Participanti: Elena, Alex
Locatie: Nera
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/
Track-uri: bike: http://www.bikemap.net/user/Hoinarii/routes
Mardale ne invita la un chef la Seceani - un sat de langa Ortisoara, care e un alt sat de langa Timisoara. Am invatat deja ca baietii astia fac niste chefuri excelente, asa ca nu o sa lipsim.
Acuma am prelucrat pozele - bag seama ca a fost un chef super fain. Eu nu tin minte sa fi facut jumatate din pozele alea. Mai tin minte ca spre dimineata m-am incapatanat sa nu parasesc scena, dar a fost mai greu decat la concursuri.
Imi mai amintesc ca...hai mai bine sa vedem niste poze:
Buna seara si bine v-am gasit dragii mei
Cineva spera ca am ramas fara idei
Ne cerem scuze public celor care o sa ne asculte
Noi nu facem muzica de ... (hmmm, de cand am inceput sa imi exprium Sindromul Tourette in scris pe blog au aparut o gramada de oameni pudici )
Cineva spera ca am ramas fara idei
Ne cerem scuze public celor care o sa ne asculte
Noi nu facem muzica de ... (hmmm, de cand am inceput sa imi exprium Sindromul Tourette in scris pe blog au aparut o gramada de oameni pudici )
Ha! De data asta nu m-a mai sunat chiar inainte de a pune pozele, asa ca am avut mana libera. Diana!
Corporatistele
Asta a fost un chef international: letoni cu jumatatile lor blonde :), nemti, francezi si romani.
Nu m-am putut abtine! Prea tare poza :)
Baieti, pasati mai repede sisa aia ca iara apare tipul ala ciudat care vorbeste la fel de mult ca mine. Vine si dupa aia eu nu mai prind nimica!
Pe la 4 ajung si eu in masina unde mai prind o ora de somn. Elena da trezirea si inainte de rasarit suntem pe drum catre ... urmatorul chef. La Dalboset, in Cheile Nerei, acasa la Ilie. La iesirea din Timisoara oprim intr-o parcare si mai dormim putin. Dupa care Elena ii razbuna pe toti pasangerii pe care i-am chinuit in ultimii 5 ani pe serpentinele care ne duc catre destinatie. Dar pe toti! Dar mi se pare ca ii place asa de mult sa ia curbele alea in viteza ca ma limitez la a pune muzica la maxim si a respira cat mai adanc. Categoric a fost un chef puternic...
Ne intalnim cu sarbatoritul Pantani si cu Ilie. Sa-l mai arda odata pe rug pe ala care a zis "E pur si muove!". Ce drac' nu-ti era bine sa iei o pauza?! De ce trebuie sa se invarta tot timpul?! Ideea de a merge la scaldat in Nera in situatia asta vine ca o manusa.
Dupa ce s-a lasat cu greu convinsa, Elena a reusit un dublu surub in apa cristalina a Nerei.
My friends!!!!!!!!! Sergiu zis si "La Multi Ani barbate!" si Ilie.
Vazand ca n-am pic de apa, ma gandesc ca ala care a zis "cui pe cui se scoate" sau era un tamplar idiot sau stia el ceva...Asa ca imi revin, pun ordine in fisiere si incepe sa imi surada ideea unei ture de recuperare.
Asa...Va zic doar odata ca sa nu ma tot intrebati: aia nu sunt pantaloni de pijama. Sunt...nu stiu exact ce sunt, dar am vazut eu ca baietii de la Alternative poarta ceva similar asa ca trebuie sa fie ceva de capul lor. Plus ca mie imi plac. Deci, repetam acuma dupa mine: aceia nu sunt pantaloni de pijama!
Dupa o masa tip ev mediu (asta a fost constanta iesirii de la Dalboset - Pantani a tinut flacara aprinsa 24h din 24h si deasupra ei a prajit absolut orice se putea praji) si dupa ce o mai taraganam doar-doar se mai domoleste canicula, suntem gata de plecare.
O sa urcam pana in satul Ravensca din Sopotu Nou si de acolo o sa coboram pe drumul care ne scoate in satul Barz. Pentru voi numele astea s-ar putea sa nu zica mare lucru, dar mi-am dat seama de adevarata utilitate a blog-ului asta - ma ajuta sa-mi amintesc o gramada de chestii: trasee, durate, simple amintiri.
Zona asta imi place mult. Elenei si mai si. Nu sunt inaltimi ametitoare, dar...e frumos.
Acuma merge bicicleta, mama lui de schimbator...
Ne intoarcem la masini si inapoi la conac pentru a-l sarbatori pe Sergiu. Intre timp a sosit si Raul cu Dan. Sunt aici aproape toti prietenii mei din liceu asa ca am obligatia sa sarbatoresc. Deja incep sa ma gandesc cu jind la noaptea de joi - ultima data cand am dormit. Acuma e deja duminica devreme si incep deja sa am vedenii. Maratoanele de anduranta sunt pistol cu apa...
Reusesc totusi sa prind 5 ore de somn greu si ma trezesc ca nou nascut. Pentru azi avem planuit un traseu mai lung - trebuie sa ne facem kilometrii pentru Geiger. Stim traseul asa ca stim la ce sa ne asteptam -nu ar trebui sa avem surprize pe parcurs.
Si astfel incepe povestea unei noi aventuri a Hoinarilor...
M-am tot gandit - cum naiba se face ca reusim sa o punem de poveste tot timpul?! De data asta stiu exact cand am fi putut avea o tura normala, dar am ales altceva...
Dupa cateva sute de metri intram in jungla. Drumul se transorma in poteca si dispare cu totul. Carand bicicleta in spate razbim cateva siruri de pomi cazuti peste ce a fost candva un drum forestier. Ne dam seama ca inatam cu cativa metri pe minut si decidem sa ne intoarcem. Sa ne fi desteptat cumva ? Nu va pripiti ...
Ne intoarcem si ne hotaram sa vedem unde duce drumul principal. Evident ca din cele 6 harti pe care le-am luat cu noi, nu o avem pe aia care ne arata unde dracu' duce drumul asta.
De data asta am intrebat unde e drumul, am ajuns la acelasi canton, am luat-o la dreapta si ne-am despartit in 3 grupuri din cauza vitezei . Urmatoarea jumatate de ora am incercat sa ne regrupam. Primii am reusit eu cu Elena. Pe Cosmin l-am gasit cu greu: noi mergeam catre el si el catre noi -doar ca asta se intampla pe directii paralele...
Dupa ce ne-am regrupat am ajuns la...nu, nu la stana, la canton si am luat-o pe ALT drum la dreapta.
Mai ca incepem sa ne bucuram de coborare, mai ales cand intalnim indiciile date de cioban. Asta pana cand poteca dispare complet si trecem la push bike. Asta e si momentul in care am ajuns sa le multumim lui: Gelu, Victor, Anghel, Ion, Marian si restul Hommo Non Sapiens-ilor care si-au scrijelit in preajma anilor 1980 numele pe copaci. Numai asa reusim sa ne orientam pe aici -din copac scrijelit in copac scrijelit. Mari oameni! Adevarati carturari!
La un moment dat pierdem si copacii scrijeliti. Urmeaza nu mai putin de aproape 2 ore (doua ore ca sa accentuez ideea) in care:
- am refacut de vreo 5 ori aceeasi 60m de drum
- am coborat fara rost intr-o ravena abrupta
- am avut un nou episod din odiseea "Cum sa utilizam GPS-ul in 24h pentru tonti". De data asta e vara, e lumina si nu ne grabeste nimeni asa ca incerc sa imi dau seama de...chestii... ce dracu' sunt inginer. Trec si examenul asta.
- am inceput sa avem controverse despre ce ar trebui sa facem mai departe.
- am descoperit ca:
a) fie Cosmin are un psihic foarte puternic
b) fie nu are deloc...
Dupa o dupa-amiaza petrecuta nu stim unde, ne hotaram sa ne intoarcem la masini. Inteleapta decizie, asa-i? Nu va pripiti... Cum ne intorceam noi asa cu coada intre picioare, gasesc traseul (da, ma, da -asta e momentul in care blog-ul a cerut sange...). Imi vine ideea sa continuam pe acolo. Cosmin e de acord. Elena nu, dar e 2-1.
Dupa vreo 10 minute de impins bicicleta aratam ca Isus pe cruce. Hai serios, el a scapat cu niste cuie in cateva minute, noi ne-am tarat prin craci uscate si spini ceva ce mi s-a parut o eternitate. La finalul careia nu ma astepta nici un Dumnezeu cu o armata de ingerasi... Pe picoare suntem toti trei carne vie. Daca Cosmin si cu mine mai avem ceva blana, de Elena e rau...
Am invata sa utilizez GPS-ul in moduri inedite asa ca imi anunt coechipierii ca mai avem 200m pana la forestier.Trec de el (ca daca asa zice GPS-ul...) - nu de alta dar foresierul arata dezastruos - si dupa inca 150m ajungem exact in fundul unei vai.
Ce a urmat trebuia filmat. Mi-e somn acuma, mi se termina berea si nu mai am imaginatie pentru a inventa epitete. Legiunea straina ar fi gasit jungla din Ghana o binecuvantare fata de ce am avut noi de indurat aici. Mai avem 530m pe GPS pana la intersectia cu un drum forestier ce speram sa para practicabil.
Nu va puteti inchipui cat de greu pot trece niste metri. Cand la fiecare pas trebuie sa cateri prin copacii cazuti de pe versanti in fundul vaii. Horcaim toti de oboseala. Dar si Cosmin si eu suntem destul de destepti sa nu ii zicem nimic Elenei - cred ca ne-ar linsa acuma. E in starea aia de la Carpathian in care ne-a tras pe toti dupa ea numai fiindca era nervoasa.
Cu sangele siroind pe picioare inaintam agonizant, mai degraba centimetru dupa centimetru. De cele mai multe ori trebuie sa aruncam bicicletele peste o mare de crengi - pentru mine e clar ca le-am distrus...
Am inaintat 340m in peste o ora si jumatate. Nu exagerez deloc - verificati log-ul GPS-ului. A fost una din chestiile cele mai absurde, fara sens si cu siguranta cele mai dureroase pe care le-am facut. In momentul in care a inceput sa ploua in jurul nostru ne-am dat seama ca am uitat sa aducem ofrande zeilor si ca ar fi bine sa iesim naibii din fundul valcelului.
Dupa inca cateva brazde pe maini si piciuoare, dam de drum. Sfat: nu va bazati orbeste pe hartile din GPS. Fundul ravenei nu vea nici o legatura cu ce pe GPS ne arata ca drum...
Ajunsi pe drum incepe potopul. Si pana aici m-am intrebat uimit: cum se poate ca in mijlocul unui cod de canicula ce dureaza de 2 zile, noi sa umblam din balta in balta si sa fim imbalsamati intr-un strat gros de noroi?! Acuma nu inteleg cum se poate ca tocmai aici sa ploua.
Ce urmeaza e si mai tare. Toti suntem nervosi. Combinatia: drum forestier, calcar umed cu noroi, bicicleta si un munte de nervi, duce la: "Sa-mi bag ****!!! Futu-i!!!" Si astea sunt variantele cenzurate. De vreo doua ori m-am oprit sa vad daca roata pe spate mai e atasata de bicicleta. Au fost peste 10km de alunecat pe gheata cu adrenalina la maxim. Si asa eram de nervos ca in loc sa merg mai calm apasam ca nebunul in pedale. Eu am picat si mi-am tatuat tibia dreapta, Elena a picat si se intreaba daca se reface pana la Geiger, Cosmin a aparut cu un rictus incremenit pe fata.
Una peste alta supravietuim cu totii, doar pentru a realiza ca in mijlocul codului de canicula, pe noi ne paste hipotermia. Nu mi-am luat nimic cu mine (daca comenteaza careva la asta, blochez comentariile pe blog) asa ca acuma stau si dardai la Podu Bei. Ne regrupam aici cu gura uscata de efort si adrenalina si asteptam sa treaca ploaia.
De aici vom continua sa impingem la biciclete prin tunelele de pe malul Nerei pentru a scurta drumul.
Meniul zilei: 2 pate Ardealul, rosii, ceapa, paine, napolitane comuniste, ciocolata exagerat de scumpa, jeleuri, iaurt si 2.5l de Pepsi. Toate astea le-am luat de la dugheana din sat. Si dupa aceea brusc s-a facut liniste. Si ne-a mai venit si zambetul pe buze. Observam ca bicicletele au supravietuit integral. Noi ne-am facut adevarate tatuaje pe piele, dar macar de aici stim ca vom sta numai pe bicicleta. La fel cum stim ca ne va prinde noaptea.
Urcam fulminant (singura parte a traseului in care ne-am antrenat efectiv pentru Geiger) dealul lui Gheorghe si regrupam in Stipanari odata cu inseratul. De aici mergem la lumina lunii palide pana in Stancilova.
Aici avem parte de ultima surpriza: din cauza ploii avem parte de o ceata groasa de s-o tai cu cutitul prin care frontalele noastre nu razbesc. Dar noi ne bazam pe noroc. Si parca acuma ar mai merge un shot de adrenalina - asa ca ii dam ca nebunii la vale incercand sa ghicim pe unde merge drumul. Nebunie curata.
Din Sopotu Nou unde se termina coborarea, mai avem 7km anosti pana la masina. Pe la 23.30 suntem pregatiti de plecare.
Cosmin a fost o surpriza: e al patrulea corporatist de la noi (unul dintre ei este Valean, ceilalti 2 sunt Hoinarii) pe care il cunosc si care da semne de suficienta inconstienta, pregatire fizica si mai ales psihic puternic (sau o totala lipsa) pentru a se inhama la ture din acestea fara sens (pentru unii). Probabil o sa mai avem ture impreuna...
Drumul de intoarcere imi aminteste de tinerete. Adica de turele care se teminau luni dimineata rupt in gura dupa traseu si daramat dupa condus.
Pfuuuu! Plin week-end. La final, mai multe PS-uri:
1. Nu serios, baieti, mai am doar un concurs de biruit. Ramane valabil cantonamentul de joi?
2. Au fost mai multe comentarii referitoare la atittudinea agresiva din blogul precedent. O sa va zic ce i-am zis si lui Dan:
"Ai dreptate Dane, probabil am sarit calul.
Dar exact asta am gandit atunci. Si oricat de ciudat suna, exact asta gandesc si acuma. Probabil nu trebuia sa o scriu...
Singurele scuze le adresez oamenilor care trageau din greu indiferent de locul pe care se aflau, si fata de cei care habar n-au de tehnica si n-avea nici un sens sa se opreasca.
Fata de restul, pot sa repet inca odata ce am scris in blog...
Alex "
3. acuma am vazu tfilmuletul asta postat de Ovidiu:
http://www.youtube.com/watch?v=MTn1v5TGK_w
E din seria cu filmele "touching" despre IronMan. O sa termin concursul asta la anul. A devenit o obsesie.
4. O portiune din traseu o puteti vedea aici (include partea de tatonare si jungla; lipseste partea dinspre Sasca Montana si Sopotu Nou, dar asta e evidenta):
5. Tic Tac! Tic Tac! Indonesia!!!
Postări
4 comentarii:
AM RAMAS SPEACHLESS CA DE OBICEI,MA INCHIN IN FATA VOASTRA IMBLANZITORI AI NATURII!
NU STIU DACA INDONESIA E MAI VIRGINA DECAT CHEILE NEREI?
Moah, asta-i un blog greu! Cu sange :)) Astea-mi plac :D Si eu care va credeam la adapostul unei ture lejere de relaxare pe bicicleta ;)) Si cand colo voi v-ati antrenat din nou la carry-bike extrem :D Vad ca dracusorul ala mic nu va lasa sa va odihniti nici macar in turele de relaxare, la una din alea am vazut si noi cum e :)) Era cat pe ce s-o vedem si pe asta.
Am sa vorbesc cu Doru sa vedem cu ce te putem ajuta, dar cred ca ne putem stradui s apunem de un cantonament pe joia viitoare, numa bine sa fii incalzit la Geiger ! Ramane sa vedem cum ne organizam , poate chiar cu incalzire al panou si finnish in D'arc :)
hei Hoinarilor ce faceti!!! Va salutam si va asteptam cu povesti si poze din vacanta! Co
Trimiteți un comentariu