Tineri in natura

Data: 25.10.13-27.10.13
Participanti: Elena, Alex, Ana, Vladimir
Locatie: Herculane
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/

M-a distrat la culme denumirea asta.  Sub acest nume s-a desfasurat in week-end-ul ce a trecut actiunea prietenilor nostri de la clubul Alternative de remarcare a unui traseu din muntii Mehedinti.

 Echipa e pregatita de drum. Si de aceasta data suntem impreuna cu Vladimir. Acuma insa logistica este infinit mai complicata: vom dormi 2 nopti cu cortul sus deasupra cheilor Tesnei. Asta implica infinit mai multe bagaje de carat.

Prima mea tura de noapte. Nu tu laptic, nu tu pat moale, nu tu strangeri in brate. Ced ca astia au luat-o prea in serios cu muntele.

Mami, de obicei ne dezbracam cand facem nani. Acuma de ce trebuie sa luam toate hainele pe noi?

 Vladimir, ca un adevarat copil al naturii, a dormit in hamac. La final, a supravietuit ceea ce spune multe despre hotararea omului mic.

Peste noapte au aparut si restul tinerilor in natura. Dimineata, sub indrumarea lui Alin se face planul de actiune.

 Ia sa-si ia nenea doctorul manusa si sa faca un control... Echipamentului, evident!

 Mi-au cerut sa le fac poza. Nu puteam sa-i refuz, din motive evidente. Si ascutite.

Tabara de corturi. Peste tot in poiana aia uriasa era soare aproape toata ziua. Asta era singurul colt in care nu batea nici o raza cat era ziulica de lunga. Aici am stat noi.

 Semnul victoriei.

 Mama! Mama?! Ce face asta? Hei, imi pare rau pentru tot, dar nu ma lasa cu asta!

OK, daca scap de aici...ma fac mare.

 Alin si-a facut o echipa echilibrata: 7 fete si un sef. Le-a pus si la treaba. Ciudat e ca ele erau foarte obediente. De notat...

 Ma golan mic, ma! Ce faci tu aici, hmmm? Stai si bei bere? Treaba ii asta?

 Incepem cu un pom, continuam cu o bara...Important e sa facem ce ne place.

 Omul sfinteste locul. Uneori il si grebleaza.

 

Vechiul marcaj. 

 Un om, o drujba, o misiune.

 Miscare browniana.

 Hei tu asta mare!!! Mergem odata sau mai trebuie sa te odihnesti? Cat mai stau dupa tine?

Fata din iarba.

 Eu am fost scribul actiunii si carausul Anei. Restul chiar au facut ceva. Toti!

 Tot timpul m-am intrebat cum se nasc momaiile. Acuma am aflat.

 23 de oameni au luat la picior, topor, fierastrau, druba, grebla si pensula fosta poteca.

 Horia intr-o ipostaza inedita. Dupa ce se lasa de expeditii si scos dinti are asigurata o cariera stralucita in gradinarit.

"Fetele lui Alin"

 Pauza de masa in creasta.

 Vreis sa te joci cu melcul meu? Uite ce melc mare si fain am. Hai ca tata doarme si nu ne vede.

 T.r.a.i.l. Runnnning! Memorie mai buna are, pare a fi mai perspicace, acuma mai urmeaza sa ma si intreaca...

 Hot de biciclete convertit in gradinar de ocazie.

 O nuuuu, nu din nou! Auzi, tu esti calificat sa faci chestiile astea?!

 Debreifing. Sau bauta de dupa munca.

 Si toata lumea e a mea!!!!

 Fie frigul cat de mare.. n-am rima la indemana, dar oricum mai bine aici decat in camaruta din Timisoara. Plus ca aici sunt vedeta si in centrul atentiei.

 Hello world!

 Dupa o tura sanatoasa urmeaza o masa satioasa.

 Mardale, Vulturul, Markus, Ceasca si Doru - adevaratii Greucenii pe munte si la oala.

De data aceasta pe lumina  in Cheile Tesnei.

 Mami? Facem echipa la 7500? Vorbesc eu cu ochelaristul si face o derogare in regulament.

 Pfoaaaaiiii!

 Acolo departe am facut ultima tura de pana la MPC. A fost o tura memorabila. Adica am rememorat ceea ce uit constant: ca trebuie sa dormi noaptea, ca trebuie sa te hidratezi, ca trebuie sa te alimentezi.

Una peste alta am alergat printre sateni care se indreptau spre slujba de la biserica din Dobraia, printre turisti, sau complet singur prin covorul adanc de frunze. A fost superb. Si asta a mai indulcit starea de totala epuizare.

 

Fetele lui tata. O toamna superba, o tura frumoasa alaturi de prieteni.

Urmeaza MPC. Concursul. Singurul. A ajuns sa ma macine precum ulcerul (din fericire n-am avut, dar banui ca este la fel). Azi privesc cu condescedenta la cel care vroia sa ia startul in 5 octombrie. Cu un fel de mila intelegatoare. Pentru mine cel mai bun lucru a fost ca s-a amanat concursul.

Dar acuma vreau sa se termine. Nu conteaza cum, dar sa se termine.

Si stiu sigur ca dupa aceea voi mai avea parte de un week-end de vreme buna in care sa merg cu Elena la tura mea draga de MTB.