Data: 07.07.12-08.07.12
Participanti: Elena, Alex
Locatie: Moneasa
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/
Gata ! Acuma pedalez. In sfarsit!
Prin codul portocaliu de canicula, printre TIR-uri care trec razant pe langa tine, pe bitumul care se topeste sub roata ta am pedalat aproape toata saptamana.
Si efectiv mi-a facut placere fiecare tura. Am iesit cu nasu' , am iesit cu Calin, am iesit singur, dar am pedalat aproape in fiecare zi.
Ca un fel de strigat de frustrare ca pana acuma a "trebuit" sa alerg. Auuuu ca bine a fost la bicicleta.
In week-end o sa mergem la Moneasa unde se va organiza in premiera un maraton de MTB. Cunosc bine zona de pe vremea liceului cand mergeam acolo cu Dorel.
Nostalgii...acolo am urcat pentru prima data in viata mea cu o MTB pe un drum in panta. Mi-a dat Dorel o bicicleta si acolo am infruntat prima panta cu bicicleta...
Pe langa placere, e si necesitate in turele de sosea. Moneasa nu are chiar munti. Acolo o sa ma astepte ceva ce imi displace: un concurs de "fuga". Asa ca trebuie sa strang kilometrii pe plat.
Vineri seara campam pe o vale langa Moneasa impreuna cu Elena si Calin.
Sambata am emotii. Bine ii. Sa simti ca traiesti iara.
Start.
A fost dur. De la inceput pana la sfarsit. Catararile au fost cumplite: o panta care ajungea probabil la maxim 10% pe forestiere largi si fara nimic tehnic. Aici se "fuge". Si la asta nu sunt bun.
Asta e pentru aia cu gambe groase, obisnuiti sa traga si la plat. Mie imi trebuie ceva cat mai tehnic si o panta cat mai mare. Aici sunt pe placa mare pe buna bucata din catarare.
Si am tras! Cum n-am mai tras de mult. A mers totul cum a trebuit, dar aici m-am intrebuintat serios dupa mult timp de lancezeala si plictis.
Am rasuflat usurat cand au venit portiunile de push bike si pantele din padure. Aici avantajul era de partea mea.
Din pacate coborarile nu m-au avantajat prea mult: Aceleasi forestiere pe care puteai sa adormi la 60 de km pe ora.
Am tras la fel de tare si pe a doua urcare si iarasi, dupa mult timp, am simtit ca ma intrebuintez serios. Ca aici nu ma mai joc ca la alergat.
Mare parte din concurs am mers impreuna cu Eghi si asta ne-a ajutat pe amandoi.
A fost tare fain din pasul care facea legaura cu drumul spre Vascau: de-acolo a urmat o succesiune tehnica si abrupta. Odata nu m-am aplecat suficient pe furca si roata din fata s-a ridicat in aer si am picat pe spate. Asa de abrupt era acolo.
Acolo era panta. Era foaia mica si pinionul mare. Si gambele urland. Si respiratia taiata. Si o indarjire cumplita sa nu te dai jos pana in varful dambei. Sa mai dai o pedala cand fiecare fibra urla sa te opresti.
Traiesc din nou.
A fost si o coborare mai de Doamne ajuta - un fagas pe care era indicat sa nu pici. Mana nu mi-a creat nici un fel de probleme de-a lungul concursului.
Si in timp ce urcam cu nasul lipit de cauciucul rotii din fata, cu tamplele explodandu-mi de la efort ma gandeam: "Bai, mai bine imi mai rup odata mana la MTB, decat sa ma mai duc fortat la un maraton de alergat.."
Bicicleta a tinut cu mine, mana a tinut cu mine. Totul a fost perfect. Am tras pe cei doar 51 de km cum n-am mai tras de mult timp.
Si cand am trecut linia aia de sosire am avut sentimentul acela de satisfactie pe care nu l-am mai incercat de ceva vreme.
Maratonul a fost foarte bine organizat. Ca mie nu mi-a placut traseul e doar o optiune personala. Dar era foarte bine marcat - cumva altfel decat la alte maratoane. Cumva similar cu ce am, vazut pe-afara. Probabil fiindca se ocupase de asta Corrado...
Numai de bine despre organizare si sunt sigur ca a aparut cu aceasta coazie un nou eveniment in calendar.
Vorbeam cu Elena si am ajuns la concluzia ca va trebui sa ne "specializam". Nu o sa mai fie timp de alergat si MTB. Si Ana. Iar specializare se va concretiza spre bicicleta...
Fain o fost! Si mai am inca pofta. Asa ca o sa bag la cursiera peste saptamana pana imi iese pe nas.
Participanti: Elena, Alex
Locatie: Moneasa
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/
Gata ! Acuma pedalez. In sfarsit!
Prin codul portocaliu de canicula, printre TIR-uri care trec razant pe langa tine, pe bitumul care se topeste sub roata ta am pedalat aproape toata saptamana.
Si efectiv mi-a facut placere fiecare tura. Am iesit cu nasu' , am iesit cu Calin, am iesit singur, dar am pedalat aproape in fiecare zi.
Ca un fel de strigat de frustrare ca pana acuma a "trebuit" sa alerg. Auuuu ca bine a fost la bicicleta.
In week-end o sa mergem la Moneasa unde se va organiza in premiera un maraton de MTB. Cunosc bine zona de pe vremea liceului cand mergeam acolo cu Dorel.
Nostalgii...acolo am urcat pentru prima data in viata mea cu o MTB pe un drum in panta. Mi-a dat Dorel o bicicleta si acolo am infruntat prima panta cu bicicleta...
Pe langa placere, e si necesitate in turele de sosea. Moneasa nu are chiar munti. Acolo o sa ma astepte ceva ce imi displace: un concurs de "fuga". Asa ca trebuie sa strang kilometrii pe plat.
Vineri seara campam pe o vale langa Moneasa impreuna cu Elena si Calin.
Sambata am emotii. Bine ii. Sa simti ca traiesti iara.
Start.
A fost dur. De la inceput pana la sfarsit. Catararile au fost cumplite: o panta care ajungea probabil la maxim 10% pe forestiere largi si fara nimic tehnic. Aici se "fuge". Si la asta nu sunt bun.
Asta e pentru aia cu gambe groase, obisnuiti sa traga si la plat. Mie imi trebuie ceva cat mai tehnic si o panta cat mai mare. Aici sunt pe placa mare pe buna bucata din catarare.
Si am tras! Cum n-am mai tras de mult. A mers totul cum a trebuit, dar aici m-am intrebuintat serios dupa mult timp de lancezeala si plictis.
Am rasuflat usurat cand au venit portiunile de push bike si pantele din padure. Aici avantajul era de partea mea.
Din pacate coborarile nu m-au avantajat prea mult: Aceleasi forestiere pe care puteai sa adormi la 60 de km pe ora.
Am tras la fel de tare si pe a doua urcare si iarasi, dupa mult timp, am simtit ca ma intrebuintez serios. Ca aici nu ma mai joc ca la alergat.
Mare parte din concurs am mers impreuna cu Eghi si asta ne-a ajutat pe amandoi.
A fost tare fain din pasul care facea legaura cu drumul spre Vascau: de-acolo a urmat o succesiune tehnica si abrupta. Odata nu m-am aplecat suficient pe furca si roata din fata s-a ridicat in aer si am picat pe spate. Asa de abrupt era acolo.
Acolo era panta. Era foaia mica si pinionul mare. Si gambele urland. Si respiratia taiata. Si o indarjire cumplita sa nu te dai jos pana in varful dambei. Sa mai dai o pedala cand fiecare fibra urla sa te opresti.
Traiesc din nou.
A fost si o coborare mai de Doamne ajuta - un fagas pe care era indicat sa nu pici. Mana nu mi-a creat nici un fel de probleme de-a lungul concursului.
Si in timp ce urcam cu nasul lipit de cauciucul rotii din fata, cu tamplele explodandu-mi de la efort ma gandeam: "Bai, mai bine imi mai rup odata mana la MTB, decat sa ma mai duc fortat la un maraton de alergat.."
Bicicleta a tinut cu mine, mana a tinut cu mine. Totul a fost perfect. Am tras pe cei doar 51 de km cum n-am mai tras de mult timp.
Si cand am trecut linia aia de sosire am avut sentimentul acela de satisfactie pe care nu l-am mai incercat de ceva vreme.
Maratonul a fost foarte bine organizat. Ca mie nu mi-a placut traseul e doar o optiune personala. Dar era foarte bine marcat - cumva altfel decat la alte maratoane. Cumva similar cu ce am, vazut pe-afara. Probabil fiindca se ocupase de asta Corrado...
Numai de bine despre organizare si sunt sigur ca a aparut cu aceasta coazie un nou eveniment in calendar.
Vorbeam cu Elena si am ajuns la concluzia ca va trebui sa ne "specializam". Nu o sa mai fie timp de alergat si MTB. Si Ana. Iar specializare se va concretiza spre bicicleta...
Fain o fost! Si mai am inca pofta. Asa ca o sa bag la cursiera peste saptamana pana imi iese pe nas.
Postări
3 comentarii:
Frumos nume ;)
Sanatate la toti 3 !
Corrado asta ii un italiat care isi duce viacul prin Arad cumva?
yep.
Trimiteți un comentariu