Targu Secuiesc

Data: 23.05.09
Loc: Targu Secuiesc
Participanti: Mihaela, Dan Lupsa, Felix, Mircea, Dan Crista, Radu, Alex

Elena merge cu colegii in Cheile Nerei. In ultimul moment Dan ne anunta de un maraton de MTB la capatul lumii. Adica in Targu Secuiesc. Pare sa fie un maraton lung, asa ca ma hotarasc sa particip.

Vineri la pranz ma intalnesc cu ceilalti si pornim. Mariuta ramane acasa de data asta - se odihneste pentru Miercurea Ciuc. Dan Lupsa si statia lui mentin atmosfera de-a lungul celort 530 de km.

Pe la miezul noptii ajungem in Targu Secuiesc. E deja prea tarziu pentru aventuri gen gasit loc de campare asa ca ajungem la ceva pensiune. Au aici piscina, restaurant, discoteca, teren de tenis...Dan reuseste sa negocieze cazarea la 43 RON pe doua zile. Si cu gandul la concursul de maine adormim instant.

Torentiala de dimineata ne trezeste. Perfect...nu putea site-ul meteo s-o dea in bara... Nu e aici Elena sa aiba grija de mine asa ca sunt destul de panicat sa nu uit ceva detalii. Facem toate pregatirile si ne prezentam la start. Aici nu sunt foarte multi concurenti, dar intalnesc fete cunoscute : Rares, Ozone, Nomad.

Ma inscriu la tura de 90km, mai bazai ceva la bicicleta si ma asez la start.

Asa... Si acuma avea sa inceapa cel mai ciudat maraton la care am participat vreodata...

Pornim insotiti de masina politiei. E sosea si fiecare trage cat poate. Nu dupa mult timp iesim din oras si continuam spre satul Sanzieni. Mi se pare mie ca ceva nu e in regula. Or fi berile de ieri? Prea gafai. Ma uit pe GPS - 40km/h. Maaaaaaaaaaaa!!! Ce faceti ma? Vreti sa ma omorati?! Pai eu nu merg cu atat nici la sprint spre Jimbolia. Dar daca plutonul din fata asa merge, trag de mine si ma rog sa inceapa ceva urcare. Nu reusesc sa prind plutonul, asa ca duc eu trena la 40km/h pentru al 2-lea pluton. Si urcarea nu incepe....

Intram in Sanzieni si macar se termina cu asfaltul. Ura!!!!!!!!!!!! Urcare.Na, hai mai trageti si aici...Adevaru-i ca sunt frustrat. Nu ma ajuta fizicul pe plat si la sprint: nu am muschii necesari. Asa ca am o placere diabolica cand incepe urcarea unde sunt avantajat ca sunt mai usor. Reglementez pozitia in pluton dupa cateva sute de metri de urcare.

Pare un traseu frumos. Dar totul avea sa se schimbe. Imediat ce intram in padure, dam de, hai s-o numim clisa. Nu e noroi, e ceva mult mai rau: o chestie lipicioasa si alunecoasa. Scarboasa. Nu e nici o sansa sa urci pe asa ceva. Ca sa fie treaba treaba, eu sunt cu slick-urile (bine oficial nu sunt slick-uri, dar dupa 3 ani de rulaj nu mai au neam de carne pe ele). Celelalte cauciucuri sunt undeva pe drumul intre Germania si Timisoara doar ca asta nu ma incalzeste acuma. Asa ca push bike 1. Eu si toti ceilalti. Te opresti din 10 in 10 m sa dai jos noroiul care se prinde de furca. Dupa 5 minute de noroiala te impaci cu mizeria - e ultima problema.

Problema e ca la mine pe GPS arata ca suntem doar la km 11 si inaintam foarte incet. Dar toti sunt in situatia asta asa ca nu ma plang. Iesim din padure si situatia pare sa se imbunatateasca (avantajul la "slick-uri" pe noroi e ca scapi foarte repede de incarcare :) ). Pe naiba! Dupa 5km de tapsane inverzite si de coborare in derapaj rugandu-ma sa nu pic, ajungem la baza urmatoarei urcari.

Si daca n-ati ghicit, va zic eu: e vorba de push bike prin noroi. Daca pe primul l-am inteles si nu e vina nimanui ca Dumnezeu a comandat ploaie, asta incepe sa ma enerveze. Poate ca fara noroi cei de la Elite ar fi stat in pedale - asa toata lumea e obligata sa impinga la biciclete pe un drum desfundat. Nu mi se mai pare deloc funny. Si e vorba de principiu: sunt suficient de bine antrenat ca sa nu ma plang de dificultate - doar ca impachetarile astea cu noroi puteam sa le fac la Techirghiol sau daca chiar vroiam sa ma chinui mergeam pe ploaie la padurea Bistra la 5km de Timisoara....

Bun...am biruit si urcarea asta. Aici se despart traseele celor de la 38km de cele ale celor la 90km. Noi o luam inainte...prin noroi. Multi concurenti gresesc traseele, dar povestea e abia la inceput.

Noroi, noroi si iar noroi. Stiu de la Dan ca traseul urca pana la 1200m. Numar deja metru cu metru. Sunt de mult singur cu gandurile mele: care au o tinta directa deja - organizatorii. Deja scriu blog-ul in cap pe masura ce derapez la fiecare pas prin noroi pe o panta de fix 33.6%. Ajung pe ceva pajiste. Sunt pe la 1190 - deci aici ar fi varful.

Ratacirea 1: ca sa nu va plictisiti de la inceput o sa fiu scurt: inainte-coborare 500m ,urcare inapoi 500m, stanga-coborare 300m, urcare inapoi 300m. Repet si merg mai departe inainte, dupa care ma intorc. Ca norocul vad un concurent care o luase pe creasta la dreapta si gasesc si eu traseul.

Paranteza: traseul era marcat cu benzi albrosii atarnate prin copaci sau tufe. Acolo unde exista asa ceva. Altfel...mumu. Ca in vant si in lumina soarelui puteai sa treci pe sub zece benzi si sa nu le vezi e cea mai mica problema. La bifurcatii te opreai si incepeai sa scrutezi zarea doar, doar vei vedea urmatorul marcaj. Nu exista notiunea de semn pentru drumuri blocate, nu existau sageti indicatoare , ce sa mai zic de oameni care sa te dirijeze...
Apropo: la maratoane unii se mai si grabesc si nu au timp de descifrat trasee - cealalta categorie de concurs se cheama orientare cu MTB.

Urmeaza cireasa de pe tort: nu mai am urcare prin noroi; cu sansa sunt pe traseu. Urmeaza coborarea. Asta pune capac la toate: cineva s-a uitat la filmele de la Hollywood si acolo a vazut ca sunt unii care coboara cu bicicletele pe tot felul de hartoape. In primul rand aia fac downhill, in al doilea rand in cinematografie exista o chestie numita trucaj...

Una peste alta nu a fost nici macar vorba de single trail. Prin mijlocul dealului fara urma de poteca coborai din smoc de iarba in smoc de iarba - e un traseu ideal pentru cei care vor sa-si verse matele. Viteza la coborare este comparabila cu cea de la urcare.

Termin prima coborare sau ce-i fi fost aia. Sunt pe un fel de plat.

Ratacirea 2: Asta a fost cea mai lunga. Am mers pe toate petalele din roza vanturilor fara sa gasesc drumul. Mai apare un concurent. Reusesc sa-l sperii. Am uitat sa va zic ca pe masura ce treceau kilometrii nervii mei au ajuns intinsi la maxim si cand nu scoteam sunete nearticulate, ceea ce se intelegea din ce indrugam erau referiri stricte la organe genitale, parinti, sfinti sau in general combinatii complexe de toate la un loc. Fac o strategie: el merge intr-o directie, eu in alta pana cand dam de un semn sau pana cand "simtim" ca suntem pe drumul gresit. Coechipierul meu pare cam "out of order" asa ca nu ma prea pot baza pe el. Intr-un final (dupa vreo 30 minute de ratacire) gasim drumul si trecem la push bike, urmat de coborare pe langa bicicleta pe galme de iarba...

Prin padure si pe noroi. Roata din fata prinde capatul unui lemn, il intoarce in aer dupa care cu precizie chirurgicala il pune exact intre spitele rotii din spate. Bicicletea icneste si ma arunca din sa ca pe un veritabil Icar. Diferenta e ca ala vroia sa zboare, eu nu. El se ducea in sus catre soare. Eu m-am dus in jos catre o balta plina de apa statuta si de urina de vaca. E prima data cand casca isi face datoria. Nici nu vreau sa ma gandesc cum ar fi fost fara. Sunt julit pe fata, pe sold si ambii genunchi. Am amestec lipicioas de noroi, apa si urina in gura, pe fata si pe tot corpul. Ma ridic cam sifonat de jos, analizez pagubele, vad ca sunt inca intr-o bucata si plec mai departe.

Inca o paranteza: Deja e mult timp de cand merg cu un singur SPD. Pe celalalt l-am rupt undeva pe prima portiune cu noroi. Ma consolez cu ideea ca ajung acasa si imi cumpar Egg Beater - macar alea nu se umplu de noroi. Asa ca acuma sunt legat cu un singur picior de bicicleta. (Pana s-a hotarat sa se rupa complet placuta de SPD am trecut printr-o faza preliminara in care nu ma puteam da jos de pe bicicleta asa ca fiecare frana era urmata de un picaj in lateral, dar asta nu se mai pune...).
Acuma am rupt si cablul de la kilometraj; mai conteaza ?

Sunt undeva pe la kilometrul 50 si incep sa ma gandesc ca poate trebuia sa-mi iau frontala cu mine...Apelez pentru prima data la gelurile Sponser. Cred ca isi fac efectul.

O noua urcare (evident push bike). Deja sunt convins ca cei care au facut traseul nu au mers pe el cu bicicletele - l-au facut fie acasa din Google Earth, fie de pe motoarele de Enduro. Bravo !

Ratacirea 3: Punct de control: 2 tineri. Sunt vaccinat deja. Ma opresc si ii intreb incotro s-o iau. Din ce imi raspund nu inteleg decat "Pomu' mare". Restul era intr-o limba necunoscuta mie. Pornesc catre pomul mare, trec de el mai merg ceva si dau de o bifurcatie. Nici un semn. La dreapta o punga verde, la stanga o coborare care pare a fi drumul normal. Ma intorc in varful dealului si incep sa urlu la aia sa ii intreb directia. Gesticuleaza ca niste papusi dezmembrate si nu inteleg nimic. Mai caut de capul meu drumul, dupa care ma hotarasc sa ma intorc la ei.

Ajung langa ei si imi pierd cumpatul: de obicei imi place sa dau din gura si sa fac scandal de departe si cand ajung la fata locului ma calmez si o dau la pace. Acuma ajung langa ei, ma opresc si cu un calm de om dement ii intreb unde e drumul. Nu, nu i-am intrebat chiar asa. Dar e imposibil sa reproduc aici ce le-am zis. In romana. Ciudat e ca sigur au inteles: mi-am dat seama dupa ochii bulbucati si grimasa de frica de pe fata lor. Dupa ce am racnit si mai tare, mi-au raspuns. De data asta in romana.

Urc inca o data tot ce am coborat si o iau la dreapta: chestia vrede e o geaca reflectorizanta. Un nou CP. Intreb cati sunt in fata. Mi se raspunde ca 7. Asta insemnand 7 oameni la toate categoriile. Deci la a mea ar trebui sa fiu undeva pe locul 4 sau 5. Sincer nu ma mir la cate am indurat pana acum. Orice om semi normal ar fi renuntat.

Ma uit pe GPS: 70km. Adica ar mai fi 20. Nu e rau. Inca un gel Sponser, ma incarc cu tot calmul din lume si incep o coborare - evident pe langa bicicleta.

Un nou CP: sunt anuntat ca mai am 2 urcari abrupte si dupa aia un nou CP. Stim toti ce urmeaza: push bike. Anul trecut n-as fi biruit nici jumatate din traseul asta infernal. Acuma nu sunt obosit. Si daca e un lucru pe care stiu sa-l fac, ala e sa nu renunt. Niciodata. Oricat de infecta ar fi situatia. Nu renunt. Ma agat de orice farama de speranta ca si microbul ala care sta in hibernare zeci de ani pana cand gaseste conditiile propice pentru a se trezi din nou la viata. Nu stiu sa abandonez.

Inainte. 2 push bike-uri la deal, urmate de doua push bike-uri la vale si ajung la punctul de alimentare.Asta e intr-un drum forestier. La dreapta se urca, la stanga se coboara. Stupoare: traseul meu merge la deal. Nimic nu ma mai mira. Apropo: 2 este mai mic decat 3 in orice aritmetica si ar fi fost util sa stiu ca mai e si urcarea asta. Dar ce mai conteaza. Km85 si eu sunt in mijlocul padurii. De ceva timp am mirosit (asta pe langa urina de vaca de pe fata care ma insoteste de 30km) ca exista posibilitatea ca traseul sa nu aiba 90km, ci mult mai mult...

A trecut si urcarea asta. Ajung din nou la baietii cu "pomu' mare". Am facut un fel de bucla. De data asta sunt foarte prompti: imi indica din timp drumul si ma anunta ca mai am 11km.

Ratacirea 4: Incep coborarea. Termin eu maratonul asta orice-ar fi. In mijlocul padurii dau de o turma de vaci. Vaca in stanga, vaca in dreapta, vaca in fata, vaca in spate. Merg odata cu turma (cred ca dupa miros or fi crezut ca sunt unul de-a lor). Dupa ceva sute de metri de mutat vaci de o parte si de alta a potecii imi dau seama ca am pierdut pretioasele benzi alb-rosii si ma intorc. Ma indruma ciobanul si ma intorc pe drumul bun.

De acuma e numai coborare. Din pacate trebuie sa tot franez pentru a vedea unde sunt marcajele. Se vede in zare Tg. Secuiesc. Pana acolo mai trec prin satul Turia unde ii intreb pe localnici care e drumul corect. Cu o medie de 35km/h pe ultimii 8km intru in Tg. Secuiesc si ma duc catre Sala Polivalenta si linia de finish.

L-am terminat. A fost o proba de nervi, nu neaparat de anduranta fizica. Un an de antrenament a dat rezultate: nu sunt obosit. Am terminat undeva pe locul 5 sau 6 la categoria mea. Astept rezultatele, asta daca or veni vreodata. Nici nu conteaza - am mers mai bine decat la Liman.

Felix - locul 1 la 41km
Dan Crista - locul 3 la 90km

Si acuma cum a aratat maratonul in cifre:
- distanta: 110km (din nou, pentru cultura generala 110 este "un pic" mai mare decat 90)
- diferenta de nivel pe urcare: 3619m. Bravo! Ce sa zic, e mult mai mult decat orice etapa din IronBike, doar ca nu cred ca asta era scopul. Sau daca asta era, sigur ideea nu e sa ii urci facand push bike. Si la deal si la vale.
- timp personal: 10.11 ore. Asta in conditiile in care timpul limita stabilit de organizatori am inteles ca era de 7 ore (s-ar putea sa ma insel). Nimeni nu s-a incadrat in limita de timp. No comment.

Pentru cei care au nervi sau vor sa se distreze sau pur si simplu sa vada ca nu am inflorit nimic (inclusiv ratacirile se vad foarte clar in Google Earth), aici e link-ul de unde pot fi culese toate datele tehnice referitoare la maraton:

http://trail.motionbased.com/trail/activity/8294656#

Asa se termina povestea acestui maraton unic. A urmat doar lungul drum spre casa.

Urmeaza doua saptamani de antrenament si un week-end de pauza, dupa care incercam Miercurea Ciuc. Maratonul asta e la a V-a editie si cu siguranta nu o sa am surprizele de la Targu Secuiesc. Doar ca e cam scurt: doar 82km :).

Si parca drumul spre IronBike devine un pic mai clar. Mai sunt 2 luni in care pot sa ma pregatesc ca lumea. Si in plus ma bazez foarte mult si pe faptul ca imi lipseste din vocabular notiunea de a renunta.