MMM 2009

Data: 20.06.09-21.06.09
Locatie: Medias, Sebiu
Participanti: nenumarati
Poze: http://picasaweb.google.com/CiclismRo/20090621TuraBalea# - pozele sunt proprietatea Ioanei

Unul dintre concurenti, Olimpiu Haidu, m-a ajutat cu o presa de lant. Nu am apucat sa i-o inapoiez. Daca din intamplare cineva stie cum pot sa dau de el, va rog sa ma anuntati.

Din nou concurs. Se anunta unul important : Maratonul Medieval Medias. Aminteam in blog-urile anterioare ca MTB-ul a luat amploare si numarul concurentilor la competitiile de profil creste exponential. O dovada elocventa e chiar Medias. Organizatorii au limitat numarul participantilor la 300 - locurile au fost ocupate cu 2 zile inainte de start. Anul trecut se strangeau 300 de aprticipanti din 2 maratoane si ceva.

In 2008 am facut cel mai bun maraton a meu la Medias. Si anul asta vreau sa merg bine asa ca ma "inclazesc" peste saptamana.

Vineri plecam catre Atel - vom sta la aceeasi pensiune ca si anul trecut. Dupa ce gasim scurtaturi ciudate fata de drumurile europene ajungem pe seara la Medias, ne inscriem si dupa aceea directia pensiune. Pana la miezul noptii ne strangem 15 persoane.

Rudi, Nosu, Bitza, Alin - si asta doar ca sa amintesc o parte din cei care suntem aici. Cina si un fel de sedinta tehnica si repede toata lumea la culcare.

Dimineata la start emotiile inerente. Nu mai trag de timp cu descrierea detaliilor - se da startul.

Povestea maratonului ar fi trebuit sa fie: "s-a dat startul, am concurat bine si s-a vazut rezultatul antrenamentelor. Am tras de mine - a fost greu, dar frumos. Iata si rezultatele:"

N-a fost sa fie chiar asa....

Dupa start urmeaza portiunea de 4km de defilare prin oras dupa care se intra brusc pe offroad si in inghesuiala. Totul merge bine - dupa o urcare din pacate mult prea scurta ajungem in varful dealului. Aici ma intalnesc cu Alin cu care merg impreuna. Isvan si Captain se alatura grupului. Ne ajunge si Bitza. Intre noi 5 e o distanta mica -practic mergem impreuna deocamdata.

Suntem pe tapsanele din jurul Mediasului. Concursul asta cred ca sta sub semnul caniculei - anul trecut am suferit de cald, iar la final am facut o mica criza din cauza epuizarii coroborate cu caldura. Si acuma e la fel de cald, doar ca sunt pregatit cu camel back-ul si beau din el cuminte cat pot de des.

Ajungem in ceva sat - Bitza cu mine am luat putin avans fata de ceilalti si intram in ritm - urmarim un grup de cativa ciclisti. Ii urmarim atat de concentrat incat nu ne dam seama ca cei din fata au ratat traseul (cred ca am fost singurii concurenti din 300 de participanti care au reusit sa greseasca traseul care a fost exemplar marcat). Intr-un final ne dam seama de greseala si ne intoarcem. Am pierdut vreo 7-8 minute si trebuie sa recuperam .

Traseul aici e valonat - un single trail care merge prin iarba. Bitza e mai bun decat mine pe portiunile astea si capata un avantaj din ce in ce mai mare. Pe coama unui deal - Eghi! Are pana. Il intreb daca are nevoie de ajutor. El imi zice :"daca ai timp...".

Acuma, timp nu prea am, dar in primul rand Eghi e prietenul meu si in al doilea rand el are sansa de podium la categoria peste 35 de ani, pe cand eu am obiective mult mai modeste. Ma opresc si il ajut putin cu pana.

Plec mai departe si ajung pe portiunea marcata ca dificila pe harta - o coborare abrupta prin iarba. Aici am cazut anul trecut destul de rau. Asa ca acuma sunt mai atent si reusesc ca cad excact in acelasi loc. Trebuie sa ai talent pentru asta. Julit pe coapsa ma urc pe bicicleta si plec mai departe.

Aminteam la inceput de antrenamente. Cred ca am facut prea multe si/sau prea intense (sau cel putin eu asta sper ca e cauza). Merg incomparabil mai bine ca anul trecut, dar exista o bariera invizibila de care nu pot trece. Simt ca e o limitare pe care nu o aveam, o senzatie de oboseala acuta. Nu pot sa trag de mine.

Ma ajunge Eghi si se hotaraste se mearga cu mine. Incerc sa-l conving ca nu are nici un sens - el are sanse la podium, eu il trag inapoi.

Un checkpoint si Eghi se hotaraste sa mareasca ritmul. Daca la Miercurea Ciuc l-am intrecut, acuma ma uit destul de neputincios cum se departeaza. Ma ambitionez si intru intr-o perioada mai buna in concurs.

Dar parca bicicleta nu schimba bine vitezele pe spate. Si imi face probleme mai ales pe pinioanele mari adica exact de care am nevoie pe urcare. Minutele trec si problema se accentueaza.Merg de ceva vreme singur; ajung la o portiune de case -aici e o mica urcare. Se blocheaza complet schimbatorul si cad. Incerc de cateva ori sa ma sui pe bicicleta cu acelasi rezultat: gramada in praf. Intorc bicicleta cu curu'n sus si ma uit tamp la schimbator.

Eu folosesc bicicleta - nu ma pasioneaza tehnica din spatele ei. Nu ma intereseaza modelul X de schimbator, nu ma intereseaza ce firma a mai scos nu stiu ce dracovenie in domeniu. Ma intereseaza sa mearga bicicleta. Si acuma nu mai merge. Si mai rau, nu stiu ce sa-i fac. Folosesc metoda inteligenta: dau cu piciorul in schimbator macar sa fiu sigur ca l-am rupt. Evident ca nu se lasa induplecat sa functioneze.

In jurul meu se strang vreo 4 copii.
"Nenea,nenea, va aduc apa ?"
"Nu"
"Nenea, nenea, va aduc surubelnita?"
"Nu"
"Nenea, nenea, s-a stricat bicicleta?"
"Da"
"Nenea, nenea, va ajutam ?"
"Tineti bicicleta dreapta"
"Nenea, nenea, cate viteze are?"

Unu' mai mare le explica:
"Are 27!"
"De unde sti?"
"Ca are 9 pe spate"
"De unde esti nenea?"
"Timisoara"
"Numai in Timisoara sunt biciclete cu 27?"

Tot trec concurenti pe langa mine, ma saluta si ma intreaba daca n-am nevoie de ajutor.
"Nenea, nenea, e prietenul tau ?"
"Da"
Trece unu care e ocupat sa-si traga respiratia, nu sa faca conversatie.
"Nenea, nenea, si el e prietenul tau ?"
"Da"
"Da' de ce nu te-a salutat ?"

Chestia asta dureaza bine spre 20 de minute. Ma ajunge Captain care are si el probleme cu situl. Din mimica fetei isi da seama ca n-are rost sa discute cu mine si pleaca mai departe.Plec si eu.Din spate un ultim "nenea,nenea". Fuge unul mic dupa mine sa-mi aduca cheile de bicicleta pe care le uitasem.

200m mai incolo rup lantul. Nu l-am rupt pentru ca sunt eu prea voinic. Asta a fost ultimul factor dintr-o serie care a condus la dezastru. Am tot fortat lantul schimband vitezele pana cand l-am rupt.

Acuma mi-e destul de clar ca o sa abandonez. O sa fie pentru prima data cand fac asta, dar de data asta sunt batut - nu am ce face. Trec pe langa mine o multime de concurenti. Vreau sa le multumesc la toti pentru fair -play-ul de care au dat dovada. Toti ma intreaba cel putin daca am nevoie de ajutor, unii se ofera sa-mi imprumute presa de lant, altii sa ma ajute sa-l repar.

Pana la urma cedez si iau o presa de la un concurent. Problema e ca habar n-am s-o folosesc. Ghidandu-ma dupa faptul ca se cheama presa, reusesc sa scot zaua rupta. Mai trebuie doar sa-l montez la loc. Cu o mana tin cele 2 capete de lant peste presa. Cu cealalta incerc sa fixez nitul minuscul. Evident ca asta nu e prost sa stea si pica in iarba. De unde il recuperez. Si o iau de la capat. Si iara pica in iarba. Si iara il recuperez. Si asta se repeta de nu stiu cate ori.

Intr-un final reusesc sa strang nitul. Vreau sa plec. Evident ca nu am pus lantul bine; am uitat sa-l trec peste o rotita de schimbator. Trebuie s-o iau de la capat.

Apare Elena. De cand zac eu aici m-a depasit numai Emese la fete, asa ca presupun ca Elena e pe locul 2. (Era pe 3, dar oricum pe podium). Elena stie ca in momentele astea nu e bine sa se comunice cu mine, asa ca nici nu se opreste si isi vede de concurs. Andreea e la 12 minute in spate (cum si-asa ma plictiseam, m-am apucat de cronometraje).

Opresc un concurent si il rog sa ma lase sa ma uit cum e pus lantul. Pana la urma reusesc sa-l montez. Dupa peste o ora de stat in soare ma urc iara pe bicicleta. Cred ca sunt pe ultimul loc. Dar acuma a reincoltit speranta - NU O SA ABANDONEZ. Mai am vreo 30km pana la final.

Checkpoint. Ma hidratez - aproape am facut insolatie in timpul in care am incercat sa repar lantul. Si la drum. Cunosc portiunea asta - e anosta. O zona fara padure in care soarele te coace la propriu. O coborare si dintre tufisuri vad la inceput niste genunchiere. Nu!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Elena impinge o bicicleta care pe roata din spate nu mai are nici camera, nici cauciuc. A facut pana. S-a apucat constiincios sa o repare. Inainte de a pune camera de rezerva s-a gandit s-o incerce. E sparta. Trece Andreea. Vulcanizeaza camera. Mai incearca o data. Mai are o gaura ! Si acuma cedeaza.Povestea e simpla, chiar hilara daca nu eram personajele direct implicate. Ma opresc is ii fac pana (ii dau camera mea de rezerva).

In momentul in care a facut pana era pe locul 3 si tragea cat putea. Acuma nu mai are nici o sansa la podium. Alege sa abandoneze si e de inteles - nu vrea sa apara in clasament la peste o ora de urmatoarea concurenta.

Plecam in directii diferite. O sa-mi car crucea, pardon bicicleta pana la capat. Am ramas complet singur si ma plictisesc. Schimbatorul incepe sa faca iarasi figuri. Reusesc sa ajung pe bicicleta pana la checkpoint-ul de la Bazna. De aici urmeaza cea mai lunga si dura urcare din concurs.

Bicicleta cedeaza din nou. De data asta nu mai am ce sa-i fac. Dar sunt si prea aproape de finish ca sa renunt. Asa ca: push bike pana la final. Incep sa alerg la deal. Depasesc destul de multi concurenti si de la 80km si de la 40km. Pe la mijlocul urcarii o concurenta cu ochii goi impinge fara spor la bicicleta. Ma ofer s-o ajut. Macar sa ma antrenez daca altceva n-am putut face la concursul asta. Acuma alerg (la propriu - imi imaginez ca e un antrenament si trebuie sa dau totul din mine) cu doua biciclete. Ii las bicicleta in varful pantei si ma dau la vale. Unde aveam panta la vale ma puteam pe bicicleta si alunecam. Unde drumul era drept sau in urcare impingeam la ea.

Ajung asa la intrarea in Medias. Cand pe ea, cand pe langa ma apropii de linia de sosire.

Asta a fost povestea maratonului de la Medias - cel mai slab din 2009 prin prisma rezultatului. La fel de ingrijoratoare este si lipsa de vlaga pe care am acuzat-o pe parcurs. Si la fel de ingrijoratoare, lipsa de pregatire tehnica de care am dat dovada si eu si Elena.

A fost un maraton bine organizat din toate punctele de vedere (nu iau aici in considerare incidentul de la premiere deoarece cunosc ambele parti implicate si nu pot sa am o parere obiectiva). Felicitari lui Bitza, Alin, Isvan, Captain, Dani, Andrei, Pantani, Raluca,Gil care au obtinut rezultate bune (mai ales raportandu-ne la numarul de participanti).

Mancare, bere, chef si uitam repede neplacerile de la concurs.

Duminica este rezervata pentru Transfagarasan. La ora 11.00 ne intalnim cu un grup numeros de cursieristi in centru in Cartisoara. Ovidiu mi-a adus din Sibiu un lant nou pe care mi-l monteaza impreuna cu Baso. Baietii imi regleaza schimbatorul si am din nou cu ce sa ma joc.

Transfagarasanul e un fel de piatra de hotar care trebuie trecuta de fiecare ciclist. Nu sunt multe de povestit - din fericire pentru ziua de duminica am si ceva poze. Pozele sunt proprietatea Ioanei - careia ii multumim si pe aceasta cale ca a fost masina tehnica de pe traseu.

Elena

Bitza

Alin

Je

30km de urcare pura. Pana la Balea Cascada iese si mahmureala din mine si de aici incep sa merg mai bine. Partea spectaculoasa (serpentinele din capatul vaii) o fac chiar repede. Peisajul cunoscut, stricat de manelele care se auzeau din fiecare poiana sau loc de parcare. Sus la Balea e ca la talcioc. Ne retragem la o bere ca sa ne dregem. Povestile de dupa ziua de munca si suntem gata de plecare.

Plutonul fruntas

Pe coborare singurul eveniment notabil este cazatura lui Ovidiu care din fericire a ramas fara urmari.

Am facut si Transfagarasanul. Daca o sa mai am vreodata o zi libera si o sa fim cu bicicleta prin zona sigur o sa mai urcam. Sigur nu o sa vin din Timisoara pentru el. Drumul pana pe Muntele Mic e mai abrupt decat Transfagarasanul (e si normal: ala spre muntele Mic nu a fost gandit sa fie urcat de masini personale pe cand Transfagarasanul a fost proiectat sa il poata urca o Dacie...).

Na, si-acuma sa comandam de pe net tot ce-am stricat la Medias...