74+11

Data: 26.05.11
Participanti: Elena, Alex
Locatie:Timisoara
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/
Filme: http://www.youtube.com/user/Hoinarii
Track-uri: bike: http://www.bikemap.net/user/Hoinarii/routes
running: http://www.runmap.net/user/Hoinarii/routes

Mai am doua bloguri restante (de la doua concursuri care chiar mi-au reusit). Pana atunci ultima aventura a dat o noua dimensiune pentru chin...

Elenei i-a venit ideea cu Half IronMan undeva prin iarna. Si s-a apucat constiincioasa sa tot inoate si sa se antreneze. Mie nu prea imi surade concursul acesta din cauza inotului - aici sunt cam afon.

M-a tot batut la cap si pana la urma mi-am facut abonament la bazin si am inotat o luna acolo. Din a doua incercare am reusit sa leg cei 1900m de la concurs. Si i-am tot repetat. Una peste alta, sport mai plictisitor si fara sens ca inotul nu imi pot imagina. O fi el sanatos, dar prefer sa imi nenorocesc genunchii la trail running sau sa imi rup membrele pe MTB...

Asa ca dupa ce am reusit sa inot mi-am zis ca ma duc si eu la Half IronMan. Asta cu IronMan-ul e o obsesie de a mea. Cam ca si aceea cu Eco Challege (era pe vremuri un concurs de aventura pe Discovery Channel care m-a impresionat asa de mult ca ne-am apucat si noi de Carpathian Adventure). Si de atunci tot concuram...

Dar revenind la IronMan: tot timpul triatlonistii mi s-au parut supraoameni. Adica ei chiar au ceva in plus. Unii alearga, altii se dau cu bicicleta, altii inoata. Dar ei pot sa le faca pe toate. Acuma o sa ziceti ca nu exceleaza la nici care. Da, dar macar au un univers mai variat si nu sunt cramponati intr-un singur sport.

IronMan-ul nu ma vad sa-l termin niciodata - cere prea multe sacrificii (desi, nu se stie niciodata). Dar Half IronMan-ul pare fezabil.

Realist calculand, fiecare din cele trei probe o fac lejer. Ba mai mult, bicicleta si alergarea le fac chiar bine. Asa ca n-ar trebui sa fie cine stie ce.

Isvan Szokolsky, organizatorul evenimentului de la Oradea, m-a tot intrebat daca am incercat vreoadata sa leg sporturile intre ele. Pai nu, dar ce poate fi asa de greu?!

Cum startul se apropie, Elena propune ca martea sa facem de doua ori bucla de antrenament de la Bencec cu bicicleta si dupa aceea imediat sa alergam.

La 18.00 suntem la iesirea din Timisoara pentru a face tura de bicicleta. Ori a fost vant de spate, ori eram pe prafuri: pana la catararea de la Bencec am mers cu vreo 35km/h media. De aici s-a schimbat placa (la propriu si la figurat). Am lasat-o mai moale si m-am concentrat sa scot o medie de 30. Asta e zona la care pedalez de relaxare si ma odihnesc. Nici in concurs nu am de gand sa fortez mai tare - pentru primul triatlon important o sa fie sa vedem cu ce se mananca asta, nu sa fac pe eroul.

Terminam prima bucla si incet-incet incep sa realizez ca afara e vara, ca vara e cald, ba chiar foarte cald. Ca rebuie sa ma concentrez ca sa tin viteza constanta. Si alte chestii din astea. Ba chiar incepusem sa ma gandesc cu jind la alergare.

Ne intalnim cu grupul de cursieristi cu care mergem de obicei, dar cum nici la concurs nu e voie sa mergi la trena, continuam singuri.

Dupa jumatatea celei de-a doua bucle, parca a fost mai usor. 74km cu o medie de 30.3 la ora si ma simt fresh ("not trash, but freh" :) ). Cu ocazia asta am realizat ca: aproape am scapat de raceala de 2 saptamani (mai am mici probleme la sprinturi unde am nevoie de galeti de oxigen, dar probabil in cateva zile sunt refacut complet), oboseala de dupa Hercules a trecut si a venit cheful de antrenamente.

ACasa schimb repede papucii si iesim la alergat prin cartier. Eu ma duc in Parcul Botanic, Elena alearga pe strada.

Primele ture au fost o placere dupa bicicleta. Na, Isvan, ai vazut? Ce mare lucru?! Alerg cu 12 la ora. Din nou, nici la concurs nu vreau mai mult.

Pana la km5 a fost placut. Dupa care m-a lovit ca un zid.

Bai tata!!! Nu poate fi descrisa senzatia. Aer nu mai aveam, dar asta era ultima problema. Parca picioarele nu mai erau ale mele. Cineva le betonase. Nu mai vroiau sa se ridice de la pamant. Urmatorii 6km au durat cat cel mai lung maraton montan.

Au durat suficient cat sa ajung la concluzia ca maratonul e un sport pentru tanti, bicicleta este pentru lenesi si alte ganduri frustrante de genul asta. As fi alergat inca odata Hercules-ul, dar sa nu fi trebuit sa fac cei 6km.

Probabil Isvan s-ar fi distrat la culme. Eu nu, ca Batman, Batman!!! Ce poate fi greu?! Greu?! In halul asta de greu mi-a mai fost doar la Marathon 7500 cu Alin si Gianina.

Fiecare kilometru imi imaginam ca e un maraton. Asa ca am alergat pe rand Moeciu, Hercules, Ciucas, MPC-ul... Si cred ca si daca le alergam pe toate deodata nu era asa de greu.

Pe Elena am gasit-o lata in pat. Nu s-a miscat de-acolo cateva ore.

No, de ce m-am apucat sa scriu asta...Pai cand o sa mai alerg maratoane sau ma dau cu bicicleta si ma vait ca e greu o sa imi amintesc ca asta e pistol cu apa... Greul are acuma o noua definitie.

Probabil ca ma duc si eu la Half IronMan. Si daca printr-un mircaol ies din apa, probabil ca il si termin. Dar incep sa fiu convins ca va fi cea mai mare provocare de anul acesta...

Pana atunci, in week-end ne gasiti pe soselele din Apuseni la o tura de plimbare/antrenament pentru Iron Bike. Si duminica mergem impreuna cu Alin sa prospectam traseul de la Maraton Apuseni.

Ca veni iara vorba de maratoane:
Vasi avea dreptate. Cel mai inspirat comment pe care l-am primit. Uite-l aici:
"Da-l incolo de podium nebunesc. Orgolii nebunesti.Ne fixam obiective peste cat putem si uitam ca unele zile sunt mai bune ca altele. Amu cateodata se intampla ca ziua alergarii sa fie una dintre alea mai nasoale. Dar alergarea e o placere , nu un chin (iti zic tie sa ma aud si eu, poate asa mai bag la cap). Las ca-i bun asa, ma bucur sa vad oameni alergand la padure."

In felul meu, eu de acolo am inteles ce am vrut: ca alergarea e si trebuie sa fie o placere. Si ca sunt uneori zile proaste.

Am fost prea fixist si prea stresat cu Hercules. Acuma mi-a venit iara cheful de lupta. O sa alerg la Apuseni ca la Moeciu: fara plan de clasament, fara plan de timp, fara stres. La Moeciu i-am batut. O sa-i mai bat odata.