Cindrel

Data: 27.06.09 - 28.06.09
Loc: Cindrel
Participanti: 10 negri mititei...
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/

Gianina si Alin ne cheama cu ei la o tura de trekking in Retezat. Planul suna promitator si ne hotaram sa mergem - joi ne dam seama ca ne trebuie barca si nu papucii de padure asa ca Alin schimba tura cu una de bike in Cindrel. Ne trimite traseul si detaliile. E bine si bike - IronBike-ul se apropie si asta se anunta o tura lunga.

Ca de obicei, in decurs de cateva ore telefoanele curg si grupul creste exponential. Vineri seara suntem in masina cu Bitza si sub supravegherea atenta a lui Dan Lupsa care ne urmarea prin statie ajungem la Pensiunea Razvan din Gura Raului.

Comfortul e bun - a naibii de bun. Si desi cei din jurul nostru nu ne cred, noi chiar il apreciem la adevarata valoare. Mi-e lehamite sa fac cortul noaptea cand ploua si sunt inghetat. Sa dorm inghesuit si cu rucsacul in brate. Sa ma scol ca si cand as fi batut si sa ma apuc sa strang toate boarfele. Sa vin ud leoarca si murdar din cap pana-n picoare si sa o iau de la capat. OK...daca n-am de ales pot s-o tin asa si peste o luna - ca in Kyrgyzstan, dar altfel iubesc comfortul.

Impreuna cu gazdele

La pensiune ne intalnim cu Dan, Alex si Florin. Elena vorbeste cu gazdele si ii descoase despre traseul de maine. Am printat din nou o harta de dimensiunile unui cearsaf - in caz de nevoie cred ca ne putem acoperi cu ea; cel putin un foc zdravan tot facem la cat e de mare. Barfe, smenuri susanele si mergem la culcare.

Peste noapte ii da o torentiala sanatoasa. Inainte de plecare am studiat cum va fi vremea pe net si ne-am resemnat: o sa mergem din aversa in aversa. Asa ca ne-am pregatit psihic pentru a fi uzi si plini de noroi.

Dimineata nu suntem foarte matinali; folosim intens bucataria pentru a baga carbohidratii in noi. Tot felul de paste sunt pregatite. La ora 9.00 fix suntem in Plaza de Gura Raului (seamana foarte bine cu toate Plaza des Armas din satucele peruane. E clar ca trebuie sa ne intoarcem acolo - orice detaliu imi aminteste de Peru...). Aici ne intalnim cu Gianina, Alin, Nicu, Marius, Horia si Andreea.

Traseul propus de Alin: Gura Raului-> Stramba-> Padina Rudarilor-> Canton Tortura->Taul Bistra-> Cabana Oasa-> Tartarau-> Valea Frumoasa-> Saua Steflesti-> Muncelu->Paltinis->Gura Raului. Dam ocol intregului masiv Cindrel.

Am creionat aici traseul pe care ar fi trebuit sa mergem. Harta nu ne ajunge opentru a desena traseul pe care am ajuns de fapt.

Ora 9.06 pornim in tura. Ma simt bine si am chef de tras. Am reusit sa scap de senzatia de oboseala care m-a urmarit in saptamana cu Mediasul - pun asta pe seama unei viroze care pana la urma nu s-a mai declansat. Asa ca ma incalzesc un pic pana la lacul de la Gura Raului. Aici ne regrupam pentru poze.

Curatei si cu chef de joaca...inca

Nu prea am rabdare (asta cred ca e de la excesul de paste :) ) si comunic solemn ca ne regrupam in Padina Rudarilor. Si o tai. Bitza si Florin vin dupa mine. Mai e si Marius si Dan. La cantonul Stramba scoatem pentru prima data harta, ne consultam si hotaram ca trebuie s-o luam pe urmatoarea la stanga pentru a intra pe Valea Rudarilor. Ne perindam unul cate unul la trena (nu se poate numi trena cand mergi cu MTB-ul cu 10km/h, dar e foarte important sa tragem pe rand in fata - se mentine ritmul grupului).

Cantonul Stramba si dracusorul Dan

Intram pe valea Rudarilor si ii "pierdem" pe Marius si Dan. Raman doar cu Florin si Bitza si ne indarjim mai departe la deal. Drumul devine din ce in ce mai rau si mai ingust pana cand se transforma intr-o albie de rau. Din descrierea de la Gianina stiu ca o sa avem si o portiune de push bike pana cand trecem pe partea cealalta ca sa incepem coborarea catre Bistra.

Alex, sigur pe-aici e drumul? Hai ca ai umor...de ce ma-ntrebi pe mine?

Trecem la push bike si ne oprim la liziera padurii pe o poteca marcata cu dunga albastra. Aici incepem sa ne amintim ca suntem intr-un grup de 12, nu de 3. Bitza isi amintise mai demult, dar eram prea pusi pe tras ca sa ne mai oprim.

Pare un pic diferit de sosea, dar nu pot sa precizez exact ce...

Banuim unde suntem, dar habar n-avem incotro s-o luam. Asa ca ne amagim ca ii asteptam pe ceilalti. Timpul trece, Florin nu mai are rabdare si plecam...sa-i zicem la stanga; ca asa parea sa fie de pe harta. Trecem printr-o poiana si continuam pe marcaj. Dupa care push bike-ul se transforma in carry bike pe un drum asa de stancos incat dupa ce scot din nou harta nu mai am nici un dubiu: suntem pe Drumul Piertros si mergem catre varful Cindrel. Asa ca ne intoarcem.

Hmmmmm

Florin o ia la vale pe poteca. Eu scot iara harta si folosesc busola de pe ceas. Incet, incet imi dau seama ca poiana prin care tocmai am trecut e Padina Rudarilor si de-acolo trebuie sa gasim ceva drum de coborare.

Gata? Ai facut poza Bitza? Se vede ca aveam harta si o consultam? Ce? S-o tin invers? Las, ca nu se prinde nimeni...


Gluma, gluma,dar suntem de o ora in acelasi loc...care este!

Dupa aproape o ora se aud voci din vale: vine si resul grupului. Mai intai Elena si Gianina si dupa aceea pe directa dintre brazi vin si baietii. Nu stam mult in poiana si pornim pe drumul care o sa ne scoata catre Taul Bistra.

Nu ne deranjeaza sa impingem bicicletele la deal. Dar cand te chinui sa ajungi in varful urcarii si trebuie sa le impingi la vale, incep sa te apuce pandaliile. Este exact si cazul nostru. Asa drum n-am mai vazut. Strabate o padure foarte deasa. Nici daca un urias beat manga ar fi trecut pe-aici si ar fi doborat toti copacii din cale nu ar fi reusit sa ii aseze asa de meticulos exact de-a latul drumului. De o parte si de alta prin padure sunt si-acolo copaci cazuti, dar asa de bun simt; in schimb exact pe drum e un intreg parchet care asteapta sa fie exploatat.

Asa ca ce ar fi trebuit sa fie o coborare de relaxare se transforma intr-un cor de injuraturi. Caram bicicletele sub brat printre brazi, cand pe o parte cand pe cealalta a drumului. Chestia asta tine suficient de mult ca sa ne prost dispuna. In sfarsit ne intersectam cu un forestier mai de Doamne-ajuta. In punctul asta suntem toti 10 (Horia si Andreea s-au intors).


In continuare n-am stare si pornesc val vartej la vale. Unde n-a apucat sa bata soarele e mocirla pana-n gat. In curand ne baricadam si noi cu o platosa de noroi amestecat cu balega de vaci si cal. Ca de, am vazut noi ca in zona asa fac bivolii - or sti ei ceva.

Scupiand cocoloase de noroi si nu numai ajungem la ceva intersectie. Scoatem harta si decidem ca suntem la cantonul Tortura (ma rog, scria si pe canton chestia asta...). Eu zic s-o luam la vale, Elena zice ca trebuie sa mergem la dreapta. Ne uitam pe harta si Marius e de acord. Toti suntem de acord. Inainte!!!!!!!!!! Urcam vitejeste vreun kilometru si jumatate urmarind niste cai legati la picioare.

Tot urcam si nu mi se pare OK sa faci asta ca sa ajungi jos. Intr-un final ne intoarcem la bifurcatie si o luam pe celalat drum. Tinusem harta "un pic invers"... Restul grupului ne asteapta si cat de cat compact ajungem la barajul de la Taul Bistra unde facem pozele de rigoare. Ceasul arata ora 15.00 si imi dau seama ca nu mai avem cum sa scapam de noapte asa ca zoresc oamenii.

Ora 15.00 si am facut 50km...din 150km

De aici intram pe o portiune cunoscuta de drum: am mai facut-o cu Elena, Dorel si Nosu. Ceva e totusi schimbat -inainteaza astia cu asfaltul intr-un ritm nebun. Au betonat mai multi kilometrii de drum intr-o luna jumatate la munte decat s-au betonat in 12 ani in Timisoara. Un carnat lung de ciclisti se intinde pe sosea: ma tin dupa Florin si nu ne oprim decat la Oasa.

Iubire murdara pe barajul de la Oasa

Elena e buimaca de somn si dupa ce vine si Bitza ne hotaram sa mergem mai departe pana in Tartarau. De aici ne despartim de restul grupului si decidem sa ne intalnim in sa. Soseaua a ajuns si aici, ba mai mult tine pe toata portiunea din jurul lacului asa ca inaintam repede. Trecem pe langa Oasa fara sa ne oprim - ceilalti aveau sa stea aici ca sa manance.

Pe Bitza il stiti deja

In sus pe valea Tartarau trecem pe langa niste cantoane silvice. Zice Bitza: "Uite: depozit fructe de padure Tartarau". Eu ii zoresc la deal. Incepem urcarea catre sa; o urcare teapana -a 3-a pe ziua de azi. Si aici drumul a suferit modificari fata de primavara: terasamentul a devenit unul de autostrada - pana in toamna sigur o sa ajunga cu asfaltul pana sus in Taratau sau chiar pana in Obarsia Lotrului. Ceea ce nu e bine deloc...

Florin

Dupa vreo 5km de urcare pe partea stanga a drumului o mogaldeata galbena si incovoiata doarme pe jos: Elena. A zis ea ca ii e somn asa ca a luat-o inainte si unde a crezut ca e varful pantei si-a luat geaca pe ea, s-a pus pe jos si s-a culcat. In formatie de 4 urcam ultimii 2km si suntem multumiti - saua Tartarau 1770m. Scoatem harta si vedem ca ar trebui s-o luam la stanga pe langa ceva cantoane. Asa ca incepem sa coboram in viteza.

Pe coborare ma intalnesc cu 2 masini:
"Buna, unde e valea Frumoasa?"
"A...pai ati luat-o gresit. Trebuie sa va intoarceti pana la Oasa si s-o luati la dreapta."
"Nu-i adevarat! Pe harta imi arata altceva"

Ii las in pace. Daca nu vor sa ma creada - treaba lor. Oricum sunt cu masina si pot sa se intoarca (si ei mergeau tot pe Valea Frumoasa). Rad in sinea mea si continuu sa cobor. Trecem in judetul Valcea, cautam drumul la stanga -nimic. Coboram in viteza, mai avem vreo 2km pana la Obarsia Lotrului si deodata ma loveste ca un fulger: "!#$%$^$ !!!!!!" . Franez brusc si le zic la ceilalti ca trebuia s-o cotim la stanga la fructele de padure a lui Bitza, printre cele 2 cantoane...

Hai ca deja exageram! O sa creada oamenii ca noi chiar intelegem ce scrie aici

Elena isi da seama instantaneu ca am dreptate. Un sofer ne confirma temerile: suntem de mult iesiti de pe harta cu Cindrelul si trebuie sa ne intoarcem. Incepem sa radem toti 4. Nu stam mult pe ganduri si incepem sa urcam inapoi catre limita de judete; dupa aceea coboram toata urcarea si ajungem in Poiana Tartarau la bifurcatie.

Rataciti, dar fericiti

Aici e un panou de vreo 2m colorat pe care scrie mare, mare de tot: "Cabana Valea Frumoasa 9.6km". Dar noi am vrut sa credem ca Tartarau e numai saua. Florin si Bitza au o scuza: ei n-au mai fost pe-aici. Noi...

Bitza zice ca nu-i bai - am facut un plus, ca doar tot suntem la antrenamente, nu?! Pornim in tromba pe valea Frumoasa si la prima casa Florin intreaba cat de in fata e restul grupului. "Jumatate de ora". Ok, se poate recupera. Asa ca de-acuma incepem sa tragem doar ca sa-i prindem pe cei din fata. Tragem ca la concurs - trebuie sa-i prindem.

Pe vale ne intalnim cu cei de la Ozone care sunt si ei la antrenament in zona cu niste prieteni. Ei vin din sens invers si ne informeaza ca ceilalti sunt la jumatate de ora in fata. Frumos ar fi fost sa mai stam la povesti ca si asa ne intalnim ra. Dar e concurs in mintea noastra si trebuie sa-i prindem pe ceilalti.

Cabana Frumoasa sau cum o chema-o: aici intreb niste oameni (asa am impresia ca sunt aia din masina care ne-au zis ca am luat-o gresit...) cat mai e pana in Saua Steflesti. Nu imi place ce aud: 5km.

Urcarea 4 si n-avem timp de respirat. Ne oprim in sa. Aici e si peisajul frumos. De o parte se vede creasta Lotrului cu varful Steflesti, de cealalta e varful Cindrel. Nu stam prea mult la contemplat si incepem sa coboram pe valea Sadului.

Elena in saua Steflesti

Coborarea e frumoasa si ne mai odihneste. Ne mai oprim o data si intrebam unde sunt ceilalti. Jumatate de ora. OK, ne dam seama ca in zona cea mai mica unitate de timp este jumatatea de ora si nu ne mai bazam pe ce zic localnicii. Noroi si balega si franam brusc la o intersectie.

Scrie acolo: Paltinis 17km. Elena e optimista: 17km nu sunt mult. Eu sper sincer ca a pus cineva un 1 in fata cifrei 7 in joaca. Este ora 21.00 cand incepem urcarea numarul 5.

Asta a fost tare. Florin in stilul caracteristic ne transmite ca e imposibil sa fie ceilalti mult in fata. Urcam fara nici o pauza. Ma uit pe kilometraj: aproape 130km. Stiu ca e imposibil, dar efectiv ma simt odihnit si cu chef de tras. Parca acuma am inceput traseul. Elena urca imperial :). La orizont se vede releul de la Paltinis. Bitza e nervos ca in conditiile in care ne-a prins noaptea si nu avem toti frontale si mai avem de mers vreo 30km singura noastra grija este unde sunt cei din fata.

Fara oprire pana in varful urcarii unde....i-am prins!!!!!!!!!!!!!! Am fugit din Tartarau pana aici si am facut 21km in plus. De aici mai urmeaza doar coborarea pana acasa. Problema e ca s-a intunecat bine si trebuie sa trecem la frontale. Combinatia MTB, viteza, frontale nu e una dintre cele mai fericite. Ajungem la baza partiei din Paltinis odata cu ultimele licariri de lumina. Aici facem un mic popas si dupa ce Nicu ne prezinta variantele hotaram sa coboram pe sosea - e mai sigur in conditiile date.

Cursieristii o iau in fata si dispar repede din raza vizuala. Sunt cu Elena ceva mai in spate si dardaim serios in racoarea serii de la 1500m. Soseaua e buna, dar mergem mai repede ca viteza luminii de frontala: creierul nu apuca sa proceseze toate informatiile venite de la ochi in semiobscuritatea asta, asa ca totul se deruleaza cumva cu incetinitorul. Ma uit si vad ca avem cand 35, cand 40 km/h.

La o curba - Dan striga sa ne oprim. Franam si dam de grupul din fata - Nicu e chircit in mijlocul soselei. A cazut si presupune ca si-a rupt clavicula. Evaluam situatia si singura varianta e sa sunam la ambulanta. Pe langa lovitura de la umar, in cadere a dat serios si cu capul de asfalt - dar din fericire a avut casca (care s-a rupt). Elena foloseste fasa din trusa pentru a-i imobiliza bratul (din pacate in ultimele ture am ajuns sa folosim din ce in ce mai des trusa de prim ajutor).

Bitza a cazut si el: era chiar in spatele lui Nicu si nu a mai putut sa-l evite. Din fericire, el n-a patit nimic.

Dan pleaca cu Marius si Florin pana in Gura Raului, de unde o sa se intoarca cu masina pentru a recupera bicicleta lui Nicu. Ceilalti ramanem acolo si ne ghemuim unu'n altu ca sa suportam mai usor frigul. Vorbim vrute si nevrute cat sa treaca timpul mai repede si sa uite Nicu de situatia in care este.

Alin evalueaza situatia. Insanatosire grabnica Nicu! Dimineata ne-am intalnit cu el si am aflat ca e vorba de o fractura in mai multe segmente a claviculei.

Soseste ambulanta si il ia pe Nicu. E a naibii de frig asa ca hotaram sa coboram pe jos in intampinarea lui Dan. Alin ia si bicicleta lui Nicu si coboram toti pe langa ele - ne incalzim destul de repede.

Dan apare de dupa curba, ia bicicleta in plus si pleaca. Putem si noi sa ne urcam in sfarsit in sa. Intersectia cu Gura Raului. Ultimii 6 km sunt de forestier.

N-am invatat absolut nimic din ce s-a intamplat cu nici jumatate de ora in urma. E prea faina coborarea ca sa nu-mi dau drumul. La lumina frontalei vad cum apar pietrele sau santurile de pe forestier si incerc sa le evit in ultima clipa. Franez ca sa iau curbele in ac de par si dementa si adrenalina cresc direct proportional. Cobor cu 30km/h si cu fiecare frana imi vine sa cobor mai repede. Din fericire intru in sat si totul se termina.

Suntem din nou in Plaza de Gura Raului dupa 15.30 ore de la plecare. Si 153km de cand am plecat de aici. E un nou record de distanta. Traseul este...interesant. Cum a zis Bitza: "Ma, nu e chiar cel mai fain off-road pe care am fost". Asa-i, dar e numai bun de antrenament :). Are si parti frunoase: Lacul Oasa, capatul superior al vaii Frumoasa, finalul urcarii spre Muncel cand ai o perspectiva frumoasa asupta Muntilor Lotru si vaii Sadului.

Ne e somn. Atat. Fizic suntem ok. Si asta e cel mai important pentru concursurile care urmeaza.

Ne retragem fiecare la pensiunea lui si abia mai apucam sa mancam ceva si cadem lati de somn. Planul initial prevedea ca duminica sa facem traseul de la Geiger. Asta iese imediat din ecuatie: duminica ne trezim pe la 10.00 asa ca trebuie sa improvizam altceva.

Hotarasc cu Bitza sa urcam pe sosea pana in Paltinis. Ceilalti vor sa urce tot pana acolo, dar prin Cheile Cibinului. Elena si cu Florin o sa ne asigure asistenta tehnica din masina. Primii 6km sunt cei de forestier de azi noapte. Si azi m-am trezit cu chef de efort asa ca incep sa urc constiincios panta destul de abrupta care ma scoate in drumul asfaltat.

De aici mai departe plec cu Bitza. Urcarea spre Paltinis e mai abrupta decat Transfagarasanul (cel putin pe portiuni). Elena si Florin ne flancheaza si ne fac poze. Dupa 22km de urcare continua suntem sus in Paltinis.

David by Michelangelo

Pe ceilalti i-a prins o aversa sanatoasa in chei asa ca s-au intors. La noi abia daca a picurat - seria deja miraculoasa de vreme buna de care avem parte continua si tura aceasta (practic cred ca nu a plouat exact in locurile in care eram noi exact in momentele respective - vedeam de jur imprejur cum toarna pe versantii invecinati - la noi era soare... ).

Stai sa iau grimasa de poza

Dupa coborarea anosta de pe sosea urmata de una mai dinamica pe forestier (si pe lumina arata destul de accidentat drumul asta...) ajungem la pensiune. Bagajele si pornim spre casa facand un ocol pe la clatitele de la Clopotiva.

Pe drum Bitza zice: "Cred ca sunt sanse sa termin Solden-ul". Si pentru prima data si eu ma simt pregatit fizic si incep sa cred ca exista o sansa sa trec linia de sosire de la IronBike.

Pana atunci o sa schimbam macazul catre trekking si incep deja sa scrutez site-urile meteo...

MMM 2009

Data: 20.06.09-21.06.09
Locatie: Medias, Sebiu
Participanti: nenumarati
Poze: http://picasaweb.google.com/CiclismRo/20090621TuraBalea# - pozele sunt proprietatea Ioanei

Unul dintre concurenti, Olimpiu Haidu, m-a ajutat cu o presa de lant. Nu am apucat sa i-o inapoiez. Daca din intamplare cineva stie cum pot sa dau de el, va rog sa ma anuntati.

Din nou concurs. Se anunta unul important : Maratonul Medieval Medias. Aminteam in blog-urile anterioare ca MTB-ul a luat amploare si numarul concurentilor la competitiile de profil creste exponential. O dovada elocventa e chiar Medias. Organizatorii au limitat numarul participantilor la 300 - locurile au fost ocupate cu 2 zile inainte de start. Anul trecut se strangeau 300 de aprticipanti din 2 maratoane si ceva.

In 2008 am facut cel mai bun maraton a meu la Medias. Si anul asta vreau sa merg bine asa ca ma "inclazesc" peste saptamana.

Vineri plecam catre Atel - vom sta la aceeasi pensiune ca si anul trecut. Dupa ce gasim scurtaturi ciudate fata de drumurile europene ajungem pe seara la Medias, ne inscriem si dupa aceea directia pensiune. Pana la miezul noptii ne strangem 15 persoane.

Rudi, Nosu, Bitza, Alin - si asta doar ca sa amintesc o parte din cei care suntem aici. Cina si un fel de sedinta tehnica si repede toata lumea la culcare.

Dimineata la start emotiile inerente. Nu mai trag de timp cu descrierea detaliilor - se da startul.

Povestea maratonului ar fi trebuit sa fie: "s-a dat startul, am concurat bine si s-a vazut rezultatul antrenamentelor. Am tras de mine - a fost greu, dar frumos. Iata si rezultatele:"

N-a fost sa fie chiar asa....

Dupa start urmeaza portiunea de 4km de defilare prin oras dupa care se intra brusc pe offroad si in inghesuiala. Totul merge bine - dupa o urcare din pacate mult prea scurta ajungem in varful dealului. Aici ma intalnesc cu Alin cu care merg impreuna. Isvan si Captain se alatura grupului. Ne ajunge si Bitza. Intre noi 5 e o distanta mica -practic mergem impreuna deocamdata.

Suntem pe tapsanele din jurul Mediasului. Concursul asta cred ca sta sub semnul caniculei - anul trecut am suferit de cald, iar la final am facut o mica criza din cauza epuizarii coroborate cu caldura. Si acuma e la fel de cald, doar ca sunt pregatit cu camel back-ul si beau din el cuminte cat pot de des.

Ajungem in ceva sat - Bitza cu mine am luat putin avans fata de ceilalti si intram in ritm - urmarim un grup de cativa ciclisti. Ii urmarim atat de concentrat incat nu ne dam seama ca cei din fata au ratat traseul (cred ca am fost singurii concurenti din 300 de participanti care au reusit sa greseasca traseul care a fost exemplar marcat). Intr-un final ne dam seama de greseala si ne intoarcem. Am pierdut vreo 7-8 minute si trebuie sa recuperam .

Traseul aici e valonat - un single trail care merge prin iarba. Bitza e mai bun decat mine pe portiunile astea si capata un avantaj din ce in ce mai mare. Pe coama unui deal - Eghi! Are pana. Il intreb daca are nevoie de ajutor. El imi zice :"daca ai timp...".

Acuma, timp nu prea am, dar in primul rand Eghi e prietenul meu si in al doilea rand el are sansa de podium la categoria peste 35 de ani, pe cand eu am obiective mult mai modeste. Ma opresc si il ajut putin cu pana.

Plec mai departe si ajung pe portiunea marcata ca dificila pe harta - o coborare abrupta prin iarba. Aici am cazut anul trecut destul de rau. Asa ca acuma sunt mai atent si reusesc ca cad excact in acelasi loc. Trebuie sa ai talent pentru asta. Julit pe coapsa ma urc pe bicicleta si plec mai departe.

Aminteam la inceput de antrenamente. Cred ca am facut prea multe si/sau prea intense (sau cel putin eu asta sper ca e cauza). Merg incomparabil mai bine ca anul trecut, dar exista o bariera invizibila de care nu pot trece. Simt ca e o limitare pe care nu o aveam, o senzatie de oboseala acuta. Nu pot sa trag de mine.

Ma ajunge Eghi si se hotaraste se mearga cu mine. Incerc sa-l conving ca nu are nici un sens - el are sanse la podium, eu il trag inapoi.

Un checkpoint si Eghi se hotaraste sa mareasca ritmul. Daca la Miercurea Ciuc l-am intrecut, acuma ma uit destul de neputincios cum se departeaza. Ma ambitionez si intru intr-o perioada mai buna in concurs.

Dar parca bicicleta nu schimba bine vitezele pe spate. Si imi face probleme mai ales pe pinioanele mari adica exact de care am nevoie pe urcare. Minutele trec si problema se accentueaza.Merg de ceva vreme singur; ajung la o portiune de case -aici e o mica urcare. Se blocheaza complet schimbatorul si cad. Incerc de cateva ori sa ma sui pe bicicleta cu acelasi rezultat: gramada in praf. Intorc bicicleta cu curu'n sus si ma uit tamp la schimbator.

Eu folosesc bicicleta - nu ma pasioneaza tehnica din spatele ei. Nu ma intereseaza modelul X de schimbator, nu ma intereseaza ce firma a mai scos nu stiu ce dracovenie in domeniu. Ma intereseaza sa mearga bicicleta. Si acuma nu mai merge. Si mai rau, nu stiu ce sa-i fac. Folosesc metoda inteligenta: dau cu piciorul in schimbator macar sa fiu sigur ca l-am rupt. Evident ca nu se lasa induplecat sa functioneze.

In jurul meu se strang vreo 4 copii.
"Nenea,nenea, va aduc apa ?"
"Nu"
"Nenea, nenea, va aduc surubelnita?"
"Nu"
"Nenea, nenea, s-a stricat bicicleta?"
"Da"
"Nenea, nenea, va ajutam ?"
"Tineti bicicleta dreapta"
"Nenea, nenea, cate viteze are?"

Unu' mai mare le explica:
"Are 27!"
"De unde sti?"
"Ca are 9 pe spate"
"De unde esti nenea?"
"Timisoara"
"Numai in Timisoara sunt biciclete cu 27?"

Tot trec concurenti pe langa mine, ma saluta si ma intreaba daca n-am nevoie de ajutor.
"Nenea, nenea, e prietenul tau ?"
"Da"
Trece unu care e ocupat sa-si traga respiratia, nu sa faca conversatie.
"Nenea, nenea, si el e prietenul tau ?"
"Da"
"Da' de ce nu te-a salutat ?"

Chestia asta dureaza bine spre 20 de minute. Ma ajunge Captain care are si el probleme cu situl. Din mimica fetei isi da seama ca n-are rost sa discute cu mine si pleaca mai departe.Plec si eu.Din spate un ultim "nenea,nenea". Fuge unul mic dupa mine sa-mi aduca cheile de bicicleta pe care le uitasem.

200m mai incolo rup lantul. Nu l-am rupt pentru ca sunt eu prea voinic. Asta a fost ultimul factor dintr-o serie care a condus la dezastru. Am tot fortat lantul schimband vitezele pana cand l-am rupt.

Acuma mi-e destul de clar ca o sa abandonez. O sa fie pentru prima data cand fac asta, dar de data asta sunt batut - nu am ce face. Trec pe langa mine o multime de concurenti. Vreau sa le multumesc la toti pentru fair -play-ul de care au dat dovada. Toti ma intreaba cel putin daca am nevoie de ajutor, unii se ofera sa-mi imprumute presa de lant, altii sa ma ajute sa-l repar.

Pana la urma cedez si iau o presa de la un concurent. Problema e ca habar n-am s-o folosesc. Ghidandu-ma dupa faptul ca se cheama presa, reusesc sa scot zaua rupta. Mai trebuie doar sa-l montez la loc. Cu o mana tin cele 2 capete de lant peste presa. Cu cealalta incerc sa fixez nitul minuscul. Evident ca asta nu e prost sa stea si pica in iarba. De unde il recuperez. Si o iau de la capat. Si iara pica in iarba. Si iara il recuperez. Si asta se repeta de nu stiu cate ori.

Intr-un final reusesc sa strang nitul. Vreau sa plec. Evident ca nu am pus lantul bine; am uitat sa-l trec peste o rotita de schimbator. Trebuie s-o iau de la capat.

Apare Elena. De cand zac eu aici m-a depasit numai Emese la fete, asa ca presupun ca Elena e pe locul 2. (Era pe 3, dar oricum pe podium). Elena stie ca in momentele astea nu e bine sa se comunice cu mine, asa ca nici nu se opreste si isi vede de concurs. Andreea e la 12 minute in spate (cum si-asa ma plictiseam, m-am apucat de cronometraje).

Opresc un concurent si il rog sa ma lase sa ma uit cum e pus lantul. Pana la urma reusesc sa-l montez. Dupa peste o ora de stat in soare ma urc iara pe bicicleta. Cred ca sunt pe ultimul loc. Dar acuma a reincoltit speranta - NU O SA ABANDONEZ. Mai am vreo 30km pana la final.

Checkpoint. Ma hidratez - aproape am facut insolatie in timpul in care am incercat sa repar lantul. Si la drum. Cunosc portiunea asta - e anosta. O zona fara padure in care soarele te coace la propriu. O coborare si dintre tufisuri vad la inceput niste genunchiere. Nu!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Elena impinge o bicicleta care pe roata din spate nu mai are nici camera, nici cauciuc. A facut pana. S-a apucat constiincios sa o repare. Inainte de a pune camera de rezerva s-a gandit s-o incerce. E sparta. Trece Andreea. Vulcanizeaza camera. Mai incearca o data. Mai are o gaura ! Si acuma cedeaza.Povestea e simpla, chiar hilara daca nu eram personajele direct implicate. Ma opresc is ii fac pana (ii dau camera mea de rezerva).

In momentul in care a facut pana era pe locul 3 si tragea cat putea. Acuma nu mai are nici o sansa la podium. Alege sa abandoneze si e de inteles - nu vrea sa apara in clasament la peste o ora de urmatoarea concurenta.

Plecam in directii diferite. O sa-mi car crucea, pardon bicicleta pana la capat. Am ramas complet singur si ma plictisesc. Schimbatorul incepe sa faca iarasi figuri. Reusesc sa ajung pe bicicleta pana la checkpoint-ul de la Bazna. De aici urmeaza cea mai lunga si dura urcare din concurs.

Bicicleta cedeaza din nou. De data asta nu mai am ce sa-i fac. Dar sunt si prea aproape de finish ca sa renunt. Asa ca: push bike pana la final. Incep sa alerg la deal. Depasesc destul de multi concurenti si de la 80km si de la 40km. Pe la mijlocul urcarii o concurenta cu ochii goi impinge fara spor la bicicleta. Ma ofer s-o ajut. Macar sa ma antrenez daca altceva n-am putut face la concursul asta. Acuma alerg (la propriu - imi imaginez ca e un antrenament si trebuie sa dau totul din mine) cu doua biciclete. Ii las bicicleta in varful pantei si ma dau la vale. Unde aveam panta la vale ma puteam pe bicicleta si alunecam. Unde drumul era drept sau in urcare impingeam la ea.

Ajung asa la intrarea in Medias. Cand pe ea, cand pe langa ma apropii de linia de sosire.

Asta a fost povestea maratonului de la Medias - cel mai slab din 2009 prin prisma rezultatului. La fel de ingrijoratoare este si lipsa de vlaga pe care am acuzat-o pe parcurs. Si la fel de ingrijoratoare, lipsa de pregatire tehnica de care am dat dovada si eu si Elena.

A fost un maraton bine organizat din toate punctele de vedere (nu iau aici in considerare incidentul de la premiere deoarece cunosc ambele parti implicate si nu pot sa am o parere obiectiva). Felicitari lui Bitza, Alin, Isvan, Captain, Dani, Andrei, Pantani, Raluca,Gil care au obtinut rezultate bune (mai ales raportandu-ne la numarul de participanti).

Mancare, bere, chef si uitam repede neplacerile de la concurs.

Duminica este rezervata pentru Transfagarasan. La ora 11.00 ne intalnim cu un grup numeros de cursieristi in centru in Cartisoara. Ovidiu mi-a adus din Sibiu un lant nou pe care mi-l monteaza impreuna cu Baso. Baietii imi regleaza schimbatorul si am din nou cu ce sa ma joc.

Transfagarasanul e un fel de piatra de hotar care trebuie trecuta de fiecare ciclist. Nu sunt multe de povestit - din fericire pentru ziua de duminica am si ceva poze. Pozele sunt proprietatea Ioanei - careia ii multumim si pe aceasta cale ca a fost masina tehnica de pe traseu.

Elena

Bitza

Alin

Je

30km de urcare pura. Pana la Balea Cascada iese si mahmureala din mine si de aici incep sa merg mai bine. Partea spectaculoasa (serpentinele din capatul vaii) o fac chiar repede. Peisajul cunoscut, stricat de manelele care se auzeau din fiecare poiana sau loc de parcare. Sus la Balea e ca la talcioc. Ne retragem la o bere ca sa ne dregem. Povestile de dupa ziua de munca si suntem gata de plecare.

Plutonul fruntas

Pe coborare singurul eveniment notabil este cazatura lui Ovidiu care din fericire a ramas fara urmari.

Am facut si Transfagarasanul. Daca o sa mai am vreodata o zi libera si o sa fim cu bicicleta prin zona sigur o sa mai urcam. Sigur nu o sa vin din Timisoara pentru el. Drumul pana pe Muntele Mic e mai abrupt decat Transfagarasanul (e si normal: ala spre muntele Mic nu a fost gandit sa fie urcat de masini personale pe cand Transfagarasanul a fost proiectat sa il poata urca o Dacie...).

Na, si-acuma sa comandam de pe net tot ce-am stricat la Medias...

Mehedinti si Cernei

Data: 13.06.09-14.06.09
Locatie: Cernei si Mehedinti
Participanti: Elena, Simina, Isvan, Alex
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/

Au trecut ceva luni bune de cand nu am mai fost in tura impreuna cu Isvan. Week-end-ul acesta reusim in sfarsit sa iesim impreuna. Paradoxal, nu plecam cu ideea unei ture de antrenament, ci mergem pur si simplu la munte.

Ca locatie alegem Valea Cernei pe principiul ca de Tarcu ne-am scarbit, iar Retezatul e un pic mai departe. Asta toamna impreuna cu Isvan, Elena si Dorel am incercat sa facem creasta Mehedintilor, dar vremea ne-a pus bete in roate.

De data aceasta vremea e de partea noastra. De fapt, ca o paranteza, dupa ce am avut parte toata iarna de o vreme infecta, in ultimele 3 luni nu am mai prins nici macar un strop de ploaie - doar soare si vreme buna de ture. Ma rog, de fapt nu exista vreme proasta, exista doar scuze ca sa stai acasa...

Pe la 10.00 suntem in Herculane si lasam masina pe seama Siminei - ea va veni sa ne recupereze de langa satul Godeanu.

Herculane -Crucea Alba - Domogled. 1.30h de urcus placut cat sa ne dezmortim. De aici intram pe forestierul care duce catre Balta Cerbului.

Acuma reusim sa prindem drumul corect la bifurcatie si prima pauza mai serioasa o facem la cabana forestiera din poiana.

Poiana Tesnei si pornim catre Crovul Medved. Trebuie sa ajungem pe varful Pietrele Albe. Am mai fost in zona si de fiecare data ajungem pe altundeva acolo - niciodata pe vreun marcaj. Nici acuma nu ne abatem de la regula - pornim pe marcajul banda rosie pe care il pierdem dupa nu mult timp intr-o mica poiana. De aici o luam direct in sus prin padure si vegetatia deasa. Ne mai ghidam din cand in cand dupa marcajul de parc. De fapt, incercam sa mergem din marcaj in marcaj.

In timp ce urc printre tufele spinoase ma gandesc ca ala care a trebuit sa vopseasca copacii a avut cea mai nesuferita meserie....Ascunse pe sub copaci se gasesc roiuri cu milioane (literalmente sunt infinit de multe) musculite foarte mici. Nu am mai vazut asa ceva. Treci printre ele si iti intra in toate orificiile. In decurs de cateva secunde esti acoperit de un covor viu.
Ne obisnuim si cu musculitele si dupa ce asudam destul de bine , beliti pe picioare si maini reusim sa ajungem din nou in creasta principala si de aici pe varful Pietrele Albe.

Traseul coboara pentru a intra in zona de crovuri. Primul este crovul Medved. Aici suntem luati in primire de cainii ciobanesti. Asta e unul dintre motivele pentru care nu-mi place sa merg vara in Godeanu (acolo colcaie de stani si caini)...Te opresti, haita te ataca - se pozitioneaza startegic in jurul tau; stau la 4 - 5 m distanta si latra. Cum te misti, liderul care e exact in fata ta sare pana iti atinge parul de pe picioare dupa care se retrage. Scena se repeta obsedant pana cand badea (care in 99% din cazuri vine cu viteza melcului turbat) vine sa ii ia de pe tine sau pana cand reusesti sa iesi din zona lor de actiune (asta poate dura usor si pana la 15-20 minute).

Nici acuma scenariul nu sufera modificari semnificative, doar ca in loc de ciobanestii cat ursul cu care suntem obisnuiti, astia au la stana niste javre ordinare. Si de astea mi-e mult mai frica. Dupa ce aproape ma musca o jumatate de buletin de caine, reusesc sa scap si trecem prin crov.

De aici mai departe e o zona noua pentru mine. Si daca pana acuma am mers prin paduri asudand si pe drumuri forestiere prafuite - de aici mai departe suntem rasplatiti cu un peisaj deosebit .

Urmeaza salba de crovuri si poieni care dau nota aparte a reliefului Muntilor Mehedinti. Poienile Porcului - Crovu Mare -Poiana Mare - Poiana Beletina.

Portiunea intre Tesna si Varful lui Stan este superba - o lume aparte pierduta intre 2 creste calcaroase, o lume ce ascunde ochiuri de verdeata presarate de mehnire naturale.

Mehnirele din crovuri

Totul are o nota si mai aparte in lumina asfintitului. Odata cu lasarea serii ajungem sub varful lui Stan si de aici nu mai avem decat coborarea pana la sosea de unde suntem preluati de Simina.

Noaptea o petrecem pe Valea Cernei pe drumul ce duce spre Cerna Sat. Optam ca de obicei pentru Mariuta, chiar daca aveam din nou cortul la noi.

Suntem lenesi si dimineata inseamna ora 9. Sub soarele dogoritor, in poiana de pe malul Cernei nu ne prea motivam sa facem ceva, asa ca abia pe la ora 11.00 suntem gata de plecare. Echipa de azi va fi doar de 2 - Elena si cu mine.

Daca ieri am fost in Mehedinti, pentru azi o sa trecem valea si mergem in vecini: in Cernei.

Avem ceva harta veche cu noi, dar ne bazam pe Isvan care ne lasa la intrarea pe valea Iauna. Aici e ceva indicator pe care scrie : Drum forestier Iauna -25km. Mama!!!!! Pai asta inseamna cel putin 5 ore. Total lipsiti de chef pornim pe forestier. Din cauza lipsei de chef viteza e pe masura -adica mare :) asa ca inaintam foarte repede. Peisajul e frumos si sigur vom reveni pe drumul acesta cu MTB-urile. Nu dupa multi kilometrii drumul icnepe sa se strice, dam de niste rulote cu muncitori forestieri, dupa care drumul dispare cu desavarsire.

O luam direct la deal si reusim sa prindem destul de curand o poteca. Banuiesc ca stiti infectia aia de melodie "Pusca si cureaua lata" . Noi ne-am intalnit cu personajul principal din cantec. Era calare, in poala avea o pusca de pe vremea lui Tudor Vladimirescu si un chimir lat. Era scump la vorba, abia daca reuseai sa scoti un cuvant de la el. Ducea mancare la stana de la liziera padurii.

Stana la care ajungem si noi si de aici inainte suntem in golul alpin. In fata noastra e Vlascu. 400m diferenta de nivel in 18 minute si ma odihnesc la momaia de pe varf.

Suntem in creasta Muntilor Cernei si incerc sa descopar care sunt diferentele fata de peisajul din Tarcu...

E mult mai verde aici, iar pe partea stanga, abrupturile Mehedintilor dau culoare si vigoare peisajului. Cat despre creasta in sine - as putea zice ca sunt intre Sadovanu si Tarcu.

Pornim hotarati catre Arjana. Urcarea pana pe Vlascu m-a cam obosit asa ca ritmul scade cu fiecare galma pe care o trecem.

Ajungem in Pasul Prislop (cred). De aici pentru a urca pe Arjana drumul continua inainte (marcat!), dupa care va trebui sa ne intoarcem tot aici pentru a cobora catre Prisacina si sosea. Acuma chiar nu mai am chef, dar daca tot am ajuns pana aici hai sa vedem si Arjana asta. Printre jnepenii pitici care umplu toata creasta dintre Biliana si Arjana ajungem pe varf.

Sincer, peisajul care se deschide in fata noastra a meritat tot efortul: Arjana e localizata in afara crestei principale asa ca pe directiile N, V si E ai o panorama superba.

Inapoi in pas si de aici pornim pe una din nenumaratele poteci care coboara. Intersectii dupa intersectii - ne ghidam dupa principiul: drumul care coboara e cel pe care trebuie sa-l urmam si pierdem altitudine destul de repede.

Incep sa apara case. Intr-o multime de zone am vazut satele rasfirate si catunele imprastiate. Dar ce e aici depaseste orice imaginatie. Pe masura ce continuam drumul sunt din ce in ce mai uimit. Ce naiba i-a manat pe oamenii astia sa isi faca casele aici ?!- nu exista nici macar un drum de care pana la casele astea. Nici macar cu calul nu se poate ajunge aici. Casele sunt acoperite cu tigle si sunt tencuite. Cum au carat materialele? S-au ascuns de ceva? Sunt sihastrii? Ce fac iarna? Sau daca se imbolnaveste unul ? De cate ori fac drumul pana in vale dupa cele necesare?

Nu e o casa, doua, pare a fi un sat (daca ma uit pe aceeasi harta veche vad ca ar fi satele Scarisoara, Inelet, Tatu).De dupa palcurile de coapci, pe costise unde ti se taie respiratia daca incerci sa urci sau construite efectiv in varful stancilor, peste tot sunt case. In jurul lor, mici gradini cultivate cu grija.

Mergem o bucata buna de timp printre case. Pe masura ce trece timpul sunt din ce in ce mai uimit - efectiv nu gasesc un motiv logic pentru care s-au apucat sa isi contruiasca casele aici. Miriade de poteci inguste fac legatura intre locuinte. Ne pierdem cu usurinta pe ele. Incercam sa prindem poteca mai mare si nu de putine ori sfarsim prin a ajunge in curtea oamenilor. Trecem peste garduri, prindem alte poteci doar pentru a sfarsi la cate un izvor ascuns sau in alta gradina.

Potecile sunt strajuite de ciresi salbatici - cei mai inalti ciresi pe care i-am vazut vreodata. Ne oprim sa mancam dupa care continuam sa vizitam vrand nevrand casele din jur. Intr-un final prindem un drum mai sanatos si ajungem la sosea si de aici in 3km suntem la Pensiunea Dumbrava.

Ne intalnim cu Isvan si Simina si plecam spre Timisoara. Astfel ia sfarsit un week-end in care am ajuns in zona din lipsa de idei. Sambata am descoperit o lume misterioasa printre crovurie Mehedintilor. Dar mintea ramane fixata la satucele pe care le-am vizitat duminica....Oaaau cum trebuie sa arate zona aceea in culorile de octombrie....

P.S.: Tema de casa - trebuie sa aflu ce i-a impins pe oameni sa-si faca case acolo...

Pe-un picior de plai...

Data: 07.06.09
Participanti: Elena, Alex, Bitza, Maus, George, Cristi, Corina, Cristi
Locatie: Hasmas
Poze: Hoinarii

Dupa cum ziceam, week-end-ul era abia la inceput. Acuma cand scriu blog-ul nu mai tin minte toate detaliile; ceea ce mi-a ramas intiparit in minte este un peisaj de inceput de lume.

Impreuna cu Elena si Bitza ramanem la aceeasi Pensiune Betty - ceilalti au plecat de dimineata catre Timisoara. Ne este lene dupa concursul de ieri si nu avem nici un plan. Oare ce o mai fi de facut aici in zona?

Bitza da un telefon si in cateva minute planul este facut - vom merge impreuna cu Maus intr-o tura de off road.

Locul de intalnire este orasul Balan. Aici ne intalnim cu Maus, George, Cristi - toti trei din Galati si cu Cristi si Corina din Bucuresti.

Pe langa ca nu mai tin minte toate detaliile acuma sunt obosit, iar maine plecam intr-o tura destul de serioasa, asa ca sa lasam si de data aceasta pozele sa vorbeasca in locul meu:

Liniste

Dupa ce strabate orasul Balan drumul continua in sus pe firul....Oltului! Da a Oltului - suntem foarte aproape de obarsia celui mai lung rau de la noi din tara. Suntem condusi de Maus si de GPS-ul lui prins de bicicleta asa ca nu ne facem probleme legate de traseu.

O parte din trupa: Corina, Alex, Bitza, Elena

Elena si...Oltul! Un pic mai mic aici decat e la Slatina, da' cica toti au fost mici inainte de a fi mari...

Asta se presupunea a fi ziua de recuperare. Dar sa nu uitam ca suntem condusi de Maus (care are prostul obicei sa fie pe podium la absolut toate maratoanele, dand efectiv "fum" la majoritatea concurentilor) asa ca ritmul nu difera foarte mult de cel de ieri. Pauza de hidratare si poze.

George intr-un fuleu catre Trecatoarea Oltului

Verde de Hasmas

Maus ne acorda pauza numarul 2 chiar in Trecatoarea Oltului

GPS-ul ne ghideaza pe o mica coborare. Sunt obisnuit cu satele rasfirate din Apuseni; sunt prezente si aici. Casele in schimb sunt mult mai instarite desi suntem undeva la Cucuietii din deal. Un fel de case de vacanta de bun gust rasirate pe dealurile din jur.

Dam de o poarta, o ocolim si continuam sa coboram pana cand drumul ne este barat din nou. Cu ajutorul GPS-ului si a indrumarilor unui localnic ne intoarcem la prima poarta, o trecem si continuam urcarea.

Suntem pe ceva creasta si orientarea devine mai dificila (mai ales ca nu mai suntem pe nici un fel de drum) - asa ca Maus si Cristi pleaca sa caute drumul

Profitam de faptul ca am ramas fara lider si ne intindem la leneveala.

Scene de sadism crunt in mijlocul Hasmasului.

Poza asta am pus-o doar fiindca arat bine.

Nu se putea tura de bicicleta fara push bike. Pentru unii; Maus se tine in pedale pe o panta pe care este greu sa faci pushbike. Si astfel vad si eu cum urca cei din varful clasamentului - jos palaria. Tot ce pot sa sper e ca cei de la IronBike fie n-au fan club Maus, fie e foarte mic clubul...

(poza "furata" de la George)

Ma uit acuma pe harta si refac imaginar traseul: vad ca am ajuns in Poiana Medias si de aici drumul coboara catre Trecatoarea Pangareti aflata pe soseaua ce face legatura intre Lacul Rosu si Gheorgheni. De aici in 7km de sosea ajungem la harmalaia de la Lacul Rosu.

(poza "furata" de la George)

Moldoveni, transilvaneni, unguri, romani - un amalgam de accente si temperamente. Fum de mici si de gratare, gaze de esapament, viermuiala si zgomot.

Dar berea e foarte buna. Si ca sa nu fie dubii: e cu alcool. Si cum o bere o cere pe-a doua....ne-am hidratat pe indelete. Si fiindca orice sportiv stie ca e nevoie de carbohidrati de pus pe foc, am purces la ingurgitat mici cruzi.

"Format de o alunecare de teren in iulie 1847 Lacul Rosu sau Lacul Ucigas este cel mai cunoscut lac de baraj natural de la noi din tara."
Sincer, chiar as fi avut talent ca profesor de geografie...

Cu un chef de zile mari plecam de la lac; fiind in zona nu putem rata Cheile Bicazului. Eu le-am mai vazut odata. Nu mi se par foarte impresionante. Sa nu ma intelegeti gresit: coborarea pe soseaua ingusta serpuind printre peretii verticali de cateva sute de metri a fost frumoasa, dar cu siguranta nu merita sa vii din Timisoara doar pentru chei.

Dupa 4km de chei ne oprim (o noua pauza de bere ca doar am obosit) si ne pregatim de urcus. Plec cu Elena si Corina mai repede - ceilalti sunt cursieristi de meserie asa ca o sa ne ajunga ei. Asta da panta! Daca n-ar fi asfalt ar fi destul de dificil sa stai in sa aici. Si daca n-ar fi micii din stomac si berea din cap...

Elena are probleme la bicicleta. Apar si baietii si problema este rezolvata instant.

Bitza si George la foto finish

Vruuuum!!!!

Terminam portiunea de chei si ne aflam din nou in apropierea lacului. Aici iesim de pe sosea si continuam pe forestier. Soarele este la amiaza si in lumina aurie peisajul este ireal.

In subconstient raman crampeie de imagini care te impresioneaza: Retezatul vazut cu tata la 10 ani, Mont Blanc-ul vazut de pe valea Aostei, Ampato, Godeanu la asfintit cu prietenii. Acuma mai pot adauga una. As minti sa spun ca tin minte fiecare tura - e ca si fotografia digitala: faci 100.000 de poze si le retii pe cele 100 cu totul si cu totul deosebite. Doar ca daca nu le-ai face pe celelalte 99.900 nu ai prea avea din ce alege...

(Ooooo ce dor m-a apucat de vreo 2 luni de Peru... Cel putin suntem linistiti - stim unde o sa fim in concediu anul viitor...)

Poza justificatoare 1

Poza justificatoare 2

Furat de peisaj cobor pe ceva vale dupa care drumul incepe sa urce lin. Ajungem in satul Trei Fantani - sat e mult zis; o insiruire deozordonata de case cochete printre care trecem cale de cativa kilometrii buni.

Corina si Cristi au ramas la Lacul Rosu. Noi am mai ramas fiecare cu gandurile lui. Cu un numitor comun de la care nu face exceptie nici Elena: berea de la final!

La un loc numai de Maus stiut trecem paraul pe care l-am urmat de la intrarea pe vale si ne trezim in fata ultimei si celei mai solicitante urcari a zilei.

Stiu ca ultima sfortare pe azi asa ca ma indarjesc sa nu ma dau jos de pe bicicleta si sa-l urmaresc pe Maus - ceea ce nu e de ici de colo.

In varful ultimei urcari dinaintea coborarii spre Balan.

Final de tura in Balan. Fiindca a fost vorba de relazare am facut tot 80km ca la concurs doar ca de data asta i-am facut mai repede (considerand doar riding time-ul).

Multam fain de tura baieti si abia astept urmatoarea tura impreuna.

Cum toate lucrurile au un sfarsit (Cosmin zice ca numai carnatul are doua, dar asta e alta poveste) se termina si tura si berea si ne retragem inapoi in Miercurea Ciuc.

Luni e liber. Profitam cat putem si decidem sa mergem pana la Lacul Sf. Ana. Cu bicicletele, evident. Lasam masina in Bixad - de aici sunt 17km de urcare pe sosea pana la lac.
Tura fara istoric, doar cu roiuri de muste vajaind in jurul capului.

Rezervatia naturala Ciomatu Mare-Sf. Ana si fauna endemica de acolo

"Lacul Sf. Ana este un lac de origine vulcanica situat in craterul unui vulcan stins in masivul Ciomatu Mare..." Asta vor sa zica si Elena si Bitza doar ca nu stiu sa se exprime.

Dupa jumatate de Romanie suntem din nou acasa cu noi prieteni facuti prin toate colturile tarii si cu gandul la urmatoarea tura.

Am terminat si blog-ul asta; acuma ma pot intoarce la Wow. Maine suntem in tura intr-o formula care pe vremuri a dat nastere acestui blog. Ursul a iesit pana la urma din hibernare si pare pus pe fapte mari...