Participanti: Elena, Alex, Anna Maria, Andrea, Remus, Tibi, Malvina, Tudor, Roxana, Radu, Andrea, Geza, Alice
Locatie: Runcuri
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/JurnalDeRevelion?feat=directlink
Data apuseana 28 decembrie 2010
Dupa un Craciun atipic - anul acesta a venit Slatina la noi, nu ne-am dus noi acolo - ne pregatim de Revelion.
Adica eu nu fac nimic - am revenit la perioada de hidratare si mi-am oferit o pauza de la antrenamente.
Ultimele revelioane le-am petrecut impreuna cu verisoarele mele din Brasov si nici de data aceasta nu schimbam traditia. Stim de prin septembrie ca vom merge undeva in Muntii Padurea Craiului.
Ultimele 4 sau 5 revelioane au fost tot atatea ocazii de a vizita locuri noi - nici in zona aceasta nu am prea fost (am vazut ceva pe fuga la IBO 2010, dar cam atat).
Umplem masina pana la refuz cu de-ale gurii si mai ales cu lichide (spectrul deshidratarii in salbaticie imi da fiori) si pornim spre Beius. Am luat si ski-urile de tura cu noi - zona deluroasa in care vom merge pare a fi potrivita pentru asa ceva.
Pe masura ce ne apropiem de Beius realizam ca am scos degeaba ski-urile la plimbare. Noroc ca am luat cu noi papuceii de padure asa ca o sa incropim un cantonament de alergare in lipsa de material de ski.
Din Beius drumul continua pana in comuna Rosia si de aici mai departe prin Cheile Albioarei. De la canton urci brusc in dreapta si te bucuri ca ai luat o masina 4x4. Dupa inca 2 km ajungi la: http://www.traditionalcasa.ro/
Tibi e deja aici. Noi suntem cazati la casa de fite (pe bune, si localnicii ii spun asa) cunoscuta si ca si Casa Florian (aici in zona fiecare casa pare ca are numele proprietarului : Casa Bujor, Casa Mariuta, etc).
Casa de fite are o pozitionare incredibila: pe costisa unui deal avand ca belvedere dealul vecin presarat ici colo de cate o capita de fan sau cu cate o casa singuratica.
Conditiile... Bai, ce naiba cautam noi aici?! Pot sa stau o luna in cort sau sa dorm in cocioabe darapanate si nu ma deranjeaza. Apa calda, curentul, WC-ul sunt niste mofturi de care ma pot lipsi. La fel de adevarat e insa ca daca am de ales tot timpul trag unde e bine si unde sunt conditii.
Si am stat si in tot felul de locuri mai acatarii la noi sau prin strainatate - dar conditiile de aici depasesc tot ce am vazut.
Desi e construita ca un fel de cabana, casa a fost utilata ca si cand proprietarii si-ar petrece aici majoritatea timpului - nu ca si cand au ridicat-o, au aruncat ceva mobila si acuma asteapta sa isi scoata investitia. Asa ceva mi-ar placea sa am (neaparat in asa loc) cand ma fac si eu mare...
Caram bagajele de la masina si realizam ca e inca devreme. Singura varianta pe care o avem la dispozitie e sa alergam pe-aici prin zona. Tibi se hotaraste sa vina cu noi asa ca plecam in formatie de 3 catre Rosia.
Pe drum ne intalnim cu Tudor si Roxana care se chinuiau sa biruie cu masina ultima panta. Incercam sa ii ajutam si pornim mai departe in alergare.
Elena n-a mai alergat serios de la Ciucas (asta e acuma mai bine de 4 luni), dar ritmul e destul de bun tinand cont si ca afara temperatura are multe grade sub 0.
In cheile Albioarei ne intalnim si cu Radu si Andrea, le dam binete si intram in alergare in Rosia. Rosia e o comuna fara sfarsit. Dupa 7.5 km Tibi ma intreaba daca mai alergam. 15km e deja mult prea mult pentru prima tura a Elenei si pentru ce scrie in Excel-ul meu de antrenament, asa ca pornim inapoi.
De aici pana acasa avem numai urcare (intr-adevar foarte usoara, dar totusi urcare prin zapada) si Elena cu mine cel putin n-am mai alergat in panta de luni de zile bune.
La cabana au sosit si Anna Maria, Andrea, Remus, Geza si Alice asa ca acuma grupul e complet. Dupa o mancare "usoara" - asa ca de sarbatori, ne retragem in biblioteca sa citim niste romane. Unii asculta de invataturile profesorului (Teachers pentru cei care nu prind poantele de betivi), altii citesc cate o epistola despre hamei altii sunt naturisti si se trateaza cu apa de Tinca. Progam de lectura incarcat, cu multe povestiri. Pic destul de repede dupa tura de alergat.
Iata si parcursul stelar din prima zi:
Data apuseana 29 decembrie 2010
Elena e teapana de la febra musculara, asa ca azi plec singur sa descopar noi traiectorii cosmice. Grupul nostru se mobilizeaza de-a dreptul ardeleneste, asa ca am timp suficient sa imi fac alergarea de dimineata.
Azi incerc numai 10km si intuiesc un traseu de circuit pentru tura urmatoare.
Ma intorc exact la timp pentru a prinde restul trupei si pentru a ma alatura lor la tura de trekking. De la cabana coboram direct catre Cheile Cutilor (este si un traseu tematic aici, frumos amenajat cu tablii informative). Pe coborare Roxana isi disloca rotula (chestia asta pare ca i se intampla destul de frecvent) si se intoarce impreuna cu Tudor.
Facem o multime de poze pe-aici prin chei, dupa care intram in Rosia. De aici n-am inteles exact incotro ne-am indreptat (ca directie). Urmatorul obiectiv este izbucul Rosia si Pestera Gruiet.
Drumul merge pe firul vaii Steazelor. Este foarte putina zapada si aceasta nu face priza pe covorul de frunze si crengi uscate de dedesupt - asa ca alunec in continuu. Izbucul Rosia seamana cu izbucul Cernei ( a nostru e mai frumos, evident).
Pe drumul de intoarcere o parte din grup se abate pana la Pestera Gruiet. Intram inauntru si inaintam pana in punctul in care ar fi cazul sa luam contact cu pamantul - lucru pe care nimeni nu vrea sa-l faca fara echipamentul de protectie.
Mai departe se hotaraste sa continuam spre nu stiu ce mina. Drumul urca sustinutt pana pe un platou unde se afla si un catun. Remus si cu Tibi sunt speologi cu vechime care si-au petrecut liceul si facultatea pe-aici. Zona le trezeste amintiri vii: aici se afla o pestera in care au ramas fiecare blocati cateva ore pe portiunea de iesire - pare-se ca e o adevarata provocare sa iesi de-acolo.
Cautam gaura cu pricina prin gradinile localnicilor (la propriu). Pana la urma Remus isi aminteste topografia locului si ajungem la intrarea pesterii. E suficient de mica incat sa iti taie pofta inca de la inceput - baietii trebuie sa fi fost foarte hotarati acuma vreo 15 ani cand au intrat.
Incepem sa ne intoarcem catre cabana. Am o foame de lup in mine si mai am ceva energie de consumat asa ca ma hotarasc sa alerg (desi sunt in ceea ce numesc eu bocancii de altitudine - adica niste bolovani de moara fara pic de flexibilitate - bocancii cu care am fost in Pamir).
Ajung repede in Rosia si fiindca eu sunt o persoana foarte sociabila, dar mai ales fiindca n-am chef sa imi petrec noaptea pe dealuri, incep sa intru in vorba cu fiecare satean intalnit ca sa culeg informatii despre drumul pe care trebuie s-o apuc.
Tot inainte -asa au zis toti. Asa ca o iau tot inainte la intersectie. Afara e noapte si ceata s-o tai cu cutitul (ca altfel n-as avea ce povesti). Dupa vreo 2km de alergat constant la vale prin-un noroi pana la gat rasuflu usurat cand vad o casa luminata.
Ma opresc in fata geamului si strig un "Buna seara!" Injuraturile din zona sunt un deliciu (nu sunt ironic).
"Pa chizda matii!!!" se aude din casa. Imperturbabil strig mai departe pana cand la geam apare o babuta (nu ea injura, mosul ei). Deschide geamul si imi dau seama ca eu nu stiu unde stau asa ca nu stiu ce s-o intreb.
Tin minte de ceva "Runcu". Imi incerc norocul cu asta:
- Care-i drumul spre Runcu ?
- Runcu?
- Da.
- Poate Runcuri.
(Calculez ca n-are cum sa existe si Runcu si Runcuri si o dau pe-a babei)
- Runcuri, da.
- Da' la cine mergi?
(Habar n-am)
- La Lazc... (si las numele neterminat, nu de alta, dar nu-l stiu)
- La Viorel?
(Acolo m-oi duce, de unde sa stiu)
- Da
- Dar de unde vii?
(Din */#$ )
- Din Rosia.
- Si esti singur ?
(Drumul tanti, zi-mi drumul...)
Nu scap fara sa intru in casa. Mosul care m-a injurat este o mare figura. Greu il conving ca sunt bolnav si nu pot sa beau palinca. Nu scap fara un ceai. Pana la urma aflu ca trebuia s-o iau la dreapta la intersectia aia. Dupa ce aproape ca ma batranii conving ca o sa mor mancat de lupi, inghetat sau cu picioarele rupte in vreo crapatura de munte, alerg inapoi prin aceleasi noroaie catre intersectia cu pricina.
Acuma abia daca imi mai vad varful bocancului. O iau de vreo 2 ori pe drumul care mi se pare evident doar ca sa imi dau seama ca e o urma de carute care se duceau in camp sa aduca cate o capita de fan pentru animale. Ma intorc si o iau in cealalta directie.
Cand deja mi-am pierdut speranta si ma hotarasem sa ma intorc in Rosia si sa continui pe sosea, apare o alta casa luminata (astea apareaua ca in povestea cu Hans si Gretel - exact cand trebuiau).
Scenariul se repeta la indigo (aici insa nu mai sunt injurat si nenea se lasa mult mai greu convins ca palinca nu imi face bine - ba aproape ca se infurie ca il refuz).
Dupa ce mai stau si aici la povesti, aflu directia si continui mai departe (mai am 1.5km pana in Runcuri din cate am inteles).
Yep...Pierd din nou drumul si acuma alerg (acuma alergam de panica) direct pe camp sau naiba stie pe unde. Lumina urmatoare apare la timp.
Acuma am nimerit la...Salvamont! Pardon - SalvaSpeo! Asta mi se pare cea mai tare faza - cauti ca bezmeticul drumul si dai peste baietii Salva....
Baietii sunt cam de varsta mea - aici pe langa palinca au si bere pe care n-am cum s-o refuz - sunt deja uscat ca un burete de la atata alergat. Mai povestim si aici, dupa care facem un tur al casei (aici am vazut una din cele mai originale camere de baie) si pornesc mai departe.
Nu nimeresc casa lui Bujor dupa indicatii, dar ajung intr-un final la casa de fite. In acelasi timp cu restul grupului care nu se obosise sa alerge.
Tot drumul am fost insotit de doi caini pe cat de devotati, pe atat de cretini. La un moment dat am incercat sa intru in vorba cu ei si sa le zic ca s-a terminat cu plimbarea de seara si ca ar fi cazul sa gaseasca drumul, dar fie nu ma intelegeau, fie isi bateau joc de mine: oriunde mergeam veneau constiinciosi dupa mine - nu tu un hau- hau de negare sau incuvintare...
Oricum foarte ospitalieri localnicii - a fost o seara deosebita - si daca ar fi fost toti bautori de bere probabil ca ramaneam undeva pe drum - ca doar ce atata graba?!
Lectura din seara aceasta este si mai scurta - sunt daramat dupa turele de alergat de peste zi.
Data apuseana 30 decembrie 2010
Dimineata (de fapt undeva pe la pranz) sunt gata de tura de alergare. Vreau sa vad daca pot sa fac un circuit.
Vremea pana acuma a fost inchisa si nu am vazut mai nimic in jur. Azi...e la fel. Un cer plumburiu deasupra si o pacla destul de deasa te invaluie din toate partile.
Cobor pana la drumul spre Bratca, de aici prin chei pana la intersectia catre Tileagd si de aici o iau in sus pe drumul forestier. Muncitorii forestieri sunt si azi aici (cred ca se uitau cam ciudat la mine avand in vedere ca eram imbracat cu iegarii mulati pe cur, afara erau vreo -10 grade si eu alergam cu betele la mine...). Aflu de la iei cum sa ma orientez pentru a-mi face circuitul.
Superba zona. Prin conformatia lor, muntii acestia sunt locul ideal de trail running si mai ales de MTB (de fapt aici in zona se organizeaza si Iron Bike-ul). Cand au fost desenati categoric s-a avut in vedere acest aspect - sa se poata da omul cu bitigla pe-aici pana nu mai poate.
Deocamdata eu alerg si ies undeva in Rosia. Apare la fix o tanti dintr-o curte si ma indruma pe scurtatura de langa scoala. Dur dealul! Numai bun pentru finalul acestui circuit superb.
La cabana imi fac refill-ul si trupa e gata de plecat in pestera. Aici in zona este o concentratie impresionanta de pesteri. Pentru azi se alege pestera Ciur Ponor - una din cele mai lungi pesteri din Romania (14.9km). Pestera este activa si destul de greu accesibila, asa ca ne trebuie cat de cat echipament.
Primesc un combinezon, casca, ham, lonja. La cizmele de cauciuc am stat cam prost - mai era un numar 42 si eu am 45. Dar nu faci mofturi...
Pana la urma se face noapte de-a binelea pana intram in pestera. Evident asta nu prea conteaza, ca si asa acolo e intuneric. Asta imi aduce aminte de Revelionul trecut...
Pestera asta e uda!!! Si asta in conditiile in care totusi e sfarsit de decembrie si afara sunt multe grade cu minus. Nu prea ajuta ca in pestera temperatura e constanta - apa tot uda si rece e.
Plus ca e foarte ingusta - un canion cu acoperis sapat de ape prin mijlocul muntelui. Si da-i si lupta; si strecoara-te si taraste-te si uda-te.
Ajungem destul de repede la primul obstacol - cascada de 4m. Aici, dupa o traversare pe corzi , trebuie sa cobori pana la baza cascadei. Dureaza destul de mult pana cand toti cei 9 participanti la tura ajung jos...
Registrul nu se schimba nici mai departe. Strecurandu-te asa prin maruntailele muntelui, ai intr-adevar senzatia de explorator, de mister si necunoscut si ceva te impinge de la spate sa mai inaintezi un metru si inca unul si tot asa.
Si tot asa ajungem la cel de-al doilea obstacol - cascada de 10m. Asta nu trebuie coborata. Se traverseaza pe deasupra ei pe un fel de via cordata (ca e o via ferrata cu corzi - de-aia), dupa care se descatara pana la baza cascadei.
Portiunea aceasta ne-a luat mult timp. De aici relieful devine din ce in ce mai accidentat si pana la urma ajungem la o saritoare care la prima vedere pare de netrecut fara neopren.
Grupul se rupe in doua si cei ramasi ne aventuram mai departe la inistentele lui Remus. Biruim si saritoatea aceasta (si urmatoarele) pana cand ajungem la un culoar in care trebuie sa te tarasti pe burta prin apa pentru a putea trece. Anna e singura rationala si ramane la intrarea in culoar.
Restul ne taram pe burta prin apa inghetata pana cand ne udam complet. De partea cealalta a culoarului mai inaintam 10m si la urmatoarea cascada Remus hotaraste sa ne oprim. N-a reusit sa gasesca fundul apei ceea ce inseamna ca aici trebuie deja sa inotam.
Ne-am udat suficient pentru ziua de azi asa ca ne retragem. Frigul incepe sa ma cuprinda asa ca nu mai am rabdare sa folosesc blocatorul pentru a urca cascada si o catar pompiereste. Dupa care mai ca alerg prin culoarul ingust catre iesire.
Prind din urma primul grup chiar la iesirea din pestera. Cea mai nasoala parte a turei abia acuma urmeaza. Uzi pana la piele trebuie sa strabatem cale de peste 1km pana la cabana. Nu apucam sa iesim bine in gerul de afara si combinezonul ingheata bocna pe noi. Nu mai putem indoi bratele de la cat de rigid s-a facut. E cazul sa ne grabim - hipotermia fuge dupa noi. La fiecare pas simt cum degetele din bocancii cu 3 numere mai mici imi ingheata. Ajungem intr-un final la cabana si aici am dansat vreo 10 mintue de durere dupa ce degetele mele au dat de caldura si au inceput sa se dezghete.
Pare-se ca rezistenta mea la citit a scazut in ultimul timp - azi ma multumesc cu un haiku dupa care cad lat intr-un somn adanc.
Data apuseana 31 decembrie 2010
Ultima zi din an. Vremea e azi mai prietenoasa - soarele si-a facut aparitia si mai sunt nori doar cat sa iasa pozele mai frumos.
Elena si-a revenit dupa febra musculara de zilele trecute asa ca pornim impreuna sa facem circuitul pe care l-am descoperit cu doua zile in urma.
Vremea este superba si peisajul de vis: parca alergi printr-un basm. E o devarata placere sa fugi in conditiile astea. Asta ma face sa ma gandesc "cu dor" la banda de la sala unde asuzi ca un catar in jug si unde privesti ca o vita bleaga peretele gol din fata ta.
Aici as putea sa alerg in fiecare zi si nu m-as plictisi.
Dupa ce cotim la stanga de pe drumul de Tileagd iesim pe coama unui deal unde mergem cale de vreo 4km. De aici se vede foarte frumos toata valea - comuna Rosia este la jos pe firul vaii, iar de o parte si de alta pe costisele dealurilor se intind fantele oamneilor presarate cu capitele de fan ninse.
De data asta optimizam circuitul asa incat nu avem sosea decat vreo 5m - in rest este off road. Dealul care ne scoate in Runcuri scoate si sufletul din noi.
Restul zilei nu prea facem nimic, asa ca pe dupa-amiaza mai iesim la o tura scurta de alergat. E deja intuneric afara si nu stim incotro mergem. Drumul pe care suntem acuma nu a fost folosit, asa ca zapada este afanata si ne ingreuneaza inaintarea.
Am zis ca alergam 3.5km intr-un sens dupa care ne intoarcem. Tot mergand noi pe drumul asta, dupa vreo 3km dam in soseaua care duce catre Bratca. Asa ca fara sa vrem, reusim sa incropim si acuma un circuit, intorcandu-ne pe drumul de masina inapoi in Runcuri.
De seara de Revelion reusesc si eu sa stau mai mult decat in serile precedente. Avem la cabana si un retroproiector asa ca ne mai uitam si la pozele din Indonesia, mai citim un basm si spre dimineata mergem la culcare.
La Multi Ani 2015! (Nu e o greseala: 2011 nu mai are rost sa-l sarbatoresti ca si asa e prea aproape, in 2012 majoritatea imbecililor o sa devina fiinte luminoase si trebuie sa ii jelim in liniste; asa ca am inceput cu sarbatorirea lui 2013 si pana dimineata am ajuns in 2015).
Data apuseana 01 ianuarie 2011
Ziua de 1 nu e asa de grea cum era in tinerete. Dar nici de alergat nu am chef acuma. Asa ca incepem organizarea meticuloasa a turei. Organizarea ne ocupa toata ziua-lumina asa ca pe seara plecam catre pestera Meziad, destinatia de azi.
Nu vom vizita doar partea turistica, ci vom merge si in rezervatia stiintifica. Pentru asta ne trebuie cheia pe care o luam din sat.
Meziad seamana a pestera - sali mari, formatiuni variate, culoare labirintice, expansiune pe mai multe nivele. Elena a preferat-o pe cealalta - i s-a parut mai sportiva. Mie mi-a placut mai mult Meziadul.
Elena are parte de un accident total stupid care se putea termina foarte prost. Si ca sa pun gaz pe foc - exact genul acesta de accidente te face sa ajungi la "filosofia" mea de viata - poti sa faci ce vrei, aia cu ochii de gaoace vine dupa tine cand are ea in planning sa vina - si atunci nimic nu te mai scapa. Iar pana atunci, ati ghicit: norocul si ghinionul...
La intrarea in pestera era o portiune de gheata pe care Elena nu a vazut-o, a alunecat pe ea si a dat cu capul de gheata cat a putut. N-a fost deloc distractiv si clar se putea termina urat...
Intram oficial in pestera si ne echipam pe o platforma pe un nivel superior - aici este de-a dreptul zapuseala comparativ cu temperatura de afara.
Remus are un instinct de om al pesterii si ne poarta pe tot felul de culoare fara nici un fel de ezitare.
Punctul de atractie a fost pentru mine galeria oaselor unde era un depozit impresionant de oase de ursus peleus (nu inteleg ce facea ursul ala la vreo 2km de la intrarea in pestera si cum naiba isi mai gasea iesirea - de fapt eu banui ca fraierul intra inauntru si murea ca nu mai stia sa iasa).
Dupa vreo 4 ore de stat in pestera iesim afara si ne intoarcem inapoi in Runcuri.
Data apuseana 02 ianuarie 2011
Ultima zi nu puteam sa facem altceva decat in zilele precedente: asa ca am alergat. Pe acelasi circuit care ne-a placut atata. Ne-am luat la revedere de la locurile acestea frumoase. Sigur o sa revenim aici. Odata la IBO2011, poate si cu alte ocazii - aici e paradisul MTB-ului.
Dupa un Craciun atipic - anul acesta a venit Slatina la noi, nu ne-am dus noi acolo - ne pregatim de Revelion.
Adica eu nu fac nimic - am revenit la perioada de hidratare si mi-am oferit o pauza de la antrenamente.
Ultimele revelioane le-am petrecut impreuna cu verisoarele mele din Brasov si nici de data aceasta nu schimbam traditia. Stim de prin septembrie ca vom merge undeva in Muntii Padurea Craiului.
Ultimele 4 sau 5 revelioane au fost tot atatea ocazii de a vizita locuri noi - nici in zona aceasta nu am prea fost (am vazut ceva pe fuga la IBO 2010, dar cam atat).
Umplem masina pana la refuz cu de-ale gurii si mai ales cu lichide (spectrul deshidratarii in salbaticie imi da fiori) si pornim spre Beius. Am luat si ski-urile de tura cu noi - zona deluroasa in care vom merge pare a fi potrivita pentru asa ceva.
Pe masura ce ne apropiem de Beius realizam ca am scos degeaba ski-urile la plimbare. Noroc ca am luat cu noi papuceii de padure asa ca o sa incropim un cantonament de alergare in lipsa de material de ski.
Tibi e deja aici. Noi suntem cazati la casa de fite (pe bune, si localnicii ii spun asa) cunoscuta si ca si Casa Florian (aici in zona fiecare casa pare ca are numele proprietarului : Casa Bujor, Casa Mariuta, etc).
Casa de fite are o pozitionare incredibila: pe costisa unui deal avand ca belvedere dealul vecin presarat ici colo de cate o capita de fan sau cu cate o casa singuratica.
Conditiile... Bai, ce naiba cautam noi aici?! Pot sa stau o luna in cort sau sa dorm in cocioabe darapanate si nu ma deranjeaza. Apa calda, curentul, WC-ul sunt niste mofturi de care ma pot lipsi. La fel de adevarat e insa ca daca am de ales tot timpul trag unde e bine si unde sunt conditii.
Si am stat si in tot felul de locuri mai acatarii la noi sau prin strainatate - dar conditiile de aici depasesc tot ce am vazut.
Caram bagajele de la masina si realizam ca e inca devreme. Singura varianta pe care o avem la dispozitie e sa alergam pe-aici prin zona. Tibi se hotaraste sa vina cu noi asa ca plecam in formatie de 3 catre Rosia.
Pe drum ne intalnim cu Tudor si Roxana care se chinuiau sa biruie cu masina ultima panta. Incercam sa ii ajutam si pornim mai departe in alergare.
In cheile Albioarei ne intalnim si cu Radu si Andrea, le dam binete si intram in alergare in Rosia. Rosia e o comuna fara sfarsit. Dupa 7.5 km Tibi ma intreaba daca mai alergam. 15km e deja mult prea mult pentru prima tura a Elenei si pentru ce scrie in Excel-ul meu de antrenament, asa ca pornim inapoi.
De aici pana acasa avem numai urcare (intr-adevar foarte usoara, dar totusi urcare prin zapada) si Elena cu mine cel putin n-am mai alergat in panta de luni de zile bune.
La cabana au sosit si Anna Maria, Andrea, Remus, Geza si Alice asa ca acuma grupul e complet. Dupa o mancare "usoara" - asa ca de sarbatori, ne retragem in biblioteca sa citim niste romane. Unii asculta de invataturile profesorului (Teachers pentru cei care nu prind poantele de betivi), altii citesc cate o epistola despre hamei altii sunt naturisti si se trateaza cu apa de Tinca. Progam de lectura incarcat, cu multe povestiri. Pic destul de repede dupa tura de alergat.
Iata si parcursul stelar din prima zi:
Data apuseana 29 decembrie 2010
Elena e teapana de la febra musculara, asa ca azi plec singur sa descopar noi traiectorii cosmice. Grupul nostru se mobilizeaza de-a dreptul ardeleneste, asa ca am timp suficient sa imi fac alergarea de dimineata.
Azi incerc numai 10km si intuiesc un traseu de circuit pentru tura urmatoare.
Drumul merge pe firul vaii Steazelor. Este foarte putina zapada si aceasta nu face priza pe covorul de frunze si crengi uscate de dedesupt - asa ca alunec in continuu. Izbucul Rosia seamana cu izbucul Cernei ( a nostru e mai frumos, evident).
Pe drumul de intoarcere o parte din grup se abate pana la Pestera Gruiet. Intram inauntru si inaintam pana in punctul in care ar fi cazul sa luam contact cu pamantul - lucru pe care nimeni nu vrea sa-l faca fara echipamentul de protectie.
Mai departe se hotaraste sa continuam spre nu stiu ce mina. Drumul urca sustinutt pana pe un platou unde se afla si un catun. Remus si cu Tibi sunt speologi cu vechime care si-au petrecut liceul si facultatea pe-aici. Zona le trezeste amintiri vii: aici se afla o pestera in care au ramas fiecare blocati cateva ore pe portiunea de iesire - pare-se ca e o adevarata provocare sa iesi de-acolo.
Cautam gaura cu pricina prin gradinile localnicilor (la propriu). Pana la urma Remus isi aminteste topografia locului si ajungem la intrarea pesterii. E suficient de mica incat sa iti taie pofta inca de la inceput - baietii trebuie sa fi fost foarte hotarati acuma vreo 15 ani cand au intrat.
Incepem sa ne intoarcem catre cabana. Am o foame de lup in mine si mai am ceva energie de consumat asa ca ma hotarasc sa alerg (desi sunt in ceea ce numesc eu bocancii de altitudine - adica niste bolovani de moara fara pic de flexibilitate - bocancii cu care am fost in Pamir).
Ajung repede in Rosia si fiindca eu sunt o persoana foarte sociabila, dar mai ales fiindca n-am chef sa imi petrec noaptea pe dealuri, incep sa intru in vorba cu fiecare satean intalnit ca sa culeg informatii despre drumul pe care trebuie s-o apuc.
Tot inainte -asa au zis toti. Asa ca o iau tot inainte la intersectie. Afara e noapte si ceata s-o tai cu cutitul (ca altfel n-as avea ce povesti). Dupa vreo 2km de alergat constant la vale prin-un noroi pana la gat rasuflu usurat cand vad o casa luminata.
Ma opresc in fata geamului si strig un "Buna seara!" Injuraturile din zona sunt un deliciu (nu sunt ironic).
"Pa chizda matii!!!" se aude din casa. Imperturbabil strig mai departe pana cand la geam apare o babuta (nu ea injura, mosul ei). Deschide geamul si imi dau seama ca eu nu stiu unde stau asa ca nu stiu ce s-o intreb.
Tin minte de ceva "Runcu". Imi incerc norocul cu asta:
- Care-i drumul spre Runcu ?
- Runcu?
- Da.
- Poate Runcuri.
(Calculez ca n-are cum sa existe si Runcu si Runcuri si o dau pe-a babei)
- Runcuri, da.
- Da' la cine mergi?
(Habar n-am)
- La Lazc... (si las numele neterminat, nu de alta, dar nu-l stiu)
- La Viorel?
(Acolo m-oi duce, de unde sa stiu)
- Da
- Dar de unde vii?
(Din */#$ )
- Din Rosia.
- Si esti singur ?
(Drumul tanti, zi-mi drumul...)
Nu scap fara sa intru in casa. Mosul care m-a injurat este o mare figura. Greu il conving ca sunt bolnav si nu pot sa beau palinca. Nu scap fara un ceai. Pana la urma aflu ca trebuia s-o iau la dreapta la intersectia aia. Dupa ce aproape ca ma batranii conving ca o sa mor mancat de lupi, inghetat sau cu picioarele rupte in vreo crapatura de munte, alerg inapoi prin aceleasi noroaie catre intersectia cu pricina.
Acuma abia daca imi mai vad varful bocancului. O iau de vreo 2 ori pe drumul care mi se pare evident doar ca sa imi dau seama ca e o urma de carute care se duceau in camp sa aduca cate o capita de fan pentru animale. Ma intorc si o iau in cealalta directie.
Cand deja mi-am pierdut speranta si ma hotarasem sa ma intorc in Rosia si sa continui pe sosea, apare o alta casa luminata (astea apareaua ca in povestea cu Hans si Gretel - exact cand trebuiau).
Scenariul se repeta la indigo (aici insa nu mai sunt injurat si nenea se lasa mult mai greu convins ca palinca nu imi face bine - ba aproape ca se infurie ca il refuz).
Dupa ce mai stau si aici la povesti, aflu directia si continui mai departe (mai am 1.5km pana in Runcuri din cate am inteles).
Yep...Pierd din nou drumul si acuma alerg (acuma alergam de panica) direct pe camp sau naiba stie pe unde. Lumina urmatoare apare la timp.
Acuma am nimerit la...Salvamont! Pardon - SalvaSpeo! Asta mi se pare cea mai tare faza - cauti ca bezmeticul drumul si dai peste baietii Salva....
Baietii sunt cam de varsta mea - aici pe langa palinca au si bere pe care n-am cum s-o refuz - sunt deja uscat ca un burete de la atata alergat. Mai povestim si aici, dupa care facem un tur al casei (aici am vazut una din cele mai originale camere de baie) si pornesc mai departe.
Nu nimeresc casa lui Bujor dupa indicatii, dar ajung intr-un final la casa de fite. In acelasi timp cu restul grupului care nu se obosise sa alerge.
Tot drumul am fost insotit de doi caini pe cat de devotati, pe atat de cretini. La un moment dat am incercat sa intru in vorba cu ei si sa le zic ca s-a terminat cu plimbarea de seara si ca ar fi cazul sa gaseasca drumul, dar fie nu ma intelegeau, fie isi bateau joc de mine: oriunde mergeam veneau constiinciosi dupa mine - nu tu un hau- hau de negare sau incuvintare...
Lectura din seara aceasta este si mai scurta - sunt daramat dupa turele de alergat de peste zi.
Data apuseana 30 decembrie 2010
Dimineata (de fapt undeva pe la pranz) sunt gata de tura de alergare. Vreau sa vad daca pot sa fac un circuit.
Deocamdata eu alerg si ies undeva in Rosia. Apare la fix o tanti dintr-o curte si ma indruma pe scurtatura de langa scoala. Dur dealul! Numai bun pentru finalul acestui circuit superb.
La cabana imi fac refill-ul si trupa e gata de plecat in pestera. Aici in zona este o concentratie impresionanta de pesteri. Pentru azi se alege pestera Ciur Ponor - una din cele mai lungi pesteri din Romania (14.9km). Pestera este activa si destul de greu accesibila, asa ca ne trebuie cat de cat echipament.
Primesc un combinezon, casca, ham, lonja. La cizmele de cauciuc am stat cam prost - mai era un numar 42 si eu am 45. Dar nu faci mofturi...
Pana la urma se face noapte de-a binelea pana intram in pestera. Evident asta nu prea conteaza, ca si asa acolo e intuneric. Asta imi aduce aminte de Revelionul trecut...
Plus ca e foarte ingusta - un canion cu acoperis sapat de ape prin mijlocul muntelui. Si da-i si lupta; si strecoara-te si taraste-te si uda-te.
Ajungem destul de repede la primul obstacol - cascada de 4m. Aici, dupa o traversare pe corzi , trebuie sa cobori pana la baza cascadei. Dureaza destul de mult pana cand toti cei 9 participanti la tura ajung jos...
Registrul nu se schimba nici mai departe. Strecurandu-te asa prin maruntailele muntelui, ai intr-adevar senzatia de explorator, de mister si necunoscut si ceva te impinge de la spate sa mai inaintezi un metru si inca unul si tot asa.
Portiunea aceasta ne-a luat mult timp. De aici relieful devine din ce in ce mai accidentat si pana la urma ajungem la o saritoare care la prima vedere pare de netrecut fara neopren.
Grupul se rupe in doua si cei ramasi ne aventuram mai departe la inistentele lui Remus. Biruim si saritoatea aceasta (si urmatoarele) pana cand ajungem la un culoar in care trebuie sa te tarasti pe burta prin apa pentru a putea trece. Anna e singura rationala si ramane la intrarea in culoar.
Restul ne taram pe burta prin apa inghetata pana cand ne udam complet. De partea cealalta a culoarului mai inaintam 10m si la urmatoarea cascada Remus hotaraste sa ne oprim. N-a reusit sa gasesca fundul apei ceea ce inseamna ca aici trebuie deja sa inotam.
Ne-am udat suficient pentru ziua de azi asa ca ne retragem. Frigul incepe sa ma cuprinda asa ca nu mai am rabdare sa folosesc blocatorul pentru a urca cascada si o catar pompiereste. Dupa care mai ca alerg prin culoarul ingust catre iesire.
Prind din urma primul grup chiar la iesirea din pestera. Cea mai nasoala parte a turei abia acuma urmeaza. Uzi pana la piele trebuie sa strabatem cale de peste 1km pana la cabana. Nu apucam sa iesim bine in gerul de afara si combinezonul ingheata bocna pe noi. Nu mai putem indoi bratele de la cat de rigid s-a facut. E cazul sa ne grabim - hipotermia fuge dupa noi. La fiecare pas simt cum degetele din bocancii cu 3 numere mai mici imi ingheata. Ajungem intr-un final la cabana si aici am dansat vreo 10 mintue de durere dupa ce degetele mele au dat de caldura si au inceput sa se dezghete.
Pare-se ca rezistenta mea la citit a scazut in ultimul timp - azi ma multumesc cu un haiku dupa care cad lat intr-un somn adanc.
Data apuseana 31 decembrie 2010
Vremea este superba si peisajul de vis: parca alergi printr-un basm. E o devarata placere sa fugi in conditiile astea. Asta ma face sa ma gandesc "cu dor" la banda de la sala unde asuzi ca un catar in jug si unde privesti ca o vita bleaga peretele gol din fata ta.
De data asta optimizam circuitul asa incat nu avem sosea decat vreo 5m - in rest este off road. Dealul care ne scoate in Runcuri scoate si sufletul din noi.
Restul zilei nu prea facem nimic, asa ca pe dupa-amiaza mai iesim la o tura scurta de alergat. E deja intuneric afara si nu stim incotro mergem. Drumul pe care suntem acuma nu a fost folosit, asa ca zapada este afanata si ne ingreuneaza inaintarea.
Am zis ca alergam 3.5km intr-un sens dupa care ne intoarcem. Tot mergand noi pe drumul asta, dupa vreo 3km dam in soseaua care duce catre Bratca. Asa ca fara sa vrem, reusim sa incropim si acuma un circuit, intorcandu-ne pe drumul de masina inapoi in Runcuri.
De seara de Revelion reusesc si eu sa stau mai mult decat in serile precedente. Avem la cabana si un retroproiector asa ca ne mai uitam si la pozele din Indonesia, mai citim un basm si spre dimineata mergem la culcare.
Data apuseana 01 ianuarie 2011
Ziua de 1 nu e asa de grea cum era in tinerete. Dar nici de alergat nu am chef acuma. Asa ca incepem organizarea meticuloasa a turei. Organizarea ne ocupa toata ziua-lumina asa ca pe seara plecam catre pestera Meziad, destinatia de azi.
Nu vom vizita doar partea turistica, ci vom merge si in rezervatia stiintifica. Pentru asta ne trebuie cheia pe care o luam din sat.
Elena are parte de un accident total stupid care se putea termina foarte prost. Si ca sa pun gaz pe foc - exact genul acesta de accidente te face sa ajungi la "filosofia" mea de viata - poti sa faci ce vrei, aia cu ochii de gaoace vine dupa tine cand are ea in planning sa vina - si atunci nimic nu te mai scapa. Iar pana atunci, ati ghicit: norocul si ghinionul...
La intrarea in pestera era o portiune de gheata pe care Elena nu a vazut-o, a alunecat pe ea si a dat cu capul de gheata cat a putut. N-a fost deloc distractiv si clar se putea termina urat...
Intram oficial in pestera si ne echipam pe o platforma pe un nivel superior - aici este de-a dreptul zapuseala comparativ cu temperatura de afara.
Dupa vreo 4 ore de stat in pestera iesim afara si ne intoarcem inapoi in Runcuri.
Data apuseana 02 ianuarie 2011
Cu asta se incheie jurnalul de revelion. Se mai incheie si un an. De data asta n-am timp de bilanturi - ce a ramas in spate nu ma intereseaza - conteaza doar ce e inainte. Si am o gramada de idei in bibilica...
Postări
7 comentarii:
La multi ani Elena si Alex :)))
Nu va urez decat SANATATE ca sa puteti sa duceti la capat toate planurile din anul care tocmai a inceput.
Aceelasi jurnal plin de umor si voie buna. Partea cu "de ce a murit ursus peleus", (ce nume are si ursul asta :)), este cea mai tare.
Nici nu a inceput bine 2011 si ai deja o candidata la "poza anului" :)
Saptamanalul asta e lectura mea favorita. Sper sa apara in continuare in acelasi stil original. Preferam editiile de luni dimineata, dar m-am adaptat ;)
Robert
PS: io cred ca te tot ratacesti de dragul blogului :D Ca vorba aia, blogul cere subiect :)
Inconfundabil! :)
De-o sa citesc vreodata vreo povestire de-a ta ne-semnata, o sa-ti recunosc stilul dintr-o mie!
Hai noroc si La Multi Ani 2015, cu sanatate!
Salutare!
V-am vazut adresa blog-ului pe masina si am zis sa intru sa vad ce "dai din casa" (a se citi din aventura cu Revelionul). Permite-mi sa fac o rectificare: in Meziad am stat doar vreo doua ore, chiar daca a parut ca a fost mai mult de-atat (de la 17 la 19.20).
Altfel, va dorim numai bine si spor in ceea ce faceti, tie si Elenei.
Andreea
Cand publicati ceva (postatul pe bloguri cu acces public este publicare) incercati sa scrieti de parca ati sti sa scrieti corect. Una e sa scrii notite in caiet si alta e sa te afisezi in plublic cu o tona de greseli.
Multumesc pentru postari! HPNY! (btw in cer scuze pt Anonimul de mai sus care scrie ”in plublic” :), indoctrinat in forme fara fond!)
Trimiteți un comentariu