Data: 21.10.11-12.11.11
Participanti: Elena, Alex
Locatie: Phonm Pehn, Cambogia
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/
Am mai pus o viza in pasaport - una cat o pagina, dupa care am asteptat autobuzul care ne va duce catre capitala Cambogiei.
Cambogia se afla in sudul Laos-ului si daca Laos-ul e ca o spagheta intinsa de la nord la sud, Cambogia e ca o placinta aruncata in sudul Indochinei. O tara mai vestita turistic decat Laos-ul, aflata undeva mai sus ca nivel de trai decat vecinii comunisti din nord, dar care inca mai aminteste de Asia de altadata (cum e prezentata in carti cel putin).
Timpul scurt si faptul ca nu avem un plan fix ne fac sa ne indreptam direct catre capitala, pastrandu-ne astfel cateva zile marja de eroare pentru situatii neprevazute sau daca cumva vrem sa mai lancezim undeva unde ne place.
Drumul spre Phonm Penh a curs mult mai repede decat prin Laos. Aparitia asfaltului a determinat si marirea vitezei de deplasare.
Tot aici am dat si de soferul dement care iubea claxonul mai mult decat orice. Claxona intruna doar ca sa atraga atentia. Omul avea si 3 ajutoare in jurul lui care il priveau fascinate pe burtosul cu claxon.
Avem de strabatut ceva sute de km buni. De pe geamul autobuzului vedem pentru prima data femeile in pijama - o priveliste ce avea sa devina comuna in urmatoarele zile. In mijlocul zilei - si a caldurii toride - umblau imbracate in pijama. Inca nu am aflat de unde le-a venit ideea asta - probabil din vreo "soap opera" la moda - asiaticii sunt mari consumatori de telenovele, pot sta ziua intreaga cu ochii beliti in televizor.
In schimb stiu de ce umbla asa incotosmanati: obsesia "omului alb". Ii vezi cu sosete in picoare, hanoracul tras peste cap si manusi pe maini in mijlocul zilei. I-am intrebat de ce? Ca sa nu ne arda soarele? Zi sa mori tu! Ca nu v-a ars soarele mii de ani si va arde brusc acuma...
Omul alb e superior. E ala care sta in casa lui cu multe camere, isi bea tacticos ceaiul si da ordine la localnici sa faca toate muncile. Sa fii alb e bine. E un ideal.
Asa ca astia (si nu numai aici, ci in toata Asia) au dezvoltat obsesia pielii albe. Cu cat esti mai alb, cu atata esti mai "nobil". Ca urmare isi protejeaza cum pot fiecare coltisor al pielii ca sa nu fie atins de soarele nemilos.
Opririle clasice pe drum pentru masa de pranz.
In Phonm Pehn am ajuns pe seara. Am fost asaltati (aproape atacati) de soferii de tuk-tuk. Repede am tulit-o de langa autobuz si am luat un tuk tuk de pe strada. I-am zis la om adresa, a dat hotarat din cap si am pornit.
Destinatia noastra este malul raului, dar nu pare sa ne indreptam incolo. Ajungem undeva, dar sigur nu unde am vrut noi. Scoate omul o harta, ii arat unde trebuia sa ne duca de fapt si plecam mai departe. La destinatie vroia mai multi bani ca cica ne dusese mai mult. Aha...eu oi fi de vina ca ai dat ca maimuca din cap si ai zis ca stii unde e adresa? Hai sawaidee...Poate data viitoare nu mai zici ca "da", cand habar n-ai.
Phonm Pehn-ul e situat la confluenta supraplinului din Tonle Sap cu Mekong-ul. Adica ce se scurge din lacul amintit se intalneste cu Mekong-ul si aici khmerii si-au mutat capitala situata initial la Anghor Wat.
Chiar in zona acestei confluente ne-am gasit si noi cazare. Din nou eram in "miezul problemei". Stam la "Cozyna Hotel" - a fost una din cazarile mele favorite.
Seara ne plimbam in sus si in jos pe malul raului - este si zona cu concentratia cea mai mare de restaurante, magazine si obiective turistice.
Si aici am observat ca e o diferenta foarte mare comparativ cu Indonesia referitor la curatenie. In sensul ca ici e curat. Si nu doar in zona turistica. Lait motivul de anul trecut - jegul si putoarea omniprezente in Indonesia - nu-si au locul aici. Aici este chiar curat (pe strada cel putin) si pentru standardele occidentale.
Indecisi unde sa mancam ne-am tot plimbat pana am dat peste aceste delicatese.
Cand am pornit la drum mi-am promis ca trebuie sa mananc viermi in Asia. De ce? Din curiozitate. Nu poti sa iti dai cu parerea ca sunt buni sau nu pana cand nu incerci. Si asta este general valabil cam la orice, nu numai la mancat viermi, cel putin in cazul meu.
Asa ca am fost de-a dreptul extaziat cand in sfarsit am gasit o taraba cu viermi. Pentru un dolar, tanti iti umplea o punga cu viermi - puteai sa iti alegi mai multe sortimente.
Ca sa nu imi pierd ideea cu punga: dupa multi ani am deslusit si misterul sucurilor in punga. Au nevoie de sticlele in care este imbuteliat sucul ca sa le recicleze. Te duci sa iti cumperi o Cola sau un Pepsi, iti desface omul sticla si toarna continutul intr-o punga. Dupa ce am stat stramb si am cugetat drept mi s-a parut chiar o solutie foarte practica si mai ecologica decat cea de la noi: nu mai trebuie tu sa separi sticlele si cu siguranta ele ajung asa unde trebuie.
Am ales ceva lacuste, un fel de gandaci de bucatarie si inca un fel de taratoare. Mi s-a aratat cum sa le mananc: adica ce parti sa dai la o parte si ce sa pastrezi - de exemplu la gandacul ala de bucatarie se indeparta inclusiv organul genital.
Gustul? Pai nu am sesizat nimic in afara de gustul de ulei de soia in care fusesera astia prajiti. Nici ca erau buni sau gretosi. Atat ulei de soia fusese folosit ca puteau sa imi dea sa mananc orice ca tot nu distingeam vreun gust.
Lacustele erau...lemnoase, gandacii de bucatarie cumva acrii si stringenti la gust si celalalt sortiment era cumva fainos. Si cum am mai zis un gust pregnant de soia. Curiozitatea a fost mai mare decat reticenta asa ca i-am mancat cu destul de multa pofta la inceput, pana cand m-am cam plictisit.
Elena nu a fost asa de curioasa, asa ca am luat si o cina normala. Shawrma. Gata! M-am delectat suficient cu bunatatile locale, acuma as vrea sa si mananc mancare care sa imi aminteasca de casa. Cand am vazut shawrma am salivat instantaneu. Yammmmy!!! Mancare adevarata, nu verdeturi oparite.
Cacat...Cum ati reusit sa stricati si shawrma? Cum naiba sa nu aiba cartofi prajiti? Si ce e cu porcaria aia de vegetale dinauntru? Nu sunt vaca sa pasc, puteati sa o umpleti de carne unsuroasa. Ma rog, au dat-o in bara si cu asta.
Obositi dupa drumul din Laos pana aici, ne-am retras mai rapid azi. Acum am ratat o poza care v-ar fi pus pe ganduri (sper): pe malul raului erau o multitudine de restaurante stilate care aveau reclame atragatoare la meniurile "all you can eat". La unul din acestea - aflat chiar in strada- erau niste turisti mari, cu curul care nu le incapea bine nici pe doua scaune care infulecau ca hamesitii. Langa, o mama tanara cu un bebelus atarnat de san cersea de mancare. Nu bani, vroia doar de mancare pentru ala mic.
Dupa ora 22.00 fata orasului se schimba. Magazinele se inchid, alte chipuri apar pe strazi: la toate colturile dealeri de droguri si de carne vie. Curve si droguri. Phonm Pehn este capitala mondiala a pedofiliei. Peste tot vedeai postere cu mesaje emotionante ce pledau impotriva acestei practici - pare-se ca e un adevarat flagel in zona.
Intr-adevar puteai vedea si pe strazi la vedere imagini grotesti de bunici europeni care aveau agatate de ei stranepoate. Dar probabil ca ce se intampla departe de ochii lumii, prin fundaturile intunecate ale Phonm Pehn-ului i-au adus acestuia aceasta proasta reputatie.
Prea tare ca sa nu o postez aici! Ce naiba vrea sa insemne ? O runda pe la spate? Un exemplu de inglish din Asia.
Dimineata am mancat prima mancare adevarata. Un mic dejun european. Omleta cu sunca, baghete si la desert croissant. Cu un pahar sanatos de suc de fructe. Asta m-a convins definitiv ca pentru mine nu e cale de intoarcere de la bucataria europeana.
Si m-a mai invatat sa nu mai judec asa de aprig europenii. Initial ii injuram pe vesticii care mancau pe la KFC si Mc Donalds in Asia. Mi se parea ca ceva mai imbecil de atata nu se poate concepe. Acuma incep sa ma intreb: oare de cat timp stateau pe aici? Ca poate exista o explicatie...
Oricum dupa primul mic dejun european nu am mai incercat altceva pentru prima masa a zilei pana la plecarea din Asia. Si a fost de departe cea mai buna mancare pe care am incercat-o. Deci eu sunt un caz pierdut pentru bucataria asiatica.
Pentru prima zi am planuit sa vizitam faimoasele Campii ale mortii - lcoul unde Pol Pot a omorat mii de oameni inocenti.
Ca sa ajungem acolo apelam ca de obicei la bicicleta. Phonm Pehn-ul a fost de departe campionul la trafic. A depasit orice imaginatie in materie de inghesuiala si anarhie a traficului. Umbla zvonuri ca doar Hanoi-ul l-ar depasi, dar asta nu pot sa verific inca.
Era de-a dreptul ireal ce era pe strazi. Miliarde de scutere si motociclete. Fiecare burdusita cu pasageri si incarcata pana la refuz cu te miri ce. Toate deplasandu-se din toate directiile fara nici o noima.
Se vehiculeaza ideea ca exista de fapt o ordine in haos si ca pentru ochiul europeanului nimic nu are sens, dar ca ei stiu exact ce fac.
Ca de obicei eu sunt contra: stiu pe dracu ce fac. Habar n-au. Nici ei nu inteleg nimic din ce se intampla. Si ei fac accidente, se busesc si pica. Si merg total anarhic. Daca stai suficient si analizezi vezi ca tot traficul e guvernat de o singura regula: constanta vitezei de deplasare. Nu accelereaza si nu franeaza niciodata brusc. Se deplaseaza continuu cu aceeasi viteza. Fara schimbari bruste de viteza sau de directie.
Asta e singura regula care guverneaza traficul asiatic. Nu mi se pare semn de foarte multa inteligenta. Cu siguranta prefer sistemul cu reguli de circulatie. Si daca pana si eu ajung sa afirm ca prefer niste reguli, ma puteti crede ca e mai bine decat ce se intampla acolo.
Ca si concluzie: nu va mai mirati cum de nu fac accidente. Nu au un talent ascuns, nu au un simt in plus, nu sunt mai dibaci ca noi. De fapt nu fac nimic. Curg la fel ca Mekong-ul, fara schimbari de ritm. Si mi se pare ca traficul surprinde asa de bine spiritul asiatic : un amestec haotic redus pana la urma la ceva atat de banal.
Initial stai pe marginea drumului ca boul si astepti sa te lase cineva sa treci. Nu o sa se intample asta niciodata. Trebuie sa iti iei inima in dinti si sa mergi chiar daca de peste tot vin vehicule. Si odata ce ai inceput sa mergi sa nu dea dracu' sa te opresti sau sa meregi mai repede ca ala esti. O sa vezi atunci ca de fapt nu sunt deloc talentati si ca o sa te calce.
Ne-am asezat in fluviul de motociclete si am reusit cumva sa iesim din oras. Pe o caldura caniculara am ajus si la Killing Fields.
Daca intrebi pe cineva de Cambogia, 99% au auzit de ea din cauza atrocitatilor de sub regimul lui Pol Pot. Dictatorul care a condus regimul khmerilor rosii a fost mai prolific decat Hitler si Stalin in decimarea propriului popor.
Locul unde am ajuns era folosit ca si lagar de exterminare a opozantilor sistemului. Acuma nu mai era acolo nimic din lagarul initial. In schimb era un parc foarte frumos. Primeai la intrare o pereche de casti si pe masura ce te plimbai pe alei ascultai povestea ascestui loc.
Dementul scolit in Franta, invatator de profesie, s-a intors in tara natala cu ideea de a crea statul comunist perfect. O societate agrara utopica, rupta total de lumea exterioara.
Opozanti ai sistemului, intelectuali, oraseni - nu conta. Au fost exterminati. A golit in cateva zile Phonm Pehn-ul si i-a mutat pe oameni la tara. A reusit sa omoare 3 milioane de concetateni dintr-un total de 12 milioane.
In parc se mai vedea pamantul surpat in locurile unde au fost gropile comune. Povestile erau de-a dreptul cutremuratoare. Nu puteai sa nu te intrebi: De ce? Cum a fost cu putinta asa ceva? De ce a fost lasat ?
In copacul acesta era agatat un megafon prin care se difuzau imnuri patriotice - menirea lui era sa acopere gemetele si zgomotul facut de victimele care erau executate, pentru a nu trezi banuieli.
Mie asta mi s-a parut de-a dreptul socant: aici era locul unde erau omorati copiii mici. Ii luau de picioare si le zdrobeau capul de copacul acesta, adesea sub privirile mamelor. Gloantele erau scumpe asa ca foloseau tot ce aveau la indemana pentru a ucide victimele.
Cutremurati am plecat din acest loc al groazei: nu iti puteai imagina ca poporul acesta asa de prietenos, oamenii acestia mereu cu zambetul pe buze au fost in stare de asemenea atrocitati. Fiindca Pol Pot nu a fost singur - a fost un intreg regim in spate. El a fost varful aisberg-ului, dar au fost multi altii care au executat efectiv ordinele. Si atunci stai si te intrebi: oare oamenii respectivi chiar numai de frica au facut ce au facut? Sau Raul exista latent in unii dintre noi ? Din pacate parerea mea este ca varianta a doua e cea corecta si ca nu suntem foarte departe de momentul in care inca ne mai omoram intre noi in copaci pentru o bucata de carne...
Ar mai fi poate multe de spus...In mijlocul parcului este un mausoleu unde sunt depozitate osemintele victimelor din acest lagar.
Revenim inapoi in prezent. Astea sunt vacile lor: toate sunt costelive, cocosate, albicioase si mici.
Ne-am miscat mai repede decat anticipasem asa ca acuma trecem la vizitat orasul. Pentru inceput am fost la ceva templu cocotat pe un deal.
Gagica asta este zeita norocului si pentru a fi imbunata i se aduc tot felul de ofrande. Ghicitul si ghicitorile merg evident mana in mana cu credintele religioase asa ca oamenii sunt dispusi sa cheltuie mici averi pentru a afla ce le rezerva viitorul.
Apropo, asta cu aflatul viitorului mi se pare cel mai sec lucru din lume. De ce ai vrea sa stii ce se va intampla ? Atunci care mai e farmecul ? Asta e la fel cu autobuzul din Regensburg care vine la ora fixa...
Pentru a doua parte a zilei planuim sa vizitam cel mai important obiectiv turistic al capitalei: palatul regal.
Elena s-a enervat in Indonesia cand la fiecare templu i se cerea fie sarong sa isi acopere picioarele, fie sa isi acopere bratele. Nu se enerva pe credintele religioase, ci pe multitudinea de tertipuri pe care le inventau pentru a te face sa cumperi tot felul de toale. Asa ca acuma este inarmata cu propriul sarong si cu un batic mare pentru partea superioara.
Cand i-au zis la intrare ca trebuie sa isi cumpere tricou ca isi acopere bratele si ca baticul nu e bun, am crezut ca o sa linseze intreaga resedinta. Pana la urma s-a ales cu tricoul din poza.
Ala din poza sunt eu, dar asta stiati deja. Deasupra este naga cu 8 capete. Greseala! si uite asa inducem cititorii in eroare (nu ca ar fi prima data). De fapt nu e naga cu 8 capete sunt 8 naga un simbol foarte des intalnit in budism.
Dupa ce i-a mai trecut din suparare, Elena a trecut la un workshop fotografic. Aici se afla resedinta familiei regale si o multitudine de cladiri administrative.
Ha! V-am facut-o monci mici!
Animale n-am prea vazut pe durata concediului noatru. Aici in schimb se aciuase o colonie de macaci - mai vechi cunostinte de ale noastre din Indonesia. Asta se delecta cu o inghetata.
Si fiti atenti la asta ce stil de descatarat are!
Bobi a zis ca el vrea un elefant alb ca si cadou. Acuma Bobi, sper ca ma intelegi de ce nu ti-l adus chiar pe asta - nu a vrut sa plateasca biletul de avion!
Dupa o zi plina, am trecut la ritualul nocturnal al plimbarii in susul si josul promenadei de pe marginea raului.
Din poza de mai sus, de retinut sunt cele 2 castronase pline cu chili. Asta ca sa nu ziceti ca am exagerat cand ziceam ca noi mancam "un pic" mai condimentat.
Dimineata Elena s-a trezit devreme pentru a-i prinde pe localnicii iesiti la miscarea de dimineata. Nu stiu exact ce faceau acolo, dar sigur isi dezmorteau membrele. Era cam singura perioada din zi in care puteai face o activitate sportiva, temperatura fiind inca la un nivel acceptabil.
Phonm Pehn-ul ne-a placut mult la amandoi si Elena l-a trecut si pe el la unul din locurile in care ar fi trebuit sa mai stam inca o zi.
Si aici se vede puternica influenta a colonistilor francezi. Dar nu neaparat atata in arhitectura, cat mai ales in aerul pe care il emana orasul si mai ales partea turistica de pe malul raului. Restaurantele mici si cohcete, cu mobilier de pe batranul continent imbinat cu motive autohtone. Cu meniurile locale la care primeai tipica bagheta, iar la desert un croissant pufos. Magazinele de antichitati si suveniruri care par acuma mutate aici din
Montmartre...
A...da. Si probabil la aerul respectiv ajuta si puzderia de turisti francezi pe care ii intalnesti peste tot. Au venit "la tara".
Stai si te gandesti...Peru, Indonesia, Laos, Cambogia - tari prin care am fost - toate au fost puternic influentate de colonialisti. Spanioli, olandezi, englezi, francezi. Tari in care europenii si-au lasat mai mult sau mai putin amprenta si pe care le-au schimbat irevocabil. In bine, parerea mea...
Trebuie sa plecam mai departe, a venit bus-ul care ne duce la autogara si de acolo mai departe catre Sihanoukville. Ne vedem pe malul marii!
Participanti: Elena, Alex
Locatie: Phonm Pehn, Cambogia
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/
Am mai pus o viza in pasaport - una cat o pagina, dupa care am asteptat autobuzul care ne va duce catre capitala Cambogiei.
Cambogia se afla in sudul Laos-ului si daca Laos-ul e ca o spagheta intinsa de la nord la sud, Cambogia e ca o placinta aruncata in sudul Indochinei. O tara mai vestita turistic decat Laos-ul, aflata undeva mai sus ca nivel de trai decat vecinii comunisti din nord, dar care inca mai aminteste de Asia de altadata (cum e prezentata in carti cel putin).
Timpul scurt si faptul ca nu avem un plan fix ne fac sa ne indreptam direct catre capitala, pastrandu-ne astfel cateva zile marja de eroare pentru situatii neprevazute sau daca cumva vrem sa mai lancezim undeva unde ne place.
Drumul spre Phonm Penh a curs mult mai repede decat prin Laos. Aparitia asfaltului a determinat si marirea vitezei de deplasare.
Tot aici am dat si de soferul dement care iubea claxonul mai mult decat orice. Claxona intruna doar ca sa atraga atentia. Omul avea si 3 ajutoare in jurul lui care il priveau fascinate pe burtosul cu claxon.
Avem de strabatut ceva sute de km buni. De pe geamul autobuzului vedem pentru prima data femeile in pijama - o priveliste ce avea sa devina comuna in urmatoarele zile. In mijlocul zilei - si a caldurii toride - umblau imbracate in pijama. Inca nu am aflat de unde le-a venit ideea asta - probabil din vreo "soap opera" la moda - asiaticii sunt mari consumatori de telenovele, pot sta ziua intreaga cu ochii beliti in televizor.
In schimb stiu de ce umbla asa incotosmanati: obsesia "omului alb". Ii vezi cu sosete in picoare, hanoracul tras peste cap si manusi pe maini in mijlocul zilei. I-am intrebat de ce? Ca sa nu ne arda soarele? Zi sa mori tu! Ca nu v-a ars soarele mii de ani si va arde brusc acuma...
Omul alb e superior. E ala care sta in casa lui cu multe camere, isi bea tacticos ceaiul si da ordine la localnici sa faca toate muncile. Sa fii alb e bine. E un ideal.
Asa ca astia (si nu numai aici, ci in toata Asia) au dezvoltat obsesia pielii albe. Cu cat esti mai alb, cu atata esti mai "nobil". Ca urmare isi protejeaza cum pot fiecare coltisor al pielii ca sa nu fie atins de soarele nemilos.
Opririle clasice pe drum pentru masa de pranz.
In Phonm Pehn am ajuns pe seara. Am fost asaltati (aproape atacati) de soferii de tuk-tuk. Repede am tulit-o de langa autobuz si am luat un tuk tuk de pe strada. I-am zis la om adresa, a dat hotarat din cap si am pornit.
Destinatia noastra este malul raului, dar nu pare sa ne indreptam incolo. Ajungem undeva, dar sigur nu unde am vrut noi. Scoate omul o harta, ii arat unde trebuia sa ne duca de fapt si plecam mai departe. La destinatie vroia mai multi bani ca cica ne dusese mai mult. Aha...eu oi fi de vina ca ai dat ca maimuca din cap si ai zis ca stii unde e adresa? Hai sawaidee...Poate data viitoare nu mai zici ca "da", cand habar n-ai.
Phonm Pehn-ul e situat la confluenta supraplinului din Tonle Sap cu Mekong-ul. Adica ce se scurge din lacul amintit se intalneste cu Mekong-ul si aici khmerii si-au mutat capitala situata initial la Anghor Wat.
Chiar in zona acestei confluente ne-am gasit si noi cazare. Din nou eram in "miezul problemei". Stam la "Cozyna Hotel" - a fost una din cazarile mele favorite.
Seara ne plimbam in sus si in jos pe malul raului - este si zona cu concentratia cea mai mare de restaurante, magazine si obiective turistice.
Si aici am observat ca e o diferenta foarte mare comparativ cu Indonesia referitor la curatenie. In sensul ca ici e curat. Si nu doar in zona turistica. Lait motivul de anul trecut - jegul si putoarea omniprezente in Indonesia - nu-si au locul aici. Aici este chiar curat (pe strada cel putin) si pentru standardele occidentale.
Indecisi unde sa mancam ne-am tot plimbat pana am dat peste aceste delicatese.
Cand am pornit la drum mi-am promis ca trebuie sa mananc viermi in Asia. De ce? Din curiozitate. Nu poti sa iti dai cu parerea ca sunt buni sau nu pana cand nu incerci. Si asta este general valabil cam la orice, nu numai la mancat viermi, cel putin in cazul meu.
Asa ca am fost de-a dreptul extaziat cand in sfarsit am gasit o taraba cu viermi. Pentru un dolar, tanti iti umplea o punga cu viermi - puteai sa iti alegi mai multe sortimente.
Ca sa nu imi pierd ideea cu punga: dupa multi ani am deslusit si misterul sucurilor in punga. Au nevoie de sticlele in care este imbuteliat sucul ca sa le recicleze. Te duci sa iti cumperi o Cola sau un Pepsi, iti desface omul sticla si toarna continutul intr-o punga. Dupa ce am stat stramb si am cugetat drept mi s-a parut chiar o solutie foarte practica si mai ecologica decat cea de la noi: nu mai trebuie tu sa separi sticlele si cu siguranta ele ajung asa unde trebuie.
Am ales ceva lacuste, un fel de gandaci de bucatarie si inca un fel de taratoare. Mi s-a aratat cum sa le mananc: adica ce parti sa dai la o parte si ce sa pastrezi - de exemplu la gandacul ala de bucatarie se indeparta inclusiv organul genital.
Gustul? Pai nu am sesizat nimic in afara de gustul de ulei de soia in care fusesera astia prajiti. Nici ca erau buni sau gretosi. Atat ulei de soia fusese folosit ca puteau sa imi dea sa mananc orice ca tot nu distingeam vreun gust.
Lacustele erau...lemnoase, gandacii de bucatarie cumva acrii si stringenti la gust si celalalt sortiment era cumva fainos. Si cum am mai zis un gust pregnant de soia. Curiozitatea a fost mai mare decat reticenta asa ca i-am mancat cu destul de multa pofta la inceput, pana cand m-am cam plictisit.
Elena nu a fost asa de curioasa, asa ca am luat si o cina normala. Shawrma. Gata! M-am delectat suficient cu bunatatile locale, acuma as vrea sa si mananc mancare care sa imi aminteasca de casa. Cand am vazut shawrma am salivat instantaneu. Yammmmy!!! Mancare adevarata, nu verdeturi oparite.
Cacat...Cum ati reusit sa stricati si shawrma? Cum naiba sa nu aiba cartofi prajiti? Si ce e cu porcaria aia de vegetale dinauntru? Nu sunt vaca sa pasc, puteati sa o umpleti de carne unsuroasa. Ma rog, au dat-o in bara si cu asta.
Obositi dupa drumul din Laos pana aici, ne-am retras mai rapid azi. Acum am ratat o poza care v-ar fi pus pe ganduri (sper): pe malul raului erau o multitudine de restaurante stilate care aveau reclame atragatoare la meniurile "all you can eat". La unul din acestea - aflat chiar in strada- erau niste turisti mari, cu curul care nu le incapea bine nici pe doua scaune care infulecau ca hamesitii. Langa, o mama tanara cu un bebelus atarnat de san cersea de mancare. Nu bani, vroia doar de mancare pentru ala mic.
Dupa ora 22.00 fata orasului se schimba. Magazinele se inchid, alte chipuri apar pe strazi: la toate colturile dealeri de droguri si de carne vie. Curve si droguri. Phonm Pehn este capitala mondiala a pedofiliei. Peste tot vedeai postere cu mesaje emotionante ce pledau impotriva acestei practici - pare-se ca e un adevarat flagel in zona.
Intr-adevar puteai vedea si pe strazi la vedere imagini grotesti de bunici europeni care aveau agatate de ei stranepoate. Dar probabil ca ce se intampla departe de ochii lumii, prin fundaturile intunecate ale Phonm Pehn-ului i-au adus acestuia aceasta proasta reputatie.
Prea tare ca sa nu o postez aici! Ce naiba vrea sa insemne ? O runda pe la spate? Un exemplu de inglish din Asia.
Dimineata am mancat prima mancare adevarata. Un mic dejun european. Omleta cu sunca, baghete si la desert croissant. Cu un pahar sanatos de suc de fructe. Asta m-a convins definitiv ca pentru mine nu e cale de intoarcere de la bucataria europeana.
Si m-a mai invatat sa nu mai judec asa de aprig europenii. Initial ii injuram pe vesticii care mancau pe la KFC si Mc Donalds in Asia. Mi se parea ca ceva mai imbecil de atata nu se poate concepe. Acuma incep sa ma intreb: oare de cat timp stateau pe aici? Ca poate exista o explicatie...
Oricum dupa primul mic dejun european nu am mai incercat altceva pentru prima masa a zilei pana la plecarea din Asia. Si a fost de departe cea mai buna mancare pe care am incercat-o. Deci eu sunt un caz pierdut pentru bucataria asiatica.
Pentru prima zi am planuit sa vizitam faimoasele Campii ale mortii - lcoul unde Pol Pot a omorat mii de oameni inocenti.
Ca sa ajungem acolo apelam ca de obicei la bicicleta. Phonm Pehn-ul a fost de departe campionul la trafic. A depasit orice imaginatie in materie de inghesuiala si anarhie a traficului. Umbla zvonuri ca doar Hanoi-ul l-ar depasi, dar asta nu pot sa verific inca.
Era de-a dreptul ireal ce era pe strazi. Miliarde de scutere si motociclete. Fiecare burdusita cu pasageri si incarcata pana la refuz cu te miri ce. Toate deplasandu-se din toate directiile fara nici o noima.
Se vehiculeaza ideea ca exista de fapt o ordine in haos si ca pentru ochiul europeanului nimic nu are sens, dar ca ei stiu exact ce fac.
Ca de obicei eu sunt contra: stiu pe dracu ce fac. Habar n-au. Nici ei nu inteleg nimic din ce se intampla. Si ei fac accidente, se busesc si pica. Si merg total anarhic. Daca stai suficient si analizezi vezi ca tot traficul e guvernat de o singura regula: constanta vitezei de deplasare. Nu accelereaza si nu franeaza niciodata brusc. Se deplaseaza continuu cu aceeasi viteza. Fara schimbari bruste de viteza sau de directie.
Asta e singura regula care guverneaza traficul asiatic. Nu mi se pare semn de foarte multa inteligenta. Cu siguranta prefer sistemul cu reguli de circulatie. Si daca pana si eu ajung sa afirm ca prefer niste reguli, ma puteti crede ca e mai bine decat ce se intampla acolo.
Ca si concluzie: nu va mai mirati cum de nu fac accidente. Nu au un talent ascuns, nu au un simt in plus, nu sunt mai dibaci ca noi. De fapt nu fac nimic. Curg la fel ca Mekong-ul, fara schimbari de ritm. Si mi se pare ca traficul surprinde asa de bine spiritul asiatic : un amestec haotic redus pana la urma la ceva atat de banal.
Initial stai pe marginea drumului ca boul si astepti sa te lase cineva sa treci. Nu o sa se intample asta niciodata. Trebuie sa iti iei inima in dinti si sa mergi chiar daca de peste tot vin vehicule. Si odata ce ai inceput sa mergi sa nu dea dracu' sa te opresti sau sa meregi mai repede ca ala esti. O sa vezi atunci ca de fapt nu sunt deloc talentati si ca o sa te calce.
Ne-am asezat in fluviul de motociclete si am reusit cumva sa iesim din oras. Pe o caldura caniculara am ajus si la Killing Fields.
Daca intrebi pe cineva de Cambogia, 99% au auzit de ea din cauza atrocitatilor de sub regimul lui Pol Pot. Dictatorul care a condus regimul khmerilor rosii a fost mai prolific decat Hitler si Stalin in decimarea propriului popor.
Locul unde am ajuns era folosit ca si lagar de exterminare a opozantilor sistemului. Acuma nu mai era acolo nimic din lagarul initial. In schimb era un parc foarte frumos. Primeai la intrare o pereche de casti si pe masura ce te plimbai pe alei ascultai povestea ascestui loc.
Dementul scolit in Franta, invatator de profesie, s-a intors in tara natala cu ideea de a crea statul comunist perfect. O societate agrara utopica, rupta total de lumea exterioara.
Opozanti ai sistemului, intelectuali, oraseni - nu conta. Au fost exterminati. A golit in cateva zile Phonm Pehn-ul si i-a mutat pe oameni la tara. A reusit sa omoare 3 milioane de concetateni dintr-un total de 12 milioane.
In parc se mai vedea pamantul surpat in locurile unde au fost gropile comune. Povestile erau de-a dreptul cutremuratoare. Nu puteai sa nu te intrebi: De ce? Cum a fost cu putinta asa ceva? De ce a fost lasat ?
In copacul acesta era agatat un megafon prin care se difuzau imnuri patriotice - menirea lui era sa acopere gemetele si zgomotul facut de victimele care erau executate, pentru a nu trezi banuieli.
Mie asta mi s-a parut de-a dreptul socant: aici era locul unde erau omorati copiii mici. Ii luau de picioare si le zdrobeau capul de copacul acesta, adesea sub privirile mamelor. Gloantele erau scumpe asa ca foloseau tot ce aveau la indemana pentru a ucide victimele.
Cutremurati am plecat din acest loc al groazei: nu iti puteai imagina ca poporul acesta asa de prietenos, oamenii acestia mereu cu zambetul pe buze au fost in stare de asemenea atrocitati. Fiindca Pol Pot nu a fost singur - a fost un intreg regim in spate. El a fost varful aisberg-ului, dar au fost multi altii care au executat efectiv ordinele. Si atunci stai si te intrebi: oare oamenii respectivi chiar numai de frica au facut ce au facut? Sau Raul exista latent in unii dintre noi ? Din pacate parerea mea este ca varianta a doua e cea corecta si ca nu suntem foarte departe de momentul in care inca ne mai omoram intre noi in copaci pentru o bucata de carne...
Ar mai fi poate multe de spus...In mijlocul parcului este un mausoleu unde sunt depozitate osemintele victimelor din acest lagar.
Revenim inapoi in prezent. Astea sunt vacile lor: toate sunt costelive, cocosate, albicioase si mici.
Ne-am miscat mai repede decat anticipasem asa ca acuma trecem la vizitat orasul. Pentru inceput am fost la ceva templu cocotat pe un deal.
Gagica asta este zeita norocului si pentru a fi imbunata i se aduc tot felul de ofrande. Ghicitul si ghicitorile merg evident mana in mana cu credintele religioase asa ca oamenii sunt dispusi sa cheltuie mici averi pentru a afla ce le rezerva viitorul.
Apropo, asta cu aflatul viitorului mi se pare cel mai sec lucru din lume. De ce ai vrea sa stii ce se va intampla ? Atunci care mai e farmecul ? Asta e la fel cu autobuzul din Regensburg care vine la ora fixa...
Pentru a doua parte a zilei planuim sa vizitam cel mai important obiectiv turistic al capitalei: palatul regal.
Elena s-a enervat in Indonesia cand la fiecare templu i se cerea fie sarong sa isi acopere picioarele, fie sa isi acopere bratele. Nu se enerva pe credintele religioase, ci pe multitudinea de tertipuri pe care le inventau pentru a te face sa cumperi tot felul de toale. Asa ca acuma este inarmata cu propriul sarong si cu un batic mare pentru partea superioara.
Cand i-au zis la intrare ca trebuie sa isi cumpere tricou ca isi acopere bratele si ca baticul nu e bun, am crezut ca o sa linseze intreaga resedinta. Pana la urma s-a ales cu tricoul din poza.
Ala din poza sunt eu, dar asta stiati deja. Deasupra este naga cu 8 capete. Greseala! si uite asa inducem cititorii in eroare (nu ca ar fi prima data). De fapt nu e naga cu 8 capete sunt 8 naga un simbol foarte des intalnit in budism.
Dupa ce i-a mai trecut din suparare, Elena a trecut la un workshop fotografic. Aici se afla resedinta familiei regale si o multitudine de cladiri administrative.
Ha! V-am facut-o monci mici!
Animale n-am prea vazut pe durata concediului noatru. Aici in schimb se aciuase o colonie de macaci - mai vechi cunostinte de ale noastre din Indonesia. Asta se delecta cu o inghetata.
Si fiti atenti la asta ce stil de descatarat are!
Bobi a zis ca el vrea un elefant alb ca si cadou. Acuma Bobi, sper ca ma intelegi de ce nu ti-l adus chiar pe asta - nu a vrut sa plateasca biletul de avion!
Dupa o zi plina, am trecut la ritualul nocturnal al plimbarii in susul si josul promenadei de pe marginea raului.
Din poza de mai sus, de retinut sunt cele 2 castronase pline cu chili. Asta ca sa nu ziceti ca am exagerat cand ziceam ca noi mancam "un pic" mai condimentat.
Dimineata Elena s-a trezit devreme pentru a-i prinde pe localnicii iesiti la miscarea de dimineata. Nu stiu exact ce faceau acolo, dar sigur isi dezmorteau membrele. Era cam singura perioada din zi in care puteai face o activitate sportiva, temperatura fiind inca la un nivel acceptabil.
Phonm Pehn-ul ne-a placut mult la amandoi si Elena l-a trecut si pe el la unul din locurile in care ar fi trebuit sa mai stam inca o zi.
Si aici se vede puternica influenta a colonistilor francezi. Dar nu neaparat atata in arhitectura, cat mai ales in aerul pe care il emana orasul si mai ales partea turistica de pe malul raului. Restaurantele mici si cohcete, cu mobilier de pe batranul continent imbinat cu motive autohtone. Cu meniurile locale la care primeai tipica bagheta, iar la desert un croissant pufos. Magazinele de antichitati si suveniruri care par acuma mutate aici din
Montmartre...
A...da. Si probabil la aerul respectiv ajuta si puzderia de turisti francezi pe care ii intalnesti peste tot. Au venit "la tara".
Stai si te gandesti...Peru, Indonesia, Laos, Cambogia - tari prin care am fost - toate au fost puternic influentate de colonialisti. Spanioli, olandezi, englezi, francezi. Tari in care europenii si-au lasat mai mult sau mai putin amprenta si pe care le-au schimbat irevocabil. In bine, parerea mea...
Trebuie sa plecam mai departe, a venit bus-ul care ne duce la autogara si de acolo mai departe catre Sihanoukville. Ne vedem pe malul marii!
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu