Locatie: Retezat
Participanti: Elena, Gianina, Oco, Alin, Isvan, Vasi, Alex
Poze: aici
INTRO: "Powder snow skiing is not fun. It's life, fully lived, life lived in a blaze of reality. Some people can never learn to ski powder snow without exerting tremendous effort and strength because they allow their rational, left-brain hemisphere to control the entire situation." (Delores LaChapelle)
Pica tura din Piatra Craiului din cauza vremii, asa ca vineri ne hotaram sa facem joint venture-ul cu Gianina si Alin pentru o tura cu ski-urile pe valea Stevia in Retezat.
Un aer primavaratic si niste torente murdare de zapada topita ne intampina in parcarea de la Rausor. Se pare ca iarna a trecut aici. Buletinele meteo au anuntat cod portocaliu de precipitatii pentru Caras si Hunedoara - dar aici vremea nu are televizor asa ca soarele e sus pe cer.
Un aer primavaratic si niste torente murdare de zapada topita ne intampina in parcarea de la Rausor. Se pare ca iarna a trecut aici. Buletinele meteo au anuntat cod portocaliu de precipitatii pentru Caras si Hunedoara - dar aici vremea nu are televizor asa ca soarele e sus pe cer.
Perspectiva mersului in clapari la deal nu ma incanta prea tare asa ca imi pun ski-urile pe rucsac si incepem sa urcam prin noroi catre inceputul traseului. Nici in padure situatia nu sta mult mai bine - e ceva zapada, dar uda si grea. Ceilalti isi pun deja ski-ruile: Alin cu mine optam sa le caram in spate.Cunosc traseul foarte bine de la turele de team building din zona. Vara drumul prin padure ma plictiseste la culme; acuma insa e diferit (si oricum e o schimbare binevenita dupa obsedantul drum Carnic-Gentiana). Plus ca mergem foarte repede.
Pe masura ce urcam incepe sa creasca si stratul de zapada.Dupa o ora si un pic ajungem in zona fostului refugiu Stevia, unde Alin pleaca in cercetare si nu dupa mult timp localizeaza refugiul Condor. Mic, cochet, asuns intr-o poiana in mijlocul padurii de brad, utilat cu aprope tot ce iti trebuie - refugiul a fost o surpriza placuta. Pana acuma e pe locul 1 la refugii in Romania.
Nu stam mult si pornim la deal. Azi vom urca pe culmea Prelucele pana pe vf. Retezat. Vasi si Oco cu rachetele de zapada, ceilalti pe ski-uri de tura. Odata iesiti din padure zapada devine MARE. Aici e iarna inca - si iarna bogata.
Alin alege o linie de traseu catre creasta si incepem sa urcam destul de pieptis. Chiar daca nu sunt precipitatii, vremea e...asa cum a fost in ultimele 4 saptamani -caineasca (ceata, vant ascutit si rece). Ne consolam cu ideea ca am sfidat statistica in Austria la ski si in cele 3 saptamani de concediu de iarna cand am avut o vreme perfecta-asa ca acuma suportam vremea rea (bine, totusi 4 week-end-uri consecutive deja e cam mult...). Pe de alta parte, daca vrei sa stai acasa si sa nu faci nimic, motive se gasesc tot timpul...
Iesim in creasta - vis-a vis, pe Lolaia se vede un grup urias (cel putin 30 de persoane) care urca catre Retezat. Noi continuam pe creasta prin ceata si sub bataia vantului. Zapada spulberata de aici a facut loc bolovanilor si ne vedem nevoiti sa renuntam la ski-uri si sa continuam portiunea finala pe jos. Portiunea finala inseamna o urcare abrupta de vreo 300m diferenta de nivel.Sunt destul de obosit. Si ca in fiecare tura din iarna asta am probleme cu mainile - imi sunt bocna. Nu e de la echipament, nu e de la obosela, mancare , etc. Cred ca mi-am sensibilizat mainile intr-o tura si acuma trag ponoasele. Numai la nivelul lor am senzatia asta acuta de frig -in rest mi-e bine. In mijlocul cetii ajungem pe varful Retezat.
Dupa cum se poate vedea si din poze, chiar daca zapada e spulberata, din indicatorul de 2m de pe varf abia daca se mai vede varful. Nu stam prea mult- vantul ne alunga la vale.Luam ski-urile si continuam pe creasta.
Ajungem in locul de unde trebuie sa iesim din creasta pentrui a ne reintoarce la refugiu. Coborarea nu se poate descrie -pastrez detaliile pentru a prezenta cum a fost a doua zi.
Seara o petrecem la refugiu. De mult, mult timp nu am mai fost cu Vasi in ture. Asa ca timpul trece repede la gura sobei depanand amintiri si facand planuri de viitor.
Dupa cum a fost coborarea de cu seara, ziua de duminica o consacram total ski-ului ; planul e sa facem cat mai multe urcari pana in creasta pentru a ne bucura de coborare. Oco cu Vasi fiind cu rachetele opteaza pentru o tura pana la lacul Stevia.Vremea s-a schimbat radical - ne-a ajuns din urma codul. Toarna afara cu zapada - nu se poate spune ca ninge la cat de violent se asterne zapada.Urcam voiniceste panta catre creasta. Sunt 350m diferenta de nivel. Ne oprim undeva imediat sub linia crestei, dam jos pieile, strangem legaturile...si incepe.
Daca nu ati skiat vreodata n-aveti cum sa intelegi ce-a urmat. Daca ati skiat numai pe partie, si mai mult, pe partii amenajate, din nou n-aveti cum sa intelegeti ce a urmat.Pulver-ul depasea 30cm. Sub el era zapada tasata dar nu inghetata - numai buna cat sa formeze un pat pentru pulver-ul de deasupra. Panta era ideala pentru ski - nici prea nervoasa, nici prea moale. Jnepenii erau complet acoperiti de zapada; in partea superioara iesea de sub nea varful bradutilor. La baza , brazi inalti, dar rari colorau partia.O nebunie...SEX CU ZEII !!!!!!!!!!
Pulver-ul te arunca efectiv in momentul in care incepeai sa virezi. Din cauza zapezii abundente viteza era redusa si puteai sa te concetrezi exclusiv pe balans si pe cristiane. Stiti filmele alea americane in care actiunea se intampla undeva la munte iarna si jumatate din film iti rata cum se fugaresc unii pe ski-uri prin padure? Alea sunt pistol cu apa fata de cum a fost partida noastra de ski : ca partie aveam versantul intreg de sub Prelucele. Brazii erau jaloane.O senzatie de libertate absoluta care nu poate fi desrisa in cuvinte. Cristiane mai scurte sau mai lungi atunci cand genunchii explodau; lasi ski-urile sa curga cuminte la vale sau le obligi pe linia dorita de tine; treci pe sub brazii incarcati cu zapada, ocolesti la limita trunchiurile groase.
Ski-ul de partie este frumos si are un rol vital pentru a putea sa skiezi off piste - dar, nimic, absolut nimic nu se poate compara cu sezatia de libertate pe care am avut-o duminica. Se termina prima coborare, cu adrenalina curgand prin vine incepem pe nerasuflate sa urcam inapoi. Am facut in total 4 coborari. Si chiar daca coborarea a fost cireasa de pe tort, nici urcarea nu a fost lipsita de farmecul ei - la finalul celor 4 ture eram in aceasi masura multumiti si storsi de vlaga.Din pacate trebuie sa ne intoarcem acasa - a fost una din turele alea in care ti se strange inima ca trebuie sa pleci.
Intre timp a nins in continuu asa ca ne hotaram sa coboram pe ski-uri. Din nou, daca nu ati skiat vreodata prin padure, nu prea aveti cum sa intelegeti ce a urmat. Daca sus sub creasta te puteai lasa prada viselor, aici trebuia sa stai concentrat la maxim si sa ai grija ce faci - asta daca nu vroiai sa iti scarpini retina cu crengile de brad sau sa devii mult mai apropiat decat ti-ai fi dorit de vreun trunchi de copac. Si in plus aveam si rucsacii in spate.Din cauza crengilor, plugul nu e o optiune -trebuie sa urmaresti linia ingusta a potecii si sa virezi/franezi pe portiuni foarte scurte. Am lasat odata ski-urile sa curga mai mult, am prins viteza, nu aveam nici cum loc de viraj, din fata venea nenea trunchiul - m-am aruncat pe-o parte si ski-urile au ricosat din brad.
Una peste alta am coborat pe ski-uri pana in statiune unde nu ne-am putut abtine si am facut cate 6 coborari pe partia de la Rausor.
Daca am sosit aici intr-o atmosfera de primavara, acuma suntem in mijlocul iernii. Scuturam aproape jumatate de metru de zapada de pe Mariuta, ii punem coltarii si asa coboram din statiune.
Clopotiva, Timisoara si gandul ramane acolo sus pe panta virgina de sub Prelucele...
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu