Data: 14.08.2016
Participanti: Elena, Alex
Locatie: Banat
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/
Poze nu prea avem. DSLR-ul era ultimul lucru pe care l-as fi carat dupa mine, iar telefonul il pot folosi la orice altceva - mai putin vorbit si facut poze. Asa ca o sa va ametesc din vorbe...
Ca asa iti vine cateodata: dorul de duca. Si cam tot atunci imi dau seama cat de norocos sunt. Adica, sincer, cati dintre voi va puteti scoate romantic prietena/sotia/amanta la o plimbare de 300km?
Planul turei e mai vechi. Carol, eminenta cenusie a MTB-ului local a gandit tura de multi ani. In ultima perioada s-a concretizat sub forma de Weidenthal-Eibenthal si a intrat sub umbrela Banat Epic.
Pe scurt, e vorba de a parcurge pe bicicleta distanta intre aceste doua sate. Dus-intors.
Ideea lui Carol e de explorare, de aventura. De aceea Carol propune tura spre a fi facuta pe echipe, pe durata a macar 2 zile. Sa ai timp sa cauti, sa te bucuri de peisaj, sa descoperi. Noi vedem tura si din punct de vedere sportiv si asa a aparut cumva mixtura de Weidenthal-Eibenthal 24h.
Zona prin care perindam e sudul Banatului. Inaltimi nu foarte mari, munti blajini care se preteaza la drumuri forestiere si la bicicleta. Problema e ca sunt o sumedenie de drumuri si orientarea in teren ridica probleme.
Elena a fost cea care m-a impulsionat sa fac tura. Singur nu m-as fi dus. Ea a zis ca are chef - asa ca am purces la planificat traseul. Carol a avut aici un cuvant greu de spus. A iesit o mixtura intre traseul lui de aventura si traseul rapid pe ca il doream eu.
Plecarea am amanat-o cu o zi. Era mult prea frig sambata. Asa ca am inghetat cu copiii la Cuntu.
Duminica dimineata (apropo, ora 3 e dimineata sau noapte?) plecam din Timisoara catre Brebu Nou.
Aici, la pensiunea EnduroMania e punctul de start al turei. In Brebu termometrul imi arata 3 grade. Nu mai zic nimic. Doar ca sper ca iarna ce urmeaza o sa fie exact ca ultimele 2 ierni. Sa am 20 de grade in decembrie in compensatie...
Carol se trezeste si ne intampina. Planul initial era sa plecam la ora 5 din Brebu. Dar amanam suficient de mult plecarea incat se face lumina.
La 6.08 plecam in aceasta aventura.
Dar in spatele turei stau mai multe decat un plan, echipament, orar. Nici unul din aceste 3 ingrediente nu a fost neaparat planificat minutios.
Sincer, tura asta a fost despre:
Frig, Frig, Frig! O sa mor de frig! Chiar poate sa se duca de rapa toata omenirea, dar unde dracu e incalzirea aia globala? De ce ma pedepsiti?
Bai, ce merge Elena... O fi de la frig....
Na, ca e frumos aici spre Semenic. Cum naiba pedala Crista pe aici cu cursiera? E si o parte buna: in ritmul asta urcarea spre Semenic devine in curand forestier.
"Bai ce frumos poate sa fie aici sus pe Semenic cand rasare soarele!"
"Uite, mai stii cand am urcat gafaind acuma multiiiiiiiiiiiiiiiii ani si ne-am pus pe marginea drumului sa stam la soare? Era sfarsit de iarna. Si dupa aceea am mancat ciorba aia expirata la Nedeea."
Uitasem cat de mare e platoul somital a Semenicului. Mergi si tot mergi... Tu cu gandurile tale si cu soarele asta fain de te incalzeste la spate.
"Uite, aici erau oamenii aia la cules de afine cand am trecut prima data pe aici. Si tot ziceai ca o sa-ti faci si tu un pieptene din ala de cules afine. Si pe coborarea asta mica chiuiam si ne tataia curul." Acuma ii dam viteza...
Tot aici ne-am ratacit acuma multi ani. Dar nu aveam GPS. Acuma revenim pe drum imediat. Atunci le-am carat in spate ceva vreme...
"Cantonul Cosava. Uite si izvorele Nerei. Faina si tura aia in care tot aici am luat-o gresit, doar ca sa revenim si sa continuam pe drumul bun. Si cand a venit ploaia si drumul pietruit s-a udat si a devenit super alunecos. S-a si picat atunci. Uite aici in poiana avem ceva poze."
Si coborarea spre Borlovenii Vechi. "Mai stii cand fugaream vaca aia pe aici? Mamaaaaa ce ...vaca. Am undeva ascunsa si o poza: tu pedaland aplecata pe ghidon, urmarita de o vaca dementa."
Frig! cat de frig poate sa fie pe valea asta! Si cat de lunga poate fi valea asta!!!!!
Omul din sat are chef de vorba. Si din vorba in vorba ne schimba putin planul. Adica am stat o saptamana si am desenat si tot desenat track-ul. Si asta vine si ne zice noua cum sa facem... Asa ca facem ca el si scurtam cu vreo 4km
"...Si cand am mers la ultima editie de EcoExplora. tot pe aici eram - in drum spre Dalboset. Te-au sunat de la lucru si in timpul concursului, pe bicicleta aveai ceva phone meeting."
Urcarea spre Ravensca, prin Barz. Asta a fost prima data cand am dat de satele de pemi, prima tura in Muntiii Almajului.
"Uite, acolo langa plopul ala mare o lasam pe Mariuta la umbra. Si la panoul asta turistic informativ avem o poza faina."
Au refacut drumul...
In Ravensca, birtul e inchis - ca de obicei. Si facem aceeasi poza cliseu la panoul cu harta din parculet. De cate ori am trecut pe aici si cu cati oameni...
Urmeaza coborarea spre Liubcova care ne scoate la Dunare. Lunga, lunga.
"Uite la dugheana asta ne-am oprit o data si am mancat inghetata. Si de aici am luat-o mai departe pe sosea."
E frumos aici. Au refacut si drumul. Plin de pescari, Dunarea ne insoteste imediat langa drum, muntii coboara de o parte si alta pana in apa.
Mergem si tot mergem. Si ne mai zambim. Nu trebuie sa ne mai vorbim. Ajunge doar sa ne incrucisam privirile.
Svinita - undeva pe malul Dunarii. De aici incepe Terra Incognita. E grea urcarea - criminala. Se poate face pe bicicleta, dar nu daca esti la o tura de 300km. Mult prea multa energie pierduta.
Oare e mai bine sa mori copt sau inghetat? Arde nespus de tare soarele - te loveste in ceafa, totul se lichefiaza.
Oare e bine daca la o tura de 300km ajungi sa cari bicicleta in spate prin mijlocul tufelor, fara perspectiva unui drum bun?
Si coborarea spre Eibenthal e faina. Tehnica - un drum rupt, cu fagasuri uriase si trepe de piatra. Cu mult nisip.
Iata-ne iara in satul acesta. "Mai stii cand am venit prima data aici? Cati eram... Am urcat din Dubova o armata de oameni."
Ne oprim la birtul din sat. E muzica ceheasca banuiesc. Cochet locul, plin de cehi. Bere buna, rece, la halba. Aici intalnim si cealalta echipa care plecase la drum, dar alesese alta ruta.
"Uite, ne-au asfaltat urcarea din Dubova! E superb drumul. Ca si drumurile alea faine de langa lacul Idro."
Si iara la Dunare, in Cazanele Mari.
"Stii cand dormeam in cladirea aia muncitoreasca de o transformasera in pensiune?" Nu prea erau pensiuni pe atunci. Cu paturile alea metalice de spital. Dar ciorba de peste era buna.
Acuma e plin de pensiuni...
Bai ce ma enervase o data urcarea asta spre Dubova...Bausem ceva beri, era cald si nu mai aveam nici un chef.
Trebuie sa mancam si altceva decat prafuri si geluri. Alimentatia si hidratarea sunt esentiale la asa ceva. Dar sunt momente in care si cele mai sofisticate inventii ale chimiei fac loc unui pateu Bucegi, niste pita feliata si mai ales Cola, sfanta Cola...
Stai la masa cu localnicii, auzi discutiile si realizezi pentru a mia oara ca noi traim intr-o bula, intr-o realitate paralela. Ca o cu totul alta lume este dincolo afara care se raporteaza la cu totul alte standarde.
Cazanele Mici. "Uite si pensiunea asta unde ai avut team building. Si eu am venit cu Istvan cu masina sa te vizitez."
Eselnita.
"Uite si barul ala unde ne-am oprit la EcoExplora sa mancam. " Fain concurs. Unul din cele mai faine. Ce tura....
Din Eselnita o cotim pe a doua bucata de traseu nou. Trebuie sa trecem inapoi Muntii Almajului.
Ce vale lunga... Cand o sa scriu peste ani un alt blog despre ture in zona o sa imi amintesc cat de lunga e valea asta.
Ce naiba a mancat Elena? Se vede ca i-a facut placere tura. Si ne apropiem de bariera de anduranta de unde ea tot timpul a fost mai puternica.
Ajungem si la mina de carbuni din creasta. Aici ne orientam putin sa prindem valea Rudariei. Si ne mai oprim sa facem niste poze. E frumos, nu e nimeni, doar o multime de coame de dealuri impadurite si un soare care sta sa apuna.
Coborarea pe Rudaria e la fel de lunga ca urcarea. Era important sa ajungem pe lumina in Eftimie Murgu. Si am ajuns. Am trecut pe langa renumitele mori de apa si pe noul drum asfaltat care le deserveste.
"....si cum am stat aici in centru cand am facut prima data traversarea Muntilor Almajului." Atunci ne-a luat 2 zile, dar am facut-o pe un traseu mai sportiv. Eram mai multi, aveam si rucsaci cu noi. Nu existau GPS-uri, doar harti si dorinta de explorare.
E deschis inca magazinul.
Foamea e cea mai puternica dintre dorintele primare ale omului. Foamea - nu alta.
La un om sanatos, organismul dicteaza tot timpul ce sa manance si ce are nevoie. Restul teoriilor sunt de oameni grasi si lenesi care se complac in stratul de grasime.
Imi trebuie ceva sarat. Foarte sarat! Iau chips-uri, ca astia surprinzator nu au telemea. Imi trebuie ceva acru asa ca imi iau un borcan de castraveti murati. Si proteine si ceva sa atenueze aciditatea din stomac. Mancam ca spartii.
...Noaptea pe DN-ul dintre Bozovici si Iablanita. Cea mai frumoasa portiune. Un asfalt perfect care te lasa sa nu gandesti la pedalat. Un cer instelat pe care o luna apropae plina lumineaza ca un felinar.
Si doar noi doi singuri pe drumul ce se intinde peste dealuri. Singuri, pedaland in continuu inainte prin povestea noastra.
"Mai si pe aici am mai fost o data. Veneam din sens invers. Si uite ca au asflatat toata portiunea! " Oprim in Mehadica.
"Mai stii tura aia de inceput de aprilie? Ne-am oprit la magazinul din sat si am intrat toti inauntru sa ne incalzim. Aveau acolo o soba care duduia si mai ca nu am mai plecat."
Si drumul spre Luncavita. Cand am trecut intr-o toamna tarzie pe aici? Era noiembrie, era cald si oamenii erat toti prin gradini la munca.
Acuma urcam in Verendin. Uriasa comuna. Nesfarsita. Aici nu am mai fost.
De aici incepe drumul ala de il tot vedem cand mergem pe Semenic.
Aici, dupa 20 de ore de pedalat mi-a fost brusc greu. Sincer, mi-era dor de greul acesta. De mult nu l-am mai incercat.
E momentul acela cand spoiala civilizatiei si a bunului simt se sterge. Atunci cand ce e mai rau si urat din tine iese afara. Nu mai ai timp de politeti.
Intr-o perioada aveam teoria ca pentru a-ti da seama de felul unui om il iei la o tura criminala pana cand cedeaza psihic.
...Poate de aia am ramas un grup asa de restrans....
E interminabila urcarea asta....
"Uite! Ne-am intersectat cu traseul de la 2BE!"
Si urmeaza Prajiturica. Mi-a placut coborarea prin padure pe panta aia abrupta, la lumina farului.
Manelele de la trei Ape.
"Stii ca am fost o data cu cortul aici? Nu ne dadeam cu bicicleta pe atunci. Mancam mici, fumam si beam bere. Si mi-a placut la fel de mult cum imi place acuma."
Nu regret absolut nimic din ce am facut. Nu am nici un fel de regrete. Daca as avea sansa, as repeta exact la fel fiecare pas. Poate ca asta e de fapt calea spre fericirie...
Brebu Nou, 22 de ore si 300km mai tarziu. Il trezim pe Carol si povestim putin.
Am terminat tura.
V-as putea povesti despre echipament, strategie, alimentatie, planificare, track. V-as putea da track-ul turei si sfaturi despre anumite portiuni. Nu o sa fac nimic din toate astea. Daca chiar va intereseaza, sunt sigur ca o sa gasiti raspuns singuri la toate nelamuririle de mai sus.
Tura asta a fost despre mult mai mult decat 300km de MTB in 22 de ore. A fost despre prietenie, despre aventura, despre amintiri frumoase pe care le-am adunat de-a lungul timpului in aceste zone. A fost despre creat noi amintiri despre care o sa povestim cu drag peste alti multi ani. La o scara mica, astea 22 de ore sunt povestea vietii noastre.
Pentru ca noi suntem Hoinariii!
Participanti: Elena, Alex
Locatie: Banat
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/
Poze nu prea avem. DSLR-ul era ultimul lucru pe care l-as fi carat dupa mine, iar telefonul il pot folosi la orice altceva - mai putin vorbit si facut poze. Asa ca o sa va ametesc din vorbe...
Ca asa iti vine cateodata: dorul de duca. Si cam tot atunci imi dau seama cat de norocos sunt. Adica, sincer, cati dintre voi va puteti scoate romantic prietena/sotia/amanta la o plimbare de 300km?
Planul turei e mai vechi. Carol, eminenta cenusie a MTB-ului local a gandit tura de multi ani. In ultima perioada s-a concretizat sub forma de Weidenthal-Eibenthal si a intrat sub umbrela Banat Epic.
Pe scurt, e vorba de a parcurge pe bicicleta distanta intre aceste doua sate. Dus-intors.
Ideea lui Carol e de explorare, de aventura. De aceea Carol propune tura spre a fi facuta pe echipe, pe durata a macar 2 zile. Sa ai timp sa cauti, sa te bucuri de peisaj, sa descoperi. Noi vedem tura si din punct de vedere sportiv si asa a aparut cumva mixtura de Weidenthal-Eibenthal 24h.
Zona prin care perindam e sudul Banatului. Inaltimi nu foarte mari, munti blajini care se preteaza la drumuri forestiere si la bicicleta. Problema e ca sunt o sumedenie de drumuri si orientarea in teren ridica probleme.
Elena a fost cea care m-a impulsionat sa fac tura. Singur nu m-as fi dus. Ea a zis ca are chef - asa ca am purces la planificat traseul. Carol a avut aici un cuvant greu de spus. A iesit o mixtura intre traseul lui de aventura si traseul rapid pe ca il doream eu.
Plecarea am amanat-o cu o zi. Era mult prea frig sambata. Asa ca am inghetat cu copiii la Cuntu.
Duminica dimineata (apropo, ora 3 e dimineata sau noapte?) plecam din Timisoara catre Brebu Nou.
Aici, la pensiunea EnduroMania e punctul de start al turei. In Brebu termometrul imi arata 3 grade. Nu mai zic nimic. Doar ca sper ca iarna ce urmeaza o sa fie exact ca ultimele 2 ierni. Sa am 20 de grade in decembrie in compensatie...
Carol se trezeste si ne intampina. Planul initial era sa plecam la ora 5 din Brebu. Dar amanam suficient de mult plecarea incat se face lumina.
La 6.08 plecam in aceasta aventura.
Dar in spatele turei stau mai multe decat un plan, echipament, orar. Nici unul din aceste 3 ingrediente nu a fost neaparat planificat minutios.
Sincer, tura asta a fost despre:
Frig, Frig, Frig! O sa mor de frig! Chiar poate sa se duca de rapa toata omenirea, dar unde dracu e incalzirea aia globala? De ce ma pedepsiti?
Bai, ce merge Elena... O fi de la frig....
Na, ca e frumos aici spre Semenic. Cum naiba pedala Crista pe aici cu cursiera? E si o parte buna: in ritmul asta urcarea spre Semenic devine in curand forestier.
"Bai ce frumos poate sa fie aici sus pe Semenic cand rasare soarele!"
"Uite, mai stii cand am urcat gafaind acuma multiiiiiiiiiiiiiiiii ani si ne-am pus pe marginea drumului sa stam la soare? Era sfarsit de iarna. Si dupa aceea am mancat ciorba aia expirata la Nedeea."
Uitasem cat de mare e platoul somital a Semenicului. Mergi si tot mergi... Tu cu gandurile tale si cu soarele asta fain de te incalzeste la spate.
"Uite, aici erau oamenii aia la cules de afine cand am trecut prima data pe aici. Si tot ziceai ca o sa-ti faci si tu un pieptene din ala de cules afine. Si pe coborarea asta mica chiuiam si ne tataia curul." Acuma ii dam viteza...
Tot aici ne-am ratacit acuma multi ani. Dar nu aveam GPS. Acuma revenim pe drum imediat. Atunci le-am carat in spate ceva vreme...
"Cantonul Cosava. Uite si izvorele Nerei. Faina si tura aia in care tot aici am luat-o gresit, doar ca sa revenim si sa continuam pe drumul bun. Si cand a venit ploaia si drumul pietruit s-a udat si a devenit super alunecos. S-a si picat atunci. Uite aici in poiana avem ceva poze."
Si coborarea spre Borlovenii Vechi. "Mai stii cand fugaream vaca aia pe aici? Mamaaaaa ce ...vaca. Am undeva ascunsa si o poza: tu pedaland aplecata pe ghidon, urmarita de o vaca dementa."
Frig! cat de frig poate sa fie pe valea asta! Si cat de lunga poate fi valea asta!!!!!
Omul din sat are chef de vorba. Si din vorba in vorba ne schimba putin planul. Adica am stat o saptamana si am desenat si tot desenat track-ul. Si asta vine si ne zice noua cum sa facem... Asa ca facem ca el si scurtam cu vreo 4km
"...Si cand am mers la ultima editie de EcoExplora. tot pe aici eram - in drum spre Dalboset. Te-au sunat de la lucru si in timpul concursului, pe bicicleta aveai ceva phone meeting."
Urcarea spre Ravensca, prin Barz. Asta a fost prima data cand am dat de satele de pemi, prima tura in Muntiii Almajului.
"Uite, acolo langa plopul ala mare o lasam pe Mariuta la umbra. Si la panoul asta turistic informativ avem o poza faina."
Au refacut drumul...
In Ravensca, birtul e inchis - ca de obicei. Si facem aceeasi poza cliseu la panoul cu harta din parculet. De cate ori am trecut pe aici si cu cati oameni...
Urmeaza coborarea spre Liubcova care ne scoate la Dunare. Lunga, lunga.
"Uite la dugheana asta ne-am oprit o data si am mancat inghetata. Si de aici am luat-o mai departe pe sosea."
E frumos aici. Au refacut si drumul. Plin de pescari, Dunarea ne insoteste imediat langa drum, muntii coboara de o parte si alta pana in apa.
Mergem si tot mergem. Si ne mai zambim. Nu trebuie sa ne mai vorbim. Ajunge doar sa ne incrucisam privirile.
Svinita - undeva pe malul Dunarii. De aici incepe Terra Incognita. E grea urcarea - criminala. Se poate face pe bicicleta, dar nu daca esti la o tura de 300km. Mult prea multa energie pierduta.
Oare e mai bine sa mori copt sau inghetat? Arde nespus de tare soarele - te loveste in ceafa, totul se lichefiaza.
Oare e bine daca la o tura de 300km ajungi sa cari bicicleta in spate prin mijlocul tufelor, fara perspectiva unui drum bun?
Si coborarea spre Eibenthal e faina. Tehnica - un drum rupt, cu fagasuri uriase si trepe de piatra. Cu mult nisip.
Iata-ne iara in satul acesta. "Mai stii cand am venit prima data aici? Cati eram... Am urcat din Dubova o armata de oameni."
Ne oprim la birtul din sat. E muzica ceheasca banuiesc. Cochet locul, plin de cehi. Bere buna, rece, la halba. Aici intalnim si cealalta echipa care plecase la drum, dar alesese alta ruta.
"Uite, ne-au asfaltat urcarea din Dubova! E superb drumul. Ca si drumurile alea faine de langa lacul Idro."
Si iara la Dunare, in Cazanele Mari.
"Stii cand dormeam in cladirea aia muncitoreasca de o transformasera in pensiune?" Nu prea erau pensiuni pe atunci. Cu paturile alea metalice de spital. Dar ciorba de peste era buna.
Acuma e plin de pensiuni...
Bai ce ma enervase o data urcarea asta spre Dubova...Bausem ceva beri, era cald si nu mai aveam nici un chef.
Trebuie sa mancam si altceva decat prafuri si geluri. Alimentatia si hidratarea sunt esentiale la asa ceva. Dar sunt momente in care si cele mai sofisticate inventii ale chimiei fac loc unui pateu Bucegi, niste pita feliata si mai ales Cola, sfanta Cola...
Stai la masa cu localnicii, auzi discutiile si realizezi pentru a mia oara ca noi traim intr-o bula, intr-o realitate paralela. Ca o cu totul alta lume este dincolo afara care se raporteaza la cu totul alte standarde.
Cazanele Mici. "Uite si pensiunea asta unde ai avut team building. Si eu am venit cu Istvan cu masina sa te vizitez."
Eselnita.
"Uite si barul ala unde ne-am oprit la EcoExplora sa mancam. " Fain concurs. Unul din cele mai faine. Ce tura....
Din Eselnita o cotim pe a doua bucata de traseu nou. Trebuie sa trecem inapoi Muntii Almajului.
Ce vale lunga... Cand o sa scriu peste ani un alt blog despre ture in zona o sa imi amintesc cat de lunga e valea asta.
Ce naiba a mancat Elena? Se vede ca i-a facut placere tura. Si ne apropiem de bariera de anduranta de unde ea tot timpul a fost mai puternica.
Ajungem si la mina de carbuni din creasta. Aici ne orientam putin sa prindem valea Rudariei. Si ne mai oprim sa facem niste poze. E frumos, nu e nimeni, doar o multime de coame de dealuri impadurite si un soare care sta sa apuna.
Coborarea pe Rudaria e la fel de lunga ca urcarea. Era important sa ajungem pe lumina in Eftimie Murgu. Si am ajuns. Am trecut pe langa renumitele mori de apa si pe noul drum asfaltat care le deserveste.
"....si cum am stat aici in centru cand am facut prima data traversarea Muntilor Almajului." Atunci ne-a luat 2 zile, dar am facut-o pe un traseu mai sportiv. Eram mai multi, aveam si rucsaci cu noi. Nu existau GPS-uri, doar harti si dorinta de explorare.
E deschis inca magazinul.
Foamea e cea mai puternica dintre dorintele primare ale omului. Foamea - nu alta.
La un om sanatos, organismul dicteaza tot timpul ce sa manance si ce are nevoie. Restul teoriilor sunt de oameni grasi si lenesi care se complac in stratul de grasime.
Imi trebuie ceva sarat. Foarte sarat! Iau chips-uri, ca astia surprinzator nu au telemea. Imi trebuie ceva acru asa ca imi iau un borcan de castraveti murati. Si proteine si ceva sa atenueze aciditatea din stomac. Mancam ca spartii.
...Noaptea pe DN-ul dintre Bozovici si Iablanita. Cea mai frumoasa portiune. Un asfalt perfect care te lasa sa nu gandesti la pedalat. Un cer instelat pe care o luna apropae plina lumineaza ca un felinar.
Si doar noi doi singuri pe drumul ce se intinde peste dealuri. Singuri, pedaland in continuu inainte prin povestea noastra.
"Mai si pe aici am mai fost o data. Veneam din sens invers. Si uite ca au asflatat toata portiunea! " Oprim in Mehadica.
"Mai stii tura aia de inceput de aprilie? Ne-am oprit la magazinul din sat si am intrat toti inauntru sa ne incalzim. Aveau acolo o soba care duduia si mai ca nu am mai plecat."
Si drumul spre Luncavita. Cand am trecut intr-o toamna tarzie pe aici? Era noiembrie, era cald si oamenii erat toti prin gradini la munca.
Acuma urcam in Verendin. Uriasa comuna. Nesfarsita. Aici nu am mai fost.
De aici incepe drumul ala de il tot vedem cand mergem pe Semenic.
Aici, dupa 20 de ore de pedalat mi-a fost brusc greu. Sincer, mi-era dor de greul acesta. De mult nu l-am mai incercat.
E momentul acela cand spoiala civilizatiei si a bunului simt se sterge. Atunci cand ce e mai rau si urat din tine iese afara. Nu mai ai timp de politeti.
Intr-o perioada aveam teoria ca pentru a-ti da seama de felul unui om il iei la o tura criminala pana cand cedeaza psihic.
...Poate de aia am ramas un grup asa de restrans....
E interminabila urcarea asta....
"Uite! Ne-am intersectat cu traseul de la 2BE!"
Si urmeaza Prajiturica. Mi-a placut coborarea prin padure pe panta aia abrupta, la lumina farului.
Manelele de la trei Ape.
"Stii ca am fost o data cu cortul aici? Nu ne dadeam cu bicicleta pe atunci. Mancam mici, fumam si beam bere. Si mi-a placut la fel de mult cum imi place acuma."
Nu regret absolut nimic din ce am facut. Nu am nici un fel de regrete. Daca as avea sansa, as repeta exact la fel fiecare pas. Poate ca asta e de fapt calea spre fericirie...
Brebu Nou, 22 de ore si 300km mai tarziu. Il trezim pe Carol si povestim putin.
Am terminat tura.
V-as putea povesti despre echipament, strategie, alimentatie, planificare, track. V-as putea da track-ul turei si sfaturi despre anumite portiuni. Nu o sa fac nimic din toate astea. Daca chiar va intereseaza, sunt sigur ca o sa gasiti raspuns singuri la toate nelamuririle de mai sus.
Tura asta a fost despre mult mai mult decat 300km de MTB in 22 de ore. A fost despre prietenie, despre aventura, despre amintiri frumoase pe care le-am adunat de-a lungul timpului in aceste zone. A fost despre creat noi amintiri despre care o sa povestim cu drag peste alti multi ani. La o scara mica, astea 22 de ore sunt povestea vietii noastre.
Pentru ca noi suntem Hoinariii!
Postări
Un comentariu:
Norocosilor :)
Trimiteți un comentariu