Social Icons

Snow Queen

Data: 14.03.09-15.03.09
Participanti: Gianina, Oana, Ioana, Elena, Luci, Nae, Alin, Mihnea, Alex
Locatie: Retezat
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/

Se preconizeaza un week-end in 2, dar pana la urma suntem culesi de pe drumuri de echipa de la Alternative si o sa mergem impreuna cu ei pentru al 2-lea week-end consecutiv.

Destinatia este din nou Retezatul, nu foarte departe de locul unde am fost si week-end-ul trecut. Este vorba de Lacul Zanoaga, pe o vale paralela cu valea Steviei.

Ne intalnim cu restul grupului la barajul de la Gura Apei. Daca data trecuta porneam in tura primavara, acuma a trebuit sa mergem cu atentie ultimii kilometrii din cauza zapezii si a ghetii de pe drum - iarna s-a reintors.

Traseul ales pleaca de la baraj si urca pana la refugiul Zanoaga unde planuim sa petrecem noaptea. De pe drumul forestier care face legatura cu Poiana Pelegii porneste o carare ingusta si abrupta - foarte abrupta. Anul trecut nici nu mi-as fi imaginat ca se poate urca pe ski-uri o asa panta. Serpentinele scurte si abrupte musca din versant. Pe masura ce urcam padurea de foioase este inlocuita de cea de conifere si de asemenea stratul de zapada creste simtitor in grosime.

9 negri mititei au plecat la joaca....

Oana si Elena lupta cu panta accentuata

Luci

Totodata de aici din ascunzisul padurii se pare ca pentru prima data in ultimele 5 saptamani o sa avem parte de vreme buna - soarele isi trimite sagetile de lumina prin coronamentul de brazi.

Dupa o urcare sustinuta, padurea se rareste; zapada este efectiv uriasa aici. Langa tulpinile brazilor pare sa depasesca lejer 2m.
Momaie

Zapada mare ne-a permis sa ne trasam poteca asa cum am crezut noi de cuvinta pentru a iesi din labirintul din padure.


Padurea se deschide si avem pentru prima data ocazia sa vedem vis a vis masivul Godeanu. In dreapta se zareste si Tarcu. Moment de o prima pauza; de acuma inainte pauzele aveau sa devina tot mai dese din cauza peisajului ireal.

Drive in movie: se proiecteaza filmul Godeanu

Alin si Gianina deschid drumul

Ikebana de gheata.

Am iesit din padure pentru a intra intr-o lume de vis

Ultimul varf inainte de platoul de pe care se coboara catre lacul Zanoaga - odata cu dupa-amiaza soarele a inceput sa-si arate dintii.

Odata cu lasarea serii suntem invaluiti in ceata. Am ajuns pe marginea caldarii de unde nu mai avem decat de coborat pana la refugiu. Ne oprim sa ne dam jos pieile si sa ne pregatim de o bine meritata coborare. Alin este primul gata, inainteaza, isi alege un valcel si incepe sa coboare. De unde sunt il vad destul de bine: o cristiana la stanga, vireaza, o a doua la dreapta si TROSC!!!!!

Zgomotul este greu de descris: infundat, rece, nu foarte puternic dar parca venind din fundul pamantului. O avalansa. Si pe ea este Alin. Il ia cu ea si dispare la vale. Gianina este la marginea rupturii si striga dupa el. Pentru noi ceilalti timpul a cam incremenit.

Dar...povestea detaliata o aflati din blog-ul lui Alin:http://gianinalin.blogspot.com/2009/03/iarna-in-retezat-14-15-mar.html

Eu doar atata as mai zice: a avut noroc, si-a pastrat calmul, a avut curaj si tehnica si a "calarit-o" si mai ales nu s-a pierdut cu firea. A reusit sa skieze pe ea/ cu ea de la cap la coada ceea ce nu putin lucru. Se pot trage o multime de invataminte (din nou, cititi blog-ul lui Alin). Carcotasii ar putea zice ca de ce s-a bagat pe-acolo; ca ar fi putut s-o ia pe alta parte, ca asa si pe dincolo (la ceata care era atunci puteam sa mergem si pe nori si tot nu ne dadeam seama unde suntem)- eu insa cred foarte mult in noroc si ghinion. Iar noi avem tot timpul noroc...

Elena cu mine vedem a doua oara de aproape o avalansa; precedenta tot in Retezat - era sa ne ia cu ea la vale.

Dupa ce valcelul a fost curatat de avalansa noi o luam pe un picior pe care se vad urme de jnepeni -semn ca zapada e mica si implicit si pericolul de a mai declansa o avalansa e mic. Ajungem cu bine jos - Alin o sa aiba ce povesti peste ani.

Urma lasat de avalansa declansata de Alin. Poza e facuta a doua zi dimineata.


Coborand cu morcovu' infipt adanc -sub spectrul unei noi avalnse.

Ajungem si la refugiu care este blocat de un munte de zapada. Nae munceste de zor la eliberat usa din stransoarea zapezii.

Asteptam cuminti sa intram si incepem sa ne trezim din nauceala in care ne-a aruncat episodul avalansa.

Refugiul Zanoagfa este pe locul 2 in clasamentul propriu fiind devansat de Condor doar datorita atmosferei de poveste de acolo. Acesta e mai mare, mai bine dotat, mai trainic. Ne cuibarim toti 9 sus in pod, intindem izoprenele si ne punem pe mancat si povestit. Nu prea mult deoarece Alin are un plan destul de indraznet pentru a doua zi, asa ca trebuie sa ne culcam pentru a fi in forma.


Luna apune deasupra culmilor -noi suntem gata de drum.

Oana, Nae si Luci vor cobora de aici direct catre masina- restul avem in plan sa mergem pe creste pana la Crucea Trasnitului de unde vom cobora prin padure pana la forestier si de aici urmand 10km drumul vom ajunge la masini.

De dimineata ne dam seama ca avea sa fie o zi superba ca vreme - o razbunare ca sa-i zic asa pentru vremea rea de pana acuma. Dar a meritat sa asteptam 4 saptamani pentru spectacolul care avea sa urmeze.

Chiar daca de obicei nu invat din greseli, nici sinucigas nu sunt, asa ca propunerea lui Alin de a urca pe unde am coborat mi se pare cea mai inteleapta chiar daca asta lungeste cu destul de mult tura. Dar macar asa pe langa ca scapam de avalnse avem parte de un traseu care urmeaza aproape integral creast pana in Judele. Trecem din nou pe langa urmele avalansei de ieri si abia acum ne dam mai bine seama de scara la care s-a produs.


In creasta - in zare se vad culmile din masivul Tarcu.

Gianina
...si Elena
Varf fara nume in albastrul de Retezat.


Creasta care ne duce catre Judele - vedere spre Tarcu


Aici suntem in saua Judele - Elena si cu mine o luam in fata catre varful Slaveiu; ceilalti dau o fuga pana pe Judele. De aici din sa portiunea pana pe Slaveiu arata mai mult decat expusa si tinand cont de evenimentele recente...

Asa ca pasesc destul de prudent cu Elena exact in spate (ceilalti mi-au zis dupa aceea ca e mai precaut sa pastrezi distanta intre coechipieri deoarece altfel cresti incarcarea pe zapada si implicit pericolul de a declansa o avalnsa. E foarte adevarat -dar pe de alta parte nu prea am chef sa fac singur ture nici pe-aici, nici pe dincolo asa ca am preferat sa stam unul langa altul.) La fata locului situatia nu mai pare chiar asa de dura si ajungem cu bine pana pe vf. Slaveiu .

Ioana cucereste Slaveiu.

Uneori e placut sa stai si sa te bucuri de peisaj. Am fost mai des in Retezat decat la scoala si totusi n-am urcat pana acuma pe varful Slaveiu.

Caldarea Pelegii vazuta de pe varful Slaveiu.

Portiune din creasta care ne va cobora in final catre Crucea Trasnitului.
Ne oprim pe ceva varf pentru pranz. De aici ai o panorma fantastica asupra masivului Retezat. Sa incepem:
De la stanga la drerapta: Peleaga, Papusa, vf. Mare, Custura Mare.

Prim plan cu Pleaga, Papusa si vf. Mare. Aparatul foto a obosit de la cadrele trase -din pacate am reusit sa fac toate pozele invers decat trebuia ca expunere (am inteles eu ceva, doar ca am facut pe dos).

Creasta Oslea

Ajungem si la Crucea Trasnitului. De aici urmeaza o coborare continua pana in Lunca Berhina. Din pacate zapada nu a mai fost ca saptamana trecuta- un strat de placi de gheata ne-a pus la incercare grea amortizoarele. Peisajul insa a compensat din plin.

Ajunsi la liziera padurii incepem sa cautam marcajul - ferita de vantul din golul alpin zapada s-a asternut aici intr-un strat foarte grosa asa ca e destul de greu de reperat marcajul.

Ma, tu ce cauti aici?! Nu te-ai uitat pe altimetru? Vezi ca fratii tai sunt cu vreo 200m mai jos -poate te cauta...

Cautam marcajul. Zapada aici e foarte grea si face ca inaintarea sa fie dificila deoarece se lipeste de talpa ski-ului.

S.K.I.

Gasim marcajul, il pierdem rapid si hotaram sa o luam direct la vale -ceea ce nu e chiar usor deoarece padurea este foarte salbatica - plina de busteni rasturnati; plus ca pe masura ce coboram stratul de zapada scade simtitor in grosime. Reusesc cumva sa ma pierd de grup si o iau singur la vale. Nu dupa mult timp trebuie sa-mi dau jos ski-urile deoarece nu mai am material pe care sa rulez. Pe o panta foarte abrupta ies repede in Lunca Berhina de unde incep sa merg la vale pe drumul forestier. Intalnesc urme de ski-rui: sunt de la Oana, Nae si Luci, asa ca ma opresc si nu dupa mult timp vin si restul. De aici pe ski-uri parcurgem cu viteza maxima vreo 8km de forestier (personal mi-a placut foarte mult portiunea asta - a fost un fel de alergat pe ski-uri).

Ajungem la masini si repejor ne indreptam spre deja clasica ciorba de burta si clatite de la Clopotiva.

Tura aceasta a fost...acea tura :) Vreme buna, peisaj de vis, un traseu suficient de lung ca sa nu te plictisesti si mai ales un grup vesel - fiindca pana la urma la final asta e cel mai important -sa te simti bine cu cei cu care mergi pe munte.

Atata a ramas in urma noastra:

Acuma cand termin de scris blog-ul sunt cu un ochi pe prognoza si cu celalalt in Crai. Sau Fagaras. Sau oriunde mai e zapada...

3 comentarii:

Alin spunea...

Mi-a facut placere sa citesc si o alta viziune asupra turei noastre. Foarte tare duma cu copacul ratacit la altitudine :))
Imi permit o mica observatzie: ai confundat vf Slaveiu cu Stevia. Stevia de fapt nu exista ca varf, e doar o vale.

Hoinarii spunea...

Modificare realizata cu succes ! :)

Felicity DTP spunea...

Felicitari... va urmaresc de ceva vreme turele si vreau sa va felicit pentru pofta de munte pe care mi-o faceti!
Bravo si multa bafta si la concursuri!