Social Icons

Duna maraton

Data: 01.07.11-02.07.11
Participanti:Alex
Locatie: Visegrad, Ungaria
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/
Filme: http://www.youtube.com/user/Hoinarii

Clar - e cazul sa ne mai si odihnim. Nu prea merge din concurs in concurs, mai ales ca urmeaza unul greu : 7500. Asa ca dupa week-end-ul foarte frumos in care am concurat sambata la Apuseni si duminica la Gugulani, satisfacut de mine - mi-am zis sa iau o pauza.

Asa ca shawrma cu cat mai multa maioneza, pizza si bere! Am zis asta fiindca multi ma intreaba ce mananc inainte si dupa curse. Ca sa fie treaba simpla: eu nu sunt un exemplu de urmat. Mananc orice, oricand si in orice fel de cantitati. De obicei mananc cat 2 oameni normali. Sunt in stare sa procesez absolut orice.

Sunt si un gurmand notoriu. Procesul mancatului efectiv imi provoaca placere. Iubesc si numai gandul de a manca. Am aceiasi greutate din clasa a 9-a de liceu cu fluctuatii de maxim 200g-300g. Pot sa nu mananc 2 zile sau pot sa stau la masa non stop si rezultatul e acelasi. Dar mie chiar imi place sa mananc.

Dar arderile astea fenomenale au si un revers - sunt dependent de energizante/mancare in cursele de anduranta. Trebuie sa mananc constant de-a lungul unui maraton. Eu nu imi prea permit sa trec pe ars grasimi dintr-un motiv foarte simplu... nu le prea am. Uit sa imi iau tubul de gel, plicul de energizant sau izotonicul si sunt cam fript. Cat timp pun lemne pe foc treaba merge ca pe roate - uit o singura data sa alimentez si motorul incepe sa dea rateuri si nu prea mai pot sa il readuc la normal.

Din toamna cand voi incepe pregatirea pentru Iron Man imi voi crea si un regim (cu siguranta aceleasi cantitati sau chiar mai mari - dar probabil o sa inlocuiesc shawrma si pizza cu altceva. La Cola si bere nu o sa renunt.)

Asa ca ma pun pe mancat si dormit. Treaba asta merge luni. Si marti. Miercuri simt deja ca o iau razna, asa ca ma duc sa alerg la stadion.

Joi e aproape clara treaba, iar vineri planul e facut: ma duc la maraton la Duna. Altfel intru in sevraj. Sunt dependent de concursuri si ca orice drogat trebuie sa imi iau doza de placere.

E vorba de nu stiu ce maraton de MTB de langa Budapesta (chiar nu m-a interesat despre ce e vorba - concurs sa fie). O sa fie al treilea concurs la care merg anul acesta in Ungaria, am mai fost la unul in Grecia, peste 2 saptamani sunt in Austria... Probabil chiar sunt dependent...

Aveam de ales intre Duna si Baia Mare - decizia a fost simpla: pana la Budapesta ajung in 4 ore, pana la Baia Mare intr-o zi.

Elena e mai cumpatata (ca de obicei) si ea isi ofera un week-end de catarat cu echipa Alternative la Herculane. Asa ca nu o sa fim impreuna week-end-ul acesta (lucru care repet - ma streseaza. Inevitabil o sa fac numai tampenii).

Pana una alta, Elena a alergat in week-end semimaratonul de la Hercules in putin sub 2.30 ore. Personal Best. Un timp cu care ar fi castigat concursul. Mai interesant e ca a alergat cu 30 minute mai bine decat la ultimul antrenament pe acelasi traseu.

Dar nu asta e important: important e ca a fost efectiv incantata de alergatul in sine. A fost singura si doar a alergat de dragul alergatului. Si a fost o placere sa o asculti cat de incantata a fost la final. Mult mai incantata decat dupa locul 3 de la maraton. A zis ca s-a simtit ca Forest Gump: sa alergi efectiv de placerea alergatului, sa te bucuri de peisaj si sa te simti bine. Pana la urma exact la asta se rezuma tot.

Din Timisoara am plecat 4 in masina: Doru, Daniel Gabi si cu mine. Sambata pe la ora 10.00. Ne-am mai oprit prin Decathlon-ul din Budapesta si am ajuns si in visegrad - locul unde se va desfasura maratonul.

Visegrad-ul este un satuc turistic situat pe malul Dunarii. Zona este superba: dealuri impadurite te strajuiesc de  o parte si de alta. Parca nu am fi in Ungaria. Aici nu e pusta obisnuita, seamana cu zona Zarandului sa zicem.

Ne inscriem. Eu particip la 92km - daca tot am batut atata drum, macar sa pedalez.

De dormit, vom dormi la cort chiar langa locul de start. Aici de fapt este un eveniment de 3 zile. Sambata s-a tinut un triatlon si inca mai sosesc participanti.

Pe scurt: aici totul e la alta scara decat la noi: nu mai bine sau mai rau, doar la alta scara. Este considerat printre cele mai mari concursuri de MTB din centrul si estul Europei si este anul acesta la cea de-a 12-a editie.

Intr-o zona uriasa pe malul Dunarii se afla tot felul de standuri ale producatorilor de biciclete si echipamente. Corturi unde se serveste mancarea, stand-uri cu energizante. Totul in numar mare.

Anul trecut au fost 1800 de participanti si anul acesta se preconizeaza o participare si mai numeroasa. Sunt 3 categorii: 92km, 68km si 30km.

Mai pe seara plec cu Dani prin sat sa gasim ceva de mancare si pana la urma ajung sa mananc un gulas-supa si la felul 2 un gulas care se tinea mai bine. Berea e proasta aici, apropo.

Am dormit bine si dimineata am lenevit destul de mult prin cort. Vremea e perfecta pentru o cursa; e innorat si racoare. Daca se abtine sa ploua este ideal.

Despre organizare o sa va zic acuma:
- daca tot te lauzi ca ai concurs international la care vin participanti din 8-10 tari, atunci e de bun simt sa faci anunturile macar si intr-o limba de circulatie internationala si nu doar in mambo-jumbo-ul ala din care nu inteleg nimic.
- la noi se plang oamenii de entuziasmul din punctele de alimentare sau de la intersectii. Acolo stateau oamenii si citeau ziarul, ba unul chiar tricota (era un el care tricota, da , vad si eu ce am scris) impasibili si fara nici o reactie pe fata.
- tot la noi sunt nemultumitii care nu au primit meniul de 5 stele la punctul de alimentare. Apa, izotonice si banane era aici. Uneori si glucoza, ca doar n-ai venit sa te ingrasi, ai venit sa concureszi. Si mi se pare normal asa.
- tot la noi trebuie sa ii multumesti pe toti cu tricou, cu diploma personalizata cu tot felul de amintiri. Eventual sa si ridici o statuie la fiecare concurent. Si fiecare e expert inainte sau dupa cursa si da sfaturi de organizare. Mentalitate tampita...

Hai sa fie clar: nu este nimic uluitor, maret si mai ales unic in a termina un concurs (aici ma refer la cele dedicate maselor de sportivi) indiferent de varsta. Afara chestia asta se practica de cateva zeci de ani. La noi inca e mentalitatea ca daca ai terminat mai stiu eu ce concurs trebuie sa se plece toti in fata ta ca esti miezul din franzela...

Si cand incepem sa ne simtim si noi asa, trecem frumos granita, participam la un concurs din strainatate si realizam cam pe unde ne situam :).

- traseul e punctul forte al maratonului asta. O sa va intrebati cum naiba, ca doar e vorba de Ungaria, tara aia fara munti. Mai - si aici am gandit bine inainte sa scriu - eu nu am concurat in Romania pe multe trasee mai faine de MTB... Peisaj zero, e adevarat - mergi tot timpul prin paduri si nu vezi nimic. Dar nu ma refer la peisaj acuma, ci la traseul in sine: Ciclabil cap-coada, fara nici o portiune fortata. Traseul a fost curatat in prealabil, au fost amenajate rampe in anumite portiuni sau lasat salbatic cat sa trebuiasca sa te chinui ca sa stai in sa in alte portiuni.

Mie mi-a placut la nebunie traseul. A fost un fel de XCO de 92 de km. Vreo 12 catarari scurte, dar foarte abrupte, urmate de coborari tehnice si foarte tehnice.

- marcajul a fost ireal. Ca sa nu fie probleme erau si zone de kilometrii intregi in care mergeai efectiv printr-un culoar delimitat de benzi. Imposibil sa te ratacesti - inca nu am vazut niciunde asa marcaj.

Na, ca se apropie si startul. Cum nu inteleg nimic din pasareasca aia ma pun cuminte la capatul unei cozi interminabile de concurenti. Aici vad ca sunt doar cei de la tura medie. Si dai si cara bicicleta in spate si fa slalom pana dau de grupul celor de la 92 de km. Ajung si eu acolo cu 1 minut inainte de start.

Start!

Cum am mai avut experiente precedente la concursurile in Ungaria, stiu ce le poate la astia... picioarele si bicicleta asa ca singurul meu scop e sa concurez cat pot eu de bine.

Dar abia ce se da startul si incep sa ma enervez. Futu-va mama voastra de ciclisti de sosea!!! Aaaaaaaa!!!! Bai, trec astia de mine in valuri de parca eu as sta pe loc. Gagici, copii, mosnegi, merg de zici ca au mancat taciune.

Cum am mai muscat-o odata anul asta la Tour de Pecs pe sosea cand am realizat ca ei sunt undeva in alta lume fata de noi la cursiera, incerc sa imi pastrez calmul. Dar parca e greu si te simti ca curu' cand o vezi pe maica-ta sau pe taica-tu cum trec ca glontul pe langa tine...

Si soseaua pare ca tot continua intr-o usoara si dulce catarare care pare ca le prieste de milioane la astia...

Dupa vreo 5km in care m-am resemnat complet, cineva a inasprit panta. Futu-va mama voastra a doua oara! Muhahaha!!!

Aha, deci cand trecem un pic de 8%-9% parca nu mai merge, hai smecherilor?! Aici am oprit teava celor care m-au depasit pana acuma (cateva sute bune oricum). Moralul mi-a mai revenit si am reusit sa imi reglez si eu respiratia pe masura ce panta devenea mai accentuata.

Treaba cu urcatul pe sosea a tinut vreo 10km dupa care traseul a cotit-o brusc pe off-road si pe o catarare de-a nostra.

Futu-va mama voastra a treia si ultima oara! Mumu! Gata soseaua! Hopa! Care-i problema? A furat cineva bitumul?! urmatorii 82 de km m-a mai depasit un singur tip care  facuse pana si dupa aceea a recuperat. In rest timp de vreo 4.30 ore am depasit doar eu. Vreo cateva sute :)

Daca mai continua mult portiunea aia de sosea cred ca ma opream sa plang... Acuma e perfect, doar ca trebuie sa fiu atent la cei care pica in fata mea si sa imi caut cate un culoar pentru a putea sa depasesc.

Primul punct de alimentare il ignor si continui mai departe. Cum habar n-am de zona prin care am fost sau cine erau cei pe care ii depaseam, nu prea am multe sa va povestesc.

Dupa vreo 15km de la start realizez ca ma simt excelent. Contribui la starea asta si cu un gel si ii dau mai departe.

Nu sunt misogin, dar... A, da, si n-am nimic cu oamenii grasi (in afara de faptul ca ii urasc), dar...

Era o tipa de la tura medie pe care o depaseam destul de greu pe urcari si care ma ajungea cand panta se domolea. Asta m-a scos din sarite. Nu conteaza ca e penibil sa te compari cu o fata, ca ea isi vedea de treaba ei si ca e infantil sa faci din astea - ideea e ca mi-a sarit mustarul. N-are cum sa ma intreaca, ce dracu' azi sunt in forma de zile mari.

Ma postez in spatele ei si nu o mai depasesc pe urcari ca sa imi conserv energia. Scap de ea pe prima coborare tehnica. Amara vicorie, dar considerand ca la precedentul concurs in ungaria m-au batut vreo 10 fete, ma consolez si eu cu ce pot.

Am trecut si de bifurcatia de trasee si de acuma inainte mai am in fata doar concurenti de la 92km. Dupa o victorie rasunatoare asupra unei fete imi iau urmatoarea tinta: un batranel. Si asta mi-a scos peri albi. Mult mai mult decat fata. Un obiectiv colosal :).

Deja am consumat vreo 3 geluri si stiu ca am cel mai bun concurs de bike de anul acesta. Ma simt excelent si cu pofta de tras - nu am mai avut de mult asa energie.

Hai trage de tine! Trage pana crapi! Doar de-aia ai venit pana aici, nu sa te lamentezi. Baga! Nu las ochii din roata batranelului. Zicea si Maus: nu trebuie sa-i lasi sa scape, trebuie sa te agheti de ei si daca simti ca crapi.

Apoi aia si fac: trag pana simt ca pocnesc, dar nu-l las sa ia avans. Am mers cu el vreo 20km sau poate chiar mai mult. Pe parcurs am tot depasit concurenti: unii cu pana, altii care probabil chiar se intrebau unde e bitumul, altii care cred ca citisera gresit categoria:29km in loc de 92km. Multi altii de care ne lipeam sa ne mai tragem sufletul pentru ca dupa cateva minute sa plecam mai departe doar noi doi.

Pe plat se ducea mult mai bine decat mine - avea niste gambe cat Parlamentul ala a lor din Budapesta. Sansa mea erau catararile care pe portiunea asta devenisera criminale: trebuia sa lasi toata greutatea pe roata din fata pentru a nu te imburda pe spate. Aici il ajungeam. As fi putut sa-l depasesc aici, dar n-avea rost. Lasa presiunea pe el; sa traga el sa scape de mine - n-am chef sa impun eu ritmul.

Stateam la 10cm de roata lui si nu ma miscam de acolo. Omu' a impus un ritm efectiv infernal. Am mers ca dementii pe urcari abrupte, coborari bolovanoase sau pe platul de forestier.

M-am gandit destul de mult daca are rost sa-l depasesc. Mi se parea ca mai tare de atat nu pot sa trag, asa ca imi convenea sa dicteze el ritmul. Vad ca urmeaza o urcare lunga si sustinuta si o iau in fata totusi. Trag pana imi pocnesc tamplele pana in varful ei, dupa care ii dau ca dementul la vale printre bolovani si pe noroi.

Nu l-am mai vazut pe batranel pana la final...

Dupa doua batalii epice cu o fata si un batran, m-am trezit singur. Iau si ultimul gel si pedalez cat pot eu de repede. Ma simt perfect in continuare asa ca nu am nici un motiv sa nu trag de mine pana la capat.

Traseele se intersecteaza din nou si acuma imi iau calupuri de concurenti de la categoria medie ca reper de depasit. Printre ei se vede imediat cate unul care pedaleza mai cu spor - stiu ca ala e de la mine de la categorie asa ca pedalez sa ii prind.

Epic! Asa de mult mi-a placut concursul asta ca mi-e greu sa il povestesc. Deveneam tot mai stresat pe masura ce se apropia finish-ul: hai mai cativa kilometrii sa mai prind ceva concurenti. De ce naiba au avut aia 10km de sosea la inceput?!!!

Ultimii 7km am ajuns in spatele unuia "de-a meu". Omul mergea in dorul lelii - asta pana l-am prins. Dupa aceea a calcat-o ca si cuprins de streche. Fenomenali kilometrii de final. Rar urc pe foaia mare cu 25-26km la ora - unde unii impingeau bicicleta.

Nu-l lasa!!! Mai ai un pic! Inamicul e in fata, prinde-l! Poti sa il ajungi, trage! Hai trage, nu te multumi cu putin! Probabil sunt pe locul 60 si daca il depasesc ajung pe 59 (sa zicem). Dar nu conteaza. Ce conteaza e ca aici e un concurs, am un concurent in fata si trebuie sa il prind.

As fi putut sa pedalez linistit ultimii 7km ca tot aia e. Ce mi-e locul 59, ce mi-e locul 60. Ete mumu! Si atunci de ce mai merg la concursuri?! Ca sa trag cand? Sa ma menajez pentru ce? Hai ma!!! Fa bine si trage acuma pana pocnesti!!!

Superbi kilometrii. Omu' coboara clar mai bine decat mine. Pe urcari ma apropii simtitor de el, dar nu cat sa-l depasesc. Ultima coborare am luat curbele pivotand in jurul piciorului - un fel de dementa m-a cuprins de parca luptam pentru locul 1.

Pe ultima coborare l-am pierdut din vizor, dar asta nu m-a impiedicat sa pedalez cat pot pana la final. Habar n-am pe ce loc sunt (ca la ditamai concursul nu au avut decenta sa si publice rezultatele, desi aveau sistem cu cip-uri) .

Dupa ce am ajuns la masina, am mancat, m-am schimbat si i-am asteptat pe ceilalti colegi. Undeva pe la ora 20.00 am plecat din Visegrad si putin dupa miezul noptii eram acasa in Timisoara.

Duna maraton si-a facut un loc special in calendarul din 2012 - o sa ma intorc aici cu cea mai mare placere. Un concurs deosebit ca traseu si ca atmosfera (e o chestie sa vezi 2000 de participanti pe un traseu de bicicleta). Dar o sa imi aduc aminte de el mai ales ca de maratonul unde am putut sa trag de mine ca dementul si unde m-am simtit excelent.



Urmeaza 7500. Sper sa ma recuperez pana vineri. Si stiu (stiu, nu cred) ca o sa merg cu Elena ca acuma doi ani. Acolo cel mai important e sa fii echipa. Sa fii Forest Gump-ul de la Herculane sau Contador-ul de la Visegrad - dar mai important decat astea e sa fii echipa.

Daca o sa fim sanatosi si o sa avem mentalitatea de acuma 2 ani, restul e deja...blog :). A,da...si mai trebuie si mult noroc.

3 comentarii:

Alina spunea...

Ce bine m-am distrat cititind relatarea asta.:) Felicitari! si buna decizia ai luat, am facut mai mult de 3 ore din Cluj pana la Baia Mare, insa traseul foarte posibil sa-ti fi placut: 2 urcari pe vf. Ignis (in aceeasi zi), coborari si alte urcari tehnice, noroi destul, vreme racoroasa...
Bafta la 7500!

radiowhisper.com spunea...

Buna Seara!
Eu sunt Vlad, unul dintre membri Radio Whisper – un radio antimanele dedicat bloggerilor şi nu numai.
Am găsit întâmplător blogul tău, am citit câteva articole şi nu am vrut să ies înainte să te felicit – mi-a plăcut mult ce am găsit aici. Am fost atras de subiectele interesante si de originalitatea articolelor. Felicitari ! Noi promovăm la radio diferite articole ale bloggerilor, iar azi am promovat un articol de-al tău; am specificat sursa articolului şi am deschis şi un subiect pe baza acestuia. Dacă doresti, poţi să ne recomanzi orice articol, iar noi îl vom promova.
Ne-ar face plăcere să ştim că ai dori să ne susţii în acest proiect de radio şi să accepţi o eventuală colaborare.
M-am gândit aşadar să vin cu o propunere:
Pe Radio Whisper se difuzează toate genurile de muzică, exceptând manele şi piese necenzurate. Avem şi câteva emisiuni, ştiri etc. Ne-am propus să realizăm un proiect mare, iar pentru asta avem nevoie de susţinerea şi ajutorul tău şi al celorlalţi colegi bloggeri. Dorim să creăm o echipă cât mai complexă de oameni cu un talent aparte şi m-am gândit că poate ai vrea sa ni te alături şi să colaborăm (binenţeles, pe unul dintre domeniile care îţi place). Dorim de asemenea să îţi luăm un scurt interviu. Pentru noi sunt importante ideile şi modul de a gândi al bloggerilor şi al ascultatorilor noştri.
Îti multumesc pentru timpul acordat, iar acum îti propun sa adaugi linkul sau bannerul nostru pe blogul tău şi să ne dai add la id-ul asculta_whisper sau un e-mail, tot la asculta_whisper@yahoo.com, pentru a discuta mai multe.

http://www.radiowhisper.com
Multumesc,
Cu stimă Vlad!

mit78 spunea...

da,treaba cu mincatu,esti un om hiper tiroidian,si de aceea esti asa uscat,nu ca minci si ce tare esti ca nu te ingrasi,oricum asta aduce avantaje si dezavantaje.
Cat esti tinar,asta te va ajuta,la batrinete,nu o sa mai fie asa,pentru ca vei slabi si mai mult.
Si eu am fost ca tine,pina acum 6-7 ani,dar am luat un pic in greutate,si pot zice ca sunt bucuros.
Bine la mine a fost o alta problema,eram foarte activ,poate si tu tot de asta suferi,si cand o vei lasa mai moale,cu familie ,copii,o sa te mai ingrasi un pic,nu e bine nici mult,asa cum ar fii ideal.
Dar eu unul nu te vad sa ai familie si copii,ca esti prea aventurier,tu si fata care te insoteste peste tot.