Data: 05.10.12-06.10.12
Participanti: Ana, Elena, Alex
Locatie: Zarnesti
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/
MPC... Normal povestea era deja spusa inainte de cursa propriu-zisa (http://www.hoinarii.blogspot.de/2012/09/mpc-2012.html) , dar realitatea a fost cu totul alta.
MPC 2012 a fost aproape mistic. MPC-ul in sine este un concurs aparte, un eveniment de care ma leaga amintiri deosebite. Si an de an MPC-ul pentru mine a venit cu surprize.
Avea sa nu fie cursa "mainstream" pe care am preconizat-o. MPC 2012 a insemnat enorm pentru mine. Nu neaparat din prisma rezultatului (excelent) pe care l-am obtinut.
A fost intr-adevar un "back to the roots". S-a asemanat destul de mult cu cursa din 2011: odata dat startul s-a ridicat un val si a fost doar bucurie si placere pura.
MPC 2012 mi-a amintit ca fac ceea ce fac de placere si nu fiindca trebuie. E alegerea si bucuria mea sa alerg prin munti atunci cand o fac - nu o obligatie si o datorie. Si trebuie sa ma bucur de fiecare moment.
MPC 2012 m-a re-invatat sa zambesc. Sa zambesc multimii de suporteri care m-au incurajat de-a lungul intregii curse. Sa zambesc fotografiilor pasionati. Sa zambesc turistilor de pe marginea drumului pe care 7 editii de MPC i-au modelat si care acuma ii incurajau sincer pe toti alergatorii.
Sa zambesc si sa multumesc voluntarilor din fiecare punct de control, sa schimb cate o vorba cu oamenii de pe margine care ma incurajau : "Hai Alex!", "Hai Suca!".
MPC 2012 m-a reinvatat inainte de toate sa nu mai urasc. M-a reinvatat ca aici nu e un razboi. Ca ceilalti 500 de participanti nu sunt dusmanii mei. Nu sunt niste inamici pe care trebuie sa-i elimin. Ei sunt prietenii mei alaturi de care alerg si ma bucur. Si acesta e cel mai mare castig cu care am ramas dupa acest MPC.
MPC mi-a reamintit ca muntele e frumos, ca nu e numai o pista de alergare. M-a re-invatat sa ma bucur ca am sansa sa alerg aici in Piatra alaturi de prietenii mei.
MPC 2012 mi-a reamintit ca asta e doar o cursa si pentru asta nu trebuie sa sacrifici timpul petrecut alaturi de cei dragi.
MPC 2012 mi-a amintit ca exista multe alte lucruri frumoase in viata: fetele mele, jocurile, berea, trabucurile, scarpinatul la coaie... Nu se rezuma totul la alergat.
MPC 2012 mi-a readus linistea|.
Pentru toate astea, un sincer multumesc MPC 2012.
......................
N-a plouat. Dar eram deja injectat cu atitudinea de mai sus. De ce sa ploua, de fapt?! Cei buni o sa mearga la fel de bine, ceilalti o sa se chinuie. De ce m-as bucura ca ei se chinuie? Poate e mai bine ca n-a plouat, de fapt.
Am stat la, simplu, cea mai faina cazare la care am stat vreodata (si asta nu include doar Romania). Nu va pot zice care e aceasta, ca vrem sa mai prindem locuri si anul viitor.
Am fost o gasca mare: Alin, Gianina, Valean, Vali, Zsolt, Remus.
Pentru MPC nu m-am antrenat deloc. Exact. Ultimul meu long run a fost RTR-ul din 26 iunie. Si acela n-a fost nici long, nici run.
De atunci am mai fost de 2 ori la Padurea Verde si inca de cateva ori in Parcul Botanic.Mi-a disparut orice chef de a alerga pe betoane si de a ma invartii in cerc la stadion. Nu mai inteleg de ce ar face cineva asa ceva. Te instrainezi de cei de langa tine, totul se rezuma la minute pe km, discutiile sunt centrate doar in jurul kilometrilor alergati. Eu nu mai vreau asta...
Am mai alergat doar cand am avut chef si asta nu a fost prea des.
MPC 2012 m-a reinvatat respectul. Sunt o multime de concurenti care au muncit si s-au pregatit pentru cursa aceasta. Care s-au antrenat cu pasiune. Numai ca ma cheama Alex nu inseamna ca sunt mai bun decat ei. Numai fiindca inca n-am auzit eu de ei nu inseamna ca sunt slabi si ca eu ii intrec.
Si nu se rezuma totul la a-i intrece pe x sau y. Indianul are dreptate.
Sunt constient ca sunt cel mai slab pregatit din ultimele editii.
Si acuma ce sa fac?! O cursa de care sa nu ma bucur? O frustrare uriasa la final? Un interminabil sir de lamentari si scuze? O vesnica amenintare: "La anul o sa fie mai bine!" O toamna si iarna in care singura activitate sa fie alergatul pe banda si singurul subiect de discutie timpii scosi?! Am obosit...
Maine o sa alerg cursa asa cum ar alerga-o Indianul. Nu o sa ma pun in cur atunci cand mi se pare ca ii frumos peisajul, ca nu imi permit chiar sa imi bat joc. Dar asta o sa fie singura diferenta.
MPC 2012 a fost un sir interminabil de premiere.
Pentru prima data la un start nu am avut nici un fel de emotie. Nimic. Nu era gol, era doar liniste. Nu plec la razboi, plec la o alergare alaturi de cateva sute de prieteni.
Nu mai era rasul fals si stramb dinaintea fiecarei cursei. Nu a trebuit sa ma mai cac de trei ori din cauza stresului. Nu mai aveam arsura aia in stomac.
Start!
MPC 2012 e primul blog care descrie de doua ori acelasi eveniment. Pentru ca a fost esential diferit fata de cum preconizam sa fie.
Pana la Fantana lui Botorog se alearga. Fiecare in ritmul lui - eu sunt undeva in mijlocul plutonului. Nu mai e inversunarea aia: "Las' ca vine urcarea si ii depasesc eu! Las ca se taie! Vad ei!"
A disparut rautatea. Alerg cum pot. Daca termin pe locul 300 sau pe 500, asta e.
MPC a fost primul concurs, fie ca a fost vorba de alergat sau bicicleta, la care nu am mai iesit din zona de confort. Nici macar odata. De ce sa ma chinui? Indianul ar fi fost mandru de mine. Are vreun sens sa imi vars matele aici?
A venit urcarea, am simtit ca mi-e un pic greu asa ca nici macar n-am mai incercat sa alerg. Am trecut la mers.
Si dupa aia, iar la alegat. Si iar la mers. Am inceput sa depasesc concurenti si incet-incet sa intalnesc si eu cunoscuti.
La MPC 2012 n-am avut o strategie. N-am avut un plan. N-am avut iepuri.
M-am oprit in fiecare punct de alimentare. Am baut, am mancat. La MPC nu am mai fost "caine". Nu am mai vanat concurenti.
Mi-a placut enorm urcarea spre Funduri. Mi-a placut infinit mai mult coborarea de pe Valea Urzicii. Am chiuit de bucurie. Am zburat de placere acolo.
Prin zona Marelui Grohotis am realizat ca ma facut o cursa perfecta. Oricat de Flower Power alerg, inca sunt totusi ancorat in realitate: in spate se afla deja unii Greuceni pe care nu ii vedeam nici cand nu faceam altceva decat sa alerg zilnic.
Sunt constient de asta. Stiu ca am mers incredibil pana aici.
La MPC 2012 a lipsit complet teroarea. Nu m-am speriat ca ma pot taia. Nu m-a speriat gandul ca ultima mea cursa de plus 30km a fost Hercules. Daca e sa fiu ajuns si depasit, asta e. Respect pentru ceilalti concurenti. Eu sunt multumit cum am mers pana acuma.
MPC 2012 a fost primul concurs la care nu m-am uitat niciodata in spate. Nu m-a interesat ce e acolo. Am privit doar inainte!
Coborarea spre Spirlea o fac in spatele lui Istvan. La MPC 2012 nu m-am "agatat" de nimeni: daca ajungeam pe cineva si cel din fata avea alt ritm decat al meu, asta e. E mai bun, mai rapid, cinste lui. Depaseam doar daca trebuia sa imi incetinesc eu ritmul.
La MPC 2012 nu am accelerat niciodata ca sa depasesc.
La Spirlea ma asteapta fetele mele. Mai important decat orice loc in clasament, decat orice timp scos.
MPC 2012 a fost prima editie la care nu am cedat pe coborarea de la Spilrea si mai ales pe forestierul pana la punctul de alimentare. Ba chiar mi-a placut.
Editia asta nu am intrebat niciodata pe ce loc sunt sau cine e in fata - sincer, nu m-a interesat.
A urmat Diana. De Diana nu mi-a fost frica niciodata. Tot timpul am urcat-o bine. Acuma am urcat-o perfect. Fara sa ies din zona de confort.
Ca o paranteza, ca sa nu ziceti ca totul e cam la limita imposibilului si a irealului: repet, din iunie eu nu am mai alerg pe plat. Mi se pare infect si fara sens. Dar doar in saptamana din Dachstein (plus concursul Maros) am strans 12500m (adica 12.5km) diferenta de nivel ascensionala. In 7 zile. Mi-am spulberat recordul de pe Tarcu cu 15 minute. Si am ajuns sa urc cu 1200m pe ora.
Asa ca Diana nu numai ca imi place - ma odihnesc pe ea. Nu m-a interesat cati am depasit aici. Am avut un sincer regret ca s-a terminat urcarea. Mi-ar fi placut sa continuie asa la infinit.
Urmeaza 9km perfect alergabili pana la finish. Eu sunt foarte slab aici. Acuma ce sa fac? Sa ma vait? Sa ma deprim? Sau sa ma indarjesc? Sa fug ca un animal haituit?
Nici una, nici alta: n-am schimbat nimic. Am continuat in ritmul care imi facea placere. Daca e sa fiu ajuns de cei pe care i-am depasit, din nou, cinste lor.
Am depasit si pe portiunea aceasta.
MPC 2012 a fost prima editie unde nu mi-a fost greu de la Chilii pana la finish. Prima data cand nu am sprintat. De ce sa sprintez? Ca sa scot cateva secunde in plus? De ce?
Nu am accelerat cand am intrat in Zarnesti. Nu am schimbat ritmul cand am vazut poarta de finish.
MPC 2012 a fost prima editie cand am regretat ca se termina cursa. Indianul ar fi fost mandru: da, efectiv regretam ca se termina cursa. Nu fiindca as fii mai ajuns inca x oameni daca continua. Ci pentru ca mi-a placut enorm sa urc spre Funduri, sa cobor pe grohotis, sa catar Diana. Si chiar imi pare rau ca s-a terminat.
Am terminat in 4.50. Cel mai bun timp al meu de la vreo editie MPC. In anul in care am renuntat sa ma mai antrenez la alergat.
Daca puteam mai bine? Puteam mult mai bine. In Plaiul Foii abia ma incalzisem - fara urma de modestie. De acolo as fii putut accelera fara temerea ca ma tai pana la final. Cu siguranta Diana o puteam urca mult mai repede. Si sigur aveam resurse sa accelerez pe ultimii 3km.
Dar de ce?
Pentru a mia oara, multumesc MPC si numai fiindca mi-a trecut intrebarea asta prin cap.
Ce a fost cel mai frumos? Tot. Inclusiv si in special ziua care a urmat si in care am facut o tura cu fetele mele, cu Andrea si familia Zsolt.
Am urcat la cabana Curmatura pe la Fantana lui Botorog. Sus am stat toti si am baut o bere. E foarte frumos acolo.
A fost un alt fel de "back to roots": traseul acesta a fost prima mea tura din Piatra Craiului impreuna cu parintii mei acuma 25 de ani. O tin minte de parca ar fi fost ieri. Tin minte locuri, copacul sub care am stat cu tata sa ne aparam de ploaie, cum mergeam descult prin padure. A fost placut sa le aduc pe Elena si Ana prin locurile acestea.
Am facut acelasi traseu ca acuma 25 de ani - am coborat prin Prapastille Zarnestilor si ne-am intors la masina. O zi superba.
Si acuma "the dark side":
- nu reuseam sa biruiesc fara 3 Activatoare care mi-au distrus inima si inca le mai resimt si dupa 2 zile dupa cursa.
- am consumat 6 plicuri de gel si un tub - maximul ingerat vreodata. Stomacul mi-e vraiste inca.
- fara MP3 (pe care nu l-am mai folosit de la....MPC 2011 :) ) as fii clacat.
- bai, eu chiar sunt bun! Fara antrenament specific am scos cel mai bun timp al meu. Chiar sunt bun! La final intrebarea omniprezenta era: "Ce ti-ai bagat ma in vene?!". Nu, sunt doar bun pe catarari...
MPC 2012 a fost primul maraton dupa care nu am avut febra musculara. Pot sa urc scarile normal, ajung chiar si pana la buda si deja ma gandesc la urmatoarea tura.
Daca o sa mai alerg? Prin munti cu siguranta! Daca mai merg la concursuri de alergat? Cu siguranta. Dar doar cand si daca am chef...
Iar acuma am un chef nebun de pedalat!!!
Felicitari Luci tie si echipei pentru intreaga serie Carpathian Man care ia sfarsit aici. Chiar daca MPC a devenit din ce in ce mai impersonal, este in continuare organizat exemplar si este magnetul care atrage an de an tot mai multi oameni catre sport si catre munte.
Gandul meu zboara spre 3 Munti si urmatorul UTF in viitor si spre o tura tomnatica cu fetele mele acuma in week-end.
Participanti: Ana, Elena, Alex
Locatie: Zarnesti
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/
MPC... Normal povestea era deja spusa inainte de cursa propriu-zisa (http://www.hoinarii.blogspot.de/2012/09/mpc-2012.html) , dar realitatea a fost cu totul alta.
MPC 2012 a fost aproape mistic. MPC-ul in sine este un concurs aparte, un eveniment de care ma leaga amintiri deosebite. Si an de an MPC-ul pentru mine a venit cu surprize.
Avea sa nu fie cursa "mainstream" pe care am preconizat-o. MPC 2012 a insemnat enorm pentru mine. Nu neaparat din prisma rezultatului (excelent) pe care l-am obtinut.
A fost intr-adevar un "back to the roots". S-a asemanat destul de mult cu cursa din 2011: odata dat startul s-a ridicat un val si a fost doar bucurie si placere pura.
MPC 2012 mi-a amintit ca fac ceea ce fac de placere si nu fiindca trebuie. E alegerea si bucuria mea sa alerg prin munti atunci cand o fac - nu o obligatie si o datorie. Si trebuie sa ma bucur de fiecare moment.
MPC 2012 m-a re-invatat sa zambesc. Sa zambesc multimii de suporteri care m-au incurajat de-a lungul intregii curse. Sa zambesc fotografiilor pasionati. Sa zambesc turistilor de pe marginea drumului pe care 7 editii de MPC i-au modelat si care acuma ii incurajau sincer pe toti alergatorii.
Sa zambesc si sa multumesc voluntarilor din fiecare punct de control, sa schimb cate o vorba cu oamenii de pe margine care ma incurajau : "Hai Alex!", "Hai Suca!".
MPC 2012 m-a reinvatat inainte de toate sa nu mai urasc. M-a reinvatat ca aici nu e un razboi. Ca ceilalti 500 de participanti nu sunt dusmanii mei. Nu sunt niste inamici pe care trebuie sa-i elimin. Ei sunt prietenii mei alaturi de care alerg si ma bucur. Si acesta e cel mai mare castig cu care am ramas dupa acest MPC.
MPC mi-a reamintit ca muntele e frumos, ca nu e numai o pista de alergare. M-a re-invatat sa ma bucur ca am sansa sa alerg aici in Piatra alaturi de prietenii mei.
MPC 2012 mi-a reamintit ca asta e doar o cursa si pentru asta nu trebuie sa sacrifici timpul petrecut alaturi de cei dragi.
MPC 2012 mi-a amintit ca exista multe alte lucruri frumoase in viata: fetele mele, jocurile, berea, trabucurile, scarpinatul la coaie... Nu se rezuma totul la alergat.
MPC 2012 mi-a readus linistea|.
Pentru toate astea, un sincer multumesc MPC 2012.
......................
N-a plouat. Dar eram deja injectat cu atitudinea de mai sus. De ce sa ploua, de fapt?! Cei buni o sa mearga la fel de bine, ceilalti o sa se chinuie. De ce m-as bucura ca ei se chinuie? Poate e mai bine ca n-a plouat, de fapt.
Am stat la, simplu, cea mai faina cazare la care am stat vreodata (si asta nu include doar Romania). Nu va pot zice care e aceasta, ca vrem sa mai prindem locuri si anul viitor.
Am fost o gasca mare: Alin, Gianina, Valean, Vali, Zsolt, Remus.
Pentru MPC nu m-am antrenat deloc. Exact. Ultimul meu long run a fost RTR-ul din 26 iunie. Si acela n-a fost nici long, nici run.
De atunci am mai fost de 2 ori la Padurea Verde si inca de cateva ori in Parcul Botanic.Mi-a disparut orice chef de a alerga pe betoane si de a ma invartii in cerc la stadion. Nu mai inteleg de ce ar face cineva asa ceva. Te instrainezi de cei de langa tine, totul se rezuma la minute pe km, discutiile sunt centrate doar in jurul kilometrilor alergati. Eu nu mai vreau asta...
Am mai alergat doar cand am avut chef si asta nu a fost prea des.
MPC 2012 m-a reinvatat respectul. Sunt o multime de concurenti care au muncit si s-au pregatit pentru cursa aceasta. Care s-au antrenat cu pasiune. Numai ca ma cheama Alex nu inseamna ca sunt mai bun decat ei. Numai fiindca inca n-am auzit eu de ei nu inseamna ca sunt slabi si ca eu ii intrec.
Si nu se rezuma totul la a-i intrece pe x sau y. Indianul are dreptate.
Sunt constient ca sunt cel mai slab pregatit din ultimele editii.
Si acuma ce sa fac?! O cursa de care sa nu ma bucur? O frustrare uriasa la final? Un interminabil sir de lamentari si scuze? O vesnica amenintare: "La anul o sa fie mai bine!" O toamna si iarna in care singura activitate sa fie alergatul pe banda si singurul subiect de discutie timpii scosi?! Am obosit...
Maine o sa alerg cursa asa cum ar alerga-o Indianul. Nu o sa ma pun in cur atunci cand mi se pare ca ii frumos peisajul, ca nu imi permit chiar sa imi bat joc. Dar asta o sa fie singura diferenta.
MPC 2012 a fost un sir interminabil de premiere.
Pentru prima data la un start nu am avut nici un fel de emotie. Nimic. Nu era gol, era doar liniste. Nu plec la razboi, plec la o alergare alaturi de cateva sute de prieteni.
Nu mai era rasul fals si stramb dinaintea fiecarei cursei. Nu a trebuit sa ma mai cac de trei ori din cauza stresului. Nu mai aveam arsura aia in stomac.
Start!
MPC 2012 e primul blog care descrie de doua ori acelasi eveniment. Pentru ca a fost esential diferit fata de cum preconizam sa fie.
Pana la Fantana lui Botorog se alearga. Fiecare in ritmul lui - eu sunt undeva in mijlocul plutonului. Nu mai e inversunarea aia: "Las' ca vine urcarea si ii depasesc eu! Las ca se taie! Vad ei!"
A disparut rautatea. Alerg cum pot. Daca termin pe locul 300 sau pe 500, asta e.
MPC a fost primul concurs, fie ca a fost vorba de alergat sau bicicleta, la care nu am mai iesit din zona de confort. Nici macar odata. De ce sa ma chinui? Indianul ar fi fost mandru de mine. Are vreun sens sa imi vars matele aici?
A venit urcarea, am simtit ca mi-e un pic greu asa ca nici macar n-am mai incercat sa alerg. Am trecut la mers.
Si dupa aia, iar la alegat. Si iar la mers. Am inceput sa depasesc concurenti si incet-incet sa intalnesc si eu cunoscuti.
La MPC 2012 n-am avut o strategie. N-am avut un plan. N-am avut iepuri.
M-am oprit in fiecare punct de alimentare. Am baut, am mancat. La MPC nu am mai fost "caine". Nu am mai vanat concurenti.
Mi-a placut enorm urcarea spre Funduri. Mi-a placut infinit mai mult coborarea de pe Valea Urzicii. Am chiuit de bucurie. Am zburat de placere acolo.
Prin zona Marelui Grohotis am realizat ca ma facut o cursa perfecta. Oricat de Flower Power alerg, inca sunt totusi ancorat in realitate: in spate se afla deja unii Greuceni pe care nu ii vedeam nici cand nu faceam altceva decat sa alerg zilnic.
Sunt constient de asta. Stiu ca am mers incredibil pana aici.
La MPC 2012 a lipsit complet teroarea. Nu m-am speriat ca ma pot taia. Nu m-a speriat gandul ca ultima mea cursa de plus 30km a fost Hercules. Daca e sa fiu ajuns si depasit, asta e. Respect pentru ceilalti concurenti. Eu sunt multumit cum am mers pana acuma.
MPC 2012 a fost primul concurs la care nu m-am uitat niciodata in spate. Nu m-a interesat ce e acolo. Am privit doar inainte!
Coborarea spre Spirlea o fac in spatele lui Istvan. La MPC 2012 nu m-am "agatat" de nimeni: daca ajungeam pe cineva si cel din fata avea alt ritm decat al meu, asta e. E mai bun, mai rapid, cinste lui. Depaseam doar daca trebuia sa imi incetinesc eu ritmul.
La MPC 2012 nu am accelerat niciodata ca sa depasesc.
La Spirlea ma asteapta fetele mele. Mai important decat orice loc in clasament, decat orice timp scos.
MPC 2012 a fost prima editie la care nu am cedat pe coborarea de la Spilrea si mai ales pe forestierul pana la punctul de alimentare. Ba chiar mi-a placut.
Editia asta nu am intrebat niciodata pe ce loc sunt sau cine e in fata - sincer, nu m-a interesat.
A urmat Diana. De Diana nu mi-a fost frica niciodata. Tot timpul am urcat-o bine. Acuma am urcat-o perfect. Fara sa ies din zona de confort.
Ca o paranteza, ca sa nu ziceti ca totul e cam la limita imposibilului si a irealului: repet, din iunie eu nu am mai alerg pe plat. Mi se pare infect si fara sens. Dar doar in saptamana din Dachstein (plus concursul Maros) am strans 12500m (adica 12.5km) diferenta de nivel ascensionala. In 7 zile. Mi-am spulberat recordul de pe Tarcu cu 15 minute. Si am ajuns sa urc cu 1200m pe ora.
Asa ca Diana nu numai ca imi place - ma odihnesc pe ea. Nu m-a interesat cati am depasit aici. Am avut un sincer regret ca s-a terminat urcarea. Mi-ar fi placut sa continuie asa la infinit.
Urmeaza 9km perfect alergabili pana la finish. Eu sunt foarte slab aici. Acuma ce sa fac? Sa ma vait? Sa ma deprim? Sau sa ma indarjesc? Sa fug ca un animal haituit?
Nici una, nici alta: n-am schimbat nimic. Am continuat in ritmul care imi facea placere. Daca e sa fiu ajuns de cei pe care i-am depasit, din nou, cinste lor.
Am depasit si pe portiunea aceasta.
MPC 2012 a fost prima editie unde nu mi-a fost greu de la Chilii pana la finish. Prima data cand nu am sprintat. De ce sa sprintez? Ca sa scot cateva secunde in plus? De ce?
Nu am accelerat cand am intrat in Zarnesti. Nu am schimbat ritmul cand am vazut poarta de finish.
MPC 2012 a fost prima editie cand am regretat ca se termina cursa. Indianul ar fi fost mandru: da, efectiv regretam ca se termina cursa. Nu fiindca as fii mai ajuns inca x oameni daca continua. Ci pentru ca mi-a placut enorm sa urc spre Funduri, sa cobor pe grohotis, sa catar Diana. Si chiar imi pare rau ca s-a terminat.
Am terminat in 4.50. Cel mai bun timp al meu de la vreo editie MPC. In anul in care am renuntat sa ma mai antrenez la alergat.
Daca puteam mai bine? Puteam mult mai bine. In Plaiul Foii abia ma incalzisem - fara urma de modestie. De acolo as fii putut accelera fara temerea ca ma tai pana la final. Cu siguranta Diana o puteam urca mult mai repede. Si sigur aveam resurse sa accelerez pe ultimii 3km.
Dar de ce?
Pentru a mia oara, multumesc MPC si numai fiindca mi-a trecut intrebarea asta prin cap.
Ce a fost cel mai frumos? Tot. Inclusiv si in special ziua care a urmat si in care am facut o tura cu fetele mele, cu Andrea si familia Zsolt.
Am urcat la cabana Curmatura pe la Fantana lui Botorog. Sus am stat toti si am baut o bere. E foarte frumos acolo.
A fost un alt fel de "back to roots": traseul acesta a fost prima mea tura din Piatra Craiului impreuna cu parintii mei acuma 25 de ani. O tin minte de parca ar fi fost ieri. Tin minte locuri, copacul sub care am stat cu tata sa ne aparam de ploaie, cum mergeam descult prin padure. A fost placut sa le aduc pe Elena si Ana prin locurile acestea.
Am facut acelasi traseu ca acuma 25 de ani - am coborat prin Prapastille Zarnestilor si ne-am intors la masina. O zi superba.
Si acuma "the dark side":
- nu reuseam sa biruiesc fara 3 Activatoare care mi-au distrus inima si inca le mai resimt si dupa 2 zile dupa cursa.
- am consumat 6 plicuri de gel si un tub - maximul ingerat vreodata. Stomacul mi-e vraiste inca.
- fara MP3 (pe care nu l-am mai folosit de la....MPC 2011 :) ) as fii clacat.
- bai, eu chiar sunt bun! Fara antrenament specific am scos cel mai bun timp al meu. Chiar sunt bun! La final intrebarea omniprezenta era: "Ce ti-ai bagat ma in vene?!". Nu, sunt doar bun pe catarari...
MPC 2012 a fost primul maraton dupa care nu am avut febra musculara. Pot sa urc scarile normal, ajung chiar si pana la buda si deja ma gandesc la urmatoarea tura.
Daca o sa mai alerg? Prin munti cu siguranta! Daca mai merg la concursuri de alergat? Cu siguranta. Dar doar cand si daca am chef...
Iar acuma am un chef nebun de pedalat!!!
Felicitari Luci tie si echipei pentru intreaga serie Carpathian Man care ia sfarsit aici. Chiar daca MPC a devenit din ce in ce mai impersonal, este in continuare organizat exemplar si este magnetul care atrage an de an tot mai multi oameni catre sport si catre munte.
Gandul meu zboara spre 3 Munti si urmatorul UTF in viitor si spre o tura tomnatica cu fetele mele acuma in week-end.
Postări
4 comentarii:
Felicitari mai Suca, sunt mandru de tine;) Te astept in Brasov:)
Am citit postarea cuvant cu cuvant, de mult nu am mai citit vre-o postare intreaga, de fel ma uit printre randuri... M-am saturat deja sa citesc si sa scriu despre timpi, pozitii, clasamente, cine pe cine a intrecut sau nu a intrecut...
Mersi ca mi-ai inseninat dimineata:)
Felicitari pentru cursa si pentru schimbarea de viziune. Incep sa cred ca razbate un pic de persoanlitate dubla din jurnalele din ultima vreme (si jurnalul dublat de la MPC e cel mai bun exemplu).
Pe de o parte e Suca cel indarjit si pe de alta parte Suca cel zen. Imi pare bine ca Suca cel zen incepe sa castige teren...
Da, Alex, se pare ca urcam usor dar sigur pe treptele urmatoare.....privim senin cum ne desprindem de indarjiri fara sens, dupa toate astea ramane o multumire incredibila, cand ajungi in acest punct reusesti sa ramai deasupra tuturor intamplarilor din viata ta....cred ca e ca atunci cand mori, te uiti pe ecran, detasat, multumit, fericit...asta esti tu Suca - un om fericit....multumesc ca ma faci sa nu ma simt ciudata! Andreea Dan
Trimiteți un comentariu