Om

Cand bei iti vin idei. Ca de la bautura. Cand bei cu prieteni pe care nu i-ai vazut de ani de zile iti vin si mai multe idei.

Nu m-a deranjat ca am picat azi cu bicicleta - statistic era timpul.

Nici ca acuma am curul ca maimutele de la zoo - doar ca doare.

Nici ca am îndoit bicicleta.

Dar cat stăteam in mijlocul drumului, m-au depasit 2 masini ( am apreciat că nu m-au călcat ).
Au trecut vreo 10 oameni. Unul nu s-a oprit sa ma întrebe: "Fraiere, ai murit?"

Mi se confirmă ce am constientizat de mic: trebuie sa poti sa te descurci singur in orice situatie. Tot timpul. Ca nu te ajută nimeni, niciodată. Iar cei care te-ar putea ajuta cu adevarat poate nu sunt atunci acolo.

Copilăria mi-am petrecut-o printre romi, recidivisti si contrabandisti de tigari si nu numai. Am învătat ca ei pot fi mult mai oameni decat cei spoiti de "civilizatie". Preferam sa fii sărit romii pe mine...

Tata m-a invatat un lucru: sa nu judec oamenii dupa ce origine au sau cu ce se ocupa. Ci dupa cum se comporta. Dupa cat sunt de oameni.

Ca e irelevant ca ai "n" facultati si toata viata ai buchisit, daca esti un gunoi de om. Ca e la fel de irelevant daca esti tigan nespalat, surdomut, muncitor necalificat, dar stii sa zici o vorba buna si sa ajuti cand e nevoie.

Tot el m-a invatat ca cel mai de pret lucru sunt prietenii. Nu relatiile sociale. Nu prieteniile de interes. Prietenii - aia cu care bei bere pana dimineata, dai ture prin munti si aia pentru care ai face orice ca sa ii ajuti.

Tot el m-a invatat sa zic lucrurile verde-n fata. Ma doare-n pula (limbajul asta l-am deprins probabil prin Piata 700 si pe colcauri cu golanii, dar nu mi-e deloc rusine de el) ca e vorba de seful meu, ca ce zic poate avea repercusiuni, ca distrug prietenii.

Daca nu esti om (e irelevant cat de subiectiva e aprecierea aceasta, pana la urma iti construiesti viata relativ la propria persoana) - te bag in pizda matii.

Ca asa am reusit sa enervez oameni sau sa distrug prietenii de zeci de ani - e adevarat.

Reversul ar fi fost un zambet fals si condescent. O privire mincinoasa si aprobatoare, cand eu gandesc cu totul altceva. Doar asa, de complezenta, ca sa nu supar omul. Iar in spate sa continui sa-l bag in pizda masii. Asta mi se pare josnic.

Ai mei au avut inspiratia sa ma "alunge" constant de acasa. Am bantuit de mic prin tot felul de tabere. Am stat pe la rude si la prieteni de familie. Am intalnit tot felul de oameni.

Buni, rai - acuma depinde de scara de valori a fiecaruia.

Dar tot in anturajul din copilarie am invatat un lucru: ca indiferent de cum e omul ala, la greu il ajuti. Nu-l lasi sa se chinuie. Si daca e vorba de egoismul suprem nascut din cruda logica: s-ar putea sa am nevoie sa ma ajute si el candva. Dar il ajuti.

Acuma nu stiu daca cazatura asta sau cantitatea de bere ingurgitata a declansat aceasta elucubratie intelectuala; dar da, ma asteptam ca cineva sa ma ajute.

Dimineata spre lucru o adormita a calcat un batran pe pista de biciclete. Ala vroia sa urce in troleibuz. M-am oprit sa-i ajut. Nu e nici un fel de gest nobil sau de lauda - e normal. I-am zis la desteapta aia sa caste ochii pe unde merge, dar asta nu inseamna ca nu ajuti omul.

Stii (imi place exprimarea asta colocviala) si pe Ana o sa o invat la fel - sa fie sociabila. Sa nu judece oamenii dupa conditie sau educatie. Sa judece oamenii doar dupa faptul daca sunt OAMENI. Sa-si faca prieteni in toate categoriile sociale.

Si - simplu - sa ii bage in pizda masii pe aia care sunt gunoaie si sa mearga mai departe.