Social Icons

Vanity...

Data: 11.12.10-12.12.10
Participanti: Elena, Ale, iar pe restul ii regasitit in galeria de poze
Locatie: Retezat
Poze: click pe mine!
Ne-am intors! Elena a iesit invingatoare la cel mai important concurs al ei de pana acuma, asa ca a sosit momentul sa ne intoarcem in munti si sa ne pregatim linistiti pentru sezonul viitor.

Alin ma tenteaza cu povestea de week-end-ul trecut : cica in Retezat chiar a venit iarna. Nu prea imi vine sa cred, dar pozele lui sunt convigatoare. Parca as prefera sa stau acasa sa ma antrenez si sa astept sa vina iarna adevarata.

Dupa aceea grupul incepe sa se ingroase. Si devine de 17 persoane - acuma, daca ma uit cine merge in tura, nu pot sa zic pas nici daca acolo e o mare de noroi. Merita sa mergem si numai pentru grupul care s-a strans.

Au trecut ceva saptamani de cand nu am mai plecat de acasa: lucrez serios la proiectul "luptam cu greucenii" si asta a ajuns sa imi manance tot timpul. Am schimbat antrenamentul si am un program destul de drastic pe care trebuie sa-l urmez. Dupa renuntarea la tigari, am ajuns la concluzia ca nici berea nu cred sa aiba efecte foarte benefice in antrenament.


Chestia cu abstinenta la bere a avut repercursiuni serioase. Vineri am fost la chef la Mardale: La Multi Ani!!! Fain chef, faina locatia si si mai faini oamenii. Cheful asta mi-a adus aminte de alea din liceu - grea a fost ziua de sambata! Scuze Carol, dar n-aveam cum sa mai ajung la Brebu...

Elena face bagajele (eu sunt super ocupat - a aparut expansion-ul de la World of Warcraft) si sambata o luam cu noi pe Diana si pornim catre Carnic.

In Caransebes ni se alatura un personaj legendar: i se zice Indianul. Foarte putini il cunosc - si mai putini l-au vazut, deoarce are tehnici speciale de camuflaj - natura ii e casa, masa si ii ofera tot ce ii trebuie. E vorba de Vasi, pe care nu l-am mai vazut de peste un an de zile, una din primele persoane cu care am inceput sa mergem de-adevaratelea pe munte.

Observ cu bucurie ca a ramas neschimbat; la fel de sugubat, vorbind in aceleasi cimilituri care il caracterizeaza - drumul pana in Carnic trece pe nesimtite.

In Carnic realizam ca am scos degeaba la plimbare ski-urile: e mai multa zapada pe varful unei dune in Sahara dimineata decat aici. Singura tangenta cu iarna e frigul ascutit care musca din noi. Lasam asadar scandurile la masina. Asta nu e foarte bine, nu de alta dar eu n-am decat claparii si bocancii de vara. Si in clapari n-am de gand sa urc.

17 oameni - drumul pana la Gentiana, care personal mi se pare anost il parcurgem foarte repede.

Zapada nu vrea sa apara, in schimb apare gheata din belsug. La intersectia cu drumul spre Gentiana organizam un adevarat teambuilding pentru a trece peste suvoaiele involburate.

Pe la 12.00 ajungem la Gentiana unde ne intampina glumetul Loli. Dupa ce scoatem fetele la inaintare - obtinem sase locuri jos si restul de 11 sus la priciuri.

Drumul pana la Gentiana a avut o singura parte faina - trupa cu care am fost. In afara de asta, fiti atenti aici: am o punga mare si incomoda in spate in care car tot felul de chestii. Astia ii spun rucsac. Sunt mai incotosmanat decat Baba Dochia si transpir ca la urcarea spre Dobraia de la maraton. Iar in picioare mi-au dat niste chestii butucanoase si rigide. Fain ii vara...Fain ii sa fii liber...

La Gentiana trebuia sa vedeti faza: cele 5 zane ale noastre s-au asezat in fata teracotei ca la cinematograf si n-a mai fost rost sa le misti de-acolo. Pana la urma plec in tura cu Pantani si in urma noastra vin Alin si Nutu. Indianul plecase ceva mai repede spre tinuturi necunoscute.

Pantani asta e mare figura. Daca o tine tot asa in curand se va ridica la inaltimea poreclei: urca, nu gluma. Scapati de povara din spate putem in sfarsit zburda pe-aici. Planul e sa urcam pana pe vf. Peleaga - ca doar suntem voinici.

Zapada a mai crescut ceva, doar atata cat sa am si eu la ce sa fac poze. Cum singurul subiect e Pantani il imortalizez in tot felul de ipostaze. Paff!!! Se duc acumulatorii dupa vreo 10 poze desi erau plini. Se cheama efectul gerului de -15 grade. Se evita tinand acumulatorii la cald intre doua sesiuni foto.

Ajungem la Bordu Tomii si de aici intram pe patinoar. Noi suntem echipati de vara (ca incaltaminte cel putin). Nu avem nici un fel de aderenta aici. Coltarii si pioletul erau obligatorii. Ii zic lui Pantani ca mergem pana unde ne simtitm in siguranta si ne intoarcem - nu are rost sa riscam.

Eu ma stiu. Pantani mi-e prieten de 16 ani - ma stie si el. Deci amandoi stim ceva: ca nu o sa ma opresc decat cand va fi prea tarziu. Eu stiu ca Pantani nu o sa imi zica niciodata sa ne intoarcem. Pantani stie ca eu stiu asta.

Asa ca el imi zice din cand in cand ca alunecam periculos pe gheata. Eu ii zic ca o sa ne intoarcem cand devine periculos. Asa ca mergem inainte. Desi amandoi stim ca nu e bine.

Continuam de la lacul Pietrele, dar farama de instinct de conservare imi zice sa nu o iau catre Curmatura Bucurei. Mergem pe - eu il numesc traseu de iarna. Pe care nu il nimeresc liniar niciodata. Aici Pantani are primele tentative de a aluneca la vale fara sansa de a se redresa. Avand in vedere situatia data...continuam sa urcam.

Sistemul meu de credinta este mult diferit fata de... majoritate. Acuma s-a intamplat ceva ciudat. Pantani m-a intrebat unde era s-o mierlim in iarna. Si vad creasta - si retraiesc toata tura respectiva. M-am dat cu avalansa in Tarcu, am facut toate tampeniile din lume, am tras de mine in cele mai dure conditii, am picat de pe pereti in Crai,am scuipat-o pe aia cu ochi de gaoace in fata si am ras - dar tura mai teribila decat aceea cu Elena de iarna trecuta nu am avut.

Si retraind tura respectiva nu mi se mai pare o idee buna sa bantuim pe-aici neechipati. Si iara sunt capos si merg mai departe... Am ajuns acuma la baza pantei care te soate in saua de iarna. Asta e perete de gheata. Eu reusesc sa urc cumva pana la niste stanci asudand din greu. Pantani nu reuseste si incepe sa catere pe bolovani. Acuma nu mai e cale de intoarcere - trebuie sa urcam pana la capat si vedem dupa aia pe unde ne retragem.

Cum noi eram ocupati cu zgariatul ghetii, apare Alin si Nutu: ei sunt echipati si urca fara probleme. Ii zic lui Alin ca eu cred ca o sa ne intoarcem. Alin imi zice ca e o idee buna, nu de alta dar de data asta Dunca s-ar putea sa fie la un chef si sa nu poata sa vina. Remarca asta a fost decisiva...

Noi ne chinuim cumplit, dar pana la urma ajungem toti patru in saua de iarna.

Aici bate si vantul, care adaugat la cele -15 grade de afara creeaza o atmosfera... glaciara. E foarte frumoas aici: se vede nu departe varful Peleaga poleit in lumina aurie a asfintitului.

Si pentru prima data de cand merg pe munte - RENUNT. Abia daca m-am incalzit pana aici. Mi-ar lua cel mult 20-30 de minute sa ajung pana pe varf. Niciodata n-am renuntat in conditiile date. Si nu o sa aflu niciodata ce m-a determinat acuma sa o fac. A fost amintirea turei din iarna? Remarca fugitiva a lui Alin? Povestea accidentului de anul trecut de aici din zona? A fost frica?! Ma uit la Peleaga si ma cuprinde o frica viscerala - ma vad mergand catre varf si cazand in haul de langa mine.

In lumina a ceea ce avea sa se intample ar parea cusuta cu ata alba - dar am avut vie imaginea aia in creier si ea a fost cea care m-a determinat sa fac cale intoarsa.

Pantani stie deja asta fara sa ii zic. Asa ca ramane doar sa hotaram pe unde ne retragem. Nutu pare obosit si cand aude ca Alin vrea sa urce pe varf, il intreaba daca chiar vrea sa mearga pana sus.

Tot Alin ne cauta cea mai buna cale de retragere (eu nu cobor pe unde am urcat nici sa ma bati...). Se ofera sa vina cu noi. Intre timp apare din neant Vasi. Nu e bine sa il intrebi pe Indian unde a fost si ce-a facut. Important in desfasurarea evenimentelor a fost ca Vasi a aparut din neant exact cand trebuia sa apara.

Ma mai uit odata la varf si ma gandesc cum o sa scriu in blog ca marele Alex s-a retras. Pantani rade si imi zice la misto ca varful e doar la mijlocul drumului si ca varful o sa fie acolo si saptamana viitoare. Stie ca asta nu face decat sa ma intarate.

In logica mea pur personala, fiecare e responsabil de propriile actiuni. Si suporta consecintele propriilor actiuni si stie la ce sa se astepte daca treaba merge prost. Nimeni nu poate raspunde pentru actiunile altcuiva atunci cand acestea sunt facute din proprie initiativa. Cunoscandu-l, sunt convins ca Nutu o sa imi dea dreptate. Nutu era obosit in saua de iarna - aici ar fi trebuit sa se retraga. N-a facut-o. Eu zic ca a fost singura si cea mai mare greseala - ambitia de a ajunge iarna pe Peleaga unde nu mai fusese pana atunci.

Da' cum p**a mea as putea eu sa-l judec, cand cu 20 de minute in urma, urcam inconstient fara echipament pe un perete de sticla, fara vreo sansa reala de a ma mai retrage. Si il mai trageam si pe Pantani dupa mine...

Vasi, Nutu si Alin pleaca spre varf. Pantani cu mine incepem sa coboram.

Ajungem repede la peretele de sticla (traseul ales initial mi s-a parut inabordabil, asa ca am ajuns sa incercam sa coboram exact pe unde am urcat).

Bai!!! Daca ar putea fi cuantificata teroarea, as alinia camioane intregi si as face un sir pana la luna si inapoi. Cand m-am trezit cu haul ala sub mine fara nici un fel de aderenta, mi-am zis ca pana aici mi-a fost. Trebuie sa ajungem la zona de stanci, unde chiar daca trebuie sa ne spanzuram ca sa descataram, macar avem puncte de sprijin. Dar pana acolo sunt vreo 100 de metri. Nici daca erau afara 40 de grade nu as fi asudat asa. Imi tremurau picioarele necontrolat si eram cu nervii intinsi la maxim. De celalata parte, Pantani a meu parea ca ori nu constientizeaza pericolul, ori il percepe altfel. Ii venise cheful de vorba si se bucura ca a scapat de frigul din creasta.

Am ajuns si la zona de stanci. De aici a fost simplu - ne-am infipt degetele in stanca si am descatarat pana la baza pantei. De aici mai mult pe cur decat in picioare am ajuns inapoi la lacul Pietrele.

Cu doza de adrenalina luata pentru cateva ture, ne indreptam in ritm alert (sa ne mai incalzim si noi un pic, ca soarele intrase dupa creste) catre Gentiana. Pe drum ne intalnim cu zanele care iesisera la tura de seara pana la lacul Pietrele.

La cabana ne instalam confortabil in fata teracotei si gandul imi zboara la berea pe care nu o am...

Vine Loli si pe un ton neutru ne spune ca a sunat Alin si ca a avut loc un accident. Si sa mergem vreo 2-3 baieti cu ceaiuri si energizante pana la Bordu Tomii. Considerand tonul pe care a spus-o, nu l-am crezut. Loli a zis ca e treaba noastra, el ne-a zis - noi daca vrem mergem, daca nu, nu. Peste zece minute vine si ne intreaba pe acelasi ton daca ne-am hotarat daca mergem.

Hai ca-l prindem pe Loli! Zic ca sun la Salvamont sa vad cum reactioneaza. Nu pare ca e afectat de bluff-ul asta. Incerc sa-l sun pe Alin - n-are semnal. Incerc sa-l sun pe Nutu (trag cu coada ochiului la Loli sa vad cand o sa imi zica ca e o gluma).

Suna. Si raspunde Alin. Atunci am stiut instantaneu ca nu e de bine. "Nutu ca cazut in caldare. Nu fa taraboi mare la cabana, ia 2-3 oameni si veniti cu ceaiuri si energizante la Bordu Tomii". Paralizez si uit sa mai intreb altceva.

Si oricat de egoist suna, un sigur gand imi trece acuma prin cap: imaginea aurie a varfului Peleaga la asfintit si pe mine alunecand din creasta. Si mi se taie picioarele.

Anunt repede oamenii - nu e timp de pierdut. Oana si Misu imi zic sa il mai sun odata pe Alin ca sa vedem daca nu are nevoie de akie, trusa de prim ajutor si altele. Panica initiala m-a facut sa uit astea.

La al doilea telefon aflam de la Alin ca Nutu si-a rupt o mana, are entorsa la un picior, dar ca se poate totusi deplasa si nu au nevoie de altceva.

Da-i si alearga - tot timpul am stiut ca e bine sa te antrenezi. Nu stii cand o sa ai nevoie. Vine si Misu, Oana si Pantani. Scot un timp bun pana la Bordu Tomii. La baza Curmaturii se vad niste lumini de frontale - ei trebuie sa fie. Plec mai departe in intampinarea lor. Ne intalnim aproape de lacul Pietrele. Incerc sa fac ce stiu eu mai bine - sa dau din gura. Macar poate reusesc sa le mai ridic moralul. Nutu nu arata foarte rau, pare insa a fi in stare de soc.

Sincer, nici Alin, nici Vasi nu aratau prea bine - banuiesc ca nu e foarte incitant sa-ti vezi prietenul cazand in hau vreo 300m.
Ce s-a intamplat? O sa primiti toate detaliile tehnice in blogul lui Alin. Ce am inteles eu: in timp ce se intorceau de pe varf, Nutu a alunecat pe gheata si s-a dus pana in fundul caldarii Berbecilor. Asta inseamna undeva spre 300m altitudine. Si nu a alunecat pe cur. Din ce povesteau Alin cu Vasi, se rostogolea in aer ca o papusa pana cand s-a oprit.

Drumul pana inapoi la Gentiana nu a fost nici pe departe asa de lung cum mi-am imaginat eu ca o sa fie. Nutu insista sa se descurce singur, iar unde chiar nu mai putea, erau acolo Alin si Vasi.

La cabana nu s-a stat mult - in cazul lui Nutu nu e bine sa dea de caldura cu entorsa aia la picior. Nu mai are sanse sa se miste dupa aceea. Asa ca Alin, Gianina, Nutu si Vasi au pornit mai departe catre cabana Pietrele. Nici aici nu au zabovit mult - au continuat pana in Carnic unde era masina lui Alin.

Dupa ce a condus o noapte intreaga, Alin a ajuns la 4 dimineata in Timisoara. Luni am vorbit cu Nutu la telefon si astepta sa intre in sala de operatie pentru o interventie la cot.

Cum am mai zis, toata povestea o sa o auziti de la cei care sunt cei mai in masura sa o zica: Alin, respectiv Vasi.

In ultimul timp am avut parte de mai multe evenimente de genul acesta: moartea sotilor Gruia in Tarcu, accidentul lui Alex la bicicleta si acuma accidentul lui Nutu.

Ca si in cazurile precedente o sa se iste discutii si controverse si in jurul acestui subiect. E normal sa fie asa, e normal ca parerile sa fie diferite. Eu o sa va prezint propria mea parere legata de ce s-a intamplat:

Nutu e cel mai norocos om din lume pe care il cunosc eu. A picat din cer pana in fundul pamantului si putem spune ca nu a patit nimic. Era imposibil sa supravietuiesti. Iar Nutu a scapat cum nu se putea mai ieftin din toata povestea asta.

Daca se putea evita accidentul ? (ca pana la urma aici se nasc discutiile).

Evident! Statea frumos pe curul lui acasa cu sticla de bere in mana sau mergea la shopping la Mall si nu pica in prapastii... Mai schimba un canal la TV si comenta atotstiutor la o emisiune imbecila de week-end, dupa care ii explica nevestei superior ce greu e la spital si cat trebuie sa se zbata ca sa lucreze cu "prostii aia". Si nu pica prin prapastii...

Cu asta am terminat cu prima categorie de imbecili comentatori care se intreaba:"Da' bine domne?! Ce cauta acolo iarna?"

Se putea evita daca alegeau alta ruta? Sau daca pe langa coltari avea si un piolet pe care sa stie sa-l foloseasca in caz de cadere? Sau daca ar mai fi facut ture in prealabil in care sa fi folosit coltarii?

De acasa accidentul acela ar fi putut fi evitat in o mie de moduri. In o suta de  mii de moduri. Alin o sa prezinte cu siguranta mai detaliat toata situatia. Dar din farama mea de experienta va pot spune ca si daca iti iei o suta de mii de masuri de precautie, uite! o sa ai supriza sa se intample a o suta mia situatie neprevazuta. Daca "aia" te cauta, fii sigur ca o sa te gaseasca oricate masuri de precautie iti iei...


Laitmotivul se repeta: eu cred in noroc si in ghinion. Iar norocul meu consta in faptul ca m-am inconjurat de oameni ca Alin, Mardale, Vasi (si lista e destul de lunga) care pe langa noroc si ghinion mai pun osul si se mai si documenteaza si sunt doxa de teorie. Pe care o mai si pun in practica.

Cand merg in ture ma bazez pe capacitatea mea fizica si pe cunostintele lor. Dar asta nu inseamna ca daca merg cu ei in ture si mie mi se intampla ceva, o sa dau vina pe ei pentru ce s-a intamplat. Nu i-am angajat ghizi. Sunt prietenii mei care o sa faca tot posibilul sa nu se intample nimic, iar daca patesc ceva o sa faca tot posibilul sa ma scoata din incurcatura. Dar nu sunt ei de vina pentru greselile mele.

Ce era sa faca Alin? Sa imi dea cu pioletul in cap si mie si lui Pantani ca ma catar pe gheata in papuci de balet?! Mi-a zis doar ca s-ar putea ca Dunca sa nu apara asa iute anul asta... Si daca picam sigur nu as fi dat vina pe el ca nu m-a intors din drum.

Nutu e cel mai norocos om de pe pamant. Si paradoxal nu pentru ca a scapat dintr-o cadere incredibila. Ci pentru ca acolo se aflau Alin si Vasi. Acela a fost cel mai mare noroc a lui. Amandoi aveau capacitatea fizica sa il ia pe Nutu in rucsac si sa alerge cu el pana in Hateg (pana la Pietrele abia s-ar fi incalzit). Amandoi aveau cunostintele necesare sa actioneze in astfel de situatii. Asa ca asta a fost cel mai mare noroc.

Cauza accidentului in opinia mea?

Vanity, definitely my favorite sin!

Si eu stiu asta mai bine ca oricine. Daca as fi fost prima data asa de aproape de varf nu m-as fi oprit nici daca eram descult, pe jumatate inghetat si schiop.

Si nu o sa ma opresc nici pe viitor. Cred in norocul meu si stiu ca atunci cand o sa fie cazul o sa "vad" ca in acea dupa amiaza.

Nutu!!! Insanatosire grabnica barbate! Hai ca trebuie sa te apuci de antrenamente pentru Hercules. Si pana atunci am inteles ca trebuie sa mai prinzi si o tura de ski.

A doua zi ne trezim tarziu (ziua antrenamente, noaptea WoW, noroc cu week-end-ul ca apuc sa dorm mai mult de patru ore). Prognoza meteo se adevereste si azi este innorat afara. Macar e mai cald. Cum nu prea imi trece prin cap sa catar pe vreun varf fara niscaiva echipament, optiunile pentru ziua de duminica sunt destul de limitate.

Impreuna cu Diana si Elena o sa urcam pe valea Pietrele, o sa trecem prin saua Stanisoara si dupa aceea pe valea cu acelasi nume o sa coboram pana la cabana Pietrele.

Afara e iarna in sfarsit. E gri, ninge slab, din sus de pe vale se aude suierul vantului. E atmosfera aia in care iti doresti sa stai la fereastra cabanei cu o ceasca de ceai (e unul din momentele in care berea chiar nu-si are locul) in mana si sa te uiti...cum ninge decembre...

Noi bantuim pe-afara si imi fac ceva griji legate de portiunea de traversare a crestei unde cu siguranta va fi gheata. Nici fetele nu au clapari asa ca trebuie sa gasim si la urcare si la coborare o linie cat mai prietenoasa.

Fetele tin bine ritmul si ajungem repede la Lacul Pietrele. Fac o sumedenie de poze ca sa compensez lipsa de activitate foto din ziua precedenta. De aici incepe urcarea pe unde te taie capul catre saua Stanisoara. Traseul pe care il facem noi astazi este "un clasic" al turelor de iarna pe skiuri. De fapt daca ma gandesc bine foarte putini se incumeta sa faca altceva in Retezat pe skiuri de tura, din cauza reliefului specific zonei.

Trei pasi inainte, doi inapoi din cauza patinarii pe gheata - urcam incet-incet catre sa. Am ales un traseu unde daca aluneci macar sa nu te duci chiar pana jos la lac. Iata-ne si in sa!

Aici ne-a luat in primire un adevarat crivat, asa ca ne-am echipat instantaneu. Partea cea mai periculoasa a fost dupa cum banuisem de la inceput - coborarea. Am incercat noi ce am incercat sa mergem numai prin zonele cu jnepeni sau cu pietre, dar mai trebuia sa si traversezi intre acestea. Si aceste traversari se soldau aproape inevitabil cu alunecari. Pana la urma am trecut la o alunecare cat de cat controlata si asa am ajuns pe firul vaii.

Elenei nu-i place valea Stanisoara - i se pare fara sfarsit- reminiscente de la Carpathian Adventure. Adevaru-i ca e mai lunga si mai salbatica decat sora ei de peste creasta. Si iarna categoric mai putin umblata. Nu exista urme prin zapada asa ca trebuie sa fim atenti sa nu cumva sa pierdem linia potecii. Asta mai ales dupa ce am intrat in marea de jnepeni, unde daca ai iesit de pe poteca, ai toate sansele sa iti macini nervii inaintand cate un metru pe minut suspendat prin vegetatie.

De la cabana Pietrele il pescuim pe Vasi si plecam mai departe catre masini. Timpul trece repede - merg cu Vasi si el tot timpul are ceva de zis.

Pe drumul spre casa ne oprim la Sarmisegetusa - am schimbat clatitele uleioase de la Clopotiva pe langosii cu branza si marar de aici.

Ar mai fi de adaugat ca intre Hateg si Caransebes masinile zburau de pe sosea ca tantarii intr-o noapte de vara in jurul becului. Asa ca am fost in priza tot drumul pana acasa.

Buna tura de inceput de sezon. A avut de toate. Pe asta am uitat-o deja - acuma gandul imi zboara la urmatorul week-end care o sa fie categoric pe ski-uri de tura.

Yep...Vanity...

8 comentarii:

Alin Tanase spunea...

Ba Suca, chiar daca tura asta nu a avut un final fericit pentru unii dintre noi, chiar am trait clipe de cosmar acolo vazandu-mi prietenul indreptandu-se spre neant, cand ti-am citit relatarea am ras in hohote. Eu citeam la un laptop, Gianina la celalalt si faceam schimb de fraze de-ale tale ca sa radem mai bine :)) Ai un stil incredibil de haios de a prezenta lucrurile. Ce sa mai zic... ma bucur ca nu sunt doar un simplu cititor al blog-ului tau si te cunosc si in realitate.

micul mester spunea...

E frumos la munte , ... si cam atat.
In rest, oricare poate sa se gaseasca in situatia lui Nutu.
Nimeni nu e privat de cadere. Nimeni nu poate fi in permanenta atent.Fiecare dinnoi am calcat stramb cel putin o data.
Norocul se manifesta pur intamplator prin definitie. Insa ce s-a intamplat acolo a fost o mana care l-a plimbat pe langa colturile de stanca ce ieseau din zapada mica.
Ce sa zic, slava Domnului ca e bine.
Tre sa urcam la munte, ca-i frumos ca iarna, ... o mai nins cata.

Oana spunea...

De acord cu stilul foarte haios de prezentare:)) e unul din motivele pt care iti citesc postarile cu mare placere:d insa accidentul din tura asta imi aduce aminte de un accident similar al meu in fagaras de acum 3 ani...o cadere prin rostogoliri de circa 30-40m dar am avut si mai mult noroc...doar cateva zgarieturi si o frica de traversee pe zapada inghetata...si n-a contat ca nu era prima data cand faceam asta sau ca stiam ce trebuie sa fac...pur si simplu...s-a intamplat:)
In rest...aprecieri si tie si lui Pantani pt patinaj...dar n-as fi coborat pe acolo nici moarta:P

Vali Zanfir spunea...

Imi era dor de un blog marca Hoinarii...
Alex, de 2 saptamani nu ai mai scris nimic si acest jurnal a fost o desfatare.

Pacat pentru ceea ce i s-a intamplat lui Nutu si insanatosire grabnica pentru acesta.
NU cred ca asta il va face sa renunte la munte, ci cred ca il va face mai atent.

Aveti mare grija de voi si sper ca ghinioanele sa va ocoleasca avand in vedere toate accidentele care s-au intamplat in turele la care ati participat.

Multa sanatate si ture lipsite de accidente :)

ilie lucian, spunea...

http://www.romanialibera.ro/exclusiv-rl/documentar/cine-a-pus-romania-pe-hartile-turistice-europene-209629.html

Silviu Pantea spunea...

Ma bucur ca totul s-a terminat cu bine, Cineva aolo sus il iubeste pe Nutu, cum de altfel nu doar pe el :).Ii doresc insanatosire grabnica, multe salutari Alex si Elena, de la un fost coleg de frima.
Silviu

Mirela spunea...

si daca tot ai amintit de "The Devil's Advocate" inca o replica din acelasi film care s-ar potrivi pataniei:
"The worst vice is advice".
Asa i-a fost lui Nutu sa fie - putine l-ar fi intors din drum.
Numai bine tuturor.
L. Nagy

mit78 spunea...

cine o cauta,o gaseste,asta este,cine este extremist,asa i se intimpla,riscurile normal ca sunt mari.
Vad ca tot o dai cu jocurile de pc,ce pc asa tare ai,ca sunt tare curios,ai bagat mai multi bani decat in biticla sau nu?
La multi ani tuturor!!!!