Hercules 2011

Data: 21.05.11
Participanti: Elena, Alex
Locatie: Herculane
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/

Iata ca a venit si ziua lui Hercules. Am asteptat mult concursul acesta si m-am pregatit special pentru el. Mai mult decat atata  am inceput sa ma si laud in stanga si-n dreapta ca aici "o sa trag" si eventual prind podiumul la categoria mea.

Raceala m-a prins cu doua zile inainte de maratonul de la Defileul Jiului si nu m-a mai lasat de atunci. La Jiu am mers foarte bine, si dupa aceea am mai avut doua antrenamente - problema era ca nu puteam sa inspir suficient de bine.

Vineri seara ajungem cu Pantani si Adina la pensiunea Dumbrava, de unde ne ridicam pachetele de start. Maratonul este la cea de-a doua editie si este organizat de prietenii nostri Alin si Gianina ajutati de clubul Alternative si de o multime de voluntari.

Alin si Gianina au investit  foarte mult timp, energie si pasiune pentru organizarea acestui concurs, lucru care se vede in atentia pe care au dat-o celor mai mici detalii. Totul este excelent pus la punct.

La start ne intalnim cu o multime de prieteni. Nu are rost sa mai spun ca sunt foarte stresat. Am "nerv" si nu prea am stare - abia astept sa inceapa concursul.

Este al cincilea concurs consecutiv - precedentele 4 au mers excelent. Am toate motivele sa cred ca cel pentru care m-am pregatit special va merge la fel de bine.

Cat stam noi acolo la palavre, de peste mari si tari apare Lucian Clinciu, care exact atrunci a terminat incredibila lui tura TransCarpathianRun. A venit in alergare din Predeal pana in Herculane pe parcursul a opt zile. Lucian este un om deosebit din toate punctele de vedere, o persoana care face ceea ce face din pura pasiune  - lucru rar.

Dupa ce am mai trecut pentru a mia oara in catalog concurenta la categoria mea si mi-am reevaluat sansele, sunt mai stresat decat la inceput.

E momentul sa plecam - suntem cazati in Herculane, deoarece duminica trebuie sa ne continuam maratonul imediat dupa sosire, cu un drum catre Timisoara si o nunta la un prieten bun.

Pentru prima data la o alergare montana, a venit si Bobi. El vine dupa maratonul de la Vienna. E nsaul meu, dar inainte de toate unul din cei mai buni prieteni. Alaturi de el e "batranul" Pantani, care are deja numeroase maratoane montane la activ. Prietenii din liceu.

De dormit-am dormit bine. Dimineata impreuna cu Elena ne echipam pentru start.

Elena a lasat alergarea pe locul 2 - o pasioneaza mai mult bicicleta - fie ca e vorba de sosea, fie ca e vorba de MTB. Anul acesta partricpia doar la Hercules si la MPC.

Eu vin dupa EcoMarathon unde am alergat excelent si simt ca anul acesta sunt pe val. N-are cum sa nu fie bine: stiu traseul pe dinafara. L-am alergat in primavara si am venit aici special la antrenamente. Calculele de pe hartie arata ca obiectivul este realizabil.

Am muncit mult pentru el - ma mai despart doar 45km de atingerea lui. De data asta n-am emotii ca la Moieciu - sunt sigur de mine.

Ma aliniez la start, imi pun castile si atept linistit numaratoarea inversa.

De la inceput a mers prost. Acuma privind retrospectiv e mai usor sa zic asta, dar si atunci, chiar la start mi-am dat seama ca ceva nu e in regula.

Aer! N-am aer ! Inca sunt racit, dar speram sa nu am probleme cu "aspiratia". Multi concurenti in fata. Nu e problema. Startul e abia la km32 pentru ce mi-am propus eu.

Nu ies foarte bine de pe sosea, dar incepe sfanta urcare. Asta o alerg in orice conditii. Incep sa macin altitudinea cu pasi mici. Merge, dar ceva nu e OK. Deloc. Pot sa alerg, nu ma doare nimic, dar n-am aer!!!

Cu toate astea ajung in spatele lui Zsolt, Isvan si Marc Daniel. Aici sunt pe locul 2 la mine la categorie. Hotarasc ca aici trebuie sa stau, in spatele lor.

Ei merg. Toti. Eu pot sa alerg aici. Stiu asta de anul tecut si de la cele 3 antrenamente de anul acesta. Pot sa alerg intruna de la start pana in Poiana Matului. Asa e si planul. Cu pasi mici, in frecventa, trebuie sa alerg. Am alergat urcarea asta de nenumrate ori.

Nu stiu de ce ma postez in spatele lor si incep sa merg. Inca nu sunt la jumatatea urcarii spre Dobraia si am ajuns sa merg. Nu e bine. Deloc. Dar raman agatat acolo in fata.

Mergand, am reusit sa scot totusi cu 7 minute mai bine ca la antrenamente. Sunt in grafic. Dar deja la Dobraia imi dau seama ca ceva nu e bine. Trecand pe langa bisericuta realizez ca nu am forta. Nu imi dau seama daca prima data mi-a venit ideea asta sau chiar am realizat ca sunt epuizat.

Aer, dati-mi aer ! Am horcait de la start. Stiu ca respiratul in felul asta te darama, dar n-am ce face. Ca si clasament inca e bine. Nusu e primul, dar el nu poate fi atins. Pastrez contactul cu locul 2 - sunt in spatele lui Zsolt.

Asta-i portiunea de maraton care nu imi place. Cea de viteza. De asta trebuie sa scap repede si sa intru pe urcarea din Bogaltin. M-am antrenat si pentru plat, tocmai pentru a nu pierde mult pe portiuni ca aceasta.

In curand realizez ca situatia e nasoala. Aici alerg in general cu 14-15 la ora pe plat si cu vreo 10-11 la deal. Acuma am ajuns sa merg imediat ce apare prima panta. Aici n-am mers in viata mea - nici cand inca mai fumam si alergam doar de doua ori pe an. Asta o alerg in orice conditii. Dar nu azi.

Din nou retrospectiv aici am realizat (sau mi-am bagat eu ideea asta in cap) ca obiectivul e pierdut si ca ...s-ar putea sa abandonez. Nu stiu de ce mi-a venit ideea asta in momentul in care eram pe locul 2 la categoria mea, kilometrii treceau si ma indreptam catre Bogaltin, de unde de fapt incepea partea mea favorita.

Si mai ciudat e ca in fata Zsolt merge la fel, Isvan nu se descurca mai bine, Gabi Solomon merge si el pe urcari. Ceva nu e OK. Astia sunt ai grei. Aia cu care ma bat pentru podium. Eu nu ma regasesc, dar chiar toti sa aiba probleme?! E o jignire sa mergi aici.

Doi concurenti merg bine: Vali Maier si Marc. Nusu e mai in fata. Ei alearga. Exact! Asta trebuie facut! Noi mergem. Deocamdata sunt pe locul 3 (Vali e la categoria mea) si inca sunt in grafic ca pozitie.

Plumb in picioare. N-a venit chiar brusc, dar a venit. A venit ca o confirmare a ideii incoltite deja in cap. Ca nu e bine, ca ceva nu e OK. Pana aici n-ar fi trebuit sa merg un pas. Nu am facut-o la nici un antrenament. Mi-e din ce in ce mai greu sa trec din mers in alergare.

Pe o coborare Gabi trece cu niste pasi uriasi pe langa mine. Imi zic ca o sa-l prind pe urcare. Dar se indeparteaza rapid. Trece si Zsolt si Isvan. E km12. Aici eu am incetat lupta. M-am dat batut. Nu stiu de ce. Logic n-avea nici un sens. Mai am cativa kilometrii, incepe urcarea favorita si ii mananc.

Dar aici am cedat. Aer! Vreau aer! Si picioare fara plumb. Nu inteleg de ce ma dor. Imi zic ca doar din cauza ca nu am reusit sa ma oxigenez ca lumea si muschii au fost privati de aer. Dar nu prea conteaza. Pana in punctul de revitalizare ma mai depasesc 2 concurenti. E deja un kilometru de cand stiu ca am pierdut podiumul. Si asta nu e usor de digerat.

Beau pahar, dupa pahar, dupa pahar de apa. Nici asta nu e OK. Eu functionez cu foarte putina apa. Aici am baut peste un litru. Sus, deasupra capului, dusmanul meu imi rade. A fost cald, mult prea cald pentru gustul meu. Ma gandesc cu placere la ninsoarea de la EcoMarathon. Acolo a fost bine.

Dupa punct ii ajung iara pe Zsolt si Isvan si Gabi. Teoretic sunt din nou in lupta. Dar azi nu gasesc niciunde puterea sa trag. Azi lipseste inversunarea si dorinta de lupta. Azi cand ar fi trebuit sa trag la limita, ma uit strain la cei din fata si nu am "rautatea" caracteristica pentru a-i vana. Si mai mult decat toate, azi nu am forta.

km16. Cumva normal - a venit. Neputinta m-a lovit dintr-o data. Aproape m-am oprit in mijlocul coborarii spre Bogaltin, sub un soare neiertator. Complet secatuit. Uscat, horcaind si complet neputincios. Alta data in situatiile astea mi-e ciuda, imi vine sa plang de nervi si renasc. Acuma sunt mult prea secatuit ca sa mai fac asa ceva.

Nu mai pot sa ma misc. Sunt complet vlaguit, asa de gol nu m-am mai simtit niciodata. Fara energie fizica, fara forta si dorinta de a lupta.

O sa abandonez in Bogaltin. N-are rost sa mai continui. Mai am vreo 3km si abandonez. Asta e.

Mi se face brusc rusine. Pai de ce sa abandonez?! Ca nu sunt accidentat, nu ma doare nimic. Doar ca azi nu pot. Si asta nu e motiv de abandon. Ar fi o lasitate imensa.

Mi se face rusine de organizatori  - ar insemna sa imi bat joc de ei daca abandonez. Mi se face rusine de toti ceilalti concurenti. Cum dracu' sa abandonez? De ce? Ca am pierdut podiumul? Adica sa ii explic asta unuia care da tot ce poate ca sa isi indeplineasca visul si sa termine acest maraton? Sa ii zic ca mie mi-a pierit cheful cand am vazut ca sunt intrecut si am abandonat? Nu merge...

Dar cel mai rusine mi se face de mine. Cum naiba de mi-a si dat prin cap ideea asta ? Cum am si putut sa ma gandesc sa abandonez?!

Aici daca fizicul ar fi fost de partea mea as fi ajuns inca pe podium. Si destul de sus... Dar desi psihic m-am intors brusc in concurs, azi fizicul m-a lasat balta.

Nu o sa abandonez. O sa-l termin. Doar ca nu mai am forta necesara sa trag. Vreau aer! Incep deja ca caut vinovatii.

Oricum o iau, sunt singurul de vina.

Clar ca sunt racit si eu zic ca asta m-a scos din functiune. De la start am horcait continuu incercand sa gasesc cate o gura de oxigen salvator. Incet, dar sigur picioarele au cedat cand nu au fost alimentate cu suficient oxigen. Dar nimeni nu m-a obligat sa iau startul bolnav....

Clar soarele m-a terminat. Nu imi place vremea asta. Nu imi place sa trebuiasca sa ma hidratez constant. Dar banuiesc ca si pe ceilalti concurenti i-a batut acelasi soare in moalele capului...

La fel de clar e ca e al cincilea concurs consecutiv. La precedentele 4 am tras pana la limita. Poate ca am obosit. Dar din nou, nimeni nu m-a obligat sa iau startul...

Facand asa recenzia, am ajuns la Mardale in Bogaltin. Mardale e un prieten adevarat. A zis ca ma asteapta cu sisha pregatita si nu a glumit. Dar tot Mardale vede ca sunt scos din uz asa ca nu insista. Cum ideea cu abandonul am lasat-o deoparte, pornesc pe urcarea spre Ciumerna.

E si prima data cand ma uit la ceas. Si sunt si mai trist. Cu toata "tragedia" din precedentii 18km, am scos un timp bun pana aici. Daca aici as mai putea alerga nimic nu ar fi pierdut inca. Incerc sa alerg si ma sufoc instantaneu. Ma opresc sa rasuflu. Acuma imi pare rau. Foarte rau. Dar nu am ce face. Asa ca incep sa merg. Si asa am facut 26km pana la start. Nu am mai alergat nici macar un metru la deal. Mai alergam doar pe plat si la vale.

Apuc sa ii mai vad odata pe Zsolt, Isvan si Gabi. Nu exista nici un fel de resurse pentrui a-i ajunge azi. Si gata. De acuma inainte au inceput sa ma depaseasca constant concurenti. Pe urcare. Asta nu se intampla de obicei.

M-am calmat brusc si am trecut in regim de avarie. O sa termin maratonul, dar acuma nu mai are nici un sens sa ma rup. O sa merg in modul de avarie, la limita la care ar trebui sa ma chinui. Cu asta in cap nu ma mai deranjeaza ca sunt depasit si nu mai alerg dupa aboslut nici un concurent.

Undeva pe la mijlocul urcarii se produce o schimbare. In bine de data asta.

Pe una din acele serpentine, horcaind fara aer, iau startul la Apuseni. Si la Ciucas. Si la MPC. OK, aici am dat-o in bara. Asta e. Acuma nu mai am ce face. Gata cu lamentarile - concursul asta e compromis. La lupta pentru urmatoarele. Ne facem bine, ne odihnim, continuam antrenamentele si mergem sa luam ce ni se cuvine.

Nu e genul meu sa ma deprim. Am ratat acuma, dar stiu cat m-am antrenat si sunt un luptator. Hai ca ii mancam la urmatoru1!!!

Urmatorii 24km au trecut destul de usor. Nu m-am chinuit, nu am apasat pe acceleratie, am mers/alergat ca sa termin cat mai repede concursul in conditiile date.

Asa ca fara alte povesti, trec linia de sosire in 5.26 ore. Locul 23 la general si locul 10 la categorie. Departe de ce mi-am propus.

Mi-e greu sa le explic la toti ce s-a intamplat cand nici macar eu nu stiu sigur.

Acuma astept sa vina Elena. Si apare. Pe locul 3 la categorie! Cel mai bun maraton de alergat al ei. A alergat formidabil Panda meu. Sunt foarte mandru de ea. Si ea este foarte multumita si are si de ce. A reusit sa isi mentina concentrarea si sa traga de-a lungul celor 44km ai maratonului si a facut un concurs excelent.

Bobi a terminat foarte bine prima lui alergare montana si se pare ca o sa mai incerce asa ceva. Si Pantani a venit bine.

Cum eu deja am luat startul la celelate maratoane sunt destul de bine dispus si povestesc cu cei de la finish. Singurul regret e ca pentru a nu stiu cata oara suntem pe fuga si nu o sa reusesc sa stau cu prietenii mei mai mult. Dar promit ca e pentru ultima data.

Cum am mai zis, organizarea a fost ireprosabila. Poate ca sunt subiectiv, dar asta e. Echipa lui Alin s-a dat peste cap ca totul sa iasa perfect si eu zic ca a a reusit.

La final: La Multi Ani Elena! Si felicitari pentru cel mai frumosc cadou pe care ti l-ai oferit singura!
(Din nou povestea ei este mai interesanta si sigur nu asa de depresiva ca a mea - o puteti intreba voi cum a fost batalia celor 44km).

Urmeaza Medias, IronMan, Apuseni si multe altele. Si stiu ca va fi bine!