Social Icons

Rabdarea

E mare. Gigantica. Imi acopera tot orizontul vizual.Vrea sa induca senzatia de putere. Dar asta nu reuseste.

Cand eram mic, bunica ma trimitea in batatura sa iau lapte. O familie de acolo avea o vaca si vindeau lapte. Imi placea sa stau in grajd pana cand gazda mulgea vaca.

Animalul era masiv, cu o privire complet goala si umeda. Exact ca si angajata de la Enel. Asemanarea intre ele se opreste insa aici. Vaca din sat era blanda. Vaca de la Enel este malitioasa.

Ca o visatoare, Elena a intrat pe site si mi-a pregatit toate documentele de care scria acolo ca am nevoie.

Elena zice ca sunt pesimist si cobesc. Nu-i adevarat. Eu doar miros dezastrele. Stiam ca nu o sa fie o misiune "intra, semneaza, paraseste incinta". Asa ca m-am inarmat cu infinita rabdare.

Nu am fost deloc surprins cand ajuns pe strada Lidia am aflat ca centrul Enel de acolo a disparut. Pe site era trecut ca acolo ar trebui sa ma duc.

Asta e - la urma urmei mai fac un pic de miscare prin oras.

Ajung la locul cu pricina. 10 ghisee. Unul singur functional. Or fi oamenii la masa - trebuie sa manance si ei. Ca 90% sunt in acelasi timp la masa e fie o coincidenta fie pur si simplu ghinion.

Fata de cei care erau inaintea mea dau dovada de infinit mai multa rabdare, mult mai multa stapanire de sine si chiar imaginatie in petrecerea timpului irosit acolo.

Intr-un final ajung la ghiseu. Intind dosarul : "Pentru schimbarea unui contract".

Nu pot sa zic ca am fost surpins cand mi s-a zis ca nu acolo trebuie sa merg ci in cladirea de langa. Deocamdata scenariul preconizat cand am plecat de la servici curge firesc.

In cealalta cladire simt pericolul. Ceva nu e in regula aici. Aici domneste haosul. Imbracat in tot felul de forme.

Birui pana la informatii unde o Piti sictirita incepe sa imi explice plictisit ce acte imi trebuie.

Aici am facut greseala. Am raspuns la celular. Fata lui Piti s-a transfigurat. Adica ea isi iroseste timpul si binevoieste sa imi dea informatii (chestie pentru care banuiesc ca e de fapt platita)  si nesimtitul de mine o ignora si vorbeste la celular.

De cand am raspuns am stiut ca misiunea o sa devina a naibii de grea. Dar nu mai aveam ce face.

Din nou n-am fost surprins cand am fost dat afara deoarece deranjam. Nu stiu exact ce deranjam tinand cont ca eram intr-o sala cu 20 de persoane care toate vociferau. M-am conformat.

Am iesit. Acuma trebuie sa ma descurc singur.

O ignor pe "aia" de la securitate care se tot baga in seama acolo. Deduc ca imi trebuie un  numar de ordine, il iau, o ignor in continuare pe "aia" care ma tot pisa la cap cu ce vreau, ce imi trebuie.

Intru si surprinzator e numarul meu. Trebuie sa merg la biroul 4. Ma orientez: indicatoare cu biroul 2, 3, 5. Undeva in fata trebuie sa fie si 4.

Trec fara sa imi dau seama de linia de demarcatie (o banda galbena lipita pe jos) care delimita lumea muritorilor de rand de cea a reprezentantilor dumnezeirii electrice pe Pamant.

Iures.

"Hei!!!"
"Unde mergi?!"
"Unde te crezi?!"

Acuma realizez ce nu era in regula aici. Sunt intr-un grajd plin de vaci. Un singur bou - cel de la securitate. In rest doar vaci. Care au inceput sa vocifereze isteric imediat ce am intrat in grajd.

"Ce numar aveti?!"

Le zic ca e randul meu.

"Si unde credeti ca mergeti asa fara sa intrebati pe nimeni?!"

Bun...

Stiu cum trebuie jucat jocul acesta ca sa am cea mai mica sansa de castig. Ar fii total inutil si neconstructiv sa ma enervez si sa intru in polemica cu ele. As pierde instantaneu.

E momentul sa aplicam o alta startegie.Pe munte cand ma ataca cainii ciobanilor scap invariabil de ei pornind de la premiza ca sunt niste animale si pot fi dominate. Voi aplica aici aceeasi strategie.

Un zambet idiot si sters pe fata, ochii in pamant, capul plecat, o atitudine umila si serviabila.

Pe Piti de la informatii nu o mai pot cuceri insa. Mesteca ciunga si isi face unghiile cu pila. Parca ma uit la un clip de pe YouTube. Nu poate fi real. Ma ignora in totalitate. Are pe ea tone de aur. Ma gandesc ca ar putea fi exploatata in locul minelor de la Rosia Montana. Gandul imi aduce un zambet pe fata. Piti se uita nedumerita la mine dupa care ma ingora iar.

Raman in mijlocul incaperii. Si atunci apare EA. Se scrie cu litere mari fiindca e uriasa. Sfideaza legile fizicii. Da un nou sens notiunii de gravitatie.

Se aseaza cu greutate pe scaun. Incepe sa turuie intr-un ritm halucinant ce acte imi trebuie. Nu inteleg nimic. Ii intind dosarul cu un zambet idiot in coltul gurii.

"Formularele le-ati completat?"

Luasem de pe net ce scria acolo ca trebuie. Se uita la foaie si rabufneste:

"Ce-i cu fituica asta?! Pai ce facem aici? Semnam contracte sau ce?! "

Imi da un morman de documente. Si pleaca.

Raman singur cu maldarul de hartii si inconjurat de suratele ei. Ma apuc sa le observ. Toate au peste 40 de ani si peste 80kg. Pe cate un picior. Sunt date cu un strat generos de tencuiala pe fata.  Discutiile se invart invariabil in jurul mancarii.

"Am o reteta de la soacra-mea pentru un chec cu migdale"

Cele mai uluitoare mi s-au parut discutiile despre o cura de slabit pe baza de legume. In timpul acesta femeia manca cu pofta o negresa.

EA s-a intors dupa mult timp. Se misca greu. Intr-o mana are o paine si costita. In cealalta salam de biscuiti.  Se aseaza oftand. Pune painea si costita in birou. Si incepe sa atace salamul de biscuiti.

"Gata?"
"Cred ca da..."
"Pai aici n-ati completat nimic. Eu de unde sa stiu datele?!"

Completez cuminte. Se uita cu superioritate, plictis si mila la mine. Nu inteleg 75% din formularele respective.

Are unghiile false mari de un rosu inchis. Tezaurul dacic ii atarna la gat si la maini. Si in coltul gurii are faramituri de salam de biscuiti. Nu ma mai pot concentra. Imi vine sa izbucnesc intr-un ras isteric.

Imi aminteste de "Spirited Away" - un desen animat unde intr-o scena parintii unei fetite mananca pana se transforma in porci.

Imi ia foile si incepe sa completeze ce am lasat eu lipsa. Fiecare bifa sau camp completat este insotit de un oftat prelung. Seamana cu o locomotiva pe aburi la care ai bagat mult prea multe lemne in cazan.

"Ultima factura?"
"N-am..."
"Seria contorului?"
"N-am..."

Triumfa. A castigat.

"Pai si eu ce sa fac?"

Cu o voce umila si inocenta:

"Puteti cauta in calculator dupa numele fostei proprietare. Sigur gasiti factura si seria contorului".

Se uita cu ura infinita la mine. Si cu ciuda. Enorm de multa ciuda. Aici e terenul ei de joaca. Ea e sefa. Nu poate sa vina un mucea cu o carpa pe cap si niste manusi fara degete sa o invete pe ea cum sa isi faca meseria.

Sunt deja de 40 de minute tinutit pe scaunul respectiv. Imi trec tot felul de ganduri prin cap.O plictiseala imensa ma cuprinde. EA clicaie cu mouse-ul. Sunt convins ca joaca Solitaire si asteapta sa o intreb cat mai dureaza. Nu o sa fac asta.

Vine un batran la un alt birou.

"Buna ziua. Sunt de la tara si as vrea sa..."
E intrerupt imediat
"Aveti numar?"
"Numar?"

I se explica repede sa mearga la masinaria de dat numere, sa intrebe la informatii, etc. Mosulica pleaca.

"Hai ca l-ai naucit de tot! Ha,ha,ha".

La unison incep sa rada toate vacile. EA se uita intrebator la mine. Zambesc si eu. Acuma e multumita.

Pare sa zica: "Uite vezi mucea ce noroc pe tine? Tu ma ai pe mine care sa se ocupe de problema ta. Altfel ajungeai ca mosulica ala de la tara".

A trecut o ora si un sfert. EA se ridica de pe scaun si pleaca. Fac greseala sa imi imaginez ca se duce la buda. Imaginile care mi se perinda acuma pe retina imi provoaca greata.

Se intoarce. Sterge meticulos faramiturile de pe birou, mugeste a satisfactie si incepe al doilea salam de biscuiti.

Imi da o factura. Evident aia  nu poate fi platita aici. Ma duc in prima cladire, stau la coada, platesc factura, ma intorc inapoi.

EA nu e acolo. Astept cuminte pana revine. Continua cu click-urile. Ne aporpiem de doua ore. In timpul acesta as fii fost in stare sa termin un joc. Nu imi imaginez ce poti sa faci timp de doua ore. Nu o sa o intreb
cat mai dureaza. Stiu ca abia asteapta, dar nu o intreb.

"Vai ce migrena m-a prins!"
Se vaita cumva in gol, dar suficient de tare cat sa fie auzita de toata sala. Din nou la unison, suratele o acompaniaza:
"Si pe mine!"
"Parca  ma ia si pe mine"

E deja un teatru absurd. Ma trec fiori reci. Poate ca sunt intr-un cosmar. Visez. In primul rand nu inteleg chestia cu migrena: din cate stiu migrena presupune sa te doara capul. Ceea ce in cazul lor nu se poate intampla.


Din nou fac greseala sa imi las imaginatia libera. Te-o fi durand capul ca esti la ciclu. Si acuma mi se face rau de-a  binelea. Vreau doar sa plec.

Se uita destul de des la mine. De fiecare data ii evit privirea. Intr-un final, fie se plictiseste, fie termina ce are de facut. Semnez hartiile.

La finalul jocului amandoi ne simtim invingatori. Ea s-a milostivit cu un amarat tont care i-a recunoscut superioritatea. Din uriasa ei marinimie a facut un pustiu de bine. E franta acuma, dar a facut o fapta buna.

Eu am hartiile alea. Dar si o dilema: exista posibilitatea ca teoria darwinista a evolutiei  sa aiba totusi lacune?

Ma grabesc acuma. Azi merg la EON...







5 comentarii:

Roxana spunea...

Uite de-aia am eu factura de energie pe numele fostului proprietar. N-am avut atata rabdare ca tine.

Andrei spunea...

Bafta la EON, cred ca o sa ai mare nevoie :D
Pentru schimbare de contract am stat jumate de zi fmm lor

Ronela pam spunea...

sincer nu pot sa zic decat:excelent.am ras citind.mi-a venit si sa plang,am recunoscut adevarul in povestirea ta si nostalgia si-a facut loc.imi este dor de Romania.multumesc.cum sa te contactez cand merg si eu sa imi fac contract?

ANKA spunea...

Bestial! Savuros! Alarmant! Real! Din seria: ”Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie...?!”

pasi in 2 1/2 spunea...

Sunt curios de urmatorul episod, cel cu EON. Eu am fost, am vazut ca n-am nici o sansa sa termin in 2-3 ore asa ca am plecat. A trecut 1 an si 6 luni de atunci.