3 in 2

Gata cu 2009. Nu mai am concursuri. Le-am biruit si pe ultimele doua.

Luand-o pe rand:

Duminica 11.10.09 am participat la a X-a editie a Maratonului Timisoara. De fapt la semimaraton - nu mai reusesc sa ma refac. Incepand cu Maros oboseala si accidentarile mi-au pus bete in roate. N-am mai reusit sa ma odihnesc ca lumea si sa imi refac genunchiul. Asa ca aman din nou primul meu maraton (MPC-ul nu se pune) pentru alta data. Si alta locatie.

Lume putina la concurs. Lipsa de interes pentru acest gen de activitate este deprimanta. O mana de oameni sunt prezenti. Elena alearga la 10km, eu la 21km. In cazul ei este vorba de o tura, la mine de doua asa ca decidem sa mergem impreuna pe prima parte.

Elena o sa incerce sa alerge in ritmul meu si spera la un loc bun. Se da startul. Pornim tare de la inceput - mult prea tare si Elena are probleme cu respiratia. Nu e o idee sa faci experimente exact la concurs. Nu a mai reusit sa-si revina pana la final - ritmul de la start a fost prost ales.

Ea isi termina tura - eu mai am una si trag mai tare. Sunt flancat de Sorin si Bitza pe biciclete. Ma insotesc toata cea de-a doua tura. Multumesc.

Termin concursul cu un timp mai prost ca anul trecut cand alergam cu tigara in gura. Toata a doua tura m-a durut cumplit genunchiul si ganduri negre incep sa-si faca loc.

Felicitari Pantani pentru locul II la maraton (2:43:35!!!)!

Gata si asta - fara vreo satisfactie anume.

Referitor la organizare: o mediatizare mai agresivsa ar atrage cu siguranta mai multi participanti. Pentru 2010 s-ar putea sa fi gasit un sponsor neasteptat si sa ne implicam personal in organizarea acestui maraton.

Degetul praf din Crai (nu pot pedala pe denivelari), genunchiul praf si afara o vreme infecta asa ca Duatlonul de la Brasov pare din ce in ce mai departe. Literalmente in ultimul moment ma hotarasc sa merg in teambuilding cu colegii.

Impreuna cu Adi gonim catre Arieseni. Dupa Varfurile apare zapada. Este mijloc de octombrie si afara este un peisaj autentic de iarna. Zapada grea a aplecat copacii peste drum creand un veritabil tunel de vegetatie prin care circulam cu atentie.

Biruim si damba asta si incepem urcarea spre Arieseni pe singurul drum blocat din tara pana acuma cateva ore. Pe masura ce urcam zapada devine din ce in ce mai mare; ultimii kilometrii inaitne de pasul Vartop realizez ca Zuzu Mobilul este un demn urmas al Mariutei.

Cu aventuri ajungem la pensiune si restul este deja parfum (expresie tampita...). Cheful se intinde pana la 5 dimineata.

Pentru sambata Oco ne propune o urcare pana pe varful Cucurbata Mare. Traseul porneste din Vartop, peste partie.

Aici zapada are aproximativ 50cm si este afanata. A cazut dintr-o data si nu a avut timp sa se taseze asa ca la fiecare pas te afunzi pana la brau in ea. Eu nu chiar - am avut inspiratia sa imi iau cu mine ski-urile de tura si plutesc pe zapada.

E octombrie sunt pe ski-uri si am parte de o zapada dupa care plangeam sezonul trecut in februarie. Miroase a iarna. Copacii sunt incarcati cu zapada. Luptand din greu colegii mei sparg un tunel de zapada pana in capul partiei.

De aici traseul continua prin padure - aici sentimentul hivernal este si mai pregnant decat pe partie. Incet, foarte incet, dar plini de voie buna inaintam catre creasta unde speram ca zapada e mai mica si putem inainta mai repede.

Pana la urma raman singur: dupa ce au spart eroic o adevarata transee prin padure colegii mei se retrag catre cabana. Raman singur pe ski-uri si continui mai departe. Vreau sa ma bucur de fiecare secunda. Si daca numai stau aici pe ski-uri fara sa fac nimic.

E din nou iarna - o astept deja din iulie cand alergam cu gatul uscat printr-o canicula insuportabila pe Valea Jepilor la Marathon 7500. De atunci visez frigul intepator si albul imaculat.

Ajung intr-un final in creasta. E ceata si habar n-am incotro sa merg. Nu am mai fost pe aici si sunt derutat. Oboseala, singuratatea si poate ceva ce unii ar numi batranete ma determina sa ma intorc.

Coborarea nu e chiar placuta. Creierul incearca sa-si aminteasca miscarile si imi ia ceva pana ma sincronizez. Ajung obosit inapoi pe parite si aman coborarile adevarate pentru maine.

Inapoi la cabana si la cheful numarul 2. Dupa oboseala de ieri, azi ar trebui sa fie ceva mai scurt . Iese exact invers si dupa o noapte incheiata din nou pe la 5 dimineata ma bantuie dragonii...

Planul pe azi e simplu pentru mine: la partie si cat mai multe urcari. Vremea e superba. Incep sa ma inham la catarat pe partie. Primele 4 urcari si coborari nu mi le amintesc prea bine. Stiu doar ca dupa aceea a trebuit sa ma duc sa mananc ceva si sa ma culc in masina fiindca eram zombie.

Mancarea si jumatate de ora de somn isi fac efectul si sunt inapoi pe partie. Ce urmeaza este dificil de descris: nu poate fi inteles decat de cineva care iubeste ski-ul. Ma simt...acasa pe ski-uri. De-acuma ma bucur de fiecare secunda si singurul regret este ca timpul trece prea repede.

Au inceput sa apara si alti pasionati de ski de tura. Imi construiesc tot felul de jocuri pe urcare: sa-l prind pe cel care e aproape de varful panteii, sa urc partia in X minute, sa urc pe varianta directa fara serpentine.

Nu pot spune ca sunt innebunit dupa ski-ul de tura, dar trebuie sa ajung cumva in varful dambei si cand nu merge teleskiul sau unde acesta nu ajunge. Daca as avea de ales as da oricand paiele de tura pe ski-urile de partie. Una peste alta punctul culminat sunt coborarile.

Sunt asa de entuziasmat si descriu tura cu atatea amanunte pentru simplul motiv ca am asteptat-o jumatate de an. De 6 luni ma visez facand cristiane prin pulverul virgin. Iar azi a fost ziua perfecta.

Iar coborarea...Oooo. Daca as putea intoarce roata mi-as dedica timpul pentru 2 sporturi: ski-ul si tenisul. Si fara urma de modestie, ski-ul e singurul sport pe care il si fac bine: nu alergatul, nu MTB-ul, nu concursurile de anduranta. Ski-ul.

Incepand cu a 8-a coborare programul a fost complet descarcat in creier si acuma nu mai trebuie sa ma concentrez la ceea ce fac - e din nou instinctiv. Cristiane scurte sau dimpotriva unele care strabat toata partia, pulverul zboara la fiecare miscare, pe cozi sau dimpotriva aruncat puternic pe varfuri.

Ajung la baza partiei si instantaneu imi pun pieile si incep sa urc pentru a mai putea sa savurez cateva secunde de coborare. Cel mai mare castig e insa altul: genunchiul. Se tine bine. Si daca ski-ul prin pulver nu-l darama e clar ca nu am nimic. Si e pentru prima data dupa Maros cand ma trezesc din letargie si am un chef nebun de miscare. Si pun suflet in ceea ce fac.

12 coborari si trebuie sa plec. In urma ramane o partie brazdata de urmele coborarilor si amintirea trezerii la viata.

Despre Arieseni: o zona minunata vara. Niste oameni deosebiti. Un colt de rai. Iarna e alta poveste: nu-mi dau seama cat de disperat (sau snob) trebuie sa fi pentru a da 7 RON pe a urca pe rahatelul ala de partie. Fara sa ma agit prea tare as putea face 50 de coborari pe zi. Faceti sun calcul si de banii aia skiez 3 zile in Austria. Mie mi-a placut pentru ca partia era numai a mea, dar cu siguranta nu o sa revenim aici pana la primavara. Si atunci cu MTB-urile.

Seara ajung acasa si alaturi de Elena, Adina si Pantani prelungesc noptile cu somn putin la 3.

Duminica ma duc la concurs. La sosea. Relu imi imprumuta cursiera si duminica dimineata incerc sa invat sa ma dau cu ea.

Este vorba de Bega Tour concursul organizat de clubul nostru: CS Tibiscus. Traseul de concurs este pe drumul catre Lipova cu o bucla catre Bencecul de Jos si Bencecul de Sus.

La start sunt cam 50 de concurenti. Au venit si din Ungaria si din orasele invecinate. O atmosfera calduroasa intr-un frig care musca nemilos. Nu prea e vreme de pedalat.

Startul se da din parcarea de la Dunca Expeditii. Nu stiu sa ma dau cu cursiera - mi-au zis prietenii dupa aceea ca nu foloseam nici vitezele cum trebuie. Adevaru-i ca merg mai incet pe cursiera decat la antrenamentele noastre de MTB. Mi se pare mie ciudat, dar o sa invat.

Cea mai ciudata parte e urcarea de la Bencec. O amarata de panta de vreo 300m. Cu MTB-ul nici nu mi-as fi dat seama ca am trecut pe-acolo. Cu asta ma enervez de imi sar capacele: astia nu au foaie mica si ajung sa pedalez in picioare mai mult decat am facut-o de cand m-am urcat prima data in sa.

Reusesc intr-un final sa termin: nu pe ultimul loc si fara sa ma imprastii. E si asta o satisfactie...

Acuma revenind la rezultate: batalia s-a dat intre sportivii unguri si cei de la noi din club.

Bitza a luat locul 2 la 23-35 ani. Bine Bitza!!!!!!!!!!! Felicitari. A muncit pentru asta si chiar merita un loc bun.

Rezultate notabile: Alex Cretescu (locul 2 Master), Farcas Remus (locul 3 la U23).

Rezultatele complete si alte date despre concurs puteti vedea aici: http://www.ciclism.tibiscus.ro/

Cum a fost concursul? Pai eu nu pot sa fiu decat subiectiv. Dar :)

Au fost mai multi concurenti decat am crezut eu ca o sa vina tinand cont si de vremea infecta de afara. Traseul a fost marcat cum trebuie - asta chiar m-a bucurat. Unde si cum trebuie. Florenzo si Dan in varful pantei de la Bencec au incalzit atmosfera si au dat o mana de ajutor. Masini de arbitrii, ambulante.

Pentru un prim experiment de genul acesta a fost mai mult decat reusit.
Ca si in cazul Maratonului unul din aspectele pe care le vom imbunatati anul viitor va fi o promovare mai agresiva si facuta cu mult mai mult timp inainte.

Nu vreau sa fac previziuni despre viitor, dar la anu' numarul participantilor va fi scris cu 3 cifre. Si nu va incepe cu 1...

Cum am vazut concursul personal? Home trainer-ul este deja cumparat si cursierele pentru Elena si mine sunt pe drum. Precedate de 2 noi MTB-uri.

Duminica am incheiat sezonul 2009 de concursuri. Cum il vad acuma la sfarsit? Retrospectiva o s-o fac intr-un week-end in care nu am material de blog.

Pana atunci, inapoi la munca. Sigur putem imbunatati multe, sigur exista si alte sporturi pe care sa le incercam. Asa ca de azi incep "oficial" antrenamentele pentru 2010. Inotul e un domeniu care merita a fi explorat mai indeaproape :). Si oricum am nevoie de el pentru ce imi umbla in cap pentru anul viitor.

Se zvoneste ca Duatlonul Brasov a fost amanat si asa ma mananca-n talpa si pedala...