Social Icons

Toamna pe 2 roti

Data: 13.11.10-14.11.10
Participanti: Elena, Alex & CO
Locatie:
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/
Track-uri: http://www.bikemap.net/user/Hoinarii/routes

Vremea se mentine deosebit de calda. Este ireal. Parca ar fi sfarsit de mai si nu mijloc de noiembrie. Chiar imi place - nu tin neaparat sa vina iarna. Si daca vine, poate sa vina cu zapada multa si temperaturi asa moderate, ca nici frigul nu imi place. Cat sa ma satur de dat cu ski-urile. Si mai poate sa plece la inceput de martie ca am chef sa ies cu bicicleta pe-afara...

Ca veni vorba de bicicleta, ar fi o blasfemie sa nu mergem la o tura pe asa o vreme. Vineri executam chemarea la arme.

Pentru sambata propun o tura de cursiera in zona Resita, asa ca in curand randul voinicilor incepe sa se ingroase. Traseul propus este apropae identic cu cel pe care l-am facut in martie impreuna cu Elena si Pantani, diferenta constand in faptul ca acuma il vom parcurge in sens invers:

Resita-Lupac-Gradinari-Oravita-Anina-Resita

La ora 8 fara un sfert, echipa este punctuala si ne intalnim in parcarea de la Billa. Dana si Sorin (cunoscut in mediile ciclismului profesionist ca El Doctore) vor asigura echipa tehnica. Cipilica ala e Bitza pe care nu l-am mai vazut de un car de ani, iar in stanga il vedeti pe Macho Remus.

I se zicea Coiotul de Sosea, Chelu (dar cine a avut tupeul sa-i zica as',a nu a mai trait mult) sau mai simplu Bogdan.

In formatie de 3 masini, cu bicicletele tronand deasupra, am pornit catre Resita unde ne-am regrupat in parcarea unui alt supermarket (se pare ca avem un fetis cu asta).

Ne-am pus imediat pe treaba: bagat la mat, reglat biciclete si evident facut poze pentru multimea isterica de fani care tanjeste dupa fiecare imagine cu idolii.

Cei trei muschetari: Bogdan, Alex, Bitza. Aceasta imagine unicat va fi scoasa in curand la licitatie pentru cei cu dare de mana. In imagine se mai poate observa si cu ce se hranesc adevaratii campioni: iaurt si banane. Asupra lor, prafurile nu mai au nici un efect.

Nu degeaba i se spune Doctoru': nu s-a dat bine jos din masina si a inceput sa regleze in stanga si-n dreapta.

Dana - fotograful acestei etape (si a celor precedente si speram ca si a celor multe care vor mai veni).

Calm, calm, fetele mosului. Nu va agitati, stati linistite si il puteti admira pe indelete. Ma apucato! nu mai saliva pe poza, ca o balosesti toata - hai gata: pe rand incolonarea... (nu, nu-i bine, ca asta era intr-o melodie porcoasa...)

Simplu Bitza
Tata Alex

Singura fata care s-a incumetat sa vina cu noi: Panda

Ultimul dar nu cel din urma: Bogdan!!!

Acuma ca a-ti facut cunostinta cu toti participantii, e timpul sa ii dam bataie. Pornim cat de cat grupati din parcare si incepem cu o urcare pentru a iesi din Resita.

Portiunea de sosea intre Resita si Gradinari nu e chiar in stare perfecta, dar oricum se prezinta mult mai bine decat ne asteptam, asa ca putem pedala cu destul spor.

Bizta calarind Orca, secondat de Alex

Pana in Oravita am mers repede. Doctorul se oprea sa ne imortalizeze (nu ai tot timpul sansa sa prinzi la un loc atatia ciclisti de renume, asa ca e bine sa nu ratezi ocazia).

In Oravita, ne-am oprit sa ii luam si pe Raul si pe Doru. Aceastia ne-au asteptat cu paine cu untura (Doamne buna a fost!!!), mere si Cola. Ne-am incarcat aici bateriile pentru cea de-a doua jumatate a turei - jumatatea grea.

In dreapta este Misu, pe el uitasem sa il prezint. Soarele dogoreste la propriu si nu ne prea vine sa mai plecam de aici.

Din Oravita a urmat urcarea pe Marila - cunoscuta in randul specialistilor ca si Col de Marila"". Un fel de Mount Ventoux local, pastrand evident proprotiile - Ventoux-ul mai are pana sa ajunga la faima dealului banatean.

In varf ne regrupam din nou - de aici urmeaza in general coborare pana la intrarea in Anina. Coborarile nu ma intereseaza (pentru ca ma cam sperie ca sa fiu sincer) asa ca acuma raman mai in spate.

Cand ajung la bifurcatia catre Anina, Alex e in fund in mijlocul drumului cu mana atarnandu-i ca la o papusa de carpa. Dana, Doctorul si Bitza incearca sa-l ajute. A derapat pe singura bucata de nisip din cei 117km a turei. Asa a fost sa fie - ghinion si nimic mai mult. Punct.

Acuma trebuie sa ne concentram sa il ajutam. Intre timp ajunge tot grupul si se suna dupa ambulanta. Eu sunt terifiat la ideea de medic, spital sau lovituri asa ca dupa ce vad in ce hal arata mana lui Alex mi se face rau. Plec repede de acolo - o sa ne intalnim la spitalul din Anina.

Pana am ajuns noi aici, a ajuns si ambulanta cu Alex.

Si acuma, in speranta ca poate o sa citeasca cine trebuie, o poveste trista:

Alex gemea de durere (normal ca se vaita, nu va puteti imagina cum ii arata mana). Doctorita sau ce calificare o fi avut:
"Taci domne! Bine ca acuma strigi, dar cand te-ai dat cu bicicleta nu te-ai gandit ce se poate intampla nu?!"

Hai sa-ti explic, vaca cu cabina: meseria ta presupune tocmai sa-i curmi durerea, imbecilo. Pentru psiholog si lectii de morala, mergem in alta parte. Fa bine si fa injectia aia ca sa nu mai sufere.

Vita: "Cati ani ai?"
Alex: "46"
Vita: "Si la 46 de ani te mai dai cu bicicleta?!"

La asta nu ne-am mai putut abtine si Elena a intrebat-o ca ce ar vrea sa faca: sa stea toata ziua sa bea sau sa manance? (asta a fost un atac direct, deoarece vita era supraponderala).

Vita a inceput sa mugeasca catre noi si sa faca scandal. Era clar ca ii facem rau lui Alex, asa ca le-am sugerat celorlati sa tacem malc pana cand vita o sa-i faca injectia si o sa putem pleca la Resita. Noi am tacut, vaca, nu. Statea in ambulanta si ne ingana :

"Auzi la ei, daca e radiologie in Resita? Nu, ca o fi doar la ei in Timisoara!". Si a tinut-o tot asa.

Doru a intrebat-o unde il duc pe Alex: "Da ce te intereseaza pe mata unde il ducem?!"

Ba, nu ma intereseaza ca lucrezi pe un salariu de cacat. Nu e vina mea. Altii lucreaza pe mai putini bani. Nu iti place ce faci? Nimeni nu te obliga sa chinui pacientii. Daca te ducea capul, poate faceai altceva, altundeva. Pana una alta esti platita pentru meseria asta, vita, desi tu nu ai ce cauta aici.

Alex e transferat la Resita - noi il urmam pe biciclete.

Elena, Bogdan, Remus si cu mine parcurgem sectorul Anina-Resita pe biciclete, ceilalti sunt in masina catre spitalul din Resita. Drumul este superb in lumina dupa amiezii de noiembrie.

Ma tot gandesc la cat ghinion a putut sa aiba Alex: pentru mine la asta se reduce totul. Ghinion. Am ajuns in Resita, cand Alex era externat si trimis acasa in Timisoara. Diagnostic: nu stiu, dar de pe radiografie se vede o dubla fractura. Si mi s-a mai facut rau odata. Va fi operat luni si toti ii dorim o recuperare rapida pentru a ne putea "bate" cat mai curand pe Bencec. Hai Alex!

Asa a aratat tura:



Traseu de bicicleta 757036 - powered by Bikemap 

Dupa cum se vede pe cei 117km am strans aproape 1700m diferenta de nivel - majoritatea pe portiunea Oravita-Resita. Este un traseu foarte frumos, dar solicitant, cu o sosea destul de proasta intre Resita-Oravita si cu o portiune de asfalt perfect intre Oravita-Resita.

Mai multe date referitoare la tura, gasiti mai jos:


Pentru duminica am ales un traseu cel putin ambitios. Vom schimba cursierele cu biciclete de barbati (am ajuns sa ma dau mult mai mult pe cursiera, anul viitor o sa merg la concursuri de sosea in starinatate, dar in continuare ciclismul de sosea mi se pare un sport de domnisoare cu fite comparativ cu MTB-ul).

Alin vrea sa faca anul viitor un concurs de MTB in masivul Tarcu. Vreau sa merg sa explorez o posibila varianta de traseu.

Pentru tura aceasta ni se alatura doar Vladimir si Mircea - intalnirea este in aceeasi parcare, dar mai devreme de data asta. Ziua este scurta si oricat este de cald, odata cu lasarea serii vine si un frig neplacut pe bicicleta.

Punctul de plecare este statiunea Poiana Marului. Daca se va organiza vreodata concursul respectiv, de aici va fi startul. Statiunea ofera suficiente posibilitati de cazare, se poate ajunge lesne cu masina si este situata intr-o zona pitoreasca.

In frigul diminetii, pregatim bicicletele si pe noi.

Traseul porneste cu o urcare de 12km si 650m diferenta de nivel pe drumul forestier ce duce in saua Jigoria. Drumul a fost facut pentru a fi parcurs cu bicicleta si pentru a fi inclus in traseul vreunui concurs. Sigur numai de aceea l-au facut.

Incep sa gandesc toata tura ca la concurs. Imi imaginez cum ar trebui tras aici, unde s-ar preta vreun punct de alimentare, cum ar arata traseul dupa ploi. Portiunea asta e "curveasca". Te fura. Nu e suficient de abrupta ca sa te faca sa treci la foaia mica si la macinat pinioanele, dar e suficient de inclinata ca sa te epuizeze complet la final daca tragi ca lumea.

Vremea s-a mentinut in tiparul de sambata. Baltile pe care le vedeti au fost si singurele intalnite in tura - in rest traseul a fost uscat pana si in fundul vaii unde soarele abia daca batea.

Dupa o ora suntem in Saua Jigoria - intersectia cu soseaua care urca spre Muntele Mic. Clar aici va fi un punct de alimentare. De asemenea optiunea fireasca pentru continuarea traseului este catre cabana Cuntu.

In Jigoria realimentam - pana aici a fost incalzirea. Partea tare, dar de asemenea partea mai frumoasa vine de aici.

Primii 2km din Saua Jigoria (ii stiti, aia pe plaiul despadurit, pana la intrarea in padure) mi-au placut cel mai mult din tot week-end-ul. Aici panta e criminala si foarte lunga. Se poate sta pe bicicleta daca asta e singura ta obsesie in viata- superba catarare!

Urmeaza o portiune clasica de cross country pana inainte de poiana Siroane. Aici trebuie sa faci push bike vreo 200m ca nu ai de ales. Din poiana se vede pentru prima data Tarcu si incep sa ma intreb daca se poate urca pe bicicleta de la Cuntu pana sus.

Pana la cabana Cuntu a mai trebuit impins o portiune de 100m (aia chiar din ultima curba inainte de iesirea din padure, o stiti si pe asta). In unanimitate s-a decretat ca portiunea Jigoria-Cuntu a fost superba. Da, asa e si este ciclabila. Si este la munte! Nu pe delauri! La munte, acolo unde pedalezi prin padurea verde de brad si unde este aerul proaspat si tare.

La Cuntu am facut o pauza foarte scurta, cat sa-l salutam pe George si sa mai alimentam odata. Da, aici ar trebui sa fie al doilea punct de alimentare.

Sunt circumspect ca vom putea termina tura propusa - nu cred ca ne incadram in limita de ore de lumina. Dar cu siguranta vom urca pana pe Tarcu.

Imediat de la plecare este evident: traseul de concurs trebuie sa se opreasca la Cuntu. Asta daca nu vrem sa fim urmariti de o armata de concurenti infuriati. De aici este uman imposibil sa mai pedalezi (zic asta tocmai pentru ca o sa apara multi care o sa vrea sa dovedeasca contrariul - asta e si ideea de fapt:) ). In poza e micul mare Vladimir.

Daca pe Mircea il stiam - participa la concursuri de MTB si se dadea foarte bine, Vladimir a fost o surpriza: catara asta micu' ca un drac. Si aproape numai in picioare. Cand l-am vazut ca sta in picioare inca de la inceputul turei am zis ca n-are cum sa reziste pana la final. Da' catara Vladimir a nostru, de nu ai vazut din alea.

Cand am venit din Indonesia, am participat la prezentarea sustinuta de Asociatia Altiudine. Alin Ciula este unul din membrii asociatiei. Cea mai mare realizare a asociatiei este infiintarea ariei protejate sit natura 2000 - Muntii tarcu. Mai multe detalii puteti gasi aici: Tarcu

V-am tot zis ca am fost pe muntele asta mai mult decat am fost la scoala. In ultima perioada insa am ales alte locuri si am mai revenit doar iarna aici. Ultima data vara am fost acuma un an si jumatate.

A doua poveste trista din blog: ceea ce vedeti in poza este o crima (si nu ma refer la faptul ca cei trei ciclisti imping bicicletele in loc sa mearga pe ele).

Nu sunt melodramatic. Simtul meu ecologic este mult mai prgamatic decat nivelul de: hai sa iubim si sa protejam natura ca sa se poata bucura si copiii nostri de ea. Sunt printre persoanele care considera ca asfaltarea Transalpinei este binevenita, care... si ma opresc cu exemplele aici ca sa nu imi aprind paie in cap.

Dar ceea ce se vede sus e o crima. Santurile alea sunt facute de rotile motoarelor de enduro. Prin santurile respective se scurge apa si devin adevarate valcele.

In primul rand cei cu motoarele nu au ce cauta pe aici. Si asta ar trebui verificat si aplicate amenzi.

In al doilea rand - si aici vorbeste pragmatismul din mine (si noi o sa ne luam motoare la anu'): bai, ce naiba, sunteti impotenti?! La 10 metri de locul unde ati facut santurile astea este drumul de acces catre Tarcu.

A...nu va place, ca e cu pietre? Deci, da, sunteti impotenti... Nu va tine sa mergeti pe acolo cu motoarele. Pacat. Ati dat atatia bani pe ele si nu stiti sa le folositi... A...nu puteti prinde viteza pe drumul de tractor cand mergeti la vale. Da, sunteti impotenti...

Efectiv m-am enervat. Arata ca dupa razboi pe aici.

In anumite portiuni (foarte scurte) se mai putea merge pe bicicleta. Aici suntem la intrarea in creasta care duce la vf. Sadovanu. Elena, de acolo de jos vedea manastirile de la Meteora. Era o vizibilitate incredibila.

Dupa Sadovanu am sperat sa putem merge pe biciclete pe drumul de tractor, dar n-a fost cazul. Deja muschii se obisnuisera cu ritmul dictat de push bike, asa ca ne era mai la indemana sa le impingem. Cred ca s-ar putea totusi pedala pe portiunea aceasta - Mircea a stat o portiune buna in sa.

Am ajuns dupa doua ore de la plecare din Cuntu pe vf. Tarcu.

De aici tura a urcat vertiginos pe scala frumusetii, instalandu-se pe un binemeritat loc fruntas. Parangul parea la o aruncatura de bat. Peisajul asta l-am mai vazut undeva: 3 ore in contiunuu cat am zburat deasupra Afghanistan-ului si Iranului. Exact aceleasi culori, acelasi relief. Aici instant te loveste cel mai profund sentiument de singuratate. E...lugubru de frumos :)

Mai avem 3 ore de lumina pentru a ajunge in saua Iepii. Habar n-am ce ne asteapta din punctul de vedere al mersului cu bicicleta pe aici asa ca ne grabim sa pornim la drum.

Am vazut si locul unde m-am dat cu avalansa. Aia e o amintire a naibii de vie in memorie. Inca o aud. Norocul si ghinionul...

De aici mergem pe urmele facute de cei mai mari impotenti ai pamantului. Daca, hai sa zicem ca pe cei cu motoarele i-as putea intelege la modul absolut - ei chiar cred ca fac un fel de sport, pe cei cu jeep-urile nu-i inteleg.

Astia sunt cei mai mari impotenti, aia care fut cu pula altuia, ca ei nu sunt in stare. Nu sunt in stare sa urce pe muntele asta pe jos, asa ca vin aici cu masinile. E tot ce mai pot sa faca. E genul de idioti care se incapataneaza sa urce cu masina pe nu stiu ce panta doar ca sa ramana blocati si atunci sa inceapa sa tureze masina pana cand se duce dracului tot solul de sub roti. La final sunt multumiti ca au fost pe munte, ba mai afiseaza si un aer de superioritate.

Hai sa va zic ceva: badea Ion in Cindrel, Lotru si Latoritei mergea cu jeep-ul numit Aro pe vremea cand voi confundati poola cu tzatza. Asa ca nu faceti nimic deosebit sau iesit din comun in afara faptului ca efectiv distrugeti muntele. Diferenta e ca badea Ion avea nevoie de urcat cu masina pentru a-si duce existenta, iar voi numai pentru a va satisface orgoliul.

Nu e nimic maret in a ajunge cu masina pe Caleanu. E cel putin jalnic. Si o sa fac tot ce pot (chiar daca asta se rezuma numai la datul din gura - dar sa stiti ca asta o fac foarte bine) ca idiotii ca voi sa nu mai ajunga aici.

Pana in saua Suculetului avem o adevarata autostrada facuta de jeep-uri. Adevaru-i ca inaintam mult mai repede decat ne imaginasem, doar ca ne-am fi descurcat foarte bine si fara drumul asta.

Din Suculet parasim autostrada si trecem la impins. Coborarea spre saua Scheiului o putem aborda pe bicicleta - este o zona mai tehnica si ne pune sangele in miscare.

Urcarea catre Nedeia este de impins. Chiar daca panta nu este criminala, este imposibil de urcat pe bicicleta din cauza substratului: un covor de iarba uscata destul de gros formeaza o patura pe care nu ai sanse sa inaintezi.

De la mijlocul urcarii panta s-a mai domolit si ne-am incrancenat fiecare dupa puteri sa stam cat mai mult in sa. A fost o adevarata proba de vointa. Am ajuns intr-un final si pe Nedeia unde am luat o pauza.


Putine ture au fost cele in care sa simt ca, uite asta este pentru mine esenta MTB-ului, asa l-as defini eu prin imagini. A fost tura din Ceahlau, una din turele din tara pemilor si tura asta. Portiunea dintre Tarcu si saua Iepii a fost ireala. Pedaland intre Nedeia si Baicu (aici chiar se putea pedala) aveam impresia ca sunt intr-o alta lume, departe de civilizatie, undeva in stepele mongoleze pedaland spre nicaieri, liber si fericit. A fost foarte frumos si tura s-a agatat aproape de varful topului.


De pe Baicu pana in saua Iepii este o coborare prea tehnica asa ca trecem la carat bicicleta in spate. Am reusit sa ne incadram in orele de lumina pana in Saua Iepii. De aici coboram pe biciclete pana la intarea in padure. Niciodata n-am stiut unde e poteca aici - de fiecare data am mers pe altundeva, iar in final ieseam la forestierul din vale. Asa s-a intamplat si acuma.

Urmeaza aproape 18km de coborare continua pe un forestier perfect. Nu trebuie sa dai deloc din pedale, dimpotriva, ajungi sa folosesti intens franele pentru a reduce din viteza. Am gonit ca nebunii pentru a ajunge pe lumina la masina si mai ales pentru a scapa de frigul pe care il aducea seara.

In Poiana Marului ne intlanim cu Andi care a facut o tura pana in Saua Iepii. Si...gata. Faina tura!

In primul rand am fost un grup foarte omogen ca valoare si asta a contat enorm la reusita turei. Nu trebuia sa ne asteptam unul pe altul, aveam cam acelasi ritm. Vremea a fost incredibila tot week-end-ul, iar peisajul din creasta Tarcului a fost imposibil de descris. Pentru prima data dupa Gilli Islands as fi vrut sa opresc timpul in loc in dupa amiaza tarzie de noiembrie pe varful Nedeia.
.
Tehnic tura a aratat asa:

Traseu de bicicleta 756299 - powered by Bikemap 

Si e clar ca un ipotetic concurs in zona nu are ce sa caute mai sus de cabana Cuntu, oricat de frumoasa este zona. Am tot timpul sa caut diferite rute alternative.

Mai multe date aveti aici:


Sper ca vremea va tine cu noi inca un week-end, planul este deja facut. Si de data asta o sa iau SLR-ul cu mine ca sa va pot impartasi minunatiile din tara pemilor.

5 comentarii:

Doru spunea...

sanatatate lui Alex.
si succes in lupta impotriva idiotilor cu motoare din rezervatii...

Mihai-Sorin Sirbu spunea...

Super tura! multam fain de track!

Gianina spunea...

Portiune Cuntu-Tarcu nu ar putea fi inclusa in sens invers in traseu? de coborat cred ca se poate, dar este nevoie de tehnica, avand in vedere bolovanii de pe drum.

Noroc in ture ;-)

Alin spunea...

In primul rand Multumesc! si respect.
Ar prinde bine sa fie doua articole separate, deoarece povestea turei din Tarcu e relevanta pt zona, si as vrea sa o expunem si pe alte situri de profil si liste. Se poate?

Afara de asta, descrierile sunt bestiale !

Si acum unele commenturi:
- In pozele din Resita nu te mai regasesc...
Esti relaxat, a disparut incrancenarea, e alt Suca! ...se vede ca ai terminat cu concursurile. O schimbare de stil care pot sa zic ca mi-a placut.
Pe urma dupa faza cu Alex, ti-ai revenit :)
Totusi, e riscant sa intri cu viteza intr-o zona cu nisip pt a lua curba, din cate stiu eu acolo era loc pe asfalt sa ocolesti mijlocul intrand pe contrasens si taind intersectia. Alex fie n-a vazut-o la timp, fie n-a apreciat corect pericolul, sorry dar vina e doar a lui. Pacat!
Si pe mine m-a luat un doctor la intrebari in timp ce-mi cosea pometul obrazului despicat: "Asa te dai tu cu bicicleta!?"... Aveam 16 ani si veneam de la Anina la Bocsa. Am mers pe bitzicla pana acasa (un Tohan) desi eram plin de rani, cu tricoul sfasiat, se uita lumea la mine ca la urs. Din greseli invatam.

Despre Tarcu si concurs:
- din start am considerat ca nu se va urca in creasta... si asta nu doar din considerente de push-bike si reactii, cat de siguranta participantilor prin prisma vremii. Daca urci in creasta 100 de oameni si e vreme nasoala, ai cam pus-o, mai ales ca traseul e lung... ar putea insa fi varianta de vreme buna :)
Multumesc ca ai parcurs zona cu ochi de concurent.
- ala nu e Ion Argintaru la Cuntu?
- o sa preiau pasaje de-ale tale legate de impotenti, am voie?
- coborarile pe forestiere, atat pe cel din valea Sucului cat si Valea Bistrei, sunt Dementiale! (pe a doua n-am fost decat per pedes, din pacate).

Si acum ca tot ai pomenit de... concursul e musai sa-l organizam. Vorbim deseara.

Vali Zanfir spunea...

Insanatosire grabnica lui Alex si pacat de ce i s-a intamplat.

Iti dau dreptate 1000% legat de impotentii care sunt si idioti pe deasupra.

Da' cum sa urce el, fratica, pe munte? Sa mearga pe jos? Sa-si miste curul? Baga jeepu' la inaintare sa nu oboseasca piti si ceafa de porc...

Cum ar fi sa se supere muntele pe ei odata si sa-i rastoarne in prapastie? Sa vezi jale atunci... Fi le-ar mufa proasta a dracu de tarani de oras ca nu mai ai loc de ei prin BUCEGI ca fac cozi la telecabina si urca cu masina la Babele.

Si nu-i mai inteleg, baga-le-as popa in casa sa-i scoata cu picoarele inainte, cum pot sa mearga cu sticla plina pe munte si sa o arunce acolo goala cand, teoretic, este mai usoara la intoarcere si ar putea sa o arunce la un tomberon.