LBR 2010

Data: 02.05.2010
Participanti: Elena, Alex, Adina, Sergiu
Locatie: Liman
Poze: aici
Multumiri Ioanei pentru poze !!!
Filme: aici

"A murit regele! Traiasca regele!" Gata - Ecomarathon-ul a ramas in spatele norului de praf ridicat de masina. Nu mai conteaza nimic altceva decat cursa de la Liman.

Dar pana acolo e drum lung. Cum zicea Alin, al doilea maraton este de fapt drumul intre Moieciu si Liman.

Chimia isi face datoria si sunt intr-o stare de supra-agitatie. Nicicum obosit. Asa ca reusesc sa fac 57 minute intre Sibiu si Deva si sa plimb pasagerii dintr-un colt al altuia al masinii.

La ora 2.00 noaptea dupa 4 ore de condus nebun si un caine facut poster, punem corturile in poiana de la Valea lui Liman si incercam sa prindem cat mai multe ore de somn.

Langa masina este un caine pe post de cocos. Are o fata imbecila si se comporta imbecil. Elena vrea sa-l eviscereze la 7.00 dimineata cand ne da trezirea. Cainele scapa, dar noi ne trezim.

Alin Rosu ne-a adus bicicletele - multumim mult. Aici sunt deja stransi numerosi participanti. Este vorba de cea de-a 5-a editie a Liman Bike Race la care anul acesta a contribuit si CS Tibiscus alaturi de organizatorii principali Alin si Cosmin Rosu si Puiu Munteanu.

Inca ma simt bine (adica nu am febra musculara) asa ca sunt in continuare hotarat sa iau startul la Hero (2 ture a cate 35 de km fiecare).

Pe masura ce trece timpul si apare soarele, Elena nu mai e atat de convinsa de participarea ei.

Apar numeroase masini cu concurenti. Noi suntem destul de letargici - oboseala se face totusi simtita. Ies sa ma incalzesc cu bicicleta si imi dau seama ca picioarele imi sunt grele.

Visele mele de marire sunt spulberate de aparitia celor de la Bike Attack si Dinamo. Care se inscriu si ei evident la Hero. Pe multi ii stiu, unii imi sunt prieteni buni, dar de aceea tot nu poate sa nu imi fie ciuda ca atunci cand participa ei trebuie sa imi fac propriile mele clasamente...

Daca ieri cautam disperat motive pentru a alerga, la bicicleta n-am nevoie. Aici cumva pot sa ma pierd in pedalat si nu tebuie sa ma concentrez la ce fac. Si Elena prefera bicicleta. Dar acuma e obosita si n-ar vrea sa participe si sa ocupe o poiztie proasta. Asa ca sta in cumpana.

Startul e amanat din cauza numarului mare de participanti. Pe la 11.15 toate formalitatile se incheie si se poate incepe cursa.

Nu cunosc traseul, desi este marcat de catre colegii mei de club, asa ca nu prea stiu la ce sa ma astept. Elena se hotaraste in ultimul moment sa participe.

Start. Imi place ideea asta de concursuri consecutive. Imi aminteste de Iron Bike. N-am fost niciodata in stare de efort de explozie. In schimb imi place anduranta dusa la extrem. Pe de alta parte nu vreau sa termin chiar ultimul cursa, doar de dragul de a o termina, asa ca trebuie sa gasesc o balanta.

Pe drumul forestier care duce la Luncanii de Jos ma depasesc o puzderie de ciclisti. N-am ce face, trebuie sa stau cuminte. Majoritatea sunt de la tura scurta; majoritatea nu cred ca au alergat ieri 42km si au condus jumatate de tara pana aici... Trebuie sa imi pastrez ritmul.

Din Luncani incepe urcarea. Si aici ma simt ca pestele in apa. Uit de precautie si doar ma bucur de catarare. Ai, ce-mi place ! Pun pe foaia mica, ma aplec peste ghidon si incep sa macin pedalierul. Super!

Aici nu am nevoie de muzica. Ziceam de subiectivitate in blog-ul trecut - e si normal sa imi placa catararile aici am randament si satisfactia de a depasi concurenti. Cu cat sunt mai abrupte, cu atat imi plac mai mult. E ceva visceral - placere pura.

Pe coborari sunt varza. Nu am incredere in picioare dupa alergatul de ieri, nu am incredere in bicicleta noua si mi-e cam frica. Dar ca la alergat, ce pierd pe coborari, castig pe urcari.

Bun, eu ma intrec cu cei de la tura scurta. Cei de la Hero sunt in fata si nu i-am mai vazut de la start.

Dupa o coborare frumoasa urmeaza o urcare pe un forestier cu panta (maxima) de 22%. Asta a fost partea cea mai frumoasa din concurs pentru mine. M-am incapatanat sa raman in sa pana sus. Stiu portiunea pentru ca aici am mai venit la alergat intr-un week-end.

Din Luncanii de Sus drumul mai urca pe un forestier prost dupa care coboara catre Balosesti. Portiunea urmatoare a traseului este diferita fata de anii trecuti. Traseul merge pe malul Begai pe o poteca ingusta care te obliga sa cari bicicleta.

Urmeaza ultima urcare din prima bucla. E de push bike. Aici ma ajunge din urma Eghi. Asta ma mira. Imi zice ca si-a rupt lantul. Acuma totul are logica.

Un pic mai incolo dam de Bitza. Asta ma uimeste si mai tare - Bitza a mers foarte bine. A picat, nu-i mai schimba lantul pe foaia mica si nu mai are sa. Si este o masa de nervi. Are si de ce - s-a antrenat, a mers bine si acuma il lasa bicicleta si saua.

Merg alaturi de Bitza. In fata, pe finalul push bike-ului se vede Vladimir. Ajungem la finalul urcarii si de aici urmeaza o portiune valonata pe un drum de taf.

Finalul turei il constituie o coborare tehnica si foarte frumoasa urmata de 2km de sosea.

Termin prima tura si ma simt excelent. Mi-am dozat bine efortul, m-am hidratat corespunzator si am luat gelurile cand trebuie. Realimentez cu apa si pornesc in cea de-a doua tura.

Singur. Complet singur. Ceilalti concurenti sunt fie mult in fata, fie mult in spate (da, mai sunt si in spate). Mentin ritmul din prima tura si pana la urcarea cu panta de 22% merg la fel ca in prima tura. Aici nu mai am forta si fac push bike alert pana sus.

In rest am timp sa admir peisajul si sa ma bucur de pedalat. Fara alte suprize sau evenimente notabile trec linia de sosire.

Aici ma asteapta Elena. A luat locul 1. Nu-i convin distantele scurte, vine dupa maratonul de la Moieciu. Dar, a castigat. Si la final a spus ca si ea s-a simtit bine in concurs si mult mai usor decat s-ar fi asteptat.

Bravo Panda!!!!

Am terminat 2 concursuri: cate unul la fiecare din sporturile pentru care ne-am antrenat in iarna.

Concluzie: personal consider ca la alergat m-am antrenat aiurea. Adica acuma pot sa alerg distante mai lungi decat in septembrie si pe panta mai mare. Pot sa alerg mult mai mult ca timp. Dar la cat am muncit rezultatele sunt mult sub asreptari.

Altfel sta treaba la bicicleta. Aici am crescut net fata de anul trecut. Si probabil o sa ma axez tot mai mult pe capitolul acesta.

Asistam la premiere si ma bucur mult sa o vad pe Elena pe podium. Dupa care ne ospatam pentru prima data in ultimele 48 de ore la Ana Lugojana si ne intoarcem acasa in Timisoara.

-----------------------------------------------------

Acuma despre concurs:

In primul rand a fost o participare peste asteptari: 230 de concurenti.

Traseul a fost diferit fata de anii trecuti. Variat, cu urcari sanatoase, coborari tehnice si portiuni de push bike. Mie mi s-a parut cel mai bine ales traseu din ultimii ani.

Pe traseu au existat puncte de alimentare si arbitrii de trseu - iara o chestie noua fata de editiile precedente.

Cel mai impresionant pentru mine a fost marcajul. In primul rand nu m-am ratacit - si daca eu n-am reusit, asta spune multe. Marcajul a fost intuitiv si plasat exact unde trebuia. Asta chiar mi-a placut.

Nu in ultimul rand, nu trebuie sa uitam ca nu a existat nici un fel de taxa de participare. Concursul a fost organizat prin efortul lui Alin, Cosmin si Puiu in colaborare cu CS Tibiscus bazandu-se pe fondurile proprii si pe sponsori.

Asa ca daca exista comentarii (si e foarte bine sa existe pentru a putea sa imbunatateasca concursul de la an la an) trebuie tinut cont si de faptul ca acest concurs este organizat din pasiune si nu de putine ori cu bani propri.

Arbitrii au ramas pe traseu si tura a doua, chiar daca mai erau foarte putini concurenti in concurs.

Ce nu mi-a placut: cand am ajuns la finish nu mai era nimeni pe-acolo. Sunt obisnuit cu faza asta de la majoritatea concursurilor si pe mine nu ma mai deranjeaza: cand ajung eu organizatorii au stins luminile si au facut deja premierea. Nu vreau sa fiu asteptat cu un covor rosu si cu osanale.

Dar e vorba de mentalitate si asta e generalizata la concursurile organizate la noi (cu o singura exceptie pana acuma). OK, e super frumos ca la turele scurte de bike se prezinta din ce in ce mai multi concurenti. Dar nu poti sa promovezi asa turele lungi si sa atragi cat mai multi participanti la ele in afara cercului elitist al catorva oameni. Aceiasi de fiecare data.

Nu e greu sa se dea startul defalcat pe categorii in asa fel incat momentul sosirii celor de la tura lunga sa corespunda cumva cu cel de la tura scurta (aici ma refer la toate maratoanele de bike nu la LBR in particular).

Una peste alta, organziarea de la Liman a fost o reusita din punctul meu de vedere si va asteptam anul viitor in numar si mai mare.

Inca odata bravo Panda!
----------------------------------
"A murit regele! Traiasca regele!" Gata si LBR 2010. Una rece, una calda in week-end-ul ce a trecut.

Am sters totul cu buretele. Acuma nu mai conteaza decat Iron Bike Oradea. Si asta e primul obiectiv al anului. Acolo o sa fac echipa cu Bitza. Elena va merge singura la Preluca la tura lunga. Dar pana atunci intram in perioada de recuperare -acuma suntem amandoi daramati.