Data: 21.10.11-12.11.11
Participanti: Elena, Alex
Locatie: Angkor Wat, Cambogia
Poze: aici
Zici Cambogia si gandul iti zboara la doua lucruri: regimul lui Pol Pot si Angkor Wat. Cum despre primul subiect (dictatura khmerilor rosii) ne-am facut o idee in Phonm Pehn, mai ramanea de vizitat celebrul Anghor Wat.
Cel mai mare templu din lume, la inceput hindus, dupa aceea budist, Angkor Wat-ul se afla situat in nord vestul Cambogiei, fiind considerat simbolul acestei tari. Asa de simbol incat apare si pe steag. Si este destinatia cea mai turistica din tara.
Chestia asta nu are neaparat darul sa ne atraga. Pana acum am vizitat 2 sit-uri supra-mega-giga renumite: Machu Pichu, Borobudur.. Acuma e randul Anghor Wat-ului. Lipseste Petra (pe care se pare ca o sa o vizitam mai curand decat speram). O multime de tursiti se calca in picioare pentru a surprinde un pic din farmecul locului. O industrie intreaga cu apanajul ei de sarlatani impresoara fiecare din aceste locuri.
Cu toate punctele negative mentionate, totusi Machu Pichu si Borobudur ne-au lasat amintiri placute (desi nu le-as mai vizita inca odata). La Angkor veneam deci pregatiti si resemnati: o mare de turisti, o multime de vanzatori ambulanti agasanti, o multime de obiective de bifat. Poate si fiindca aveam experientele anterioare, vizitarea Anghor Wat-ului nu a fost totusi chiar asa un calvar.
Punctul de plecare pentru vizitarea complexului de temple este orasul Siem Reap. Aici am ajuns dupa o lunga calatorie care a durat toata noaptea.
"Avem night bus din Sihanoukville pana in Siem Reap ?"
"Da"
Era clar ca nu puteam avea tot drumul night bus - plecam dupa amiaza din Sihanoukville si schimbam in Phonm Pehn. Pana acolo eram convins ca o sa mergem cu un bus normal.
"Pana in Phonm Pehn mergem cu autouz normal sau cu night bus?"
"Cu aer conditionat!"
Bine, fie, sunteti idioti...
In Phonm Pehn am ajuns pe la 1 noaptea, dupa care am vazut un film cu ceva karatisti autohtoni pana cand aproape ca am fost convinsi ca au uitat de noi. Uitasera. Noroc ca la fiecare autobuz care aparea acolo, mergeam sa ne bagam in seama si pana la urma foarte natural ne-a zis un localnic sa urcam repede in autobuzul care tocmai pleca.
Siem Reap-ul mi-a facut de la inceput o impresie buna - desi in general orasele afiliate marilor atractii tursitice din tarile din lumea a XX-a sunt general de cosmar - ingramadiri anarhice de cladiri, constructii ridicate peste noapte pentru a absoarbe marea de turisti. Putoare, mizerie, harababura. Aqua Calientes de langa Machu Pichu e in top.
Siem Reap in schimb e un oras chiar frumos si linistit.
Am gasit destul de greu cazarea. Atunci cand crezi ca esti deja experimentat si nu mai poti lua tepe, atunci ai surprize.
Autogara era un fel de fortareata baricadata pentru a nu putea intra multimea de soferi de tuk-tuk. Sau cumva pentru a nu scapa nici un turist? Vii dupa 16 ore de drum, accepti orice.
Noi am ochit un sofer de tuk-tuk mai retras. Pretul era suspect de mic... Ar fi trebuit sa stim...
Omul era foarte jovial. Vorbea engleza, franceza si vorbea in continuu. Avea un caiet intreg de amintiri unde pasagerii de tuk-tuk pe care ii plimbase de-a lungul timpului lasasera diferite impresii.
Stie el o cazare ieftina si buna.
!@@!$$.. 'Zda masii! Normal! Astia nu castiga din tuk-tuk. Iau cota parte de la proprietarii de guesthouse-uri daca le duc clienti. Trebuia sa-mi fi amintit.
"Unde mergeti?"
"In centru."
"Stiu eu o cazare buna si foarte ieftina."
"Nu ma intereseaza! Eu vreau una scumpa."
Greseala...
"Stiu o cazare numai buna."
Am vizitat vreo doua pensiuni dintre care una arata ca dupa razboiul atomic, iar a doua era la mama naibii.
Pe masura ce ne apropiam de zona centrala se parea ca iesim din zona pe care o acoperea smecherul nostru. Asa ca ne-am decis sa oprim acolo. Si aici stia o pensiune.
Bun, Elena era obosita si nervoasa si la asta soferul de tuk-tuk nu mai avea arme in dotare. Asa ca s-a ales cu plata pentru drumul pana acolo si cu o memorie in minus in carnetelul lui.
Pana la urma am gasit o cazare foarte draguta chiar in zona centrala, unde am ramas toata perioada.
Dupa un dus eram cat de cat revigorati si gata sa pornim catre temple. Ankor Wat-ul e de fapt cel mai mare templu dintr-un complex care se intinde pe o suprafata foarte mare.
Chiar in fata pensiunii era un restaurant unde am mancat asa de bine incat nici nu am mai incercat altceva cat timp am fost in Siem Reap. Dupa un mic dejun copios (european, ca deja eram in perioada in care aia era mancarea care parea sa mai aiba gust), am inchiriat biciclete si am purces la drum.
O idee foarte buna sa mergi de capul tau cu bicicleta. O idee foarte proasta sa mergi cu un ghid sau cu un tur organizat. Cea mai proasta. Aia te duc unde vor ei, in fiecare loc stai "cat trebuie" si dupa aia mergi repede mai departe. Daca credeti ca pierdeti mult daca nu auziti explicatiile ghidului - va inselati: de-a lungul turului facut de noi, ne lipeam de cate un grup cu ghid. Explicatiile variau de la nivelul unui copil de gradinita pana la truisme de genul: "aici vedeti basoreliefuri care prezinta scene de lupta". "Partea aceasta este in reconstructie". "Aceasta este o naga"
Zi sa mori tu... Bun, cred ca daca nu sunt orb, asta pot sa vad si eu...Zi si tu ce semnifica, cine a cioplit chestia aia si pentru cine. In ce an....
Accesul la complex este foarte facil - noi am ajuns de dimineata si nu era asa de mare inghesuiala. Pentru inceput am vizitat Angkor Wat-ul. Nu ma pot opri acuma sa nu fiu Gica contra, dupa ce asta a fost nota intregii serii din Asia: Angkor ala e mare. Si....da, e mare. Si cenusiu. Si mare. A..da am uitat: e mare. Cam atat.
Nu pot sa zic ca e frumos sau urat, nu pot sa zic ca am simtit vreo afinitate fata de locul asta (nu sunt cel mai fervent budist). Ne-am plimbat si noi impreuna cu multimea de gura casca, am facut pozele cu care sa ne putem lauda.
Asta mi-a amintit de Luvru. Acolo am zacut 2 zile. Primele ore am vizitat subsolul care adapostea partea egipteana. Superb. Urmatoarea zi si jumatate am perindat zeci de km de galerii cu mazgalituri atarnate pe pereti. Ne straduiam sa parem interesati, desi ajunsese sa ne doara spatele si abia mai inaintam. Dar nu puteai sa alergi pe acolo ca doar e marele Luvru si nu poti sa zici ca nu te-ai zgait la toate tablourile. Nu da bine.
Aici insa am cedat repede. Asta e: nu o sa pierdem timpul aici doar pentru ca asta e Angkor Wat-ul. N-are rost doar de fatada sa ne plimbam cu o fata semi docta pe culoarele de aici.
Asa ca am plecat destul de repede de acolo.
"Sirrrr, puteti parca aici bicicleta. E gratis!!!"
Gratis...Hmmm...Suna bine. Parcam acolo.
"1 dollar sirrrr!!!!"
"Pentru ce?"
"Pentru parcare!"
Uneori nu imi dau seama daca sunt idioti sau isi bat joc de noi... Am parcat 5 metri mai incolo spre disperarea fetelor care au inceput sa se smiorcaie ca nu isi primesc dolarul.
Dupa pranzul de fructe am pornit alene sa vedem ce mai e prin complex.
Drumurile de legatura intre diferitele temple sunt bine marcate si foarte bine intretinute.
In poza sunt prietenii mei macacii care cerseau mancare de la turisti.
Si am ajuns si la Bayon. Asta a fost opus Angkor Wat-ului. Mi-a placut de la inceput. Un loc foarte frumos - capetele uriase care se ridica din terasa centrala sunt trasatura distinctiva a acestui templu.
Inainte de a vizita templul a trebuit sa fac insa o incursiune in viteza inapoi in Siem Reap pentru a lua celalalt acumulator de la aparatul foto. Am tras ceva sub caldura dogoritoare din miezul zilei.
Zidurile Bayon-ului sunt incarcate cu basoreliefuri si de peste tot cate un Buddha iti trage o ochiada.
Asa ca m-am oprit sa ii dau un sarut (o limba, ca suntem prieteni din copilarie si ne permitem).
Bayon-ul a salvat ziua.
Si plimbatul cu bicicleta.
Tocmai cand ne hotaram sa plecam pentru a mai lasa ceva de vizitat si pentru a doua zi, am mai vizitat si Ta Prohm.
Na, asta a fost cu totul diferit. De-a dreptul uluitor. Din ruinele templului cresc copaci maiestuosi. De-a lungul timpului, jungla a inceput sa-si revendice vechiul teren. Cu trecerea anilor, radacinile si trunchiurile copacilor s-au amestecat cu ruinele templului.
A fost imposibila curatarea templului - daca ar fi fost taiati copacii, templul s-ar fi prabusit pur si simplu - asa ca a fost lasa in starea in care e.
Acesta e si templul in care au fost filmate scene din Tomb Raider, asa ca ne-am gandit si noi sa ne jucam de-a Lara Croft.
Si uite, daca pentru Angkor nu m-as fi deplasat din Romania, Ta Prohm-ul avea ceva irezistibil care ar fi facut sa merite drumul.
De fapt asa si este prezentat in pliante: cel mai "atmosferic" templu din intregul complex.
Am stat aici pana la lasarea serii, dupa care ne-am intors in Siem Reap.
Am concluzionat ca a fost o zi buna: Bayon-ul si Ta Prohm-ul ne-au placut asa de mult incat planul pentru a doua zi a fost sa vedem repede ce o mai fi de vazut si sa ne intoarcem la astea doua.
A doua zi s-a desfasurat cam dupa acelasi tipar ca si prima. Cum nu mai aveam neaparat chef de ruine, ne-am invartit mai mult pe bicicleta printre diferitele temple.
In preajma pranzului - auzim noi mare harmalaie. Hai sa vedem despre ce e vorba. Asa am nimerit in mijlocul unei sarbatori religioase. Pe aici nu prea erau turisti.
Mult zgomot (sa-i zicem muzica), miros strident de betigase parfurmate si o multime de oameni.
In muzica halucinanta, mai multe femei de o varsta respectabila dansau de parca erau in transa. De fapt chiar erau in transa - provocata probabil de ierburile pe care le consumau de pe marginea "ringului". Muzica nu facea decat sa accentueze starea respectriva.
Tot aici am vazut pentru prima data si "moancele". Femei monk nu mai vazusem pana acuma, desi Elena zicea ca ea ar fi zarit asa ceva.
Toate femeile monk (adica "moancele") sunt tunse scurt sau chele si sunt in varsta.
Lumea era adunata aici pentru a sarbatori aducerea...bucatii aleia de beton.
Altarul era transbordat de pe un camion pe o schela improvizata din bambus si de acolo impins pana in templu.
Fiecare miscare a altarului era acompaniata de uralele si ovatiile multimii. O femeie incanta o litanie la un microfon si instiga multimea. Intre timp muzica se intetea si femeile dansau mai frenteic.
Toata atmosfera era halucinanta: culori, zgomote, mirosuri, miscare continua.
Urmarindu-i m-am intrebat pentru a nu stiu cata oara: de ce incearca unii aici acasa sa ne zica care e "calea dreapta" ? Adica toti astia din jurul meu care fac dovada unei credinte care l-ar face sa roseasca si pe cel mai habotnic crestin o sa ajunga in iad? Ei si inca vreo 3 miliarde? Toti gresesc? Numai ceilalti au dreptate?
Pe drumul intre 2 temple am facut pana. Bicicletele locale abia stau sa nu se desire asa ca nu a fost o supriza prea mare ca am gaurit cauciucul si asa copt.
De la un localnic am aflat ca exista o "vulcanizare" la cateva sute de metri pe un drum laturalnic.
Am ajuns acolo si parca am aterizat in alta lume: la nici un kilometru de cea mai turistica atractie a Cambogiei am gasit cea mai linistita si "autentica" comunitate localnica pe care am intalnit-o in aceasta tara.
Am fost inconjurat pe loc de o multime de copii curiosi.
Dintre adulti, doar o femeie o rupea putin pe engleza, ceilalti adulti se uitau si ei mirati la noi. Aici am auzit pentru prima data ceva ce nu mai auzisem de mult:
"Aveti bomboane sau ceva dulciuri pentru copii?". Prima data cand nu ni se cereau bani.
Mesterul a dat dovada de nemasurata rabdare si incredibila iscusinta in repararea banalei pene. Ar fi trebuit filmat si postat la "Cum sa repari corect o pana". Bun, asta daca ai tot timpul din lume...
Intre timp noi ne-am jucat cu puradeii.
Dupa care am platit un pret piperat (cred ca in pretul penei intrau bomboanele pentru toti copiii pentru urmatoarele 2-3 luni) si am plecat sa ne terminam turul pe la temple.
Ce mi s-a parut interesant la Angkor a fost sa imi imaginez cum arata locul asta in trecut. Trecut de altfel nu foarte indepartat, daca tinem cont ca tempele au fost ridicate undeva prin secolele XI-XII.
Angkor-ul a fost cel mai mare oras pre-industrial din lume. Se intindea pe o suprafata de peste 1000km2. Si avea o populatie estimata undeva la 1 milion de locuitori. Asta in timpul in care Londra numara undeva la 50.000 de suflete.
Oare cum arata zona cand 1 milion de oameni misunau pe aici? 1 milion de oameni care nu stateau inghesuiti in blocuri - trebuie sa fi fost o priveliste fantastica. Cum traiau? Ce faceau in timpul liber? Mi se pare fascinant sa te plimbi pe aici dupa 800 de ani printre ruinele acelui adevarat megalopolis.
Pe de alta parte Elena a concluzionat sec: "Cand astia construiau Angkor-ul, care sta sa se darame, Colosseum-ul avea deja 1200 de ani si piramidele trecusera de al IV-lea mileniu de vechime...".
Pentru finalul periplului prin istoria khmerilor, am lasat evident Ta Prohm-ul.
Aici m-am distrat cu o sleahta de copii - v-am zis ca toate templele erau impanzite de vanzatori care etalau tot felul de suveniruri pe tarabe. Erau obositori, agasanti si diminuau mult din placerea vizitarii templelor.
La Ta Phrom vine o fetita hotarata catre mine - am zis ca iara o luam de la capat. Scoate un caiet si un imi da un pix. Jucam X si O. Daca ma bate trebuie sa cumpar vederi de la ea.
Ingenioasa si originala ideea. Doar ca eu nu stiu sa pierd. Ceea ce nu a fost neaparat bine in conditiile respective. Pe masura ce remizam meci dupa meci (nici fetita nu pierdea) se intarata tot mai tare. Mai un joc. Mai unu'. One more sir! Treceau jocurile si devenise aproape agresiva. Striga deja.
Intre timp in jurul nostru s-au strans mai multi copii, fiecare dorind sa isi incerce norocul la X si O. Acuma deja se certau intre ei care sa joace. Am facut greseala sa le zic ca daca reusesc sa ma bata le cumpar nu o vedere ci toate vederile pe care le au. Asta a avut darul sa creeze o adevarata nebunie. N-am pierdut, dar abia am scapat de copiii care devenisera de-a dreptul isterici.
Am continuat seria de poze din Tomb Raider.
Cred ca aici regizam ceva din "Suca, printul desertului" sau propuneam o noua tema pentru goblen-uri: "Rapirea din Angkor".
Spre seara am incercat sa prindem apusul intr-unul din locurile "clasice" - este vorba despre o colina de pe care se vede soarele apunand in spatele Angkor-ului.
Pentru inceput am gresit colina - ne miram noi cum de suntem singurii turisti acolo. Dupa aceea s-a facut tarziu si am aflat ca au inchis colina - exact, au inchis colina. Ne-am incapatanat si am continuat sa urcam (in sens opus era o gloata interminabila care cobora - n-am inteles unde au incaput toti pe varful colinei). Pana am ajuns noi sus, saorele plecase deja de pe bolta.
Cu asta s-a terminat tura de 2 zile la Angkor Wat. La final am ramas cu o impresie foarte placuta. Ne-am simtit bine si ne-am distrat - in special la templele din jurul obiectivului central.
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu