First , the one and the last road marathon: Vienna City Marathon, time 3:51:05.
A trecut, am trecut si examenul asta. M-am inscris in noiembrie, ca sa am un motiv sa ma apuc din nou de alergat. Maternitatea si perioada de alaptat au mancat peste 1.5 ani in care nu am avut cum si nici chef de antrenament.
Anul trecut m-am apucat de antrenament la bicicleta dar nu m-am motivat sa alerg. Asta era un motiv bun. A fost si nu a fost. Am alergat in total (asa zice Strava) 442 km in 36 de alergari. Asta duce la o medie de sub 90km/luna. Putin, foarte putin fata de ceea ce planificasem. Caci nu am avut chef. Am pedalat in loc. Mai bine de 1700 km. Era clar ca nu am cum ajunge la targetul initial de 3:30. Speram sa pot 3:40 dar a lipsit psihicul si antrenamentul. Dar in primul rand motivatia.
A inceput, startul a fost lejer si nu m-a incurcat nimeni. Mi-am propus sa nu ma uit la ceas decat ca sa stiu cand trebuie sa imi iau gelul Sponser. Era calculat cate unul la fiecare 10km si mai aveam un baton de cereale tot de la ei.
Primii 10km au trecut repede, prea repede pentru ceea ce avea sa urmeze (49min). Auzisem ca zidul e undeva la km 32. La mine nu a fost asa. Zidurile au venit la km 10 si km 15 cand mintea mea m-a intrebat "de ce faci asta?". Nu am stiut sa raspund si asta a fost greu de indurat.
Am vrut sa ma opresc, am fost la o secunda de a ma opri. Gelul de la km 10 m-a facut sa merg mai departe. Am bagat ochii in pamant si am mers mai departe. Am decis sa scad ritmul, poate am mers prea repede la inceput.
La km 15 am auzit iar intrebarea. De ce? Pai nu stiu...ma opresc. Si totusi? Cum imi voi explica mie ca am facut asta? Stiu ca pot ....si totusi nu pot. Am pornit muzica, simteam nevoie sa imi mut gandurile de la alergare. Am decis sa iau al doilea gel, sa alerg pana la km 21 si daca in continuare nu am nici o motivatie atunci am sa ma opresc. Dar voiam sa trec de jumatate ca sa fiu sigura ca e decizia buna. A venit repede jumatatea si am trecut de poarta de finish de la semi. Nu m-am oprit.
La km 22 am avut revelatia faptului ca voi termina. Atunci am stiu, as fi putut sa bag mana in foc ca voi termina. Am fost sigura ca de aici incolo nu va mai fi nici un zid. Zidul era in capul meu si de acolo l-am scos. Numaratoarea era inversa acum si fara loc de intors. Si a fost usor dupa. As fi putut paria ca zidul de la km 32 nu va mai exista. Si nici nu a mai venit.
Dupa km 30 a venit doar o durere crunta deasupra de genunchi si o amorteala totala in dreapta, la pingea. Pai asta era deja ca si gata, asa ca nu a mai contat.
Ah, Cola. Sau Fata Morgana.....La km 25 mi s-a nazarit ce vreau Cola, vedeam doar oameni rosii si speram sa gasesc punctul Cola. Am grabit pasul, ca sa ajung mai repede. Cand colo, ghici! La standul Cola aveau doar Gatorade. Si era albastru nu negru asa cum il visasem. Dezamagire mare d-le! Da, mare! Era sa sar pe aia care mi -a zis ca nu au Cola. Am gasit-o la km 35, o placere. Si daca pentru aia care nu fac altceva decat sa se uite la TV e nociva, cand faci un maraton e minune. Parca am prins aripi, dar cum am baut doar jumatate de pahar a tinut doar vreo 2 km. Sa vezi ce faceam daca primeam o sticla mare.:)
De hidratat cred ca m-am hidrat mai bine ca nicodata, caci am profitat de apoape toate punctele lor de hidratare, iar in cele de la Cola m-am oprit sa fiu sigura ca nu imi torn bauturile lipicioase pe mine.
Finalul cu covorul albastru (poate daca era rosu era altceva) a fost fara emotii. Si asta a facut ca tot efortul sa fie inutil. Pacat. Orice efort merita daca simti ca ai realizat ceva. Nu a fost cazul. Si nu pentru ca as fi nemultumita de timp. E un timp normal pentru un antrenament slab. Nu pot cere minuni fara munca. Dar nu merita uzura. Ma simt ca si cand as fi batuta cu facaletul ala de factut mamaliga, am rani de la toate marginile de textile avute pe mine, ma dor toate incheieturile. Si toate astea ar fi merita daca as fi avut emotii la finish. Dar au lipsit.
Acum macar imi pot da cu parerea despre maraton. Caci din fata calculatorului parea mai usor. Realitatea a fost mai dura. Nu fizic ci psihic Mi-am mancat motivatia pe tot anul E mult si daca nu crezi ca vrei sa faci asta, mai bine stai acasa.
Pentru statistici, asa arata maratonul meu:
Click for Strava report
A trecut, am trecut si examenul asta. M-am inscris in noiembrie, ca sa am un motiv sa ma apuc din nou de alergat. Maternitatea si perioada de alaptat au mancat peste 1.5 ani in care nu am avut cum si nici chef de antrenament.
Anul trecut m-am apucat de antrenament la bicicleta dar nu m-am motivat sa alerg. Asta era un motiv bun. A fost si nu a fost. Am alergat in total (asa zice Strava) 442 km in 36 de alergari. Asta duce la o medie de sub 90km/luna. Putin, foarte putin fata de ceea ce planificasem. Caci nu am avut chef. Am pedalat in loc. Mai bine de 1700 km. Era clar ca nu am cum ajunge la targetul initial de 3:30. Speram sa pot 3:40 dar a lipsit psihicul si antrenamentul. Dar in primul rand motivatia.
A inceput, startul a fost lejer si nu m-a incurcat nimeni. Mi-am propus sa nu ma uit la ceas decat ca sa stiu cand trebuie sa imi iau gelul Sponser. Era calculat cate unul la fiecare 10km si mai aveam un baton de cereale tot de la ei.
Primii 10km au trecut repede, prea repede pentru ceea ce avea sa urmeze (49min). Auzisem ca zidul e undeva la km 32. La mine nu a fost asa. Zidurile au venit la km 10 si km 15 cand mintea mea m-a intrebat "de ce faci asta?". Nu am stiut sa raspund si asta a fost greu de indurat.
Am vrut sa ma opresc, am fost la o secunda de a ma opri. Gelul de la km 10 m-a facut sa merg mai departe. Am bagat ochii in pamant si am mers mai departe. Am decis sa scad ritmul, poate am mers prea repede la inceput.
La km 15 am auzit iar intrebarea. De ce? Pai nu stiu...ma opresc. Si totusi? Cum imi voi explica mie ca am facut asta? Stiu ca pot ....si totusi nu pot. Am pornit muzica, simteam nevoie sa imi mut gandurile de la alergare. Am decis sa iau al doilea gel, sa alerg pana la km 21 si daca in continuare nu am nici o motivatie atunci am sa ma opresc. Dar voiam sa trec de jumatate ca sa fiu sigura ca e decizia buna. A venit repede jumatatea si am trecut de poarta de finish de la semi. Nu m-am oprit.
La km 22 am avut revelatia faptului ca voi termina. Atunci am stiu, as fi putut sa bag mana in foc ca voi termina. Am fost sigura ca de aici incolo nu va mai fi nici un zid. Zidul era in capul meu si de acolo l-am scos. Numaratoarea era inversa acum si fara loc de intors. Si a fost usor dupa. As fi putut paria ca zidul de la km 32 nu va mai exista. Si nici nu a mai venit.
Dupa km 30 a venit doar o durere crunta deasupra de genunchi si o amorteala totala in dreapta, la pingea. Pai asta era deja ca si gata, asa ca nu a mai contat.
Ah, Cola. Sau Fata Morgana.....La km 25 mi s-a nazarit ce vreau Cola, vedeam doar oameni rosii si speram sa gasesc punctul Cola. Am grabit pasul, ca sa ajung mai repede. Cand colo, ghici! La standul Cola aveau doar Gatorade. Si era albastru nu negru asa cum il visasem. Dezamagire mare d-le! Da, mare! Era sa sar pe aia care mi -a zis ca nu au Cola. Am gasit-o la km 35, o placere. Si daca pentru aia care nu fac altceva decat sa se uite la TV e nociva, cand faci un maraton e minune. Parca am prins aripi, dar cum am baut doar jumatate de pahar a tinut doar vreo 2 km. Sa vezi ce faceam daca primeam o sticla mare.:)
De hidratat cred ca m-am hidrat mai bine ca nicodata, caci am profitat de apoape toate punctele lor de hidratare, iar in cele de la Cola m-am oprit sa fiu sigura ca nu imi torn bauturile lipicioase pe mine.
Finalul cu covorul albastru (poate daca era rosu era altceva) a fost fara emotii. Si asta a facut ca tot efortul sa fie inutil. Pacat. Orice efort merita daca simti ca ai realizat ceva. Nu a fost cazul. Si nu pentru ca as fi nemultumita de timp. E un timp normal pentru un antrenament slab. Nu pot cere minuni fara munca. Dar nu merita uzura. Ma simt ca si cand as fi batuta cu facaletul ala de factut mamaliga, am rani de la toate marginile de textile avute pe mine, ma dor toate incheieturile. Si toate astea ar fi merita daca as fi avut emotii la finish. Dar au lipsit.
Acum macar imi pot da cu parerea despre maraton. Caci din fata calculatorului parea mai usor. Realitatea a fost mai dura. Nu fizic ci psihic Mi-am mancat motivatia pe tot anul E mult si daca nu crezi ca vrei sa faci asta, mai bine stai acasa.
Pentru statistici, asa arata maratonul meu:
Click for Strava report
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu