine din spate este o generatie de ciudati. Asa si este din punctul meu de vedere. Pe de alta parte cei 400 de participanti (majoritatea de varsta mea) daca i-ai fi intrebat acuma 3 sau 4 ani daca nu vor sa participe la un maraton montan, s-ar fi uitat la tine ca picat din cer. Incet, incet, in ritmul tipic romanesc, lucrurile se misca si la noi. Mentalitatea si atitudinea fata de sport se schimba. Si aceasta mentalitate trebuie transmisa si generatiei Facebook care vine dupa noi.

Se da startul.

Si da, sunt coleric de felul meu. Ma scot din sarite o gramada de lucruri. Ma enerveaza la culme cireada de la start care alearga ca dementii primii 2-5 km ca dupa aia sa trebuiasca sa ii astepti cu felinarul la sosire ca a crapat ficatul in ei.

Ma enervez si acuma. Ma enervez si fiindca habar n-am daca nu cumva din vreun laborator or fi aparut ceva specimene noi. Si chiar daca nu am un obiectiv, nici n-am chef sa ma fac de cacao. Asa ca ma iau dupa unii dintre ei.

Tot de la start imi dau seama ca merg bine. Cel mai bine. In ciuda faptului ca am redus antrenamentele si ca tot mai mult ma orientez spre bicicleta.

Tot ca o paranteza, multi ne intreaba in ultimul timp daca o sa renuntam la concursuri. Cu siguranta nu, daca suntem sanatosi. Si mai ales, daca mai avem chef. Deocamdata anul viitor il vad ca anul triatloanelor si a concursurilor prin strainatate. Si acolo trebuie multaaaaaaa alergare :).

Dupa vreo 5km (adica cam pe prima urcare) scap de cireada. Acuma imi gasesc si ritmul.

Fiecare are meciurile lui. Eu am campionatul meu. Asa cum fiecare are cate o pasarica si eu am un intreg stol.
Meciurile mele se numesc Vali si Pepi astazi. Vreau sa-i intrec. Cu Pepi e o adevarata odisee. La 3 maratoane anul acesta a terminat exact cu o pozitie in fata mea. Deasemenea nu mi-ar placea sa fiu intrecut...de multi din cei din spatele meu :).

Am luat gelurile cand a trebuit sa le iau, am baut cand si ce a trebuit. Am fost cuminte. Si pentru a 100 oara - a iesit totul.

Ma ajunge Daniela. Unul din obiective era ca macar la Ciucas sa fiu "cea mai buna fata". Si daca va vine sa radeti, uitati-va putin la timpul pe care il scoate Gianina sau Daniela la maratoane si o sa va inghete ranjetul.

Ma pun cuminte in spatele ei, imi priponesc ochii pe calcaiele ei si acolo raman. Fac mecanic ce face si ea - imi convine de minune ritmul pe care il dicteaza. Cu noi mai este si Balan care a prins o zi proasta. Nu se simte deloc bine si se vede ca se chinuie.

Exista o portiune de forestier pe care poti sa ii vezi pe cei din fata. Ajung acolo si ii vad pe cei mari: Bostan, Viorel, Alin, Nusu, Fane, Isvan, Pepi si inca vreo 2 concurenti. Au undeva la 10minute in fata mea la km20. Se umfla fasolea in mine de mandrie.

Sunt mandru si numai ca ii stiu dupa nume. Si ca majoritatea dintre ei imi sunt prieteni buni.

Continuand cu parantezele: daca ati mai citit din postarile trecute, poate ati observat ca una din constantele care razbesc e indarjirea. Vointa de care dam dovada. Dementa cu care ne urmarim obiectivele. Si munca pe care o depunem pentru a reusi. Fara ingredientele astea nu exista nici o sansa ca sa reusesti: mai ales fara multa, foarte multa munca.

Dar... Mai exista un factor pe care nimeni nu il poate surclasa: bagajul genetic. Intr-adevar cu foarte multa munca si vointa poti sa transformi o lepra TBC-ista si puturoasa (a.k.a eu) intr-un alergator de maratoane. Dar pentru a fi cel mai bun e nevoie de acea "sclipire de divinitate". Si oricat de multe sacrificii ai face si oricat de mult ai munci, sclipirea respectiva o ai...sau nu.

Si asta este unul din motivele pentru care la final am fost asa de multumit. Mi-am gasit in sfarsit locul. Eu mai mult de atat nu pot orice as face si oricat m-as antrena. Si de data asta nu mi-e ciuda si nu ii privesc cu invidie pe cei din fata. Doar cu respect.

Pe urcarea ce duce catre cabana Ciucas trec in fata. Aici trebuie sa capat avantaj fata de Vali. E net superior pe portiunile mai plate. Adopt stilul Danielei, care imi aminteste de copilarie: mainile proptite apasat pe solduri, corpul aplecat la aproape 90 de grade si capul in pamant. Am impresia subiectiva ca inaintez mai repede decat daca as avea bete.

Mai prind pe un concurent din plutonul fruntas. La cabana se intalnesc cele 2 trasee (semimaratonul si maratonul).

Urmeaza urcarea abrupta pana pe varf. Incerc sa trag tare aici. Pe ultimii 50m de sub varf il vad: Pepi e chiar in fata si acuma iese pe varf. Ma uit repede pe ceas si trag ca nebunul pana sus. 1 minut si jumatate. Dar cand ma uit, vad ca deja a coborat o bucata impresionanta. Realizez instantaneu ca daca continua asa nu am nici o sansa sa il ajung. Respect!

Pe prima parte a coborarii ar fi fost utile betele. Aici alerg ca pentru ultimul maraton al anului. Si din nou imi aduc aminte de copilarie. Parca as avea genunchi de guma. Coborarea seamana mai mult cu un picaj liber si imi provoaca o adevarata placere - pana acuma eram calculat - mai urmau alte concursuri si mai aveam nevoie de picioare. Acuma sunt liber.

Din nou la cabana Ciucas si de aici nu mai e asa de mult. O coborare abrupta pe un forestier imi nenoroceste pentru a n-a oara unghiile de la picioare.

Tot drumul mi-a urlat in cap un techno nebun, dat la maxim. Foarte rar apelez la "mijloace externe". Nu folosesc muzica la antrenamente sau la turele de "relaxare". Dar azi a fost cireasa de pe tort - alergam in ritmul "tut-tut-tut-ului" din casti. Ultima urcare spre Muntele Rosu o parcurg rapid - e si punctul in care apare spaima. Am mers perfect, dar de aici urmeaza numai coborare si plat pana la final.

Mi-e frica sa nu fiu ajuns. De fapt sunt terorizat. Asa de terorizat incat nu am curajul sa privesc in spate. Daca as vedea acolo un concurent de la maraton, mi s-ar taia picioarele. Inchid ochii si imi impun sa nu ma uit in spate. De la cabana Ciucas am depasit deja o mare de concurenti de la semimaraton. Ii folosesc de iepuri pentru a-mi mentine ritmul.

Indicatorul cu "Mai sunt 4km". Aici realizez ca si starea de bine e foarte subiectiva. Durerea din tample, starea de voma si moleseala din picioare imi dau de stire ce de fapt am tras mai mult decat am crezut.

Dar cineva acolo sus schimba melodia (chiar asta a fost sa vina, fara misto):
"I will never be afraid again
I will fighttin 'til the end
I can walk on water, I can fly
I'll keep fightin' til I die"

Multam sefu'!

Nu ma uit in spate! In afara de portiunile de urcus pieptis am alergat tot maratonul. Inca un motiv pentru care sunt asa de mandru. 3km - calm, nu ne panicam, nu acceleram. 2km si trecem peste DN1.

De aici am accelerat. Intru in Cheia. 1km. Mai am o coborare pe sosea pana la finish. Ultimele sute de metri imi vine sa dansez de bucurie (partial si fac asta). Fredonez muzica care imi suna in casti. Finish si sunt fericit!

E asa de bine cand esti multumit! Cand nu te mai intrebi: "Cuma ar fi fost daca?". Cand nu mai zici: "Lasa ca data viitoare...".

Imediat dupa ce termin mi se face rau. Da' rau! Ma fortez sa nu vomit. Acuma imi dau seama si cat e de cald, si ca ma doare groaznic spatele de la mersul in pozitia capra, si ca incep sa am crampe.

Alin a terminat pe locul 3...la general. Si locul 1 la categoria lui (si a mea) de varsta. Respect!

Ultima paranteza: Initial abia asteptam sa intru in categoria 30+. Dupa care am realizat ca de exemplu acuma din primii 10, 7 sunt peste 30 de ani...

Fetele noastre au avut o zi mai putin buna:
Gianina a abandonat din cauza oboselii. In primul rand iti trebuie minte sa realizezi ca esti obosit si foarte multa vointa pentru a putea abandona (sincer - e foarte greu sa abandonezi atunci cand lupti pentru titlu). Asa ca asteptam sa ne trimiti un SMS de pe prima pozitie de la MPC!

Elena a venit de la Oasa cu nu se stie ce la stomac. Chestia a urmarit-o toata saptamana si ca un facut si la concurs - si n-a putut alerga din cauza crampelor asa cum si-ar fi dorit.

Asa ca tura asta e o premiera pentru Alin si pentru mine: e prima data cand avem o clasare mai buna decat jumatatile. De fapt conform clasamentului, Elena m-a batut din nou, ba mai mult a mai prins si podiumul (care aici are 5 pozitii).

Despre organizare:
- Truly au avut tupeu. Mult. Si ca la IronBike, pentru tupeu, au nota maxima. Intr-un calendar deja incarcat cu concursuri, in mijlocul vacantelor, in mijlocul caniculei, si-au bagat si ei coada organizand concursul. Si au strans incredibil de multi participanti. Inca odata felicitari!
- Traseul este perfect pentru trail running. Cel mai bun pentru asa ceva din cele 4 maratoane. Nu este cel mai frumos. Este doar cel mai alergabil. In mijlocul caniculei, 80% din traseu se desfasoara la umbra padurii, iar restul de 20% esti in gol alpin la peste 1600m.
- E ultima data cand mai apreciez bunavointa celor din CP-uri. Pentru ca asa e normal sa fie. De acuma o sa remarc doar cand nu este asa.
- marcajele: aici este loc de imbunatatire. Sunt o sumedenie de intersectii si drumuri adiacente. Absolut toate erau marcate, recunosc. Dar, cum le-am zis si organizatorilor, nu intuitiv. La intersectii ma opream, cautam traseul, il gaseam si imi reluam alergarea.
- inca 1 sau 2 puncte de revitalizare ar fi binevenite.
- in rest nu ma pot pronunta deoarece maratonul nostru nu s-a terminat cand am trecut linia de sosire. Dupa ce ne-am revenit, am sarit in masina si a inceput inca un maraton de 500km contracronometru pentru a prinde o nunta in Arad. Pe care am prins-o si unde am si chefuit pana in zori de zi.

Inchei cum am inceput: concursul perfect. Atunci cand totul a mers ca uns. Concursul pe care o sa mi-l amintesc peste ani. Acuma o sa ma intrebati ce loc am scos: pai am luat locul 6 la categoria mea si cred ca 9 la general.
Am scos un timp excelent (4ore treizeci si ceva).

Sper sa imi aduc aminte la anul la concursurile la care o sa merg cum a fost acuma: nu de alta, dar nu vreau sa schimb nimic.

Gata!!! De acuma numai bike (miercuri ma duc la scari si probabil sambata la o tura mai serioasa de alergat ca nu ma duce capul spart sa fac altceva :) ).

Ne vedem duminica la Garana unde s-ar putea sa incerc marea cu degetul: tura de 50km. In momentul asta Geiger tura lunga e tot ce conteaza si nu am chef sa ma obosesc pe mine si bicicleta.