Galben e noul verde

Data: 09.11.14
Participanti: Elena, Alex, Mircea, Raluca, Andrei
Locatie: Resita
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii

E sambata. E uscat afara. E vreme pentru o noua tura de MTB. Incepem incet-incet sa strangem latul in jurul Timisoarei, pe masura ce zilele devin tot mai scurte.

Tura de azi va fi in jurul Resitei. De la saptamana la saptamana ne-am inmultit: acuma pe langa deja
prezenta obisnuita a lui Mircea, a mai venit si Raluca si Andrei. Cafeaua de la OMV e obligatorie pentru pus rotitele in functiune.

Cu suportul de biciclete recunosc ca am gresit. L-am blamat degeaba acuma 3 saptamani. Intre timp m-am prins cum sa pun 3 biciclete pe el fara sa se atinga intre ele. Si brusc de la dezamagire, am trecut la extaz. E treaba faina!

Pregatirile de plecare.Si azi suntem pe fuga. E ziua tatalui meu, Ana ne asteapta iarasi acasa. Asa ca nu o sa avem timp. Ca de obicei. Ceea ce e bine.

 Raluca pe urcarea de la iesirea din Resita inspre Lupac.

Pe aici treceam acuma 9 ani la primul concurs de MTB.

Sexy si rau. Apropo de rau, vi-o mai amintiti pe Fluffy? Inca exista! Am vazut-o azi. Si sa stiti ceva: din ratusca cea urata Fluffy s-a transformat intr-o...vaca placida. E mult mai implinita decat acuma un an cand o vazusem ultima data.

Eu nu sunt rau. Poate cinic, poate de-o cruzime infantila. Dar nu rau. Doar sincer. "Niciodata" Fluffy, mai tii minte cand ti-am zis? Niciodata nu o sa ajungi sa alergi ca mine.

 Andrei si noua lui bicicleta. Sa aveti multe ture impreuna si putine probleme.

Mircea ruleaza bicicletele in fiecare week-end. Apropo de asta: azi am venit cu vechea bicicleta. Mi-am facut moftul, mi-am luat una noua. Acuma m-am linistit si pot sa ma dau mai departe cu aia veche.

Mai in gluma, mai in serios cred ca pe asta n-o mai vand. O tin de antrenamente. Antrenamentele trebuie sa fie grele. Ca atunci cand ma urc pe aia noua sa mi se para ca zbor. Asa ca acuma astept sa vina niste piese la noua bicicleta, ii fac tunning si o pun la iernat. Si ma dau mai departe cu asta...

 La antene.

Cazatura de sfarsit de sezon. Cauciucurile prea umflate (vina mea) plus un nou set-up la frane, plus griblura aia de pe jos. Plus viteza. Din fericire in afara de tencuiala nu au fost alte daune.

Traseul e imposibil (repet, imposibil) de facut fara GPS. Pentru azi am alaes exact un traseu din ghidul cicloturistic al Banatului Montan si anume traseul 3, zona Resita.

Deviati de la drumul mare. Odata ce te prindeai unde trebuie sa cotesti, dadeai dupa acea peste drumuri forestiere destul de bune. Coborarile nu au fost neaparat spectaculoase, dar totusi mai tehnice decat ce am facut pana acuma.

Poza de grup. Tura asta am avut un ritm destul de uniform. Nici vremea nu ne-a prea imbiat la prea multa contemplatie. Gri-ul de toamna si-a intrat in drepturi.

Primul sat  prin care am trecut a fost Lupac - undeva in valea de pe fundal. O combinatie interesanta de case vechi de lemn sau chirpici cu vile noi. De-acolo un localnic ne-a zis foarte hotarat ca "merge pe-acolo baieti, merge!" cand am cotit-o de pe ditamai soseaua pe o rapa abrupta.

Si da-i si impinge in pedale. Si da-i si impinge pe langa bicicleta. Am dedus ca omul era deja manga. De obicei localnicii ne zic ca e imposibil de mers cu bicicletele chiar si pe cele mai bune forestiere...

Si a inceput si ploaia. Asta in conditiile in care prognoza meteo arata sanse 0% de precipitatii.

 Cautand un adapost in fata ploii care a inceput sa cada.

"Cand mancam?". Pe  Mircea daca il lasi sa manance cand ii e foame n-ai nici o treaba cu el. Ba mai mult, dupa aia trebuie sa fugi dupa el.

Urcarea din Lupac pana aici (habar n-am unde) e faina. Lunga, grea. Cat sa scoata mucii din tine.

 Tomnatice.

Primul din cele 4 lacuri de pe traseu. Lacul Dognecea. Aici am ajuns coborand direct pe undeva prin padure.

Lacul cu Nuferi sau Dognecea Mica e imediat deasupra lacului mare. Cam aici s-a oprit si ploaia. Suficient de tarziu insa ca sa apuce sa ude tot drumul de pamant.

Anul acesta nu am intalnit asa ceva. E zeul noroaielor. Are cam 10cm-15cm adancime. E pamantul de padure amestecat cu apa de catre rotile TAF-urilor. Probabil mai bun decat multe tencuieli profesioniste. Si totusi nu e cel mai rau. Cel de Medias si de Prima Evadare ii dau clasa.

Fiindca MTB-ul nu e pentru Pitzi. Si fiindca MTB-ul nu e cursiera. Desi nici noi nu am crezut, aici eram exact pe track.

Totul tine de atitudine. Impingand calul spre locul de pranz.

Finalul celei de-a treia catarari a zilei. Nu are multi km traseul. Nici diferenta de nivel nu e spectaculoasa. Dar e foarte, foarte aproape de Timisoara. Si daca vii chitit sa mergi la rupere, la finalul turei sigur te-ai linistit pentru o saptamana.

Lacul 3. Lacul Danila. Asta a fost cel mai frumos din cele 4. Dar nu putem sa va zicem cum am ajuns la el fiindca nici noi n-am inteles. Vreun km am coborat vertical printr-o padure fara urma de vreo poteca tinandu-ne echilibrul doar in franele de bicicleta. Dar, na, eram exact pe track si avand in vedere ca in jur nu e absolut nimic decat paduri nesfarsite, nu prea ne venea sa deviem de la ce aveam pe GPS.

Cum-necum am ajuns exact unde trebuia.

A urmat a doua masa a zilei din Ocna de Fier. De fapt grupul cerea insistent suc. Mai exact orice produs cu mult zahar si bule. Nu, nu mi-am luat Cola. Sac! Mi-am luat Mountain Dew ca are mai multa cofeina.

Ocna de Fier e locul ideal pentru a face profilul votantului Ponta. Aici se termina orice. Mai ales sperantele. In aer pluteste neputinta si lipsa vreunui viitor.

Un barbat isi ia bere Neumarkt pe datorie sub privirea mustratoarea a femeii in varsta de la bar. Aici miroase a vechi. A mobila veche imbibata cu miros de alcool ieftin si tutun. Lumina e data de un bec care abia palpaie. Doi copii joaca biliard pe o masa carpita.

In centru un baiat stirb face impresie cu un scuter dezghinat la doua fatuce.

Si toate sub privirea aia vesnic zambitoare a unui Ponta urias care troneaza deasupra barului.

Cum ziceam mai sus: eu nu sunt rau. Poate doar un pic crud. Campaniile si isteria de pe net nu au nici o rezonanta aici.

Aici primarul si popa sunt inceputul si sfarsitul. Si ei zic sa votezi Ponta. Si asta e doar unul din zecile de mii de sate..

Pana cand nu o sa vina "aia buni" sa-i manipuleze pe astia multi, nu exista absolut nici o sansa.

Din Ocna de Fier e un drum forestier excelent care urca cale de 6.5 km. Genul ala de drum care nu e abrupt ca sa trebuiasca sa treci "la macinat". Dar suficient de abrupt totusi ca sa scoata ....mucii din tine.

 Urcarea 5. De aici se coboara direct in Resita si inapoi la masina.

 Asta dupa ce mai treci peste ceva tapsane.
 

 

Si un push bike de final. Am biruit urcarea asta pe bicicleta. Trebuie sa fac niste teste sa vad cu 29er-ul: acolo merg cu 24 pe fata si  cu 36 pe spate.  Sunt curios cat conteaza aia 2 dinti in plus de pe foaia mica...

Din nou o tura foarte faina. Din nou cu oameni faini. Si cum zicea si Elena: catinel-catinel cladim baza pentru anul viitor.

Dupa o saptamana de scos lopeti de muci din mine e timpul sa revin la sala si la umflat muschii. Si la desenat tura pentru saptamana viitoare.