Indonesia - Lombok

Data: 10.09.2010 - 11.10.2010
Participanti: Elena si Alex
Locatie: Indonesia
Poze: aici
Filme: aici

Lombok se afla la est de Bali si desi sunt separate de o stramatoare de doar 25 de km, diferentele intre cele dopua insule sunt majore: Lombok este predominant islamica in primul rand si de aici si atitudinea un pic mai retinuta fata de turisti si conservatorismul mai mare comparativ cu Bali.

Lombok este de asemenea cea mai vizitata insula din arhipelagul Nusa Tengara din care face parte. Noi de cateva zile bune nu mai aveam un plan clar asupra a ceea ce vom face in continuare asa ca acuma desenam din mers derularea excursiei. Initial am zis ca venim pe Lombok doar ca sa tranzitam spre renumitele insule Gilli.

Ghidul si harta ne-au facut sa ne gandim ca poate ar merita sa pierdem vremea si in Sengigi si eventual sa ne incercam pentru a nu stiu cata oara norocul pe munte, de data aceasta pe renumitul vulcan Rinjani.

Pana una alta trebuie sa ajungem acolo si asta presupune sa traversam cu feribotul stramtoarea Bali. Zona cu feribotul este trecuta ca pericol de grad 0 in ghid. Cum ne-am dat jos din microlet, "ne-au atacat" vanzatorii bilete.

Trebuie sa-ti pastrezi calmul si sa mergi horarat catre casieria feribotului public. Dar eu nu ma pot abtine asa ca ii intaratam de fiecare data: "Nuuuuuu, nu vrem cu tine, noi mergem cu feribotul public". Si incepeau sa minta: fie ca nu exista feribot public, fie ca ei sunt reprezentantii de la feribotul public, fie ca nu avem voie sa mergem mai departe daca n-avem bilet. Si eu ii intaratam mai departe: "Ba exista, hai sa-l vezi." "Du-te ba cu pretul asta de aici" s.a.m.d.

In general scapi mai repede daca ii ignori, dar mie imi facea o placere diabolica sa-i vad cum aproape ca plangeau in jurul nostru doar doar luam de la ei.

Ce trebuie retinut: cumparati un ghid, vedeti care e treaba si nu credeti absolut nimic din ce spun localnicii care incearca sa va vanda ceva. A...da si daca vreti puteti sa faceti si misto de ei, asa ca razbunare pentru cat chicotesc si rad de voi...

Evident ca exista feribot public (din ora in ora) si la preturi la ani lumina departare fata de ce ofereau rechinii. Tot nu m-am obisnuit - dupa ce ne hartuiau si noi faceam misto de ei, cand vedeau ca au pierdut, deveneau deosebit de prietenosi si nu mai scapam de ei cu intrebarile tipice : "De unde sunteti? Unde mergeti ? "

Desi sunt numai 25km intre cele 2 insule, drumul cu feribotul dureaza intre 4 ore si 8 ore in functie de conditiile meteo. Noi am reusit un nesperat 5 ore si s-a ajuns la concluzia ca am fost norocosi.

Ne-am instalat pe puntea superioara unde am fost imediat luati in primire (ca de obicei) de localnicii curiosi. Baiatul are tricou cu "I love Lombok". Asta e ceva universal in Indonesia. Exista: "I love Jakarta", "I love Bali", "I love Toraja", "I love Bunaken" si evident "I love Indonesia". Majoritatea nu stiu aproape deloc engleza si atunci in incercarea de a dialoga cu tine incep sa vorbeasca in indonesiana. Nu se enerveaza ca nu intelegi ci continua sa repete in continuu - inca nu au descoperit limbajul semnelor.

Lombok difera de Bali si din punctul de vedere al climei - este mult mai arida cu zone predispuse la seceta (in 1960 au murit de foame in sud peste 30.000 de oameni). Partea cu ariditatea ne da sperante ca in sfarsit vom vedea soarele si vom scapa de norul in care am stat in Bali. Si intr-adevar nu plecam bine si trebuie sa ne ascundem fiecare pe unde poate de soarele arzator.

Asa aratam eu dupa o saptamana de la prajeala de la snorkelling - acuma cel putin era bine ca nu ma mai usturau. Singura zi cu soare din Bali mi-a facut pielea ca de crocodil.

Evident ca nu trece mult si vin ploile... Ne-am impacat deja cu ideea. Avem speranta ca cel putin pe malul marii o sa fie ca in Bali, fara precipitatii.

Ajunsi in Lombok, episodul cu rechinii care ne ofereau transport spre Sengigi se repeta. Aici a fost la limita - era deja tarziu si acuma noi depindeam de ei. A fost la sange - cu o masina insotindu-ne in timp ce noi mergeam hotarati pe jos spre habar n-aveam unde. Intr-un final am cazut de acord si omul a zis ca "sa stiti ca ati obtinut un pret bun." Stim, unul chiar foarte mic.

Destinatia este Sengigi - zona unde turistii merg la plaja in Lombok si una din putinele zone dezvoltate. Inca avem o restanta la plajele tropicale din vederi asa ca vrem sa stam acolo o zi.

Masina ne lasa undeva la intrarea in Sengigi la un "Tourist information". Apropo, toate pensiunile au birou de informatii turistice -  nu exista ceva centralizat la nivelul unei zone. Asa ca te duci increzator acolo doar ca omul sa-si faca reclama la cazarea si serviciile lui.

De data asta a fost diferit... Am nimerit la  "Lombok Dive" o firma olandeza de care se ocupau localnicii. Dar cu o cu totul alta mentalitate si calitate a serviciilor.

Pana acuma v-am povestiut cat ii urasc pe  "cretini" si pe lipsa lor de imaginatie. Si pe incapacitatea lor de a face ceva singuri. Si pe faptul ca se rezuma la "all inclusive" si la ghizi tot timpul.

Pretul la cursul de scuba ne-a convins. Si scuba dive oricat de smecher esti, nu poti sa faci fara un ghid. Asa ca fara sa stam pe ganduri negociem un pachet de la Lombok. E ceva interesant - un fel de uniune a firmelor de scuba din zona. Pretul este fix, nu se negociaza, dar fiecare firma are voie sa iti ofere chestii adiacente ca sa te atraga. Asa ca noi in pretul de scuba am negociat: 2 nopti cazare in Sengigi, transport dus-intors Sengigi - Gilli si mai departe din Sengigi la aeroportul din Mataram, cazare 3 nopti pe oricare din Gilli Islands vrem noi si...un scuter. Si evident cursul de scuba. Pe langa asta, cei de la agentie se vor ocupa si de biletul de avion care ne va duce din Lombok in Sulawesi (am dat cu banul intre Kalimantan si Sulawesi si a iesit cea din urma).

Batem palma, dupa care plecam la un snorkelling. Este diferit fata de Amed aici - in sensul ca zona este pentru plaja si baie si mai putin pentru activitati subacvatice.

Seara mergem prin statiune. Chiar daca nu este inca o destinatie turistica de renumele lui Bali, preturile sunt mai ridicate aici. Dar nu si la proprietatile imobiliare: daca reusiti sa faceti zoom o sa vedeti cat costa o casa pe plaja in zona. Va sugerez sa nu va deschideti un credit pe 50 de ani pentru un cavou de beton pe undeva prin Romania:  de banii aia va luati o vila in Sengigi si de rest poate puneti pe picioare si o mica afacere.

Savuram placerile unei cazari luxoase (adica pe langa pat aveam si TV in camera ). Dimineata mergem pe plaja si pentru prima data avem parte de o chestie care credeam ca la ei nu exista: rasarit! Nu ploua, nu e innorat si exista chiar si chestia numita soare.

Cum nu putem face snorkelling ne amintim brusc ca noi stim sa facem si altceva. Asa da... dupa un mic dejun ecologic (unde primeai de obicei o salata de fructe, juice de fructe si o clatita cu fructe), ne facem alergarea de dimineata in lumina rasaritului pe plaja pustie. Dupa aceea te arunci un pic in apa albastra ca sa te mai racoresti si esti gata sa iti incepi ziua.

Nu va fac in ciuda. 99% din cei ce citesc blog-ul acesta au posibilitatile materiale sa ajunga acolo Daca va e ciuda, cu toata stima - cum ar fi zis si Duba: "Oricine are dreptul sa fie idiot". Si acuma sincer: mi-e o ciuda pe Duba asta ca sta un an acolo... :).

Ne preluam scuterul si pornim spre cascade. Nu avem timpul fizic (si sa creada ei ca le dau 280 de dolari pe ghid ca sa urc pe munte oricat ar fi el de frumos) sa mergem pe Rinjani. Pe vulcanul asta se poate merge si independent, dar iti trebuie vreo 2, 3 zile oricum. Si din ce am vazut in poze, excursia chiar merita. Este primul loc din Indonesia pe care l-am trecut la "de facut data viitoare cand venim aici".

Drumul pana la cascade trece printr-o padure unde ne intalnim cu prietenii nostri macacii. Cei de aici au un comportament mai normal fata de oameni decat cei din Ubud- le e frica de ei semn ca inca si-au mai pastrat o urma de salbaticie.

Ca si multi dintre fratii lor mai mari si fara par, si macacii sunt pasionati de colectionarea dopurilor castigatoare. De exemplu acesta citeste codul de SMS de pe capac. Am auzit si de grupurile de macaci care stau toata ziua in cocotier si se uita la telenovele, dar aceia sunt considerati o specie inferioara.

Saptamana aceasta ar fi trebuit sa facem scoala de soferi pentru categoria A. Habar n-avem unde o sa mergem - m-am uitat pe harta lumii si am zis ca Timisoara-Singapore si retur este un plan bun pentru o excursie de vreo 9 luni de zile. Pana atunci ramanem cu scuterul de imprumut.

N-am aflat ce culegeau localnicii. Pareau a fi un fel de cartofi mai mici sau ceva gen ceapa. Oricum nu e nicidecum singura leguma care nu semana cu nimic de pe la noi.

Si cum mergeau Hoinarii linistiti sub soarele dogoritor, deodata se auzi un "Hrrrrst" si scuterul refuza sa mai inainteze. Fara sa ma pricep prea mult, imi imaginez ca s-a rupt cureaua de transimsie. Si brusc ma simt mic si neputincios. Suntem la mama naibii intr-o tara nu tocmai dezvoltata si unde nimeni nu vorbeste o limba pe care noi s-o intelegem.

Si atunci am avut ocazia sa vedem care este efectul turismului asupra localnicilor (sau mai degraba lipsa turismului). Daca in Bali ne-ar fi jumulit de ultimul banut, aici s-a intamplat cu totul altceva...

Cum stateam noi asa blegi in mijlocul drumului, au aparut la inceput copiii care s-au oferit sa ne ajute. Cum nu se pricepeau, unul dintre ei a plecat si s-a intors cu un "mecanic". Omul nu putea sa repare motocicleta acolo asa ca un localnic s-a urcat pe scuter-ul stricat, mecanicul a luat-o pe Elena pe scuter-ul lui in timp ce cu un picior impingea din spate pe cel stricat. (Eu am alergat pe langa...)

Am ajuns la una din binecunoscutele vulcanizari/service/benzinarii autohtone unde s-a concluzionat ca nu o pot repara. Asa ca s-au apucat sa dea telefoane si ne-au mutat in primul sat la alt service, mai acatari. Aici existau sculele necesare pentru schimbat cureaua de transmisie. Toate astea se intamplau in timp ce discutau la telefon pe banii lor cu cel care ne inchiriase scuter-ul.

Intr-un timp record scuter-ul a fost reparat, iar la finalul zilei toate cheltuielile ne-au fost decontate. Aici am gasit primi OAMENI din Indonesia. Primele persoane care ne vedeau ca pe niste semeni de-a lor si nu ca niste potentiale surse de venit, ca pe niste gaini care trebuie jumulite de bani. Asta s-a intamplat intr-o zona in care turistii nu pun piciorul din simplul motiv ca nu exista nici o atractie. Si aici am gasit oameni, nu rechini.

Din pacate, cei din Lombok au nu stiu ce plan de dezvoltare turistica pentru 2012 asa ca mi-e mie frica ca o sa devina un al doilea Bali... Dar daca ma intrebati, pot sa va vand destule ponturi de zone inca "virgine" in Indonesia :).

Cu scuter-ul reparat, ne-am continuat drumul catre cascade.

Cand am plecat de acasa, total  indiferent relativ la Indonesia, mi-am facut totusi o lista  in cap cu cliseele care trebuiau verificate. Exista o multitudine de clisee despre Asia in general: femei frumoase, mancare  exceptionala, jungle de nepatruns, vulcani maiestuosi, plaje  "din vederi". Mai exista si cliseul "cascada" - apare intr-o groaza de filme: el - salbatic, razvratit; ea - delicata si vulnerabila. Nu stiu ce dracu' fac si tot timpul dau peste cascada aia in care el sare si isi arata muschii si ea da pe spate.

Daca relativ la primele clisee din lista am dedus ca sunt niste abureli de marketing (vulcanii maiestuosi chiar exista, dar trebuie sa ai mult noroc de vreme buna ca sa ii vezi), era randul cascadei acuma.

Prima de care am dat a avut darul sa confirme cliseul: este...ca in poze. Se pare ca am intrat in partea norocoasa a excursiei (si inca nu ploua!).

Mai sus exista o a doua cascada la care o droaie de ghizi s-au oferit sa ne duca. Drumul pana acolo dureaza 20 de minute si este ca o plimbare lejera pe malul Nerei. La ce dracu' ti-ar trebui ghid?! Evident ca nu l-am luat. Dar spre surprinderea noastra absolut toate grupurile pe care le-am intalnit erau insotite de ghidul localnic. Pe mine asta ma depaseste...

Ca o confirmare a celor de mai sus cu cliseele, unul din grupuri era de fapt o intreaga echipa de filmare care cara dupa ea o sumedenie de echipament tehnic.

A doua cascada este impresionanta. Puteai sa si faci baie la baza ei si nu ne-am lasat invitati de doua ori.  Senzatia pe care o ai cand inotai pe sub perdeaua de apa care cadea de la peste 50 de metri intr-un zgomot asurzitor, era  coplesitoare. Tot ca in filme, se poate ajunge in spatele cascadei, unde era o oaza de liniste.

 

Am petrecut destul de mult timp aici - cascada asta ar fi trebuit luata acasa.

Mai departe am urcat pana in punctul de unde incepe traseul care urca catre Rinjani. Langa casa ghizilor era un sat traditional pe care puteai sa-l vizitezi.

In satul traditional traiau oameni traditionali care duceau o viata traditionala in case traditionale... Adica aici nu ni s-a acordat nici un fel de atentie (dupa experienta din ultimele doua saptamani am fost uimit si un pic frustrat). Isi vedeau de treburile lor (in general asta se rezuma la statul intr-o rana si privitul meditativ in zare) si efectiv ne ignorau. Nu ne cereau bani, nu incercau sa intre in vorba cu noi, ba mai mult nici macar nu chicoteau cand treceam pe acolo.

Tot in satul traditional am concluzionat filosofic ca: "Civilizatia asta e buna si ea la ceva...". Sau poate am imbratanit eu, dar parca prefer confortul de acasa cu escapadele "salbatice" din week-end.

Pe drumul de intoarcere, deviem catre un alt sat traditional. Populatia din Lombok este constituita din sasak. Asa ii cheama pe ei, cum pe altii ii cheama romani, unguri, nemti. Si ca pe fiecare insula, sasak astia au limba lor proprie, traditiile lor, propria forma de islam.

Aici am dat peste nebunul satului. Fiecare sat are nebulnul lui si la noi acasa, asa ca nu am fost foarte surprinsi. Nebunul satului era si un fel de ghid. Chiar daca satul era mult mai putin traditional decat precedentul, aici am avut ocazia sa asist la un curs intensiv de limba sasak. Ghidul a luat un pix si o foaie si imi zicea un cuvant in engleza, dupa aceea mi-l zicea in indonesiana si dupa aceea in sasak.

Intre timp Elena si-a facut o  multime de prieteni.

Aici am vazut cea mai mare concentratie de "orangi" de pana atunci. Ieseau din toate cotloanele si o inconjurau pe Elena. Si Indonesia are planuri de control a natalitatii, dar mult mai putin aspre decat China, asa ca una din ocupatiile de baza ale localnicilor a ramas reproducerea. Familia medie de aici are 5 copii. La fel de interesant e faptul ca acestia sunt foarte apropiati ca varsta: de exemplu 5, 6, 7 ,9, 11 ani. Dupa aia pauza. Faci "orangul" 1, il faci pe al doilea si il dai in grija la primul, iar tu te pregatesti repede de al treilea.

Un alt lucru interesant: aproape toti copii pe care ii intalneam dupa ce repetau obsedant : "Hello sir!" sau "Good morning!" treceau imediat la "Money, money, money!!!". Aha! Sa credeti voi aia, diavoli mici si cenusii...

Dupa ce am facut o gramada de poze cu viitorul indonesian si am invatat cateva cuvinete in sasak, a venit timpul sa vanam urmatorul cliseu: apusul tropical. Incredibil, dar se apropie sfarsitul unei zile intregi fara ploaie asa ca pornim grabiti spre malul marii.

Cam asta am obtinut - nu e deloc rau pentru prima tentativa de vanat apusul.

In timp ce Elena vana premiul Pulitzer-ul, eu am descoperit cum se catara localnicii in cocotierii de zeci de metri: au sapate trepte in trunchiul copacului. Chiar si asa, realizarea lor nu este de luat in deradere - treptele sunt departate unele de altele, iar sus varful cocotierului se misca constant in bataia vantului.

Dupa apusul fugitiv am pornit sa parcurgem rapid cei peste 60 de km pana la pensiunea noastra. Cu fetele ne-am intalnit pe drum. Unele erau timide si se ascundeau de poza, altele se rugau sa le fotografiem, dar toate erau deosebit de curioase de ce a iesit la final.

Ne prinde noaptea pe drumul de intoarcere.

Dimineata, dupa tura de alergare si micul dejun, vine "Jipanul" sa ne ia si sa ne duca catre Gilli Islands unde vom face cursul de scufundari. Refacem drumul de cu seara, dar de data asta in frigiderul creat de aerul conditionat dat la maximum. Cu noi mai e o tanti nemtoaica care e aici pentru cursul de Dive Master.

Din Sengigi suntem dusi undeva pe plaja de unde vom merge pe insule cu catamaranul nostru (e bine si sa beneficiezi de confort...).

In Lombok n-am stat decat o zi plina, dar a fost prima zona in care as vrea sa revin. Daca programul lor turistic da roade, nu o sa o fac si nu va recomand nici voua.

In urma noastra ramane cam atat. Urmatorul val o sa vina si o sa stearga urmele noastre - dar Lombok-ul si-a croit un loc special in amintirile noastre.

Na si in sfarsit a venit vremea sa avem si noi parte de paradis, de zile superbe, de aventura si lumi paralele. In urmatorul blog...