Social Icons

On the edge

Data: 06.03.10-07.03.10
Participanti: Elena, Alex
Locatie: Retezat
Poze: aici

"Nu conteaza anii din viata ta, conteaza viata din anii tai" Abraham Lincoln

Asta am citit-o la plecare de la Gentiana. A zis-o Abraham Lincoln si privind retrospectiv la week-end-ul ce tocmai se incheie, barbosul avea dreptate...

--------------------------------------------------------------

2 saptamani vremea ne-a tinut acasa. N-am stat degeaba - am pedalat si am alergat de zor. Dar am inceput sa ne plictisim - n-am material de blog ce dracu'. Asa ca planuim "El Clasico" - creasta Pietrei Craiului. Dar vremea ne este inca o data potrivnica si ne pune bete in roate.

Din nou cod galben. Ma pis pe el. De data asta mergem la munte si daca ploua cu pucioasa. Cum e prea scump sa mergem in 2 in Piatra, alegem Retezatul cu un plan destul de serios - numai bun de antrenament pentru creasta Pietrei.

Planul initial prevede sa urcam pe la Gentiana, creasta Pietrele, sa iesim in Coltii Pelegii. Coboram si dormim la refugiu la Bucura, iar a doua zi, peste Peleaga, Papusa, Portile Inchise, varful Mare - ne intoarcem la masina.
In astea doua saptamani a venit GPS-ul. Multam mult Guenther. Am si zis la prieteni: "Na, de-acuma gata cu misterul si aventura...". Avea sa fie cea mai cruda ironie a sortii...

Pregatesc constiincios hartile si waypoint-urile si mai prind 3 ore de somn. La 5 dimineata suntem pe drum.

Peruanii aveau o vorba: "E buna ca-i a noastra" . Acuma asa am ajuns sa zic si eu de masinuta. Biruie constiincioasa pana in Carnic printr-o zapada virgina de peste 30cm. Baga fata !!!(ca la manelisti, masina trebuie sa aiba genul feminin...). Scuze Mariuta, dar tu n-aveai ce cauta aici, acum.

A venit iarna. In martie, dar mai bine mai tarziu decat deloc. E zapada si frig. Multa zapada si foarte frig. Luam casa in spate si pornim catre Gentiana.



Norocul nostru e ca zapada care s-a depus zilele acestea e pulver si este foarte usor de spart asa ca inaintam repede.

La Gentiana intram cat sa bem un ceai si sa anuntam pe cabanier de planul nostru. Roni prezice ca pana diseara suntem inapoi si n-avem cum sa ajungem in Bucura.


Plecam pe la 11.00 de la Gentiana si incepem urcarea catre creasta Pietrele. Tot timpul urcarea asta a avut ceva special. E criminal de abrupta. Si viteaza de inaintare si starea de spirit de la final e direct proportionala cu calitatea si cantitatea zapezii.


Deocamdata intru la fiecare pas pana deasupra genunchiului in zapada. Nu e mult, dar inca n-a inceput panta. Norocul e ca zapada este usor de spart. Sparg mai ales cu pieptul. Pentru Elena e mult mai greu. Fiind mai mica de statura are portiuni unde zapada ii ajunge pana la nas. Tot din cauza zapezii, nu prea poate profita de urmele mele asa ca se chinuie serios la deal.



Intram pe portinuea abrupta si aici treaba devine nasoala. Viteza de inaintare scade simtitor si trebuie sa ne oprim la fiecare cativa pasi. Avem toata casa in spate si asta ingreuneaza situatia.

Ca o paranteza, au fost o multime de polemici pe lista noastra de discutii legate de mersul de munte vs sportul de performanta. Eu sunt un adept declarat al alergatului pe coclauri. Si cand stau si imi car casa in spate asudand ca un catar, ma intreb cine are mai mult timp de contemplat peisajul: turistul cocarjat de spate sub greutatea rucsacului sau "indianul" care alearga liber pe poteci...

Intram in creasta: suntem destul de obositi si ce e mai rau abia urmeaza. In creasta nu e cum e de obicei - zapada viscolita. Zapada proaspata nu a fost deloc luata de vant din creasta asa ca aici nu vom avea viata mai usoara decat pe urcare.

E destul de evident pentru amandoi ca ne prinde noaptea. Vremea e destul de buna: innorat, dar vizibilitate buna. Nu bate vantul deloc.

Incepem sa inaintam pe creasta. Ritmul este incredibil de lent. La fiecare pas intru pana la brau in zapada.

Neavand un pat, este periculos. Nu sti ce e dedesupt si bocancul aluneca sau cade intre fisurile dintre bolovani.

Punem coltarii - zapada n-are priza si chiar daca are peste 50-60cm e periculos fara coltari - stratul de zapada nu adera la stanca si aluneci. Punem si coarda - din momentul acesta suntem legati unul de altul - o echipa la bine si la rau.

Faci un pas, cauti cu mana prin zapada stanca, o cureti, pui piciorul pe ea si o iei de la capat.

Nu mai avem timp de asigurat, asa ca ne rezumam sa imbarligam coarda dupa stanci. Alteori filez la piolet. Trebuie sa ne miscam repede.

Creasta in sine nu e grea. Dar trebuie totul raportat si la nivelul de pregatire a omului. Iar partea tehnica la noi nu a fost o prioritate in ultima perioada.

Nu mai folosesc nici un anou, nici o asigurare mai serioasa. Trebuie sa inaintam cat mai repede. Invart coarda dupa stanci si o trag pe Elena dupa mine spre nemultumirea ei.

Totusi pentru cata pauza am facut la folosirea echipamentului de catarare ne miscam destul de bine. Elena aluneca la un moment dat, dar reuseste sa se redreseze. Fuck (1)...

Trecem de singura portiune grea. Eu am memoria scurta, dar Elena ma anunta ca suntem abia pe la jumatatea crestei. Nu e bine deloc.

Chiar daca e tarziu m-am straduit sa merg matematic pe creasta. Nu imi place sa trisez. Vantul a batut dinsre V spre E asa ca pe partea cu Valea Rea este o cornisa de 1m, 1.5m. Nu are deloc stabilitate asa ca in general o dobor cand trec pe langa ea. Nu prezinta o problema foarte mare pe lumina; se poate merge in siguranta fara sa o deranjezi.

Suntem obositi. Amandoi. Nu am mai cunoscut de mult senzatia asta. M-am obisnuit sa-mi fac antrenamentele, sa mananc bine, sa ma hidratez, sa dorm...Acuma mi-e greu sa imi car rucsacul asta, sa sparg zapada la fiecare pas, sa ma incurc in coarda, sa fiu atent pe unde umblu.

Mai e mult pana in saua Pietricele. Ajungem acolo aproape odata cu inserarea. Elena se opreste sa manance ceva. Eu nu am mai mancat de la Gentiana si deja mi-e suficient de rau ca sa mai pot manca. Stiu ca daca nu bag ceva in gura o sa fie mai rau, dar imi vine deja sa vomit de la efort.

Planul e sa iesim in creasta care duce spre varful Peleaga. Nu am mai fost niciodata in zona asta, dar pe Google Earth nu arata ca ar fi vreun abrupt. Trebuie sa continuam pe linia crestei pe care suntem acuma si iesim langa Coltii Pelegii.

O zoresc pe Elena, doar-doar mai prindem un pic de lumina. Suntem pe ceva plan inclinat acoperit cu zapada (n-am alta descriere in cap).

Situatia se impute instantaneu. Intram in ceata. Nu ajungea ca vine noaptea peste noi. Acuma suntem si in "black out" ("white out" cred ca se cheama ziua). Abia ce am plecat din sa si in mijlocul cetii si in bezna scoatem frontalele. La lumina lor vedem ca eram pe marginea unei crevase care atarna deasupra Vaii Rele. Fuck (2)...

Scoatem si GPS-ul.
Si incepe odiseea...Degeaba ai scula de bascula daca nu stai dracului acasa la caldura caloriferului s-o testezi...Am harta pe GPS, am waypoint-urile puse, dar atat. Eu nu i-am dat drumul macar odata sa ma duca din punctul A in punctul B sa vad cum merge.

Vad unde suntem (harta este super buna). Vad si waypoint-ul cu Peleguta (cine dracu' i-a zis lu' aia Custura Pelegii?! E Peleguta toata ziua - asa i-au zis ciobanii de cand e muntele ala. Si apropo - custura inseamna creasta zimtata, nu varf...). Ba mai vad si traseul trasat pe Google Earth, doar ca nu imi dau seama incotro ma indrept.

Recapitulam: oboseala (destul de teapana), noapte, ceata. Si imi e frica. Pentru amandoi. Cred ca imbatranesc. Mi-e frica ca urc ca mula (e cu m, nu cu p, n-am gresit) si o sa ma trezesc in mijlocul noptii la baza unui perete si atunci ce fac? Cale intoarsa? Dar sunt obosit...

Nu se mai vede absolut nimic. Merg cu pioletul la sondat in fata ca sa vad daca sunt sau nu pe cornisa... Nu mi se mai pare deloc amuzant. Urcam efectiv ca legati la ochi. Printr-o zona in care n-am mai fost, cu Coltii Pelegii in stanga.

Mi-e frica. Vreau sa ajung odata in creasta aia. Acolo mi se pare ca am scapat. Nu avem probleme pe urcare (in afara de oboseala). Se vede iesirea in creasta!!!

Doar ca odata cu apropierea de obiectiv vine o noua surpriza: vantul. Cu aspecte de vijelie. Fuck (3)...

Credeam ca in creasta am scapat. De fapt aici situatia a devenit tragica. Ochelarii nu ne ajuta cu nimic. E noapte, ceata si au inghetat de mult. Nu-i putem folosi. Iar fara ei in cateva secunde iti ingheata ochii.

Am uitat sa va zic de Fuck (4). Cel mai nasol: gerul. E cumplit de frig. Adaugati la asta si viscolul si oboseala si am impresia ca stau in pielea goala intr-un congelator. Si nimeni nu vine sa deschida usa.

Suntem total dezorientati si o luam la "dreapta" pe principiul ca la cum am urcat "pe stanga" era Peleaga. Trebuie sa ajungem pe Peleguta aia. Imi rup turturi de gheata de pe ochi la fiecare cativa metri. GPS-ul ne arata ca ne apropiem metru cu metru. Il iubesc. Iesim de-aici. Tot timpul Hoinarii o dreg cumva!

Vantul capata aspecte de vijelie. Nu mai putem sta pe creasta si incercam sa mergem mai jos, paralel cu linia ei. Nici aici nu e mai bine.

Jos, jos, jos!!!! Dispare orice urma de logica. Manevrarea GPS-ului a necesitat sa imi scot mainile din manusi. Nu le mai simt de mult. Incep sa devin disperat. Asta mi se intampla foarte rar. Nu mai pot gandi logic si sunt panicat. Trebuie s-ajungem jos cat mai repede.

Nu mai pot merge paralel cu creasta din cauza vantului si o iau direct la vale pe o panta foarte inclinata. Nu mai pot gandi. Vreau doar sa scap de vantul asta si de frig. Suntem inca legati in coarda. Nu conteaza ca mai mult incurca decat ajuta. Stiu ca daca unul pica, risca sa il traga si pe celalat si amandoi se duc vale. Dar noi suntem o echipa. Nu exista varianta ca unul dintre noi pica...Oricum de unu' singur nimic nu mai are farmec...

Dupa o lungime de coarda ajungem la adapostul unui bolovan. O astept pe Elena aici. Nu mai putem continua decat la vale in necunoscut sau...inapoi.

Avem la noi echipamentul de bivuac: sacii de dormit, sacii de bivuac, folii de supravietuire, primus, haine groase. Ba mai mult, acuma avem si un loc ferit de vant in care sa facem bivuacul. Pare cea mai rationala optiune. Doar ca amandoi suntem la limita inghetului. Nu cred ca am avea suficient timp sau forta sa pregatim bivuacul inainte de a ingheta.

De vreo 2 ore organismul meu a trecut in regim de supravietuire si am respiratia super accelerata pentru a-mi pune sangele in miscare si a nu ingheta. Asta ma oboseste.

Elena nu se plange niciodata. Se enerveaza si se bosumfla, dar nu se plange. Acuma imi zice ca trebuie sa ne miscam in orice directie ca altfel ingheata. Asta e nasol. Aici aproape ca e cel mai mare Fuck (5)...

Renuntam la ideea bivuacului. Elena e mai rationala si propune sa ne intoarcem de unde am venit si sa incercam sa urmam creasta. Spre vale si necunoscut ar fi sinucidere curata.

Inapoi in creasta si in mijlocul vantului. Incerc sa urmaresc GPS-ul. Nu ma pot concentra in conditiile astea. Nu inteleg ce imi arata si imi vine sa urlu de disperare. Am impresia ca urcam spre Peleguta si asta imi da aripi.

Hai ca merge! La un moment dat dau de niste urme de pasi. Ma gandesc ca poate sunt ale noastre... Hai ca ar fi prea mult. Pe de alta parte cum ar putea sa fi rezistat in viscolul asta?!
Dar sunt asa de faine..Si par ca merg metodic. Or fi de la ceva turisti. Urcam vertiginos. Elena ma ajunge la un moment dat din urma si ma intreaba daca nu sunt totusi urmele noastre. Verific pe GPS - ne departasem de Peleguta. Mergeam la deal pe propriile urme. FUCK (6) !!!!!!!!!!!!!!

In punctul asta o vad pe aia cu ochii de gaoace... Futu-ti mama matii ca nu ne prinzi! Hai la vale! O hotarare dementiala imi intra in cap. Coboram de aici.

Frontala nu imi sta bine peste gluga de la geaca. Aluneca. Aluneca si pica. O vad cum se duce la vale. Hai, serios, asta e prea mult. Se opreste intr-o piatra (daca n-ai noroc tot degeaba...). Cobor dupa ea si o recuperez.

Ajungem inapoi la bolovanul la care am facut ultima sedinta. Elena ma intreaba de ce am mai venit odata pe aici. Ii zic ca o luam direct la vale. Imi spune ca aici nu e Tarcu si ca mergem direct catre hau.

Dar acuma sunt calm. E singura solutie. De bivuac nu mai poate fi vorba, in creasta nu ne mai intoarcem asa ca singura optiune e la vale.

La vale. Si sunt la fel de calm ca pe avalansa.

Elena ma asigura la piolet. Cobor pe calcaie sau cu fata la panta cand inclinatia e prea mare. Se termina coarda, iau pozitie si o asigur pe Elena la piolet. Acuma nu ma intrebati ce se intampla daca Elena pica toata lungimea corzii si ma smulgea de unde o asiguram...

Avem noroc cu zapada. Primul, singurul si cel mai mare noroc. Nu pleaca. E infernal de frig, iar stratul nou nins aici nu masoara mai mult de 30cm. Restul e inghetat dedesubt.

"Ai asigurat?"
"Da!"
"Plec. Las-o moale!"
"Gata coarda!"
"Te-am luat! Hai!"

Repetam asta de vreo 4-5 ori. Mecanic. Cu o precizie dementiala. Suntem sub creasta si am scapat de vant. Mai facem inca doua lungimi si...se termina panta!!!!!!!!!!

Am scapat!!!

Ma uit pe GPS. Incredibil... Suntem pe valea Pietrele in loc de Caldarea Bucurei. Nu conteaza cum am ajuns aici. Intr-un fel e mai bine. Directia e clara in cazul asta - Gentiana!

Sunt daramat. Stors de vlaga ca o lamaie uscata. Dar am scapat. Am mai scuipat-o odata in ochii ei mici. Elena devine cea puternica de aici. Stiu ca pana la cabana e vorba doar de bagat capul in piept si de mers. Chiar daca mergem asa pana dimineata. La asta suntem experti.

Elena ia GPS-ul si traseaza traiectoria. Trecem pe langa lacul Pietricelele si apoi catre Bordu Tomii. Auuu ce obosit sunt. Dar nu mai conteaza acuma. De la Bordul Tomii iesim si din ceata. Ba mai mult, prindem si o poteca bine batuta.

De aici pana la Gentiana ajungem repede. Roni ne cazeaza si ne da un ceai salvator.

Nani, nani....

Dimineata ne trezim devreme si stam la taclale cu Cosmin si Octavia. Afara e superb, doar ca un pic cam frig. Adica -22 de grade. Ma intreb cat erau azi noapte cand mai batea si vantul.

Ies afara. Un peisaj superb de iarna. Parca e primul din sezonul asta. Soarele arde pe cerul fara nori. Totul e alb in jur. vant - 0. Totul e incremenit si inghetat. Elena nu se prea poate misca din cauza durerilor de la picioare. Eu insa as face o plimbare. E prea frumos afara.

Pornesc bine incotosmanat la deal. Nu imi iau nimic cu mine. Azi merg liber. De la Bordul Tomii ma hotarasc sa refac traseul pe care am coborat azi noapte.

 Urmele se vad clar prin zapada. Reiau traseul si pe masura ce merg sunt uimit de cat de bine am putut sa coboram.

Soarele incepe sa arda necrutator si chiar daca afara sunt multe grade sub 0, simt ca ma coc sub stratul de haine. Oboseala de ieri isi spune cuvantul. Trebuie sa ma opresc destul de des pentru a-mi trage sufletul.


Pe masura ce urc imi dau seama pe unde am coborat: exact prin saua de iarna, traseul nemarcat care porneste la lacul Pietrele in stanga; traseu folosit iarna pentru a urca pe Peleaga, singurul loc fara pereti de stanca sau cornise. O portiune de 200-300m latime. Singura portiune sigura din toata creasta...

Mai mult de atata: si aici am coborat tot timpul pe la baza unui perete asa ca riscul de avalansa era minim si in alte conditii de zapada.

Urc inapoi in creasta. Nu mai am forta sa continui pana pe Peleaga si o iau inapoi catre cabana. La Bordul Tomii oboseala ma doboara si ma asez pe o piatra si adorm. Ma trezesc cu greu si fara chef ajung inapoi la Gentiana.

De aici nu mai e nimic de povestit: ajungem repede la masina. Ne intoarcem in Timisoara prin Sibiu.

Am papuci de alergat, am slip de inot, de ieri am si cursiera. Acuma mai trebuie doar sa ma inscriu...

Pana la urma singurele probleme cu care am ramas dupa week-end-ul asta ar fi niste degeraturi superficiale la fata si maini. Si doua zile de pauza pana imi revin fizic...

In spate raman amintirile unei nopti de pomina in care Hoinarii au mai dres-o odata. De data asta am scos-o la capat fiindca am fost bine pregatiti fizic. Si mai ales pentru ca am fost o echipa - legati in coarda orice s-ar intampla. Dar acuma am mai mancat niste credite, asa ca de data asta promit ca stau cuminte pe curul meu. Insa asa am zis si dupa avalansa...

11 comentarii:

bitza spunea...

Hoinarii o scot la capat intotdeauna!

Anonim spunea...

Bravo ai tras o concluzie importanta.
Muntele se mananca cu linguritza mica.

robert spunea...

iar a(t)i avut bulan! ;-)
ce gps ti-ai luat? si io caut, de aia intreb

robert

Anonim spunea...

Bine ca nu ti-au inghetat buricele degatelor si putut sa scrii :)
Interesanta relatare... voi aveti o vointa de fier si asta chiar conteaza!

Alin C

snowrider spunea...

f tare povestea dar...plimbarea asta se putea termina nu tocmai roz...next time...aveti si voi mai multa grija k ai bulan dar la un mom dat se mai termina si creditul...

ffllooaarreeaa spunea...

Sunteti de neinteles!Voi nu faceti diferenta intre placere si primejdie?Aveti grija de voi.Va doresc sa realizati ce va propuneti fara peripetii ca astea.Parintii vostrii citesc blogul?Cred ca nu,altfel ce"cantarea Romaniei"ati avea.

Cristi Trandafir spunea...

ma bucur ca sunteti intregi insa de ce dracu nu ati facut bivuac ?...Io nu inteleg...se tot arata la cursurile de iarna cum se face un bivuac...oamenii mai cara si echipamentu de bivuac dupa ei...si cand sa il faci ...iaca pozna...e frig...asta e scuza ?...pai la ce e bun bivuacu daca nu la situatii cum ati avut voi...nah bine ca s-o terminat cu bine...insa nu imi place... grija mare !!

Tili(ca) spunea...

Sandule, ma bucur ca ti-am (re)gasit blogul. "Chemarea" muntelui nu va inceta niciodata, nu-i asa? ;)
Sa aveti grija de voi!

t

Walls spunea...

cand vad in poze atata zapada inebunesc, de 2 ori am reusit sa ma dau anu asta :) in rest faina poveste

Anonim spunea...

Bravo, sunteti cei mai tari! Un pic de menajare pentru concursurile de anul acesta n-ar strica. Aveti grija de voi!

Anonim spunea...

Va citesc "din urma" cum s-ar spune si ma incanta de fiecare data. Sa fiti sanatosi si si sa aveti parte de ture frumoase si fara primejdii!