Ufff

Data: 10.07.10-11.07.10
Participanti: Elena, Alex, Alin, Gianina
Locatie: Herculane
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/
Filme: http://www.youtube.com/user/Hoinarii -multe si faine
Track-uri: bike: http://www.bikemap.net/user/Hoinarii/routes

Desi tura a fost doar acuma cateva week-end-uri, mi se pare ca au trecut ani de atunci. Noroc ca am facut multe poze, asa ca o sa incerc sa pun cap la cap firul povestirii bazandu-ma pe acestea.

Dupa tura din ultima saptamana (**** Lelii) imi dau seama ca de fapt goana dupa tura de relaxare incepuse de mai demult.
Facem echipa deja clasica cu:

 Alin

si Gianina

Sambata avem planificata ceva tura de MTB prin zona satelor si salaselor de langa Cornereva.

Seara o petrecem intr-o poiana superba. Imi scot in sfarsit scaunul de picnicar pe care il car dupa mine de la inceputul anului, intindem mancarea, desfac berea si ma asez tacticos in usa cortului. E prima data anul acesta cand vad si altceva in afara de nori si apa picata din cer - de exemplu o mare de stele.

O seara superba intr-o poiana pe care o s-o mai vizitam.

N-avem cum sa fim matinali (probabil ca ne si linsa Gianina daca o trezeam cu noaptea-n cap). Pregatim un adevarat festin de dimineata dupa care suntem gata de drum. Habar n-am unde mergem si nici nu ma intereseaza - am inteles ca o sa fie o tura de relaxare (deja imi vine sa rad...).

Alin se ocupa de orientare si ne ghideaza. Ei n-au mai fost cu bicicletele anul acesta, dar mergem repede.

Se anunta in sfarsit o tura in care o sa am timp pe indelete de facut poze si de admirat peisajul. Inca nu mi-a iesit din minte ideea de a organiza un concurs de MTB aici, asa ca sunt atent la ce e in jur si incerc sa imi imaginez variante de trasee.

Pana atunci insa ne bucuram de pedalat. Nu mai tin minte nicicum zona prin care am fost asa ca ma limitez la a pune aici track-ul si datele tehnice ale turei.

Ia si papa!

La un moment dat ajungem in Cornereva is ne oprim la birt pentru o bere si niste "ciucalata". Aici suntem luati in primire de betivul satului. Fetele arunca un Pet la tomberon moment in care betivul incepe:
"Eu le arunc pe jos"
Alin incepe sa-i explice ca nu e bine ce face.
"Toti le arunca pe jos, asa ca le arunc si eu"
Iara ii explica Alin cum sta treaba:
"Daca vecinul tau din deal ar arunca toate sticlele pe apa la vale, intr-o zi te-ai trezi ingropat intr-o mare de sticle. Nu te-ar deranja?"
"Daca sticlele ar fi pline, nu!"

Ce dracu sa-i mai zici la ala?! Ne-a lasat muti. Baiul e ca sunt o gramada ca el si pe astia nu-i mai schimba nimeni. Iar din spate vine o generatie de ciudati - sincer parca as prefera sa ii vad aruncand PET-uri in stanga si-n dreapta, dar asta ar presupune sa reusesti sa-i urnesti din orase si sa ii aduci la munte - o sarcina imposibila. Sa-i pis in freza...Pe toti!

Pornim catre Camena. Portiunea asta am strabatut-o si cu Elena la prima incursiune in zona. Pana acuma tura a fost superba. Pe scala turelor de bike (asta e o paralela fara noima la emisiunea aia de pe Discovery "Most Evil", unde are unu o scara a raului pe care ii claseaza pe sociopati, criminali in serie etc), tura incepe sa se indrepte spre varful ierarhiei. vremea e superba, ritmul de plimbare, traseul ales e perfect.

La un moment dat dupa ce incercam toate variantele de la o bifrucatie, nimerim pe drumul corect si printr-o pajiste innierbata incepem sa impingem bicicletele la deal. Ajungem asa exact in mijlocul gradinii unui localnic. Statea cu sotia si copilul pe o patura si se uita uimit la noi. De la inceput m-au intrigat oamenii din aceasta zona - niste sihastrii moderni. Cu siguranta nu as putea imbratisa modul lor de viata. Dar asta nu inseamna ca uneori nu ii invidiez.

Dupa ce am realizat ca oricat de mult ma dau cu bicicleta eu sunt noapte la coborari, am inceput sa studiez pe YouTube cam ce ar trebui sa fac ca sa cobor si eu mai bine. Asa ca acuma pun in aplicare ce am urmarit virtual. Yep, totul porneste de la pozitie. Exersez cat pot treaba asta si sunt destul de multumit de rezultate.

Coborarea spre Camena ne poarta printr-o poienita, dupa care putem sa acceleram pe un forestier accidentat. Tura mai urca cateva pozitii pe scala.

Ce o fi cu ele?!

Din Zmogotin incepem urcarea catre creasta Muntilor Cernei pe un drum foarte fain. Numai bun de bicicleta, cu o panta sanatoasa, dar pe care poti sa stai in sa totusi.

Ne intersectam la un moment dat cu un drum care incinge ca un brau Muntii Cernei si o luam la stanga catre Pietrele Albe.

Aici suntem deja in gol alpin la 1440m dupa o urcare sustinuta de aproape 800m. Tura se apropie in momentul acesta de locul fruntas de pe scala. Portiuni bune din tura de azi o sa fie incluse in prezumtivul si indepartatul concurs. Acuma cand scriu imi amintesc cu placere starea de "bine" din poiana de la Pietrele Albe. Un crampei de fericire.

Ne intoarcem pana la intersectie si continuam mai departe pe brau - parca e un drum prin parc cu diferenta ca aici suntem la munte si atunci cand iesim intr-un luminis se vede foarte frumos valea de sub noi.

Si gata cu relaxarea...Drumul nostru pare ca se termina brusc intr-o stana. Aici nu mai consultam foarte atenti GPS-ul si ii dam mai departe pe langa biciclete pe o poteca de oi. Imi pierd definitiv pedala (de la inceputul turei EggBeater-ul stanga s-a dus naibii asa ca a fost destul de interesant sa pedalez. Dar, dupa primele zgarieturi , bicicleta a devenit un consumabil de care ma detasez, asa ca nu ma deranjeaza. Eu sa ma simt bine, luni o incalt cu pedale noi ).

Alin ne informeaza ca suntem in ceea ce peste doua saptamani aveam sa numim poietic: "Pula lelii". Suntem lenesi si nu ne intoarcem sa gasim drumul ci o luam la vale pe prima aratare de poteca.

Ceea ce a urmat nu se poate descrie in cuvinte.
Nota autorului: Ceea ce vedeti in poze sunt cele mai "light" portiuni, in celelalte eram prea ocupati sa nu ne rupem gatul, sa nu fim inghitit de alunecarile de teren din fundul ravenei, sa salvam cat de cat bicicletele sau pe noi, pentru a mai putea poza.

Asa ca bucurati-va de imagini:

Toata treaba a durat bine spre o ora si deja spectrul inserarii incepea sa se arate odata cu oboseala si frustrarea neputintei. Prin asa ceva nu am fost in viata mea cu bicicleta. La un moment dat devenise o coborare tehnica si inaintam cu cativa metri pe minut. Am ajuns in unele portiuni in fundul pamantului fara posibilitatea de a mai iesi la lumina.

Fetele devin nervoase, dar fetele noastre nu se sperie, nu ajung sa nu mai poata, nu se vaita. Doar se enerveaza. De obicei asta se soldeaza cu marirea ritmului de inaintare si de obicei noi avem de suferit incercand dupa aia sa tinem pasul cu ele.

Intr-un final iesim in Zanogi la drumul mare si tura capata un loc special pe scala. Nu a atins topul, dar si-a creat o ramura speciala in clasament. Ravena de la final a deturnat plimbarica de sambata din parc in cu totul altceva.

Tura de relaxare se amana din nou.

Inapoi la masini si pornim catre Baile Herculane. Aici ne intalnim sus pe platoul Coronini cu restul trupei de la Alternative. Maestrul de ceremonii Mardale e inconjurat de ucenici  - ne alaturam si noi si inaintam mult in noapte.

Am de mult o obsesie - Creasta Capitanului. Asta inca dinainte de "era blogului". Cand mai mergeam uneori si la catarat cu  Isvan si Elena. Atunci am incercat sa fac traseul cu Isvan si totul s-a terminat printr-o retragere de urgenta deoarece cedasem psihic prin a 3-a regrupare.

Mardale mi-a promis ca ma duce in traseu. De la prima incercare au trecut ceva ani buni, ani in care nu am mai catarat, dar in care tupeul mi-a crescut direct porportional cu varsta. Asa ca dau curs invitatiei. Sunt linistit stiind ca il am pe el cap de coarda - tot ce trebuie sa fac eu e sa nu ma apuce iara pandaliile prin traseu.

Alin o sa vina si el, asa ca Mardale o sa catere cu doua corzi dupa el.

Dimineata ne miscam repede si dupa micul dejun traditional la campingul din oras, mergem toti catre cariera. Dupa noi o sa intre in traseu Romano cu Iuli. Tot la cariera vin si alti cataratori asa ca zona se umple repede.

Dupa ce imi reamintesc cu greu cum se ia un ham, ce sa fac cu toate atele alea si cu catusele de pe mine sunt gata de plecat in traseu. Fiind ultimul, am timp pe indelete sa ii filmez pe Alin si Mardale - asa ca daca vreti sa ii vedeti in actiune, faceti click aici: Filme


E randul meu sa catar. Strategia mea e simpla: sa catar cat se poate de repede si fara sa ma uit deloc in jos - cat sa nu am timp sa mi se faca frica. Prima lungime incepe cu un ramonaj prin care ma tarasc ca rama, dupa care incep efectiv sa alerg cu fata lipita de perete si gata prima lungime. Dar Mardale a facut 2 lungimi legate asa ca nu am timp de odihna.

Din a 2-a parte nu mai tin minte nimic, ca si aici am incercat sa fug ca sa treaca repede. La final era ceva bolopietroi pe care m-am muncit sa-l trec, n-am reusit si l-am ocolit. Gata, sunt in regrupare.  Pana aici nu m-am tras in pitoane - obiceiul meu cel mai placut la catarare.

Regruparea e cat parcarea de la Mall, asa ca pot sa stau relaxat si sa imi continui documentarea multimedia a traseului. Lungimea a 3-a este mai grea - aici am cedat cu ani in urma. Incepe cu ceva fisura in care se zice ca trebuie sa sti cum sa intri ca sa nu ai probleme. Incerc sa inteleg ce fac Mardale si Alin, dar asta presupune prea multa concentrare asa ca obosesc si ma plictisesc - o sa fac ce imi vine atunci cand e randul meu.


Am trecut fara probleme de fisura aia (nu stiu exact cum), dupa care vine traversarea. Care nu mi-a iesit si aici a trebuit sa ma trag de primul piton. Mi-a parut putin rau, dar am ajuns bine dispus in regruparea a 3-a.

Bine dispus e destul de mult spus, avand in vedere ca aveam debitul verbal redus cu 99% fata de conditiile de la sol, dar macar de data aceasta nu am obligat coechipierii sa ma dea jos de aici.

A 4-a si ultima lungime nu o stiu si dupa cum inainteaza baietii comparativ cu primele 3 lungimi, banuiesc ca e mai grea.

Imi vine si mie randul, plec indarjit pe primii metrii, dupa care imi dau seama ca trebuie sa aplic planul B: folosim tot ce gasim imprejur adica in special pitoane. Deja pe la mijlocul lungimii incepuse sa mi se uste gatul si sa dezvolt o stare avansata de tremurici in brate si picioare.

Crazy frog!!!!!!!!!!

Gata! Am ajuns sus si am urcat Capitanul! Multumesc mult baieti! Sper ca nu v-am incurcat prea mult. De aici urmeaza 2 rapeluri lungi si frumoase pana inapoi la baza traseului. Cu ocazia asta imi amintesc si de activitatea asta.

Ajung jos multumit. Intre timp a aparut si trupa de amazoane - ele fusesera pe coclauri sa se antreneze la alergat sau sa culeaga floricele sau numai ele stiu exact la ce. Elena vrea si ea sa catere asa ca Mardale instaleaza o mansa si asigurata de Diana, Elena e super multumita ca reuseste sa urce un traseu destul de greu pentru nivelul nostru.

Foarte multumita, se muta la alta mansa si mai urca un traseu, asa ca la sfarsit este fericita de reusita ei. Bravo Panda!

Strangem lucrurile si pornim spre casa - cu popasul pe la Gorjanul. Asta e un fel de Clopotiva din cate imi dau eu seama dupa revolutia din burta de a doua zi. Adica vi din munte lihnit de foame si iti face cu ochiul orice. Preturile aici sunt foarte mici, au o gama larga de mancaruri, dar incep sa ma indoiesc de calitate...

Seara nu se termina acasa, ci in complex la o terasa unde in fum de narghilele urmarim finala campionatului mondial de fotbal.

O tura superba, dar partea cu relaxarea trebuie o s-o aman pana dupa Marathon 7500. Blog-ul e scris dupa 7500 si dupa inca o incercare ratata de tura de relaxare. Acuma imi dau seama ca de fapt eu nici nu as vrea asa ceva. Ar fi efectiv anost. Fara sa incerc sa caut spectaculosul si lasandu-ma pe mana partenerilor de tura, fiecare incercare de tura de relaxare s-a soldat cu un material bogat de blog. Si cu amintiri deosebite. Asa ca...ma pis pe ea relaxare. Sper doar ca dracusorul care ne ghideaza sa nu adoarma.