Participanti: Elena, Sergiu, Dorel, Alex
Locatie: Sibiu
Cu Mariuta incarcata pornim toti patru catre Sibiu, locul unde se va desfasura concursul Geiger Mountain Bike Challenge. Reusim sa ne pastram moralul ridicat in ciuda circulatiei criminale si a timpului pierdut pe drum si undeva pe la miezul noptii poposim la Remus si Roxana, prietenii si gazdele noastre.
Remus
Roxana
Chefuim pana spre dimineata - asa ca sambata ne gaseste destul de mahmuri si obositi. Afara ploua asa ca nu se intrevede vreo sansa de tura cu bicicleta. Ce sa facem - ne punem la mancat si bere si povesti. Si de la capat.
Dupa pranz, de rusine, ne gandim sa ne miscam si noi un pic. La propunerea lui Remus, pornim catre Rasinari - planul e sa ne dam cu bicicletele in zona. Avem insa "noroc" - ploua pe cand ajungem si noi acolo. Dar la iesirea din sat are loc Festivalul Branzei si a Tuicii. Situatia e clara. Ne oprim aici sa ne "odihnim". Dorel devine deja ingrijorat de starea asta de letargie si de numarul de beri.
Momente folcorice la Rasinari
Si vine Sergiu cu o fraza memorabila: "Ma pana acuma am tot lucrat la fizic. Trebuie sa mai lucram si la moral. Hai noroc!". Si resetam contorul.
Lucram la moral.
Au astia o branza de burduf....
Este o sesiune de inscrieri si sambata seara intre 17.00 -19.00 asa ca ne infiintam la start. Elena si Sergiu la 45 km. Dorel si cu mine la 92km. De o saptaman tot auzim cat de criminal e traseul de 92.
...sa nu te inscri daca nu ai minim 4000 (4 mii)km de bicicleta pe an,
...traseul lung e numai pentru sportivi...
....sa fi terminat macar un maraton in primii nu stiu cati....
Ne-a cam intrat morcovul in cur, dar pana la urma semnam formularele de insriere.
La 92 de km avem o diferenta de nivel de 2700 de metri. Studiem profilul de altitudine si ne facem strategii.
Pe drumul de intoarcere ne intalnim cu Mari si Mircea si ne mai oprim la o bere.
Uitati-va la mine!!!!!!!!!!Cu mine trebuie sa concurati maine!
Ca sa nu zicem ca nu am facut nimic, Remus ne duce la un tur de seara al Sibiului. Un oras foarte frumos in care tot timpul se intampla ceva - acuma era un ferstival medieval - muzica si jocuri de lumini.
Duminica dimineata - trezirea si incep pregatirile. Mancam bine, ne hidratam, pregatim bicicletele si la o temperatura de 7 grade dar macar cu cer senin pornim pe biciclete catre start.
Am exact aceleasi emotii ca la primul concurs. Un nod in stomac si o stare de agitatie si surescitare. Cu siguranta ca atunci cand dispar astea nu mai particip.
La start ne intalnim cu o multime de cunoscuti de la concursurile precedente sau de la CA. Cornelia,Silvia, Eghi,Dan, si multi multi alti. In timp am devenit o mare familie. Aceleasi fete cunoscute, aceiasi oameni pasionati care strabat o tara intreaga pentru a participa. Aceiasi bucurie atunci cand te intalnesti cu alti care au aceasi pasiune. Timpul zboara foarte repede.
Ne aliniem inghesuiti la start. Pe la 10.20m se da START
Ceea ce urmeaza este povestea cursei pe care am facut-o eu la Geiger. Elena, Dorel si Sergiu au avut insa o poveste cel putin la fel de interesanta, pe care o sa vi-o zica personal :)
Momentul Start
Dupa start e inghesuiala foarte mare. Traseul merge printr-o padure. Poteca e ingusta si sunt foarte multi concurenti. Merg cu plutonul. Mi se pare ca treaba merge incet, dar cand ma uit pe kilometraj vad ca am 26 la ora. In fata mea pe drumul noroios cade un concurent - nu mai am cum sa-l evit si cad peste el. Nu prea depasesc pe nimeni pe primii 5km, nici n-am cum din cauza inghesuielii. Se iese intr-o pajiste si aici incep sa trec pe langa primi concurenti. Nu ma prea grabesc - pana acum n-am mai facut 100km de concurs si nu stiu cum e. Ma ajunge Dorel din urma si trece repede mai departe. Merg cu Radu acuma. In continuare e aglomeratie foarte mare - din cand in cand mai depasim si noi ca sa nu ne plictisim.
Momentul Sunt un fraier.
Se intra din nou in padure - incep sa ma incalzesc si sa depasesc tot mai multi concurenti. Youpieeeee!!!!!! . Mergem pe un fals plat cu 30km la ora. Cotim brusc stanga si incepem o coborare in viteza. O herghelie de cai, caini ciobanesti, nimeni in fata. Suntem vreo 10 oameni. Din fata se aude : "Sigur pe aici e drumul ? ". Nu, nu e pe-aici. Am reusit sa ne ratacim... Incredibil. Urcam inaopi 1.5km si reintram pe traseu. Moralul a cazut brusc. Si mergeam asa de bine. Domnia si prostia costa. Si acum a fost vorba de a 2-a. Sunt un luptator - pot sa recuperez distanta pierduta. Uita, lupta! Inainte.
Momentul penibil
Am marit simtitor ritmul pentru a recupera prostia. Imi iau cate un iepure, accelerez si-l depasesc. Si tot asa. O coborare scurta prin padure; dupa curba o fata se opreste, trage pe dreapta - are pana. Ma apropi de ea si aud : "Ma ajuta careva?". Si ma fac ca nu aud si pedalez mai departe....No comment.
Momentul Sunt bun
Ajung la primul punct de alimentare. Destul de prost ca timp. Asa ca nu stau prea mult. Ii depasesc pe cei care se alimenteaza si plec. Urmeaza o urcare continua de 800m. Padure, o poteca lata si urcare. Specialitatea casei. Ma postez cuminte in spatele cate unui concurent, merg acolo vreo 2 minute pana imi trag suflul, atac si-l depasesc. Curg unul dupa altul. Ca sa treaca timpul mai repede incep sa-i numar. Pana in varful pantei nu m-am oprit deloc, dimpotriva, am marit ritmul. Si am ajuns la 18 cu numaratoarea. Am mai recuperat ceva din timpul pierdut. Ma tot gandesc la faza cu fata si pana. Ma macina; dar acuma e oricum prea tarziu...
Finalul urcarii este un push bike de bun simt. Mai depasesc si aici nicte concurenti.
Momentul Pedeapsa
Incepe coborarea catre PA2. La concursul asta mi-am pus in cap sa cobor cel putin decent - nu mai am chef sa pierd pe coborare tot ce castig pe urcare. Asa ca scuip in san, las situl jos, deblochez telescopul si gonesc la vale. Nu-mi mai simt mainile. Zbor peste pietre. Si depasesc !!!!!
Asa! Un bolovan cat casa in fata. Imi aduc aminte de Dorel - sar cu roata din fata si ridic roata din spate din SPD-uri. Cad cu toata greutatea pe roata si....explozie.
Intr-o secunda nu mai am aer in roata si trag dreapta - si incep sa rad. Este prima pana pe care o fac la un concurs;mai mult, de cand merg cu bicicleta nu cred ca am mai facut pana in afara Timisoarei. Si am facut azi. Nostim mod de a fi pedepsit pentru faza de mai devreme...
Ma pun in cur si ma apuc sa fac pana. Cand sa imi umflu roata imi dau seama ca n-am cu ce - am pierdut pompa. Intre timp toti pe care i-am depasit pe 800m de urcare trec pe langa mine. Nu ma pot enerva. Ma postez la autostop de pompa. "Are careva o pompa?" - intr-adevar cineva are un mod ciudat de a face misto de mine. Trec concurentii, intorc capul se uita la mine si pleaca mai departe. Probabil asa s-a simtit si fata aia... Intr-un final opreste un baiat si-mi da pompa. El nu are una de rezerva - mi-o da pe singura pe care o are.
Termin si pornesc mai departe. Tot ce am muncit in 3 ore s-a dus dracului cu pana si cu ratacirea. Indicatorul de moral cade si mai mult.
Momentul Lupta
Ajung la bifurcatia dintre traseul scurt si cel lung. De aici incepe push bike-ul. E suficient de accentua incat sa nu ma prea incante. In fata vad vreo 7-8 concurenti. Stiu ca sunt toti la proba mea. Incep sa imping. Panta e criminala. Nu foarte lunga, dar foarte accentuata. Acuma sper ca mi-am platit datoriile si ma astept si la un pic de sansa. Ajung 2 concurenti si-i depasesc. Un push bike, doua, trei, patru...Traseul este superb ca peisaj - acuma suntem undeva la 1400 de metri pe o pajiste alpina printre salase si stani. Pe stanga se vede toata Depresiunea Sibiului.
Pana la PA3 nu prea apuc sa stau foarte mult in sa. Trecem si prin Paltinis - punctul de maxima altitudine a zilei. Beau o substanta de un albastru ireal la PA. Nu stau mult - pana aici am reusit sa depasesc 6 concurenti si nu vreau sa fiu ajuns.
Momentul Aleluia
De la Paltinis-coborare pe un forestier foarte pietruit. Aflu de la arbitru ca e un baiat cu 4 minute in fata. Am 10 minute de coborare. Sincer sper ca mi-am platit datoriile fiindca ce urmeaza e sinucidere curata. Devin corp comun cu bicicleta si zbor din piatra in piatra. Pedalez ca nebunul la vale. Sar folosind pedalele. Derapaj dupa derapaj. Spatele sta sa fuga in continuu. Redresez bicicleta in ultimul moment. Urlu ca dementul din cauza adrenalinei.
....derapeaza spatele, bicicleta se apleaca ireal spre stanga, ma panichez trag de ghidon si din pedale - sunt aruncat in dreapta la un unghi imposibil - pierd complet controlul - bicicleta sare singura - imi zboara piciorul din SPD eu nu mai controlez nimic. Apuc sa vad kilometrajul - 30 si a doaua cifra nu o mai vad. Vad drumul - bolovani cat un dovleac. Am imaginea picajului - vad cum o sa-mi infig rotula intr-o piatra si gata cu plimbarile. Si nu pot opri bicicleta asta nici cum...
Totul a durat 2 sau 3 secunde. Printr-o minune bicicleta ramane la verticala si viteza scade. Preiau controlul. Totul a durat cateva secunde -au parut o eternitate. Doza de adrenalina o sa ma tina o saptamana :). Promit sa fiu cuminte o bucata de timp pana mi se reincarca creditul - acuma mai mai consumat o parte din el...
Momentul ficat la ghidon
Urc dupa concurentul din fata mea. E o urcare de 500m. Exact ce trebuie. Dar si el merge bine. Singur in padure - un parau si nisip umed dupa. Merg ca boul direct in el - se infunda roata din fata cad din cauza SPD-urilor si simt o durere acuta la ficat. Ridic tricoul -mi-am luat pielea bine de tot. Da-i mai departe...
Momentul Rutina
Il ajung pe baiatul din fata mea. Imi ia ceva pana il depasesc. PA4. Vad departe pe o curba de nivel inca 4-5 concurenti. Nu mai am cum sa-i ajung. Pana aici am reusit sa pierd si pompa baiatului. Sper ca nu mai fac pana... Eu nu-i mai pot ajunge pe cei din fata, dar din spate se apropie cei depasititi. Si daca pana acuma (mai bine de 6 ore) nu am tras la rupere (urmeaza Eco Explora), acuma incep sa accelerez. Nu mai am chef sa pierd locurile pentru care am muncit atata.
Momentul Astia sunt normali ?
Coborare de 800m diferenta de nivel. Si asta are loc pe albia unui rau. E greu de descris traseul. Ceva ca si drumul de la Gentiana pana la Taurile din Valea Rea. Mi-e greu sa cred ca cei cu Enduro coboara pe-aici. Cu bicicleta seamana a balet. Sau cu trialul. Imi belesc complet pedalele in bolovani. Nu am poze din pacate - numai alea ar descrie coborarea. Picajul nu e o optiune. Merg la vale undeva cu 15km. Majoritatea timpului pedalez cu un sigur picior -cu celalalt imi tin sprijinul in rapa. Mai depasesc 3 oameni si pe coborare :) . Nu ma mai intereseaza nimic. Ocoloesc pe cat pot bolovanii si gonesc cat pot de repede la vale. De ceva ore totul merge bine (exceptand faptul ca m-am mai ratacit vreo 5 minute- de data asta nu m-a depasit nimeni, ba chiar am trecut eu de 2; am mai avut o deviere de vreo 200m de la traseu si am reusit sa imi pusc genunchiul - asta nu mai tin minte cum)
Incerc sa nu ma gandesc cum ar fi fost fara problemele de pe parcurs...
Momentul Final.
Urmarit asiduu din spate, pedalez ultimii 15km in ritm de concurs si trec linia de sosire dupa aproape 8 ore. Rezultatul o sa apara pe site - nu stiu inca ce am facut.
A fost cel mai lung si mai greu concurs de MTB la care am fost pana acum. A fost concursul pe care l-am terminat cel mai odihnit - ceea ce nu e neaparat de lauda, dar avand in vedere ca urmeaza Eco Explora...
M-am ratacit de 2 ori, am facut pana, am pierdut 2 pompe, mi-am belit bicicleta, am picat pentru tot sezonul, am avut noroc, am avut si mult ghinion. Am luptat pe un traseu dificil ca lungime si tehnic. Asa a aratat Geiger 2008 pentru mine.
Trec linia de sosire. Primul lucru: ce a facut Elena ?
Mai, nu e usor - sunt tot mai multe si mai aprige !
Elena a luat locul 1. Anul acesta a participat la 5 concursuri de MTB. La toate a fost pe podium. Are 3 locuri 1, un loc 2 si un loc 3. No comment.
Cum reusesc? Imi primul rand VREAU!
Ma bucur pentru ea la fel cum m-as bucura daca eram eu acolo. A muncit pentru asta...doar 2 ani. Este cel mai bun exemplu ca nu ajunge numai munca - mai trebuie si acel ceva cu care te nasti. Si o mentalitate de luptator.
Povestea ei este la fel de interesanta: a reusit sa intreaca prima fata abia la km7. Pe urcarea de 800 de m, le-a spulberat efectiv. S-a ratacit si in momentul in care a revenit pe traseu, fetele erau in fata ei. A avut crampe si le-a ignorat pentru ca vedea adversarele in fata. Urland a trecut peste durere ca sa le intreaca. A depasit ultima concurenta nu cu mult inainte de sosire...
Uluitor a fost Dorel: A facut cel mai bun concurs de pana acum. Depasea fara jena ciclistii inscrisi la cluburile de profil. A ajuns pe locul 1 la 5km de sosire. Era impreuna cu un baiat. Fugeau pentru primele doua locuri. Trseul iese momentan din padure, traverseaza soseaua si se continua pe partea cealalta. Arbitrul de traseu nu le zice pe unde sa mearga. O iau la stanga pe sosea.
Trece linia de sosire al doilea, pentru a afla ca au fost depunctati pentru ca nu au respectat traseul. Pierde podiumul, terminand undeva pe 5.
Frustrant ?! E putin spus - a tras ca nebunul 87 de km, pentru ca din cauza unei proaste semnalizari sa rateze podiumul.
Pentru noi, tu ai fost pe 2 Dorel !
Reactia: "Imim bag p***a!!!!!!!!! Sambata ajung pe podium si daca trebuie sa ma bat cu cei de la profesionisti." Dorel va merge sambata la Alubel.
Pantani a participat cu bicicleta mea la concurs. Nu putea sa schimbe bine vitezele. S-a ratacit si el, dar a trecut cu bine linia de sosire.
Mie puteti sa-mi dati orice bicicleta - tot termin concursul. Nu renunt orice ar fi.
Nu vreau sa insinuez nimic :), dar e cel putin straniu ca toti 4 ne-am ratacit. Alaturi de jumatate din cei de la tura de 45km...E un pic frustrant sa tragi de tine pe rataciri, pentru ca dupa aia sa trebuiasca sa recuperezi...
Remus ne-a asteptat pe toata durata concursului - si tot el a facut majoritatea pozelor.
Ne intoarcem acasa la Remus si Roxana si dupa o cina delicioasa pornim in miez de noapte catre casa si catre noi aventuri.
Ca de obicei, cel mai important lucru - PRIETENII. Multumim Remus si Roxana.
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu