Preluca MTB Maraton

Data: 15.05.10
Participanti: Elena, Andrei, Pufy
Locatie: Copalnic Manastur
Track-ul: aici

E weekendul IronBike Oradea, concurs la care Alex s-a hotarat sa participe. Imi propune sa mergem impreuna ca de obicei...doar ca pe mine nu ma atrage. De ce? Nu stiu exact - poate pentru ca mi se pare greu sa stai in sa 275 km, poate pentru ca la inceput parea un concurs cu maxim 10 echipe participante si echipe de mixt cat sa nu ocupe nici macar podiumul...Si daca ceva nu te atrage si nici nu-i musai atunci nu faci.

Luata hotarea asa Alex isi gaseste partener pe Silviu (povestea IBO2010 aici)
Eu cum nu am nici o alta idee pentru weekend-ul asta ma hotarasc sa particip la Preluca MTB Maraton, mai mult ca sa am motiv sa-i vizitez pe Captain&Diana&Ioana&Co.

Vineri la pranz ne imbarcam in ZuZu Mobil si pornim catre primul pitstop: Oradea. Aici il lasam pe Alex, le uram bafta baietilor si plecam mai departe catre Copalnic Manastur.

In Copalnic gasim intr-un final tabara de corturi cocotanta in varful dealului accesibila cu masina doar daca nu ploua si fara apa curenta in zona(un minus pt organizare), unde il lasam pe Pufy cu parintii.
Noi (eu si Andrei) ne intoarcem la casa extraordinar de frumoasa si primitoare a Ioanei (MULTUMIM inca o data!!), unde mai o bere, mai o "cana cu apa" :), mai o poveste pana ne hotaram (fortat si cu numarat oite) ca trebuie sa facem nani.

A doua zi dimineata startul nu are nimic spectaculos sau notabil, trebuie doar spus ca la start s-au aliniat in jur de 130 participanti pentru cele 2 categorii (36km/90km).

Traseul incepe pe un drum de macadam, se continua intr-o usoara urcare pe asfalt, dupa care incepe prima urcare propriu-zisa a zilei (forestier).

Capitanul mi-a zis la plecare ca majoritatea urcarilor se fac pe bicicleta, ca atare ma conformez - ca doar cine-oi fi eu sa-l contrazic. Asta inseama: proptit bine in ghidon, capul in roata din fata si da-i la deal.
Ce-i drept tot Capitanul mi-a zis ca peisajul e foarte frumos...nu zic nu, dar cele doua afirmatii nu prea merg impreuna. Na, apoi eu am mers pe bicleta da' mumu peisaj. Recunosc ca am remarcat o (1) poarta maramureseana :).
Urcarea e sustinuta si am impresia ca merg cat pot eu de bine. Andrei e 10m in fata si imi pun in cap sa nu pierd distanta fata de el.
Intre timp din spate ma ajunge una din concurentele de la 90km, sa-i zicem "fata in roz". No, da-o d**** de treaba, ce facem aici!?
Si uite asa imi dau seama ca motivatia face cam tot cat antrenamentul, asa ca imping piciorul in pedala si fuging astfel de fata in roz trec rapid de Andrei si prind avans (pai parca pana acum mergeam cat pot eu de bine!?).

Intre timp se termina prima urcare si vine evident prima coborare = primul test de orientare si prima tura de adrenalina.
Coborarea e o poteca ingusta prin padure, cu namol, crengi, radacini si asezonata cu panta pe masura. Alegerea drumului bun la una din intersectii se face dupa o scurta sedinta cu baietii din pluton si mai mult intuitiv decat dupa marcaje.
La capatul coborarii unul din baieti ma bine dispune dupa ce scoate un zgomot de bucurie care parca spunea: "Tii ce coborare! Si-am scapat cu bine." Aud si-o lauda pe drum "mai, cum coboara gagica" :) asa ca prind aripi pentru urmatoare urcare (ce de-a doua) care este la fel de lunga si sustinuta ca precedenta.
Ma intalnesc cu Iri care imi ofera apa si care ma scapa (pe mine si pe alti cativa concurenti) de o ratacire evidenta din cauza unui drum care face brusc la dreapta, pe coborare, fara a fi marcat (intre timp au pus ei un par intr-o gramada de nisip :)).
La capatul urcarii primesc bonus o pana pe spate, pe care o fac intr-un timp peste asteptarile mele (10min), tinand cont ca la antrenamente Alex se ocupa de problemele tehnice ale bicicletelor.
Gratie acestei lipse de experienta si grabei, imi dau seama ca am plecat cu roata neprinsa bine. Ma mustruluiesc singura, imping un pic la ea pana la iesirea pe un fel creasta inierbata.
Imi aduc aminte ca a fost un pic valurita, mai la deal, mai la vale, ajung intr-o padure, o coborare si ma trezesc intr-o poiana cu o casuta si intersectie de 3 drumuri.
Marcaj nimic, asa ca iau primul drum in sus si caut -> nimic. Ma intorc si fac la fel cu drumul care coboara ->nimic. Cel de-al treilea drum il vad destul de mult in zare si nici un biciclist pe el, deci nici asta nu e bun.
Ma asez cuminte si astep sa vina urmatorul concurent...lucru care nu se intampla nici dupa 15 minute (timp in care aflu noutatile le la Iron Bike, baietii se descurca bine! :)).
Imi dau sema cu stupoare ca eu am pierdut drumul undeva mai sus, asa ca decid sa ma intorc.
Inte timp realizez ca am mers destul de mult fara marcaje, dar fiind pe coborare nu mi-am dat seama si in plus nu era prima oara in concursul asta cand lipseau marcajele pe km intregi.
Mai incerc un drum spre dreapta, nu pare fi cel bun si intr-un final gasesc drumul bun care face brusc la stanga (deci ar fi trebui sa fac dreapta).
Aici e o coborare urata care combinata cu frustarea mea si nervii care ma fac sa injur continuu se soldeaza cu un spectaculos zbor in sant.
Dar cum ce nu te omoara te face mai puternic, ma ridic si dau inainte cu gandul ca la check pointul lui Captain ma opresc ca nu mai am nici o motivatie de concurs.
Vine bucata de carry bike de care mi se pomenise deja, ma bucur de bicicleta mea usoara, o iau in spate si ii dau la deal. Urcare dureaza vreo 500m unde prind un baiat care se pare ca nu are norocul greutatii reduse. Il intreb unde e fata in roz si imi raspund foarte "motivant" pentru mine: "multttt in fata".
Mai prin 2 baieti care fac o pana cred, si pe colegul cu care inainte de pana si ratacire mersesem impreuna o buna bucata de drum. Si el facuse pana.
Mai avem vreo 2 intersectii in care ne oprim ca sa gasim continuarea buna a traseului si pana in CP-ul lu'Calin drumul e un sus–jos usor si placut.
Pe drum ne intalnim cu Captain si astfel imi iau de pe inima tot ce aveam de zis despre marcaje :) si el imi spune ca Bogdan remarcase deja ca jumatate din semne fusesera furate:(.
Urmeaza ultimul CP, inainte de ultima urcare (cea mai grea) si ma hotarasc brusc sa termin totusi concursul, nu de alta dar oricum tot trebuie sa ajung la masina :).
Intre timp o ajunsesem deja si pe fata in roz cu care plec in acelasi timp din CP. Incepem cu cateva serpentine de impins, dupa care majoritar se poate merge pe bicicleta. Merg cot la cot cu colegul meu de drum, fara sa zicem mare lucru, dar parca drumul e mai scurt cand nu esti singur.

Cei 5km de urcare de care ne pomenisera fetele in CP s-au scurs deja si incepem sa ne intrebam unde drac e saua aia. Ma uit la ceas: 540m altitudine, ma uit pe grafic: 800m. Ups, deci mai e ceva. Il anunt si pe colegul meu ca urcarea nu s-a terminat. Saua e ca si Fata Morgana. Intre timp cireasa de tort: incepe o ploaia serioasa care uneori seamana a grindina.
Dupa 8km ajungem intr-un final la capatul ultimei urcari, imi trag geaca pe mine, infulec pe nerasuflate un Twix (de notat ca foamea ca aia dureroasa nu mai simtisem de multa vreme).
Coborarea e ingreunata de namolul nisipos udat pana la saturatie si de friggggg. Mai urmeaza o cazatura pe un fel de plat din cauza unui derapaj la care spd-urile au refuzat sa iasa. Baiatul de la ambulanta ma vede si imi ofera gheata si ne atentioneaza ca urmeaza o coborare periculoasa. Ii raspund ca e suficient de frig si fara ghiata :). Inca cateva derapaje la mustata si ultimii km de asfalt unde orientarea e din nou intuitiva.

Trec linia de finish pe locul 2, unde ma asteapta Andrei (locul 18) si Pufy (locul 4) amandoi la traseul de 36km, categoria 18-35ani. Felicitari baieti!

Cursa a masurat pe GPS (ocazie cu care garminul tocmai si-a dat obstescul sfarsit din cauza ploii) 91.30km (+~1-1.5km ca am uitat sa-l pornesc de la start) + 2515m dif de nivel. (aici)

Concluzii depre concurs:
- marcaje proaste si haotice (-)
- arbitri de traseu foarte binevoitori (++)
- traseul cu urcari sustinute si coborari tehnice mai ales pe ploaie (+)
- tabara de corturi prost aleasa (-)

Ma bazez pe faptul ca Mihai va sti sa invete din greseli si concursul asta va ajunge unul dintre cele mai frumoase si bine organizate din Romania. Deci bafta pentru la anu'!

Dupa premiere ziua (si noapte pana tarziu...) se continua cu povesti la Ioana pe terasa, bere, mamaliga a la Diana, gratar a la Petre, lume multa si de calitate si...multe povesti.
A se citi: "pentru asta chiar s-a meritat plimbarea:) !"
La 6 dimineata ne imbarcam in masina ca sa ajungem in Oradea la timp pentru premierea de la IronBike Oradea care a insemnat un traseu de 275km cu peste 4500m diferenta de nivel. Felicitari tuturor celor care au reusit sa termine concursul asta dar si celor care nu au reusit dar au luptat! Mai ales fetelor!!! :)

Live passionately, even if it kills you, because something is going to kill you anyway.Webb Chiles