Maraton Miercurea Ciuc

Data: 06.06.09 - 08.06.09
Participanti: 300!!!!!!!!!!!!!!!!!
Locatie: Miercurea Ciuc
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/

O sa incep cu sfarsitul...

Imi place sa zic ca la final in urma raman prietenii si amintirile pe care le ai alaturi de ei. Nu sunt vorbe in vant. In Miercurea Ciuc ne-am intalnit cu prieteni vechi din toate colturile tarii. Ne-am facut noi prieteni. Peste ani o sa ramana amintirea unei strangeri de mana si a unei imbratisari cu cineva pe care il vezi de cateva ori pe an, dar pe care il simti tot timpul aproape de tine. Si asta e singurul lucru care conteaza.

Un maraton excelent organizat din aproape toate punctele de vedere. La start s-a aliniat un numar record de participanti : 300!

Elena si-a dat dupa 2 ani de zile de concursuri examenul de maturitate si a sarit la proba lunga.

Cat despre mine...a fost pentru prima data in 2009 cand am apasat pe acceleratie.

Ce a iesit? Iata cum a aratat detaliat un maraton de MTB superb:
......................................

Sa stai sa analizezi o problema si sa vezi care sunt toate consecintele e semn clar de batranete :). Plus ca se duce naibii tot farmecul necunoscutului. Asa ca, desi m-am tot codit o saptamana pana la urma m-am inscris la Iron Bike. Perfect - acuma nu mai e cale de intoarcere, deci la lucru.

Dupa concursul de la Liman ne-am inscris in CS Tibiscus. Impreuna cu o mare parte din membrii clubului vom pleca catre Miercurea Ciuc. Marius e responsabil cu toata logistica, noi trebuie sa ne concentram doar pe concurs. Ne convine :).

Dupa ce in Mariuta s-au perindat virtual aproape toti cunoscutii, pana la urma vineri plecam impreuna cu Bitza si cu Sergiu.


Blocat in trafic cu cei trei muschetari

Dupa un drum neasteptat de scurt ajungem la destinatie - Pensiunea Betty unde ne asteapta ceilalti colegi de club.


Orice concurent care se respecta stie ca trebuie sa fie bine hidratat, asa ca ne punem sarguincios pe munca.


Apetisant asa-i ? Dar stim ca ar fi catastrofal sa mancam asa ceva inainte de cursa: asa ca scoatem din desaga cutia cu paste pregatite de-acasa si ne repetam ca dupa cursa o sa mancam tot ce ne pofteste stomacul.

Cu vreo ora si jumatate inaintea startului ne prezentam in Piata Libertatii. Aici deja sunt destul de multi concurenti: s-a format o coada destul de mare la cortul unde se efectueaza inscrierile.

Vremea este superba. Mai mult decat atat: se pare ca in zona nu a plouat de ceva timp si traseul se poate sa fie uscat. Incepe febra pregatirilor. Sunt cel mai dezorientat si lunatic om, dar cand vine vorba de pregatirea inainte de start, devin "a mean machine". Absolut orice detaliu conteaza si poate face diferenta in cursa asa ca incerc sa nu scap nimic din vedere.

De data asta ma hidratez doat cu amestecuri izotonice (hameiul ramane pentru mai tarziu), pregatesc bicicleta, fac jumatate de ora de incalzire alaturi de Bitza.


O parte din echipa CS Tibiscus. Plus un Rudi de import :)

Rand pe rand apar vechi prieteni. Piata incepe sa se umple, coada la inscrieri este interminabila. La final aveam sa aflam ca au fost in jur de 300 de participanti, record absolut la maratoanele de MTB din Romania. Tendinta a inceput sa se observe inca de la Liman si acest lucru nu poate sa fie decat imbucurator. Nu mai este o intalnire intre cativa cunoscuti care se dau cu bicicletele, este un maraton in adevaratul sens al cuvantului.

Vine din nou fiorul din stomac. Nu pot sa compar senzatia cu nimic altceva. Nu am mai avut-o de mult, ultimele concursuri (alergare, ski de tura, MTB) au fost calculate, cumpatate. Simt ca asta o sa fie altfel.

Ma inscriu la tura lunga ca de obicei. Dupa foarte multe ezitari, Elena se hotaraste sa se inscrie si ea aici. Stiu ca va fi unul din cele mai interesante concursuri la care a participat pana acum. 2 ani de concursuri si antrenamente ar trebui sa fie suficienti. Daca cineva crede ca 41 * 2 = 82 in cazul conncursurilor de MTB, se insala amarnic. E vorba de (asa cum avea sa zica Elena la final) de cu totul alt sport. Asta evident, daca vrei sa faci 82km in ritm de concurs si nu de plimbare.

Piata e plina de concurenti; sunt stresat si vreau sa se dea odata startul. Timpul se scurge incet, desi ma intalnesc cu o multime de cunoscuti din toate colturile tarii.

Ne aliniem la start: aici e o inghesuiala cumplita. Parerea mea e ca acesta e singurul aspect negativ de la maraton: daca startul s-ar da defalcat pentru cele doua categorii (scurta si lunga) nu s-ar mai produce busculada de la inceput.

Secundele curg greu. Vorbesc cu Elena si ii zic sa calculeze bine cursa. Fizic e super pregatita pentru asta. E si unul din motivele pentru care aproape toate antrenamentele noastre n-au avut sub 100km. Elena a tras tot timpul in ritmul meu de pregatire - si a facut fata. Dar ca sa castige azi, trebuie sa aiba o strategie buna.

Ma asez cu greu la start langa Bitza. Apropo, sa-l introducem in scena pe Bitza: il cunosc de vreo 2 ani - un cursierist bun din grupul din care face parte si Dorel, care anul asta s-a apucat de MTB. Si a facut-o in stil mare. La Liman am scapat cu greu de el.


Bitza.

Hai odata, dati startul ca iara imi trebuie la buda...

Harmalaie mare la start. Puhoiul ma trage dupa el cu 30 la ora. Iesim din oras si continuam pe sosea si nu dupa mult timp cotim pe un forestier si incepem urcarea. Sunt asa de multi concurenti incat ma tot uit la numerele de concurs sa vad daca depasesc de la 82 sau de la 41.

Urcarea e sanatoasa. Nu la fel de sanatosi sunt toti concurentii. Cade unul si produce un efect de domino in spate. Si nimeni nu mai poate urca pe bicicleta. Altii aleg sa impinga bicicletele pe mijlocul drumului; n-ai cum sa treci de ei. Tac - anul trecut asa faceam si eu, asa ca ar fi culmea sa comentez.

De data asta nu ma intereseaza cati concurenti depasesc; ma intereseaza cati mai sunt in fata. Si oricat de banal suna, e cu totul si cu totul alt mod de abordare a unei curse. Il vad in fata pe Bitza. Mi-e destul de greu sa trag si stiu motivul: oboseala cumulata de la antrenamente.

Am scapat din grosul plutonului si fug dupa Bitza. Se termina prima urcare, dar totusi suntem inca un carnat de concurenti imprastiati pe traseu.

Negru pe alb - asta e de la 82. Depaseste-l. Urmatorul: asta e de la 41, dar imi convine ritmul lui de urcare asa ca stau cuminte in spate cu ochii pe cauciucul lui cat sa ma odihnesc.

Nu prea tin minte multe di cursa: 3 urcari, 3 coborari mai serioase si intre ele un traseu de pajiste valonat. Un total de 1224m diferenta de nivel pe urcare pe tura. Iar eu fac 2 ture.

Pe a doua urcare il depasesc pe Bitza si ma linistesc. De ce? Pai problema sta cam asa: nu ma pot bate cu concurentii de la cluburile de profil din tara: ei din asta traiesc, asta fac zi de zi, plus ca au aproape jumatate din varsta mea... Asa ca ma bat cu cei de o seama cu mine. Si imi fac propriile clasamente: la final trag linie sub ultimul concurent legitimat si dupa aceea vad pe ce loc ma clasez.

Cu Bitza ma inteleg excelent. Ca si cu Dorel. Si cu Eghi. Sunt prietenii mei. De aia si vreau sa ma bat cu ei.

A disparut furnicatura din stomac. Pana la urma va fi un concurs ca toate celelalte.

Dupa prima coborare urmeaza un drum forestier care urca usor. Impreuna cu Bitza mancam vreo 20 (da, doua zeci) de concurenti de la toate categoriile. Acuma intra in schema "Omul negru". E concurentul cu numarul 36 si vad acuma din poze ca il cheama Coza Dorin. Dar eu o sa-i zic Omul negru fiindca era costumat in culoarea respectiva.

El se lasa mai greu de intrecut. Si fiindca e de la categoria mea ma indarjesc. Il depasesc, Bitza e in spate, in fata e cam gol si pot sa intru in regimul de anduranta. Gata cu trasul.

Ca veni borba de Eghi: pe el il prind pe a doua urcare.

Eghi: "!@#$!@!!! Stiam eu. Trag de nu mai pot si dupa aia apari tu."
Alex: "Eghi!!! Tu esti? Zi ma ceva sa te recunosc."

Intre timp Omul Negru m-a depasit si Bitza sta ca un ghimpe in spate. Ce dracu' nu ma lasa astia sa-mi fac linistit concursul?!

Suntem acuma intr-un grup compact de 4. A naibii grup: fiecare ar vrea sa fie primul si sa scape de ceilalti 3. Pe de alta parte tocmai faptul ca suntem in grupul asta ne impinge inainte cu asa viteza. Nu conteaza cati concurenti depasim - si sunt multi. Contam doar noi 4.

A treia urcare: in sfarsit. Doar ca nu reusesc sa scap de ei si asta ma frustreaza la culme. Nu mai am alte arme. Trebuie sa trag si asta nu-mi convine. Si nu-mi place sa ma vad neputincios. Se termina si urcarea asta si intram pe coama unor dealuri, unde drumul urca si coboara cat vezi cu ochii.

km21. Ma, nu e bine deloc. Bitza ma depaseste, Eghi ma depaseste si raman singur. Aoleu....Acuma treaba s-a imputit. Bag un gel Sponser si incep sa fug dupa astia. Ii vad in zare , dar nici o sansa sa ma apropii de ei. Situatia e nasoala. Trebuie sa trag de mine mai mult decat am chef si, inca o data, in ultimul timp nu imi place asta.

Fug asa vreo 10km cu ei in fata. Punct de control: Bitza si Omul Negru se opresc aici. Trec de ei (am la mine tot ce imi trebuie) si gonesc mai departe. Iara ma depasesc. Imi vine sa strig de frustrare, dar n-am ce face.

Coborare si se intra pe sosea - nici nu vreau sa ma gandesc cum merge Bitza aici...

Termin prima tura, ma uit la ceas si ma ingalbenesc: 2.19 ore pe 41km. Daca va uitati pe rezultate cu timpul asta stateam destul de bine si la tura scurta. Realizez ca am tras mult prea tare.

Dar si ceilalti au facut la fel....Dracusorul din creier apare (pe asta il am tot timpul dupa mine si tot timpul are solutii diabolice) si incep sa gonesc ca nebunul: ideea e sa nu ii scap din ochi - nici ei nu mai pot sa aiba resurse nelimitate.

Pe Bitza il prind pe prima urcare. Horcaind il ajung din urma si incerc sa scap de el. Nu reusesc, dar impreuna il prindem pe Omul Negru. Pe Eghi l-am pierdut undeva in spate.

Ma pun in fata si incerc sa scap de ei. Nope, nu merge. Simt durerea din cap, senzatia de sete acuta, crampele din gambe. Seamana cu anii trecuti cand trageam pana picam jos. Nici azi n-am ce face. Mananc toate gelurile si batoanele energizante pe o singura urcare.

A...da. Din cauza ca ma tras ca dementii pe prima tura, nu mai putem sa ne tinem in sa acuma asa ca trebuie sa facem push bike pe finalul urcarilor. Nici la asta nu excelez in fata lor. Cu greu reusesc sa ma departez si in sfarsit sunt singur si imi pot impune propriul ritmul. Ma tot uit in spate dar nu ii mai vad. Am scapat!!!!!!!!!!!!

Punct de alimentare - de frica ca o sa fiu ajuns trec de el. Coborare abrupta, ma uit in spate si iara decolez. De data asta aterizarea e mai dureroasa decat la Targu Secuiesc. Raman prins in Egg Beatere si simt cum imi arde toata coapsa. Curios e ca stau asa intins si ma uit doar in sus sa vad daca vine cineva. Nu ma uit sa vad cum arata coapsa; inapoi in pedale si la vale.

Merg linistit pe a treia urcare cand apare unu' din urma si ma depaseste ca rapidu' ultimul personal. E Marc Daniel. Stau si ma uit tamp - de unde a aparut ?! Incerc sa ma tin dupa el pana imi explodeaza gambele.

Cand urcarea e mai abrupta Marc face push bike - si imi amintesc de episodul Geiger 2008 cand eu pedalam ca dementul si Marc fugea cu bicicleta pe langa mine. Se intampla la fel. Mai mult: din spate apare si Bitza si Omul Negru si Omul Portocaliu (pe el nu stiu cum il cheama).

Mi se pare ca au aparut toti sa-mi scoata din cap figurile cu push bike-ul si cu urcarea la care ma credeam asa de bun. Intram iara pe rahatul ala de pajiste si mai sunt 20km pana la final - nici o urcare si e o portiune rapida.

Marc e la alta categorie de varsta, dar de-aia tot as vrea sa nu ma depaseasca.

D'apai la ce imi pastrez eu energia?! Pentru bere? Ori trag acuma, ori degeaba. Intru in spatele lui Marc pe ultima coborare. Aici a fost simplu: omu' mai trebuie sa aiba si noroc- am luat mainile de pe frane si am lasat bicicleta sa alunece la vale - o mai controlez doar din SPD-uri. Intram pe sosea. Si aici reusesc sa pedalez cu 41-42km la ora. Imi trebuie 2km sa-l depasesc.

La cat de disperat pedalez acuma, nici Armstrong in cea mai buna zi a lui nu ma mai depaseste. Trec buimac linia de sosire si termin primul concurs din 2009 la care am tras de mine pana la epuizare.

Ma imbratisez cu Marc. Apare si Bitza. A fost un concurs fenomenal si singurul lucru pe care mi-l doresc e sa fim iara noi 4 in grup la urmatorul maraton. Si sa tragem.

Eu am terminat, dar Elena?

Cel mai bine, povestea maratonului o s-o auziti de la ea - verbal, ca asa ii place.

Eu o sa va arat o singura poza:



Povestea ei este similara. A tras de ea pana nu a mai putut. A condus cursa 56km. Dupa care a picat fizic. A revenit, dar nu a mai putut s-o întreacă pe Andrea. Entuziasmul a primat calculului si nici nu avea cum sa fie altfel la prima cursa lunga.

Felicitari Andrea, Silvia si Coco; Elena a visat sa fie alaturi de voi pe podium.

Si acum gata cu palavrageala si sa lasam actorii sa intre in scena:


Marc: multumesc ca m-ai tras dupa tine un sfert de concurs.


Maus: locul 2 la 82km peste 35 ani si unul din personajele principale ale urmatorului blog.


De la stanga la dreapta: Carla, Marius, Alex, Bitza


Fetele de aur.

Repet: cu exceptia startului unde se mai pot aduce imbunatatiri, maratonul a fost foarte bine organizat, iar senzatia de a participa alaturi de alti 300 de concurenti e unica.

Si fiindca unii nu cred decat cifre, iata o parte din rezultatele la 82km (aici apare si Elena, Alex, Bitza, si toti ceilalti mentionati mai sus) - rezultatele complete le gasiti pe site-ul organizatorilor



Aici gasiti toate detaliile tehnice (track GPS, elevation chart, etc) referitoare la cursa:

http://trail.motionbased.com/trail/activity/8410166

Satisfaction lies in the effort, not in the attainment. Full effort is full victory. (Mahatma Gandhi)
Da, galbejitul are dreptate....

Iar week-end-ul era abia la inceput....