Acasa

Data: 18.12.10-19.12.10
Participanti: Elena, Alex, Vasi
Locatie: Tarcu
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/

E zapada pana si in Timisoara. Asa ca o sa folosim in sfarsit ski-urile. Destinatia aleasa este Tarcu (sfarsitul de an e o perioada melancolica cand te intorci la locurile dragi - varianta 1. Sau in lipsa de idei si considerand ca totusi nu e suficienta zapada si n-are rost sa risti facand aiurea vreo 300km, mergi macar aproape de casa - varianta 2).

Grupul este restrans de data aceasta: Elena cu mine si cu Indianul Vasi. Dimineata e grea - somnul ma doboara undeva pe la Jupa si trebuie sa schimbam soferul. Intregim formatia de 3 in Caransebes si dupa aceea pornim catre telescaun.

Pe masura ce merg prin peisajul acesta de vis, imi dau frau liber imaginatiei si realizez de ce orice turist (inclusiv sau mai ales strain) n-ar putea rata sa vina aici:

Un drum perfect. Majoritatea cred ca masina e chestia aia pe patru roti la care din cand in cand bagi benzina si in rest o duci la spalatorie. Mumu!!! Masina are bucse, amortizoare, capeti de bara si multe altele. Dar astea nu le poti afla pana cand nu mergi pe magnificul drum Caransebes -Telescaun.

Ajuns la telescaun, descoperi una din minunile ingineriei de la inceputul secolului trecut. E inca functionala (asta cand are curent, nu se rupe cablul, nu se intrerupe curentul si esti dat jos de Salvamont pe coarda si nu mor oameni). Deja esti supra incintat de drumul pana aici asa ca este momentul sa te racoresti putin pe parcursul a 45 de minute de pendulat in bataia vantului - sus oricum te asteapta personalul ca sa te dea jos cu racleta de pe scaun...

Daca supravietuiesti ai parte de urmatorul soc (mai poti?!): in mijlocul muntelui, cu mari greutati s-a ridicat un adevarat China Town. Planurile arhitectonice de dezvoltare a zonei au fost analizate de nenumarate ori si s-au facut studii foarte serioase pentru a crea o atmosfera identica cu ghetourile din Asia. Nu pot sa spun decat ca arthitectii locali s-au depasit pe ei insisi.

Dar tu ai venit pentru ski, nu? Si nu stii cu ce sa incepi? Pai ai de ales din cele... 2 partii! Dar nu te grabi - azi orcium nu merge nimic aici - s-a luat iara curentul. Da, si la telescaun. Ai picioare, poti sa cobori pe jos ca mersul pe jos n-a omorat pe nimeni inca.

Si Muntele Mic e totusi singurul loc in afara de Parang unde as skia in Romania. Restul nu sunt statiuni - sunt o mare laba. Niste ingramadiri de constructii facute fara cap, unde merg tot felul de manelisti si pipitze ca sa isi faca poze cu celularul. Iar de ski nici nu poate fi vorba - in primul rand nu exista partii, in al doilea rand acolo unde exista stai la cozi interminabile pentru a face 10 coborari pe zi, iar in al 3-lea rand sunt prea sarac ca sa imi permit sa schiez aici.

Asa ca si iarna aceasta va transmit un calduros Gruss Gott din Austria de la Ischl!

Dar pana atunci noi ne invartim cu masina prin hartoapele de aici (am stiut eu de ce ne-am luat 4x4...) incercand sa incropim un plan. 3 oameni, nici o parere. Pana la urma Vasi va urca pe ceva poteca de la Pensiunea Ioana, iar Elena cu mine vom merge pe drumul militar pana pe Muntele Mic si de acolo vom continua pana la Cuntu.

Vreau sa vad cum arata drumul asta - este punctul cheie din traseul viitorului concurs de MTB. Sunt curios daca se poate merge cu bicicleta pe el (astea in conditiile in care acuma e acoperit cu zapada si eu sunt pe ski-uri de tura, dar oricum, macar sa ne facem o idee preliminara).

Lasam masina la iesirea din Borlova (planuim sa ne intoarcem a doua zi prin Varciorova si sa iesim peste deal chiar langa masina). Ne intalnim cu Dani si Calin care au plecat la o tura de ski pe Muntele Mic.

Echipam ski-urile si pornim pe drumul forestier. Vremea e cum trebuie sa fie iarna: bacoviana. Si dai si impinge la ski-uri pentru prima data in sezonul acesta. Ne amintim repede miscarea.

La inceput drumul mi se pare interesant si ma las furat de atmosfera si ma bucur de peisaj si de faptul ca e iarna. Dar placerea asta dispare dupa ceva timp si incep sa ma plictisesc pe drumul forestier fara sfarsit. Imi amintesc de rucsacul din spate si de frigul de afara. Asa ca acuma nu mai prea vad ce e in jur - sunt ocupat cu crescut nivelul in WoW, cu numarat antrenamentele de bike si alte chestii ca timpul sa treaca mai repede.

E clar ca pe aici mergi cu 30 la ora cu bicicleta si nu inteleg de ce ziceau Alin si Mircea ca e greu...

Dupa o eternitate intram si in padure, unde descopar o senzatie de mult uitata: sunt obosit. La o intersectie suntem indrumati de muncitorii forestieri pe drumul bun. Si de aici brusc panta devine foarte accentua si zapada mult mai mare.

Si tot aici descopar "zapada praf". Eu asa o sa-i zic, desi am inteles ca are si o denumire mai elevata. Asa ceva n-am mai vazut pana acuma. E cea mai infecta zapada pe care mi-o pot imagina: are aproape jumatate de metru si absolut nici un pat. Asa ca atunci cand te lasi pe ea, chiar si pe ski-urile de tura, te afunzi...fix jumatate de metru.

A fost foarte frig zilele trecute asa ca cristalele de gheata nu s-au lipit intre ele si toata zapada are aspect de pulver. Ati zice ca e fain, ca e o zapada usoara. Pe dracu! Nu stiu exact ce are dar cea mai apropiata comparatie care imi trece prin cap este alergatul prin nisip. Efectiv parca am fi pe plaja cu nisipul pana la genunchi si am incerca sa alergam.

Asa ca skiatul se transforma in ceva de genul: la fiecare pas ridici piciorul si il muti inainte - nu mai avem forta sa spargem zapada. Schimbam destul de des pe cel din fata pentru a sparge urme mai repede. Elena duce o buna bucata de timp greul si face constiincioasa carare. Pentru cel din urma e infinit mai usor odata ce urmele au fost sapate.

Pieile s-au udat pe portiunea de forestier, iar in momentul in care au dat de zapada s-au incarcat instantaneu asa ca acuma avem legate de picioare adevarate ghiulele pe care trebuie sa le urnim.

Revenind la analiza drumului, daca chiar se poate merge aici cu MTB-ul (incep sa ma indoiesc vazand cam ce apare din loc in loc pe sub zapada) o sa fie criminal: de la intersectia respectiva panta este sustinuta si nu ai nici o portiune unde sa iti tragi sufletul. Abia astept sa vina primavara si sa incerc o tura pe aici.

Pana atunci insa, sunt daramat de oboseala. De mult nu am mai fost asa de stors. Ajungem intr-o zona imprejmuita cu un gard de sarma ghimpata si sunt convins ca am ajuns aproape de Muntele Mic. Bucuria imi dispare cand vad ca suntem de-abia la Fantana Voinii si ca mai avem o ora (de mers vara) pana in statiune.

De aici iesim in golul alpin si ne ia in primire si omniprezentul vant din zona. Asta n-ar fi problema, dar vantul a mutat munti de pulver dintr-un loc in altul asa ca nu de putine ori avem parte de adevarate capcane. Mergem pe o portiune inghetata ca imediat dupa sa te trezesti ca te afunzi pana la brau in nisipurile miscatoare. Si dai si te lupta sa iesi la liman pentru ca toata miscarea sa se repete dupa inca cativa metri.

Inaintam agonizant de incet si mai-mai ca trec pe modul de functionare survival (ala in care fac shutdown la orice imi trece prin cap, ma agat de cate o idee pe care ma fixez si dupa aia inaintez maniacal catre destinatie).

Dupa 5.30 de la masina ajungem pe Muntele Mic - o statiune fantoma avand in vedere ca s-a intrerupt curentul si nu functioneaza nimic.

Doua ciorbe taranesti, niste ceai si suntem din nou pregatiti de drum.

Inainte de plecare trecem sa ne intalnim cu Alin si trupa de la Alternative care au o tabara de ski pentru copii aici. Ne intalnim si cu Rares si cu...multi altii. Oamenii au de lucru  -nu e usor sa te ocupi de 30 de titireze banuiesc. Asa ca nu ii bazaim si noi plecam catre Cuntu.

Teoretic de pe Muntele Mic s ecoboara pana in saua Jigoria. Zic teoretic nu pentru ca in ultimul timp s-ar fi schimbat geografia locului, tot panta la vale este. Zic teoretic pentru ca e prima data cand pe ski-uri la vale trebuie sa dau vanjos din bete pentru a inainta. E asa de "praf" zapada ca nu aluneca ski-urile nicicum prin ea.

la un moment dat parasim soseaua si in sfasit aluneca si ski-urile singure. Moment bun sa cadem. Si ca eu sa imi rup batul telescopic cand am cazut pe el. De aici am mers cu un singur bat mai departe.

Deja pe inserat ajungem in Jigoria, unde realizam ca snowmobilele nu au mers mai departe asa ca ne ramane placuta sarcina sa deschidem drumul de aici pana la Cuntu. Aceeasi zapada ne pune serioase probleme si inaintam foarte greu. In momentul in care ajung sa calculez cat mai e pana in Seroni, pana la intersecita cu poteca ce vine de la scaun, pana la panta abrupta si tot felul de alte puncte de reper - e clar ca sunt rupt in gura de oboseala.

Intre timp s-a innoptat de-a binelea. Dar nu e cazul sa scoatem frontalele - zapada reflecta foate bine putina lumina si desi nu sunt stele sau luna, e suficienta vizibilitate pentru a nu trebui lumina artificiala.

De la intersectie dam de urme de pasi si de aici inaintam si noi mai usor. Dupa 10 ore jumatate de la masina ajungem la CUntu. In timpul asta termin 2 maratoane montane, nu 20 de km de drum forestier. Deci ala a avut perfecta dreptate: clar iarna nu-i ca vara.

La Cuntu ne intalnim cu Vasi care nici el nu a avut o viata  mai usoara pana la Cuntu. Cabanier e prietenul nostru George. Ora 21.00 e sinonima cu somnul. Dupa 12 ore de nanic bun altfel se vad lucrurile.

Plus ca afara e o vreme superba azi. Ce e clar e ca nu avem nici o sansa sa continuam cu planul initial de a ne intoarce prin Varciorova - in conditiile astea de zapada ar insemna vreo 10 ore si nu mai am chef de asa ceva.

Dar vremea e prea frumoasa pentru a ne intoarce direct la masini. Asa ca hotaram sa facem o tura "la deal". Rezolvam problema spinoasa a intoarcerii la masina - ne vor duce Razvan si Calin, care au ajuns si ei asta noapte la Cuntu. Asta e bine, nu de alta dar de la telescaun pana la masina sunt 12km de "sosea", iar noi suntem in clapari...

Superba vreme! Pornim catre nicaieri (ca n-avem un plan) - mai degraba sa facem poze si sa ne dam si noi cu ski-urile. Daca ieri am avut parte de cea mai proasta zapada posibila, azi de la Cuntu in sus e perfect: vantul a spulberat tot pulverul si ce a ramas e o crusta inghetata pe care nu te afunzi deloc, dar pe care nici nu aluneci. Ritmul de inaintare acuma este incomparabil mai bun decat cel din ziua precedenta.

Vasi vine dupa noi pe jos - dar pentru el e mai greu deoarece se afunda in zapada.

Avem parte de prima zi de ski de tura din sezonul acesta.

De pe Sadovanu pornim mai departe catre statia meteo de pe Tarcu. Timpul ne preseaza - trebuie sa ne intoarcem pentru a cobora la masina. Ne oprim in creasta la vreo 5 minute de cabana sa dam jos pielile de foca.

O ultima serie de poze si dai la vale. Nimic impresionant... Panta nu e cine stie ce, tehnica inca zace la naftalina undeva in cotloanele creierului, asa ca mai degraba coboram repede la vale decat skiem.

Dar totusi e suficient cat sa imi deschida apetitul pentru ski-ul de partie din Austria. Abia astept sa vuung! vuuung! Si puncteaza! Si puncteaza! Stanga! Dreapta! Si! Si! Aiiiiii ce fain e sa skiezi!!!!

De la Cuntu pornim impreuna cu baietii si cu Andreea catre masina. Cele doua zile de ski de tura mi-au distrus iarasi tibia - acuma se vede frumos osul alb pe sub suprapantaloni. Sper sa se puna ceva piele pana la tura din Apuseni ca altfel o sa trebuiasca sa alerg pe-acolo, nu sa skiez. Problema cred eu ca vine de la iegarii care se termina chiar pe tibie si care se tot freaca de clapar...

Din saua Jigoria ii dam cand pe sosea, cand pe scurtaturile care taie serpentinele si ajungem la telescaun. De aici merg cu lugojenii pana la masina. Inapoi la telescaun de unde ii recuperez pe Elena si Vasi.

Si asa se termina primul week-end de iarna pe ski-uri. Chiar a fost o tura faina!