TeamBuilding

Data: 18.09.08 - 20.09.08
Participanti: multi (grupul IO).
Locatie: Rausor

In week-end-ul acesta avem teambuiding-ul anual. Locatia aleasa - Rausor.

Program Joi spre vineri: #!%$#!^#$^%&$^*(*)(()^&%^$%

Vineri dimineata ne strangem cu greu 8 oameni pentru un traseu catre varful Retezat. De cand am plecat din Timisoara vremea a fost superba: burniteaza in continuu, noroiul e pana in gat si un frig ascutit patrunde pana la oase.

Pornim la 11.30 de la Pensiunea Dora si o luam agale pe Traseul Curiosilor. Petrecerea de seara trecuta are efecte simtitoare asupra ritmului de mers.


O prima pauza in varful partiei de ski.


Cu bateriile incarcate pornim catre creasta.


Echipa IO in mijlocul burnitei


Tot inainte prin laptele ce ne inconjoara

Ajungem destul de repede in creasta. Aici deja este un strat subtire de zapada. Si burnita s-a transformat treptat in lapovita si dupa aceea in ninsoare.



Din creasta ramanem numai 5: Nelu, Cosmin, Laci, Florin si cu mine. Ceilalti se retrag la caldura cabanei. Restul hotaram sa continuam pe creasta Lolaiam catre varful Retezat.

Iesiti de sub adapostul padurii prin care mersesem pana atunci, situatia se schimba destul de repede. Stratul de zapada s-a mai intremat, frigul a devenit patrunzator si cel mai neplacut lucru sunt pietrele care sunt acoperite cu exact cata zapada trebuie pentru a aluneca.

Daca vara alergi pe-aici fara probleme, iar iarna nu exista pietrele, acuma la fiecare pas trebuie sa fim atenti pentru a nu cadea.


Catre Lolaia 1

Undeva pe finalul urcarii catre vf. Lolaia 1 (Florin zice ca s-ar chema Lolaia Sud si Nord, dar eu le zic 1 si 2) ne oprim la o pauza de alimentare. Reusim sa inghetam bocna. E 19 septembrie si vremea este una tipica de inceput de ianuarie. Poate cu mai multa zapada...


Cucerim Lolaia 1.


Cosmin ne traseaza ruta pe whiteboard.

De aici pana pe Lolaia 2 se pastreaza aceleasi caracteristici - de fapt zapada creste si frigul se accentueaza pana la limita suportabilului. Dar toti suntem indarjiti sa continuam asa ca...iata-ne si pe Lolaia 2.


Dam piept cu prima coborare care in conditiile acestea se transforma intr-un adevarat sport extrem. Cu greu ajungem in saua Lolaia. De aici urmeaza ultima si cea mai dificila portiune de urcat pana pe varful Retezat.

Pana aici am mers matematic pe urmele unor turisti. Pietrele cu marcaje erau acoperite cu zapada si chiar daca nu era greu sa urmaresti linia crestei, era de preferat sa inaintam matematic pe poteca decat sa trebuiasca sa urcam inutil pe pietrele pline de zapada. Cei din fata pareau ca au un nas deosebit in a mirosi exact linia potecii asa ca am ajuns sa nu ne mai uitam dupa marcaje - urmaream doar pasii lor.

Incepem urcarea spre varf si nu dupa mult timp ne intalnim cu baietii din fata care ne intreaba daca sunt pe drumul bun...Ce sa le zicem ? Ca mergem pe urmele lor? Florin si cu mine stim bine traseul si o luam inainte.

Ajungem si la culoarul atat de cunoscut iarna:


Paradoxal, portiunea asta mi-a parut mai usoara cu pulverul pe ea decat daca ar fi fost vara. Prefer totusi iarna, cand pot sa sap scarite.

Si ultimul obstacol de pe urcare trecut, iata-ne inghetati bocna si destul de obositi pe vf. Retezat:
Poza este pe vf. Retezat in data de 19. septembrie - asta doar asa ca sa nu fie confuzii referitoare la data :)))))). Temperatura afara era undeva in jur de -5 grade.

Partea cea mai dificila abia acuma urmeaza: in primul rand trebuie coborat culoarul abrupt de sub varf. Se consuma energie fizica si mai ales psihica dar ajungem cu bine jos. Ca sa fie treaba treaba incepe sa bata vantul si odata cu el imi ingheta si zambetul de pana atunci. Incepe sa fie neplacut. Ajung sloi in saua Lolaia.

De aici vom cobora catre lacul Stevia si dupa aceea pe vale catre cabana. Pe harta lui Florin din 2000 nu exista traseu marcat pe-aici. Pe harta mea din 2003, apare un traseu dunga rosie. Pe scurt, din sa pornim pe momai si ghidati de Florin ajungem pana la etajul jneapanului.

Pentru 10 secunde se ridica putin si valul de ceata si apucam sa vedem lacul Stevia. Doar pentru cateva secunde, dupa care ne scufundam in lapte din nou. Ajungem in fundul vaii, dar nu ne intersectam cu poteca care urca catre lac. Asta nu e chiar bine.

Continuam pe linia momailor care urmaresc o limba de bolovani din ce in ce mai mari care stau inechilibru pe o panta destul de abrupta.

Laci are de ceva timp probleme serioase cu genunchiul, asa ca inaintam destul de incet; seara e aproape. Nu prea e o idee sa mai balaurim pe-aici - trebuie sa dam in poteca cat mai repede.



Nu ne ia foarte mult si reusim sa intram pe poteca. De aici drumul coboara pe langa refugiul Condor pana la cabana Rausor.

Ajungem la cabana odata cu lasarea intunericului.

Program vineri spre sambata: #!%$#!^#$^%&$^*(*)(()^&%^$%.

Samabata seara suntem acasa in Timisoara doar ca pentru unii se continua cu....
Program sambata spre duminica: #!%$#!^#$^%&$^*(*)(()^&%^$%.

Per total a fost un week-end mai greu decat CA....Aproape comparabil cu Eco Explora. Si nu din cauza traseului pana pe Retezat....Daca va intrebati ce e cu limbajul heiroglific, ei bine nu tine de tema blogului...:)

Daca se topeste calota glaciara, ne vedem duminica la Gilau la: http://www.marathon.marossport.ro/.

So...please, save the last dance for me...