Social Icons

684.7

Data: 22.01.11-29.01.11
Participanti: Elena, Alex, Cristi, Silviu, Ilie, Florin, Corina, Calin
Locatie:Ischgl
Poze: o sumedenie de poze in care se regaseste tot grupul
Filme: http:Youtube/Hoinarii
Track-uri: bike: http://www.bikemap.net/user/Hoinarii/routes

Intuind ca blogosfera e mai goala fara noi - ne-am intors!

Stau proptit in volan si ma gandesc (si cale de 1112km ai destul timp de gandire...). Acuma 7 ani veneam prima data aici la schi cu Ilie. Pe-atunci eram considerati nebuni, snobi, inconstienti. Acuma din 10 masini una e de Austria, restul de TM, B, CJ, BN, AB etc, ba chiar si GL! Rusii vin cu avionul...

In dreapta e Ilie - cu el am copilarit si chiar daca in ultimii ani ne intalnim tot mai rar, tot a ramas prietenul meu cel mai bun. In spate Panda doarme cuminte pe testoasa ei.

Ischgl a fost ideea Elenei. Ea s-a ocupat de gasit cazare si alte treburi organizatorice. Grupul e format din 8 de data aceasta si ne indreptam in 3 masini spre Kappl unde avem cazarea.

Daca ar fi sa aleg dintre sporturile pe care le practic, doua dintre ele imi sunt mai dragi: schi-ul si tennis-ul. Pe nici unul n-am avut sansa sa-l practic asa cum mi-as fi dorit, asa ca acuma am ajuns sa alerg si sa ma dau cu bicicleta... Dar odata pe an, timp de o saptamana, totul se rezuma la schi. Iubesc sportul acesta mai mult decat oricare altul. Schi-ul de partie. Sau mai corect spus schi-ul cu schi-uri de partie si cu clapari de partie. Schi-ul de tura este un mod frumos de a-ti petrece timpul iarna, dar atat. Pe partie in schimb ma simt in elementul meu.

Nu sunt multe de povestit despre ce am facut in saptamana cat am stat in Ischgl. A fost aceeasi rutina ca si in cei 6 ani anteriori. Se zice ca Ischgl e o statiune de fite. Ca are o viata de noapte bogata. Ca are magazine numeroase si restaurante renumite.

Nu pot sa confirm nimic din asta, deoarece pentru noi spatamana aceasta s-a rezumat la un singur lucru: schi. Aceeasi rutina zi de zi: te trezesti la 7 fix. Elena facuse sandwich-urile de cu seara asa ca acuma mai ramane de luat micul dejun, echiparea in fuga si repede in statia din fata pensiunii. Prindem autobuzul de 8.16. La 8.35 suntem in Ischgl .

La 9.05 suntem sus (uneori reuseam sa ajungem la 8.55). Schiem non stop (pranzul il luam pe telecabina ca si asa pierzi prea mult timp pe instalatiile pe cablu). La 3.30 incepeam strategia de prins ultimele instalatii de tras pe cablu.

Aici era o gaselnita. Inca din prima zi am sesizat ca din cele 41 de instalatii exista una speciala: C1. Daca toate se inchideau cu o punctualitate austriaca la 16.00, aceasta functiona pana la 16.30. Daca stii cum sta treaba, esti jos la 16.29, si mai prinzi o urcare.

Acasa...si rutina se relua a doua zi dimineata. Asa am strans 684.7km (urcat+coborat -  o sa calculez cat a fost coborare efectiv, dar acuma mi-e lene). Timpul a zburat mult prea repede.

Ischgl are 238 de km de partii.  Asta nu ne impresioneaza neaparat. Si Soelden si Stubai stau bine la capitolul acesta. Ce ne atrage atentia este numarul mare de partii rosii si mai ales negre. Zonele cu ghetar de la austrieci sunt blande - ca doar asa e ghetarul. Soelden-ul si Stubai-ul aveau doar cateva "negre" pe care incepand cu a 3-a zi le stiam pe dinafara si eram "obligati" sa iesim off-piste ca sa nu ne plictisim.

Aici facem sedinta tehnica din prima seara. Rezultatul a fost ca fiecare avea sa schieze pe unde vrea dupa puterile lui.

Elena schiaza mai elegant decat mine si cel putin la fel de tehnic. Nici cu viteza nu sta prea rau - asa ca evident vom face echipa imrpeuna. Pe Ilie l-am infiat, asa ca in formatie de 3 ne pregatim sa luam cu asalt partiile.

Cu o saptamana inainte temperaturile maxime s-au invartit in jurul lui 9 grade. Cu plus. Asta ne-a speriat la culme. Ne-a mai linistit Marius de la club si cu Alin Tanase. Desi ploua si in afara partiilor nu prea era neam de zapada, austriecii au inteles un lucru elementar, pe care imbecilii din Romania nu par sa-l inteleaga: din chestia aia alba, bine ingrijita ies milioanele de euro. Asa ca au facut pe dracu'n patru si au reusit sa conserve zapada pe partii.

Pe noi austriecii ne-au asteptat cu maxime de -10 grade si un soare cat jumatate din bolta cereasca.

Na, sa-i dam la vale!

Prima zi e rezervata, ca de fiecare data, prospectarii zonei. Nu ne-a prea interesat deocamdata pe ce si unde schiem - vroiam sa vedem care sunt legaturile intre diferitele vai si ce partii sunt si unde. Asa ca azi nu am repetat nici o partie ci ne-am concentrat sa vedem cat mai multe.

Na, cam asa a fost vremea sase zile. Asa bulan nu am avut in nici un an. Mai era macar o zi in care nu vedeai nimic de ceata. Anul asta - ca in poza.

Ce se vede in poza este Elvetia. Ca domeniul schiabil de la Ischgl (care se cheama Silvretta si care contine 4 zone distincte) se intinde si in tara ceasornicarilor. Asta din cate am auzit pare sa fie un punct de atractie si toata lumea lauda partea elvetiana. 

Asa ca ne-am grabit si noi sa vedem cum e. Este asa cum a zis Alin: dimineata mult soare. Dar atat - in rest au o gramada de partii albastre pe care te chinui sa nu adormi. Ne-am plictisit repede si nu am mai revenit in Elvetia decat inca odata in restul de 5 zile - si atunci pentru a face o ruta noua. 

In poza se vede telecabina cu etaj de pe partea elvetiana - face legatura intre satucul Samnaun si Alp Trida.

El e Calin - un fost coleg de liceu si facultate. Grupul de anul acesta a fost mult mai omogen decat in alte dati. Adica majoritatea iubeau "negresele" asa ca in zilele ce au urmat grupul nostru de 3 s-a tot marit pentru ca pe final sa schiem in 5. Singura data cand ne desparteam era pranzul - noi (Elena cu mine) continuam regimul ascetic de mancat pe "bubble".

Aici suntem la final de prima zi - chiar pe granita dintre Elvetia si Austria. Cum nu stiam daca vremea va mai fi asa de darnica cu noi in zilele ce au urmat - am facut azi destul de multe poze cu SLR-ul. Destul de riscanta treaba- il tineam spanzurat la piept. Asa ca picatul nu era o optiune, nu de alta dar s-ar fi chinuit chirurgul sa separe bucatile de lentila, obiectiv si alte cele, de partile de ficat, rinichi si mai stiu eu ce...

Silviu in prim plan si Cristi in spate - cu ei ne-am intalnit mai rar. Silviu e la inceput de drum si Cristi acuma avanseaza vertiginos spre "ma pis pe ele partii rosii". Azi am luat sapuniera ca sa fac poze (mama lui de aparat infect...). Asta nu s-a prea sinchisit sa se deschida si m-a enervat la culme. Asa ca toate pozele urmatoare sunt facute in ultimele 2 zile cu SLR-ul - dar cum voi n-aveti de unde sa stiti asta, sa-i dam mai departe cronologic.

De ceva vreme, in fiecare an, este o tematica pentru sculpurile in gheata de la Ischgl. Anul acesta tema au fost vampirii. Erau 9 sculpuri diferite imprastiate prin tot domeniul. Asta ni s-a parut cea mai haioasa: 2 vampirei indragostiti tinandu-se de mana, cu o inima mare pe fundal.

In scurt timp am ajuns sa folosim numele instalatiilor sau a partiilor pentru orientare: C1, C2, 35, 20... Asta a ramas simplu: telescaunul. Am inghetat cateva ture bune pe el pana ne-am dat seama ca si bubble-ul care era la 5m in paralel cu el, ducea in acelasi loc... (acuma vad ca in poza nu e telescaunul respectiv, dar hai sa ne prefacem ca ar fi el).

Baietii se opreau pe la 11 pentru un vin fiert si dupa aceea la 13.00 pentru pranz. Elena cu mine ne continuam goana dupa kilometri si ne intalneam cu ei mai pe dupa-amiaza. Zona asta era strategica. Deasupra se aflau in paralel 4 partii negre - aici ne-am petrecut mare parte din ultimele zile (nu la bar, pe partii).

Aici nu cred ca a fost vreunul dintre noi, dar mi-a placut cum arata, asa ca i-am facut o poza. Acesta a fost primul an in care nu am fost pe ghetar. Exista si multe avantaje (de fapt daca exista zapada nu vad nici un dezavantaj in a nu schia pe ghetar) - pe langa numarul mai mare de partii negre. De exemplu, temperatura. Cele -10 grade pe care le suportam aici ar fi insemnat -15 pe ghetar.

Urasc frigul (de fapt in afara de schi mie nu imi prea place iarna ca anotimp - dar sa nu mai spuneti la nimeni). Anii trecuti sufeream ca un caine din cauza gerului si uneori trebuia chiar sa intru in locasuri ca cel din poza - locuri ale pierzaniei. Blasfemie! Anul acesta am fost ferit de aceste ispite si le-am vizitat doar toaletele.

Stiu...Stiu... Nu mai puteti de curiozitate si vreti sa stiti cum rezisti 8 ore pe schi-uri fara sa iti pocneasca picioarele. Uite asa:

Maine se implinesc 2 luni de cand am inceput antrenamentul pentru 2011. Parafrazandu-l pe Cioran: Eu n-am pasiuni, eu am obsesii. Si ultima obsesie e ca m-am plictisit sa scriu blog-uri de supravietuire pe la concursuri. Am chef sa scriu blog-uri de acolo de sus de pe podium. Sau cel putin sa incerc asta.

A...da. In poza este Elena. Ea n-are obsesii, ea are pasiuni. Ultima gaselnita a ei e IronMan-ul (ca nu exista IronWoman nu e vina ei). De fapt half IronMan ca nu vrem sa ajungem ca in filmuletul de la Gianina (http://www.youtube.com/watch?v=B03dFMG8nR4)

Chiar daca nu am mai scris blog-uri in ultime saptamani, ne-am intalnit cu voi la alergat la scari pe stadion, in sala sau in Parcul Botanic, la inot si mai ales pe tot felul de trasee virtuale de pe trainer.

Pe el il cheama AlfTheBad. La cat timp mi-a mancat in ultimele saptamani (cel putin la fel de mult ca antrenamentele) nu se facea sa nu apara pe blog.

Pe masura ce treceau zilele - tot mai multe variante de coborat apareau. In ultimele zile nu mai exista efectiv nici un petic de zapada virgina. Un schior sau un boarder sigur ar fi incercat sa se dea pe acolo.

De prin a 3-a zi ne-am simtit suficient de incalziti si dupa ce ne-am reamintit tot ce uitasem in ultimul an - am iesit de pe partii. O alta caracteristica la Ischgl e ca exista suficiente off-piste-uri: astea sunt partii neamenajate si neintretinute - dar totusi partii (suna a schi in Romania, ha?).  Pana la final am ramas sa ne jucam cand pe off-piste-uri, cand pe partiile negre.

Pe cea din poza o cheama 26 si e "Ski route extreme". O verticala frumoasa si lunga, pe care simteai ca iti lucreaza toti muschii.

Poza e facuta pe acelasi 26. In ultima zi zapada aici era suficient de tasata incat coborarea sa fie ... "sex cu zeii" :). E genul de panta pe care te gandesti de doua ori inainte sa pici...

Cum ajungeam la cabana, ne schimbam imediat in echipamentul de alergat. Mancam repede o supa fierbinte, dupa care plecam la munca. Ceva imi spune ca la vara nu o sa fie prea multe concursuri de schi, asa ca poate ca ar trebui sa mai si alergam.

Noi eram cazati in Kappl - un sat la 8km de Ischgl.  Satul se intinde pe versantii abrupti ai vaii. Si unde sunt case, exista si drumuri de acces la ele. Inca din prima zi am gasit un circuit care mie mi-a placut mult si pe care Elena il alerga doar din obligatie. 

Astia si-au trantit casele pe fiecare limba de pamant cat de cat plata, asa ca asudam serios pe pantele de prin satucele lor. Bucla se inchidea cu 3km de alergat pe partia care cobora jos in Kappl. Era o placere sa alergi pe partia proaspat nivelata de ratrack. Te afundai in zapada doar atat cat trebuie.

Din nou in poze apare doar Elena - dar sa stiti ca cineva i-a facut pozele astea. Eu am repetat chestia cu alergatul 5 seri, Elena 3. Tura in sine nu era lunga (doar 8km), dar cu suficienta diferenta de nivel ca la finalul ei sa mai ai energie doar de Weissbier.

Intr-una din zile a nins de-o palma. Unul din meritele celor din Ischgl e ca nu au intrat imediat cu ratrack-urile ca sa niveleze zapada, asa ca spre finalul zilei inclusiv partiile albastre aveau suficienti moguli incat sa nu mai fie plictisitoare.

Pe asta o cheama 14a si e mandria localnicilor. Are o portiune cu panta 70%. Dupa aia am aflat ca de fapt e vorba de 70% din 45% - cat e maximul admis pentru ca o partie sa fie omologata (26 al nostru oricum ii dadea clasa...). Partia nu e nici pe departe asa de abrupta cum pare de aici (aici eram pe 26). In schimb in partea finala e un adevarat patinoar care transforma schiat-ul intr-o alunecare deslanata catre baza.

Partia e deservita de un bubble cu incalzire in scaune si in partea superioara are 3 variante - dimineata cand avea inca zapada si dupa-amiaza cand ramaneam singuri ni le petreceam aici.

Pe ea o cheama 39 si in urma sondajului ea a fost favorita Elenei si a mea. E vorba de un off-piste de 929m diferenta de nivel (va dati seama?! coborai aproape 1000m diferenta de nivel pe schi-uri si partea cea mai faina era ca din varful partiei vedeai baza). Uluitoare partie!!! Cea mai frumoasa pe care m-am dat vreodata.

In drum spre Ischgl ne-am oprit in Budapesta la Decathlon unde pe langa alte chestii eu mi-am cumarat niste schi-uri noi. Marca Wed'ze (inainte sa radeti, Wed'ze este echivalentul Quechua la echipament de iarna). Si daca nu ma insel, 90% din cei ce citesc blog-ul asta sunt inbracati cu Quechua...

Ideea e ca 39 si-a cerut tributul si aici am desfiintat schi-urile. Schi-urile in sine n-au avut nici o vina. La socul respectiv n-ar fi rezistat nimic (la o cristiana am cazut de la vreo juma' de metru cu cantul pe muchia unui bolovan). Inca nu sunt hotarat daca sa fiu nervos ca am stricat niste schi-uri noi sau sa ma bucur ca am distrus unele ieftine. Dar cum eu sunt un vesnic optimist....

Partia asta a fost martora celor mai multe repetari. Ne retrageam de pe ea, doar cand genunchii refuzau sa ne mai asculte.

Pe masura ce treceau zilele si zapada nu mai venea din ceruri - si conditiile pe partii au devenit mai dificile. Daca in prima parte a zilei aveam parte de partiile exemplare pregatite de gazde de cu seara, dupa-amiaza totul se transforma intr-un veritabil pationoar. In acele momente iesitul pe off-piste nu mai era un moft - acolo erai mult mai in siguranta.

Ca veni vorba de siguranta -accidentele erau inevitabile. Elicopterul a venit sa-l ridice pe un nene care se lovise la spate. Scene de genul acesta se repetau de cateva ori pe zi. Dar cum a zis un prieten. Citez (ca el in engleza o zis-o): "We should not talk about it. It never happens to us".

Dimineata celei de-a 5-a zile a fost dedicata photo-session-ului. O dimineata perfecta in care am fost doar noi pe 20 (o alta neagra care ne-a placut mult de tot).

Asta-i Ilie, zis si vitezomanul Gica.

Florin concentrat

Si Panda incheie sirul

El Chupacabra - spaima partiilor! (Ilie se autointitulase "regele partilor", trebuia sa fiu si eu ceva). Eu n-am poze, ca inca nu s-a inventat aparatul care sa aiba timpul de expunere suficient de mic ca sa ma prinda. In schimb m-a pozat Elena pe 39 - acolo era si un half-pipe cu moguli prin el.

Dupa cum v-am zis la inceput, ziua o incheiam pe C1.  Apucam sa prindem momentul in care ganganiile metalice ieseau din vizuina si isi incepeau rondul pe partiile macinate de schiori peste zi.

Si dupa inca o tura de alergare a venit si ultima zi. Azi am mai gasit o varianta de intrare in partia 14a - bucata care avea de fapt cele 70%.

Am mai coborat inca odata pe partiile care ne-au placut mai mult, am stat pana la ultima strigare, dupa care totul s-a terminat brusc. 

Pe langa cifre si statistici, in urma ramane o spatamana de vis in care am facut ce imi place. Si impreuna cu un grup fain. Singurul regret e ca mai trebuie sa astept inca 52 de saptamani pentru urmatoarea tura de schi adevarat.

A...da. Orice sportiv adevarat are nevoie de hidratare adecvata si de o alimentatie corecta. Ceea ce vedeti este o parte (da, numai o parte...) din "carbo loading-ul" la care ne supuneam seara de seara fara nici o placere - dar daca trebuie...


Pana la proxima intalnire, Hoinarii va ureaza numai bine!

Life is something that happens when you can't get to sleep.(Fran Lebowitz)

7 comentarii:

stoinel spunea...

Sandu cu Elena sunt cei mai impatimiti schiori,ciclisti,alergatori,muntzomani,blogerii,pe care i stiu,sunt pazitorii,descoperitorii si imblanzitorii naturii,o pereche perfecta precum un ceas elvetian!!
Ma bucur ca ma considera printre cei mai buni prieteni ai lor,si eu i consider la fel!!
Traisca oamenii de buni simt,care stiu sa aprecieze natura,stiu sa se bucure si din lucruri marunte,cei fara fitze..!!

Ilie-Lucian.

Cristi Trandafir spunea...

apoi 8 ore pe ski a mai rezistat lumea si fara antrenament special, ca doar omu face multe din pasiune, dar dupa alea 8 ore sigur nu se punea nimeni sa alerge, pentru asta chiar iti trebuie o obsesie ;) ...ba parca odata am si alegat vreo 10m ...spre "apres ski" :))

Vali Zanfir spunea...

Bravo, bravo de 7 ori!
Ma uit cu placere si cu regret in acelasi timp pe poze. Cu regret pt ca excursia programata pentru jumatatea lui februarie la schi a picat si cu placere ca vad si eu partii adevarate. Nu zdrente ca la Predeal(ce sa-i faci, sunt din Ploiesti).

La Predeal nu mai calc decat daca iese iarba pe Sorica de la Azuga. Dar si aici sunt idioti. Cand ii ajuta Dumnezeu si le da zapada, ei nu baga racktrack-ul. De ce? De aia.

stoinel spunea...

http://www.libertatea.ro/stire/aproape-100-de-schiori-au-ramas-blocati-in-telecabine-in-austria-320409.html

Ca tot vorbeam de muntele mic,uite ca si la ei se intampla!!

Anonim spunea...

iara ma faci sa salivez.... George!

robert spunea...

Bine ati revenit in blogosfera! ;-)

ionut spunea...

In Kappl / Galtur nu ati schiat deloc?