Data: 19.05.12-20.05.12
Participanti: Elena, Alex
Locatie: Parang
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/
Dupa week-end-ul trecut in care m-am hotarat sa alerg de placere (starile astea la mine sunt recurente, alterneaza cu starile de incrancenare), pentru sfarsitul aceasta de saptamana am planuit o tura in Parang.
Elena are chef de o tura sus pe crestele muntilor. Nu am mai fost de mult la munte si in concordanta cu noua stare de spirit imi surade foarte mult ideea turei respective.
Sambata plecam cu noaptea in cap si ajungem in Bumbesti (pensiunea Europa) destul de devreme. Aici oamenii au ramas blocati cu ceva ani in urma: cartofi prajiti 1.5RON, orice ciorba 5RON, ceafa la gratar 6RON. Maaaama!!! Sa vina mancarea!!!
Din Bumbesti plecam catre Novaci si de aici urcam pe TransAlpina pana in saua Stefanu. Vremea e chitroasa. Cand iese soarele, cand suntem invaluiti in nori. Cand incepe sa ploua, cand da cu grindina.
Cu noi a mai venit si Miha - ea se da o tura cu MTB-ul pe TransAlpina, in timp ce Elena cu mine ne pregatim de tura de creasta.
Nu cunosc bine zona: am facut creasta de vreo 2-3 ori si portiuni din ea de multe ori, dar memoria mea e scurta. Si de scurta durata. Planul e sa mergem pana in saua de unde se coboara la lacul Calcescu. Si de acolo eu sa mai bag o bucla de alergare in timp ce Elena se retrage catre masina.
Elena e meticuloasa ca de obicei - daca era dupa mine plecam la maneca scurta. Iau cu mine mai mult de gura ei si manusile si geaca si un polar.
Inaintam repede - mult mai repede decat ar fi pariat cineva in conditiile date. Trebuie sa gafai ca sa tin ritmul Elenei. Trecem de Mohoru (asta e singurul varf pe care il stiu dupa nume) si continuam pe tapsanele innierbate.
Vremea cand se inchide si intram in ceata, cand mai apare cate o scurta fereastra. Per total e mohorat. Dupa ceva timp incepe sa ploua - la inceput incet, dupa aceea sub forma de aversa. Dracu' ma lua la maneca scurta...
In scurt timp imi ingheata mainile - noroc cu manusile pe care era sa nu le iau. Desi acuma mergem printr-o perdea de apa si intr-o ceata de s-o tai cu cutitul, tura are farmecul ei - ne place la amandoi. Ii propun Elenei de cateva ori sa ne intoracem - nu sunt convins ca ii bine sa fie uda fleasca la 3-4 grade. Nu vrea - are chef de mers.
Ajungem (dupa cateva reprize de grindina care a acoperit bolovanii facandu-i alunecosi) in saua respectiva. Se vede pe Elena ca i-a placut tura. Eu nu mai am de gand sa cobor la Calcescu - sunt cu papuceii de alergare si risc sa imi rup gatul pe bolovani. In schimb imi vine ideea tampita sa alerg pana pe Parangu Mare si inapoi si s-o prind pe Elena la intoarcere.
Vad ceva varf mare dupa saua aia si presupun ca ala o fi Parangu. Juma de ora si sunt inapoi. Cineva nu s-a uitat insa pe harta...
Tiii ce imi place sa alerg! Sunt de mult complet ud, apa cu tanspiratia imi siroie acuma pe fata. Trebuie sa fiu atent la fiecare pas sa nu alunec pe iarba acoperita cu grindina. Si, da, poti sa alergi si numai de placere, fara nici un scop. Acuma sunt fericit.
Inaintea varfului care banuiam ca e Parangu ma opresc imediat din alergat - pierd prea multa energie incercand sa alerg pe pantele astea abrupte. In schimb am dezvoltat in ultimul timp o simbioza perfecta cu betele: daca stii sa le folosesti la potential maxim, te ajuta imens.
Trec la "croset": bat-picior opus. La inceput trebuie sa te concentrezi la ritm. Dupa aceea devine mecanic. Ma imping cat pot de mult in bete - incerc sa transfer cat mai mult din solicitarea pe gambe in brate. Gambele trebuie sa ramana relaxate pentru mai tarziu... Imi place la nebunie noua mea "descoperire". Prefer betele metodei de mers cu mainile pe pulpe (care are ca scop exact acelasi lucru - sa descarce gambele si parte de efort sa fie transferata in brate, abdomen si muschii spatelui).
Ajung repede in varf. Doar ca asta nu e Parangu Mare. E o ceata de abia imi vad picioarele. Habar n-am unde e varful ala asa ca nu imi ramane decat sa alerg orbeste urmand marcajul. Alerg, crosetez, alerg iara. Cum panta e mai domoala sau e coborare - alerg cat imi permite gheata de pe jos. E superb!
Unu, doua, trei varfuri cu diferente de nivel mari intre ele. Imi dau seama ca am incurcat iara borcanele ca de obicei. Parangu Mare e muuuuuult mai departe decat imi imaginez eu. Intre timp Elena nu sta pe loc - o sa ajunga inapoi la masina si dupa o perioada o sa inceapa sa se ingrijoreze.
Mama ta de varf, unde esti?! A trecut deja mult timp de cand am plecat din sa - varful din fata trebuie sa fie Parangu. Intre timp a inceput sa ninga linistit cu fulgi mari. E asa frumos! Si alerg, alerg, alerg.
Poate m-am experimat gresit in blog-ul precedent - nu ma las de alergat dupa Hercules. Nu ma mai tenteaza maratoanele montane "clasice". Vreau sa alerg mai mult, mai bine. Vreau la ultra maratoane, la alte tipuri de provocari.
Pana atunci sunt pe o urcare abrupta in mijlocul unei ninsori, ud pana in gaura curului si dandu-i dement in sus. Ating si varful, ocolesc indicatorul in alergare si incep imediat sa cobor. Stiu ca sunt in criza de timp si ca ce eu consideram juma de ora se va transforma intr-o tura de vreo 4 ore.
Intoarcerea a fost destul de grea. De data asta betele nu m-au ajutat - m-au salvat. Atat pe coborarile alunecoase cat mai ales pe urcusurile abrupte.
Varfurile trec unul dupa altul si odata cu ele se scurge si energia mea. Sunt foarte obosit - alergatul si frigul de afara m-au stors. Stiu si ca sunt in intarziere si ca Elena se va ingrijora asa ca ma grabesc cat pot de tare.
Ultimele varfulete dintre Mohoru si Stefanu sunt agonizante - imi amintesc de 7500. Nu am mai fost de mult asa de terminat. Ciudat e ca exact asta imi face asa de multa placere.
In departare se vede masina. Ultimii metri si Elena iese afara sa ma intampine. A ajuns cu bine desi destul de inghetata.
O tura superba. N-am mai fost cu Elena de mult la trekking. N-am mai fost de mult sus pe creste. O tura unde am concluzionat ca pot face orice, dar nu e bine sa mergi singur pe munte - e cea mai mare tampenie pe care o poti face. E o idiotenie uriasa : daca alunecam o singura data pe iarba inghetata sau bolovanii sticlosi si doar imi scranteam glezna, acolo ramaneam. Punct. Nu tu semnal, nu tu echipament, nu tu mancare. De-acuma o sa alerg invariabil cu cineva.
Am vrut sa alerg 4-5 kilometrii si vreo ora maxim. Am strans peste 30km in peste 4 ore. Am ajuns efectiv epuizat la masina. Dar mi-a placut la nebunie.
La masina realizez ca mi-am naruit concursul de a doua zi. Apropo, venisem aici in Parang fiindca aici are loc a doua editie a maratonului Defileul Jiului. Sunt inscris la tura lunga de a doua zi. N-am cum sa fac fata; n-am cum sa ma recuperez la timp. Adica sigur termin maratonul - nici macar nu imi pun problema, dar nu vreau sa il termin ultimul.
Ajungem inapoi la pensiune si dupa cina adorm ca un bustean. A doua zi reusesc sa ma transfer la tura scurta. OK, macar nu o sa fie un chin.
A plouat torential toata noaptea, asa ca ma astept sa fie ceva noroaie pe traseu. N-am emotii deloc. Am zis ca voi concura de placere, asa voi face. Am mult prea putini kilometrii stransi pe MTB ca sa emit pretentii. Sunt terminat dupa alergatul de ieri, asa ca va fi o realizare sa termin cu bine tura.
Mananc bine, plec impreuna cu Elena la start si ma pregatesc de cel de-al doilea maraton de MTB din anul acesta. Startul va consta in 6km de tur al orasului Bumbesti, urmand ca abia dupa aceea sa se dea startul cronometrat.
Pe cei 6km horcai TBC-ist si abia imi gasesc aerul. O sa fie greu azi... Incerc sa ma incalzesc cat pot eu de bine: pedalat in frecventa, ceva ruperi de ritm.
Se da si startul cronometrat si lumea pleaca in tromba. De placere. Da? Nu cumva sa uiti asta. Nu cumva sa te incrancenezi. Fara planuri, fara ura, fara calcule.
Soarta are un mod a naibii de ciudat de a face misto... A fost unul dintre cele mai bune maratoane de MTB la care am concurat...
S-au dus toti la start. M-au depasit si fetele. Asta e. Bafta. Nu cumva sa ma enervez acuma. Pare ca am reusit destul de bine sa imi inoculez ideea asta. O salut pe Elena care a venit sa faca poze. Trec oamneii pe langa mine pe catarare. Nu te nerva...
Si mi-am vazut de treaba. De pedalat atent, de placere, cu un ochi la peisaj, cu altul la traseul namolit din fata.
Trec kilometrii pe o urcare usoara si sustinuta. De la start nu am mai gafait. Au trecut deja multi kilometrii de cand am depasit peste 90% din plutonul de la start. Fara nici cel mai mic efort. Oricum nu imi permit vreun efort din cauza oboselii de ieri.
Cred ca e undeva pe la km 9 sau 10 si stiu deja ca merg foarte bine. Un grup in fata. Nu cumva sa fugi dupa ei! Daca ii ajungi in ritmul tau bine, daca nu, asta e. A durat foarte mult pana i-am ajuns, dar i-am ajuns.
La concursul acesta am dat ceasul inapoi cu ani de zile. Am vorbit si glumit cu toata lumea care trecea de mine sau pe care ii depaseam.
Am vorbit mult cu un baiat din Galati, cu un tanar localnic si am suferit alaturi de colegul de club Martin. Am cantat, am fluierat, am vorbit singur cand nu era nimeni langa mine. A fost foarte fain.
Am si obosit pe noroaiele interminabile care pareau ca nu se mai termina. Din fericire aici e noroiul de munte care doar te murdareste, nu se si lipeste de tine. Am facut baita de nenumarate ori.
Am sesizat, la fel ca la alergare, schimbari fata de anii precedenti: acuma nu mai am explozia pe urcari - urc inca bine, dar nu ca in anii trecuti. In schimb am castigat mult in forta si tehnica. Ajung acuma concurentii pe plat sau catarari usoare. Si nu ma mai depaseste nimeni pe coborari - fie ele tehnice, fie de viteza.
Kilometrii trec destul de incet, dar cum sunt intr-un grup de patru ciclisti, vorbim mult intre noi si parca e mai usor.
Vin si pantele cu adevarat abrupte unde ar fi nevoie de foaia mica. Bicicleta nu ma asculta. Foaia mica cu pinioanele cele mari (de care am nevoie ca de aer aici) nu merg. Mi se blocheaza lantul. Am cedat acuma si am inceput sa injur. Am inventat noi injuraturi. Am dat neputincios cu piciorul in schimbator. Am strigat la el. Degeaba. Nu pot folosi foaria mica.
N-am ce face, trec pe foaia mijlocie si incep sa catar in picioare. N-ai zis ca nu te enervezi? Nu-i vina bicicletei ca n-ai reparat-o de anul trecut. Asa-i. Asta e. Ma antrenez la pedalatul in forta acuma. Las nervii deoparte. Cand nu mai pot pedala, imping la ea.
De placere. Nu te enerva. Ma depaseste tot grupul meu (ei aveau foaia mica). Asta e, nu-i bai, vezi-ti de treaba.
Sunt singurul care se opreste in punctul de alimentare. Beau izotonice, manc banana, umplu bidonul cu apa. Ce atata graba? E concurs? Plec destul de tarziu de acolo. Pazua mi-a prins bine. Reusesc sa urc aproape toata panta cu foaia de mijloc.
In spate il vad pe Cristi Ghilt. A mers foarte bine, nu are cum sa fie acolo decat daca s-a ratacit. Asa si e. Mergem o perioada impreuna.
Ultimul punct de alimentare. Cristi pleaca, ma opresc din nou: ciocolata imi face cu ochiul. A urmat o coborare de viteza in prima portiune si tehnica in cea de-a doua.
Habar n-am ce s-a intamplat peste iarna. Dar primavara m-am trezit ca stiu sa cobor. Ca nu mai sunt constipat pe portiunile abrupte, ca am tupeu, ca stiu sa controlez in timp real bicicleta, ca nu mai am sincope.
A fost o coborare foarte frumoasa la capatul careia era finish-ul.
Am terminat pe locul 10 la general si locul 4 la categorie. Cum pula mea sa termin pe 4?! De ce?! Pe 5, 10, 20 nu era bine?! De ce 4...
Defileul Jiului m-a re-invatat multe lucruri: mai ales ce sa nu fac. Sa nu cumva sa ma iau dupa altii. Sub nici o forma. Sa fac ce stiu si cum stiu, in ritmul meu.
Am mai stat la premiere si dupa aceea am pornit spre Timisoara pe un drum ocolit: Targu-Jiu, Baia de Arama, Herculane.
Frumos week-end. Mi-a placut foarte mult sa merg cu Elena pe coclauri. Mi-a placut singuratatea crestelor si senzatia de libertate pe care mi-a dat-o alergatul acolo. Mi-a placut sa concurez linistit. Mi-a placut sa fac o cursa foarte buna. Mi-a placut sa strang kilometrii pe munte si sa stau ore in sir acolo.
Vine Hercules. Polologhia din ultimele 2 blog-uri trebuie pusa acolo in practica. Daca reusesc sa ma detasez complet de concurs ca la MPC, tintesc sus de tot. Daca ma amestec insa in "mocirla" concursului, o dau iarasi in bara...
Am ajuns cu antrenamentul fizic la zi. Trebuie sa ma mai ajute insa si dovleacul de data asta...
Participanti: Elena, Alex
Locatie: Parang
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/
Dupa week-end-ul trecut in care m-am hotarat sa alerg de placere (starile astea la mine sunt recurente, alterneaza cu starile de incrancenare), pentru sfarsitul aceasta de saptamana am planuit o tura in Parang.
Elena are chef de o tura sus pe crestele muntilor. Nu am mai fost de mult la munte si in concordanta cu noua stare de spirit imi surade foarte mult ideea turei respective.
Sambata plecam cu noaptea in cap si ajungem in Bumbesti (pensiunea Europa) destul de devreme. Aici oamenii au ramas blocati cu ceva ani in urma: cartofi prajiti 1.5RON, orice ciorba 5RON, ceafa la gratar 6RON. Maaaama!!! Sa vina mancarea!!!
Din Bumbesti plecam catre Novaci si de aici urcam pe TransAlpina pana in saua Stefanu. Vremea e chitroasa. Cand iese soarele, cand suntem invaluiti in nori. Cand incepe sa ploua, cand da cu grindina.
Cu noi a mai venit si Miha - ea se da o tura cu MTB-ul pe TransAlpina, in timp ce Elena cu mine ne pregatim de tura de creasta.
Nu cunosc bine zona: am facut creasta de vreo 2-3 ori si portiuni din ea de multe ori, dar memoria mea e scurta. Si de scurta durata. Planul e sa mergem pana in saua de unde se coboara la lacul Calcescu. Si de acolo eu sa mai bag o bucla de alergare in timp ce Elena se retrage catre masina.
Elena e meticuloasa ca de obicei - daca era dupa mine plecam la maneca scurta. Iau cu mine mai mult de gura ei si manusile si geaca si un polar.
Inaintam repede - mult mai repede decat ar fi pariat cineva in conditiile date. Trebuie sa gafai ca sa tin ritmul Elenei. Trecem de Mohoru (asta e singurul varf pe care il stiu dupa nume) si continuam pe tapsanele innierbate.
Vremea cand se inchide si intram in ceata, cand mai apare cate o scurta fereastra. Per total e mohorat. Dupa ceva timp incepe sa ploua - la inceput incet, dupa aceea sub forma de aversa. Dracu' ma lua la maneca scurta...
In scurt timp imi ingheata mainile - noroc cu manusile pe care era sa nu le iau. Desi acuma mergem printr-o perdea de apa si intr-o ceata de s-o tai cu cutitul, tura are farmecul ei - ne place la amandoi. Ii propun Elenei de cateva ori sa ne intoracem - nu sunt convins ca ii bine sa fie uda fleasca la 3-4 grade. Nu vrea - are chef de mers.
Ajungem (dupa cateva reprize de grindina care a acoperit bolovanii facandu-i alunecosi) in saua respectiva. Se vede pe Elena ca i-a placut tura. Eu nu mai am de gand sa cobor la Calcescu - sunt cu papuceii de alergare si risc sa imi rup gatul pe bolovani. In schimb imi vine ideea tampita sa alerg pana pe Parangu Mare si inapoi si s-o prind pe Elena la intoarcere.
Vad ceva varf mare dupa saua aia si presupun ca ala o fi Parangu. Juma de ora si sunt inapoi. Cineva nu s-a uitat insa pe harta...
Tiii ce imi place sa alerg! Sunt de mult complet ud, apa cu tanspiratia imi siroie acuma pe fata. Trebuie sa fiu atent la fiecare pas sa nu alunec pe iarba acoperita cu grindina. Si, da, poti sa alergi si numai de placere, fara nici un scop. Acuma sunt fericit.
Inaintea varfului care banuiam ca e Parangu ma opresc imediat din alergat - pierd prea multa energie incercand sa alerg pe pantele astea abrupte. In schimb am dezvoltat in ultimul timp o simbioza perfecta cu betele: daca stii sa le folosesti la potential maxim, te ajuta imens.
Trec la "croset": bat-picior opus. La inceput trebuie sa te concentrezi la ritm. Dupa aceea devine mecanic. Ma imping cat pot de mult in bete - incerc sa transfer cat mai mult din solicitarea pe gambe in brate. Gambele trebuie sa ramana relaxate pentru mai tarziu... Imi place la nebunie noua mea "descoperire". Prefer betele metodei de mers cu mainile pe pulpe (care are ca scop exact acelasi lucru - sa descarce gambele si parte de efort sa fie transferata in brate, abdomen si muschii spatelui).
Ajung repede in varf. Doar ca asta nu e Parangu Mare. E o ceata de abia imi vad picioarele. Habar n-am unde e varful ala asa ca nu imi ramane decat sa alerg orbeste urmand marcajul. Alerg, crosetez, alerg iara. Cum panta e mai domoala sau e coborare - alerg cat imi permite gheata de pe jos. E superb!
Unu, doua, trei varfuri cu diferente de nivel mari intre ele. Imi dau seama ca am incurcat iara borcanele ca de obicei. Parangu Mare e muuuuuult mai departe decat imi imaginez eu. Intre timp Elena nu sta pe loc - o sa ajunga inapoi la masina si dupa o perioada o sa inceapa sa se ingrijoreze.
Mama ta de varf, unde esti?! A trecut deja mult timp de cand am plecat din sa - varful din fata trebuie sa fie Parangu. Intre timp a inceput sa ninga linistit cu fulgi mari. E asa frumos! Si alerg, alerg, alerg.
Poate m-am experimat gresit in blog-ul precedent - nu ma las de alergat dupa Hercules. Nu ma mai tenteaza maratoanele montane "clasice". Vreau sa alerg mai mult, mai bine. Vreau la ultra maratoane, la alte tipuri de provocari.
Pana atunci sunt pe o urcare abrupta in mijlocul unei ninsori, ud pana in gaura curului si dandu-i dement in sus. Ating si varful, ocolesc indicatorul in alergare si incep imediat sa cobor. Stiu ca sunt in criza de timp si ca ce eu consideram juma de ora se va transforma intr-o tura de vreo 4 ore.
Intoarcerea a fost destul de grea. De data asta betele nu m-au ajutat - m-au salvat. Atat pe coborarile alunecoase cat mai ales pe urcusurile abrupte.
Varfurile trec unul dupa altul si odata cu ele se scurge si energia mea. Sunt foarte obosit - alergatul si frigul de afara m-au stors. Stiu si ca sunt in intarziere si ca Elena se va ingrijora asa ca ma grabesc cat pot de tare.
Ultimele varfulete dintre Mohoru si Stefanu sunt agonizante - imi amintesc de 7500. Nu am mai fost de mult asa de terminat. Ciudat e ca exact asta imi face asa de multa placere.
In departare se vede masina. Ultimii metri si Elena iese afara sa ma intampine. A ajuns cu bine desi destul de inghetata.
O tura superba. N-am mai fost cu Elena de mult la trekking. N-am mai fost de mult sus pe creste. O tura unde am concluzionat ca pot face orice, dar nu e bine sa mergi singur pe munte - e cea mai mare tampenie pe care o poti face. E o idiotenie uriasa : daca alunecam o singura data pe iarba inghetata sau bolovanii sticlosi si doar imi scranteam glezna, acolo ramaneam. Punct. Nu tu semnal, nu tu echipament, nu tu mancare. De-acuma o sa alerg invariabil cu cineva.
Am vrut sa alerg 4-5 kilometrii si vreo ora maxim. Am strans peste 30km in peste 4 ore. Am ajuns efectiv epuizat la masina. Dar mi-a placut la nebunie.
La masina realizez ca mi-am naruit concursul de a doua zi. Apropo, venisem aici in Parang fiindca aici are loc a doua editie a maratonului Defileul Jiului. Sunt inscris la tura lunga de a doua zi. N-am cum sa fac fata; n-am cum sa ma recuperez la timp. Adica sigur termin maratonul - nici macar nu imi pun problema, dar nu vreau sa il termin ultimul.
Ajungem inapoi la pensiune si dupa cina adorm ca un bustean. A doua zi reusesc sa ma transfer la tura scurta. OK, macar nu o sa fie un chin.
A plouat torential toata noaptea, asa ca ma astept sa fie ceva noroaie pe traseu. N-am emotii deloc. Am zis ca voi concura de placere, asa voi face. Am mult prea putini kilometrii stransi pe MTB ca sa emit pretentii. Sunt terminat dupa alergatul de ieri, asa ca va fi o realizare sa termin cu bine tura.
Mananc bine, plec impreuna cu Elena la start si ma pregatesc de cel de-al doilea maraton de MTB din anul acesta. Startul va consta in 6km de tur al orasului Bumbesti, urmand ca abia dupa aceea sa se dea startul cronometrat.
Pe cei 6km horcai TBC-ist si abia imi gasesc aerul. O sa fie greu azi... Incerc sa ma incalzesc cat pot eu de bine: pedalat in frecventa, ceva ruperi de ritm.
Se da si startul cronometrat si lumea pleaca in tromba. De placere. Da? Nu cumva sa uiti asta. Nu cumva sa te incrancenezi. Fara planuri, fara ura, fara calcule.
Soarta are un mod a naibii de ciudat de a face misto... A fost unul dintre cele mai bune maratoane de MTB la care am concurat...
S-au dus toti la start. M-au depasit si fetele. Asta e. Bafta. Nu cumva sa ma enervez acuma. Pare ca am reusit destul de bine sa imi inoculez ideea asta. O salut pe Elena care a venit sa faca poze. Trec oamneii pe langa mine pe catarare. Nu te nerva...
Si mi-am vazut de treaba. De pedalat atent, de placere, cu un ochi la peisaj, cu altul la traseul namolit din fata.
Trec kilometrii pe o urcare usoara si sustinuta. De la start nu am mai gafait. Au trecut deja multi kilometrii de cand am depasit peste 90% din plutonul de la start. Fara nici cel mai mic efort. Oricum nu imi permit vreun efort din cauza oboselii de ieri.
Cred ca e undeva pe la km 9 sau 10 si stiu deja ca merg foarte bine. Un grup in fata. Nu cumva sa fugi dupa ei! Daca ii ajungi in ritmul tau bine, daca nu, asta e. A durat foarte mult pana i-am ajuns, dar i-am ajuns.
La concursul acesta am dat ceasul inapoi cu ani de zile. Am vorbit si glumit cu toata lumea care trecea de mine sau pe care ii depaseam.
Am vorbit mult cu un baiat din Galati, cu un tanar localnic si am suferit alaturi de colegul de club Martin. Am cantat, am fluierat, am vorbit singur cand nu era nimeni langa mine. A fost foarte fain.
Am si obosit pe noroaiele interminabile care pareau ca nu se mai termina. Din fericire aici e noroiul de munte care doar te murdareste, nu se si lipeste de tine. Am facut baita de nenumarate ori.
Am sesizat, la fel ca la alergare, schimbari fata de anii precedenti: acuma nu mai am explozia pe urcari - urc inca bine, dar nu ca in anii trecuti. In schimb am castigat mult in forta si tehnica. Ajung acuma concurentii pe plat sau catarari usoare. Si nu ma mai depaseste nimeni pe coborari - fie ele tehnice, fie de viteza.
Kilometrii trec destul de incet, dar cum sunt intr-un grup de patru ciclisti, vorbim mult intre noi si parca e mai usor.
Vin si pantele cu adevarat abrupte unde ar fi nevoie de foaia mica. Bicicleta nu ma asculta. Foaia mica cu pinioanele cele mari (de care am nevoie ca de aer aici) nu merg. Mi se blocheaza lantul. Am cedat acuma si am inceput sa injur. Am inventat noi injuraturi. Am dat neputincios cu piciorul in schimbator. Am strigat la el. Degeaba. Nu pot folosi foaria mica.
N-am ce face, trec pe foaia mijlocie si incep sa catar in picioare. N-ai zis ca nu te enervezi? Nu-i vina bicicletei ca n-ai reparat-o de anul trecut. Asa-i. Asta e. Ma antrenez la pedalatul in forta acuma. Las nervii deoparte. Cand nu mai pot pedala, imping la ea.
De placere. Nu te enerva. Ma depaseste tot grupul meu (ei aveau foaia mica). Asta e, nu-i bai, vezi-ti de treaba.
Sunt singurul care se opreste in punctul de alimentare. Beau izotonice, manc banana, umplu bidonul cu apa. Ce atata graba? E concurs? Plec destul de tarziu de acolo. Pazua mi-a prins bine. Reusesc sa urc aproape toata panta cu foaia de mijloc.
In spate il vad pe Cristi Ghilt. A mers foarte bine, nu are cum sa fie acolo decat daca s-a ratacit. Asa si e. Mergem o perioada impreuna.
Ultimul punct de alimentare. Cristi pleaca, ma opresc din nou: ciocolata imi face cu ochiul. A urmat o coborare de viteza in prima portiune si tehnica in cea de-a doua.
Habar n-am ce s-a intamplat peste iarna. Dar primavara m-am trezit ca stiu sa cobor. Ca nu mai sunt constipat pe portiunile abrupte, ca am tupeu, ca stiu sa controlez in timp real bicicleta, ca nu mai am sincope.
A fost o coborare foarte frumoasa la capatul careia era finish-ul.
Am terminat pe locul 10 la general si locul 4 la categorie. Cum pula mea sa termin pe 4?! De ce?! Pe 5, 10, 20 nu era bine?! De ce 4...
Defileul Jiului m-a re-invatat multe lucruri: mai ales ce sa nu fac. Sa nu cumva sa ma iau dupa altii. Sub nici o forma. Sa fac ce stiu si cum stiu, in ritmul meu.
Am mai stat la premiere si dupa aceea am pornit spre Timisoara pe un drum ocolit: Targu-Jiu, Baia de Arama, Herculane.
Frumos week-end. Mi-a placut foarte mult sa merg cu Elena pe coclauri. Mi-a placut singuratatea crestelor si senzatia de libertate pe care mi-a dat-o alergatul acolo. Mi-a placut sa concurez linistit. Mi-a placut sa fac o cursa foarte buna. Mi-a placut sa strang kilometrii pe munte si sa stau ore in sir acolo.
Vine Hercules. Polologhia din ultimele 2 blog-uri trebuie pusa acolo in practica. Daca reusesc sa ma detasez complet de concurs ca la MPC, tintesc sus de tot. Daca ma amestec insa in "mocirla" concursului, o dau iarasi in bara...
Am ajuns cu antrenamentul fizic la zi. Trebuie sa ma mai ajute insa si dovleacul de data asta...
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu