Same, same...

Data: 22.10.11-12.11.11
Participanti: Elena, Alex
Locatie: Bangkok
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/

Pe ultima suta de metri a venit concediul de anul acesta. Nu am avut timp de pregatiri prelabile, de planuri. Zilele de concediu au fost "mancate" incet dar sigur de concursuri.

Constransi de timp, am ales din nou Asia. De fapt Elena a ales, eu urmand sa ma ocup de detalii - dar nu a fost timp nici de asa ceva.

Anul trecut a fost Indonesia. Experienta asiatica a fost diferita de tot ce auzisem si de ce ne-am fi asteptat. A fost un soc, a fost la final o poveste de neuitat. Au fost o multime de lucruri formidabile, au fost nenumarate "mituri" asiatice care la fata locului s-au prabusit.

Anul acesta va fi Cambogia si Laos. Alegerea e simpla: Asia de Sud Est fiindca e Mecca calatoriilor exotice de peste jumatate de secol. Dar sub nici o forma Thailanda sau Vietnam. Din acelasi motiv - jumatate de secol de turism cu nemiluita nu aveau cum sa nu lase urme. Acolo nu mai are cum sa fie "paradisul" mult laudat prin toate ghidurile turistice.

Asa ca ramane izolatul si misteriosul Laos si deja mai cunoscuta Cambogia.

Totul a fost pe ultima suta de metrii. Dar, ca la absolut orice si aici intervine experienta. Stim ca nu are rost sa cumparam din timp biletele la cursele lungi; stim de unde sa cumparam biletele. Am invatat in timp sa facem rucsacii pentru asa ture. A-ti zice ca e un amanunt, dar sa va vad cum marsaluiti cu un rucsac de 20kg la 38 de grade si umiditate de peste 90%.

Si anul acesta vom pleca tot din Budapesta. Lasam in spate o Timisoara rece si mohorata, ne urcam in microbuz si pornim din nou spre taramuri indepartate.

Anul acesta nu ne asteptam la nimic. Cum am zis nu ne-am facut planuri. O gramada e lume ne-a intrebat de ce mergem acolo. Ce o sa vedem?

Habar n-am. Dar daca citesti un pic despre tarile respective (si aici totusi m-am documentat) iti dai seama ca nu ai ce vizita. Acolo nu poti sa zici ca ai vizitat ceva similar cu obiectivele din Europa. Nu exista muzee, cladiri impunatoare orase sau incarcate de istorie.

Ba mai mult. Nu exista peisaje unice si deosebite. Nu sunt lanturi muntoase impresionante sau alte forme de relief deosebite.

Atunci de ce ai merge acolo? Simplu: pentru acelasi motiv pentru care de-a lungul timpului zeci de milioane de turisti au trecut pe acolo.

Pentru melanjul asiatic. Pentru tot ce se ascunde in spatele sintagmei respective. Pentru fiecare inseamna altceva: femei frumoase, mancaruri deosebite, oameni ospitalieri, viata autentica, lancezeala, relaxare. Fiecare vede altceva acolo.

De fapt fiecare o sa gaseasca acolo ceva ce a avut si acasa, dar a pierdut pe spirala tot mai accentuata a progresului si civilizatiei.

Ei n-au nimic in plus fata de noi. De fapt, oricat de radical suna, din toate punctele de vedere sunt niste primitivi. Sunt... "basic". Totul acolo a ramas inca "basic".

Probabil ca asta ne atrage pe toti acolo. O viata inca neingradita de o sumedenie de reguli, o viata in care timpul are muuuuulta rabdare. O lume in care oamenii mai au timp sa zambeasca. O lume in care oamenii mai au timp sa se ajute unul pe altul.

Exact asa cum era si la noi nu cu foarte multi ani in urma. Ne ducem acolo sa regasim de fapt ceva ce noi am avut, dar am avut grija sa "civilizam".

Asa ca nu avem nici un obiectiv de vizitat. O sa mergem si noi sa sorbim din melanjul asiatic.

In general nu prea poti compara turele intre ele - fiecare are frumusetea ei. Nu pot spune ca aceasta a fost cea mai frumoasa sau ca a fost mai frumoasa decat altele. Dar cu siguranta a fost cea mai relaxata, cea care a curs cel mai natural. Am strans deja destul antrenament la astfel de concedii. Stim cand merita sa fim zgarciti sau cand dimpotriva, daca ne zgarcim pierdem timp, ne enervam si in final ne iese mai scump. Stim cum sa abordam localnicii, unde sa mancam, unde sa dormim. Am invatat sa ignoram sau dimpotriva, sa fim atenti la anumite detalii.

A fost o tura superba din toate punctele de vedere. A fost un altfel de Asia decat Indonesia. Nici mai buna, nici mai frumoasa. Astfel. O Asia pe care daca vreti s-o mai vedeti asa cum am vazut-o noi, a-ti face bine sa va grabiti. Lumea nu sta pe loc doar pentru ca niste vestici cocosati de munca de birou si satui de regulile de acasa vor sa "evadeze" in exotism. Din pacate (din punctul nostru de vedere) Cambodia se indreapta cu pasi rapizi spre o Romanie la sfarsit de ani 80. Laos-ul a mai ramas inca o oaza de Asia autentica. Dar probabil nu pentru multi ani. Thailanda e pierduta, si doar pozitionarea geografica o mai plaseaza in Asia.

Dar sa pornim la drum...

Cu un minim necesar (desi am putea optimiza si mai bine bagajul) ne-am urcat in microbuzul spre aeroportul din Budapesta. Mai scump decat daca mergeam pe cont propriu, dar in final castigi timp. Timp in care ai fi mancat ceva, ai fi cumparat bilete de metrou si autobuz. Si surpriza... de fapt nu e mai scump...

Sincer, nu prea aveam nevoie de concediu. Noi avem 2 zile de concediu pe saptamana de care profitam din plin. Plus inca 25 oficiale. Plus sarbatorile legale. Faceti si voi un calcul - nu stam chiar rau. Aveam nevoie sa scap de rutina si de stereotipurile de aici. Sa vad altceva. Si prin asta ma refer mai ales la oameni.

In timp am invatat ca bariera intre bun si rau, normal si anormal, frumos si urat este pe cat de fragila, pe atat de arbitrara. Daca am fost socati de Kirghisthan, uimiti peste masura de Peru, intrigati de Indonesia aici am luat totul asa cum a fost. Sa faci judecati de genul: "nu e bine cum fac ei" ar fi cel putin dovada de limitare. Acolo, ce e normal la noi e deplasat sau tabu. Sau viceversa. Sa faci comparatii e la fel de inutil - incercarea de a te raporta la ceva cunoscut si familiar nu face decat sa iti creeze frustrari si nu te poti bucura pe deplin de ceea ce vezi in jur.

Am invatat ca toti suntem, asa cum scria pe tricourile lor: "Same, same - but different".

In Budapesta am avut de asteptat cateva ore bune. Nu prea ai cu ce sa-ti omori timpul pe acolo - am ascultat ceva concert de pian live.

Destinatia noastra urmatoare este Doha. Probabil ca nici macar nu o sa respiram aerul de Doha, dar si ideea ca acuma ajungem in mijlocul desertului e incitanta.

Biletele ne-au costat 560 de euro de persoana. Dus-intors Budapesta-Bangkok. Biletul care m-a adus acuma pana la Munchen a costat 470 de euro... N-am fost in Asia cu low-cost-ul (apropo, nu cautati low cost pentru distante inter continentale ca asa ceva nu exista), nu avem pile, nu ne-am ocupat din timp de rezervare. Am stiut doar sa periem Internetul (acelasi bilet puteam sa il luam si la 800 sau 900 de euro). Asta fiindca sigur va interesa cat costa drumul pana acolo.

Am zburat noaptea asa ca nu prea a fost ceva de vazut. M-a uimit totusi multimea de lumini din mijlocul fostei Mesopotamii (actualul Irak). O intindere nesfarsita de localitati. Oricum mult mai luminata si mai populata decat Romania (pe care am strabatut-o pe toata lungimea de la vest la est).

In Doha se deschid usile si un alt aer ne izbeste nariile: de la racoarea din Budapesta am ajuns la caldura din mijlocul desertului. Un aeroport urat si fara nimic deosebit. Un nod aerian urias prin care se perinda sute de avioane zilnic. Si aici avem de asteptat ceva pana ne vine legatura catre Bangkok.

Preturile ne taie orice elan - inclusiv acela de a ne potoli setea. Langa europencele care sunt imbracate aproape in curu' gol se perinda "ninja" - araboaicele imbracate in burka traditionala. Mai incolo o familie de africani striga de parca ar fi la ei in pusta si isi cara cosurile cu ce-or avea in ele pe cap. Negrii, galbeni, arabi, europeni, asiatici, americani - toti la gramada. La fel si totusi asa de diferiti - dar cu siguranta nici unul mai bun decat celalalt...

Aici m-am plictisit. Am "mirosit" repede unde se poate dormi gratis si ne-am intins acolo. Orele au trecut greu - a fost frig. Si cu asta ne-am obisnuit. E o chestie, hai sa-i zicem "manelista". Secole de-a randul ne-am copt de cald sub soarele nemilos. Amu' avem bani si merge bine la baiatu': am cumparat aer conditionat. Il dam la maxim pe cea mai mica temperatura sa vada toata lumea ce avem noi... De chestia asta ne-am lovit si in Indonesia si anul acesta in Cambogia si Laos...

Dimineata pe racoare ne imbarcam cu destinatia Bangkok. Pe avionul acesta mi-am completat lista cu filme (de vreo trei ani incoace vad cate un episod din Piratii din Caraibe la fiecare zbor - pare ca seria merge mana in mana cu concediile noastre...). Am plecat dimineata si am ajuns noaptea, asta desi am zburat doar 7 ore. Adica "am pierdut" 5 ore. Cum vine asta "sa pierzi timpul"? Sau cum "sa-l castigi"? N-ai cum... Dar despre notiunea relativa a timpului aveam sa invatam mult mai multe in Laos.

Suvarnapumi - un aeroport gigantic. Mare si urat. Un alt nod aerian foarte frecventat in Asia. O hala imensa pe mai multe etaje - si parca primul aeroport care nu mai e asa de intuitiv ca suratele lui.

Pe partenerul nostru de calatorie ii stiti deja: Lonelly Planet. Doar ca de data asta am invatat si ce sa citim de acolo. Nu are rost sa urmezi orbeste ce au scris ei acolo. Pana la urma este parerea subiectiva a autorilor. Nu are rost sa cauti cazari sau restaurante in cartea aia. Dar are sens sa vezi care este zona cea mai turistica si cum se ajunge pana acolo...

Pentru cele 3 tari pe care le-am vizitat noi, ajunge VOA - adica Visa On Arrival. Asta o puteti face de pe aeroport sau la fiecare punct de trecere a frontierei (in toate cele 3 tari). E o smecherie -Thailanda nu mai ofera VOA decat pe 15 zile asa ca asta ne-a creat probleme tinand cont ca noi ne intoarcem aici peste vreo 21 de zile. Si e obligatoriu sa ai asupra ta un bilet de avion care sa arate ca iesi din tara inainte sa expire cele 15 zile.

Va vand un pont, ca sunt generos: pentru Thailanda faceti-va viza din Romania daca stati mai mult de 15 zile.

Noi ne-am facut viza acolo - a doua zi vom zbura spre Vientiane. Nu am de gand sa aprofundez Thailanda.

Din aeroport am luat... SkyTrain-ul. Asta e exact ce ii spune numele: un tren suspsendat deasupra orasului. Bangkok-ul s-a autosufocat in propriul trafic, asa ca trenul suspendat a fost singura solutie pentru a mai descongestiona un pic din nebunia de pe strazi.

Bangkok - un oras de 6.7 milioane de locuitori. 12 milioane cu periferiile. Un gigant. Pe masura ce trenul se apropia cu viteza de centrul orasului aveam impresia ca sunt intr-un roman SF: zgarie nori care se intindeau sub diferite forme catre cer. O mare de lumini crea o atmosfera ireala. Autostrazi suspendate se perindau pe sub noi din toate partile. Un oras ireal mai ales acuma noaptea vazut dintr-un tren in miscare. Cand opream in cate o statie se intrezarea insa si altceva: acelasi contrast care ne-a socat si in Jakarta.

Alea din spatele meu sunt caracatite trecute prin presa si puse la uscat. Se mananca, evident ca se mananca - aici absolut orice se mananca.

La baza zgarie norilor si a Mall-urilor pline de reclame luminoase se vedeau tonetele mobile cu mancare. Casele din placaj sau tabla. Oamenii stand in strada si mancand. Multimea de motociclete care carau tot ce iti puteai imagina. Acolo printre zgarie nori se mai afla inca o parte (destul de semnificativa) de Asia care nu apucase sa se aghete de macaralele care au modelat orasul in ultimele 2 decenii. Noi pentru ei venisem.

Lumea m-a tot intrebat: "Asa-i ca-i saracie mare acolo?". La intrebarea asta ma distreaza mai ales tonul pe care e pusa: adica noi suntem nenorociti si ne vaitam toata ziua, dar macar aia o duc mai rau ca noi. Muhahaha ! Nu prea inteleg mentalitatea, dar hai sa va zic: nici in 20 de ani (de fapt niciodata) Romania nu o sa aiba un oras care sa se compare cu Bangkok-ul. Iar din punct de vedere al infrastructurii (autostrazi) ce am vazut in Thailanda am mai vazut decat la TV emisiunile cu America. Europa mai trebuie sa munceasca ca sa ii ajunga...

La capat de tronson ne dam si noi jos. Luam un taxi mai departe - destinatia finala este Khao Shan. Strada unde a inceput totul acuma 40 de ani. Locul din care Asia de SUd Est a devenit fainoasa ca obiectiv turistic (apropo, primul Lonelly Planet a fost despre Thailanda si Asia de Sud Est). Atunci acolo nu exista nici un questhouse. In timp a devenit atractia principala a "backpacker-ilor".

Una din tintele pe care le urmarim in concedii e sa ne identificam cu backpacker-ii si nu cu turistii. Sunt diferente majore: backpacker-ii cauta cazarile ieftine, care inevitabil ii apropie de localnici. Cauta locurile unde se mananca ieftin, ceea ce ii aduce din nou in mijlocul lor. Aleg mijloacele de transport ieftine si neconventionale. Au libertate mare de miscare. Isi organizeaza singuri turele si timpul. Au timp. Turistii nu se incadreaza in aceasta descriere. Intre tursiti si backpackeri este o "ura" permanenta. Daca turistii ii compatimesc pe cei din urma fiindca trebuie sa se "chinuie", backpackerii ii urasc sincer pe turisti: din cauza lor cresc preturile, din cauza lor apar hotelurile ultramoderne, din cauza lor dispar o gramada de chestii traditionale pe care tursitul comod nu le-ar digera.

Asa ca am ales sa stam chiar pe Khao Shan in tinutul backpacker-ilor. Strada asta e unica. De fapt e vorba de vreo 4 strazi. Inconjurate din toate partile de blocuri gri de beton, nu te-ai astepta sa gasesti aici atata viata si culoare. Zona este superba. Aici este Asia (chiar daca cea a unui nou mileniu) cu bunele si relele ei.

Asta e curry cu carne de porc care are un gust de 10 ori mai bun decat aspectul

Curve, vanzatori ambulanti de mancare, saloane de tatuaj, tarabe cu DVD-uri piratate, tricouri, obiecte artizanale, restaurante in strada, praf, gunoi, putoare, cluburi, o mare pestrita de lume care se perinda prin haosul acesta. Un puzzle la care nu poti sa-i dai nicicand de cap. Superb!

Un aspect important al unui astfel de concediu este alegerea cazarii. Am invatat ca nu are rost sa te arunci la primul guesthouse, dar nici sa pierzi ore in sir cu rucsacul in spate pentru a mai salva un dolar.

Pentru prima seara am ales un hotel de "turisti" - aveam sa ne spalam pacatele urmatoarele 3 saptamani. Argumentul hotarator in alegere a fost ca era situat in mijlocul evenimentelor. A, da... ar mai fi vorba si de piscina de pe acoperis...

Odata cazati, am iesit in mijlocul evenimentelor. Dupa cum ziceam si mai sus, zona resuseste sa recreeze in cateva stradute atmosfera ce caracterizeaza Asia. Ce mi-a placut cel mai mult? Hmmmm.... M-am tot gandit de fapt ce mi-a placut mai mult la Asia. Haosul de departe. Ador haosul; iubesc lipsa regulilor. Si aici totul imi inspira senzatia de haos: incepand de la circulatia dementa si terminand cu comertul stradal. Un haos total si simpatic.

Dupa experienta Indonesia, Bangkok-ul nu a mai fost un soc asa de mare, asa ca am putut savura pe indelete ce ni se oferea. Am inceput cu o cina stradala. Mancarea e una din atractiile principale pentru care turistii vin aici. Nu inteleg exact de ce. Am disecat problema in blogurile din Indonesia, o sa o reiau si aici. Astia habar n-au sa gateasca. Ce fac ei nu se numeste gatit. Natura le-a dat o sumedenie de ingrediente pe care ei le consuma. Dar aia nu se numeste gatit. O sa tot revin la subiectul mancarii.

Thailanda e sinonima cu masajul thailandez si cu femeile frumoase. Pe straduta noastra era o mare concentratie de locuri unde puteai sa faci tot felul de masaj: la picioare, pe tot corpul, la cap, umeri, spate, etc. Fish SPA-ul parea sa fie la mare cautare.

V-am povestit de tatal meu. A zis: "Sandu, incearca orice in viata. Macar odata".Si asta mi-a intrat bine in cap. Orice. Altfel nu poti discerne. Sub umbrela acestei maxime s-a desfasurat si concediul nostru de anul acesta.

Astea erau ceva dulciuri facute din n-am aflat inca de. Nu erau bune si nici nu vreau sa imi imaginez cum si cu ce erau colorate. Nu erau nici rele la gust pe de alta parte...

Pentru Elena nici nu incape vorba - trebuie sa incercam masajul thailandez. Am intrat intr-o casa si...inainte sa va fuga imaginatia o sa vi-o tai scurt: am primit un baiat care sigur stia ce face. De masaj vorbim acuma. Daca m-a impresionat? Sigur omul stia sa faca masaj si nu doar ma pipaia aiurea ca masajul de care am avut parte in Timisoara. Daca e un lucru fara de care nu pot trai? Nu.

Odata relaxati, este momentul unei shishe. Am savurat-o in mijlocul strazii, la o terasa selecta, pe indelete pentru a avea timp sa studiem viata nocturna.

Thailanda mai e renumita pentru femeile frumoase. Eu sunt aici sa distrug mituri si sa fiu Gica contra. Asa ca: asiaticele nu sunt frumoase. Ba mai mult, sunt urate.

Hai sa cizelam: sunt superbe pana undeva pe la 15-16 ani - motiv pentru care "inteleg" de ce Cambogia este capitala mondiala a pedofiliei. Dupa varsta asta incep sa se innegreasca, pometii le ies in afara, incep sa aiba forma unui butoi. La fata sunt chiar urate. Aveau de exemplu niste "animatoare" care stateau in fata teraselor imbracate sumar pentru a atrage clientii. La corp aratau bine (asta daca treceai peste culoarea de noroi neuniform a pielii). Dar la fata erau urate.

Concluzia mea a fost ca aici ajung doar turistii sexuali (de care colcaie apropo Bangkok-ul) care nu sunt in stare sa futa nimic la ei acasa. Sau cei care nu mai pot sa futa nimic la ei acasa.

Hoarde de mosnegi care abia isi mai duceau zilele se perindau insotiti de fetiscane care le puteau fi stranepoate. Sau perechi de aceeasi varsta la care te uitai si te intrebai: a fost drogat baiatu? A lasat-o gravida dupa o betie crunta si s-a capatuit cu ea? Dar cum frumusetea este in ochiul privitorului am incetat sa fac comentarii in cap.

Oricum ma uitam, din orice unghi si dupa oricate beri, europencele noastre aratau mult mai bine. Erau mai aranjate, mai elegante si... mai frumoase. Asa ca daca vreti sa veniti sa futeti neaparat in Thailanda, un sfat: da, probabil nu coborati din avion si va capatuiti cu o parasuta. Dar de banii aia puteti sa incercati ceva acasa pe centura. Parerea mea este ca diferenta nu e mare.

A fost totusi un loc unde am vazut oameni frumosi. Foarte frumosi... Dar despre Laos in blogul urmator.

Vine unu' pe strada: "Tuk tuk, ping pong ?(nu era chiar ping pong dar aia am inteles eu asa ca o sa-i zic asa)". Ce naiba vrea asta? Si tot asa, o gramada ma asaltau cu : "Tuk tuk, ping pong ?". Unu dintre ei avea si ceva gen meniu. Il iau si eu sa ma uit: pussy show. Sa va traduc? Era un meniu plin de pizda sub toate formele. Nu stiam ca exista atatea varietati de pizda, dar cat traiesti inveti...

Despre turismul sexual mai incolo ca sa am cu ce umple blogurile. Si nu, nu am fost la ping-pong...

Dupa plimabarea de seara, ne-am dat seama ca am intrat bine in noapte. Si cum aceasta excursie va sta sub semnul non conformismului, am decis sa vedem cum e in cluburile din Thailanda. Asta in conditiile in care in Romania daca mergem de 2 ori pe an prin cluburi.

Ca sa prindem curaj, am mai mers la o tura de masaj - de data aceasta doar la picioare. Inca o chestie interesanta, dar fara de care pot trai la fel de bine.

Complet relaxati am plonjat in club. Fain: vestici beti manga topaiau pe un fel de trance. Rapandule care sugeau tacticos cockail-uri in ateptarea occidentalului care o s-o salveze din gaura asta. Si cand zic fain nu sunt ironic. Mi-a placut ceva la atmosfera din club. Tin minte ca Elena a atras o canadiana grasa si beata care a incercat sa ii povesteasca ceva :). Dupa ce am cheltuit si ultimul Thai baht (asta e moneda lor) pe la 3 dimineata am plecat spre casa.

Pe strada mai erau doar ultimele curve si dealerii de droguri. Ne strecuram printre ei si adormim repede in prima noapte in Asia.

Khao Sahn e cameleonic. Acuma o sa ziceti ca ii tot dau in sus si in jos cu strada asta. De fapt ne-am plimbat destul de mult si in afara ei. Anost. Un oras banal ca orice alt oras. Dar asta nu aveam sa stim pana cand nu incercam.

Elena e foarte mandra de pantalonii achizitonati de la tarabe.

Dimineata ne prinde pe o aceeasi strada care acuma capatase un cu totul alt aspect: firmele lumioase erau stinse, harmalaia de cu seara disparuse, culorile se estompasera.

Ziua o incepem ca boierii - profitam de piscina de pe acoperis. Thailanda e cu 5 ore in fata noastra - inca ne obisnuim cu diferenta de fus orar. Pe langa asta se aduaga si clima specifica - este deosebit de cald.

Cei doi factori (plus berile si cheful de cu seara desigur) contribuie la faptul ca in diminetata asta suntem cam buimaci asa ca piscina a venit ca o manusa.

Initial am vrut eu sa vizitez ceva piata plutitoare. Pentru asta am tocmit un tuk-tuk. Uite-l in poza ca sa nu trebuiasca sa iti mai povestesc de el. Vaccinati din Indonesia, am negociat pretul de la inceput. Dar amaratul asta ni-a dat totusi teapa. Dupa o cursa de ... 500m vroia musai sa ne opreasca la nu stiu ce ponton ca sa luam de acolo barca. Ho, tata! O sa iau barca de unde vrea muschiul meu. De fapt a Elenei. Ala mic si negru a inceput sa faca scandal ca de aici trebuie sa luam barca, ca asa am zis, ca nu stiu ce. Cum nu ne-a dus pana unde am vrut noi, am cerut banii inapoi. Vezi sa nu. Devenise violent.

Doar ca nu o luase in calcul pe Elena...Daca nu i-ar fi dat ala banii, probabil il snopea in bataie. Vaicarindu-se i-a inapoiat banii si a plecat bombanind.

Un sfat: nu va fie mila de ei. Nu le dati mai mult decat face serviciul respectiv. Targuiti-va tot timpul. A...da. Si nu luati tuk-tuk-ul. Ala e pentru turisti si nu pentru backpacker. Ai picioare, mergi pe ele. E gratis.

Soferii de tuk tuk sunt cei mai agasanti oameni pe care ti-i poti imagina. De fapt n-ai cum sa ti-i imaginezi daca nu i-ai vazut.
"Tuk tuk, sirrrr?"
"Where do you go sirrrrr?"
"Tuk tuk?"

Na si acuma imaginati-va sute de soferi similari care te asalteaza la fel in fiecare secunda. Daca te enervezi, ti-ai stricat ziua. Ignora-i. Nu te vor lasa in pace, dar macar nu iti strici buna dispozitia. Elena ii ignora. Eu faceam misto de ei. Nu pareau sa se supere. Existau si tricouri acolo: "No tuk tuk! Not today! Not tomorrow!".

Elena nu mai are chef de piata plutitoare. Asa ca ajungem in piata terestra care tocmai era pe punctul de a fi plutitoare.

Thailanda se afla in mijlocul celor mai cumplite inundatii din ultimii 50 de ani. Inundatii care chiar acuma cand eram noi acolo amenintau Bangkok-ul. Stiam de ele inainte de a pleca de acasa, dar asta nu mi s-a parut un motiv pentru amanarea/ schimbarea destinatiei. Dimpotriva - era suficient sa reusim sa aterizam aici. Daca cumva nu mai reuseam sa plecam, sa vezi tu ghinion... trebuie sa ne prelungim concediul...

Revenind la inundatii, prin mijlocul pietii trecea deja un parau destul de sanatos.

Era sa mai luam o teapa cu un asa zis profesor de istorie care ne oferea nu stiu ce tur la un pret formidabil - numai pentru noi. Experienta si-a zis cuvantul si am scapat de el.

Masa de pranz luata la o terasa d epe acelasi Khao Sahn. Bere au destula. Si destul de scumpa comparativ cu celelalte produse. Dadeai pe o bere cat pe tot pranzul la un loc. Dar macar era de 640ml...

De vizitat prin megalopolisul asta si ghidurile o sa va arate ca nu prea aveti ce vizita (asta daca nu va incadrati in categoria "turisti veniti la shopping". Turistii veniti la shopping se afla pe cea mai de jos treapta a lantului trofic - ei nu inteleg nimic din ce vad in jur si au un singur obiectiv: sa cumpere cu nemiluita absolut orice porcarie li se vinde. Din fericire nu o sa va intalniti cu ei prea des deoarece nu-i duce bila sa umble decat prin magazinele fitoase de obiecte artizanale (nu prin piata, ca acolo pute); in rest isi petrec ziua ascunsi departe de lumina soarelui).

Din start atractia principala este Grand Palace resedinta monarhului. Asa ca ne indreptam si noi intr-acolo. Dupa cum vedeti in poze, in ziua respectiva am carat dupa noi rucsacii - greseala mare. Un exemplu de caz in care nu are rost sa te zgarcesti la cativa dolari pentru a depozita bagajele la loc (relativ) sigur.

Dupa masa de pranz am venit sa vizitam si noi palatul. Despre el nu pot sa va povestesc multe din simplul motiv ca nu stiu. Adica de data asta nu am avut nici timp, nici chef sa citesc despre istoria astora. Am facut-o cu prisosinta pentru Laos si mai ales pentru Cambogia.

Hai nu mai fi asa de incordat...Zambeste si tu putin.

Asa ca nu pot sa va zic mai mult decat ca ansamblul de cladiri reprezinta domiciliul regelui. Altceva nu am inteles eu de acolo. Fara presiunea istoriei pe cap, tin minte ca aici ne-am simtit foarte bine si ne-am distrat.

Tot aici ne-am intalnit pentru prima data cu "moncii". Asta e cuvantul la care am patent. Vine de la monk - calugar in engleza, care s-a transformat la plural in monci. Moncii au fost subiect constant de poze si obiectiv de sculat dimineata in multe din diminetile din Laos. Despre ei si obiceiurile lor in episodul urmator.

Insensibil cum sunt si nepatruns de fiorul culturalo-istoric a locului, am decis pe moment ca asta e cel mai mare kitsch pe care l-am vazut vreodata. Eu cred ca asiaticii sunt un continent de manelisti. Uitati-va si voi la poze. Dumnezeule!!! Ce-a fost ma in capul vostru de a-ti facut chestiile astea gigantice poleite toate cu aur?! (acuma mai in gluma, mai in serios, obsesia tiganilor pentru aur capata sens tinand cont ca undeva in negura istoriei au pornit frumos de undeva de pe Gange (adica nu foarte departe de aici) si s-au oprit pe la noi).

Mai mult. Manelisti cu pula mica. Am mai citit si eu cate ceva. Astia au un adevarat cult pentru falus. In multe locuri de prin Asia falusul e un simbol religios foarte venerat. In altele este reprezentat prin cladiri. Probabil sunt obsedati de ceea ce nu au... Acuma literatii o sa imi zica ca de fapt e vorba de cultul fertilitatii prezent la toate popoarele globului intr-o forma sau alta. Cult al fertilitatii care pare ca e destul de bine intelenit la ei in minte avand in vedere cati sunt.

Na, acuma unde unii vad un popor cu un cult al fertilitatii deosebit si reprezentat prin diferite opere de arta - eu prefer sa vad niste manelisti cu pula mica... Fiecare cu pasaricile lui...

Cum imi place sa imi imaginez tot felul de teorii - chiar daca au sau nu vreo baza reala, plimbandu-ma prin kitsch-ul asta am ajuns eu la concluzia ca de fapt palatul poate reprezenta foarte bine intreaga Asie: o sumedenie de detalii erau vizibile in arhitectura cladirilor pe masura ce te apropiai. Dar de fapt nu erau foarte diversificate - aceleasi motive reprezentate de mii si milioane de ori. Picturile murale erau din nou pline de tot felul de detalii - dar daca te uitai mai atent vedeai ca este de fapt vorba de aceleasi scene din viata de la curtea regala repetate de mii si mii de ori. O avalansa de culori vii te asalta din toate partile. De fapt l-ai putea numi un haos cromatic. Si ajungand cu gandurile din nou la cuvantul haos, am concluzionat ca asta e o reprezentare in miniatura a Asiei.

Nu vreau sa ii desfiintez si nici sa imi bat joc de ei. Dimpotriva - localnicii din Asia de Sud Est mi-au placut la nebunie. Dar cu siguranta nu sunt asa de misteriosi, de profunzi si enigmatici cum o sa auziti din alte povesti. Eu i-am vazut pe toti ca niste copii care nu au mai ajuns la maturitate si nici nu mai au cum sa ajunga. Naivi si tolomaci. Nu profunzi. Si cum am asa de multe in comun cu ei, mi-au placut la nebunie.

Dupa ce ne-am distrat copios la Grand Palace, am plecat sa ne mai plimbam prin oras - de data asta incercand sa iesim din zona supra turistica. Am iesit si am nimerit intr-o mare de betoane fara nimic remarcabil. Cum nu aveam neaparat o directie am zis sa mergem sa vedem raul care ameninta sa ii inunde.

Am ajuns si la rau. Asta nu ameninta de fapt sa ii inunde - ii inunda exact in momentul respectiv!!! Reactia lor? Si-au suflecat pantalonii pana peste genunchi si au continuat sa pescuiasca. Copiii s-au distrat mai copios si au continuat sa se joace.

Plecand de acolo, am gasit un rau pe strazile pe care mai inainte cu 10 minute era perfect uscat. Era o senzatie ciudata sa te uiti in spate si sa vezi cum vine apa peste tine. Astia n-aveau frate nici o treaba... As descrie situatia oricum, dar nu ca panica inundatiei care in secunda aia venea peste tine.

Ca sa se apere de inundatia iminenta, cei care aveau magazinul la nivelul strazii (adica toti - ca si aici ca si in Indonesia strada e liantul social - locul unde se intampla totul) s-au gandit sa isi protejeze bunurile. Asa ca isi construiau ziduri din BCA in fata magazinului. Na uitati-va si voi la astia ce fericiti sunt ca vine inundatia peste ei si o sa piarda tot ce au (apa venea din spate si in cateva minute avea sa ajunga la ei in magazin probabil).

Daca e ceva pentru care ii invidiez - de fapt mai mult decat ata- ii urasc chiar - e pentru modul in care privesc asiaticii viata. Relaxarea este la ordinea zilei. Nu exista stres, nu exista presiunea timpului - sunt cei mai relaxati oameni de pe pamant. Na, si mie mi-ar placea sa pot sa zambesc la poze cand mi-ar lua foc casa sau mai stiu eu ce calamitate m-ar lovi...

Lasam inundatia in urma si o tulim (destul de precipitat) catre aeroport. Ne gasim destul de anevoios avionul (Suvarnabumi e un aeroport doar mare, nu si bine organizat...).

Daca mi-a placut? As fi regretat enorm sa nu fi trecut pe aici. Ne-am simtit excelent si ne-am distrat copios. Daca ne-am intoarcem? Cel mult ca sa chimbam avonul spre alta destinatie...

Am uitat sa va zic - ce v-am povestit mai sus (si toate povestile urmatoare) e modul in care am vazut eu lucrurile. Poate nu are nici o legatura cu realitatea (altora), poate am inteles gresit (din punctul altora de vedere) lucrurile; poate le-am privit superficial si le-am luat la misto si asta te-a deranjat.

E dreptul tau sa ma contrazici, dar pentru asta fa efortul si vino si tu aici. Ai avion zilnic... Si daca ai fost deja aici si ai o cu totul alta parere, perfect. Asa si trebuie, fiindca nu uita - Same, same but diferent.

Avionul ne purta prin noapte catre Vientiane. Catre Laos si catre o cu totul alta Asie. Catre cea mai frumoasa tara pe care am vizitat-o pana acuma.