Social Icons

MPC 2009

Data: 03.10.09 - 04.10.09
Paricipanti: Elena, Alex, Diana, Captain, Nosu
Locatie: Piatra Craiului

Dupa ce m-am hotarat sa particip (intro-mpc) astept cuminte sa treaca zilele si sa se repare genunchiul. Vineri aproape pot sa merg normal.

Primul maraton si cel mai periculos il reprezinta drumul pana in Zarnesti. Ajungem aici la fix pentru sedinta tehnica de la Casa de Cultura din Zarnesti. Ne inscriem si dupa aceea luam si noi parte la sedinta. Ne intalnim aici cu toti cunoscutii de la concursurile de peste an. E o atmosfera deosebita - este ceea ce diferentiaza MPC de alte concursuri.

Lucian ne prezinta traseul, regulamentul si alte detalii utile pentru cursa de maine. Sala e plina ochi de concurenti - sunt 250-300 de participanti.

Imediat dupa sedinta ne retragem la pensiunea la care suntem cazati.

Dimineata ne intampina cu o vreme ideala de concurs- afara ploua in rafale. Ultimele pregatiri si ne indreptam catre start.

Ne-am antrenat pentru maratonul asta destul de mult. Deosebit de entuziasti la inceput - complet scarbiti spre sfarsit. Ajunsesem sa uram alergatul si abia asteptam sa ne dam cu bicicleta. Una peste alta in cateva ore se va termina si episodul MPC si vom zbura spre alte concursuri.

Raman singur in masina. Doare, doare tare genunchiul. Mai e mai putin de o ora pana la start asa ca e momentul sa iau primul Ketonal ca sa apuce sa-si faca efectul. Singur, dau drumul la maxim la Mago del Oz - Cantata del Diablo, inchid ochii si imi alerg maratonul.

Sunt trezit din reverie de o bataie in geam: "Salut - si eu sunt din Timisoara. Ciprian." Un baiat foarte respectuos si jovial. Spune ca spera sa ne intalnim pe traseu. Elena se uita la el si zice ca nu crede ca o sa-l vedem - arata "rau". Ciprian avea sa castige MPC 2009...

Prin ploaia marunta ne aliniem la start. Nu simt picurii de ploaie care imi curg pe fata. Sar intruna pentru a ma incalzi. Mai un pic si se da startul - hai genunchi, nu ma lasa balta!

In acordurile muzicii incepe numaratoarea inversa si...START!

Primii km starbat Zarnestiul pana la Fantana lui Botorog pe asfalt si dupa aia pe forestier. Cunoscutii mei (Captain, Alin, Gianina, Ciula etc) ma depasesc.

Nu ma grabesc ca doar e maraton nu?! Am timp sa-i ajung. Avea sa fie cea mai mare greseala de strategie. Uriasa si un dus rece de tinut minte...

O depasesc pe Elena - nu a vrut sa alergam impreuna ca sa n-o stresez. Are un start catastrofal asa ca o tai repede de-acolo.

La Botorog se iese de pe forestier si se intra pe o poteca care ne va conduce in final catre satul Magura. Suntem un carnat lung de concurenti imprastiati pe panta noroioasa.

Drumul urca nu foarte abrupt. Mi-am gasit locul in pluton si acuma astept sa imi iau cate un iepure si sa depasesc.

Urmatorii km reprezinta o lectie dureroasa si imi lasa un gust amar mai ales prin prisma muncii pe care am depus-o. NU POT sa ii depasesc pe cei din fata. Facem inventarul: muschii se tin perfect, capul limpede, creierul imi dicteaza sa accelerez, dar NU POT! Efectiv NU POT! E ca in visele in care cazi si nu poti face nimic sa te trezesti. NU POT accelera.

Maratonul nu e ultramaraton, maratonul nu e MTB...Daca dupa 41 km noi suntem obisnuiti sa fim "bine incalziti" sau daca la MTB cei din fata mea reprezinta carne de tun - maratonul e altceva. Si eu nu sunt antrenat pentru el. Degeaba alerg linistit 41km daca nu sunt in stare sa-i alerg repede.

Printr-un noroi pana in gat si printr-un peisaj bacovian - acuma suntem pe drumeagurile care delimiteaza gradinile satenilor din Magura intr-o ceata destul de deasa si printr-o ploaie marunta - alerg sau merg cuminte. Si mor de ciuda. Pe portiunea respectiva mi-am dat seama ca am dat-o in bara. OK, am genunchiul belit si nu sunt la 100% din capacitate - dar macar sa trag. Si tocmai asta nu pot sa fac.

Vanat de ciuda si mai putin de frig ajung in Saua Joaca de unde se coboara catre punctul La Table. De obicei stau bine psihic asa ca incerc sa nu fiu demoralizat nici acum. Stiu ca imi dadeam 1% sanse sa particip si acuma ma vait ca nu merg mai bine, dar exact aici e problema: preferam sa fiu ultimul si sa ma tarasc, dar sa stiu ca am tras de mine pana mi-am scuipat plamanii decat sa merg in ritmul asta din care nu pot iesi...

La Table este primul punct de alimentare. Aici ma intalnesc cu Adi Valean care pleaca repede mai departe. De la start am stat in spatele Gianinei. Undeva la 50-100m. Intra si Adi cumva in grupul acesta.

De La Table se ajunge repede la stana din Grind de unde incepe prima urcare serioasa din traseu.

La antrenamente spuneam ca mie imi trebuie vreo 8-10km sa ma incalzesc. La maraton asta nu ajuta cu nimic. Si primii 8-10km fac parte din concurs si daca pe aia ii alergi prost poti sa uiti de un loc bun.

Sunt la km 11 in fata primei urcari si acuma m-am trezit. De-acuma merge bine. E urcare destul de abrupta. Imi iau iepurii (aropo, faza asta cu iepurele e de 10 ori mai importanta la alergat decat la MTB) stau acolo sa imi trag sufletul si dupa aia ii depasesc. S-a incalzit motorul si acuma toarce la turatia potrivita.

Pe urcarea asta intra in grupul care va merge mai mult sau mai puti legat pana la start si Dana (va castiga proba feminina la categoria 30-40 ani). Saua Funduri - vf. Funduri si s-a terminat prima urcare.

Am comparat timpul scos de mine pana aici cu timpii prietenilor mei. Aici ar fi trebuit sa inceapa maratonul. De aici am mers bine (in viziunea mea).

Urmeaza o coborare abrupta pe un calcar umed si plin de noroi. Genuchiul se comporta bine. Cobor repede - imi place partea asta. Il prind pe Adi la o portiune unde trebuia sa astepti.

Grohotis, crengi umede, noroi, panta accentuata - imi place aici. Mi-am incarcat bateriile depasind destul de multi concurenti de la baza urcarii spre Funduri pana aici.

Acuma ma simt bine. Ma bucur de alergare si am chef de vorba. Bine, asta am tot timpul - cand tac e semn clar ca nu sunt in apele mele. Si pe portiunea catre Funduri am avut chef de sporovait doar ca nu prea am avut cu cine. Incerc sa vorbesc cu concurentii din fata sau cu cei care ma urmaresc, dar de obicei mi se raspunde monosilabic. Asa ca vorbesc mai mult singur.

Portiunea din Saua Funduri pana la Spirla e lunga - mult mai lunga decat imi aduceam eu aminte. Gianina e in fata mea cu un fel de iepure - in sensul ca sta in spatele ei si nu da semne ca ar vrea sa o depaseasca. Adi e undeva in fata. Eu merg cu Dana si partenerul ei. ma mai intalnesc pe parcurs cu unul din fratii Mihu, dar aici merg in general cu Dana.


Alex la Plaiul Foii

Traseul e accidentat - portiuni de plat urmate de urcusuri scurte si abrupte si coborari alunecoase. Se poate inainta rapid - toata portiunea e alergabila.

Ajung la Spirla si aici genunchiul da semne de oboseala asa ca mai iau un Ketonal. Tot aici il prind din urma pe Adi. De aici se coboara catre cabana de la Plaiul Foii. Prima portiune e abrupta si inca ii mai vad pe Adi si Gianina in fata. Se intra dupa aceea pe o vale si pe foresier si raman singur.

Alin si Captain la Plaiul Foii

Aici iara ma prost dispun. Erau mai inainte in fata mea - unde au diparut?!. Vad in fata pana la 700-800 m de forestier si nici urma de ei. Cum naiba in nici 10 minute au putut sa ia asa avans. Si din nou frustrarea neputintei...De-acuma o sa pun accentul pe intervale...

Ajung la punctul de alimentare de la Plaiul Foii. Aici il prind si pe Alin Ciula. Nu stau mult si pornesc mai departe. Dupa 1km de forestier incepe urcarea spre Diana.

Incepe urcarea. Aici am cea mai buna portiune din concurs. Ketonalul si-a facut efectul si nu mai simt genunchiul. Alin, Ioana, Gianina, Adi sunt pe-aici. Impart Ketonal in stanga si-n dreapta (de-a lungul maratonului am dat pilule la 6 oameni).
Imi place aici! Imi place mult urcarea asta. Fac 28 de minute de la intersectie pana la refugiu si ma simt bine. Din pacate genunchiul incepe sa doara din nou. Ezit sa mai iau o pastila. Cu astea nu e bine sa te joci - inima poate face poc. Mai apuc sa o vad pe Gianina cand incepe sa coboare.

Incep sa cobor. Alin trece repede pe langa mine. Nu pot sa ma tin dupa el. Aici e singurul punct din concurs in care as putea sa dau vina pe genunchi. Nu a fost de partea mea. E o coborare foarte frumoasa pana in Chilii, dar nu ma prea bucur de ea - durerea nu ma lasa.

Totusi nu pierd chiar asa de mult pe coborare si ajung in Chilii in uralele spectatorilor. Ketonal-ul numarul 3 si scuip in san...

Apare si Adi Valean. In spate este Dana. In formatia asta incepem ultima portiune din maraton. Adi e in fata si eu imi pironesc ochii pe gambele lui. Imi convine de minune. Sunt portiuni in care mi se pare ca eu as merge mai repede, dar si altele in care efectiv trag de nu mai pot ca sa merg in ritmul lui.

Mi se pare ca este o portiune rapida. Am iara chef de vorba. Adi imi raspunde uneori. Nu ma supar -eu continui sa tot dau din gura. Pe o clisa alunecoasa iesim din padure si in zare se vede Zarnestiul.

Aici efectiv ma bucur ca sunt cu Adi - sunt un pic stors si ritmul lui e excelent. Sarind prin balti si alunecand prin noroaie ajungem la intrarea in Zarnesti.

Aici Adi sprinteaza si nu am forta sa ma tin dupa el. Ultimul km pe sosea mi se pare cel mai istovitor. Dupa 5.40 ore de la start trec linia de sosire.

Ma simt rau - ingrozitor de rau. Mi-e firca ca am luat prea multe painkiller-e. Incet incet incep sa-mi revin.

Am terminat MPC-ul. Oricum nu se punea problema sa-l termin. Trebuia sa-l termin bine. Prin pozitia in clasament am terminat excelent - doar ca in fata mea sunt concurenti pe care mi-am dorit sa-i intrec. Ne-am antrenat prost si nu am pus accentul pe viteza. Anul viitor reparam problema.

Vine si Elena - este locul 3 la categoria 30-40 ani. Pe scurt: ea a inceput maratonul la km 10. Asta e: si primii 10km conteaza. Nici ea nu a avut "svung". Si ea a terminat "odihnita" maratonul.
Data viitoare o sa stim.

Seara ne intoarcem la Casa de Cultura pentru premiere.

Rezultate:
- Gianina: locul 1 la categoria 18-29 ani. Locul 1 la Open feminin. FELICITARI! A fost cea mi buna fata in 2009 la MPC.
- Alin T: locul 4 la categoria 30-40 ani. FELICITARI!
- Elena: locul 3 la categoria 30-40 ani
- Alex: locul 11 la categoria 30-40 ani
- Captain: locul 10 la categoria 18-29 ani. Bun, m-ai convins, facem echipa la Gore-Tex :). Bravo Captain!
- Alin C, Adi Valean, Cristi Ghilt: in primii 10 la categoria 30-40 ani
- Manea Rares: locul 4 la categoria 18-29 ani

I-am enumerat doar pe cei cu care ne-am intersectat drumul in ultimul an pe la concursuri.

Si acuma despre organizare. O sa punctez mai multe aspecte in speranta ca cei care citesc acest blog o sa se inspire in organizarea competitiilor.

Concursul a fost organizat de cineva care a mancat concursuri de acest gen pe paine si asta s-a vazut in fiecare detaliu.

Startul s-a dat sambata. E important sa fie asa deoarece astfel iti ramane seara de sambata pentru socializare si berea cu prietenii - aspectul cel mai important la acest gen de concursuri. Duminica se poate conduce odihnit catre casa.

Pe traseu au existat spectatori. Da, ati auzit bine -spectatori. Asta in conditiile in care afara era o vreme de sa nu scoti nici un caine din casa. Organizatorii au trimis copii pe traseu cu surle si trambite (la propriu) care incurajau frenetic fiecare concurent.

Daca conteaza?! In momentul in care iti bubuie capul si nu mai ai saliva sa vezi ca cineva te incurajeaza face cat o mie de energizante. Pe de alta parte, respectivii copii vad ca inseamna sa faci miscare si poate asta e cel mai mare castig.

Oamenii din punctele de control si alimentare au fost entuziasti. Si asta conteaza enorm. Nu ai sentimentul ca tu ii mananci din timpul lui pretios si ca a trebuit sa te astepte acolo in ploaie. Sareau sa te ajute si se agitau in jurul tau. Te incurajau. Da, pentru zambetul si incurajarea respectiva merita sa dai tot ce poti intre 2 CP-uri.

In paralel a avut loc MPC junior. Geniala idee. Ei sunt cei care vin din urma. Si trebuie incurajati si sustinuti. Fiecare concurs ar trebui sa aiba si o proba dedicata juniorilor. TOTI juniorii au fost premiati in mod egal.

Premierea nu a inceput pana nu a trecut ultimul concurent. Fenomenal. S-a spus de la inceput ca o sa fie asa si asa a fost. Organizatorii au stat pana a trecut ultimul concurent linia de sosire. Fiecare concurent era apaudat. Unic!

Premierea a avut loc la Casa de Cultura si s-a intins pe mai bine de 3 ore. De ce? Pentru ca FIECARE participant a fost premiat.

Fiecare concurent si-a auzit numele, a primit diploma de participare, a urcat pe scena si a fost aplaudat.

Daca conteaza? Pai sa vedem...E un sport de masa. Nu e facut numai pentru sportivii profesionisti sau elita. Si in momentul in care si cei care termina maratonul in 9 ore jumatate isi aud numele si au si ei sentimentul ca au realizat ceva, anul viitor o sa se antreneze mai bine, o sa povesteasca si celorlati ce au reusit ei sa faca si asa se propaga spiritul maratonului.
Nu e vorba de hartia pe care o primesti. E vorba ca eforturile tale au fost si ele apreciate. E vorba de secunda aia cand iti auzi numele si 300 de persoane te aplauda. Pentru secunda aceea merita sa te antrenezi, sa iei Ketonal, sa manaci noroi cu lopata, sa tremuri de frig si sa pici frant de oboseala la final.

Cel mai emotionant moment a fost cand Lucian a premiat concurentul de la categoria...70 ani!

O sala intreaga s-a ridicat in picioare si timp de 5 minute nu s-a mai auzit decat un ropot asurzitor de aplauze.

Pentru atmosfera care s-a creat la acest maraton merita sa faci orice efort pentru a lua startul. A fost cel mai frumos concurs la care am participat. A surclasat Iron Bike-ul daca nu la partea tehnica, de departe la atmosfera.

Ar mai fi multe de povestit...Seara petrecuta la pensiune cu povestile ei. Amintirea unui concurs superb.

La final raman aplauzele si entuziasmul participantilor.

O sa ne intoarcem - cu alta strategie. Pana atunci se aud zvonuri de un ultramaraton in Fagaras, MTB in Transilvania si nu in ultimul rand Iron Man-ul...Maratonul Timisoarei, Duatlonul de la Brasov...

Felcitari organizatorilor, castigatorilor si tuturor participantilor!

"Între idealurile oamenilor
Şi realizarea lor
Întotdeauna va exista
O diferenţă de nivel
Mai mare
Decât cea mai înaltă cascadă.

Se poate folosi raţional
Această cădere
De speranţe,
Construindu-se pe ea ceva
Ca o hidrocentrală.

De la energia astfel câştigată,
Chiar dacă n-o să reuşim
Să ne aprindem decât ţigările,
Tot e ceva,
Pentru că, fumând, ne putem gândi serios
La nişte idealuri şi mai grozave."

(Perpetuum mobile - Marin Sorescu)

13 comentarii:

Adrian Valean spunea...

Bine scris:))
Mi-a placut...
Bafta mai departe!

Guenther Pohr spunea...

felicitari... insanatosiire grabnica si sa auzim mult mai multe aventuri de astea din partea voastra ;-)

Anonim spunea...

Balada Ketonal-ului
(blues di pi la noi)

Blues-ul asta-i din cavaaal
Se canta numai pe deaaal
Dupa ce iei Ketonaaal

O, yeah, baby...
Ketonalul ma ajutaaa
Dar nu chiar 100 %
Asteapta-ma sara pe deal
Sa-mi mai dai un Ketonal

Un noroc totusi exista
C-am o mandra farmacista
(aici intra un pic basul: tu-dum, tu-dum, tu-du-du-du-dum...)
Ti-as cadea mandro-n genunchi
Dar ma doaaaaare, yeaaaaah
Au, au-au, au-au-au, au-au, ma doareee...
Si ma-ncearca cate-un junghi

De-aia, mandro, fa-mi un bine
Mai baga-un Ketonal in mine
Si-n veci o sa tin la tine
Au-au-au... yeah, baby, yeah...

in fine...

:-)
sanatate maxima,
Carol

Alin spunea...

Foarte repede ai scris povestea (cand?!)...
Felicitari ca ai facut o cursa buna cu genunchiul in pioneze.
Felicitari si la Elena!

Multam de Ketonal! :)
Uite:
http://www.youtube.com/watch?v=m-hCuYjvw2I&feature=player_embedded#

Bogdan spunea...

Bravo voua, sunteti fenomenali.
Va citesc blogul de cateva luni si nu fac decat sa ma gandesc cat imi va lua si mie sa ajung asa... ca voi vreau sa fiu cand voi fi mare :)
momentan am facut primul pas si am terminat MPC.. cu greu.. dar.. na :) www.mereupedrum.wordpress.com
Succes maxim la competitiile viitoare si distractie maxima :)

gabi solomon spunea...

Felicitari pentru rezultat,
si pentru efortul depus de a concura cu genunchiul bulit, nu multi ar fi putut reusii asta.

Succese in continuare

bitza spunea...

Yeahhhh, campionii!!

snowrider spunea...

Felicitari...a iesit minunat, 2 campioni adevarati. La anul va fi mai bine, pentru amadoi. multa bafta la ce urmeaza. :D

Tori spunea...

Iti/va citesc blog-ul de cateva luni bune si imi bucura foarte mult sufletul. Ma bucur ca am avut ocazia sa te cunosc.
Ce pot sa spun, e ca ambitia ta e molipsitoare!
Concurentul de la categoria... 70 de ani e Cristian Chiurlea... si cred ca nu se puteau gasi cuvinte mai potrivite pentru a descrie acele momente de la festivitate (si despre partea organizatorica in general).

Numai bine!
Tori

Gianina spunea...

Felicitari pentru ambitia pe care ai avut de a participa cu un genunchi distrus, ca sa nu zic varza. Esti de admirat cat de hotarat poti fi.
Pledoaria pentru organizatori... fara cuvinte.
Felicitari la amandoi si la mai mare!

Clara spunea...

Felicitari amandorora pt cursa si pt blog.
La maratonul povestilor a voastra a fost prima!!!

Clara.

Serban spunea...

Felicitari tie!
Felicitari si Elenei!

M-a distrat tare faza cu cheful tau de vorba. Se pare ca multi au sesizat-o! :-))) Cel putin Alin Ciula si Geanina te-au pomenit in povestirile lor de pe blog :-)

Tine-o tot asa! Dar fara genunchi busiti si alte evemenimente de genul asta...

Alin spunea...

Felicitari Suca pt ambitia ta de a fi un finisher chiar si accidentat! Oricum nu ma indoiam ca vei termina, la cat esti de indarjit, chiar am luat de bun ce-ai scris in intro si stiam ca daca era nevoie ajungeai si taras pe coate in Zarnesti :D
Nostima observatia lui Serban ;) Si Adi Valean a pomenit in blog-ul lui de Suca vorbaretul ;))