Data: 30.04.14-05.05.14
Participanti: Elena, Alex,Ana, mama, tata
Locatie: Thassos
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/
Filme: http://www.youtube.com/user/Hoinarii
A devenit deja un obicei ca primavara noi (si restul Romaniei care pedaleaza) sa emigram in Thassos. Anul acesta este editia cu numarul 10 a deja bine-cunoscutului concurs care are loc acolo.
De fapt este vorba de o suita de concursuri si anul acesta vine cu o noutate: unul dintre ele este un maraton montan.
Eu voi participa la "duatlon": maratonul montan si a doua zi cursa de MTB. Elena va "ataca" cele 2 curse de bicicleta: turul pe sosea a insulei si aceeasi cursa de MTB a doua zi.
Din pacate nu putem merge in aceeasi formula ca anul trecut - asa ca anul acesta vine tata cu noi.
Ana e deja mare si se plictiseste repede. Asa ca singura varianta este condusul noaptea - varianta pe care am preferat-o de fapt tot timpul. Te poti afunda linistit in ganduri - drumurile sunt complet pustii, politie ioc...
Dimineata ne gaseste la Velo Studios - suntem si anul acesta cazati la Yannis, organizatorul celor 3 concursuri si pot zice ca deja un bun prieten a nostru.
Cazarea are un specific care ne convine de minune - o terasa efectiv uriasa care s-a transformat in terenul de joaca al Anei.
Vremea e ... cam cum a fost si in celelalte 3 ture de Thassos. O maxima de 20 de grade cu soarele tot timpul sclipind pe cer. Din cauza aceasta, chiar daca temperatura nu e mare, ai senzatia de caldura intensa pe parcusul zilei.
In schimb despre baie in mare nu poate fi vorba. Apa e inca mult prea rece.
Prima zi nu facem nimic in afara de a ne bucura de concediu. Si de povesti cu prietenii din Galati.
De la an la an numarul participantilor a crescut. Anul acesta a ajuns la 500. Majoritatea covarsitoare sunt romanii. Isi iau prietenele, nvestele, parintii, copiii si evadeaza in Thassos primavara. Pe insula se vorbeste in aceasta perioada literalmente romana.
Pe multi dintre participanti ii cunoastem asa ca avem cu cine povesti.
A doua zi am plecat la o tura cu galatenii lui Maus. Maus a bantuit insula asta in lung si lat -vine aici de ceva ani buni.
Traseul de azi ne duce catre satul - aproape parasit - Castro. Nu prea am suflu - temperatura ridicata si umiditatea mare ma fac sa gafai ca in jungla. Compenseaza peisajul, traseul si oamenii.
Pe rute numai de Maus stiute ajungem si in Castro - azi satul nu era chiar parasit. Ba chiar in fata a doua case era un fel de chermeza si oamenii cantau. Zgomotul spart al muzicii lalaite se mula perfect pe atmosfera de dupa-amiaza tarzie in satul din munti.
Nu va zic ce e acolo inauntru - Maus are o poveste haioasa despre prima lui tura in Castro si mai ales despre intoarcerea de acolo dupa ce a vazut ce e inauntru.
Lectii de mecanica aplicata de la cei mai buni.
A venit si coborarea din Thassos. Traseul nu e dificil in sine.Dar toate drumurile din Thasos sunt un amestec de nisip si bolovani instabili.
Eu am o teorie (cu care nici Elena nu e de acord). Daca ceva e sa se intample, se va intampla. Poti sa iti iei toate mijloacele de precautie si sa fii oricat de atent si riguros. Se va intampla. Eu chiar cred asta - in asa masura incat am trecut de mult in extrema cealalta si de aici decurge mare parte din materialul de blog.
Revenind.
Maus ii explica Elenei cum sa se relaxeze pe coborare. "Ca si cum ai sta la cratita, Eleno!".
Eu pedalam in paralel cu ea pe un forestier plat si anost. De fapt aproape nici nu pedalam, ci alunecam la vale. Urmatoarea chestie e ca am auzit un strigat, am apucat s-o vad pe Elena cu coada ochiului zburand. Dupa aia am apucat s-o vad in paralel cu mine pe spate cum isi da cu capul de drum si ii sare casca. Nu o sa uit nicodata fata cu ochii larg deschisi in care se citea cea mai mare uimire pe care am vazut-o vreodata.
In urma cazaturii s-a ales cu o durere crunta in incheietura. Restul juliturilor nu le punem la socoteala.
Elenei ii e ciuda ca nu a fost atenta. Eu sunt convins ca asa a fost sa fie.
"Family selfie".
Serile le petreceam la plimbare pe plaja cu parintii si cu Ana.
Peste noapte Elena acuza dureri tot mai mari asa ca urmatoarea zi ne "distram".
Traseul a fost destul de sinuos: farmacie. Aici am primit un gel de incalzit muschii total inutil. A urmat ortopedul din Limenaria. Pe care nu l-am gasit (asta dupa ce am mai facut un drum sa recuperez telefonul, m-am intors si l-am sunat).
Dupa aceea am poposit la spitalul din Prinos.
Meniu: consultatie, radiografie, mana imobilizata in gips. Pret: 5 euro.
Ceva nu se leaga...Exceptand faptul ca aia 5 euro sunt un sfert din asigurarea de sanatate (pe care nu ne-am mai facut-o) - cum naiba astia imi iau doar 5 euro?!
Ca si curiozitate as vrea sa aflu cat costa meniul respectiv in Austria sau Germania...
Elena e scoasa din functiune pentru concursurile de bicicleta - aia e clar.
Ca o paranteza : am facut misto si am zis ca probabil o sa faca exact ca si mine anul trecut si o sa-si dea jos singura gipsul.
Eu l-am tinut totusi vreo 10 zile. Ea l-a dat jos dupa 5 zile...
Cam 3 ore i-a luat Elenei pana cand sa gaseasca solutia: daca nu se poate bicicleta, alergam. E oricum persoana cea mai practica pe care am cunoscut-o vreodata: cat timp se poate face ceva, Elena va gasi solutii tot timpul.
Nu are in vocabular "Nu se poate". Doar: "Hai sa incercam".
Tot azi am fost la Giola - asta e o gaura naturala unde sa aduna apa de mare si se incalzeste. Loc efectiv de pelerinaj pentru toti turistii.
Un alt prieten bun - Dan. Celalalt e Hamu' Mare. Hamu' Mare e un personaj foarte, foarte important: fara el e imposibil sa facem nani. Asa ca Hamu' Mare vine cu noi peste tot.
Aici m-am delectat cu un toping de adrenalina -pana la urma am reusit sa sar de-acolo de sus.
Bouldering la orizontala.
Si a venit si ziua primului concurs. La 7.30 impreuna cu Elena suntem pe plaja - de aici un microbuz ne va duce pana in Theologos de unde va avea loc startul.
Nu sunt multi concurenti. Vreo 60 - sunt convins ca anul urmator numarul o sa creasca exponential asa cum a fost si la MTB.
In Theologos asteptam ultima transa de concurenti care vin cu feribotul de dimineata. Prilej de taclale cu ceilalti alergatori. Aici nu sunt (repet - inca) asa multi romani.
La 9.00 se da startul pe ingustele stradute din Theologos. De la inceput se catara abrupt.
Dupa Viena n-am mai alergat. Si ma indoiesc ca o sa o mai fac vreodata pe plat. Eventual de plictiseala sau exclusiv pentru intervale.
Pe de alta parte am venit in Thassos cu planuri mari - as vrea sa iau un loc cat mai bun in clasamentul general.
Realist - sunt mediu si la alergat si la bicicleta. Nu excelez niciunde.
Dar intamplator sunt un mediocru care stie sa faca mai multe lucruri si care atunci cand se plictiseste de ceva, are de unde alege...
Ideea e ca ma bazez pe MTB, dar nu pot sa o lalai prea tare la alergare.
De la inceput am indragit traseul. Unul din cele mai frumoase trasee pe care am alergat pana acuma. Un fel de Retezat. Traseu foarte tehnic - urcari pe bolovani care rup ritmul. Coborari abrupte pe pietre instabile.
Aici e nevoie si de ceva tehnica - chiar multa. Asta imi creeaza ceva avantaj si compenseaza lipsa de kilometrii. Una peste alta inca de la inceput ne desprindem un grup de vreo 8 alergatori.
Grup in care evident ca sunt ultimul... Pe la km 4 de urcare continua ajung pe locul 4. Si o logica fara nici urma de ingamfare (bazata pe profilul traseului si pe cum se prezinta) imi arata ca din spate nu o sa mai fiu depasit.
Grupul fruntas e condus de Antrei Tale si are deja un avans de vreo 2 minute. La un moment dat ma gandesc sa accelerez sa ii ajung. In primul rand ma indoiesc ca as fi reusit, in al doilea rand chiar daca ii prindeam as fi "consumat" cam multa energie si in al treilea rand nu cred ca pot tine ritmul lor.
Pe masura ce ne apropiem de varful Ypsarion - punctul de maxim a cursei- traseul devine din ce in ce mai frumos. O succesiune de varfuri urmata de creste pietroase care fac legatura intre ele.
Pe unul din aceste varfuri - unde se urca aproape in maini - apuc sa il mai vad pe Andrei si ma gandesc sa accelerez iara. N-am facut-o.
Urmeaza a doua jumatate a cursei. O parte tehnica de coborare la inceput, urmata de o portiune lunga de alergare pe forestier. Asta "nu place la mine". Vreo 8km de plat de viteza care ma fac deja sa ma gandesc ca poate vine cineva din spate totusi.
A doua urcare e si ea frumoasa si imi aminteste de drumurile incase din jungla peruana. Ar fi o urcare alergabila daca n-ar veni la km 28. Altii probabil ca alearga pe aici. Eu nu - dar inca pot sa merg a naibii de repede.
La km 30 trecem din nou prin Theologos. De aici urmeaza partea comuna cu MTB-ul - faimosul single trail. Il stiu pe dinafara de la cursele de anii trecuti. In Theologos aveam 15 minute pierdute fata de Andrei. Imposibil de recuperat - dar ar trebui sa mentin diferenta asta.
Asa ca pe single trail trag destul de serios de mine. Ultimii km mi-au amintit pentru a mia oara de ce e frumos ciclismul: acolo indiferent de cat esti de obosit mai poti da o pedala. La alergat nu e chiar asa. In primul rand ca au uitat sa iti dea pedale si roti.
Trec finalul de pe plaja pe locul 4 la general si 2 la categorie cu un timp de 5.12.
Cursa a fost castigata de Andrei Tale cu un timp de 4.36. "Am reusit" sa pierd 24 de minute pe 12km de coborare. Asta spune destul de multe... Andrei a tras ca nebunu pe de alta parte ca sa castige si a facut o cursa mare.
Surpriza a venit - din nou - de la Elena. A castigat cursa la fete si asta cu mana in gips. Si ea a fost incantata de traseu.
Ea insasi zice ca nimeni nu o sa mi tina minte cine a castigat Thassos 2014 - si asta are oricum cea mai mic importanta..
Cum spuneam, mult mai important decat acel loc este mentalitatea. Nu exista "Nu pot" sau "E prea greu". Atat timp cat exista cea mai mica sansa, Elena va gasi solutii si va lupta pana la capat. Si acesta este cel mai important mesaj care trebuie trasnmis.
E ceea ce trebuie sa invete Ana. Ca o sa alerge, o sa se dea cu bicicleta sau o sa fie cea mai inraita clubberita - e treaba ei. Dar mentalitatea de luptatoare TREBUIE sa o ia de la Elena.
A urmat recuperarea - masajul intra in taxa de concurs.
Ca organizare - mie mi-a lasat o impresie foarte buna. Un marcaj bun tinand cont de specificul zonei. Puncte de alimentare destul de bine dotate. Si mai presus de orice - un traseu superb.
Azi e ziua tatalui meu. La Multi Ani si Sanatate!
Duminica e ziua de MTB. Stiu aproape pe de rost traseul. E destul de tehnic. De fapt e cumva enervant. Te zgaltaie la culme. Urcarile nu sunt neaparat grele, dar trebuie avut in vedere ca le voi face dupa un maraton.
36 de minute e un ecart foarte mare. Trebuie sa merg perfect daca vreau sa recuperez. Din nou fara ingamfare - stiu ca sunt mai puternic la bicicleta. Dar pentru 36 de minute e nevoie de mult mai mult.
M-am simtit bine de la inceput. Nu pot sa cuantific cat a contat maratonul de ieri. Sigur nu merg la capacitate maxima. Dar nici nu mi-e greu. Pe prima urcare o las mai usor pentru a permite muschilor sa isi revina.
Mai mult sau mai putin - 22km urci in continuu. Pe masura ce trec kilometrii mi-e din ce in ce mai bine.
La trecerea prin acelasi Theologos ma asteapta fetele mele si ma incurajeaza. Si prezenta lor acolo si planul facut de acasa m-au facut sa accelerez serios din acel punct. Mai am vreo 22km si nici un motiv sa ma conserv. Asa ca acuma dau totul. Si pe cea de-a doua urcare merg chiar bine.
Daca am mers relativ singur in prima bucata - aici incep sa mai ajung concurenti. Pe coborari nu am riscat aproape deloc. Un calcul rece imi arata ca mai bine pierd zeci de secunde mergand prudent, decat sa fac vreo pana sau alte probleme tehnice care ma pot scoate din cursa.
Daca e sa se intample, se va intampla. Oricum. Si nu ai ce sa-i faci.
Un forestier plat si lin peste care trece un paraias. Nici macar nu mi-a dat prin cap sa franez. E un paraias lat de vreo juma de metru si se vede clar ca nu e adanc.
Am intrat cu viteza maxima in el. Undeva pe-acolo se afla capcana: nu stiu exact ce a fost. Dar iara timpul a incetinit si a inceput sa se prelinga...
Si cu incetinitorul am vazut cum roata fata ramane blocata, eu incep sa zbor, ba chiar am avut timp muuuuult sa vad cum plutesc prin aer. Aterizarea a fost mai rapida.
Bicicleta a zburat acrobatic peste mine si a cazut. Poza n-am ca sa ma credeti, dar a cazut pe sit si pe ghidon si a ramas cu rotile in sus.
Eu am sarit de jos si dupa clasicul strigat de bucucrie cand scap cu viata si care in cazul meu e invariabil : "Bagami-as pula!!!!!!" am inceput sa alerg haotic din cauza durerii din pulpa.
Cum nu era nimeni caruia sa i se faca mila de mine am lasat vaitatul si am observat ca am explozie pe roata din fata.
Na, asta da ghinion... Ma apuc frenetic sa fac pana. Doar ca sa realizez ca am o camera la care nu se potriveste ventilul. Ma gandesc la filosofia mea: oricate masuri de precautie iti iei tot o sa se intample. Mi-as dori acuma sa nu fiu adeptul acestei filosofii.
Asa ca acuma stau ca omul de Neanderthal si incerc sa fac ventilul gros sa intre in gaura mica. Fara succes.
Trece un baiat de la Elephant Bike si imi da o camera (evident ca toti concurentii aveau camere normale, numai eu nu...). Am facut pana frenetic.
Si mai frenetic am pedalat ultimii 20km. Cu garda jos. La fie ce-o fi. Cat mai exista cea mai mica sansa - lupti pentru ea.
In final am ocupat locul 1. Am avut noroc. Am avut ghinion. Am muncit. Si mai ales mi-a placut. Mi-am dorit mult sa urc pe prima pozitie in Thassos. Anul trecut am fost pe 3. Si sigur o sa muncesc mai mult pentru anul viitor. Vreau sa raman acolo.
Am avut de toate in Thassos. Bune si mai putin bune. Ana s-a simtit excelent. Ne vom reintoarce cu drag aici in 2015.
Participanti: Elena, Alex,Ana, mama, tata
Locatie: Thassos
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/
Filme: http://www.youtube.com/user/Hoinarii
A devenit deja un obicei ca primavara noi (si restul Romaniei care pedaleaza) sa emigram in Thassos. Anul acesta este editia cu numarul 10 a deja bine-cunoscutului concurs care are loc acolo.
De fapt este vorba de o suita de concursuri si anul acesta vine cu o noutate: unul dintre ele este un maraton montan.
Eu voi participa la "duatlon": maratonul montan si a doua zi cursa de MTB. Elena va "ataca" cele 2 curse de bicicleta: turul pe sosea a insulei si aceeasi cursa de MTB a doua zi.
Din pacate nu putem merge in aceeasi formula ca anul trecut - asa ca anul acesta vine tata cu noi.
Ana e deja mare si se plictiseste repede. Asa ca singura varianta este condusul noaptea - varianta pe care am preferat-o de fapt tot timpul. Te poti afunda linistit in ganduri - drumurile sunt complet pustii, politie ioc...
Dimineata ne gaseste la Velo Studios - suntem si anul acesta cazati la Yannis, organizatorul celor 3 concursuri si pot zice ca deja un bun prieten a nostru.
Cazarea are un specific care ne convine de minune - o terasa efectiv uriasa care s-a transformat in terenul de joaca al Anei.
Vremea e ... cam cum a fost si in celelalte 3 ture de Thassos. O maxima de 20 de grade cu soarele tot timpul sclipind pe cer. Din cauza aceasta, chiar daca temperatura nu e mare, ai senzatia de caldura intensa pe parcusul zilei.
In schimb despre baie in mare nu poate fi vorba. Apa e inca mult prea rece.
Prima zi nu facem nimic in afara de a ne bucura de concediu. Si de povesti cu prietenii din Galati.
De la an la an numarul participantilor a crescut. Anul acesta a ajuns la 500. Majoritatea covarsitoare sunt romanii. Isi iau prietenele, nvestele, parintii, copiii si evadeaza in Thassos primavara. Pe insula se vorbeste in aceasta perioada literalmente romana.
Pe multi dintre participanti ii cunoastem asa ca avem cu cine povesti.
A doua zi am plecat la o tura cu galatenii lui Maus. Maus a bantuit insula asta in lung si lat -vine aici de ceva ani buni.
Traseul de azi ne duce catre satul - aproape parasit - Castro. Nu prea am suflu - temperatura ridicata si umiditatea mare ma fac sa gafai ca in jungla. Compenseaza peisajul, traseul si oamenii.
Pe rute numai de Maus stiute ajungem si in Castro - azi satul nu era chiar parasit. Ba chiar in fata a doua case era un fel de chermeza si oamenii cantau. Zgomotul spart al muzicii lalaite se mula perfect pe atmosfera de dupa-amiaza tarzie in satul din munti.
Nu va zic ce e acolo inauntru - Maus are o poveste haioasa despre prima lui tura in Castro si mai ales despre intoarcerea de acolo dupa ce a vazut ce e inauntru.
Lectii de mecanica aplicata de la cei mai buni.
A venit si coborarea din Thassos. Traseul nu e dificil in sine.Dar toate drumurile din Thasos sunt un amestec de nisip si bolovani instabili.
Eu am o teorie (cu care nici Elena nu e de acord). Daca ceva e sa se intample, se va intampla. Poti sa iti iei toate mijloacele de precautie si sa fii oricat de atent si riguros. Se va intampla. Eu chiar cred asta - in asa masura incat am trecut de mult in extrema cealalta si de aici decurge mare parte din materialul de blog.
Revenind.
Maus ii explica Elenei cum sa se relaxeze pe coborare. "Ca si cum ai sta la cratita, Eleno!".
Eu pedalam in paralel cu ea pe un forestier plat si anost. De fapt aproape nici nu pedalam, ci alunecam la vale. Urmatoarea chestie e ca am auzit un strigat, am apucat s-o vad pe Elena cu coada ochiului zburand. Dupa aia am apucat s-o vad in paralel cu mine pe spate cum isi da cu capul de drum si ii sare casca. Nu o sa uit nicodata fata cu ochii larg deschisi in care se citea cea mai mare uimire pe care am vazut-o vreodata.
In urma cazaturii s-a ales cu o durere crunta in incheietura. Restul juliturilor nu le punem la socoteala.
Elenei ii e ciuda ca nu a fost atenta. Eu sunt convins ca asa a fost sa fie.
"Family selfie".
Serile le petreceam la plimbare pe plaja cu parintii si cu Ana.
Peste noapte Elena acuza dureri tot mai mari asa ca urmatoarea zi ne "distram".
Traseul a fost destul de sinuos: farmacie. Aici am primit un gel de incalzit muschii total inutil. A urmat ortopedul din Limenaria. Pe care nu l-am gasit (asta dupa ce am mai facut un drum sa recuperez telefonul, m-am intors si l-am sunat).
Dupa aceea am poposit la spitalul din Prinos.
Meniu: consultatie, radiografie, mana imobilizata in gips. Pret: 5 euro.
Ceva nu se leaga...Exceptand faptul ca aia 5 euro sunt un sfert din asigurarea de sanatate (pe care nu ne-am mai facut-o) - cum naiba astia imi iau doar 5 euro?!
Ca si curiozitate as vrea sa aflu cat costa meniul respectiv in Austria sau Germania...
Elena e scoasa din functiune pentru concursurile de bicicleta - aia e clar.
Ca o paranteza : am facut misto si am zis ca probabil o sa faca exact ca si mine anul trecut si o sa-si dea jos singura gipsul.
Eu l-am tinut totusi vreo 10 zile. Ea l-a dat jos dupa 5 zile...
Cam 3 ore i-a luat Elenei pana cand sa gaseasca solutia: daca nu se poate bicicleta, alergam. E oricum persoana cea mai practica pe care am cunoscut-o vreodata: cat timp se poate face ceva, Elena va gasi solutii tot timpul.
Nu are in vocabular "Nu se poate". Doar: "Hai sa incercam".
Tot azi am fost la Giola - asta e o gaura naturala unde sa aduna apa de mare si se incalzeste. Loc efectiv de pelerinaj pentru toti turistii.
Un alt prieten bun - Dan. Celalalt e Hamu' Mare. Hamu' Mare e un personaj foarte, foarte important: fara el e imposibil sa facem nani. Asa ca Hamu' Mare vine cu noi peste tot.
Aici m-am delectat cu un toping de adrenalina -pana la urma am reusit sa sar de-acolo de sus.
Bouldering la orizontala.
Si a venit si ziua primului concurs. La 7.30 impreuna cu Elena suntem pe plaja - de aici un microbuz ne va duce pana in Theologos de unde va avea loc startul.
Nu sunt multi concurenti. Vreo 60 - sunt convins ca anul urmator numarul o sa creasca exponential asa cum a fost si la MTB.
In Theologos asteptam ultima transa de concurenti care vin cu feribotul de dimineata. Prilej de taclale cu ceilalti alergatori. Aici nu sunt (repet - inca) asa multi romani.
La 9.00 se da startul pe ingustele stradute din Theologos. De la inceput se catara abrupt.
Dupa Viena n-am mai alergat. Si ma indoiesc ca o sa o mai fac vreodata pe plat. Eventual de plictiseala sau exclusiv pentru intervale.
Pe de alta parte am venit in Thassos cu planuri mari - as vrea sa iau un loc cat mai bun in clasamentul general.
Realist - sunt mediu si la alergat si la bicicleta. Nu excelez niciunde.
Dar intamplator sunt un mediocru care stie sa faca mai multe lucruri si care atunci cand se plictiseste de ceva, are de unde alege...
Ideea e ca ma bazez pe MTB, dar nu pot sa o lalai prea tare la alergare.
De la inceput am indragit traseul. Unul din cele mai frumoase trasee pe care am alergat pana acuma. Un fel de Retezat. Traseu foarte tehnic - urcari pe bolovani care rup ritmul. Coborari abrupte pe pietre instabile.
Aici e nevoie si de ceva tehnica - chiar multa. Asta imi creeaza ceva avantaj si compenseaza lipsa de kilometrii. Una peste alta inca de la inceput ne desprindem un grup de vreo 8 alergatori.
Grup in care evident ca sunt ultimul... Pe la km 4 de urcare continua ajung pe locul 4. Si o logica fara nici urma de ingamfare (bazata pe profilul traseului si pe cum se prezinta) imi arata ca din spate nu o sa mai fiu depasit.
Grupul fruntas e condus de Antrei Tale si are deja un avans de vreo 2 minute. La un moment dat ma gandesc sa accelerez sa ii ajung. In primul rand ma indoiesc ca as fi reusit, in al doilea rand chiar daca ii prindeam as fi "consumat" cam multa energie si in al treilea rand nu cred ca pot tine ritmul lor.
Pe masura ce ne apropiem de varful Ypsarion - punctul de maxim a cursei- traseul devine din ce in ce mai frumos. O succesiune de varfuri urmata de creste pietroase care fac legatura intre ele.
Pe unul din aceste varfuri - unde se urca aproape in maini - apuc sa il mai vad pe Andrei si ma gandesc sa accelerez iara. N-am facut-o.
Urmeaza a doua jumatate a cursei. O parte tehnica de coborare la inceput, urmata de o portiune lunga de alergare pe forestier. Asta "nu place la mine". Vreo 8km de plat de viteza care ma fac deja sa ma gandesc ca poate vine cineva din spate totusi.
A doua urcare e si ea frumoasa si imi aminteste de drumurile incase din jungla peruana. Ar fi o urcare alergabila daca n-ar veni la km 28. Altii probabil ca alearga pe aici. Eu nu - dar inca pot sa merg a naibii de repede.
La km 30 trecem din nou prin Theologos. De aici urmeaza partea comuna cu MTB-ul - faimosul single trail. Il stiu pe dinafara de la cursele de anii trecuti. In Theologos aveam 15 minute pierdute fata de Andrei. Imposibil de recuperat - dar ar trebui sa mentin diferenta asta.
Asa ca pe single trail trag destul de serios de mine. Ultimii km mi-au amintit pentru a mia oara de ce e frumos ciclismul: acolo indiferent de cat esti de obosit mai poti da o pedala. La alergat nu e chiar asa. In primul rand ca au uitat sa iti dea pedale si roti.
Trec finalul de pe plaja pe locul 4 la general si 2 la categorie cu un timp de 5.12.
Cursa a fost castigata de Andrei Tale cu un timp de 4.36. "Am reusit" sa pierd 24 de minute pe 12km de coborare. Asta spune destul de multe... Andrei a tras ca nebunu pe de alta parte ca sa castige si a facut o cursa mare.
Surpriza a venit - din nou - de la Elena. A castigat cursa la fete si asta cu mana in gips. Si ea a fost incantata de traseu.
Ea insasi zice ca nimeni nu o sa mi tina minte cine a castigat Thassos 2014 - si asta are oricum cea mai mic importanta..
Cum spuneam, mult mai important decat acel loc este mentalitatea. Nu exista "Nu pot" sau "E prea greu". Atat timp cat exista cea mai mica sansa, Elena va gasi solutii si va lupta pana la capat. Si acesta este cel mai important mesaj care trebuie trasnmis.
E ceea ce trebuie sa invete Ana. Ca o sa alerge, o sa se dea cu bicicleta sau o sa fie cea mai inraita clubberita - e treaba ei. Dar mentalitatea de luptatoare TREBUIE sa o ia de la Elena.
A urmat recuperarea - masajul intra in taxa de concurs.
Ca organizare - mie mi-a lasat o impresie foarte buna. Un marcaj bun tinand cont de specificul zonei. Puncte de alimentare destul de bine dotate. Si mai presus de orice - un traseu superb.
Azi e ziua tatalui meu. La Multi Ani si Sanatate!
Duminica e ziua de MTB. Stiu aproape pe de rost traseul. E destul de tehnic. De fapt e cumva enervant. Te zgaltaie la culme. Urcarile nu sunt neaparat grele, dar trebuie avut in vedere ca le voi face dupa un maraton.
36 de minute e un ecart foarte mare. Trebuie sa merg perfect daca vreau sa recuperez. Din nou fara ingamfare - stiu ca sunt mai puternic la bicicleta. Dar pentru 36 de minute e nevoie de mult mai mult.
M-am simtit bine de la inceput. Nu pot sa cuantific cat a contat maratonul de ieri. Sigur nu merg la capacitate maxima. Dar nici nu mi-e greu. Pe prima urcare o las mai usor pentru a permite muschilor sa isi revina.
Mai mult sau mai putin - 22km urci in continuu. Pe masura ce trec kilometrii mi-e din ce in ce mai bine.
La trecerea prin acelasi Theologos ma asteapta fetele mele si ma incurajeaza. Si prezenta lor acolo si planul facut de acasa m-au facut sa accelerez serios din acel punct. Mai am vreo 22km si nici un motiv sa ma conserv. Asa ca acuma dau totul. Si pe cea de-a doua urcare merg chiar bine.
Daca am mers relativ singur in prima bucata - aici incep sa mai ajung concurenti. Pe coborari nu am riscat aproape deloc. Un calcul rece imi arata ca mai bine pierd zeci de secunde mergand prudent, decat sa fac vreo pana sau alte probleme tehnice care ma pot scoate din cursa.
Daca e sa se intample, se va intampla. Oricum. Si nu ai ce sa-i faci.
Un forestier plat si lin peste care trece un paraias. Nici macar nu mi-a dat prin cap sa franez. E un paraias lat de vreo juma de metru si se vede clar ca nu e adanc.
Am intrat cu viteza maxima in el. Undeva pe-acolo se afla capcana: nu stiu exact ce a fost. Dar iara timpul a incetinit si a inceput sa se prelinga...
Si cu incetinitorul am vazut cum roata fata ramane blocata, eu incep sa zbor, ba chiar am avut timp muuuuult sa vad cum plutesc prin aer. Aterizarea a fost mai rapida.
Bicicleta a zburat acrobatic peste mine si a cazut. Poza n-am ca sa ma credeti, dar a cazut pe sit si pe ghidon si a ramas cu rotile in sus.
Eu am sarit de jos si dupa clasicul strigat de bucucrie cand scap cu viata si care in cazul meu e invariabil : "Bagami-as pula!!!!!!" am inceput sa alerg haotic din cauza durerii din pulpa.
Cum nu era nimeni caruia sa i se faca mila de mine am lasat vaitatul si am observat ca am explozie pe roata din fata.
Na, asta da ghinion... Ma apuc frenetic sa fac pana. Doar ca sa realizez ca am o camera la care nu se potriveste ventilul. Ma gandesc la filosofia mea: oricate masuri de precautie iti iei tot o sa se intample. Mi-as dori acuma sa nu fiu adeptul acestei filosofii.
Asa ca acuma stau ca omul de Neanderthal si incerc sa fac ventilul gros sa intre in gaura mica. Fara succes.
Trece un baiat de la Elephant Bike si imi da o camera (evident ca toti concurentii aveau camere normale, numai eu nu...). Am facut pana frenetic.
Si mai frenetic am pedalat ultimii 20km. Cu garda jos. La fie ce-o fi. Cat mai exista cea mai mica sansa - lupti pentru ea.
In final am ocupat locul 1. Am avut noroc. Am avut ghinion. Am muncit. Si mai ales mi-a placut. Mi-am dorit mult sa urc pe prima pozitie in Thassos. Anul trecut am fost pe 3. Si sigur o sa muncesc mai mult pentru anul viitor. Vreau sa raman acolo.
Am avut de toate in Thassos. Bune si mai putin bune. Ana s-a simtit excelent. Ne vom reintoarce cu drag aici in 2015.
Postări
2 comentarii:
Felicitari!
Trimiteți un comentariu