Data: 29.09.08
Participanti: Dorel, Nosu, Alex
Locatie: Gilau
Cu multe carcoteli, iesim sambata pe la 12.30 din Timisoara. Pe Buziasului ne dam seama ca...avem numai 4 viteze. Hmm....Dorel e blazat, zice ca nu tine neaparat sa mergem la concurs. Eu sunt nervos. Pana la urma hotaram sa stabilim viteza de croaziera la 80km si sa-i dam inainte. Si asa, catinel, depasiti de Dacii, ajungem la Nosu in Otelu Rosu si intregim echipa.
Pe un traseu mai aparte: Timisoara-Otelu Rosu-Deva-Brad-Buces-Abrud-Turda-Cluj, ajungem in Gilau locul de unde se va da startul.Intre timp, via telefon Dan Lupsa ne face rost de cazare la o pensiune in localitate. Multumim mult Dane!
Stam in niste conditii excelente acasa la un batranel. Focul duduie in soba. Vremea este I.N.F.E.C.T.A! Pe maine se anunta ceva mai bine. Nu putem decat sa speram.
Pana una alta ne reunim in sala de mese si incepem alimentarea. Mai povestim un pic si repede la culcare.
Dimineata la 7.00 suntem in picioare. Startul e la 10.00. Incep cele 3 ore de pregatire. Cele mai...interesante. Am avut o abstinenta de vreun an la bautura numita Red Bull. Acuma am ceva rezerve. Vine Dorel cu idea sa imi car o doza cu mine. Pregatim biciclete, ungem, reglam. Afara vremea e rece, dar se pare ca o sa apara soarele. Asa ca incepem sa dam jos hainele de iarna de pe noi.
Un mic dejun copios. Imi aduc aminte de momentul de la CA cand echipa Fox Terrieri mi-a dat un piept de pui afumat intreg. De atunci iubesc chestia aia chimica si pe jumatate digerata. Ma indop cu piept de pui, branza si miere pana nu mai e loc. E important. Mai am 2 ore de digestie si dupa aia am nevoie de cat mai multe rezerve.
Pe la 9.00 suntem la linia de start si ne inscriem. Sunt multi concurenti. Intre timp vremea se incalzeste in continuu, asa ca ajustam din nou vestimentatia. Ultimele pregatiri, reglaje si emotii.
Sunt odihnit, motivat si cu un chef nebun de concurs. Printre concurenti, ca de obicei, multi cunoscuti. Ne asezam cuminti la start. Mi-a adus Elena ceva praf izotonic din Franta si ma hidratez ca lumea. Francezii au inventat chestia "gust neutru". Adica nu are nici un gust. Genial. Si acuma imi vine sa vomit de la gustul de Xenofit - de orice aroma.
Ultimul concurs a fost Eco Explora. Dupa el, nu mi-a fost chiar bine o perioada destul de lunga. Nu sunt sigur ca in cele 3 saptamani care au trecut m-am refacut complet. Dar sigur compensez cu motivatie.
Ora 10.20: Start!!!!!!!!!!
Si brusc dispar toate emotiile, toti monstruletii din stomac. Se goleste capul si nu mai exista nimic decat concursul si o multime de adversari de depasit. Asa ii vad pe ceilalti concurenti imediat dupa start: niste obstacole care trebuie depasite si care se chinuie sa ma incurce. Toti sunt niste dusmani care imi vor raul.
Prima portiune este inghesuiala clasica de la start. Sunt foarte multi concurenti. Traseul merge pe o portiune de sosea. Urca usor. Ma agat de cate un concurent mai bun si stau la el in trena. 29km. E OK.
Brusc se paraseste soseaua si se intra pe o urcare de 12km pana la primul checkpoint. Dorel a trecut deja de mine si zboara in fata. 12km de urcare !!!! Wooow. Ce poate fi mai frumos. Vad ca la Slot Machine cum se incrementeaza contorul si trec de concurenti.
Eu sunt la tura de 78km si am numar de concurs galben (52). Sunt inscrisi peste 70 de concurenti la categoria mea. Cei mai multi la tura lunga de maraton din concururile de anul acesta. Excelent.
Vanez numerele galbene. Si sunt destul de multe in fata. Nu veau sa imi accelerez respiratia. Asa ca imi aleg cate o "victima", stau cuminte in spate pana cand sunt odihnit si dupa aceea sprintez si ma pun in spatele altuia. Si tot asa. Panta e...numai buna. Nu m-a depasit nici un "galben" pe portiunea de urcare. Eu am pierdut numarul celor lasati in urma. Se mai rarefiaza prin fata. Vad nu departe plutonul fruntas. E si Dorel prin zona.
Cu o seara inainte am promis ca daca o anumita persoana (o tiza de-a mea :)) termina cursa inaintea mea - nu ma mai urc in sa. Au trecut 6km si observ ca...sunt destul de obosit. Mult prea mult entuziasm in primii km ai unui maraton de 78km...Dar orgoliul e prea mare ca sa incetinesc si sa ma las depasit la deal. 8km. O vad in fata. Imposibil...Cum dracu' e in fata ?!. OK. Sus in pedale (nu fac asta de obicei fiindca nu ma pricep si ma obosesc) si da-i la deal ca nebunu'. O depasesc si continuu sa urc disperat. Nu sunt misogin, dar totul are o limita...
Primul checkpoint si cu un piept de pui afumat in stomac conculzionez ca nu e cazul sa ma opresc pentru alimentare. Gonesc mai departe. E o manastire, unde se desparte traseul scurt (50km) de traseul lung. Aici e fals plat si ceva coborare. Ma depasec 3 galbeni. Nu iara...
Din fericire incepe urcusul. Sunt intr-un pluton cu 4 ciclisti, care urca cel putin la fel de bine ca mine. Devine destul de greu sa mentin ritmul lor. Dar nici s-o las mai moale. Mai beau din bautura neutra si incep. 4, 3, 2. Asa, mai e numai un concurent in fata. E Florin de la echipa Ozone. Au venit in formatie completa la acest maraton. Ma postez cuminte in spatele lui, si astept momentul sa depasesc. Numai ca nu mai vine. Florin merge bine. Foarte bine. Un pic prea bine pentru conditia mea. Imi fixez privirea pe roata lui si nu ridic ochii de-acolo. Ma chinui sa tin ritmul lui si e chinuitor.
De la manastire am ajuns pe o portiune valonata: urcusuri si coborasuri succesive, tendinta fiind de urcare per total.
Peisajul e superb: case si salase aruncate ici colo pe costisele dealurilor pierdute intr-un amalgam de nuante tomnatice. Verde, ruginiu, galben sau rosu aprins. Si din loc in loc cate o casuta cocheta. Temperatura este ideala pentru concurs. Nici prea cald, nici prea frig. Pacat ca zona e asa de departe, ar merita sa mai vin odata pe-aici, asa doar de placere :)
Tinandu-ma dupa Florin i-am lasat in urma pe ceilalti 3 concurenti. Oboseala care incepea sa se faca simtita inca din primii km, incepe acuma sa devina destul de suparatoare. Gafai greu in spatele lui. Are un ritm de metronom. Ma tot intreb daca nu vrea sa manance ceva, sa bea, sa faca pipi; orice numai sa se opreasca. Daca el nu se opreste, nu ma opresc nici eu...
Ma uit la altimetru 1164, asta nu e bine. Pe profil scrie ca altitudinea maxima e 1560. Adica mult mai sus. Urcusul devine halucinant pentru mine. Nu mai vad decat drumul forestier care urca nemilos si impasibil la durerea din picoarele mele. Panta dupa panta. Ma uit pe kilometraj: am facut deja 22 de km de urcare continua. Unde naiba mergem? Nu am profilul de altitudine la mine, asa ca nu pot decat sa sper ca dupa urmatoarea culme incepe coborarea. Si culmile curg una dupa alta. Imi explodeaza capul de la efort. Picioare nu mai am de mult. Am tras prea tare pe prima portiune. Incepe sa puta treaba pe-aici...nu sunt nici la jumatatea maratonului si sunt...pretty fucked.
Urcam. Cred ca toata viata am urcat. Nu tin minte sa fi facut altceva. Urc cu ochii inchisi deja. Ii deschid doar ca sa vad urmatorii metri de drum si ii inchid la loc. Si Florin nu se mai opreste. Ma uit la picioarele lui si dupa aia la ale mele. Futui!!!! Jos de pe bicicleta, ridic saua cu cei cativa mm lipsa. Iara nu mi se intindeau picioarele cat trebuia. Offff!!!! Prostia si domnia se platesc. Inapoi in sa. Intre timp Florin a luat un avans serios si m-a ajuns inca un baiat din spate.
Cu noua pozitie - situatia se schimba. Bag tare. Si nu era vorba decat de cativa mm...Ajung odata cu Florin la CP2. Aici infulec pe nesimtite o banana si un Lion, beau apa neutra :) si ma pregatesc de coborare.
S-a terminat urcarea. 28 de km. A fost greu din cauza prostiei: prea tare la inceput, n-am reglat inaltime sei. Asta e. Ma uit pe foaia arbitrilor. Sunt pe locul 11 la general, adica amatori + elite. Din 70 si ceva. Asta e!!!!!!!! Simplul fapt ca aflu pozitia in clasament imi da aripi. Pot. Uit de oboseala si dureri musculare si imi zic ca dau totul pe coborarea ce urmeaza. Am tras ca un caine, dar deocamdata a meritat. Hai ca se poate!
Urmeaza 10km de coborare. N-am de gand sa pierd nici o pozitie aici. Traseul e anti prost! Exact ce vroiam. Nu imi trebuia vreo coborare tehnica. Un drum forestier mai plat decat soselele din Timis si mai lat ca o autostrada. Excelent! Aici totusi n-o pot da in bara. Nu e nimic tehnic. Ma fac una cu bicicleta, pedalez pana cand dau in gol, ma fac mic in sa ca sa nu am frecare cu aerul si las bicicleta sa mearga singura. E asa de boring coborarea ca stau sa imi fac planurile pentru ce urmeaza dupa.
56 la ora. Un bolovan. O explozie. Cateva secunde si sunt pe geanta. Ma dau jos insant. Am pana. Brusc vad negru in fata ochilor. Nu se poate.....
Dimineata am umflat rotile beton ca sa nu pierd energie pe urcare. S-ar putea ca presiunea prea mare sa fi fost cauza. Am la mine 2 camere de rezerva. Miscarile imi devin teleghidate si incep sa fac pana. Nu ma uit la concurentii care trec pe langa mine. Ii aud doar si ii numar in gand. 1,2..4. Imi vine sa plang. Umflu roata mai tare decat inainte. De ce? Fiindca nu-mi place sa invat din greseli si fiindca fac tot timpul cum cred eu ca e bine. Chiar daca e gresit.
Ma urc in sa si pornesc. Nu ma mai gandesc la nimic. Incerc sa imi zic ca o sa mai urmeze urcusuri si o sa-i ajung. Ca nu e totul pierdut. Sunt un luptator. O sa recuperez.
Cobor ca dementul. Nu mai rationez. Il vad in zare pe ultimul concurent care m-a depasit. Haaaa!!!! O sa recuperez!
Un bolovan. O explozie. Pana numarul 2. Sunt langa bicicleta si ma uit tamp la ea. Nu mai rezist. Ma pun in cur si plang isteric. Dictionarul de ginecologie daca exista e doar o brosura subtirica fata de ce indrug eu acolo. 5, 6. Vin concurentii....
Se opreste langa mine baiatul de la Diamir. Mi-e rusine, ma ridic in picioare si ma prefac ca lucrez la bicicleta. Total detasat de orice ma apuc sa fac pana. Nu ma mai intereseaza nimic. O sa lupt, o sa recuperez, o sa ...pe p****a masii. Asta merge in teorie, nu in practica. Imi fac relaxat pana. Asa...deci am facut 2 pene prezumtiv din cauza presiunii prea mari din roti. Da?! Na bine...Acuma bag aer in roata pana cand nu mai pot. Na asa!!!!!
Incep sa cobor. Nu mai am chef de nimic. Incep sa ma uit la peisaj si sa pedalez in scarba. Pe finalul coborarii ajung un concurent. Nici asta nu ma mai motiveaza prea tare. Urmeaza o portiune de sosea unde baiatul se duce si raman singur. Admir peisajul - cred ca e primul concurs la care fac asta. Merg cu 32km la ora din inertie, nu ca m-as grabi undeva. Sunt cu moralul la pamant. Ma gandesc la cei 28km de chin. Ma gandesc la foaia de concurs din CP2. Ma gandesc cum ar fi fost fara pene...
Se termina si portiunea destul de lunga de sosea. Umreaza o urcare de 3km care stiu de pe profil ca e nasoala. Pe prima panta 2 galbeni. Hmmmm...Si daca totusi? Mai sunt 30km pana la finish.
Departe, la capatul tunelului licareste o luminita mica.
Doar ca intre timp am picat si fizic. Schimbul de ritm de pe coborare mi-a terminat gambele. Nu mai sunt in stare nici macar sa stau in sa pe urcarea asta. OK. Push bike. Doar ca in fata este regele push bike-ului: Diamir-ul. Omul fuge efectiv cu bicicleta la deal. E de-a dreptul demoralizant. Nu mai imi simt deloc picioarele. Am crampe musculare nasoale. Nu mai pot sa fac nici push bike. Si linia de finish e destul de departe.
Sunt singur. Ma opresc undeva la umbra si tacticos incep sa ma dopez. Asa...Incepem cu doua geluri, continuam cu ceva izotonic. Bun...felul 2 luam un Lion mare pe care il asezonam cu Red Bull-ul din spate. Pornesc mai departe impingand agonizant bicicleta. In conditiile date panta e criminala. Dimineata sa fi putut s-o urc pe bicicleta. Dar dimineata e cu ceva timp in urma...
Aici am ocazia sa admir pe indelete peisaul mai ales datorita pauzelor dese pe care sunt nevoit sa le iau. Trec pe langa casute de lemn ascunse printre capitele de fan. E foarte frumos aici. Trebuie sa revin.
Dar brusc ceva ma scoate din starea de reverie. S-a inamplat ceva. "Chestiile" si-au facut efectul. Si nu numai fizic. Ciudat e ca si psihic. E greu de explicat...daca ultima ora si ceva am fost intr-o stare de total "je m'en fiche", brusc realizez ca eu sunt la un concurs si ca sunt niste oameni rai in fata.
Momentul respectiv in care s-a produs declick-ul, cand cineva pur si simplu a apasat intrerupatorul nu se poate explica. In urmatoarele secunde sunt in sa. Daca pana acuma impingeam plictisit la bicicleta, acuma sunt in pedale si urlu la mine. Ma dor gambele de nu mai pot. Da-le naibii sa doara. Pana in varful pantei depasesc un galben si vreo 4 negri (aici e deja traseul comun cu cel scurt).
Trec literalmente in tromba prin CP 3 si incep coborarea. Pierd sirul celor de la tura scurta pe care ii depasesc. Inca un galben.
Da!!!!!!!!!!! Red Bull-ul e cea mai mare inventie a omenirii. Pe viitor o sa invat sa apreciez si momentul in care sa-l iau. Pedalez ca la start.
Nu mai tin minte nimic din traseu, doar ca strigam la mine sa trag. Am pedalat de parca luptam pentru locul 1. Si mai e un motiv: stiu ca efectul Red Bull-ului tine vreo ora maxim dupa care vine iadul.
CP4. Ultimii 9km. Urc cu 14km la ora. Stau mai mult in pedale si strig la mine. Inca 2 galbeni. Unul dintre ei e Florin care si-a rupt lantul, dar continua sa lupte.
Pe traseu au fost o gramada de portiuni cu noroi. La final eram specialist in traversarile de noroaie. Se apropie finish-ul. Se termina si efectul Red Bull...Brusc apar crampele si starea de sfarseala. Mai sunt 3 km. Am depasit 3 din cei 6 concurenti care m-au intrecut cand aveam pana. Nu mai vreau sa pierd iara. Cu ultimele resurse de Red Bull termin si ultima urcare. Urmeaza o coborare mai tehnica prin padure: ii dau bice la vale.
Si dupa 5.46 de minute reusesc sa termin Maros MTB Maraton.
Sunt pe locul 14 la general, lcoul 6 la amatori. Este cea mai buna clasare a mea de anul acesta.
Dorel si Nosu sunt deja acolo.
Dorel este pe 9 la general, pe locul 2 la amatori. Nosu a terminat pe locul 10 la 50 km .
Poze, povesti, bilant. Povestesc si cu Catalin Pobega un om deosebit, prezent la multe din concursurile de anduranta de anul acesta. Stam la tombola si la premiere. Se face tarziu si abia undeva pe la ora 20.oo plecam din Gilau. Ne asteapta o noapte grea si lunga.
Oprim pentru a linisti galagia din stomac undeva langa Abrud la o pensiune draguta. Il lasam pe Nosu in Otelul Rosu si mai departe cu doza de Red Bull intr-o mana si volanul in cealalta ajung la 4.00 in Timisoara si la 4.30 dorm si eu in sfarsit.
A fost un maraton memorabil....
Entuziasmul a fost mai mare decat capacitatile mele fizice. Am tras prea tare la inceput, m-am agatat cu dintii pe urcare. In CP2 eram in rai, peste 2km se dezlantuia iadul. Am cedat psihic, mi-am revenit, am plans de nervi am ras la final, am tras de mine ca la un nici alt concurs de MTB. Daca am invatat ceva? Nu, consider ca am avut doar ghinion.... :)))) Si pe masura ghinionului am avut noroc sa nu cad niciodata (au fost niste accidente destul de serioase care au necesitat ambulanta), am avut noroc de vreme buna, am terminat pe cea mai inalta pozitie din 2008. Cei 800km de drum au meritat cu varf si indesat.
La fiecare concurs ramane ceva care te-a impresionat mai mult si cand iti vei aminti de concursul respectiv vei revedea acel moment. Pentru mine a fost declick-ul, transformarea. Ceva, cineva a a schimbat brusc macazul in punctul in care eram o leguma cu picioare. Si totul s-a schimbat din punctul acela. Radical.
Din punctul meu de vedere organizarea a fost foarte buna si traseul bine ales asa ca si la anul o sa ne prezentam la inscriere.
Save the last dance for me....Thank you!!!!
Doar ca nu e ultimul dans :))) Peste doua saptamani o sa incerc un alt gen de concurs, iar la sfarsitul lunii ne vedem din nou in sa :)
Dar pana atunci,saptamana viitoare echipa de la Eco Explora o sa ia viata la misto :)
Participanti: Dorel, Nosu, Alex
Locatie: Gilau
Cu multe carcoteli, iesim sambata pe la 12.30 din Timisoara. Pe Buziasului ne dam seama ca...avem numai 4 viteze. Hmm....Dorel e blazat, zice ca nu tine neaparat sa mergem la concurs. Eu sunt nervos. Pana la urma hotaram sa stabilim viteza de croaziera la 80km si sa-i dam inainte. Si asa, catinel, depasiti de Dacii, ajungem la Nosu in Otelu Rosu si intregim echipa.
Pe un traseu mai aparte: Timisoara-Otelu Rosu-Deva-Brad-Buces-Abrud-Turda-Cluj, ajungem in Gilau locul de unde se va da startul.Intre timp, via telefon Dan Lupsa ne face rost de cazare la o pensiune in localitate. Multumim mult Dane!
Stam in niste conditii excelente acasa la un batranel. Focul duduie in soba. Vremea este I.N.F.E.C.T.A! Pe maine se anunta ceva mai bine. Nu putem decat sa speram.
Pana una alta ne reunim in sala de mese si incepem alimentarea. Mai povestim un pic si repede la culcare.
Dimineata la 7.00 suntem in picioare. Startul e la 10.00. Incep cele 3 ore de pregatire. Cele mai...interesante. Am avut o abstinenta de vreun an la bautura numita Red Bull. Acuma am ceva rezerve. Vine Dorel cu idea sa imi car o doza cu mine. Pregatim biciclete, ungem, reglam. Afara vremea e rece, dar se pare ca o sa apara soarele. Asa ca incepem sa dam jos hainele de iarna de pe noi.
Un mic dejun copios. Imi aduc aminte de momentul de la CA cand echipa Fox Terrieri mi-a dat un piept de pui afumat intreg. De atunci iubesc chestia aia chimica si pe jumatate digerata. Ma indop cu piept de pui, branza si miere pana nu mai e loc. E important. Mai am 2 ore de digestie si dupa aia am nevoie de cat mai multe rezerve.
Pe la 9.00 suntem la linia de start si ne inscriem. Sunt multi concurenti. Intre timp vremea se incalzeste in continuu, asa ca ajustam din nou vestimentatia. Ultimele pregatiri, reglaje si emotii.
Sunt odihnit, motivat si cu un chef nebun de concurs. Printre concurenti, ca de obicei, multi cunoscuti. Ne asezam cuminti la start. Mi-a adus Elena ceva praf izotonic din Franta si ma hidratez ca lumea. Francezii au inventat chestia "gust neutru". Adica nu are nici un gust. Genial. Si acuma imi vine sa vomit de la gustul de Xenofit - de orice aroma.
Ultimul concurs a fost Eco Explora. Dupa el, nu mi-a fost chiar bine o perioada destul de lunga. Nu sunt sigur ca in cele 3 saptamani care au trecut m-am refacut complet. Dar sigur compensez cu motivatie.
Ora 10.20: Start!!!!!!!!!!
Si brusc dispar toate emotiile, toti monstruletii din stomac. Se goleste capul si nu mai exista nimic decat concursul si o multime de adversari de depasit. Asa ii vad pe ceilalti concurenti imediat dupa start: niste obstacole care trebuie depasite si care se chinuie sa ma incurce. Toti sunt niste dusmani care imi vor raul.
Prima portiune este inghesuiala clasica de la start. Sunt foarte multi concurenti. Traseul merge pe o portiune de sosea. Urca usor. Ma agat de cate un concurent mai bun si stau la el in trena. 29km. E OK.
Brusc se paraseste soseaua si se intra pe o urcare de 12km pana la primul checkpoint. Dorel a trecut deja de mine si zboara in fata. 12km de urcare !!!! Wooow. Ce poate fi mai frumos. Vad ca la Slot Machine cum se incrementeaza contorul si trec de concurenti.
Eu sunt la tura de 78km si am numar de concurs galben (52). Sunt inscrisi peste 70 de concurenti la categoria mea. Cei mai multi la tura lunga de maraton din concururile de anul acesta. Excelent.
Vanez numerele galbene. Si sunt destul de multe in fata. Nu veau sa imi accelerez respiratia. Asa ca imi aleg cate o "victima", stau cuminte in spate pana cand sunt odihnit si dupa aceea sprintez si ma pun in spatele altuia. Si tot asa. Panta e...numai buna. Nu m-a depasit nici un "galben" pe portiunea de urcare. Eu am pierdut numarul celor lasati in urma. Se mai rarefiaza prin fata. Vad nu departe plutonul fruntas. E si Dorel prin zona.
Cu o seara inainte am promis ca daca o anumita persoana (o tiza de-a mea :)) termina cursa inaintea mea - nu ma mai urc in sa. Au trecut 6km si observ ca...sunt destul de obosit. Mult prea mult entuziasm in primii km ai unui maraton de 78km...Dar orgoliul e prea mare ca sa incetinesc si sa ma las depasit la deal. 8km. O vad in fata. Imposibil...Cum dracu' e in fata ?!. OK. Sus in pedale (nu fac asta de obicei fiindca nu ma pricep si ma obosesc) si da-i la deal ca nebunu'. O depasesc si continuu sa urc disperat. Nu sunt misogin, dar totul are o limita...
Primul checkpoint si cu un piept de pui afumat in stomac conculzionez ca nu e cazul sa ma opresc pentru alimentare. Gonesc mai departe. E o manastire, unde se desparte traseul scurt (50km) de traseul lung. Aici e fals plat si ceva coborare. Ma depasec 3 galbeni. Nu iara...
Din fericire incepe urcusul. Sunt intr-un pluton cu 4 ciclisti, care urca cel putin la fel de bine ca mine. Devine destul de greu sa mentin ritmul lor. Dar nici s-o las mai moale. Mai beau din bautura neutra si incep. 4, 3, 2. Asa, mai e numai un concurent in fata. E Florin de la echipa Ozone. Au venit in formatie completa la acest maraton. Ma postez cuminte in spatele lui, si astept momentul sa depasesc. Numai ca nu mai vine. Florin merge bine. Foarte bine. Un pic prea bine pentru conditia mea. Imi fixez privirea pe roata lui si nu ridic ochii de-acolo. Ma chinui sa tin ritmul lui si e chinuitor.
De la manastire am ajuns pe o portiune valonata: urcusuri si coborasuri succesive, tendinta fiind de urcare per total.
Peisajul e superb: case si salase aruncate ici colo pe costisele dealurilor pierdute intr-un amalgam de nuante tomnatice. Verde, ruginiu, galben sau rosu aprins. Si din loc in loc cate o casuta cocheta. Temperatura este ideala pentru concurs. Nici prea cald, nici prea frig. Pacat ca zona e asa de departe, ar merita sa mai vin odata pe-aici, asa doar de placere :)
Tinandu-ma dupa Florin i-am lasat in urma pe ceilalti 3 concurenti. Oboseala care incepea sa se faca simtita inca din primii km, incepe acuma sa devina destul de suparatoare. Gafai greu in spatele lui. Are un ritm de metronom. Ma tot intreb daca nu vrea sa manance ceva, sa bea, sa faca pipi; orice numai sa se opreasca. Daca el nu se opreste, nu ma opresc nici eu...
Ma uit la altimetru 1164, asta nu e bine. Pe profil scrie ca altitudinea maxima e 1560. Adica mult mai sus. Urcusul devine halucinant pentru mine. Nu mai vad decat drumul forestier care urca nemilos si impasibil la durerea din picoarele mele. Panta dupa panta. Ma uit pe kilometraj: am facut deja 22 de km de urcare continua. Unde naiba mergem? Nu am profilul de altitudine la mine, asa ca nu pot decat sa sper ca dupa urmatoarea culme incepe coborarea. Si culmile curg una dupa alta. Imi explodeaza capul de la efort. Picioare nu mai am de mult. Am tras prea tare pe prima portiune. Incepe sa puta treaba pe-aici...nu sunt nici la jumatatea maratonului si sunt...pretty fucked.
Urcam. Cred ca toata viata am urcat. Nu tin minte sa fi facut altceva. Urc cu ochii inchisi deja. Ii deschid doar ca sa vad urmatorii metri de drum si ii inchid la loc. Si Florin nu se mai opreste. Ma uit la picioarele lui si dupa aia la ale mele. Futui!!!! Jos de pe bicicleta, ridic saua cu cei cativa mm lipsa. Iara nu mi se intindeau picioarele cat trebuia. Offff!!!! Prostia si domnia se platesc. Inapoi in sa. Intre timp Florin a luat un avans serios si m-a ajuns inca un baiat din spate.
Cu noua pozitie - situatia se schimba. Bag tare. Si nu era vorba decat de cativa mm...Ajung odata cu Florin la CP2. Aici infulec pe nesimtite o banana si un Lion, beau apa neutra :) si ma pregatesc de coborare.
S-a terminat urcarea. 28 de km. A fost greu din cauza prostiei: prea tare la inceput, n-am reglat inaltime sei. Asta e. Ma uit pe foaia arbitrilor. Sunt pe locul 11 la general, adica amatori + elite. Din 70 si ceva. Asta e!!!!!!!! Simplul fapt ca aflu pozitia in clasament imi da aripi. Pot. Uit de oboseala si dureri musculare si imi zic ca dau totul pe coborarea ce urmeaza. Am tras ca un caine, dar deocamdata a meritat. Hai ca se poate!
Urmeaza 10km de coborare. N-am de gand sa pierd nici o pozitie aici. Traseul e anti prost! Exact ce vroiam. Nu imi trebuia vreo coborare tehnica. Un drum forestier mai plat decat soselele din Timis si mai lat ca o autostrada. Excelent! Aici totusi n-o pot da in bara. Nu e nimic tehnic. Ma fac una cu bicicleta, pedalez pana cand dau in gol, ma fac mic in sa ca sa nu am frecare cu aerul si las bicicleta sa mearga singura. E asa de boring coborarea ca stau sa imi fac planurile pentru ce urmeaza dupa.
56 la ora. Un bolovan. O explozie. Cateva secunde si sunt pe geanta. Ma dau jos insant. Am pana. Brusc vad negru in fata ochilor. Nu se poate.....
Dimineata am umflat rotile beton ca sa nu pierd energie pe urcare. S-ar putea ca presiunea prea mare sa fi fost cauza. Am la mine 2 camere de rezerva. Miscarile imi devin teleghidate si incep sa fac pana. Nu ma uit la concurentii care trec pe langa mine. Ii aud doar si ii numar in gand. 1,2..4. Imi vine sa plang. Umflu roata mai tare decat inainte. De ce? Fiindca nu-mi place sa invat din greseli si fiindca fac tot timpul cum cred eu ca e bine. Chiar daca e gresit.
Ma urc in sa si pornesc. Nu ma mai gandesc la nimic. Incerc sa imi zic ca o sa mai urmeze urcusuri si o sa-i ajung. Ca nu e totul pierdut. Sunt un luptator. O sa recuperez.
Cobor ca dementul. Nu mai rationez. Il vad in zare pe ultimul concurent care m-a depasit. Haaaa!!!! O sa recuperez!
Un bolovan. O explozie. Pana numarul 2. Sunt langa bicicleta si ma uit tamp la ea. Nu mai rezist. Ma pun in cur si plang isteric. Dictionarul de ginecologie daca exista e doar o brosura subtirica fata de ce indrug eu acolo. 5, 6. Vin concurentii....
Se opreste langa mine baiatul de la Diamir. Mi-e rusine, ma ridic in picioare si ma prefac ca lucrez la bicicleta. Total detasat de orice ma apuc sa fac pana. Nu ma mai intereseaza nimic. O sa lupt, o sa recuperez, o sa ...pe p****a masii. Asta merge in teorie, nu in practica. Imi fac relaxat pana. Asa...deci am facut 2 pene prezumtiv din cauza presiunii prea mari din roti. Da?! Na bine...Acuma bag aer in roata pana cand nu mai pot. Na asa!!!!!
Incep sa cobor. Nu mai am chef de nimic. Incep sa ma uit la peisaj si sa pedalez in scarba. Pe finalul coborarii ajung un concurent. Nici asta nu ma mai motiveaza prea tare. Urmeaza o portiune de sosea unde baiatul se duce si raman singur. Admir peisajul - cred ca e primul concurs la care fac asta. Merg cu 32km la ora din inertie, nu ca m-as grabi undeva. Sunt cu moralul la pamant. Ma gandesc la cei 28km de chin. Ma gandesc la foaia de concurs din CP2. Ma gandesc cum ar fi fost fara pene...
Se termina si portiunea destul de lunga de sosea. Umreaza o urcare de 3km care stiu de pe profil ca e nasoala. Pe prima panta 2 galbeni. Hmmmm...Si daca totusi? Mai sunt 30km pana la finish.
Departe, la capatul tunelului licareste o luminita mica.
Doar ca intre timp am picat si fizic. Schimbul de ritm de pe coborare mi-a terminat gambele. Nu mai sunt in stare nici macar sa stau in sa pe urcarea asta. OK. Push bike. Doar ca in fata este regele push bike-ului: Diamir-ul. Omul fuge efectiv cu bicicleta la deal. E de-a dreptul demoralizant. Nu mai imi simt deloc picioarele. Am crampe musculare nasoale. Nu mai pot sa fac nici push bike. Si linia de finish e destul de departe.
Sunt singur. Ma opresc undeva la umbra si tacticos incep sa ma dopez. Asa...Incepem cu doua geluri, continuam cu ceva izotonic. Bun...felul 2 luam un Lion mare pe care il asezonam cu Red Bull-ul din spate. Pornesc mai departe impingand agonizant bicicleta. In conditiile date panta e criminala. Dimineata sa fi putut s-o urc pe bicicleta. Dar dimineata e cu ceva timp in urma...
Aici am ocazia sa admir pe indelete peisaul mai ales datorita pauzelor dese pe care sunt nevoit sa le iau. Trec pe langa casute de lemn ascunse printre capitele de fan. E foarte frumos aici. Trebuie sa revin.
Dar brusc ceva ma scoate din starea de reverie. S-a inamplat ceva. "Chestiile" si-au facut efectul. Si nu numai fizic. Ciudat e ca si psihic. E greu de explicat...daca ultima ora si ceva am fost intr-o stare de total "je m'en fiche", brusc realizez ca eu sunt la un concurs si ca sunt niste oameni rai in fata.
Momentul respectiv in care s-a produs declick-ul, cand cineva pur si simplu a apasat intrerupatorul nu se poate explica. In urmatoarele secunde sunt in sa. Daca pana acuma impingeam plictisit la bicicleta, acuma sunt in pedale si urlu la mine. Ma dor gambele de nu mai pot. Da-le naibii sa doara. Pana in varful pantei depasesc un galben si vreo 4 negri (aici e deja traseul comun cu cel scurt).
Trec literalmente in tromba prin CP 3 si incep coborarea. Pierd sirul celor de la tura scurta pe care ii depasesc. Inca un galben.
Da!!!!!!!!!!! Red Bull-ul e cea mai mare inventie a omenirii. Pe viitor o sa invat sa apreciez si momentul in care sa-l iau. Pedalez ca la start.
Nu mai tin minte nimic din traseu, doar ca strigam la mine sa trag. Am pedalat de parca luptam pentru locul 1. Si mai e un motiv: stiu ca efectul Red Bull-ului tine vreo ora maxim dupa care vine iadul.
CP4. Ultimii 9km. Urc cu 14km la ora. Stau mai mult in pedale si strig la mine. Inca 2 galbeni. Unul dintre ei e Florin care si-a rupt lantul, dar continua sa lupte.
Pe traseu au fost o gramada de portiuni cu noroi. La final eram specialist in traversarile de noroaie. Se apropie finish-ul. Se termina si efectul Red Bull...Brusc apar crampele si starea de sfarseala. Mai sunt 3 km. Am depasit 3 din cei 6 concurenti care m-au intrecut cand aveam pana. Nu mai vreau sa pierd iara. Cu ultimele resurse de Red Bull termin si ultima urcare. Urmeaza o coborare mai tehnica prin padure: ii dau bice la vale.
Si dupa 5.46 de minute reusesc sa termin Maros MTB Maraton.
Sunt pe locul 14 la general, lcoul 6 la amatori. Este cea mai buna clasare a mea de anul acesta.
Dorel si Nosu sunt deja acolo.
Dorel este pe 9 la general, pe locul 2 la amatori. Nosu a terminat pe locul 10 la 50 km .
Poze, povesti, bilant. Povestesc si cu Catalin Pobega un om deosebit, prezent la multe din concursurile de anduranta de anul acesta. Stam la tombola si la premiere. Se face tarziu si abia undeva pe la ora 20.oo plecam din Gilau. Ne asteapta o noapte grea si lunga.
Oprim pentru a linisti galagia din stomac undeva langa Abrud la o pensiune draguta. Il lasam pe Nosu in Otelul Rosu si mai departe cu doza de Red Bull intr-o mana si volanul in cealalta ajung la 4.00 in Timisoara si la 4.30 dorm si eu in sfarsit.
A fost un maraton memorabil....
Entuziasmul a fost mai mare decat capacitatile mele fizice. Am tras prea tare la inceput, m-am agatat cu dintii pe urcare. In CP2 eram in rai, peste 2km se dezlantuia iadul. Am cedat psihic, mi-am revenit, am plans de nervi am ras la final, am tras de mine ca la un nici alt concurs de MTB. Daca am invatat ceva? Nu, consider ca am avut doar ghinion.... :)))) Si pe masura ghinionului am avut noroc sa nu cad niciodata (au fost niste accidente destul de serioase care au necesitat ambulanta), am avut noroc de vreme buna, am terminat pe cea mai inalta pozitie din 2008. Cei 800km de drum au meritat cu varf si indesat.
La fiecare concurs ramane ceva care te-a impresionat mai mult si cand iti vei aminti de concursul respectiv vei revedea acel moment. Pentru mine a fost declick-ul, transformarea. Ceva, cineva a a schimbat brusc macazul in punctul in care eram o leguma cu picioare. Si totul s-a schimbat din punctul acela. Radical.
Din punctul meu de vedere organizarea a fost foarte buna si traseul bine ales asa ca si la anul o sa ne prezentam la inscriere.
Save the last dance for me....Thank you!!!!
Doar ca nu e ultimul dans :))) Peste doua saptamani o sa incerc un alt gen de concurs, iar la sfarsitul lunii ne vedem din nou in sa :)
Dar pana atunci,saptamana viitoare echipa de la Eco Explora o sa ia viata la misto :)
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu