Social Icons

Ziua 1 - Pornim la drum

Data: 08.08.15
Participanti: Elena, Alex, Ana
Locatie: Dolomiti
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/

Nu o sa fie unul. O sa fie 22 de bloguri. Unul pentru fiecare zi. Irelevant din punctul meu de vedere daca cineva le va citi sau nu. Mie imi face placere sa le scriu si sa imi amintesc de fiecare detaliu din aceasta vacanta.

Povestea a inceput anul trecut cand am plecat la drum acolo unde e vreme buna  - fara vreun plan anume. Am luat fetele, am luat bicicletele si am pornit la drum prin Europa.

A fost superb. Anul acesta nu doream neaparat sa reeditam acea aventura. Planul care in continuare ma roade e "sa dispar" o perioada mai lunga de timp in lume.

Dar cele 2 variante nu se exclud deloc: acuma cand e vreme buna, e bine sa folosim zilele de concediu si sa perindam prin alte locuri prin Europa. Iar cand situatia se ''impute", putem sa ne luam talpasita si sa plecam "acolo departe" intr-un concediu luuuuuuung.

August e o luna in care nu se merge in concediu. Decat daca nu te duce capul la altceva. Sau daca ai in plan cele 2 variante enumerate mai sus. Oricum, suntem pregatiti sa facem fata masei de turisti si a tot ceea ce inseamna aglomeratia aferenta. Am experimentat asta si anul trecut si putem sa devenim usor imuni.

Daca anul trecut am inceput prin a planifica riguros zilele si traseele si am sfarsit prin a strabate jumatate de continent fugind de ploaie, de data asta suntem mult mai boemi.

Literalmente cu o ora inaintea plecarii verificam prognoza meteo. Avem de ales intre Dolomiti, Chamonix sau Pirinei. Prognoza se arata indulgenta pentru Dolomiti, asa ca acolo ne vom indrepta volanul pentru inceput.

Elena pregatise bagajele de o saptamana. Doar ca nu alesesem o destinatie.

Mama. Nu are neaparat o legatura directa cu aceasta poveste. Dar are o legatura directa de fapt cu absolut orice fac eu. Ca persoana, esti produsul mediului in care traiesti si rezultatul educatiei pe care o primesti in primii ani. Cam in primii 5 scrie in carti. Adica bag seama ca tot felul meu de a fi si modul a gandi si de a judeca se datoreaza ei. Deci, multumesc mama!

Iar el e tatal meu. Impreuna, printr-un sir infinit de decizii luate de-a lungul timpului au condus indirect ca aceasta poveste sa existe. Deci, multumesc tata.

La drum se pleaca noaptea cand ai copil. Sau cand iti place sa conduci. Mie imi place enorm sa conduc noaptea. Pot sa visez cu ochii deschisi la volan. Mi se pare de-a dreptul relaxant.

Asa ca seara cand Ana da primele semne de oboseala ne urcam in masina si pornim.

Masina pentru mine e in primul rand rosie. Si de fapt - cam atat. Dar totusi stiu ca depind de ea ca sa iasa concediul bine. Asa ca in ultimele zile am descoperit ca: nu mai are CASCO, are ITP-ul expirat,  are franele duse, are cauciucurile uzate. Si vreo 2 zile sistemul de semnalizare de la suportul de biciclete a facut figuri.

Cu toate problemele rezolvate pe ultima suta de metri am plecat spre Italia.

Dimineata ne-a gasit in Canazei. Aici am ajus doar fiindca Doru a zis ca ala e un punct central in Dolomiti. De data aceasta n-am avut nici macar bunul simt sa cautam sa vedem ceva despre zona in care mergem.

Aici ploua. Stiam ca o sa ploua si mai stiam ca de maine dimineata o sa fie vreme buna. Uite, eu gasesc numai avantaje in era tehnologiei si a avalansei informatice. Nu mi s-ar fi parut nimic nostim in a-mi fute concediul in ploaie, fara sa am idee cum o sa fie vremea in zilele urmatoare.

...Cum nu inteleg de ce cineva si-ar face rezervare cu luni inainte la o cazare intr-o anumita zona... Daca te ploua atunci, ce faci?

Camping-ul se cheama Marmolada si ca si orice camping italian are o caracteristica distinctiva: e exorbintant de scump. Adica mi se pare ireal sa dai 38 de euro ca sa dormi in cort. Te poti calma in doua moduri: cazarile sunt probabil infinit mai scumpe. Sau te gandesti ca oricum n-ai alta alternativa.

Cortul ala de abia incape in poza e noua achizitie. Am invatat anul trecut ca nu e deloc nostim sa fii blocat intr-un spatiu de 2m patrati toata ziua cand ploua. Sau sa gatesti afara. Daca simt nevoia de aventura si vreau sa sufar, ma duc sa ma dau cu bicicleta pana vomit. Dar dormitul si mancatul vreau sa le mimez ca oamenii, nu ca si sardinele.

Montantul mastodontului a durat ceva in prima zi. Dar invatam repede.

Exista cateva tipare pe care le-am insusit de-a lungul timpului. Primul lucru pe care il faci intr-o zona noua e sa cauti biroul de turism. Trebuie sa stii ce posibilitati ofera zona. Tot acolo se gasesc de obicei hartile gratuite pe care daca vrei musai le poti totusi cumpara pe bani grei din magazine.

Al doilea lucru e sa localizezi supermarket-ul. Indifernt de cat de cu fite e zona in care ai nimerit, invariabil acolo traiesc si localnici. Si aia nu mananca la restaurante. De undeva trebuie sa manance si ei.

De data aceasta am luat cu mine si paharul de bere de acasa. Sa bei Weissbier din sticla e ca si cand te-ai duce la opera in trening. Iar eu sunt un stilat, ce pula mea!

 Intr-un moment de acalmie a ploii am pornit repede la drum. Fara o directie precisa, doar din dorinta de a scoate amorteala a 1200km de condus din oase.

Cea mai inteligenta idee pe care am avut-o a fost sa venim cu MTB-urile si nu cu cursierele. Chiar daca 90% din traseele pe care aveam sa le facem aveau sa fie pe sosea. In primul rand fiindca cursiera s-ar fi rupt sub greutatea Anei si in al doilea rand, ca mai sunt ceilalti 10%.

Dupa cateva serpentine, ploaia e reaparut. Totusi a fost suficient pentru prima zi cat am apucat sa pedalam.

 Ana cu Elena au reperat locul de joaca si acolo ne-am indrepat sa petrecem dupa-amiaza.

Ana lu' tata a crescut. Si daca ma bucur de ceva, e de faptul ca am fost langa ea in tot acest timp. La inceput mi s-a parut "cool" sa o car pe Ana dupa mine peste tot. Acuma nici macar nu mi-as imagina sa merg undeva fara ea.

 Experimentam tiroliana.

 Dupa care ne retragem la ceva mai static.

De la cineva Ana a mostenit placerea datului din gura. Habar n-am de la cine. Dar cert e ca uzeaza de aceasta calitate. Si vorbeste, si vorbeste. Si iara vorbeste...

O buna parte din seara mi-o petrec la "bucatarie". Imi face realmente placere sa "gatesc". Nu e absolut nimic complicat: invariabil un soi de animal mort prajit bine si acompaniat de o garnitura plina in carbohidrati. Eventual si de o salata.

Dar intreg ritualul bucataritului ma incanta. Mai ales daca am alaturi un Weiss rece.

Prima zi a trecut a naibii de repede. Mai verificam o data prognoza si trecem rapid la somn cu gandul la avenutirle de a doua zi...

3 comentarii:

Unknown spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Unknown spunea...

eu am citit. si mi-a placut. ca de fiecare data, de altfel. bafta!

aki spunea...

cum e cortul? stiu ca e de la decathlon dar nu-mi dau seama care model este. cum s-a comportat la ploaie si la soare?
sunteti tari!