Data: 23.05.2015
Participanti: Elena, Mircea, Alex
Locatie: Muntele Mic-Tarcu
Treaba cu fractura de trohanter mare a stat cam asa: n-am ascultat de doctori, am pedalat 560km in ultimele 10 zile de medical.
Acuma la final reiese ca a fost decizia corecta sa fac cum m-a taiat capul. Evident, putea sa fie invers, dar nu fost sa fie asa.
Si cu asta am inchis acel subiect. Cum ar fi zis Bobi, statistic la cat m-am dat trebuia sa se intample. Am scapat din nou cu mult noroc. Dar eu cred orbeste in noroc...
Acuma e timpul sa revenim la cautat trasee pentru 2BE. Din nou desenele facute de acasa. Un urias suport informational primit de la Carol Varga.
Dimineata la 4.30 de data asta suntem treji. La 5 plecam din oras.
Cam asa arata un om trezit cu noaptea in cap inaintea turei.
De data aceasta nici nu mai apelez la altcineva in afara de Elena si Mircea. Fara nici un fel de ingamfare, nu exista altii in zona care sa fie in stare sa faca aceste trasee intr-un ritm decent. Probabil Vladimir, dar asta micu a disparut...
Streching-ul de foarte dimineata. Aici suntem in Ilova. Ultimele ture ne-au purtat prin tot felul de sate prin care nu am mai fost pana acuma. Ilova e unul dintre acestea. Fiecare sat are cumva specificul lui. Aici oamenii erau deosebit de deschisi la vorba si curiosi.
Suntem pe fuga. Norii aia de se vad in spate o sa vina in cateva ore peste noi.
Pornim la drum pe traseul desenat. Dupa ce am pregatit 2 zile tura, am uitat GPS-ul acasa. Tipic. Nu ma mira, dar ma enerveaza. Urcarea incepe abrupt catre Cleantul Ilovei.
Castigam repede altitudine. Pedalam ca intr-o sera: este foarte cald si umiditate excesiva. Elena e ...cu fata la cearceaf. Pe scurt, a descoperit si ea ciudatenia sosetelor de compresie. O observasem acuma vreo 2 ani la concursuri. Daca pornesti cu alea si ii dai tare de la start - cat sa umfli bine gamba, atunci alea iti fac numai rau.
Ajungem repede deasupra satelor si valea Timisului incepe sa se deschida in spatele nostru.
Urcarea e faina, drumul e nisipos - numai bun si in caz de ploaie, peisajul e frumos - as zice ca e urcarea perfecta de inceput de concurs.
Mircea mi-a salvat - a mia oara - bicicleta. Ultima data a facut o chestie mai putin uzuala ca sa faca roata spate sa stea naibii in cadru. A reparat cauza pentru care mi-am rupt piciorul in Grecia. Ideea e ca e un mecanic desarvasit.
Incet, incet incepem sa cunoastem fiecare deal, fiecare picior. Se formeaza o "memorie a locurilor".
Si am intrat in padure. Aici incepe push bike-ul. Si e abrupt si "spre prea lung". Si ii dai asa vreo 250m diferenta de nivel.
...Pana iesi aici in creasta. Am deja dubii ca merita facuta urcarea asta la concurs. Chiar daca de aici traseul e cu adevarat superb, la oameni li se poate taia cheful dupa push bike-ul din padure.
Un vant cu aspecte de vijelie ne-a intampinat de aici. Nu o data am fost la propriu doborati de pe biciclete de vantul care batea din lateral. Si care stiam ca o sa aduca ploaia.
Se urca in continuu pe culmea Plesa. Nu e usor deloc, dar se poate face pe bicicleta. Mircea mai unge un pic angrenajul.
Inainte de coborarea spre Strigoni. Pana aici am urcat continuu 1000m diferenta de nivel.
Nu apucam bine sa incepem coborarea si primul val de ploaie ne face sa ne ascundem sub brazi. Mancam ceva pe fuga si la prima fereastra in ploaie plecam repede mai departe catre Cuntu.
Lucrurile se schimba rapid pe aici - drumul denivelat a fost indreptat cu lama. Coborarea pana aici a fost destul de bolovanoasa la inceput- 400m diferenta de nivel la vale. Pe care trebuie sa ii refacem repede la deal pana ajungem in Cuntu.
Si au aparut taierile masive de lemne care urca catre cabana Cuntu.
Habar n-am daca sunt legale sau nu, ideea e ca acuma din Strigoni se poate urca destul de bine pe bicicleta daca ai picioare si plamani. TAF-urile au largit si indreptat drumul.
Varful Sadovanu la orizont.
Ultima panta inainte de Cuntu - foarte bolovanoasa, dar suficient de scurta cat sa nu te enerveze.
Land of Mordor. Iesirea catre cabana Cuntu.
La Cuntu ne intalnim cu Calin si stam la povesti. De aici urmeaza urcarea catre Tarcu - 800m diferenta de nivel. Cea mai mare parte din ei sunt de facut pe bicicleta daca esti bine antrenat si ai ceva tehnica.
Plecam repede ca sa scapam de ploaie. Dar dupa nici 20 d eminute ne ia in primire un prim val de grindina. Vantul bate tare, e frig si ploaia abia pare ca incepe. Fara sa imi intreb coechipierii decid sa ne retrage la cabana.
Aici am mai stat aproape o ora impreuna cu Calin la povesti. Bucla spectaculoasa peste Tarcu nu e de facut azi.
De asemenea traseul incepe sa fie sub semnul intrebarii. Noi am facut pana aici 4 ore. O medie de 5km pe ora. Cu pauze, poze, ascuns de ploaie. Dar, fara nici o infatuare, chiar in conditiile astea noi am facut un timp mediu - sigur nu cel mai slab.
Bucla peste Tarcu la aia buni o sa le mai ia minim 4 ore. Si dupa aia ar fi doar la mijlocul traseului...
Ne retragem catre saua Jigoria. Folosim poteca prin padure la sugestia lui Calin. O variatie frumoasa la drumul care trece de obicei prin Seroni.
Saua Jigorea, bine cunoscutul punct de intersectie din Muntele Mic-Tarcu. De aici am coborat vreo2km si am cotit la stanga pe Valea Valsan incepand urcarea catre Muntele Mic.
Urcarea pe forestier se termina brusc si trecem la impins bicicletele. Pe aici a fost si urcarea la o editie de la Maratonul Tarcului. Portiunile de push bike alterneaza cu cele de mers pe bicicleta.
Iesim in golul alpin la stana parasita. De aici vad varianta desenata initial de Carol Varga - cea care trece pe la Pietrele lui Scorillo si urca pe varful Muntele Mic.
400m diferenta de nivel. Mare parte din ei sunt de facut pe bicicleta. Cealalta mare parte e de impins - si impins sustinut.
O adevarata Golgota care iti ofera o priveliste de vis catre Tarcu - Godeanu - Retezat. Dar o Golgota care te macina incet si sigur.
In final se ajunge pe cel mai anost varf pe care am fost vreodata - Muntel Mic. Un platou intins, in care singurele forme de relief sunt stalpii de telescaun, santurile adanci de la motoare si o antena GSM. Pauza de masa inainte de a incepe coborarea catre Borlova.
Muntele Mic - cu siguranta cea mai urata statiune de munte. Surclaseaza cu brio si Straja.
Coborarea de la cruce catre statiune se desfasoara tot pe santurile adanci sapate de enduristi. E plin de ei. Unii sunt escortati de catre ATV-uri.
Drumul militar - vechiul drum de acces catre Muntele Mic dinspre Borlova.
Elenei nu i-a placut deloc coborarea. Bolovanoasa, noroioasa, alunecoasa. Sunt cateva din caracteristici. Nici Mircea nu a fost foarte incantat.
In Borlova asistam la o nunta cu niste obiceiuri locale mai hilare, ne aprovizionam cu sfanta Cola dupa care incepem traversarea catre Varciorova.
Drumul l-am catalogat destul de repede ca "Mlasinile varciorovene". Noroiul ala rau si vesnic e prezent aici. Ala care se lipeste, in care te afunzi, care pute si care nu se usca niciodata.
Varciorova - si de aici trebuie sa gasim traversarea catre Ilova si inapoi la masina. Portiunea asta de final a fost foarte frumos. Pe tapsanele innierbate, printre plopii infloriti si prin gradinile oamenilor (la propriu). Am trecut prin salase, prin livezi - in general fara un drum precis ci doar urmand o directie generala catre masina.
Dupa 65km si 3000m diferenta de nivel eram inpaoi in Ilova. Si 11.34 ore timp total.
Am fost in locuri noi, am vizitat locuri faine.
Aproape toate turele astea de prospectare le-am facut in 3: Elena, Mircea si cu mine.
Si cand 2 din 3 iti zic ca traseul asta n-are absolut nimic, e doar un traseu ca la orice alt concurs, nu are absolut nimic spectaculos, poate ca e cazul sa le dau dreptate si sa il regandesc. E doar un traseu greu, la care ii lipseste acel "ceva".
Am pus cap la cap propunerile Elenei si ale lui Mircea, am revazut toate turele din zona si l-am regandit. Sper ca luni o sa ma duc sa il fac.
Pana atunci, cu fetele mele ne asteapta un alt munte drag: Retezatul. La pas, la rododentroni, la cort, la munte.
Participanti: Elena, Mircea, Alex
Locatie: Muntele Mic-Tarcu
Treaba cu fractura de trohanter mare a stat cam asa: n-am ascultat de doctori, am pedalat 560km in ultimele 10 zile de medical.
Acuma la final reiese ca a fost decizia corecta sa fac cum m-a taiat capul. Evident, putea sa fie invers, dar nu fost sa fie asa.
Si cu asta am inchis acel subiect. Cum ar fi zis Bobi, statistic la cat m-am dat trebuia sa se intample. Am scapat din nou cu mult noroc. Dar eu cred orbeste in noroc...
Acuma e timpul sa revenim la cautat trasee pentru 2BE. Din nou desenele facute de acasa. Un urias suport informational primit de la Carol Varga.
Dimineata la 4.30 de data asta suntem treji. La 5 plecam din oras.
De data aceasta nici nu mai apelez la altcineva in afara de Elena si Mircea. Fara nici un fel de ingamfare, nu exista altii in zona care sa fie in stare sa faca aceste trasee intr-un ritm decent. Probabil Vladimir, dar asta micu a disparut...
Plecam repede ca sa scapam de ploaie. Dar dupa nici 20 d eminute ne ia in primire un prim val de grindina. Vantul bate tare, e frig si ploaia abia pare ca incepe. Fara sa imi intreb coechipierii decid sa ne retrage la cabana.
Aici am mai stat aproape o ora impreuna cu Calin la povesti. Bucla spectaculoasa peste Tarcu nu e de facut azi.
De asemenea traseul incepe sa fie sub semnul intrebarii. Noi am facut pana aici 4 ore. O medie de 5km pe ora. Cu pauze, poze, ascuns de ploaie. Dar, fara nici o infatuare, chiar in conditiile astea noi am facut un timp mediu - sigur nu cel mai slab.
Bucla peste Tarcu la aia buni o sa le mai ia minim 4 ore. Si dupa aia ar fi doar la mijlocul traseului...
Urcarea pe forestier se termina brusc si trecem la impins bicicletele. Pe aici a fost si urcarea la o editie de la Maratonul Tarcului. Portiunile de push bike alterneaza cu cele de mers pe bicicleta.
Iesim in golul alpin la stana parasita. De aici vad varianta desenata initial de Carol Varga - cea care trece pe la Pietrele lui Scorillo si urca pe varful Muntele Mic.
In Borlova asistam la o nunta cu niste obiceiuri locale mai hilare, ne aprovizionam cu sfanta Cola dupa care incepem traversarea catre Varciorova.
Drumul l-am catalogat destul de repede ca "Mlasinile varciorovene". Noroiul ala rau si vesnic e prezent aici. Ala care se lipeste, in care te afunzi, care pute si care nu se usca niciodata.
Varciorova - si de aici trebuie sa gasim traversarea catre Ilova si inapoi la masina. Portiunea asta de final a fost foarte frumos. Pe tapsanele innierbate, printre plopii infloriti si prin gradinile oamenilor (la propriu). Am trecut prin salase, prin livezi - in general fara un drum precis ci doar urmand o directie generala catre masina.
Dupa 65km si 3000m diferenta de nivel eram inpaoi in Ilova. Si 11.34 ore timp total.
Am fost in locuri noi, am vizitat locuri faine.
Aproape toate turele astea de prospectare le-am facut in 3: Elena, Mircea si cu mine.
Si cand 2 din 3 iti zic ca traseul asta n-are absolut nimic, e doar un traseu ca la orice alt concurs, nu are absolut nimic spectaculos, poate ca e cazul sa le dau dreptate si sa il regandesc. E doar un traseu greu, la care ii lipseste acel "ceva".
Am pus cap la cap propunerile Elenei si ale lui Mircea, am revazut toate turele din zona si l-am regandit. Sper ca luni o sa ma duc sa il fac.
Pana atunci, cu fetele mele ne asteapta un alt munte drag: Retezatul. La pas, la rododentroni, la cort, la munte.
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu