IBO 2010

Data: 14.05.10-15.05.10
Participanti: Alex, Silviu
Locatie: Padurea Craiului
Track-uri: bike:aici

Un Iron Bike nu se poate povesti. Nu poate fi inteles decat de cei care participa si cei care traiesc experienta aceea unica. Am fost in Italia anul trecut la original. Tresalt de bucurie cand vad ca cineva din Romania s-a gandit sa organizeze o cursa de mountain bike extrem.

De la inceput trebuie sa recunosc ca scopul meu nu era sa termin concursul. Am abandonat scopul de a termina concursuri anul trecut. Acuma vreau clasari cat mai bune. Nu imi fac problema de "275km, 4500m+". Stiu sigur ca ii pot face. Doar ca de anul acesta vreau sa ma prezint si onorabil.

Initial trebuia sa fac echipa cu Bitza. Au intervenit niste probleme si cu o saptamana inainte de start am trecut la cautarea unui nou partener. Pentru ce imi propun am nevoie de un partener bun, mai bun fizic decat mine. Pe Silviu Balan il cunosc de vreun an la nivelul de "Salut! Salut". La Eco Marathon am avut ocazia sa vorbim mai mult. Il rog sa facem echipa si accepta imediat. Nu cred ca risc facand echipa cu cineva cu care n-am facut nici macar o tura. Imi place sa cred ca citesc oamenii din prima - pana acuma nu m-am inselat. Fizic, Silviu e peste mine. Si are mentalitatea necesara pentru asa ceva.

"INMH anunta cod galben de precipitatii incepand de sambata ora 2.00 pana duminica ora 9.00 in 35 de judete". Bihorul e unul dintre ele. Sunt in masina alaturi de Elena, Pufi si Andrei in drum spre Sanmartin. Iron Bike pe cod galben. Este tati!!!!!!!

Este primul concurs pe echipe la care nu particip cu Elena. Ea va merge la maratonul de la Preluca la proba lunga. Nu o incanta sa stea in sa 275km.

Ajungem la Sanmartin si aici ma intalnesc cu Silviu, Vlad, Andreea si Andra. Elena pleaca mai departe cu baietii catre Baia Mare.

Pentru inceput trebuie sa ne relaxam, asa ca mergem toti in Oradea la un restaurant studentesc unde ne ghiftuim bine si eu imi fac plinul de hamei. E o tura lunga si nu vreau sa intru in sevraj. CPNT-istii  (toti sunt membrii la acest club) sunt o companie mai mult decat agreabila, asa ca seara trece repede si placut.

In pensiunea unde suntem cazati trec cu Silviu la facut planuri. Fac ceva ce nu mi-e la indemana tot timpul: planific atent miscarile. Impreuna cu Silviu impartim cu atentie echipamentul si pregatim pachetele care sa ne astepte in anumite checkpoint-uri.

Vom risca: pana in CP4 vom merge cu un singur rucsac si fara nici o alta haina la noi. Nu luam presa de lant, leviere, mancare, aproape nimic. Ne bazam pe noroc. Teoretic pana in CP4  nu o sa ne ploua.In schimb ne burdusim cu gel-uri si activatoare.

Facem toate planurile si ne culcam. La ora 3 suntem in picioare si incercam sa mancam fortat ceva. Startul se da chiar din fata pensiunii unde suntem cazati la ora 4.30.

Cu Silviu ma inteleg excelent desi practic abia aseara am apucat sa vorbim mai mult. Stiu ca ma pot baza pe el - e un om deosebit.

Din cauza noroiului din zona de start, prima portiune a traseului a fost deviata pe sosea. O sa mergem in urma masinii organizatorilor vreo 15km. La start ma intalnesc cu Maus si Rares. De cand am vazut ca s-au inscris am banuit ca locul 1 este adjudecat. Sunt mult prea buni. Dar mai raman doua locuri de ocupat pe podium...

Nici un fel de stres - doar dorinta de a-i intrece pe ceilalti. Ascult calm numaratoarea inversa, apas piciorul in SPD si incepe IBO 2010.

E clar: un Iron Bike nu se poate povesti la rece. Trebuie trait. Dupa momentul startului ce a urmat este o culegere de crampeie disparate care nu formeaza neaparat un tot unitar, dar care surprind cumva experienta pe care am trait-o acolo.

Startul l-am luat din prima linie. Am schimbat mentalitatea. Vreau sa termin in fata, sa fiu printre primii. Cumva ma distreaza sa recitesc relatarile de acuma 2 ani in care toate concursurile erau o lupta pentru supravietuire. Lacrimi, sange, epopei adevarate, ce mai.

Mergem repede in noapte intr-un grup compact fiecare incercand sa prinda cat mai mult din trena. Vorbesc cu Maus si cu Rares. Primii 15km zboara si brusc iesim de pe asfalt si intram pe traseul propriu zis.

Imediat incepe fuga. N-ai zice ca suntem la o cursa de 275 de km. Ne depasesc multe echipe. Mult prea multe pentru gustul meu. Totusi ma gandesc ca si Silviu: startul se da de fapt de la km 120. Nu trebuie sa ne rupem de la inceput.

Sunt odihnit si cu chef de pedalat. Silviu nu pare in apele lui. Bicicleta nu-l ajuta. Nu se compara cu bicicletele celorlati concurenti. Dar Silviu poate sa surclaseze minusul tehnic prin forta si vointa.

Drumuri forestiere, sate, o coborare plina de noroi pe care trebuie sa imping la bicicleta. Trecem prin paraie si alte sate si tot asa. S-a luminat deja. Nu reusim sa prindem nici o echipa, in schimb suntem urmariti indeaproape de alti concurenti.

Nu am contorizat urcusurile. Totul se deruleaza in viteza unui maraton de 50km, nu de 275. Intram pe sosea. Multumesc coach Troy (asta-i prietenul meu de la televizor cu care am pedalat peste iarna pe trainer). Multumesc Dorel pentru cursiera. Nu credeam ca o sa ajung vreodata sa zic asta: e bine pe sosea!!!

33 la ora. Cred ca suntem pe la km 40 si merge bine. Din pacate Silviu nu poate sa tina trena mea. Ma trezesc cu o noua porecla: "Papusoi". M-a ajutat enorm antrenamentul la cursiera si chiar imi place acuma pe plat. Deoarece Silviu nu poate prinde trena, mergem separat.

Din cate tin minte, aici ne mai depasesc ceva concurenti. S-ar putea ca pe parcurs sa mai fi depasit si noi, dar totul e in ceata.

Un drum cu piatra cubica urca pieptis prin padure. O zona superba. Aici il prindem din urma pe Isvan. Pe urcari Silviu merge mai bine ca mine. Compensez pe partea de la plat.

Sunt cuminte. Si calculat. Manac gelurile pe ceas. Nu astept sa am nevoie de ele. Le mananc anticipat. Inca nu ne-am trezit bine si suntem la km80. Majoritatea maratoanelor se opresc la distanta aceasta. Pentru noi incepe cea mai grea urcare a zilei: catararea spre Stana de Vale. 1000 diferenta de nivel dupa care urmeaza o coborare lunga pana in CP4.

In CP3 ne intalnim cu vreo 5 echipe care se pregatesc temeinic de urcare. Noi luam doar niste apa si pornim repede mai departe.

12km de urcare bruta care fac Transfagarasanul sa paleasca d.p.d.v al pantei. Gel. Si un Activator. Silviu cred ca a mancat deja vreo 5 geluri. Mai tarziu a afirmat ca aici s-a taiat. Ma rog, asa taiat cum era a urcat mai bine ca mine care eram in forma. Fara pauza pana sus. Am urcat excelent.

Din cand in cand se mai auzea: "Hai tati!!! Hai echipa!".

Avem amandoi un gol in stomac cat o pestera. Visam cu ochii deschisi la mancarea din CP4. Pana acolo insa mai sunt peste 20km de coborare. Din nou printr-o zona superba.

Pana aici ne-am completat perfect ca echipa. Eu numar vreo 7 echipe in fata ceea ce inseamna ca suntem departe de obiectivul meu. Ma asteptam sa le prindem pe urcarea aceasta. N-a fost sa fie. Acuma una e sa vrei ceva, alta sa si poti. Si daca cei din fata reusesc sa tina ritmul acesta draconic -cinste lor!

Dupa 6 ore de la start ajungem in CP4 care este si primul punct cu timp limita. 8 ore. Suntem bine sub aceasta limita. Cumva mi-a disparut motivatia pentru ca n-am reusit sa prindem alte echipe. Ma consolez cu ideea ca o sa tragem sa scoatem un timp cat mai bun. Pare-se ca am calculat gresit si sunt multi concurenti bine pregatiti. 

In CP4 -Tibi. Organizatorul competitiei. Aplauze. Si imi arata 3 degete. Nu inteleg. Imi zice ca suntem pe locul 3. Cred ca a vazut ca m-am schimbat la viata instantaneu si ma anunta ca primii (evident Maus cu Rares) au peste o ora avans. Nu conteaza! Suntem pe podium!!!

"Silviu! Suntem pe 3! Hai sa mergem!"
"Stai Alex sa mancam"

Decizie super inteleapta. Nu aveam voie sa facem acuma o greseala de calcul. Trebuie sa fim cuminti si sa ne calculam bine strategia. De aici vom merge cu doi rucsaci. Luam cu noi hainele de ploaie - nu putem impinge riscul pana la inconstienta. Luam inca un sac de energizante. Mancam pulpele de pui cu orez, fructe, bem lichide.

Intre timp au mai aparut 3 sau 4 echipe. Plecam de aici din pozitia a 4-a.

"Silviu! Nu ratez locul 3 nici daca ma tarasc in dinti pana acolo!". Si pentru prima data in concurs se aude strigatul de lupta care ca si echipa ne-a dus tot timpul inainte:

"Hai echipa! Hai Hoinarii!".

Silviu parca acuma s-a trezit. Ii prindem repede pe cei care acuma sunt pe 3. Silviu propune sa nu-i depasim. Sa stam in spate si sa-i stresam. Mai avem inca 160km pana la final. Nu ratam locul 3!

10km pe conturul unui lac. Sosea. Megem cum merg la antrenamentele de forta. Suntem la mijlocul concursului si suntem in zona podiumului.

"Daca e sa ai ghinion, si-n pizda dai de-un cui. Si ala ruginit". N-am zis-o eu, dar sa-mi bag picioarele in ea de treaba...

Silviu are niste SPD-uri buclucase. Se chinuie sa infiga piciorul in ele. Sta cu capul in pedale si nu o vede pe tanti care merge pe-acolo. Aud strigate si ma uit in  spate. Silviu e pravalit la pamant. Abia a reusit s-o evite pe tanti.

"Te-ai lovit?"
"Nu"
"Hai! Baga!"

Se urca pe bicicleta si ii sare lantul. Se repeta faza asta de vreo 3 ori. Ne oprim sa vedem ce are. Nu mai poate schimba vitezele. S-a futut schimbatorul.

Si el si eu suntem noapte la reparat biciclete. Din pacate eu mai am si idei. Cred ca a sarit schimbatorul peste blocator si ne apucam sa desfacem o rotita de la derailleur. Pe un drum pietruit cu mainile tremurande. Pierdem un surub.

Cautam disperati surubul fara succes.

Si incepe: locul 5, 6, 7, 8. Stau in cur cu o expresie catatonica pe fata. Nu se poate...

Nu numai ca am pierdut podiumul, dar samanta abandonului e a naibii de incoltita. Daca nu montam la loc schimbatorul si nu putem sa-l facem sa schimbe, trebuie sa abandonam. Silviu ii suna pe organizatori:

"Aveti un schimbator?" De unde naiba sa aiba asa ceva...

Din cer. La propriu - fiindca era efectiv in fata noastra - apare surubul. Nu cred in forma clasica de divinitate, dar surubul ala a picat efectiv din cer. Montam schimbatorul si comparam cele 2 biciclete. Ne dam seama ca la a lui Silviu e doar indoit schimbatorul de cum a picat. Ajunge mana zdravana a lui si cel putin acuma are o viteza.

Silviu da dovada de eroism chinuindu-se pe urcare in forta. Ajungem in CP unde Tibi e din nou salvator. Repara efectiv schimbatorul si suntem din nou in concurs.

Iar schimbam mentalitatea. Hai sa recuperam ce am pierdut. Urcare abrupta pe forestier si e momentul  meu sa ma tai. Ma ajuta Silviu la rucsac. De-a lungul concursului ne-am completat perfect. Faceam schimb de rucsaci, ne incurajam monosilbic si ii dadeam inainte.

Cu o precizie de metronom ne loveste codul galben. Incepe sa toarne. Forestierele devin desfundate. Elena ma suna de la Preluca sa imi zica ca s-a ratacit. Fain...

Gel. Activator. Apa curge siroaie pe noi. Am facut o multime de decizii intelepte in concursul acesta. Prima si cea mai importanta a fost sa fac echipa cu Silviu. Dupa aceea sa luam gecile de ploaie din CP4 fara de care am fi facut hipotermie pe coborari. SA schimb cauciucuriel de 2.25 cu unele de 2.15 pentru nori. Sa avem ulei la noi fara de care am fi omorat angrenajele. Sa avem suficeinte energizante. Si lista poate continua.

Daca ma intrebati acuma, eu am avut impresia ca tot concursul numai am urcat. Ajungem in CP-ul de la Tomnatic unde ne intalnim din nou cu echipa lui Isvan. Ne-am tot intersectat cu ei pe parcursul concursului.

Urmeaza o coborare care din cauza ploii si a noroiului devine a naibii de tehnica. Suntem uzi pana la piele. Nu ne impinge inainte motivatia de a termina concursul ci aceea de a recupera pozitiile pierdute. Dar se pare ca nici celelalte echipe nu au stat pe loc...

Un nou CP. Aici Isvan abandoneaza -  a ramas fara nici o frana. O urcare sufocanta prin - la propriu - un suvoi care curge la vale.

Urmeaza valea Vadului unde e si singurul punct din cursa unde ne-am taiat simultan. A fost agonizant drumul pe valea aceasta. Nu se mai termina. Ne mai depaseste o echipa semn ca avem probleme. Dupa ceva ce a parut de ordinul secolelor ajungem in Varciorog .

Inca 18km de sosea pana in Tileagd unde este CP9 si mancarea la care visam de cateva zeci de km. Ne apropiem de km 230 si deja ne e clar ca nu mai putem recupera pozitiile pierdute.

Un apus deosebit de frumos ne insoteste pe drumul catre CP. Apusul si zgomotul infernal facut de nisip in frana mea. Ma tot opresc s-o spal in balti - nu mai avem de ce sa tragem si acuma mi-e mila sa-mi distrug echipamentul fara motiv. Ma opresc intr-un sat, scot apa din fantana si incep sa spal tacticos bicicleta. Fara rezultat - parca un copil dement scrijeleste cu unghiile pe tabla.

CP9. Kilometrul 235 -  si aici suntem informati ca din cauza potopului ultimii 40km tehnici au fost inlocuiti cu ceva mai accesibil. Mancam bine, stam de vorba cu organizatorii. Nu ne grabim niciunde.

Mai apare intre timp o echipa. OK, noi nu mai avem cum sa ajungem alte echipe, dar chiar sa ne batem joc - nu merge. Plecam repede fara a asculta bine indicatiile.

Pana aici am mers ceas. Track-ul pus la dispozitie de organizatori este foarte exact - la intersectii stiu din timp pe unde s-o luam. De asemenea (contrar altor pareri) mie traseul mi s-a parut bine marcat. Sa nu uitam ca au fost 275km de labirint de drumuri. La fiecare intersectie problematica exista marcaj asa ca eu zic ca si fara GPS si cu un dram de atentie, te puteai orienta.

Nu gasim ARO-ul de care au pomenit organizatorii si incepem sa urcam cea mai abrupta panta din concurs. Intre timp mi s-a stricat un SPD si nu imi mai pot scoate dreptul din pedala, asa ca sunt condamnat sa nu ma dau jos chiar daca panta e criminala. Ajungem pe o culme si Silviu considera ca mai intelept sa sunam organizatorii din nou. Aflam ca am luat-o total aiurea si ca trebuie sa ne intoarcem pana in CP9.

6km - 36 minute de ratacire. Atata a numarat Silviu. Gasim drumul bun - care era marcat, dar n-am fost noi atenti -si nu dupa mult timp ne intalnim si cu echipa care venise dupa noi in CP.

Parca s-a dat din nou startul. De fapt ce zic eu - la start n-am mers asa de bine. Nu vrem sa ne mai depaseasca vreo echipa asa ca tragem amandoi ca dementii. 

Scoatem o medie de 28km pe ultima portiune. Asta dupa ce am pedalat deja 240km in ultimele 16ore. Parca acuma am inceput. Pedalam de placere si trecem de mana linia de finish.

Am pierdut locul 3. Am castigat un prieten. E mai mult decat echitabil targul.

Silviu - doar atat: MULTUMESC.
Sper ca si cu alte ocazii o sa mai vrea sa facem echipa impreuna. Am trecut nu de putine ori prin momente mai dificile in concurs - momente in care se vede omul din spatele concurentului. Si in spatele sportivului Silviu e un om de caracter.

Despre organizare:
- nota 10 pentru tupeu. Pentru viziune. Pentru ce vreti voi. Trebuie sa ai curaj sa organizezi asa ceva. Si numai pentru asta si orice deficiente pot fi trecute cu vederea.
- atitudinea organizatorilor si a celor din CP-uri. Fara comentarii. Te asteptau in CP-uri ca familia care te asteapta sa te intorci acasa. Si numai pentru incurajarile si voia lor buna merita sa tragi intre 2 puncte.
- echiparea CP-urilor. Aproape ca a surclasat ce am vazut la IRON BIKE Italia. Organizatorii au decis sa renunte la premii pentru a aproviziona corespunzator CP-urile.
In primul rand la IRON BIKE Italia  premiile au constat intr-un...cos cu produse traditionale. Atat. Dar mai presus de oirce mandria de a spune la final: Eu sunt un finisher de Iron Bike. Asta depaseste orice premii materiale.
Asa ca ideea de a baga toti banii in CP-uri a fost geniala. Si sa stiti ca fara mancarea adecvata de care am avut parte nu am fi terminat concursul. Am avut absolut tot ce era necesar pentru a putea termina o asa cursa.
- comunicarea cu organizatorii. Cel putin noi am sunat la ei de vreo 4 ori. Nota 10.
- traseul. Eu n-as schimba nimic nici aici. Este un pic altfel decat am crezut eu - mult mai in viteza. Cu urcusuri mult mai "blande". Dar altfel nici nu ar fi posibil sa faci distanta respectiva. Plus ca organizatorii au ajustat traseul din mers din cauza vremii, scotand cateva portiuni mai dificile. Marcajul mi s-a parut bun. Noi ne-am ratacit pe portiunea pe care se modificase traseul pentru ca nu am ascultat indicatiile.

Sugestii:
In primul si singurul rand sa nu cumva sa va dea prin cap sa nu mai organizati concursul acesta si anul viitor!

Elena a termina la Preluca pe locul 2 la tura lunga (92km) -  dupa o ratacire de peste jumatate de ora (4km si o buna diferenta de nivel). Povestea o sa vi-o zica chiar ea - eu tac malc.

Analiza tehnica:
Aici: GPS  sunt datele culese de GPS-ul de pe ghidon.

si aici am pierdut noi podiumul:

Adica am stat nu mai putin de 2.39 ore. Corect-  trebuia sa ne oprim sa mancam, sa luam apa. Dar cumulat alea ar fi strans o ora. Daca e sa ai ghinion... dar asta vi-am zis-o deja.

Cat timp am mers, am mers ca dracii: 18km pe ora e o medie excelenta pe terenul respectiv si sub codul galben.

Aici e harta:

si profilul:

dar la adresa de mai sus gasiti mai multe detalii.

La final am fost pe locul 7, dar asta nu ne maguleste nici pe Silviu, nici pe mine. Pe locul 1 au terminat Rares cu Maus cu un timp incredibil: 13.17 ore. Felicitari baieti! Iar la mixt pe locul 1 a iesit echipa celor de la CPNT: Andreea cu Vlad.

La IBO2010 am simtit miros de podium. In week-end e Hercules si sper sa nu mi se infunde narile pana atunci...

Sport strips away personality, letting the white bone of character shine through. Sport gives players an opportunity to know and test themselves. ~Rita Mae Brown