Pe-un picior de plai...

Data: 07.06.09
Participanti: Elena, Alex, Bitza, Maus, George, Cristi, Corina, Cristi
Locatie: Hasmas
Poze: Hoinarii

Dupa cum ziceam, week-end-ul era abia la inceput. Acuma cand scriu blog-ul nu mai tin minte toate detaliile; ceea ce mi-a ramas intiparit in minte este un peisaj de inceput de lume.

Impreuna cu Elena si Bitza ramanem la aceeasi Pensiune Betty - ceilalti au plecat de dimineata catre Timisoara. Ne este lene dupa concursul de ieri si nu avem nici un plan. Oare ce o mai fi de facut aici in zona?

Bitza da un telefon si in cateva minute planul este facut - vom merge impreuna cu Maus intr-o tura de off road.

Locul de intalnire este orasul Balan. Aici ne intalnim cu Maus, George, Cristi - toti trei din Galati si cu Cristi si Corina din Bucuresti.

Pe langa ca nu mai tin minte toate detaliile acuma sunt obosit, iar maine plecam intr-o tura destul de serioasa, asa ca sa lasam si de data aceasta pozele sa vorbeasca in locul meu:

Liniste

Dupa ce strabate orasul Balan drumul continua in sus pe firul....Oltului! Da a Oltului - suntem foarte aproape de obarsia celui mai lung rau de la noi din tara. Suntem condusi de Maus si de GPS-ul lui prins de bicicleta asa ca nu ne facem probleme legate de traseu.

O parte din trupa: Corina, Alex, Bitza, Elena

Elena si...Oltul! Un pic mai mic aici decat e la Slatina, da' cica toti au fost mici inainte de a fi mari...

Asta se presupunea a fi ziua de recuperare. Dar sa nu uitam ca suntem condusi de Maus (care are prostul obicei sa fie pe podium la absolut toate maratoanele, dand efectiv "fum" la majoritatea concurentilor) asa ca ritmul nu difera foarte mult de cel de ieri. Pauza de hidratare si poze.

George intr-un fuleu catre Trecatoarea Oltului

Verde de Hasmas

Maus ne acorda pauza numarul 2 chiar in Trecatoarea Oltului

GPS-ul ne ghideaza pe o mica coborare. Sunt obisnuit cu satele rasfirate din Apuseni; sunt prezente si aici. Casele in schimb sunt mult mai instarite desi suntem undeva la Cucuietii din deal. Un fel de case de vacanta de bun gust rasirate pe dealurile din jur.

Dam de o poarta, o ocolim si continuam sa coboram pana cand drumul ne este barat din nou. Cu ajutorul GPS-ului si a indrumarilor unui localnic ne intoarcem la prima poarta, o trecem si continuam urcarea.

Suntem pe ceva creasta si orientarea devine mai dificila (mai ales ca nu mai suntem pe nici un fel de drum) - asa ca Maus si Cristi pleaca sa caute drumul

Profitam de faptul ca am ramas fara lider si ne intindem la leneveala.

Scene de sadism crunt in mijlocul Hasmasului.

Poza asta am pus-o doar fiindca arat bine.

Nu se putea tura de bicicleta fara push bike. Pentru unii; Maus se tine in pedale pe o panta pe care este greu sa faci pushbike. Si astfel vad si eu cum urca cei din varful clasamentului - jos palaria. Tot ce pot sa sper e ca cei de la IronBike fie n-au fan club Maus, fie e foarte mic clubul...

(poza "furata" de la George)

Ma uit acuma pe harta si refac imaginar traseul: vad ca am ajuns in Poiana Medias si de aici drumul coboara catre Trecatoarea Pangareti aflata pe soseaua ce face legatura intre Lacul Rosu si Gheorgheni. De aici in 7km de sosea ajungem la harmalaia de la Lacul Rosu.

(poza "furata" de la George)

Moldoveni, transilvaneni, unguri, romani - un amalgam de accente si temperamente. Fum de mici si de gratare, gaze de esapament, viermuiala si zgomot.

Dar berea e foarte buna. Si ca sa nu fie dubii: e cu alcool. Si cum o bere o cere pe-a doua....ne-am hidratat pe indelete. Si fiindca orice sportiv stie ca e nevoie de carbohidrati de pus pe foc, am purces la ingurgitat mici cruzi.

"Format de o alunecare de teren in iulie 1847 Lacul Rosu sau Lacul Ucigas este cel mai cunoscut lac de baraj natural de la noi din tara."
Sincer, chiar as fi avut talent ca profesor de geografie...

Cu un chef de zile mari plecam de la lac; fiind in zona nu putem rata Cheile Bicazului. Eu le-am mai vazut odata. Nu mi se par foarte impresionante. Sa nu ma intelegeti gresit: coborarea pe soseaua ingusta serpuind printre peretii verticali de cateva sute de metri a fost frumoasa, dar cu siguranta nu merita sa vii din Timisoara doar pentru chei.

Dupa 4km de chei ne oprim (o noua pauza de bere ca doar am obosit) si ne pregatim de urcus. Plec cu Elena si Corina mai repede - ceilalti sunt cursieristi de meserie asa ca o sa ne ajunga ei. Asta da panta! Daca n-ar fi asfalt ar fi destul de dificil sa stai in sa aici. Si daca n-ar fi micii din stomac si berea din cap...

Elena are probleme la bicicleta. Apar si baietii si problema este rezolvata instant.

Bitza si George la foto finish

Vruuuum!!!!

Terminam portiunea de chei si ne aflam din nou in apropierea lacului. Aici iesim de pe sosea si continuam pe forestier. Soarele este la amiaza si in lumina aurie peisajul este ireal.

In subconstient raman crampeie de imagini care te impresioneaza: Retezatul vazut cu tata la 10 ani, Mont Blanc-ul vazut de pe valea Aostei, Ampato, Godeanu la asfintit cu prietenii. Acuma mai pot adauga una. As minti sa spun ca tin minte fiecare tura - e ca si fotografia digitala: faci 100.000 de poze si le retii pe cele 100 cu totul si cu totul deosebite. Doar ca daca nu le-ai face pe celelalte 99.900 nu ai prea avea din ce alege...

(Ooooo ce dor m-a apucat de vreo 2 luni de Peru... Cel putin suntem linistiti - stim unde o sa fim in concediu anul viitor...)

Poza justificatoare 1

Poza justificatoare 2

Furat de peisaj cobor pe ceva vale dupa care drumul incepe sa urce lin. Ajungem in satul Trei Fantani - sat e mult zis; o insiruire deozordonata de case cochete printre care trecem cale de cativa kilometrii buni.

Corina si Cristi au ramas la Lacul Rosu. Noi am mai ramas fiecare cu gandurile lui. Cu un numitor comun de la care nu face exceptie nici Elena: berea de la final!

La un loc numai de Maus stiut trecem paraul pe care l-am urmat de la intrarea pe vale si ne trezim in fata ultimei si celei mai solicitante urcari a zilei.

Stiu ca ultima sfortare pe azi asa ca ma indarjesc sa nu ma dau jos de pe bicicleta si sa-l urmaresc pe Maus - ceea ce nu e de ici de colo.

In varful ultimei urcari dinaintea coborarii spre Balan.

Final de tura in Balan. Fiindca a fost vorba de relazare am facut tot 80km ca la concurs doar ca de data asta i-am facut mai repede (considerand doar riding time-ul).

Multam fain de tura baieti si abia astept urmatoarea tura impreuna.

Cum toate lucrurile au un sfarsit (Cosmin zice ca numai carnatul are doua, dar asta e alta poveste) se termina si tura si berea si ne retragem inapoi in Miercurea Ciuc.

Luni e liber. Profitam cat putem si decidem sa mergem pana la Lacul Sf. Ana. Cu bicicletele, evident. Lasam masina in Bixad - de aici sunt 17km de urcare pe sosea pana la lac.
Tura fara istoric, doar cu roiuri de muste vajaind in jurul capului.

Rezervatia naturala Ciomatu Mare-Sf. Ana si fauna endemica de acolo

"Lacul Sf. Ana este un lac de origine vulcanica situat in craterul unui vulcan stins in masivul Ciomatu Mare..." Asta vor sa zica si Elena si Bitza doar ca nu stiu sa se exprime.

Dupa jumatate de Romanie suntem din nou acasa cu noi prieteni facuti prin toate colturile tarii si cu gandul la urmatoarea tura.

Am terminat si blog-ul asta; acuma ma pot intoarce la Wow. Maine suntem in tura intr-o formula care pe vremuri a dat nastere acestui blog. Ursul a iesit pana la urma din hibernare si pare pus pe fapte mari...