Participanti: Elena, Alex
Locatie: Garana
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/
Filme: http://www.youtube.com/user/Hoinarii
Acuma ca mi-am varsat nervii in blog-ul precedent, sa vedem cum a fost anul acesta la BMM 2011 editia cu numarul 7.
Plecam de sambata, dar nu foarte de dimineata - asta dupa ce perindam toata Timisaora pentru a mai strange lucruri uitate, pentru a culege biciclete sau piese de schimb.
Pe la pranz ajungem intr-o poiana foarte frumoasa la intrarea in Garana - s-o numim de acuma "Poiana lui Robi". Aici ne intalnim cu Doc, Dana si Bitza pe de o parte si cu familia Tanasae, Demetrescu si Robi de cealalta parte.
Cu Doc n-am mai iesit de anul trecut asa ca e un prilej bun sa mai spunem cate o minciuna. Elena are si mai putin chef de concurs, asa ca ea are un program relaxant pentru ziua de azi: plaja si lectura. Dupa ce Bitza cu Doc ma corup sa beau bere dupa bere aflu ca planul pentru ce a mai ramas din ziua de sambata prevede sa parcurgem traseul de 30km. Bitza cu Doc vor merge in cursa pe el si ar vrea sa stie la ce se asteapta.
Fara nici un fel de tragere de inima si cu prea multi aburi de hamei in cap ma pun in sa. Bitza are GPS-ul asa ca ne lasam ghidati de el. Startul e identic de ceva ani incoace si prima reactie a partenerilor mei e sa ma intrebe daca nu am gresit startul.
Nope, asta e - abruptul ala la inceput, dupa aia urcarea prin sat. Mai o poza, mai o minciuna si suntem deasupra satului unde Doc ne intreaba daca n-ar trebui sa o cotim undeva la stanga. Nuuuu, ca doar are Bitza GPS si uite si marcajele. Si da-i inaitne pe culmile dealurilor.
La un moment dat Doc se plictiseste si se hotaraste sa se intoarca. Cu Bitza continui pe traseul pe care il stiu perfect de anii trecuti. Mi se pare mie suspect ca marcajele sunt orientate invers, adica ca si cand concurentii ar veni din directia in care mergem noi.
Cred ca am trecut de Nemanu Mare cand incepem sa ne intrebam daca totusi nu e cam mult pentru traseul de 30km. Se uita si Bitza pe GPS si imi zice ca trebuie sa o luam la stanga pe "dunga violet". Ca asa i-a zis lui Maus - sa puna cu violet traseul ca sa il poata vedea.
O luam noi pe violet. Dam de un X pus de organizatori. N-ai ce cauta pe aici. Dar daca asa zice GPS-ul.. Inca un X. Mergem mai departe. Dupa aproape 1km mai dam de un X pus probabl pentru cei mai insistenti tampiti. Mergem mai departe.
Incepem sa coboram (acuma nu mai e nici urma de marcaj, evident). Dupa ceva timp ne oprim sa vedem ce e cu dunga mov. Stupoare. Aboslut toate drumurile de pe harta lui Bitza sunt...mov! Facem zoom si undeva departe (mai exact la 12km linie aeriana de unde ne aflam noi acuma) se vede un mov putin-putin mai deschis la culoare. Na, ala e traseul. De acuma ala se va numi "mov Maus".
In singurul moment de luciditate a zilei hotaram sa ne intoarcem pe unde am venit si sa nu continuam tura de Discovery. Asa ca am avut parte de suficient pushkike, dar macar am vazut ce avea sa ma astepte a doua zi pe traseul de la 80km.
Am inteles mai multe lucruri azi:
- e bine sa respecti semnul X
- eu cu Bitza si un GPS suntem o echipa imbatabila!
Pana la urma dam in "mov Maus" - adica in adevaratul traseu de 30km si ne hotaram sa il urmama ca sa vedem cum e. Na, e mult mai accesibil decat cel de 80km. Mergem pe el pana la baraj de unde ne hotaram sa ne intoarcem la masini ca si asa tura se prelungise cu mult peste ce dorisem noi.
Azi am mers prost spre foarte prost. Picioarele nu m-au ascultat : vineri am fost la o tura de scari cu Elena si am febra musculara si "neputinta". M-am tinut cu greu dupa Bitza si m-as fi bucurat sa scurtam tura.
N-am stat prea mult la ranch-ul muzical din Poiana Lupului. Am mancat ceva papricas (foarte bun - atata carne intr-o singura farfurie n-am mai vazut), l-am pesuit pe Andrei, am reglat bicicletele si am plecat catre corturi.
Pe Andrei il stiam de la cursele precedente - super de treaba omul. A fost o placere sa stam la focul facut de Doc si Dana si sa povestim.
Am dormit bine in poiana dintre brazi pe malul paraiasului care curgea chiar pe langa cort - trebuie sa mai revenim cu timp in poiana asta.
Dimineata ne trezim cu intarziere, dar reusim sa ne mobilizam destul de bine. De mancat n-am prea mancat ca am uitat fructele asa ca am ciugulit sunca de Teremia a lui Doc.
Mai am timp pana la start asa ca ma duc sa imi fac incalzirea. Am facut cel mai complex program de incalzire de cand particip la vreun concurs. Cred ca a fost unul din elementele care a facut diferenta azi. Am urcat de doua ori pana in pasul Prislop.
Nici urma de chef. Ma oboseste si numai ideea ca trebuie sa pedalez 80km. Dar asa e si cand ma duc la stadion la alergat: ajung acolo si ma rog sa se intample ceva si sa nu trebuiasca sa alerg. Si stau si trag de timp si pana la urma tot trebuie sa ma schimb si sa incep sa ma invart. De obicei in turele respective scot cei mai buni timpi.
Nu pot sa sper decat ca si acuma va fi la fel.
Ma prezint la linia de start. M-am uitat pe listele cu participantii de la 80km si m-am speriat: suntem pana in 30 inscrisi si e prima data anul acesta cand s-au strans toti cei buni la un concurs. Ma uit din toate directiile la lista aia si realizez ca daca trag tare, da' tare nu asa! reusesc sa termin pe locul 22. Sunt "sanse" la fel de bune sa termin ultimul si asta ma ingrozeste. Hai mai, orice , dar nu ultimul!
Acuma as fi putut sa ma duc la 50km. Dar de ce? Hai ca am epuizat deja subiectul asta pe forumuri si nu mai revin asupra lui. Prefer sa mor pe ultimul loc la 80km decat sa termin relaxat pe la mijlocul clasamentului la 50km.
Se da si startul - suntem o mana de oameni. Dar doar unu si unu. Si aici ma refer la cei din jurul meu, nu la mine.
Cursa in sine a avut doua parti complet distincte.
Prima parte in care am mers ca futut in cur. Nu am reusit nimic. Am fost din alt film. Nu mi-era greu, dar picioarele nu ma ascultau. Nu era vorba ca n-aveam aer, dar efectiv picioarele nu vroiau sa traga mai tare. Eram a naibii de frustrat, dar in acelasi timp odihnit. Nu puteam sa dau comanda la picioare sa traga mai tare.
Am fost si foarte nervos portiunea asta. Nu intelegeam de ce nu ma pot ridica in sa si sa ii dau in blana. Nu intelegeam de ce nu ma pot "chinui.
Am mers toata urcarea pana pe Semenic cu Dan Lupsa si Francois. Dracu stie pe unde eram prin clasament - speram ca nu ultimul. Singurul gand era sa se termnine naibii odata si cursa asta, sa scriu un blog si sa ma duc sa ma intind la umbra brazilor cu o bere in mana.
Situatia s-a inrautatit pe Semenic - pana aici am avut o urcare destul de sustinuta si speram sa imi revin, dar nici vorba - aceeasi lipsa de motivatie si de energie.
Pe Semenic pe platou am inceput sa merg si mai rau si parca am inceput sa dau si semne de oboseala. Bai asa nu se poate - eu chiar termin ultimul cursa asta! Pana aici nu pot sa zic ca mi-a placut ceva din traseu eram prea nervos ca sa mai vad ceva.
Ma opresc, bag un gel, mai bag repede unul, beau toata apa cu izotonice si vorbesc cu mine:
"Bai fraiere, hai ca nici material de blog n-ai. Esti jalnic si trebuie sa inventezi ceva motive ca sa te creada cineva ca nu din cauza ca nu poti ai terminat ultimul. Macar rupe bicicelta, cazi si loveste-te sau dai ca lumea. Looser!!!"
Acuma nu stiu daca de la chimie sau de la dialogul cu mine, dar de aici a inceput a doua parte. Aia a fost diametral opusa primei parti.
Aici am pedalat. Si am pedalat ca nebunul. Pentru inceput mi-am recuperat pozitiile pierdute pe platou pe Semenic. Dar acuma ideea era sa prind cat mai multi concurenti. Prea multi nu erau de prins insa avand in vedere ce nume erau pe traseu, dar macar acuma imi venise pofta sa trag.
M-am postat in spatele unui concurent care mergea ideal pentru mine. M-a condus perfect prin padurea care parea interminabila de sub Semenic.A gasit drumul perfect prin noroaiele de acolo si eu l-am urmarit indeaproape din spate.
Am trecut si eu de cateva ori in fata. Pe coborare il intreb daca vrea sa ma depaseasca. Zice ca da daca il las. Pai de ce sa nu te las daca mergi mai bine?
Apropo, de cand am schimbat rahatul meu de furca coborarile s-au schimbat si ele. Nu conteaza ca sunt multi care au alta parere - mie nu imi placea vechea furca. Nu conteaza ca poate nu era vina furcii si ca de fapt eu nu o reglasem bine - tot nu imi placea. Furca asta imi place si pentru prima data coborarea a devenit o placere si nu mai trebuie sa franez ca sa imi odihnesc bratele sau nu trebuie sa imi pun zabala ca sa nu imi crap dintii pe coborare. Chiui de bucurie pe coborarea catre baraj.
La baraj e punctul de alimentare unde presteaza Alin. Cum ajung acolo ma ia in primire si ma incurajeaza. Multumesc mult Alin.
Bai ce-am mers de aici! Eram singur, afara era un soare destul de necrutator, dar acuma aveam o placere nebuna sa pedalez. Am urcat in picioare de la baraj pana in punctul comun al traseelor. Tii ce fain a fost sa trag asa in picioare de bicicleta de sub mine si sa simt cum imi pocnesc gamebele.
Ma ajunge din spate Vasi care a avut probleme tehice. Vasi e un om deosebit. Ma tot intalnesc cu el pe la concursuri. O persoana mucalita cu care e o adevarata placere sa pedalezi. Dar sincer vorbind, el merge cu o viteza in plus fata de mine anul acesta asa ca reusesc sa il conving (cu greu) sa mearga sa isi vada de concursul lui si sa ma lase pe mine.
Pe aici n-am mai fost. Drumul urca pe un forestier destul de domol asa ca si aici ii dau tare. Am mai luat un gel cu Vasi si acuma ma simt in forma de zile mari.
Trag singur prin padure pana la CP3 unde ma intalnesc cu Vasi, George si Andrei.
Aici realizez ca am mers bine. Pe baietii astia eu nu prea am sansa sa ii vad in concurs. George a fost cel mai bun junior din tara - acuma a facut saltul la 80km. Dar el e din alta categorie valorica decat mine. Andrei si Vasi si ei sunt mai puternici.
Acuma nu e vorba neaparat de stima, dar sunt mandru ca am reusit sa ii prind pe acesti ciclisti. Dar mai mult decat niste ciclisti foarte buni - toti sunt niste oameni extraordinari.
De la CP3 ne intelegem sa mergem impreuna pana la final. Eu incerc sa le explic ca nu pot sa tin ritmul lor, dar ei nu si nu. Pai atunci n-am decat sa strang din buci si sa nu-i fac sa ma astepte.
Ca de fiecare data singurele mele momente de liniste sunt catararile foarte abrupte. In rest Vasi merge mult mai repede si se vede ca se opreste sa ne astepte. Georgica merge bine si pe catarare si pe plat.
Ideea e ca a fost cea mai frumoasa portiune din vreun concurs de MTB la care am luat eu parte. Am avut si eu cu cine vorbi. Se mergea tare - foarte tare pentru mine. Dar mai zicea unu o gluma, mai arunca o idee - ceilalti se apucau sa-i raspunda. Parca eram la o tura de week-end nu la un concrus. Diferenta era data de faptul ca urcam ca nebunii - sau cel putin mie asa mi se parea.
Eu eram ultimul - Vasi cu Georgica impuneau ritmul. Pe masura ce trecea timpul logoreea mea a inceput sa scada. A lor nu. Ma concentram sa tin ritmul lor si sa nu-i incurc.
Ne-am oprit de mai multe ori sa ne asteptam reciproc. Am facut schimb de apa, de biscuiti si in general ne-am incurajat unul pe altul.
Repet - din punctul asta de vedere a fost cel mai frumos concurs de MTB la care am participat. Asta o sa fie amintirea mea de la BMM 2011: povestile cu vasi si Georgica pe urcarea spre Nemanu.
Discutiile nu erau paradoxal legate de cursa. De exemplu, Georgica e proaspat inginer asa ca am mai povestit de asta de exemplu.
La un moment dat vedem un concurent in fata. Parca ai fi pus jar pe Vasi si Georgica. Incerc sa le zic ca n-are rost sa il alergam. Imi zice Vasi:
"Pai pe blog ziceai ca te motivezi cand vezi pe cat unul in fata!"
...Ce dracu sa-i zic la asta?!
"Da ma Vasi, dar in grupurile unde pedalez eu pe la celelalte concursuri nu e oxigenul asa de rarefiat ca aici"
N-avea cum sa reziste cel din fata la cei trei muschetari. Trecem de el si pedalam la fel de nebun ca poate mai prindem pe vreunu'.
Iesim in platou si la intersectia traseelor Vasi vrea sa o ia pe unde am venit. Il convingem cu greu ca nu pe acolo e traseul bun.
Si pana aici mi-a fost foarte greu, dar ultima portiune incepe sa ma enerveze efectiv. O coborare pe musuroaie de iarba unde ma chinui sa imi tin echilibrul, inca ceva urcari mici, dar care acuma imi pareau un adevarat Everest. Inca un pic.
Trecem de mana linia de finish ca o adevarata echipa.
Astia sunt noi 3 - fain grup!
Mi-a placut enorm a doua parte a BMM2011. O sa am numai amintiri frumoase despre trioul care urca nebun spre Nemanu Mare. Faini oameni! Multumesc baieti! Oricum sentimentul pe care il ai pedaland alaturi de ei nu se poate descrie in cuvinte.
Am ocupat la final locul 13-14-15. Si locul 9 la categoria mea de varsta. Nu sunt multumit - sunt incantat. Nu atat de pozitita in clasament, cat de faptul ca am reusit sa ma remontez dupa o jumatate de cursa efectiv dezastruoasa si sa fac o cursa excelenta in a doua parte.
Cumva asta e si "clasamentul adevaraului". Aici s-a strans "creme de la creme". Asta e valoarea mea in 2011.
Elena a terminat cursa de 50km pe locul 4 la general. A tras cat a putut si a luptat din greu pentru acel loc.
Pentru imbecilii din categoria: "Da' ce-ai facut de ai luat numai locul IV?". Elena nu e singura in tara asta - mai sunt si alte cicliste valoroase. Cel putin 3. Si n-au aparut acuma, ele exista de vreo ceva ani,. De fapt dinainte ca Elena sa se apuce de bicicleta...
Timpul scos a fost unul foarte bun - dar ca sa intelegi asta trebuie sa te duca bila in primul rand sa citesti, in al doilea rand sa intelegi. Dar despre astea v-am zis deja in blog-ul precedent. Si asta nu e ceva de genul: "las' ca-i bine si asa..." - asa ca sincere felicitari Elena pentru timpul scos.
Am plecat amandoi multumiti de la Garana. O sa imi amintesc mereu cu placere de editia din 2011 a acestui concurs.
Ce am mai facut intre timp - ca noi tot timpul facem ceva...
Pai am inceput antrenamentele pentru IronMan 2012. Adica mi-am constientizat valoarea (mai bine zis non valoarea) ca inotator si m-am apucat de cursuri. Asa ca acuma in fiecare zi avem cursuri de inot.
Urmeaza un week-end cu prietenii - de relaxare/ catarare pentru Elena. Eu nu ma pot abtine si duminica dau o fuga pana la Ranca sa ma incalzesc la un concurs de MTB.
Vine Geiger tura lunga, dar parca nu mai e asa de inspaimantator. Nu e mai greu ca BMM-ul - e doar mai lung. Ca si catarari BMM-ul a fost mai greu. Asta in conditii de vreme buna - altfel totul se schimba...
Ce ma sperie cu adevarat e Ciucas-ul. Aici sunt in pom cu antrenamentele - mai ales pe partea de catarare...
Postări
Un comentariu:
Hai mai Suca, ne lasi tu in Turzii pe noi si pleci la Ranca? :) ok, pleci, dar mi vi inapoi? :D
Trimiteți un comentariu