De sarbatori

Data: 16.12.11-28.12.11
Participanti: Elena, Alex
Locatie: Tarcu, Cozia
Poze: Tarcu
         Cozia

Blog intermediar pana termin seria din Asia.


Alin zice ca n-are cum sa iasa blog din asta. Are dreptate. Asa ca il comasez si cu urmatoare tura.

Joi l-am sarbatorit pe Andrei (de fapt pe Tania, dar cum cu ea inca nu putem bea bere, ne-am multumit cu ce aveam la indemana in D'Arc), vineri l-am sarbatorit pe Andrei, sambata majoritatea l-au sarbatorit pe Andrei...

Elena vrea in Retezat la o tura de munte ca pe vremuri. Dar vremea nu pare sa fie potrivita de asa ceva. Asa ca sfarsesc prin a perinda prin toate magazinele din Timisoara cautand nu mai stiu ce, dandu-ma cu bicicleta prin casa si privind pe geam la o vreme complet mohorata.

Dupa ce rand pe rand am plecat ipotetic in Retezat, am plecat in Tarcu dis de dimineata, am plecat si sambata dupa amiaza, pana la urma planul devine limpede: vom merge intr-o tura de o zi pe Tarcu cu plecare de duminica dimineata.

Ajungem repede la baza telescaunului de pe Muntele Mic. Aici vedem masina lui Oco - este impreuna cu Alin la tura pe Tarcu.

Zapada mica de pe sosea imi da incredere si pornim sa urcam cater saua Jigoria. Folosesc in sfarsit si facilitatea  de 4x4 a Furiei.

Afara e vremea tip Tarcu: ceata de nu vezi nimic, frig cat sa ma enerveze pe mine. Mai sus avea sa fie si vant.

Aline, zi ce mai bag in blog? Ca am fost aici de o mie de ori. De fapt cred ca pot folosi Tarcu pe post de trezire din betie - cum unii folosesc moarea de varza dupa o noapte grea, asa e pentru mine tura pe Tarcu.

La Cuntu invadam camera baietilor si bem un ceai cald. Cum am ajuns destul de bine ca timp, hotaram sa pornim mai departe catre varf.

Si desi am fost aici de o mie de ori, de fiecare data reuseste sa ma uimeasca muntele asta. In primul rand e asa de ceata ca poti sa iti imaginezi ca esti oriunde. Da' nu asa - e ceata ca nu iti dai seama daca urci sau cobori.

Din blogurile precedente am invatat destul de multe - asa ca acuma am cu mine GPS-ul si destule baterii de schimb. Dupa cum v-am zis, am ajuns sa stiu sa-l si folosesc (chiar bine). Ce n-am facut - nu am pus track-ul pe el, asa ca la urcare poti sa te pisi pe el. E util doar pentru a reface drumul inapoi la cabana - ceea ce nu e putin lucru.

Asa ca intreaga urcare a fost un adevarat exercitiu de concentrare. Mergeam mai mult cu ochii inchisi incercand sa imi imaginez unde sunt si vizualizand traseul asa cum arata el vara. Ajungeam la cate o panta, inchideam ochii si revedeam turele trecute incercand sa ghicesc unde suntem.

Oricum in jur nu se vedea absolut nimic asa ca puteam merge si legat la ochi - tot aia era. Am mers matematic - probabil nici vara nu ne iesea asa bine.

Odata intrati in creasta si dupa ce am inceput sa urcam catre Sadovanu, treaba a mers mai iute deoarece nu prea aveai unde sa te ratacesti.

La un moment dat, la capatul cetii, vad miscare. 2 siluete se indrepatau catre noi. Nu puteau sa fie decat Alin si Oco. E o chestie sa te intalnesti in mijlocul unei mari de ceata cu prietenii, departe, la Cuca Macaii. Oricum variantele de persoane cu care am fi putut sa ne intalnim in conditiile respective de vreme sunt extrem de reduse...

Alin cu Oco cucerisera deja varful Tarcu unde au fost primiti cu ospitalitatea tipica. A se citi intreaga ironie. Nu comentez motivele - este un avertisment doar pentru cei care merg pe Tarcu cu ideea ca odata ajunsi la cabana meteo se vor adaposti si vor bea un ceai cald, eventual vor sta peste noapte.

Nu. Daca mergeti in zona fiti pregatiti sa faceti tura Cuntu-Tarcu dus intors sau sa faceti bivuac. Nu va bazati ca vf. Tarcu e punct terminus.

Nu poti sa mergi la munte fara sa ai un obiectiv. Pe care sa-l si atingi. Imi pare rau, dar nici cu trecerea anilor n-am gasit placerea doar in a merge hai-hui pe munte. Asa ca ii convingem pe cei doi sa vina cu noi a sa cucerim macar varful Sadovanu.

Sadovanu bifat.

Pe masura ce incepem sa coboram, pacla pare sa se ridice.

Mai facem un mic popas la Cuntu pentru ca baietii sa isi strabga bagajele dupa care plecam toti patru catre Jigoiria.

Panourile lui Alin Ciula. Foarte civilizat si inspirat.

Mai mult decat panourile, indicatoarele acestea sunt binevenite.

Din Seroni apucam sa facem niste poze cu tente apocaliptice - norii au inceput sa se ridice de pe creste.

Aici aproape a venit iarna.

Ne-am inghesuit toti patru in Furie si am coborat impreuna pana la telescaun. Pana la urma a iesit o tura frumoasa de o zi.

Acuma sarim in timp inca o saptamana, trecem peste Craciunul de la Slatina cu mancarea lui buna, berile fara numar si lancezeala lui si suntem in Calimanesti de unde vom urca catre varful Cozia.

Am mai fost aici acuma 2 ani si am avut parte de o tura foarte frumoasa. Si acuma vremea tine cu noi - desi nu are nici in clin nici in maneca cu iarna.

Lasam masina aproape de manastirea Turnu si incepem sa urcam abrupt.

Intrarea in traseu din sosea e cel putin ascunsa, dar bajbaisem dupa ea acuma 2 ani asa ca de data asta am mers la sigur.

Elena: "Pe aici urca vreo masina?" Inclin sa cred ca drumul e folosit doar la tras lemnele la vale.

Parintele care locuieste aici a iesit cateva secunde pe veranda sa vada cine i-a tulburat linistea dupa care s-a facut nevazut.

A lasat in schimb cainii sa aiba grija de noi.

Pana la troita ma urmat exact acelasi traseu ca in tura precedenta. 

Pentru variatie, am ales ca anul acesta sa facem tura in sens invers, adica vom urca pe la manastirea Stanisoara.

De la manastire, urcusul devine mai abrupt - a si fost motivul pentru care am ales sa urcam pe aici.

Asta l-am gasit pe urcare la un frumos loc de popas. Daca primele noua reguli sunt de bun simt (chiar daca adaptate intr-o maniera ecumenica) a zecea ma enerveaza. In primul rand se vede ca a fost adaugata ulterior acolo . Si nu inteleg ce legatura exista intre a le intelege sufletul si mania recordurilor... Pana una alta, mania recordurilor din ultimii ani din Romania a adus de o suta de ori mai multi oameni pe munte decat toate textele la sentiment luate la un loc...

Continuam urcarea si ajungem in portiunea cea mai abrupta care ne va scoate in final in creasta.

Aici este deja zapada cat sa ne simtim si noi ca de sarbatori. Nici prea mare ca sa trebuiasca parazapezile.

Pentru inceput am urcat pe varful cu antene. 

De aici se vede frumos creasta Fagarasului. Desi dinspre sud nu arata la fel de alpin ca si perspectiva nordica, recunosti totusi varfurile mai importante din creasta si iti da senzatia ca "ala e munte mare".

Coboram de pe varful asta si re-descoperim ca exista un drum forestier care ajunge pana aici. O interesanta propunere pentru o ipotetica tura de vara de MTB. Drumul urca din Calimanesti, inconjoara muntele si ajunge pana in varf.

Elena cu pufoaica ei. Gata! M-am scos! Am de acuma si eu pufoaica mea. Am manusi de puf, geaca de puf, ciorapi super grosi, iegari grosi, mi-am luat cei mai caldurosi clapari. Sa vina frigul (poate sa vina si numai zapada ca nu ma supar)!

Nu puteam pleca fara sa cucerim adevaratul varf Cozia - dar cum pe el nu e loc de facut poze, va arat perspectiva  spre cabana Cozia.

Cabana asta e draguta. Inca nu am scapat de trauma ca am dat 80RON pe camera la Negoiu. Si de celelalte preturi de acolo. Aici berea era accesibila muritorilor de rand, Cola avea preturi pamantene si cazarea era pe masura bugetului unui turist fara fite.

Coborarea coincide cu urcarea de anul tecut. Vremea a rams neschimbata pe parcursul intregii ture (adica perfecta).

Oltul meandrat se vedea frumos cum iese din defileu si se intinde,lenes in campia nesfarsita de la orizont.

Poza de Fata de carte. Inca imi mentin nervii vis-a-vis de preluarea tuutror termenilo din engleza. Deci, repet, poza de Fata de carte.

Din folclorul romanesc. M-am tot gandit daca s-o pun: adica e vulgara, mesajul n-are nimic de-a face cu muntele, ba mai mult prezinta o parte urata a cum inteleg unii ca trebuie sa se manifeste cand umbla prin munti.

Dar pe de alta parte: daca mergi prin cacat pana la brau ca sa pozezi un peisaj superb...nu inseamna ca pentru a ajunge pana acolo n-ai mers prin cacat. Asa ca asta e realitatea: si cine sunt eu sa selectez care parte a realitatii e buna sau rea ?! E ca si cum din pietele din Asia ai poza doar tarabele cu fructe, ignorand tot ce e in jur...

Odata cu inserarea ajungem inapoi la masina. Mai ramane sa gasim un loc de popas peste noapte - dimineata vom porni catre Muntii Apuseni, mai exact Rosia, unde vom petrece revelionul.

Pana la urma am optat pentru http://casa-romaneasca.ro/. Asta a fost cea mai neasteptata surpriza pe care am avut-o relativ la un motel din Romania. In bine. Incepand de la preturi, continuand cu serviciile, curatenia si posibilitatile de distractie. Aici parca n-ai fi pe plaiuri mioritice...

Dis de dimineata am urnit Furia spre urmatoarea destinatie si spre 2012.